Sunteți pe pagina 1din 8

Bananele sunt fructele arbustului tropical din specia Musa Paradisiaca

varietatea Sapientum. Este cea mai importanta specie pomicola din zona
tropicala, fructele sale fiind deosebit de apreciate pe plan mondial. Valoarea
energetica a bananelor este de 465 kj/kg care provin din glucide (389), lipide
(71) si protide, cantitatea de energie resorbita de organismul uman fiind de
90 %.
Genul Musa L. cuprinde peste 80 de specii originare din Asia de Sud si
Sud Est.
De-a lungul timpului, unele specii prin hibridari naturale si mutatii au dat
nastere la forme noi, Malaysia fiind primul centru de origine si diversitate iar
coasta de est a Africii cel de-al doilea centru de diversitate a mutatiilor
somatice.
Cultura bananierului este foarte veche in sud-estul Asiei, de unde s-a
extins in toata zona tropicala. La inceputul secolului al XVI-lea, spaniolii au
infiintat primele plantatii de banan in America Centrala iar portughezii in
Brazilia.
Principala zona de cultura a bananului este situata in America Centrala si
America de Sud, unde mari producatoare sunt: Brazilia, Ecuador, Mexic,
Panama, Costa Rica s.a.
Principalele tari exportatoare sunt: Ecuador, Columbia, Costa Rica,
Republica Dominicana, Panama, Guatemala care sunt numite republici
bananiere. Mari importatoare sunt tarile din zona temperata, in special
Marea Britanie, Italia, Franta, SUA, Germania, Canada s.a.
Bananele dulci sau bananele-fruct se consuma proaspete, ca desert sau
salata de fructe, avand calitati gustative deosebit de placute si fiind usor
digerabile. Ele se pot prelucra sub forma de compot, gem, dulceata, bauturi
racoritoare (nectar, sucuri) sau alcoolice (vin, lichior, coniac).
Bananele bogate in amidon sunt denumite banane-leguma si se
consuma gatite (fierte,prajite) sau dupa uscare si macinare se obtine faina
utilizata pentru panificatie si prepararea unor sosuri. In terapeutica, bananele
-fruct sunt recomandate in afectiuni pulmonare, gastrice, covalescente.
Frunzele si tulpinele de banan se folosesc in furajarea animalelor,
acoperirea colibelor, ingrasaminte verzi in plantatii. Bananierul avand un
habitus frumos si elegant, se poate cultiva in parcuri sub forma de grupuri
sau in sere in zona temperata, impresionand prin aspectul decorativ deosebit.
Bananierul este o planta erbacee, foarte inalta si robusta, de 7-8 m, cu
aspect arborescent. Tulpina sa este de fapt un trunchi fals, format din tecile
foarte dezvoltate ale frunzelor, care se invelesc unele cu altele.
Frunzele de la partea sa superioara sunt foarte mari, depasind adesea 2m
lungime si ajungand pana la 40 cm latime.

Florile sunt hermafrodite sau unisexuate. Cele mai masculine sunt de


culoare rosiatica si se gasesc la partea superioara a inflorescentei. Florile
feminine sunt dispuse la partea inferioara a plantei si sunt de fapt cele care
produc fructele.
Fructul este o baca alungita, muchiat-cilindrica si slab curbata. In
functie de soi, poate avea lungimea de 6-40 cm, diametrul de 3-5 cm,
culoarea verde-galbuie, galbena-rosiatica, si greutatea de 30-120-200 g.
Dupa ce bananele se coc, planta moare si raman numerosi lastari, care
in anul urmator vor da nastere la alti bananieri.
Productia mondiala de banane se estimeaza la circa 24 mil. t anual,
cantitatile cele mai importante fiind produse de tarile cu climat tropical din
Asia, America de Sud si Africa.
Bananele ajung la maturitatea de recoltare in 4-8 luni de la inflorire, cu
diferente determinate de zona climatica.
Bananele sunt recoltate in stare cruda (inainte de a ajunge la maturitate),
pentru a putea rezista la transport. Maturarea (coacerea) acestora se face in
camere speciale, incalzite si ventilate corespunzator (la temperatura de 12C
si umiditatea relativa a aerului de 90%). In aceste conditii, ciorchinii sunt
suspendati pe stelaje speciale, lasandu-se spatii de aerisire intre ei.
Incarcarea pe 1m3 este de 130-150 kg banane ambalate (in lazi din carton).
In aceste conditii bananele se pot pastra 8-10 zile.
Principalele soiuri existente in cultura
Sucrier;
Pisang lilin;
Paka si Sukuzani;
Gros Michel fructele sunt lungi de 20-25 cm, galbene-stralucitoare, dulci
foarte gustoase, coaja groasa, rezistente la transport;
Mutatiile Highgate si Cocos.
Subgrupa Cavendish:
Pisang masak hijau fructele sunt verzi la coacere si au rezistenta redusa
la transport si pastrare;
Poyo (Robusta) fructe mari, rezistente la transport;
Giant Cavendish fructe mai mari ca la Dwarf Cavendish;
Dwarf Cavendish fructele sunt mari, dulci, aromate, relativ rezistente la
transport;
Red soi viguros, fructele sunt de culoare rosie. Dintr-o mutatie a soiului
Red s-a obtinut soiul Green Red, cu fructe verzi;
Bodles Altafort;

Ney Poovan fructe dulci-acidulate cu pulpa alba;


Platain french si Platain Horn fructele folosindu-se pentru gatit;
Mysore fructe scurte, aromate, dulci-acidulate de culoare roz cand sunt
crude si galbene la maturitate;
Silk (Apple, Silk fig) fructele sunt dulci-acidulate, cu aroma de mar, pulpa
alba;
Pene;
Pisang raja;
Maia maoli;
Bluggoe, Pisang awak;
Klue teparod fructele proaspete au pulpa fibroasa, spongioasa, cu gust
neagreabil si se folosesc pentru industrializare.

Maturarea bananelor se va face in mod treptat, avandu-se in vedere


cerintele zilnice ale consumatorilor. In camerele de maturare, bananele se

introduc paletizat, incarcatura pe 1m3 putand ajunge pana la 200 kg (daca


sistemul de incalzire al incaperii nu consuma oxigen). Pentru a se usura
circulatia normala a aerului, se lasa un culoar intre randurile de palete, in
directia longitudinala a incaperii. Incalzirea bananelor pana la termperatura
stabilita pentru maturare se face progresiv, timp de 12-24 ore.
Procesul de maturare cuprinde 2 faze si anume:
a) in prima faza, datorita cresterii rapide a intensitatii respiratiei, se degaja o
cantitate mare de caldura. In aceasta situatie, continutul de oxigen se diminueaza, iar cel de dioxid de carbon creste, astfel ca in aceasta faza va fi
necesara o reimprospatare substantiala a oxigenului;
b) faza a doua se caracterizeaza printr-o schimbare progresiva a aspectului
bananelor: culoarea pielitei devine din verde, galbena si, in paralel, se
produce si o dezvoltare a aromei, precum si o diminuare a degajarii termice
a fructelor.
Maturarea bananelor poate dura deci 3-8 zile in situatia in care acest
proces este bine condus. Ea depinde atat de gradul de coacere al fructului (la
introducerea in camerele de maturare), precum si de starea lor sanitara si de
timpul fixat pentru punerea in consum a acestor fructe.
Se pot practica trei tipuri de maturari:
- maturarea rapida de 3-4 zile;
- maturarea normala de 5-6 zile;
- maturarea lenta de circa 8 zile.
Dupa coacere, bananele devin foarte sensibile si, din aceasta cauza, se
impune o manipulare foarte atenta, evitandu-se apasarile si mai ales
loviturile. Bananele sunt fructe foarte bogate in glucide, intre acestea
predominand zaharoza.
Cantitatile de glucide continute in banana, in ordinea lor crescatoare:
glucoza 4,7%, fructoza 8,6% si zaharoza 13,7%.
Fiind fructe foarte complete si avand un continut destul de ridicat in
glucide, bananele sunt considerate ca produse extrem de nutritive si usor
asimilabile. Ele constituie o materie prima importanta in realizarea
piureurilor si a pudrelor solubile utilizate in fabricarea alimentelor pentru
copii intre 4 luni si 3 ani.

Compozitia chimica a bananelor proaspete (in procente)


Denumirea Apa
fructului
[%]

Glucide
[%]

Protide
[%]

Lipide
[%]

Banana

22,70

1,40

0,50

74, 60

Saruri
minerale
[%]
0,80

Conditiile generale de calitate (proprietatile organoleptice) sunt


urmatoarele:
- aspectul exterior: bananele de prima calitate trebuie sa fie sanatoase,
ajunse la maturitate, fara a fi patate, lovite, cu rani sau stricate.
Fructele se prezinta sub forma de manunchiuri (5-6 la carton), cu cate
10-15 bucati, de 17 cm lungime. La livrarea de la producator,
bananele trebuie sa fie de culoare verde, mentinandu-si culoarea pe
toata durata transportului, pana la destinatie. Gradul de maturitate al
fructelor trebuie sa fie corespunzator duratei de transport si perioadei
de depozitare (in vederea coacerii);
- consistenta fructelor trebuie sa fie tare, specifica soiului sau elastica,
in functie de gradul de coacere;
- gustul si mirosul trebuie sa corespunda gradului de coacere al
fructelor (in general foarte dulce, placut si cu aroma specifica
fructelor coapte);
- infestie: nu se admite (in nici un stadiu de dezvoltare).
Se admit urmatoarele tolerante de calitate:

- fructe coapte de culoare galbena: la descarcare din mijlocul de


transport maximum 1%;
- fructe stricate, atacate de mucegai, cu pete negre, de orice intindere,
patrunse la nivelul pulpei, fructe de consistenta flasca datorita
deshidratarii sau proceselor de fermentare: se admit in procent de
maximum 1%.
Verificarea calitatii se face pe loturi, prin lot intelegandu-se marfa
provenita de la acelasi furnizor, din acelasi soi sau varietate, livrata intr-o
anumita perioada si intr-un singur mijloc de transport. Verificarea ambalarii,
marcarii etc. se face pe circa 3 % din numarul total al ambalajelor.
Ambalarea. Bananele se ambaleaza in lazi din carton, prevazute cu
orificii pentru aerisire, egalizate la 14 kg/lada.

Transportul. Bananele se transporta sub forma de ciorchini intregi


inveliti intr-un manson de polietilena, sistem care se practica din ce in ce
mai putin, intrucat in acest fel bananele sunt mai expuse la vatamari
mecanice, in urma carora le este depreciata calitatea.
Transportul de la firmele exportatoare se face de regula cu nave cu cala
frigorifica, in care temperatura trebuie sa se mentina constant, la 12C, iar
umiditatea relativa a aerului la 90%. Acest regim termic se impune pentru ca
bananele sa nu se maturizeze pe timpul transportului. De asemenea, trebuie
avut in vedere ca la descarcarea din nave si la transportul bananelor (catre
depozitele de maturare) sa se mentina temperatura de 12C, intrucat
temperaturile mai coborate produc o dereglare a metabolismului normal si,
in consecinta, aparitia unor pete de culoare inchisa. Deprecierea calitativa a

bananelor se produce si la temperatura de peste 30C. La incarcarea


bananelor pe timpul transportului si la descarcarea acestora se interzice
manipularea brutala a lazilor sau lovirea acestora.
Depozitarea. Bananele mature se vor depozita in incaperi curate si fara
mirosuri straine, la o temperatura de 14-15C si o umiditate relativa de 90%.
Lazile cu banane se vor aseza pe gratare, in stive cu spatii corespunzatoare
intre ele, care sa permita o aerisire continua. In masura in care va fi posibil,
se va evita rascolirea fructelor, intrucat pastrarea bananelor in ambalajele
proprii si in modul in care au fost asezate initial asigura mentinerea calitatii
acestor produse. Scoaterea bananelor din lazi sau cutii se va face numai pe
masura expunerii acestora la vanzare. Ciorchinii cu banane expusi ca
reclama se vor inlocui permanent, pentru a se evita deprecierea calitatii
acestora.
Pierderile ce se estimeaza la pastrarea bananelor in depozitele en gros
sunt de circa 0,50% pentru fiecare zi de depozitare. Pierderile care reprezinta
valoarea pomisorilor pe care au fost prinse bananele se scad din gestiune, pe
baza proceselor verbale de constatare a acestora, efectuate dupa ruperea
fructelor.
Boli si daunatori
Principalele boli ale bananierului sunt: Fusarium oxysporum cubens
(Boala Panama care obtureaza vasele conducatoare), Mycosphaerella
musicola sau Cercospora musae (Cercosporioza bananului, Boala Sigatoca,
Ingalbenirea plantelor de banan), Pseudomonas solanacearum (Ofilirea
bananului, Bacterioza bananului), Pseudomonas musae (Boala de Jawa).
Fructele sunt afectate de: Botryodiploida theobroma, Ceratocystis
paradoxa, Deightoniella toruloza, Nigrospora musae, Sclerotinia sclerotiorum musae, Verticilium theobromae, iar in timpul pastrarii si valorificarii
de Thielaviopsis ethacetiens (putrezirea pedunculului).
Culturile din Asia, America Latina si Africa sunt afectate de o ciuperca,
sub numele de Boala Panama (Fusarium oxysporum f. sp.Cubense), imuna la
orice tip de tratament cu pesticide. Ciuperca afecteaza mai multe tipuri,
inclusiv bananele standard ce se gasesc in magazine, numite Cavendish,
astfel incat miezul acestora se strica, facandu-le imposibil de consumat.

Principalii daunatori sunt: Cosmopolites sardidis (gargarita rizomilor si


tulpinilor), tripsul Chaetanaphotrips orchidii, nematozii Radopholus similes,
Helicotylenchus spp., Meloidogyne spp., Pratylenchus spp. s.a.

S-ar putea să vă placă și