Sunteți pe pagina 1din 4

Ce este adevarul?

Aceasta este o intrebare foarte importanta, dar care nu are un


raspuns. Analizand intrebarea, incercand sa o intelegi vei putea intui cam ce este
adevarul. Eu nu pot sa raspund. Nimeni nu poate sa raspunda. Dar putem patrunde
in esenta ei. Adevarul nu este o ipoteza sau o dogma. Adevarul nu tine cont de
religie. Adevarul nu este al meu si nici al vostru. Adevarul inseamna "ceea ce este":
acesta este sensul exact al cuvantului. Provine din latinescul "vera" care inseamna
"ceea ce este".
Mi s-a spus de multe ori ca nu exista adevar. Ca nimeni nu l-a vazut, ca nu-l poate
arata nimeni cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de
informatiile pe care le are, de modul in care a fost crescut, de lucrurile in care crede,
de cei din jurul lui. Ca nu se poate si e chiar periculos sa incercam raportarea
tuturor lucrurilor la un adevar suprem, pentru ca, nu-i asa, oamenii sunt mult prea
mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevarul lui marunt si neinsemnat, dar atat de
important atunci cand il opunem adevarului celuilalt. De nezdruncinat, ca si cand ar
fi rupt din acel copac al intelepciunii. Aceiasi oameni care-mi spuneau ca nu exista
adevar, tineau cu dintii de parerile lor, de convingerile lor, de senzatiile lor. De fapt,
ei isi aparau dreptul de a crede in ce vor ei. De a-si apara universul stramt in
numele adevarului propriu. Ei nu pledau pentru intelegere ci pentru dreptul de a nu
fi contrazisi.
Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in
adevar, dar acesta este adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate
lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest
sablon. Si-l aperi cu indarjire pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine,
deoarece nu te crezi ca esti in stare s-o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca
cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus
celui pe care ti l-ai construit tu.
Cat din ceea ce cunoastem e adevarat? Cum se face ca lucrurile despre care avem
senzatia ca stim atatea se dovedesc false? De ce adevarurile noastre se schimba
foarte des? De ce ceea ce este astazi adevarat, maine este fals. Oare acesta nu e
un indicator al capacitatii noastre de a "descoperi" adevaruri?
Daca spunem ca nu exista adevar implica un alt pericol. Acela al deductiei logice ca
nici minciuna nu exista. Daca fiecare actioneza in baza propriului adevar, ramane la
latitudinea noastra sa stabilim ce e minciuna si ce nu. Modelam realitatea in functie
de ceea ce credem noi ca merita sa stea in categoria adevaruri sau in cea de
minciuni. Suntem astfel feriti de reprosuri. Ne autojustificam pentru a nu simti
sentimentul de vinovatie. Pentru ca, cel mai important e ceea ce crezi tu despre
tine. Pentru ca e vorba de adevarul tau.
Falsificarea adevarului inseamna minciuna. Dar, oare, falsificarea minciunii
inseamna adevar? Atunci cand nu exista adevar si, in consecinta, nu exista nici

minciuna, ce inteles mai are cuvantul "incredere"? De ce oare raporturile dintre


oameni par sa se bazeze atat de mult pe un element lipsit de substanta?
De ce ne doare atat de mult cand cineva "ne inseala increderea"? Daca aceasta
incredere n-a fost decat manifestarea dorintei noastre de a ne simti alaturi de
cineva cu care sa impartasim acelasi adevar? Oare nu suntem mai indurerati de
faptul ca am inclus in adevarul nostru cealalta persoana, am asociat credintei
increderea? Oare asta nu arunca o umbra de indoiala asupra adevarului nostru?
Cine a mintit? Celalalt sau te minti singur? Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa
credem in noi si in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca noi si
apropiatii nostrii credem in acelasi adevar. E mult mai usor atunci cand nu-ti pui
prea multe intrebari legate de valabilitatea adevarului tau.

De ce ne sperie adevrul? De ce oamenii, din ce n ce mai mult, ajung s fug de


adevr i s se piard n minciun?
De ce oamenii, n ncercarea lor de a obine ceea ce vor, se folosesc de minciun,
cum mai pot ei s se bucure de ceea ce au obinut prin fraud. Cum se face c
oamenii au ajuns s i doreasc lucruri care nu le sunt proprii.
Prin atta publicitate i prin atta manipulare oamenii au ajuns s i doreasc
lucruri pe care nu i le doresc, au ajuns s aib scopuri strine sufletului lor, au
ajuns s lupte pentru cauze care nu semnific nimic personal. n ncercarea de a-i
atinge scopurile artificiale, insuflate, parazite, oamenii au nceput s recurg la cele
mai josnice metode: minciuna, simularea, frauda, nelciunea, escrocheria,
tlhrirea.
Oamenii nu se pot bucura de obiectivele atinse dac nu se simt merituoi, iar un om
care neal pentru a obine ceva, nu se simte concordant cu sine. Orice om are un
cenzor intern care nu se oprete niciodat din lucru. Vznd c nu se simte bine nici
acum, dei scopul a fost atins, se gndete c trebuie s fac altceva, s obin
altceva, ceva dac se poate ct mai greu de atins, ceva rvnit de toat societatea,
ceva care s i lase pe toi cu gura cscat, dar evident ceva de care el nu are
nevoie. Odat ajuns aici, ansele de ieire din acest cerc vicios sunt reduse. E ca i
cum societatea, prin diverse mijloace, i spune omului c setea nu se potolete doar
cu ap, ci cu ap i sare, iar omul respectiv nu se mai poate stura niciodat. Unii
dintre ei ajung s bea atta ap cu sare, nct explodeaz n nevroze sau chiar n
psihoze.
< M-am decis sa nu le mai spun parintilor adevarul, de fiecare data cand am vorbit
cu ei deschis despre o problema, pe care am rezolvat-o in felul meu, ori mi-au tinut
un discurs din care reiesea clar ca a fost o alegere proasta modul in care

actionasem, ori am fost pedepsita. Din cauza ca nu-mi place modul de predare al
profesorului meu, notele mele au inceput sa scada in ultima vrema dar nu am cu
cine sa ma sfatuiesc. Daca i-as povesti mamei, in mod sigur ar spune ca este vina
mea, asa ca am ales s-o mint. Ii spun ca totul este in ordine la scoala si ca nu are de
ce sa-si faca griji. Ca ma pedepseste acum sau ca ma pedepseste atunci e totuna!>

Din cauza ca adevarul nu este intodeauna usor sau ideal, sunt situatii cand apare
firesc intrebarea n-ar fi mai bine sa mint?.
Motivele pentru care se minte sunt nenumarate si ofera confort si siguranta in
momentul in care este aleasa aceasta cale. Ulterior, apar remuscarile si indoielile in
legatura cu etica faptei, insa, cand rezultatul consta in beneficii psihice si materiale,
tendinta va fi de perseverare si perfectionare in denaturarea intentionata a
adevarului.

Cu cat un individ are un nivel intelectual mai ridicat si un bagaj cultural mai bogat,
cu atat minciuna va fi mai elaborata si mai greu de identificat si demontat.
Daca o minciuna se cladeste pe un adevar usor de verificat, sansele de a fi
descoperita sunt extrem de mici, pentru ca tendinta va fi sa se integreze partea
intregului, fara a se merge cu investigatia pana la aflarea adevarului total.
Minciuna ofera impresia de alegerea cea mai potrivita pentru o situatie care nu
poate fi gestionata altfel, dar este si calea cea mai usoara pentru indeplinirea unui
scop. Este un act psihic complex, care indica o abatere de la ceea ce este real, in
scopul de a se obtine anumite avantaje precum: disculpare, rezistenta in fata
normelor societatii, valorizarea propriei persoane, protejarea intereselor proprii,
obtinerea de castiguri materiale etc..
Un studiu recent a demonstrat ca acest comportament nu este caracteristic doar
oamenilor, ci poate fi intalnit si la maimute. Potrivit oamenilor de stiinta de la
Universitatea John Moores, din Liverpool, contextul social in care traieste animalul
este adevaratul stimul al nevoii de a minti.
Nimic nou sub soare, este valabil si pentru om, minciuna ii ofera posibilitatea de
insertie optima in incalcitul sistem social. Trebuie sa recunostem ca se minte pe
toate palierele sociale, fiind un mod de comunicare acceptat si tolerat. Se minte prin
inventarea unui fapt inexistent, prin exagerare, omisiune, adaugare, diminuare, si
se mai poate minti prin confirmarea unei minciuni spuse de altcineva.
Desi uneori poate parea motivata, minciuna constituie o indepartare de la normele
etice si morale, avand repercursiuni atat asupra celui care minte cat si a celor care
sufera efectul ei.

Limbajul este ustensila cea mai folosita in emiterea si validarea unui neadevar, este
mult mai usor sa confirmi o minciuna cand te ascunzi in spatele cuvintelor. Mimica
sau gestica, pe de alta parte, sunt indicatori care pot conduce foarte usor la
demontarea minciunii. Prin exersare se poate ajunge la cunoasterea
microexpresiilor asociate cu emotii universal recunoscute precum: rusine, tristete,
dezgust, frica, bucurie, furie, dezamagire etc.. Identificarea acestora pe fata
interlocutorului si calibrarea lor cu limbajul folosit pot conduce spre aflarea
adevarului, chiar daca interlocutorul nu-si doreste acest lucru.
Sunt totusi momente in viata in care preferam sa fim mintiti decat sa ni se spuna
adevarul, mai ales cand instinctiv cunoastem acel adevar si ne este teama ca ne-ar
putea afecta stabilitatea emotionala. In acele cazuri minciuna este un substitut
ocazional, dar necesar, al adevrului.
Autocenzura limiteaza accesul la cunoastere si ne transforma in plastilina usor de
modelat, in functie de interesul celui care detine cheia adevarului.
Relatiile intre oameni nu pot fi intretinute prin ascunderea adevarului, autenticitatea
este cea care confera credibilitate si numai asa se poate ajunge la cunosterea
celorlalti, dar si a nostra proprie.
Cea mai buna minciuna este adevarul!