Sunteți pe pagina 1din 10

KINETOTERAPIA IN HIPERTENSIUNEA ARTERIALA (HTA)

Metodica antrenamentului fizic al bolnavilor cu HTA esentiala se diferentiaza in functie de stadiul


evolutiv al bolii, varsta bolnavului, reactia individuala la efort si prezenta afectiunilor asociate
(cardiopatie ischemica, obezitate, dislipidemie etc.)
Testul de efort
Proba de efort in HTA este o aractica mai recenta. Dintre concluziile desprinse pana in prezent, cu
caracter de aplicabilitate practica, retinem:
1. - proba de efort in HTA permite cunoasterea reactivitatii cardiovasculare: evidentiaza
hipertensivii care reactioneaza cu valori de TA in limite normale sau cu valori patologice extreme.
2. - suprima factorul emotional (halatul alb) la masurarea TA si datele care se obtin sunt mai reale,
reproductibile.
3. cifrele tensionale care se inregistreaza sunt urmarea probei de efort, care este urmarita prin
frecventa cardiaca.
4. tinand cont de valoarea FC, proba de efort se va intrerupe daca cresterea TA depaseste pentru
TAS 230 mmHg si pentru TAD 120 mmHG.
5. pentru hipertensivi si pentru a determina profilul tensional de efort, se considera ca pragul de
80% din FCMxt este, adesea suficient. Aici va trebui sa se tina cont de greutatea corporala, astfel: o TA
= 230 mmHg la un individ de 110 kg este considerata mai putin grava decat la un pacient de 55 kg.
6. protocolul probei de efort in HTA cuprinde paliere de 25 W, 3 minute, luind TA la sfarsitul
foecarui palier. Nu vom trece la urmatorul palier decat daca avem o stare stabila atat pentru TA cat si
pentru FC.
7. se pot contura urmatoarele profile tensionale:
- Hiperkineticul, care prezinta, chiar de la inceputul probei (primul palier), o FC mai crescuta, 130/ min.,
inexplicabila prin emotivitate; la al doilea palier FC urca la 150/ min. Acesta va necesita o adaptare la
efort prin antrenament fizic; daca nu ste posibil acest lucru, se va prescrie un betablocant.
- Emotivul are in primul palier o FC inalta dar nu creste prea mult in urmatoarele 2 3 stadii.
- Bolnavul cu capacitatea miocardului limitata poate realiza un efort de 150 180 W, fara o FC
adaptata dar fara a-i creste valorile TA. El este evident patologic.
-

Etilicul / enolismul va prezenta la pimul palier, la cel mai mic efort, o FC rapida si o crestere tot
atat de rapida a valorilor TA.

Cand dorim sa apreciem in plus si rezerva coronariana, vom avea interesul sa adoptam protocolul
probei, pentru a atinge FCMxt, cu dezavantajul de a expune bolnavul la unele riscuri mai mari. De
aceea, efortul submaximal, ce reprezinta 80 90% din FCMxt, este si in acest caz, mult mai frecvent
utilizata.
Kinetoterapia

Una dintre modalitatile de practicare a exercitiilor fizice de catre hipertensivi, cu lerga aplicabilitate,
este executarea unor programe adecvate de gimnastica. Aceste programe vor cuprinde urmatoarele
grupe de exercitii:
1) Exercitii pentru intensificarea moderata a metabolismului in toate grupele musculare scheletice, in
vederea obtinerii vasodilatatiei locale si scaderii rezistentei periferice.
a) exercitii de mobilizare analitica a tuturor segmentelor corpului. Ele au un rol de incalzire si
trebuie executate in ritm lent, cu intensitate moderata a contractiilor musculare, asociate cu respiratia,
cu perioade lungi de relaxare intre contractii. Trebuie evitat ritmul rapid, care la unii hipertensivi poate
sa produca salturi mari ale TA, chiar daca exercitiile se executa cu grupe musculare mici, solicitarea
generala a aparatului cardio-vascular este neinsemnata.
b) contractii musculare analitice izometrice sai intermediare cu durata a contractiei de 6 10
secunde, cu pauze de cel putin 10 15 secunde intre contractii si intensitate moderata.
Este de asteptat ca astfel de exercitii sa produca o vasodilatatie apreciabila, atat in timpul
contractiei musculare, cat si in timpul relaxarii. Trebuie avut in vedere insa ca, efortul static intens este
insotit de cresteri mari ale TA, de aceea intensitatea contractiei trebuie sa fie moderata si durata ei sa
nu depaseasca 10 secunde. Pauzele dintre contractii trebuie sa aiba o durata cel putin dubla. Trebuie
evitata blocarea respiratiei.
Pentru individualizarea exercitiilor este necesar controlul TA in timpul sau imediat dupa executarea
lor.
2) Exercitii de relaxare:
a) exercitii de relaxare musculara; constau in balansari ale membrelor, scuturari de membre
executate de pacient sau scuturari pasive executate de catre kinetoterapeut. De asemenea au un efect
relaxant rasucirile de trunchi sau unele pozitii cu rasucirea trunchiului ca, de exemplu, decubit lateral
drept cu rasucirea umarului stang si a trunchiului spre inapoi.
Exrcitiile de respiratie prelungita au un efect de relaxare musculara si neuro-psihica. Ele se
executa, de preferinta, din decubit dorsal, cu genunchii flectati. Se incepe inspiratia pe nas prin
coborarea diafragmului insotota de proeminarea abdomenului. Pentru dirijarea efortului in acest sens,
se pune pe abdomen u mana sau un obiect (carte, saculet cu nisip). Se continua cu dirijarea efortului
respirator catre largirea diametrului transversal al toracelui. Amplitudinea inspirului trebuie sa fie
moderata, incat sa nu produca senzatia de crestere a presiunii intracraniene. Se trece la expir lent, pe
gura, cu buzele usor stranse, fara a se face pauza intre srsitul inspirului si inceputul expirului. In tot
timpul inspirului si expirului se numara in gand, in ritmul secundelor. Se incepe cu o durata a inspirului
de 6 8 secunde si o durata a expirului de 8 12 secunde si se mareste treptat durata lor, in functie
de particularitatile bolnavului, putandu-se ajunge la 10 12 secunde pentru inspir si 18 20 secunde
pentru expir. Se pot executa 3 5 cicluri consecutive cu pauze de 15 30 secunde intre ele.
Efectele exercitiului respirator se inregistreaza la:
-

Nivelul inimii, descriindu-se reduceri ale HVS (hipertensiunea ventriculara stanga), cresterea
contractilitatii miocardului.
Asupra metabolismului glucidic, actiunea este bipolara: periferica si pancreatica, cu
ameliorarea sintezei de insulina.
Asupra metabolismului lipidic si protidic.
Asupra aparatului respirator: ajuta la dezobstructia bronhiolara, combate staza sanguina
pulmonara, creste capacitatea vitala si VEMS ul, imtareste si energizeaza muschii respiratori.
Produce o dezastenizare a bolnavului hipertensiv, creste capacitatea de efort si de munca.

Influenta exercitiilor respiratorii terapeutice asupra aparatului cardio-vascular este de ordin mecanic,
feflex si neuroumoral

b) Exercitii de relaxare neuro-psihica. Metodele de relaxare generala realizeaza atat o scadere a


concentratiei plasmatice de catecolamine si a componentelor sistemului renina angiotensina, cat si
diminuarea raspunsului organelor receptoare si a tonusului musculaturii netede vasculare la
noradrenalina circulanta.
Cele mai cunoscute si mai eficiente sunt metoda autotraining-ului a lui Schultz si a lui Edmund
Jacobson, care au la baza relaxarea progresiva pe baza principiului de identificare kinestezica a starii
de tensiune contractie musculara, prin antiteza cu lipsa contractiei relaxarea.
Metoda Schultz preconizeaza obtinerea relaxarii centrale care induce apoi, prin autocontrol mental
imaginativ, relaxarea periferica.
E. Gindler si N stoltze recomanda o gimnastica colectiva relaxanta prin executarea unor miscari
absolut libere, neimpuse, un fel de dezordine de miscari.
I. Parow recomanda repaus absolut, nemiscat la pat 20 de minute, in care bolnavul nu isi va urmari
decat respiratia libera, nefortata.

A. Macagno propune ca pacientul, in decubit dorsal, sa se intinda la maximum posibil, cu membrele


superioare pe langa cap si membrele inferioare intinse.
Programele de gimnastica medicala se pot executa zilnic sau de 2 5 ori pe saptamana, in functie
de particularitatile clinice si functionale ale bolnavului, precum si de includerea sau nu in programul de
miscare, a sedintelor de antrenament de rezistenta, a plimbarilor, gradinaritului sau altor forme de
activitate fizica.
3) Antrenamentul de rezistenta
Pentru a obtine temperarea activitatii simpato-adrenergice, care este exagerata la unii dintre
hipertensivi si pentru a obtine o functionare cardio-vasculara mai economica, este reconamdabil
antrenamentul de rezistenta.
El este indicat in primul rand pentru hipertensivii tineri sau in primele stadii de evolutie a bolii, cand
exista o predominanta simpatico-adrenergica si nu sunt prezente semne de visceralizare.
Este necesara stabilirea unei limite a valorilor tensionale de reaus care permit accesul la
antrenamentul de rezistenta. Unii autori recomanda sa nu se faca restrictii ale efortului la hipertensivi
daca nu este prezenta suferinta cardiaca sau renala. S-a stabilit ca limita pentru admiterea la
antrenamentul de rezistenta valoarea de 170 mmHg pentru TAS si 110 mmHg pentru TAD. DE
asemenea, trebuie stabilita limita valorilor tensionale pana la care este permis sa se ajunga in timpul
efortului in cadrul programului de antrenament.
Desii unii cercetatori afirma ca nu au remarcat accidente sau complicatii dupa eforturi care au produs
cresteri ale tensiunii sistolice pana la 200 mmHg sau chiar mai mult, nu s-au permis cresteri mai mari
de 180 mm Hg in eforturi de antrenament.
Este recomandabil ca antrenamentul de rezistenta sa fie precedat de un prodram de gimnastica de
incalzire care sa angreneze toate grupele musculare, cu o durata de 10 20 de minute. Atunci cand
programul se desfasoara in grup, se pot introduce si jocuri de atentie si miscare.
Pentru bolnavi cu hipertrofie ventriculara stanga evidentiata radiologic sau electrocardiografic sau cu
alte semne de visceralizare, programul de antrenament trebuie limitat la exercitii usoare de mobilizare
tonifiete, gimnastica respiratorie, plimbari, eventual tehnici de relaxare.
Metodele antrenamentului de rezistenta sunt diverse. Dintre cele mai comune si accesibile citam:

Mersul cel mai recomandat pentru inceperea antrenamentului. Este un exercitiu simplu, fiziologic, cu
automatism vechi, nu cere explicatie tehnica, pune in miscare grupe musculare mari. Dozajul este
relativ: dozarea ritmului pasolir, distanta de mers si durata, inclinarea pantei. In statiunile balneare se
poate aplica sub forma curei de teren.
Este recomandat cainainte si dupa sedintele de mers sa se masoare frecventa cardiaca si TA iar
frecventa pulsului, pe durata menrului sa se determine sa 4 5 minute, orientand frecventa pasilor
spre a atinge 60 70% din FCMx (frecventa cardiaca maximala), in mod progresiv. Se poate aplica
zilnic, luni si ani de zile.
Alergarea (jogging) este metoda care se introduce imediat dupa ce s-a ajuns la o anumita capacitate
de efort. Dozarea se va face prin modelarea ritmului de alergare (viteza), nivelul de ridicare a
genunchilor, distanta si durata alergarii. Se va urmari atingerea a 75% din FCMx si se va controla TA
inainte si dupa alergare. Se ve face intr-un mediu nepoluat, in parcuri, stadioane etc. Se va aplica de 3
ori pe saptamana, cu o durata de 20 de minute. Alergarea pe loc, saritura ce coarda sau ca mingea au
efecte la fel de bune.
Urcatul scarilor sipantelor este simplu: se va face in mod progresiv ca numar de trepte si sau ca
durata. Dozarea se va face prin aprecierea FC si a TA.
Bicicleta ergometrica sau covorul rulant au avantajul posibilitatii dozarii cu multa precizie a efortului si
de urmarire a pacientului in timpul efortului.
Sedintele de antremanet vor fi in numar de 3 5 pe saptamana, cu durata de 15 20 de minute, la o
FC intre 60 80% din FCMx, atinsa in timpul probei de efort. Peste acest prag organismul este in
anaerobioza si valorile TA cresc.
Studiile au aratat ca scaderea cu cativa mmHg a TA este suficienta pentru scaderea semnificativa a
mortalitatii. In aceste conditii antrenamentul de rezistenta constituie un veritabil medicament
antihipertensiv. Pentru mentinerea indelungata a acestui efect, trebuie ca antrenamentuzl sa fie
sustinut, o intrerupere a exercitiilor pe o perioada mai lunga de timp ducand la cresterea TA la nivelul
anterior.
Inotul in piscina in apa calda (termala sau mezotermala) este deosebit de apreciat, cu multe avantaje:
placerea bolnavului in contact cu apa, efectele benefice ale apei calde asupra valorilor TA si a
performantei cardiace, a circulatiei periferice, a presiunii hidrostatice si a descarcarii de greutate
(conform principiului lui Arhimede, asupra muschilor si articulatiilor, miscarea se desfasoara in conditii
placute, cu descarcare gravitationala, cu o circulatie generala si periferica imbunatatita, cu un
randament bun). Necesita cunostinte de inot ca un prim dezavantaj, precum si instalatii tehnice.
Se va masura FC si TA inainte si dupa sesinta de inot. FC nu va depasi 75% din FCMx. SE vor exclude
de la inotul terapeutic: bolnavii hipwertensivi cu valori mari ale TA, din grupa hipertensiunii medii si
severe (se considera valori acceptabile TAD pana la 110 mm HG si TAS pana la 180 mmHG),
insuficienta cardiaca severa, infarctul miocardic recent (sub 6 luni), angina pectorala instabila,
cardiopatii valvulare severe, miocarditele, cardiomiopatiile obstructive, fibrilatia atriala netratata,
extrasistolele ventriculare polifocale, episoadele de tahicardie paroxostica ventriculara, blocuri atrioventriculare de grad Inalt, pacemakere, persoanele care au efectuat un alt efort fizic inainte de
sedintele de inot, cei care se afla sub trei ore de la masa, cei cu alte boli inclusiv dermatologice.
Sportul terapeutic isi are denumirea in insusi scopul urmarit, cel terapeutic si nu de performanta. De
aceea se va evita practicarea unor sporturi dure sau la intensitati de efort mari. Se va urmari si aici FC
si TA inainte, in pauze si la sfarsit, avand ca limita superioara 75% din FCMx. Alegerea unei discipline
va tine cont si de apltitudinile psihomotrice, de cunastintele privind disciplina, de interesul pacientului,
de posibilitatile bazei materiale, de varsta, sex si gradul de antrenament ale pacientului.
Antrenamentul fizic al bolnavilor sub tratament medicamentos hipotensor

Pentru aplicarea exercitiilor fizice la bolnavii hipertensivi care primesc tratament medicamentos
hipotensor, este necesar de luat in considerare mecanismul de actiune al acestor medicamente,
deoarece ele modifica functia unor sisteme regulatoare care au un rol important in adaptarea
organismului la efort. Cea mai mare parte dintre medicamentele hipotensoare au ca efect
hemodinamic scaderea debitului cardiac, fenomen foarte important daca avem in vedere necesitatea
de oxigen crescuta in timpul efortului.
La acesti bolnavi se recomanda moderatie, indeosebi la executarea antrenamentului de rezistenta.
Pentru cei care au semne de visceralizare sau primesc doze mari de hipotensoare, el trebuie chiar
evitat, recurgandu-se numai la programele de exerciti fizice generale si plimbari.
Tratamentul HTA
HTA se poate considera presiunea sanguina, in clinostatism, ca avand valoarea sistolica peste 140
mmHg si cea diastolica peste 90 mmHg.
Ca simptome caracteristice se considra:
-

cefalee sub forma unei presiuni in regiunea occipitala;


ameteli, vajiieli in urechi, senzatii nedefinite in regiunea precordiala;

In perioadele initiale HTA poate fi asimtomatica.


Tratamentul este complex, igienico-dietetic (protejarea sistemului nervos, regim alimentar hiposodic si
hipolipidic, suprimarea tutunului si alcoolului, tratament balneofizioterapic, medicamentos hipotensor
si kinetoterapia).
Scopul kinetoterapiei:
-

echilibrarea sistemului nervos si influentarea pozitiva a centrilor vasomotori;


favorizarea vasodilatatiei periferice si a decongestionarii unor segmente ale corpului;
atingerea si mentinerea unei greutati corporale optime;
prevenirea fenomenelor de ateroscleroza.

KINETOTERAPIA IN HIPOTENSIUNEA ARTERIALA


Hipotensiunea arteriala este starea in care presiunea sistolica este in permanenta sub 100 mm Hg iar
cea diastolica sub 60 mm Hg, fiind de doua feluri: forma esentiala si ortostatica.

Hipotensiunea arteriala esentiala (constitutionala) este frecvent intalnita la tipul constitutional astenic.
Semne: tahicardie, leucopenie, hipoglicemie.
Tratamentul hipotensiunii arteriale esentiale este complex, constand din tratament medicamentos,
fizioterapic (hidroterapie stimulanta) si kinetoterapie sub forma unui regim activ, constand din: masaj
general, exercitii libere (active, analitice si sintetice), exercitii cu obiecte usoare portative, exercitii
aplicative, exercitii de respiratie si de abdomen, plimbari de durata mai lunga (60 90 min.), turism,
inot, schi.

Hipotensiunea arteriala ortostatica (scaderea presiunii sanguine la ridicarea in ortostatism) are ca


semne: bradicardie, leucopenie, hipoglicemie si lipotimie la schimbarea pozitiei corpului, mai ales
dimineata la ridicarea din pat sau la statul prelungit in picioare.
Tratamentul este complex: igienic (evitarea mentinerii pozitiei ortostatice, purtarea de ciorapi elastici si
a unei centuri abdominale) si kinetoterapie: gimnastica vasculara, gimnastica abdominala, contractii si
relaxari ale musculaturii membrelor inferioare, efectuate din decubit si asezat, masajul general si al
membrelor inferioare, forma stimulanta.

KINETOTERAPIA IN INSUFICIENTA CARDIACA


Repausul ramane unul dintre mijloacele de tratament ale insuficientei cardiace, cel putin
pentru anumite perioade iar recuperarea fizica a acestor bolnavi ramane redusa, nedepasind si
netrebuind sa depaseasca limitele impuse de alterarea functionalka severa a miocardului.
Ideea recuperarii prin tratament fizic al bolnavilor cu insuficienta cardiaca a aparut in urma
catorva constatari:
1. pe langa un acelasi grad de disfunctie ventriculara stanga si pe langa aceleasi semne clinice
de insuficienta cardiaca, capacitatea de efort a bolnavilor difera foarte mult de la caz la caz;
2. la bolnavii cu I.C.C. (insuficienta cardiaca congestiva), evident de un sedentarism extrem,
repausul prelungit poate deteriora in continuare, ca si la alte categorii de bolnavi sau chiar ca
la individul sanatos, capacitatea de efort, rezultand o deconditionare fizica peste limita impusa
de severitatea cardiopatiei;
3. antrenamentul fizic actioneaza in cvasitotalitatea cazurilor prin intermediul mecanismelor
periferice de adaptare la efort, incat desfasurat cu anumite precautii, acesta nu implica
alterarea in continuare a functiei cardiace;
4. in conditii de supraveghere atenta, testarea la efort a bolnavilor cu insuficienta cardiaca nu
este contraindicata, ci cvasiobligatorie, pentru stabilirea capacitatii efective de efort a acestei
categorii de subiecti.
Efectele antrenamentului fizic asupra bolnavilor cu insuficienta cardiaca:
1. - ameliorarea si augmentarea mecanismelor periferice de adaprate la efort,
- cresterea extractiei arterio-venoase a O2,
- vasodilatatia arteriala este mult ameliorata (desi din acest punct de vedere,
hiperactivitatea simpatica din insuficienta cardiaca poate reduce eficienta acestui mecanism de
antrenament).
Teoretic, un efect similar s-a obtinut prin antrenament asupra vasodilatatiei arteriolare. Se
poate obtine prin medicatie vasodilatatoare, care insa in cazul antrenamentului de scurta durata, desi
amelioreaza semnificativ hemodinamica centrala, influenteaza mai putin capacitatea de efort. Acest
lucru nu este valabil pentru inhibitorii enzimei de conversie, care atat in cursul tratamentului cronic cat

si in experimentul acut, prin vasodilatatia arteriolara combinata cu reducerea hiperactivitatii simpatice,


pot creste semnificatov capacitatea de efort.
2. - mecanismele centrale de adaptare la efort sunt mai putin influentate,
- debitul sistolic depinde in primul rand de gradul alterarii functiei miocardice si este practic
nesemnificativ influentat de antrenamentul fizic,
- F C este si ea dependenta de gradul disfunctiei miocardice dar, ca si in cazul
antrenamentului fizic al bolnavilor fara insuficienta cardiaca, atat FC de repaus, cat si FC pe fiecare
trapta de efort pot fi reduse. Aceasta se datoreaza scaderii tonusului simpatic iar gradul de influentare
depinde de severitatea insuficientei cardiace. In cazurile severe, hiperactivitatea simpatica importanta,
declansata secundar scaderii debitului cardiac, este contracarata doar intr-o mica masura prin
antrenament fizic.
3. - antrenamentul fizic nu deterioreaza in continuare performanta ventriculara stanga si nu
influenteaza negativ sau nu precipita evolutia cardiopatiei de fond.
Factorii de crestere a capacitatii de efort sunt:
-

eliberarea, in cursul efortului fizic, a unui factor relaxant din endoteliul vascular, care
contracareaza efectul vasoconstrictor simpatic, determinand vasodilatatia si cresterea
debitului muscular;

prin intrarea intarziata in functiune a mecanismelor centrale de adaptare la efort, cresterea


presiunii in capilarul pulmonar va fi intarziata si va apare la niveluri mai mari ale efortului;

cresterea nivelului sangvin al lactatului va fi tardiva.

Metodologia recuperarii
Obiectivele recuperarii:
1.

impiedicarea deconditionarii fizice a bolnavului peste limita impusa de suferinta cardiaca,

2.

cresterea capacitatii de efort, chiar intr-o mica masura

Pentru stabilirea metodologiei practice de recuperare si a unui program pentru fiecare caz in
parte, este necesara (obligatoriu chiar) efectuarea unui TE.
Pentru aprecierea severitatii insuficientei cardiace, TE este indicat a se efectua in momentul
examinarii (spitalizarii), inaintea tratarii sindromului congestiv.. Pentru recuperare, TE se va efectua in
momentul obtinerii influentarii maxime, prin regim dietetic si medicatie, a sindromului congestiv si a
fenomenelor de I.V.S. (sub influenta medicatiei curente).
TE se va face pe covor rolant sau cicloergometru (clasic, in trepte de 25W si 3 min), urmarinduse aceeasi parametrii ca in cursul TE la bolnavi cu C.I. (cardiopatie ischemica) dureroasa. Se pune insa
accent deosebit pe MVO2 Mx (consum miocardic de O2 maxim) si pe TA, ca semn precoce si
important al aparitiei fenomenelor de IVS, respectiv aprecierea momentului aparitiei producerii scaderii
debitului cardiac si sistolic.
In ceea ce priveste frecventa antrenamentului, avand in vedere intensitatea mica a efortului
care se depune, el se indica a fi zilnic, daca este spitalizat; zilnic la domiciliu si de 3 4 ori pe
saptamana, institutionalizat. Intensitatea efortului va fi redusa urmarindu-se obtinerea unei FC de 70
85% din FC Mx atinsa in cursul TE. Aceasta frecventa nu trebuie sa depaseasca 135 140 batai/ min si

va fi inferioara cu 10 batai/ min FC la care apar simptomele de insuficienta cardiaca, respectiv


dispneea. Este foarte importanta si utilizarea scalei Borg de autoapreciere a intensitatii efortului,
aceasta netrebuind sa depaseasca nivelul 12 14.
In ce priveste durata eforului, a antrenamentului propriu-zis, nu va depasi 30 de minute. Initial
5 10 minute, crescand progresiv in functie de toleranta bolnavului. Fiecare perioada de incalzire de 5
10 minute, va cuprinde exercitii de respiratie si stretching, la fel ca si ultimele 5 10 minute de
revenire dupa efort. Antrenamentul propriu-zis se va desfasura intotdeauna cu pauze. In cazul mersului
pe jos de exemplu, pe o perioada de 30 minute, se vor face pauze de 2 4 minute intre perioadele de
5 10 minute de efort.
In scopul antrenarii bolnavilor cu insuficienta cardiaca, se practica urmatoarele tipuri de
activitati:
1. Mersul pe jos. La aceasta categorie de bolnavi, asigura o FC nu in jur de 60%, ci intre 70
85% din FCMx, chiar daca nu se desfasoara cu viteza mare, viteza recomandata fiind de 4 5 km/ ora.
Dupa ce se va asigura ca in cursul mersului pe jos bolnavul nu este simptomatic si nu depaseste
frecventa de antrenament prescrisa, se var intrecala scurte perioade de jogging.
2. Jogging-ul. Bolnavul va fi incurajat sa alerge usor cate 25 m la fiecare 500 m de mers. Se
asigura astfel, pe de o parte, atat efectul de antrenament mai rapid, cat si intercalarea intre perioadele
de jogging a unor perioade de mers, care prin FC de 70 75% din FCMx, mentine efectul de
antrenament dar in acelasi timp, relaxeaza si il odihneste bolnavul, avand efectul unor adevarate
pauze.
3. Kinetoterapia. Se utilizeaza aceleasi exercitii din perioada de incalzire sau revenire dar
efectuate mult mai viguros, sau alte exercitii care sa asigure frecventa de antrenament necesara. In
zilele in care bolnavul nu executa antrenament standardizat si supravegheat, se recomanda
practicarea exercitiilor fizice la domiciliu si mersul nesupravegheat, eventual cu o viteza mai redusa
decat cea din cursul perioadelor de antrenament si in perioada initiala, fara jogging.
Dupa o perioada de antrenament institutionalizat de 3 6 luni, bolnavul isi poate continua
singur antrenamentul, la domiciliu, atat in scopul cresterii in continuare a capacitatii de efort, dar mai
ales in scopul mentinerii celei obtinute in perioada institutionalizata.
Referitor la rezultatele antrenamentului fizic, in cazul bolnavilor cu insuficienta cardiaca, in
absenta durerii anginoase MVO2 Mx (consumul miocardic maxim de O2) nu poate fi atins, decat cada
DAM (deficitul aerobic miocardic) calculat este mai mare decat cel existent in realitate. De aceea, in
momentul in care DAM si DAF devin practic egale, antrenamentul poate fi continuat nu numai pentru
mentinerea nivelului de efort existent ci si pentru cresterea in continuare a acestuia. De altfel, efortul
ce poate fi prestat la antrenament, depinde si de tratamentul medicamentos sau, uneori de
vascularizatia miocardica aplicata bolnavului, care permit sa se creasca in continuare capacitatea de
efort, reducand semnificativ semnele de insuficienta cardiaca.

Din punctul de vedere al gradului cresterii capacitatii de efort prin antrenament, s-au obtinut
pe perioade de la 4 pana la 18 luni, cresteri ale consumului de O2 de 20 30%.

Tratamentul insuficientei cardiace


Insuficienta cardiaca este o stare de slabire a functiei contractile a miocardului, precum si a
intregului aparat cardiovascular, ceea ce face ca munca inimii sa nu mai corespunda necesitatilor
hemodinamice cerute de organism, manifestarea fiind acuta si cronica.
In forma acuta domina tulburarile proceselor biochimice de producere a energiei de contzractie
fara modificarea proprietatilor contractile ale miocardului.

In forma cronica, procesele biochimice sunt normale, insa puterea de contractie a cordului este
scazuta, kinetoterapia avand scopul usurarii muncii miocardului.
Tratamentul insuficientei cardiace este profilactic (urmarindu-se combaterea infectiilor
reumatice, pulmonare, tratamentul hipertensiunii si al aterosclerozei); curativ (masuri igienicodietetice, repaus in pozitiile asezat sau semiasezat, in functie de dispnee), regim alimentar hiposodat
sau desodat, cu cantitatea de lichid strict limitata, bogat in vitamina C si complex B.
Kinetoterapia este diferentiata pentru faza acuta si cronica, pentru stadiul compensat si
decompensat.
In faza acuta: - regim pasiv absolut sau pasiv-relativ, in functie de starea bolnavului.
Repausul se recomanda a se face in pozitia de decubit sprijinit, alternativ cu decubit dorsal pentru
favorizarea diurezei
Kinetoterapia consta din:
-

Pozitii de repaus in pat sub forma de decubit, cu capul ridicat peste nivelul extremitatilor
(decubit dorsal, decubit cu capul ridicat, decubit sprijinit si asezat). Aceste pozitii cu exceptia
primeiproduc hipertensiune periferica, determinand o usurare a muncii ventricolului stang.
Pozitia de decubit dorsal se recomanda bolnavilor cu edeme mari, greu reyolvabile si se
recomanda a fi adoptata si mentinuta cca 2 ore postprandial, pentru a usura transferul de
lichide extracelular din membrele inferioare, provocand astfel diureza. Aceste pozitii se
alterneaza in functie de starea bolnavului.

Exercitii ale membrelor inferioare, in pat. La inceput se executa pasivo-activ, apoi activ. Ritmul
de executie este lent, fara nici un fel de incordare. Miscarile se efectueaza alternativ, pentru a
neutraliza contractia musculaturii abdominale. Aceste exercitii au ca scop sa evite staza
venoasa in extremitati si sa preintampine formarea de flebotromboze de la care pornesc
frecvent emboliile la cardiaci.

Exercitii de membre superioare legate de miscarile de respiratie. Aceste exercitii se executa


lent si cu amplitudine mica, sub forma pasivo-activa sau activa din pozitia asezat sprijinit sau
asezat. Ele se pot combina si cu miscari de trunchi in special cu flexiile laterale, rasucirile si
circumductiile. Aceste exercitii se executa dupa cele de membre inferioare si urmaresc evitarea
edemului pulmonar, solidarizarea diafragmuluio si a peretelui abdominal in mecanismul
general al respiratiei.

In faza cronica: - mijloacele kinetoterapiei se aplica diferentiat in stadiul


compensat si in cel decompensat.
Stadiul compensat: se instituie un regim activ, in care scopul principal este reducerea
capacitatii functionale a miocardului, constand din:
1.

exercitii de incalzire: programul contine 4 8 exercitii simple de trunchi si membre, legate de


miscarile de respiratie, executate succesiv din decubit, asezat si stand;

2.

masajul membrelor superioare si inferioare;

3.

kinetoterapie - exercitii analitice cu efect circulator sub forma miscarilor de membre


superioare si inferioare, executate sub forma de pendulare si balansare, alternativ cu
circumductii si flexii;
- exercitii de respiratie legate de miscarile membrelor superioare, inferioare si
ale trunchiului, exercitii de respiratie diafragmatica;

- exercitii de abdomen in special izotonice dar executate lent;


- exercitii cu obiecte portative usoare;
- exercitii aplicative sub forma de mers ritmic sau alte variante.
4.

plimbari

5.

terapie ocupationala sub forma de activitati potrivite preferintelor si sexului

6.

practicarea unor sporturi fara urmarirea realizarii performantelor. Se recomanda in faza


tratamentului final: ciclism de agrement, mers pe schiuri, vaslit si unle jocuri sportive.
Stadiul decompensat se instituie un regim pasiv relativ sau semiactiv, avand ca scop:

usurarea si ajutorarea muncii miocadrului,

prevenirea stazelor venoase periferice, a flebotrombozelor si a cordului pulmonar acut si


cronic,

imbunatatirea ventilatiei pulmonare prin restabilirea activitatii giafragmului si a musculaturii


toracice.
Kinetoterapia consta in:

pozitii de repaus cu accent pe odihna: decubit dorsal cu capul ridicat, decubit lateral drept,
asezat rezemat, asezat, si decubit dorsal cu membrele inferioare putin peste nivelul orizontal.

exercitii de membre inferioare efectuate in pat sub forma pasivo-activa cu amplitudine redusa
si fara incordare musculara,

exercitii de respiratie active usoare,

exercitii de respiratie diafragmatica din decubit sprijinit si asezat sprijinit,

exercitii de relaxare a trunchiului si membrelor inferioare,

masajul extremitatilor,

masajun spatelui in special al toracelui, in care predomina manevrele cu caracter relaxant


(efleuraj, frictiuni, vibratii).

Problema cea mai importanta ce trebuie luata in considerare este ridicarea pozitiei joase a
diafragmului pentru combaterea emfizemului cronic, pentru a scadea sau micsora cantitatea aerului
rezidual si de rezerva, contribuind astfel la scaderea alcalozei si a acidozei pulmonare. Pentru acesta
se utilizeaza exercitii de membre inferioare din decubit cu capul ridicat, exercitii de trunchi sub forma
de circumductii, exercitii de respiratie cu accent pe expiratie si exercitii de membre superioare pentru
derivarea circulatiei toracice.

S-ar putea să vă placă și