Psihiatrie Pediatrica-Silabus

GHIDUL DE STUDIU
Disciplina PSIHIATRIE &PSIHIATRIE PEDIATRIC
Titlul cursului: PSIHIATRIE PEDIATRIC

Introducere
Tipul cursului:optional
Se adreseaz studenilor anului I si III
Psihopedagogie &Psihologie i i propune
nsuirea de ctre acetia a unui nucleu
informaional privind Psihiatria pediatric,
precum i dobndirea unor competene aupra
examenului psihic la copii i adolesceni prin
care s fie capabili s ndrume cazurile la
psihiatru dup evaluarea bolnavului.
Importanta cursului; probleme abordate Vor fi abordate

principalele tulburri psihice ntlnite n practica curent la
copil i adolescent care trebuie identificate de orice medic.
Locul pe care il ocupa cursul in programa

analitica si corelatiile acestuia cu alte discipline
si notiuni studiate anterior
Acest curs face parte din modulul de pregatire asociat cu
Psihiatria adultului .
Parcurgerea cursului asigur (1) familiarizarea studenilor cu
particularitile psihiatriei copilului i adolescentului, (2)
nvarea factorilor importani n diagnosticul tulburrilor
psihopatologice la copii i adolesceni, (3) nvarea unor
tehnici de baz n terapia copiilor i adolescenilor cu tulburri
psihice , (4) familiarizarea studenilor cu unele instrumente de
evaluare i diagnostic clinic i familiarizarea lor cu munca n
echip n acest domeniu.
Cunostinte si abilitati anterioare: Cursul necesit ca i condiii
preliminare cunotine de Psihologie medical .
Resurse bibliografice utile pentru reactualizarea cunostintelor:
1.Iftene Felicia(1999):Psihiatria copilului i adolescentului,

Casa Crii de tiin, Cluj-Napoca.
2.Iftene Felicia(2003):Relaia printe copil-educator din
perspectiv psihiatric i psiho-social, Ed.Medical
universitar Cluj-Napoca.
4.Lupu V.(2012):Introducere n hipnoterapia i n psihoterapia

cognitiv-comportamental a copilului i a adolescentului
,Ed.ASCR,Cluj-Napoca.
5. ***(1998) :Clasification of Mental and Behavioral
Disorders(ICD-10).Clinical descriptions and diagnostic
guidelines.WHO.All Educational,Bucureti.
Tabla de materii:
1)Normalitate, boal
psihic,nedezvoltare,dezorganizare.Principiile psihiatriei
pediatrice.Examenul psihic la copil i adolescent;
2)ADHD(Tulburarea hiperkinetic cu deficit atenional);
3)ntrzierile n dezvoltarea mintal.Tulburrile nevrotice la
copii i adolesceni :particulariti;
4)Tulburrile de conduit la copii i adolesceni.Dezvoltrile
dizarmonice de personalitate.Delincvena juvenil;
5)Ipsaia(Masturbaia).Ticurile.Balbismul.Enurezisul i
encoprezisul.Tulburrile de somn.Tulburrile de
alimentaie(Anorexia mental i Bulimia);
6)Tulburrile psihotice la copii i adoleceni.Autismul infantil
i alte tulburri din spectrul autist;
7)Schizofrenia la copii i adolesceni.Particularitaile tulburrii
bipolare la copii i adolesceni;
8)Abuzul sexual asupra copiilor i adolescenilor;
9)Noiuni de psihoterapie la copii i adolesceni.
Evaluarea cunostintelor si abilitatilor practice
Conditii pentru acceptarea la examen: frecvena
de minimum 70% la cursuri.
Conditii pentru promovare: minimum nota 5.
Calendarul evaluarilor pe parcurs, al examenului
final: Examenul final este scris i se susine
mpreun cu Psihiatria aduli .
Modul de desfasurare a evaluarilor: Examenul teoretic
final va fi in scris cu rspunsuri redactionale , din aspectele
predate la curs si la demonstratiile clinice.
Modul de notare: Nota acordata va fi de la 1 la

10 .
Cadrele didactice de predare:
Titular curs:
Conf.Dr.Viorel Lupu violupu14@yahoo.com
Capitol 1. Normalitate, boal

psihic,nedezvoltare,dezorganizare.Principiile psihiatriei
pediatrice.Examenul psihic la copil i adolescent.
Tabla de materii
1.1.Normal i patologic n viaa psihic
1.1.1Norma mediei statistice
1.1.2.Norma ideal sau valoric
1.1.3.Norma funcional
1.1.4Anormalitatea
1.1.5.Boala psihic
1.1.6Defectul
1.2.Principiile care guverneaz particularitile activitii n
domeniul pedopsihiatriei :
- principiul unitii organismului
- principiul homeostaziei organismului
- principiul dezvoltrii longitudinale, dinamice a
activitii psihice la copil
- principiul individualizrii
1.3.Evaluarea diagnostic n psihiatria copilului i
adolescentului
(particulariti fa de evaluarea adultului cu probleme psihice)
Ce trebuie sa stiti
Sa definiti normalitatea in cele 3

acceptiuni:statistica,ideala si
functionala
Sa definiti anormalitatea,boala
psihica si defectul
Sa cunoasteti cele 4 principii ale
psihiatriei copilului si adolescentului
Sa cunoasteti particularitatile
examenului psihic la copil si
adolescent fata de cel al adultului
Ce trebuie sa faceti
Examenul psihic al copilului mic
Examenul psihic al adolescentului
Ce trebuie sa revedeti (Cunostinte si abilitati clinice
anterioare, necesare parcurgerii capitolului)
Psihologie medicala
Puericultura
Neurologie pediatrica
Semiologie medicala
Bibliografia obligatorie si facultativa:vezi bibliografia generala.
Capitolul 2- ADHD (Tulburarea hiperkinetica cu

deficit atentional)
ADHD (Tulburarea hiperkinetica cu deficit
atentional)
Obiective educationale
o Ce trebuie sa stiti
Esential: definitia, criterii de
diagnostic standardizate
international
Important: principii
terapeutice actuale, abordarea
multidisciplinara
Util: mecanisme
neurobiologice implicate in
patogeneza, posibilitati de
diagnostic si interventie
precoce
Facultativ: teorii etiologice si
abordari terapeutice specifice
o Ce trebuie sa faceti
Observatia clinica, anamneza,
examen psihic, referat
teoretic, participare la discutia
de grup privind diagnosticul
diferential
DEFINITIE
Tulburarea de atenie i/sau hiperacrtivitate (Attention Deficit
Hyperactivity Disorder, prescurtat ADHD) este o tulburare de
dezvoltare datorat unei condiii neurobiologice particulare cu
impact asupra capacitii individului de a-i modula nivelul
activitii, slab capacitate de control al impulsivitii i de
concentrare a ateniei. Prin definiie, tulburarea se manifest
naintea vrstei de 7 ani, dar simptomele pot fi identificate cu
uurina ncepnd cu vrsta de 5 ani i adesea nainte de 2 ani
(Taylor si colab., 2004). Netratat, la copiii ajuni la vrsta
colar, aceast afeciune poate genera dificulti de adaptare a
copilului cu nerespectarea regulilor i a linitii n clas,
conflicte cu colegii i profesorii, rezultate academice
nesatisfctoare.
PATOGENEZA
S-au descris trei modele neurobologice de producere a ADHD.
Cele 3 modele au cteva diferene, dar n mare parte se
suprapun. Puncte comune privesc structurile implicate n
patogenie: disfuncia cortico-prefrontal, la care se adaug
perturbri ale sistemului
catecolaminergic din trunchiul
cerebral, plus deficitele majore din ADHD de inhibare a
4
rspunsurilor, de funcie executiv (Modelul lui HEILMAN,

Modelul lui PLISZKA, Modelul lui ARNSTEN).
DETERMINISM GENETIC grad inalt de heritabilitate
FACTORII DE MEDIU
- efectele
expunerii
fatului
la
alcool
si
benzodiazepine, toxemia din preeclampsie, fumatul
la mama, rata scazuta a batailor cordului fetal in
timpul nasterii, circumferinta scazuta a capului
fatului
la
nastere
(factori
asociati
cu
comportamentul hiperactiv)
- bolile care afecteaza creierul, institutionalizarea
copiilor, reactiile idiosincrazice la alimente, otita
medie recurenta si expunerea la nivele toxice de
plumb, sunt de asemenea cunoscute ca fiind asociate
comportamentului hiperactiv
(cu importanta
etiologica)
- calitatea relatiei dintre familie si scoala are valoare
predictiva asupra rezultatelor si poate fi considerata
factor de protectie sau factor de mentinere a
tulburarii.
PREVALENTA
- Prevalena cuprins ntre 3 i 5 % se raporteaz la
populaia general
- Se presupune c ntre 4% pn la 12% dintre copiii
de vrst colar sunt afectai, i aproximativ 4%
liceeni i aduli.
SEX RATIO
- afectarea baietilor este mai mare dect a fetelor
( 4:1)
- afectarea fetelor este in special de tip inatent (mai
putin recunoscuta si tratata), pe cnd la baieti
domina hiperactivitatea si impulsivitatea.
DIAGNOSTIC
COMPARATIE NTRE TULBURAREA HIPERHINETICA
DIN ICD-10 SI SINDROAMELE AD / HD DIN DSM-IV
1. Neatentie
2. Hiperactivitate
3. Impulsivitate
nu este atent
- neastmparat
- vorbeste excesiv (ICD10)
lipseste concentrarea
- si paraseate locul
- si pierde cumpatul usor
- nu asculta ce se
vorbeste
- fuge
- nu poate astepta
nu-si termina lectiile
- galagios (DSM-IV)
- ntrerupe orice activitate
este dezorganizat
-dificultati n pastrarea
linistii (ICD-10)
si pierde lucrurile
- vorbeste excesiv
este distrat
uita usor
ICD-10: 1. 6 simptome din 8////2.3simptome din 5///3. 1 din 4

simptome
COMORBIDITATI
1. Tulburari de comportament (studii longitudinale:
hiperactivitatea la copiii de vrsta scolii primare este un
factor de risc)
2. Tulburari emotionale: anxietatea, depresia, stima de sine
scazuta, nesiguranta (esecurilor in relatiile interumane)
- risc mai crescut la copii mai mari (11-12 ani) fata de copii
de 7-8 ani si comorbiditatea este mai frecventa daca
hiperactivitatea este pervaziva (adica, raportata si de
scoala si de parinti) fata de hiperactivitatea
situationala (raportata doar de parinti).
3. Dificultati specifice de invatare. Posibil diferite grade
de intrziere a dezvoltarii neuropsihice, exprimare simpla,
coordonarea motorie nesigura, scrisul si abilitatea de a citii sunt
sub asteptari, fata de vrsta cronologica.
4. Ticurile. Probleme in controlul impulsurilor apar
uneori si sunt parte caracteristica a Sindromului Tourette.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Hiperchinezia cu stereotipii, alte forme de tulburari

pervazive de dezvoltare
Anxietatea si modificarile de dispozitie sunt uneori cauza
hiperactivitatii
Tulburarili de adaptare, tulburarile de atasament
Sindroamele cerebrale cronice pot fi prezente concomitent
cu comportamentul hiperactiv. Disfunctia cerebrala nu este
un diagnostic diferential (posibila cauza)
Retardul mental poate coexista (nu exclude diagnosticul)
Tulburarile de comportament fara deficit de atentie
ETAPE IN DIAGNOSTIC
Asistenta primara de sanatate:

-
detectare simptome de AD / HD
examen fizic complet, pentru a exclude o afectiune fizica
daca simptomele de AD / HD cauzeaza probleme in viata
sociala a copilului
Asistenta psihiatrica:
trebuie sa furnizeze un sfat adecvat

evaluare diagnostica amanuntita
copilul trebuie vazut de mai multe ori, cu reevaluare a
simptomelor
gasirea explicatiilor alternative pentru simptomele copilului
sau orice tulburare comorbida
echipa multidisciplinara
Teste psihometrice
- testul pentru coeficientul de inteligenta
- teste de vorbire si de limbaj daca exista dificultati de
comunicare
- teste pentru atentie, impulsivitate
Alte examinari
-
trebuie ghidate de antecedentele si examenul fizic al

copilului
auzul copilului
imaturitate in functiile motorii fine sau grosiere

ticuri
daca exista antecedente sugestive - EEG,
daca este o tulburare de dezvoltare, teste genetice
pentru
TRATAMENT
Educatia si consilierea
- examinatorul informeaza parintii copilului, profesorul,
educatorul despre tulburarile hiperkinetice, in special
simptome, etiologie, evolutie clinica, prognostic si
tratament
- consultarea examinatorului cu parintii, cu scoala, transferul
copilului intr-o clasa speciala sau schimbarea scolii.
- copiii cu varsta suficient de mare, educati sa se autoobserve
si sa se autoevalueze.
- antrenarea parintilor si interventiile comportamentale in
familie
Tratamentul farmacologic
Medicaie stimulat: Methylphenidate (Ritalin,Concerta..),
Dextroamphetamine, Dextroamphetamine, Pemolin
Medicaie antidepresiv:
Anitdepresive triciclice: Imipramina, Amitriptilina,
Clomipramina
ISRS: Fluoxetina
Bupropion
Antipsihotice: Haloperidol, Tioridazin, Risperidona
Anticonvulsivante: Carbamazepin, Acid valproic i valproat
de sodiu
Alte medicamente: Clonidina
PROGNOSTIC
Aplicarea unui tratament precoce, condus corect, cu
consecven va duce la:
1. Prevenirea apariiei
comorbiditilor, complicaiilor.
2. Impactul ocupaional, familial,
social va fi diminuat
3. Se vor evita costurile mari
medico-sociale determinate de
asistarea
incorect
sau
depistarea tardiv a cazurilor.
4. Particularitile de rspuns la
tratament ale adultului duc
rezultate modeste n aceste
situaii.
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic de ADHD;
anamneza, examenul clinic si observatia clinica efectuate pe
grupuri de lucru; discutia comuna a cazului, sublinierea
particularitatilor.
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
http://iacapap.ki.se
www.autismromania.ro
Activitati (teme) obligatorii si facultative
Activitate clinica
Referate cu discutia colectiva ulterioara a materialului
Bibliografia obligatorie si facultativ
6.***(2003):DSM-IV-TR-2000 .Manual de Diagnostic i
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
revizuit.,Editura Asociatiei
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
Intrebari si teme recapitulative
Intrebari cu raspunsuri redactionale scurte:
1. Criterii de diagnostic DSM IV TR si ICD 10
2. Metode de interventie multimodala.
3. Evolutie. Prognostic.
Capitolul 3- Intarzierile in dezvoltarea

mintala.
Intarzierile in dezvoltarea mintala
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
precoce
diferential
DEFINITIE
Retardarea mintala presupune o stare psihica defectuala,
disproportionata, permanenta, cu caracter global si omogen,
lipsita de progredienta, ale carei cauze au actionat n etapele
timpurii ale ontogenezei sau postnatal, pna la 3-4 ani ca vrsta
limita n maturarea creierului, dar al caror nceput de actiune sa situat naintea conturarii elementare a functiilor psihice,
nainte de 18 luni de viata extrauterina. Aceasta forma de
insuficienta, desi asociata de cele mai multe ori cu tulburari
somato-endocrine sau neurologice, nu mai este considerata azi
ca boala, lipsita de orice posibilitate de ameliorare, asa cum
reiesea din vechea definitie a oligofreniei (Ghiran, 1998). Este
considerata ca un nivel insuficient de dezvoltare, ca o retardare
cu posibilitati de ameliorare. Defectualitatea psihica se va
repercuta asupra tuturor cerintelor adaptative impuse copilului
n crestere. Chiar si n forma usoara, retardatul mintal este lipsit
de posibilitatea organizarii independente a vietii sale fara
sprijin dinafara.
ncadrare nozologica
I. ntrzierea mintala usoara. ntrzierea mintala usoara, cu
coeficientul intelectual (QI) care oscileaza ntre 50 si 69.
10
Aceasta categorie este neomogena sub raportul posibilitatilor de

instructie, a capacitatii de socializare, a frecventei cu care se
manifesta si alte tulburari pe lnga cele psihice. Din acest motiv
se poate mparti n trei subgrupe:
a. arieratie mintala usoara;
b. debilitate mintala;
c. deficienta mintala usoara.
II. ntrzierea mintala moderata, QI=35-49, corespunde
imbecilitatii superioare din vechea clasificare.
III. ntrzierea mintala severa, QI=20-34, corespunde
imbecilitatii inferioare.
IV. ntrzierea mintala profunda, QI<20, nu presupune practic
viata psihica, ci doar vegetativa.
Ca notiune relativ recenta, aparuta odata cu ncarcarea
programelor scolare, intelectul de limita prezinta un QI cuprins
ntre 70-85. Se submparte n:
a. napoiere mintala (reala sau aparenta);
b. intelectul de limita propriu-zis;
c. deficienta mintala.
Prevalenta
n urma cercetarilor OMS si UNESCO a fost gasita n
populatia infantila o frecventa a intelectului de limita de 7%;
2,5-3% retardul mintal usor; 0,3% retardul mintal grav (0,24%
retardul mintal mediu si sever; 0,06% retardul mintal profund).
Etiopatogeneza
Cauzalitatea retardului psihic este complexa. Este
semnificativ momentul actiunii insultului: aceeasi cauza poate
determina tulburari diferite n functie de stadiul dezvoltarii
ontogenetice n momentul actiunii ei.
Influente organice n retardul mintal
Atribuirea retardului psihic unei cauze organice
presupune demonstrarea asocierii lui cu disfunctia cerebrala.
Asocierea poate fi directa, asa cum se ntmpla n paralizia
cerebrala, epilepsie, hidrocefalie, sau poate fi indirecta, n
sindroamele congenitale cu trasaturi dismorfe care
acompaniaza retardul mintal.
11
Patologie conditionata prenatal. Dintre cauzele cu actiune

prenatala, cele mai comune sunt, n ordinea frecventei:
cromozomopatiile, bolile genetice de metabolism,
embriofetopatiile, hidrocefalia, microcefalia, displaziile
neuroectodermale, bolile multifactoriale (n care exista si
componenta ereditara).
Patologie dobndita postnatal
Boli dobndite n perioada perinatala. n aceasta
perioada exista riscul unor suferinte de ordin anoxic, edematos,
lezional, determinate de prematuritate sau sarcina suprapurtata,
distocii de dinamica uterina, prezentatii vicioase, nasteri
precipitate sau prelungite, circulara de cordon, icter nuclear
postincompatibilitate Rh, etc.
Factorii psihosociali.
Carentele socioculturale sunt considerate astazi ca
factori generatori de performante slabe. S-a observat ca nivelul
mediu de inteligenta creste odata cu statutul socio-economic.
Diagnostic pozitiv si diferential
Pentru stabilirea ct mai precoce a diagnosticului
pozitiv este necesara cunoasterea parametrilor normali de
dezvoltare psiho-motorie a copilului pe etape de vrsta.
Diagnosticul, usor de stabilit la copilul mai mare, cnd si
posibilitatile terapeutice sunt depasite, ridica probleme
deosebite de ncadrare n cazul vrstei mici si a handicapului
modest.
Retardul, evaluat prin examen de specialitate pe functii psihice
si prin testari psihologice (QI, vrsta mintala, nivel de
dezvoltare al limbajului, aprecierea psihomotricitatii), impune
cautarea sistematica a eventualelor malformatii sau afectiuni
somatice asociate, a potentialului convulsivant modificat sau a
suferintelor neurologice. Pentru stabilirea diagnosticului
etiologic
sunt
necesare
examinari
radiologice,
electroencefalograma, tomografie computerizata, examinari
genetice, imunologice, biologice, parazitologice, etc.
Diagnosticul diferential se impune, n primul rnd,
ntre diferitele forme ale retardului psihic. Insuficienta psihica
secundara (dementa), se diferentiaza de insuficienta psihica
primara prin faptul ca ea survine dupa o perioada de dezvoltare
psihica normala, dupa ce procesul de maturizare a sistemului
nervos central s-a considerat ncheiat. Se face cu: afectiuni
somatice diverse, deficiente diverse (hipoacuzie, ambliopie,
dislalie, dislexie, disgrafie, discalculie, tulburari de spatialitate,
tulburari emotionale), ADHD, disritmiile dezvoltarii, psihozele
infantile.
12
Evolutie si prognostic
Daca am definit insuficienta psihica primara ca pe o
stare defectuala neprogredienta, nseamna ca, n anumite
conditii si cu anumite limite, ea are posibilitati de
recuperabilitate, mergnd spre ameliorarea tabloului clinic.
Prezenta unor deficiente senzoriale, motorii sau afectivcomportamentale, severitatea handicapului mental, existenta
unor afectiuni ntre care epilepsia este cel mai frecvent
ntlnita, mediul subcultural, abandonul, atitudinea rejectiva,
ncarcata de nerabdarea familiei sau dimpotriva, atitudinea
hiperprotectiva, reprezinta obstacole de care trebuie tinut seama
n aprecierea evolutiei si prognosticului copilului cu ntrziere
mintala. Prognosticul psihopedagogic va depinde de
capacitatea de instructie si posibilitatea ncadrarii n familie si
n societate.
Principii terapeutice
- Tratamentul complex medico-psiho-pedagogic poate fi
realizat doar de o echipa formata din: pedopsihiatru,
psiholog, logoped, pediatru, neurolog, endocrinolog,
educator-defectolog, kinetoterapeut, maistri, familia.
-
Obiectivul terapeutic principal consta n stimularea si

dezvoltarea la maximum a capacitatilor disponibile,
nsusirea deprinderilor de autoservire si munca, asimilarea
cunostintelor scolare posibile si a celor necesare unei
adaptari sociale si profesionale optime.
1.Tratamentul medicamentos vizeaza: corectarea instabilitatii

psihomotorii si a reactiilor emotionale exagerate,
psihostimulare, ameliorarea metabolismului cerebral, cresterea
posibilitatilor de memorare, roborare, terapia manifestarilor
convulsivante epileptice, cu respectarea regulilor generale de
asigurare a eficacitatii maxime cu doze minime si evitarea
efectelor secundare, deficientele motorii necesita, pe lnga
terapia antispastica, gimnastica medicala sistematizata,
fizioterapie, masaj galvanic, ionizari, cure balneare n sanatorii
specializate, interventii chirurgicale (tenotomii), tratamentul
bolilor somatice asociate.
2.ncadrarea familiala. Tratamentul retardului psihic presupune
instituirea unui complex de masuri medico-psiho-pedagogice,
diferentiate si individualizate, aplicate precoce cu perseverenta,
n conditiile implicarii nemijlocite a familiei.
3.Metode de instructive: educatia intelectuala (citit, scris,
calcul), educatia fizica, cultura fizica medicala care implica
tehnici complexe de reabilitare, adaptate deficientelor motorii,
educatia morala se face prin psihoterapie comportamentala si
socioterapie, educatia prin munca vizeaza ergoterapia si
initierea profesionala n vederea integrarii socio-profesionale,
13
educatia estetica se face sub forma art-terapiei si a

muzicoterapiei, indicate n terapia deficientului mintal.
4. Posibilitati de integrare sociala a copiilor cu retard psihic:
acordarea ajutorului material cuvenit prin lege, n functie de
gradul handicapului; orientarea spre o forma de nvatamnt
corespunzatoare; orientare profesionala, ncadrare n munca;
institutionalizare.
Profilaxie
Axata pe depistarea si ndepartarea factorilor de risc:
grija pentru ridicarea nivelului de educatie sanitara si a
standardului de viata economic, social si cultural sau pentru
sanatatea parintilor (examenul medical prenuptial, consultul si
sfatul genetic), dispensarizarea gravidei, nou-nascutului si a
copilului, preocuparea pentru prevenirea suferintei fetale,
vaccinarile, dezvoltarea tehnicilor de diagnostic antenatal, etc.
Insuficienta psihica secundara (dementa) este
rezultatul unei denivelari de la valorile normale ale
personalitatii atinse dupa ncheierea procesului de maturare a
sistemului nervos central. Spre deosebire de retardul psihic
primar, n cel secundar exista posibilitatea agravarii, nrautatirii
tabloului clinic, progresiunii procesului de degradare a
personalitatii; n cel mai bun caz apare o stationare a
simptomatologiei de deficit. Se datoreaza unei boli a creierului,
de obicei de natura cronica sau progresiva, n care exista o
deteriorare a multiplelor functii corticale superioare, incluznd
memoria, gndirea, orientarea, ntelegerea, calculul, capacitatea
de a nvata, limbajul si judecata.
Etiologia
Este in mare parte asemanatoare cu cea a insuficientei
psihice primare cu determinism postnatal, dar momentul
actiunii insultului este diferit. Infectiile (meningoencefalite),
intoxicatiile acute urmate de stari comatoase (ciuperci, alcool,
oxid de carbon, medicamente), traumatismele cranio-cerebrale
(encefalopatie
posttraumatica),
suferintele
circulatorii
cerebrale, insuficienta endocrina, alergiile, pot duce la aparitia
sindromului demential. Cazurile severe de epilepsie duc, n
timp, la deraparea de la posibilitatile cognitive initiale.
Tumorile cerebrale, encefalita demielinizanta difuza SchilderFoix, encefalita subacuta Van Bogaert si alte boli degenerative
specifice copilului se caracterizeaza prin aparitia unui regres
psihic.
14
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic de Retard

psihic; anamneza, examenul clinic si observatia clinica
efectuate pe grupuri de lucru; discutia comuna a cazului,
sublinierea particularitatilor.
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
5. Clasificarea retardului psihic
6. Metode de interventie multimodala.
Capitolul 4.
Tulburarile de conduita la copii si adolescenti.
Dezvoltarile dizarmonice de personalitate.
Delincventa juvenila.
Tabla de materii
4.1. Tulburarile de conduita la copii si adolescenti
4.2. Dezvoltarile dizarmonice de personalitate
4.3. Delincventa juvenila. Expertiza medico-legala psihiatrica
la copil si adolescent
15
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
precoce
diferential
Definitie
Trasatura esentiala a tulburarilor de comportament este
reprezentata de un tipar de comportament repetitiv si persistent
in care drepturile celorlalti sau normele sociale sunt incalcate.
Comportamentul trebuie sa persiste cel putin sase luni pentru a
putea fi diagnosticat.
Etiologie
Nu se pote spune ca un singur factor este determinant pentru
aparitia tulburarii de conduita si a comportamentului antisocial
la copii, ci doar ca o varietate de factori biologici, psihologici si
sociali contribuie la dezvoltarea ei.
Tablou clinic
Criteriile de diagnostic DSM-IV/ICD 10.
Investigatii
Nici un test specific de laborator sau patologie neurologica nu
ajuta la stabilirea diagnosticului in tulburarea de conduita.
Unele date sugereaza ca anumiti neurotransmitatori, cum ar fi
serotonina, au niveluri scazute la unele persoane cu istoric de
comportament hetero sau autoagresiv si violent.
Terapie
Interventia este multidisciplinara (medic psihiatru, psiholog,
asistent social, psihopedagog, parinti). Se uitilizeaza tehnici de
consiliere psihiatrica, psihologica, terapie de familie,
psihoterapie individuala sau de grup.
Discernamantul.Expertiza medico-legala psihiatrica la copil
si adolecent.
Delincventa juvenila este un termen juridic ce presupune
abateri de la normele morale acceptate de o anumita
16
comunitate, pentru o anumita varsta, fiind in dezacord cu legile

statului respectiv. In psihiatria adolescentului se efectueaza
expertize medico legale tinerilor infractori care au varsta
cuprinsa intre 14 si 16 ani. Comisia de expertiza medico-legala
include un psihiatru, psiholog, medic legist. Ea este chemata sa
stabileasca daca infractorul este suferind de o boala psihica,
daca area discernamantul general, corespunzator unei varste
mintale minime de 14 ani si daca discernamantul fapei a fost
prezent.
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic principal
tulburare de conduita; anamneza, examenul clinic si observatia
clinica efectuate pe grupuri de lucru; discutia comuna a cazului,
sublinierea particularitatilor
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
Referat cu discutia colectiva ulterioara a materialului
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
1. Clasificarea tulburarilor de conduita
3. Metode de interventie multimodala
4. Discernamantul
5. Principiile expertizei medico-legale psihiatrice la
copil si adolescent
Capitolul 5- Ipsatia (Masturbatia). Ticurile.

Balbismul. Enurezisul si encoprezisul. Tulburarile
de somn. Tulburarile de alimentative
(Anorexia mentala si Bulimia)
17
Tabla de materii
5.1. Ipsatia (Masturbatia).
5.2.Ticurile.
5.3.Balbismul.
5.4. Enurezisul si encoprezisul.
5.5.Tulburarile de somn.
5.6.Tulburarile de alimentative (Anorexia mentala si
Bulimia)
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
precoce
diferential
18
5.1. Ipsatia (Masturbatia)

Definitie
Ipsatia = manifestari critice neepileptice caracterizate prin
ncrucisarea membrelor, ncordare generala, tulburari
vegetative intense, pna la paroxism, agitatie, plns daca se
deranjeaza copilul n momentele respective. Apare la copilul
neglijat cu vrsta de 1-3 ani,cel mai frecvent la adormire, dar si
n conditii de plictiseala.
Diagnostic diferential
Se impun investigatii suplimentare pentru excluderea
epilepsiei (ca si n spasmul hohotului de plns)
(electroencefalograma), sau al unui factor iritativ local (examen
coproparazitologic, ginecologic, urocultura).
Tratament
Tratamentul vizeaza corectarea mediului n care traieste
copilul, cu stimulare corespunzatoare, distragerea atentiei prin
joc, eventual administrarea unor doze mici de Tioridazin sau
Diazepam.
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic de Ipsatie;
anamneza, examenul clinic si observatia clinica efectuate pe
grupuri de lucru; discutia comuna a cazului, sublinierea
particularitatilor.
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
19

8. Metode de tratament
9. Diagnostic diferential.
5.2. Ticurile
Definitie
Ticurile sunt descarcari motorii rapide, recurente,
neadecvate situatiei, irezistibile (dar care pot fi controlate
voluntar scurte perioade de timp), neritmice, implicnd grupe
musculare circumscrise, sau productiuni verbale, cu debut brusc
si fara un scop aparent, care dispar n somn. Se accentueaza la
emotii, atunci cnd se atrage atentia asupra lor, sau cnd copilul
se concentreaza n directia unei activitati (televizor, joc de sah).
Localizarea este variabila.
Ticuri motorii mai frecvent ntlnite: clipit, miscarile de
afirmatie si negatie la nivelul extremitatii cefalice, ridicarea
umerilor, miscari de pronatie-supinatie la nivelul minilor,
grimase faciale.
Ticurile vocale au intensitate variabila, de la tuse, tragerea
nasului, oftat, dresul vocii, murmuratul, inspiratul sau expiratul
fortat de aer pe nas, strigate, emisie de sunete, pna la repetarea
unor cuvinte obscene (coprolalie), repetarea propriilor sunete
sau cuvinte (paralalia), repetarea ultimului cuvnt sau sunet
rostit de o alta persoana (ecolalia).
Alte ticuri includ ecokinezia, ecopraxia (imitarea miscarilor
unor persoane din anturaj).
Etiopatogeneza
- determinism genetic al bolii - un mecanism poligenic care
implica genele neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina,
s.a.), transmise de la ambii parinti.
- stressul matern din timpul nasterii, traumatismul obstetrical,
influente hormonale
- suferinte perinatale, prematuritate, icter neonatal prelungit cu
afectarea nucleilor bazali si disfunctie n sistemul
extrapiramidal
Clasificare
Ticurile simple -localizate la un singur grup muscular.
Ticurile complexe- cuprind mai multe grupuri musculare.
ICD-10
tulburarea tranzitorie a ticului (durata sub 12 luni)
tulburarea cronica a ticului motor sau vocal (durata
peste un an)
20
tulburarea combinata a ticului de tip vocal si motor

multiplu-sindromul Gilles de la Tourette (ticuri motorii
multiple si unul sau mai multe ticuri vocale, pna la
fraze obscene, ecopraxie gestuala si copropraxie, cu
agravare n adolescenta si persistenta n viata adulta).
Diagnosticul diferential
Diagnosticul diferential al ticurilor se impune cu:
- spasmele musculare determinate de un proces iritativ la
nivelul sistemului nervos periferic (nevrite, radiculite),
care sunt localizate la un anumit grup muscular, cu
respectarea unor legi anatomice, fiind strict legate de
procesul inflamator; ele nu pot fi produse sau reprimate
voluntar.
-
stereotipiile din schizofrenie se diferentiaza de ticuri

prin caracterul lor metapsihic, absurd, lipsit de sens,
fiind adesea mai complexe.
stereotipiile copiilor cu retard psihic, prin contextul

clinic general si absenta, la acestia din urma, a
elementului psihotraumatizant.
miscarile coreice presupun o atingere inflamatorie a

sistemului nervos central; ele nu pot fi controlate
voluntar, se mentin si n somn si apar n cadrul clinic
general de coree (emotional, vascular); miscarile coreice
apar pe un fond de hipotonie, au un caracter mai amplu
si mai grotesc.
miscarile atetozice sunt lente, vermiculare, localizate

distal, fara posibilitatea controlului voluntar.
activitatile obsesiv- compulsive se aseamana cu tipuri

ale ticurilor, dar difera prin scopul lor precis, de
exemplu atingerea unor obiecte.
miscarile distonice sunt miscari de torsiune mai lente,

combinate cu stari prelungite de tensiune musculara.
miscarile mioclonice sunt contractii musculare simple

care pot afecta portiuni musculare, dar nu sinergic.
miscarile hemibalistice sunt miscari unilaterale ale

membrelor, intermitente, grosiere, de mare amplitudine.
spasmul hemifacial consta n contractii unilaterale,

repetitive, neregulate ale muschilor faciali.
21
Tratamentul
Tratamentul este individualizat, pornind de la gradul
deficitului functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii,
capacitatile interne si externe de ajutor si de gradul de copiere a
unor comportamente. El nu tinteste doar ticul ca simptom, ci si
bolile asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii,
capacitatile adaptative ale copilului, relatii interpersonale,
controlul impulsurilor, suportul social si familial.
- farmacologic: neuroleptice (Haloperidol, Rispolept),
antidepresive (Amitriptilina, Zoloft), eventual decontracturante
(Mydocalm, Clorzoxazon), sedative, anxiolitice (Tioridazin,
Diazepam), roborante. Unele studii au comunicat rezultate
optime cu Clonidina (agonist alfa-2 adrenergic), altele cu Orap.
Benzodiazepinele (Diazepam, Xanax) pot genera efecte
secundare de tipul somnolenta, oboseala, ataxie, dependenta
fizica si psihologica, perturbari ale functiei hepatice, renale.
- psihoterapie comportamentala si de relaxare, fizio,
kinetoterapie, gimnastica.
- nu se atrage copilului atentia asupra defectului, nu sunt
indicate alimentele excitante (Cola, ciocolata, cacao), nici
activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sah,
calculator).
Prognostic
Ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte
mobile, disparnd lungi perioade de timp, schimbndu-si
topografia. Pot deveni nsa intense, polimorfe, complexndu-se.
Sindromul Tourette este o tulburare cronica, incapacitanta.
n cazurile severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene
ca scrisul si cititul.
Ticurile apar, adesea, ca forme izolate, dar se pot asocia cu
fenomene obsesionale, hipocondriace, sau cu tulburari specifice
de dezvoltare. Apare adesea disconfortul n situatii sociale,
rusinea, jena, dispozitia depresiva. Activitatea sociala, scolara si
profesionala poate fi deteriorata din cauza rejectarii de catre
ceilalti, sau a anxietatii de a prezenta defectul n situatii sociale.
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic principal de
Ticuri sau Tulb. Tourette; anamneza, examenul clinic si
observatia clinica efectuate pe grupuri de lucru; discutia
comuna a cazului, sublinierea particularitatilor.
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
22

statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
10. Clasificarea ticurilor
13. Diagnostic diferential.
5.3. Balbismul
Definitie
Balbismul (blbiala) este o tulburare functionala motorie care
are la baza dissinergia musculaturii care participa la actul
vorbirii si al respiratiei.
Prevalenta
Frecventa tulburarii n populatia infantila este de 0,5-5 % , fiind
mai frecventa la baieti.
Etiologie
- factori favorizanti (suferinta perinatala, incompatibilitate Rh,
prematuritate, debilitate n sistemul extrapiramidal, epuizare,
boli somatice)
- factori predispozanti (debilitate motorie-fonatorie si trasaturi
de personalitate pe model anxios, obsesiv, anancast)
- factor psihotraumatizant
Tablou clinic
Forme: balbism tonic, clonic, tonico-clonic.
Pacientul se opreste blocat n fata cuvntului (balbism tonic),
repeta sacadat primele silabe (balbism clonic), depasind cu greu
anumite cuvinte. Cea mai frecventa forma de balbism este cea
tonico-clonica (mixta). Tulburarea de vorbire se accentueaza
23
atunci cnd copilul vorbeste n public, cnd i se atrage atentia

asupra defectului, cnd lumina este puternica, cnd vorbeste cu
necunoscuti, la emotii. Este mai putin intensa cnd copilul
vorbeste cu persoane cunoscute, ntr-o atmosfera familiala,
linistita, n semintuneric.
Pe lnga tulburarea de vorbire apare si tulburarea de respiratie
evidenta numai n timpul elocutiunii. Se adauga tulburarea de
tonalitate, cu pronuntarea exploziva a cuvintelor. Apar miscari
ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare
(sincinezii), ncarcatura vegetativa intensa (transpiratii, eritem).
Embolalia este adesea prezenta, embolul verbal fiind utilizat
pentru anticiparea unor cuvinte mai greu de exprimat, de
exemplu: "asa", "pai da", "deci". n timp, se instaleaza
logofobia, teama de a repeta, de a nu face fata exprimarii,
evitarea raspunsului verbal, sau raspunsuri scurte, laconice, cu
multe cuvinte parazite.
Tratamentul
- logoterapie;
- corectarea modului de viata, evitarea stresului, oboselii;
- corectarea mediului nconjurator (nu se apreciaza copilul
balbic prin ascultare n fata clasei, ci numai n scris);
- psihoterapie de relaxare;
- medicamentos: decontracturante (Mydocalm), anxiolitice si
sedative (Tioridazin, Levomepromazin, Napoton, Diazepam,
Xanax), antidepresive (Imipramina).
tulburare de vorbire; anamneza, examenul clinic si observatia
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
24

statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
14. Clasificarea tulburarilor de vorbire
5.4. Enurezisul si encoprezisul

5.4.1. Enurezisul
Definitie
n literatura de specialitate exista numeroase definitii ale
enurezisului. Cei mai multi autori l definesc ca fiind o
"tulburare caracterizata printr-o mictiune involuntara, diurna si
nocturna, anormala tinnd seama de vrsta mentala a copilului
si care nu este legata de controlul vezical de origine
neurologica, crizelor epileptice, sau de o anomalie organica a
tractului urinar (CIM 10).
Se considera "normal" ca nou nascutul, sugarul,
copilul mic pna la 4 -5 ani sa aiba "n mod fiziologic pierderi
de urina nocturne sau diurne, date de imaturitatea n
dezvoltarea sistemului nervos care, pe parcurs, se corecteaza,
instalandu-se controlul voluntar al mictiunii (Rutter, 1982).
Este "enuretic" copilul care pierde urina n somn dupa vrsta de
5 6 ani, sau care prezinta mictiuni involuntare n timpul zilei
(n DSM IV, care cuprinde punctul de vedere oficial S.U.A.,
psihiatrii americani considera vrsta limita de instalare a
controlului sfincterian urinar de 5 ani la fetite si 6 ani la baieti).
Prevalenta
Enurezisul este ntlnit la ambele sexe si se apreciaza ca
procentul copiilor cu aceasta tulburare, n tara noastra este de
12-15% din numarul total al acestora. In alte tari prevalenta se
situeaza ntre 5 si 35%. Cele mai multe cercetari arata ca baietii
sunt de aproximativ doua ori mai frecvent afectati dect fetele.
In jurul vrstei de 5 ani, 14% dintre baieti si fete prezinta cel
putin o emisie involuntara de urina pe luna. La vrsta de 14 ani
1% dintre baieti si 0,5% dintre fete ramn enuretici
(majoritatea, n exclusivitate noaptea).
Etiopatogenie
25
-antecedente de suferinta perinatala, cu trasaturi de

personalitate anxios-fobice, senzitive, sau instabile.
- factorul ereditar- in ~75% din cazuri exista antecedente
familiale de enurezis la parinti, sau rude apropiate.
-alte opinii: nedezvoltarea structurilor (vezica infantiloida,
cresterea sensibilitatii receptorilor vezicali), deficitul de
inhibitie n procesul mictional, infectiile urinare (consecinte ale
enurezei prin staza), hipotonia si malfunctia (cuduri, dilatari
ureterale- consecinte), dereglarile endocrine, greselile n
educatia sfincteriana, traume psihice diverse, beneficiu
secundar, caracterul epileptic (crize grand-mal produse n somn
sau vegetative), suferinte cerebrale (disfunctie pe rinencefal,
care raspunde de controlul comportamentelor emotionale si
vegetative), spina bifida.
Tablou clinic
Enurezisul primar este cel mai frecvent ntlnit (75-80% din
cazuri, dupa Paule 1969). Este definit ca o stare de nensusire a
controlului sfincterian, tulburarea fiind de la nastere, ca o
continuare a perioadei fiziologice de incontinenta.
Enurezisul secundar apare dupa o perioada de cel putin un an
(DSM IV, 1994), n care copilul a prezentat control sfincterian
urinar.
n raport cu perioada de somn, sau de veghe, n care se produce
pierderea de urina, se delimiteaza: enurezisul nocturn (hipnic),
enurezisul diurn, forma mixta. Enurezisul nocturn apare n
cursul somnului, iar enurezisul diurn este prezent doar la 3%
din cazuri si de cele mai multe ori, nu presupune o golire
completa a vezici urinare, ci doar a unor cantitati mici.
n ceea ce priveste frecventa si ritmul mictiunilor involuntare,
se disting: enurezisul continuu, n care tulburarea este prezenta
noapte de noapte si chiar de mai multe ori n intervalul dintre
seara si dimineata.; enurezisul intermitent, daca noptile n care
are emisiuni de urina alterneaza cu cele n care copilul nu se
uda.; enurezisul periodic, care apare n salve grupate, despartite
de intervale libere si relativ lungi.; enurezisul sporadic, apare
din cnd n cnd, ca accident secundar si aparent ntmplator.
Diagnostic pozitiv
Diagnosticul de enurezis nocturn se pune pe baza
datelor
anamnestice,
clinice,
psihologice,
electroencefalografice, numai dupa ce s-a exclus prezenta unui
factor organic posibil declansator, sau suprapus (prin examenul
sumar de urina, urocultura, examinari coproparazitologice
26
repetate, glicemie, densitatea urinei, evaluarea capacitatii

vezicale spontane, diureza diurna, nocturna si pe 24 de ore, iar
unde contextul clinic sugereaza, examinari paraclinice pentru
evidentierea eventualului substrat organic: cistourografie,
ecografie, pielografie, urografie, etc.). Conform criteriilor de
diagnostic acceptate pe plan mondial, elementul esential al
tulburarii l constituie emisia repetata, involuntara, sau
intentionata de urina, n timpul noptii, sau al zilei, n pat sau n
pantaloni, dupa o etate la care continenta este de asteptat (DSM
IV). Enurezisul nu trebuie diagnosticat la copii sub 5 ani pentru
baieti si 6 ani pentru fetite, sau cu vrsta mentala sub 4 ani.
Tratament
-crearea unui climat securizant cu rezolvarea conflictelor
existente, calendar cu cruciulite, recompense, gimnastica
mictionala, evitarea consumului de excitante (ciocolata, cocacola, pepsi cola, cacao).
-medicamentos urmareste: combaterea hipertoniei si spasmelor
musculaturii vezicii urinare; reducerea diurezei - n special a
celei nocturne; inhibarea hipertoniei parasimpatice; sedare - la
copiii anxiosi, emotivi, agitati (cu simptome accentuate de
nevroza - reactii nevrotice); combaterea infectiilor urinare.
Dintre medicamentele utilizate mai frecvent n tratamentul
enurezisului amintim: Driptane, Cisrelax, Adiuretin,
Imipramina.
- psihoterapia urmareste: deculpabilizarea copilului, atenuarea
sentimentului de vinovatie si rusine; mobilizarea lui n terapie
prin conditionare pozitiva, lauda. Psihoterapia familiala
urmareste tocmai transformarea anturajului ntr-un participant
activ, rabdator si optimist n procesul terapeutic.
- gimnastica mictionala urmareste marirea capacitatii de
contentie a vezicii urinare si cresterea tonusului sfincterului
uretral extern supus controlului voluntar.
Evolutie si prognostic
De cele mai multe ori, enurezisul are o evolutie spontana
favorabila, foarte putini din copii enuretici ramnnd cu aceasta
tulburare si la vrsta adulta. Pericolul evolutiv l constituie
suprapunerea infectiilor urinare, a hipotoniei si malfunctiei,
care pot autontretine tulburarea. Enurezisul ridica importante
probleme medico-sociale, prin frecventa lor deosebita, prin
amprenta negativa pe care si-o pun asupra dezvoltarii
personalitatii copilului, asupra randamentului scolar,
comportamentului si adaptarii acestuia n familie si colectivul
de copii.
5.4.2. Encoprezisul este pierderea controlului sfincterian
pentru materii fecale, cel mai adesea nocturn. Tratamentul cu
Imipramina are efecte bune, alaturi de psihoterapia
comportamentala.
27

enurezis/encoprezis; anamneza, examenul clinic si observatia
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic a tulburrilor mentale Ediia a Patra
revizuit.,Editura Asociatiei Psihiatrilor Liberi din
Romania,Bucuresti.
6. Clasificarea tulburarilor de eliminare
5.5. Tulburarile de somn

Definitie
Asociatia Americana de Psihiatrie n Manualul pentru
diagnosticul si statistica bolilor mintale (DSM IV), clasifica
tulburarile de somn n tulburari primare ale somnului
(dissomnii, parasomnii), tulburari de somn asociate altor
tulburari mintale (care rezulta dintr-o boala psihica
diagnosticata), tulburari de somn datorate unor conditii
medicale generale.
Dissomniile sunt tulburari primare de initiere sau mentinere a
somnului, sau de somnolenta excesiva, fiind caracterizate
28
printr-o perturbare a cantitatii, calitatii, sau a ritmului somnului.

Aceasta sectiune cuprinde: insomnia primara, hipersomnia
primara, narcolepsia, tulburari de somn corelate cu respiratia,
tulburari ale ritmului veghe-somn.
Parasomniile au ca element esential un eveniment anormal care
survine fie n timpul somnului, fie la pragul dintre vigilitate si
somn; acuza predominanta se concentreaza asupra acestei
perturbari si nu asupra efectelor sale asupra somnului si
vigilitatii. Aceasta clasa cuprinde: anxietatea de vis (cosmarul),
enurezisul nocturn, teroarea de somn (pavorul nocturn),
somnambulismul (automatismul ambulator nocturn).
Tulburarile de somn datorate unei conditii medicale generale
includ boli neurologice degenerative (boala Parkinson, boala
Huntington), boli cerebrovasculare, boli endocrine (hipo,
hipertiroidismul, hipo sau hiperadrenocorticismul), infectii
virale sau bacteriene (hipersomnia din encefalita virala), boli
pulmonare (bronsita cronica), boli musculoscheletale (artrita
reumatoida, fibromialgia). Alte tulburari de somn sunt induse
de consumul anumitor substante ca: alcoolul, amfetaminele si
stimulante nrudite, cofeina, cocaina, opioidele, sedativele,
hipnoticele, anxioliticele si altele (agonistii si antagonistii
adrenergici, ai dopaminei, acetilcolinei si serotoninei,
antihistaminicele si corticosteroizii).
1. Tulburari de inducere si mentinere a somnului
Insomnia se caracterizeaza prin dificultati de adormire
sau trezire matinala, somn scurt si superficial. Simptomul este
mai frecvent dupa vrsta de 10 ani, cu precadere la fetite, n
timpul perioadelor de hiperestrogenie, asociata cu cefalee sau la
adolescentii cu nevroza astenica, depresiva, obsesivo-fobica,
isterica. n debutul psihozelor endogene (schizofrenie, tulburare
afectiva episod maniacal) exista ntotdeauna insomnii severe.
DSM IV considera urmatoarele criterii diagnostice
pentru insomnia primara:
A. Trasatura esentiala a insomniei primare este
dificultatea initierii sau mentinerii somnului, sau
somn neodihnitor cu durata de cel putin 1 luna si
care:
B. cauzeaza distress sau o perturbare semnificativa n
domeniul social, ocupational sau n alte sectoare
functionale importante.
C. Perturbarea de somn nu apare exclusiv n cursul unei
alte tulburari de somn, sau
D. al unei alte boli mintale.
E. Nu este datorata efectului fiziologic direct al unei
substante exogene sau al administrarii unui
medicament.
29
Perturbarea survine de cel putin trei ori pe saptamna, fiind

suficient de severa pentru a produce fatigabilitate marcata n
timpul zilei, iritabilitate, sau deteriorarea activitatii diurne.
Trezirea nocturna este prezenta n procent de 37% la
copiii cu vrsta de un an (trezire ocazionala) si 61% la cei de
cinci ani (unul din 5 copii se trezeste n fiecare noapte).
Debutate n copilaria timpurie, tulburarile de acest gen se pot
perpetua. Cei mai multi adolescenti se trezesc n mod
tranzitoriu noaptea, dar perioadele de trezire nu reprezinta, de
regula, mai mult de 5% din durata somnului nocturn.
2. Tulburarea ritmului veghe-somn presupune o dereglare
ntre ritmul cerut de ambianta persoanei si ritmul circadian al
persoanei. Dereglari tranzitorii ale ritmului veghe-somn survin
cnd oamenii si schimba rapid fusul orar.
3. Parasomniile presupun existenta unui eveniment anormal n
timpul somnului.
3.1. Automatism ambulator nocturn survine, de regula,
n timpul primei treimi a perioadei de somn major NREM, care
contine o activitate delta, stadiile 3 si 4 de somn. Pe lnga mers,
mai pot apare miscari motorii perseverative (ciupitul unei
paturi, sau al unui cearsaf), mbracatul, deschiderea usilor,
mncatul, mersul la baie.
Se estimeaza ca peste 30% dintre copii au avut cel putin
un episod, la adolescenti frecventa somnambulismului fiind de
2,5%. Manifestarile episodice nocturne de tip somnambulism
se considera astazi ca manifestari psihogene neepileptice, dar
care obliga la nregistrari electroencefalografice de somn cu
monitorizare
video
(pentru
diagnostic
diferential).
Somnambulismul ncepe n jurul vrstei de 6-12 ani, se ntinde
pe perioada adolescentei, spre sfrsitul careia dispare. Daca
debuteaza la adult, tinde sa se cronicizeze.
Criteriile de diagnostic DSM IV sunt:
A. Episoade repetate de ridicare din pat n timpul
somnului si de mers mprejur, survenind, de regula,
n cursul primei treimi a perioadei de somn major.
B. In timpul mersului n somn, persoana respectiva are
fata palida, imobila, este relativ areactiva la
eforturile altora de a influenta mersul n somn, sau
de a comunica cu ea si poate fi trezita cu mare
dificultate.
C. La trezire (fie din episodul de automatism ambulator
nocturn, fie n dimineata urmatoare) persoana are
amnezie pentru episod.
30
D. Dupa trezirea din episodul de somnambulism nu

exista nici o deteriorare n activitatea sa mentala, sau
n comportament (desi, initial, poate exista o scurta
perioada de confuzie, sau dezorientare).
E. Nu poate fi stabilit ca un factor organic a initiat si
mentinut tulburarea, de exemplu epilepsia.
3.2. Pavorul nocturn (teroarea de somn) este tot o
descarcare nocturna anxioasa, cu caracter critic, aparuta n
primele 2-3 ore de la adormire, n timpul fazei profunde
NREM. Se deosebeste de cosmar, care se datoreaza viselor
fragmentate ce au loc pe durata somnului REM, de obicei n
ultima parte a noptii. Copiii se pot trezi sau nu n urma
cosmarului, dar daca se trezesc ei au o explicatie, povestind
visul.
n contrast, copiii cu pavor nocturn striga, dar s-au trezit
numai aparent. Se ridica n sezut, ochii sunt larg deschisi,
anxietati, faciesul congestionat, transpirat, tipa, solicita ajutor,
prezinta miscari dezordonate de aparare. Durata este de cteva
minute, cu linistire ulterioara si amnezie asupra episodului.
Agitatia n perioada critica este mare, dramatica. naintea unui
episod sever, undele electroencefalografice delta de somn pot fi
mai crescute n amplitudine dect sunt n mod uzual pentru faza
NREM de somn, iar respiratia si bataile inimii mai lente.
Debutul episodului este acompaniat de o dedublare pna la o
cvadruplare a ritmului cardiac. Apare la 3% din copiii sanatosi,
fiind mai frecventa la baieti. Se impune diagnosticul diferential
cu epilepsia morfeica.
Etiopatogenetic, pavorul nocturn se considera a fi o
disociatie a mecanismelor de somn. Traseul bioelectric este de
trezire, desi individul continua sa doarma.
Conduita terapeutica de electie este cu Imipramina
(dupa control obligatoriu EEG), antideprinul administrat seara
avnd rolul de a ameliora somnul si fenomenele nocturne (att
n pavor ct si n somnambulism, ambele fiind considerate ca
patologie de somn si de anxietate). Prognosticul este bun.
Criterii de diagnostic pentru pavorul nocturn:
A. Tulburare episodica recurenta, brusca, cu durata de
1-10 minute, care survine n cursul primei treimi a
perioadei de somn major, ncepnd cu un tipat de
panica.
B. Anxietate intensa si semne de excitatie vegetativa n
cursul fiecarui episod, cum sunt tahicardia,
31
respiratia rapida si transpiratia, dar nici un vis

detaliat nu este evocat.
C. Areactivitate relativa la eforturile altora de a calma
persoana n timpul episodului si aproape invariabil,
cel putin cteva minute de confuzie, dezorientare si
miscari motorii perseverative.
D. Nu poate fi stabilit ca un factor organic a initiat si
mentinut tulburarea, de exemplu o tumora cerebrala.
3.3. Anxietatea de vis (cosmarul) este un vis terifiant, cu
amenintari la supravietuire, securitate sau stima de sine, nsotit
de anxietate si de o senzatie de opresiune respiratorie, care
conduce frecvent la trezirea subiectului. Adesea se produce o
recurenta a aceleiasi teme, sau a unor teme similare. Prezenta la
5-6% din populatie, tulburarea este mai frecventa la femei. Se
ncadreaza ntre fenomenele care produc modificari importante
n electrogeneza cerebrala hipnica, realiznd un episod de
"trezire electroencefalografica" (Gaustaud). Desi cosmarul este
caracteristic perioadei de impregnatie alcoolica cronica si
perioadei de sevraj din farmacodependente, poate apare si n
stari anxioase, depresive, debutul oniric al schizofreniei,
melancolia de involutie. Aceste vise nfricosatoare se petrec n
cursul somnului REM, de obicei n ultima parte a noptii. Se
asociaza adesea cu pavorul nocturn si cu alte manifestari de
stress posttraumatic, la subiecti cu anxietate generalizata.
Rezolvarea situatiei psihotraumatizante, psihoterapia cognitiva
si de relaxare, administrarea scurta perioada de hipnotice si
anxiolitice duce la disparitia tulburarilor.
Anumite
medicamente ca reserpina, tioridazina, mesoridazina,
antidepresivele triciclice, benzodiazepinele, s-au raportat a
cauza, ocazional, cosmaruri. Abstinenta brusca de medicamente
care suprima somnul REM (triciclicele), induce n general un
rebound REM, care poate fi asociat cu cresterea n intensitate a
onirismului si cu posibila aparitie a cosmarurilor.
3.4. Jacto capitis nocturna (lovirea cu capul si rotirea
lui) presupune existenta unor automatisme habituale hipnice,
caracterizate prin balansarea ritmica a capului cu o frecventa de
1-2 cicli/secunda, cu aparitie nainte de adormire, sau n faza de
somn superficial, fiind absent n somnul profund. Apare la
copiii normali, la hiperkinetici, n unele forme de retard mental.
Comportamentul poate fi ritualistic, sau condus cu
constiinciozitate, n timp ce copilul se trezeste sau se pregateste
pentru somn. Intensitatea miscarilor variaza de la usoare, la
viguroase. Tulburarea este caracteristica copiilor mici, nu
32
adolescentilor, n etiologia ei fiind propuse mai multe ipoteze:

deprivarea materna, stimularea insuficienta, satisfacerea
erotica. De aceea, tratamentul vizeaza o psihoterapie
comportamentala.
3.5. Bruxismul, considerat ca facnd parte din
automatismele masticatorii, apare att n somnul lent, ct si n
somnul REM. A fost definit ca o miscare de frecare a dintilor
ntr-un alt moment dect masticatia alimentelor. Miscarile
musculaturii masticatorii (n special a celei care nchide gura)
sunt coordonate, repetate, rapide si involuntare, nejustificate.
Ele pun n contact n afara masticatiei, suprafetele ocluzale ale
dintilor, producnd un zgomot de scrsnire. Tulburarea
debuteaza la scolar, fiind nsotita adesea de enurezis si
somnilocvie.
3.6. Somnilocvia este o manifestare episodica nocturna
neconvulsivanta, cunoscuta si sub denumirea de automatism
verbal nocturn, reprezentata de o vorbire inteligibila sau nu, cu
aparitie n perioada de tranzitie dintre somnul profund spre
somnul superficial, sau spre starea de veghe.
3.7. Tresaririle hipnagogice sunt secuse musculare
intense, care cuprind toata musculatura. Sunt fiziologice.
3.8. Miscarile gestuale nocturne de tip mngiat,
scarpinat, apar n stadiile superficiale ale somnului lent. n
sindromul picioarelor nelinistite apar parestezii la nivelul
membrelor inferioare, nsotite de nevoia imperioasa de a misca
gambele, de a freca un picior de altul.
4. Hipesomniile includ tendinta generala de somnolenta
diurna, care afecteaza circa 5% din populatia generala.
Hipersomnia este o stare intermediara ntre cea de veghe si
somn, cu instalare progresiva, n care constienta nu este
suspendata complet. Se poate manifesta intermitent sau
tranzitoriu, poate fi reversibila, sau sa evolueze spre coma.
Poate avea cauze organice, boli infectioase febrile, afectiuni ale
sistemului nervos, intoxicatii.
4.1. Hipersomnia primara raspunde, n conformitate cu
DSM IV urmatoarelor criterii de diagnostic:
A. Somnolenta excesiva cel putin o luna, fie ca
episoade de somn prelungit, fie episoade de somn n
timpul zilei, cu aparitie aproape zilnica;
B. Somnolenta excesiva trebuie sa fie suficient de
severa pentru a cauza un distress clinic semnificativ
33
sau o nrautatire a functiilor sociale, ocupationale,

sau n alte arii importante;
C. Somnolenta excesiva nu apare exclusiv n alte
tulburari de somn;
D. sau n alte tulburari mintale;
E. nu se datoreaza efectelor psihologice directe ale unei
substante, sau unei conditii medicale generale.
La indivizii cu hipersomnie primara, durata episodului
major de somn (pentru cei mai multi somn nocturn) poate dura
de la 8 la 12 ore si este de multe ori urmata de dificultate la
trezire dimineata. Calitatea actuala a somnului nocturn este
normala.
4.2. Narcolepsia se caracterizeaza printr-un acces brusc,
de scurta durata, a unei nevoi irezistibile de somn, care poate
apare si la persoane sanatoase. Boala Gelineanu este definita ca
o hipersomnie cu caracter primitiv, dar exista si forme
secundare (postencefalitic, posttraumatism cerebral). Clinic, se
manifesta n principal prin atacul de narcolepsie, respectiv criza
de somn, ce reprezinta simptomul fundamental, cu durata de
ordinul minutelor, sau chiar orelor, favorizata uneori de
circumstante emotionale. Somnolenta descreste tipic dupa un
atac de somn, pentru a reveni cteva ore mai trziu.
Criterii de diagnostic DSM IV:
A. Atacurile de somn trebuie sa apara zilnic pe o perioada
de cel putin 3 luni.
B. Prezenta a una sau doua din: catalepsie, elemente de
somn REM n perioada de tranzitie ntre somn si veghe,
sau halucinatii oniroide.
C. Lipsa unei suferinte organice, sau a unui consum de
medicamente care sa explice simptomatologia.
Prevalenta tulburarii n populatia generala este sub 1%.
Afectiunea se asociaza cu manifestari patologice ale somnului
REM. Vrsta debutului se situeaza la pubertate, iar diagnosticul
nu poate fi confirmat dect n pubertatea tardiva. Atacurile
necontrolabile de somn diurn apar n timpul unor activitati
monotone sedentare, cum ar fi, de exemplu, privitul la
televizor, statul n clasa, lectura, conducerea automobilului
(situatiile de hipoactivitate exagereaza tipic gradul de
somnolenta). Episoadele de somn dureaza de la secunde la 30
de minute si chiar mai mult, fara a trece prin fazele 3-4 ale
somnului.
34
Cataplexia apare, de obicei, la ctiva ani de la debutul

somnolentei, la aproximativ 70% din subiecti. Pierderea
tonusului muscular nu afecteaza muschii respiratori si pe cei ai
globilor oculari. Ocazional, se poate limita numai la muschii
capului si gtului, dar poate afecta si toata musculatura
voluntara. Starea de constienta este pastrata n timpul
episodului cataleptic.
4.2. Somnolenta diurna apare ce simptom constant n
nevroze, unde sunt nsa asociate insomnii de adormire, somn
superficial, vise terifiante, cosmaruri, somn neodihnitor,
bolnavul trezindu-se cu senzatia penibila de oboseala, ca si cum
nu ar fi dormit deloc.
4.3. Sindromul Kleine Levin este rar, apare la baieti spre
sfrsitul pubertatii. Asociaza hipersomnie periodica cu bulimie,
iritabilitate, agresivitate, dezinhibitie sexuala. Crizele survin de
2-4 ori/an si pot dura zile sau saptamni. Etiologia este
necunoscuta, dar prognosticul este bun, tulburarile rezolvnduse totdeauna la sfrsitul adolescentei. Tratamentul puseelor se
face cu neuroleptice (clorpromazina). Unii psihiatri recomanda
stimulante (Amfetamine, Methilphenidate). n unele cazuri s-au
obtinut rezultate bune cu Carbonat de litiu.
4.5. Sindromul Prader Willi se caracterizeaza prin somn
excesiv, hipotonie neonatala, retardare mintala, hiperfagie,
obezitate, hipogonadism, statura mica, datorate disfunctiei
hipotalamice. Somnolenta este considerata ca un simptom
important al sindromului, mai ales la pacientii cu obezitate
severa. Poate debuta prin cianoza datorata apneei de somn.
Exista similaritati cu sindromul Pickwickian.
4.6. Tulburarile de somn legate de respiratie (apneea
repetata n timpul somnului) duce la hipersomnolenta diurna.
Tulburarea de somn se datoreaza conditiilor de ventilatie din
timpul somnului (de exemplu apneea de somn, sau
hipoventilatia alveolara centrala).
tulburare de somn; anamneza, examenul clinic si observatia
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
35

Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
9. Clasificarea tulburarilor de somn
11. Metode de interventie terapeutica
Capitolul 5.6.
Tulburari de alimentatie (anorexie si bulimie)
Tabla de materii
5.6.1. Anorexia mintala
5.6.2. Bulimia
36
international
terapeutice actuale,
Util: mecanisme
patogeneza
diferential
5.6.1.Anorexia mintala
Definitie
Termenul a fost utilizat pentru prima oara de medicul englez
William Gull n 1873, care a descrie un caz tipic de anorexie
mentla (S. Abraham, D. Levellyn-Jones, 1997). Anorexia
mentala este o tulburare caracterizata prim pierderea deliberata
de greutate, indusa si/sau sustinuta de pacient, secundara unui
factor psihotraumatizant. Tulburarea apare, de obicei, la fetele
adolescente (perioada de tranzitie de la copilarie, la
adolescenta) si femeile tinere, mai rar fiind afectati adolescentii
baieti si barbatii tineri (Meila, Milea 1988).
Etiologie
Tinnd cont de complexitatea anorexiei, un singur factor
etiologic cu greu poate fi implicat. Teorii curente sustin o
etiologie multifactoriala cu numerosi factori determinanti si
factori de risc ce interactioneaza (Garfinkle, Garner, 1982).
Acest model e bazat pe urmatorii factori de risc: individuali,
familiali, socioculturali, biologici si precipitanti.
Tablou clinic
Definitia OMS (Organizarea Mondiala a Sanatatii): anorexia
mentala este afectiunea caracterizata prin pierderea deliberata
n greutate (sau n cazul copiilor la prepubertate, oprirea sau
ncetinirea cresterii si a dezvoltarii), tulburari de imagine
corporala si o tulburare endocrina generalizata care include
axul hipotalamo-pituitar-gonadal ce determina ntrzierea
menarhei sau amenoree secundara (Graham, 1991).
Exista patru criterii diagnostice:
37
Greutatea corporala mai mica de 85 (din greutatea ideala).

Frica intensa de a nu deveni obez, chiar si atunci cnd este
subponderal.
Tulburari de imagine corporala.
Amenoree (absenta a mai mult de 3 cicluri consecutive, n
absenta administrarii anticonceptionalelor) la femeile
postmenarha (Collier, Longmore, Hedgetts, 1997).
Conform criteriilor de mai sus, individul mentine o greutate
corporala care este sub nivelul minimal normal corespunzator
vrstei si naltimii criteriul 1). Persoana cntareste mai putin de
85% din greutatea normala corespunzatoare vrstei si naltimii.
O alternativa si un ghid ceva mai strict (utilizat n ICD-10) l
reprezinta BMI (calculat ca greutatea n kilograme raportata la
patratul naltimii exprimate n metri) care trebuie sa fie mai
mica sau egala cu 17,5 kg/m2.
De obicei, reducerea greutatii se realizeaza mai nti prin
reducerea totala a alimentelor ingerate. Dieta tipica ncepe cu o
reducere a dulciurilor si a caloriilor, alimentelor bogate n
carbohidrati si curnd pacientul devine un expert cu privire la
continutul caloric al diferitelor tipuri de alimente si bauturi.
Saptamni, chiar luni pot trece pna cnd acest comportament e
observat de ceilalti. n acest interval, pacientul poate pierde
controlul acestei diete.
Metode suplimentare de reducere a greutatii includ: provocarea
varsaturilor, abuzul de laxative sau diuretice si exercitiile fizice
excesive. Persoanele cu aceste tulburari se tem de cresterea
greutatii (criteriul 2). Aceasta fobie de a nu fi gras, de obicei nu
dispare odata cu reducerea greutatii. Tulburarile de imagine
corporala sunt de asemenea prezente la aceste persoane
(criteriul 3). Unele persoane se simt supraponderale, altele
realizeaza ca sunt slabe, dar tot sunt preocupate ca anumite
parti ale corpului sunt prea grase. Ei pot folosi o mare varietate
de tehnici pentru a estima greutatea sau dimensiunile corpului,
cum ar fi: cntarirea excesiva, masurarea obsesiva a partilor
corpului folosirea intensiva a oglinzii pentru a verifica zonele
"grase"..
La femeile postmenarha, amenoreea (secundara nivelului scazut
al secretiei de estrogeni datorat secretiei reduse de FSH si LH)
este un indicator al disfunctiei endocrine din anorexie (criteriul
4). Amenoreea este de obicei consecinta reducerii greutatii dar
la unele persoane poate sa o preceada. n perioada de
prepubertate, menarha poate fi ntrziata de anorexie.
Investigatii
Lipsa aportului alimentar precum si provocarea varsaturilor pot
afecta serios stare generala a persoanelor cu anorexie. Pot sa
apara: anemie normocroma, normocitara; afectarea functiei
renale (secundar deshidratarii cronice si hipokalemiei);
probleme cardiovasculare (hipotensiune arteriala severa,
aritmii); probleme dentare si osteoporoza (secundar nivelului
38
scazut al calciului ingerat si absorbit, secretiei scazute de

estrogeni si secretiei crescute de cortizol).
Cu toate ca unii pacienti cu anorexie nu prezinta modificari de
laborator, subnutritia poate avea efecte majore asupra
sistemelor si organelor si poate produce o serie de tulburari.
Provocarea varsaturilor si abuzul de laxative si diuretice pot
determina:
leucopenie si anemie usoara (trombocitopenia e rara);
cresterea ureei sanguine secundar deshidratarii;
hipercolesterolemie;
hipomagnezemie,
hipofosfatemie,
hiperamilazemie
ocazional;
alcaloza
metabolica,
hipocalcemie,
hipocloruremie
secundar varsaturilor;
acidoza metabolica secundar abuzului de laxative;
nivel seric al tiroxinei (T4) scazut sau normal iar al
triiodotironinei (T3) scazut;
nivel seric al estrogenilor scazut la femei iar la barbati nivel
seric scazut al testosteronului;
bradicardie sinusala sau aritmie (pe EKG);
tulburari difuze reflectnd o encefalopatie metabolica, n
stadiile avansate ale bolii.
Terapie
Obiectivele tratamentului
Determinarea pacientei sa obtina o greutate n limite
normale, corespunznd unui indice al masei corporale,
BMI 19-24,9, sau ntr-o limita realista daca este obeza.
Cstigarea insight-ului asupra comportamentului alimentar
si ntelegerea cauzelor care-l fac sa persiste.
Educatia pacientei asupra alimentatiei normale si eliminarea
falselor mituri despre alimente si alimentatie.
Eliminarea comportamentelor periculoase de mentinere a
greutatii ca: abuzul de diuretice, laxative, varsaturile
autoinduse, dietele extrem de stricte.
Abordarea terapeutica a altor probleme care pot ntretine si
agrava tulburarile alimentare.
Ajutarea pacientului sa-si schimbe modul de viata.
Pentru obtinerea acestor obiective exista mai multe metode
terapeutice. Pe primul loc ar fi psihoterapia cu metodele
cognitiv-comportamentala, suportiva si interpersonala.
Terapie farmacologica si daca este cazul terapia
comorbiditatilor.
39

anorexie si /sau bulimie; anamneza, examenul clinic si
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
2. Principii de tratament
5.6.2.Bulimia mentala
Definitie
Bulimia mentala a fost considerata initial o varianta a anorexiei
mentale. ntr-o corespondenta ce a devenit clasica n domeniu,
Russell (1979) a introdus termenul de bulimie mentala pentru a
descrie o varianta de anorexie mentala. Au fost descrisi o serie
de pacienti ce prezentau 2 caracteristici: o nevoie imperioasa de
a se supraalimenta urmata de provocarea varsaturilor, ambele
fiind rezultatul fricii de a nu se ngrasa (Rutter, 1994). Bulimia
mentala este un sindrom caracterizat prin repetate pusee de
supraalimentare si o preocupare excesiva privind controlul
greutatii corporale, conducnd pacientul la adoptarea de masuri
extreme pentru a diminua ngrasarea datorita alimentelor
ingerate (Thompson, 1993).
Etiologie
Factorii etiologiei ai bulimiei mentale se suprapun n mare parte
cu cei ai anorexiei mentale. n majoritatea cazurilor este vorba
despre acesti factori: individuali, familiali, socioculturali si
40
biologici, factorii precipitanti si favorizanti. Majoritatea

pacientelor nu au tulburari de personalitate dar exista unele la
care anumite trasaturi aparte pot fi identificate, n special de tip
instabil-emotional impulsiv sau border-line.
Tablou clinic
Criteriile de diagnostic ale bulimiei mentale sunt:
- Episoade repetate de excese alimentare;
- Lipsa sentimentului de control n cursul exceselor alimentare;
- Folosirea regulata a mecanismelor de nvingere a efectelor de
crestere ponderala determinate de excesele alimentare (de ex.
declansarea varsaturilor, laxative, efort fizic excesiv);
- Preocupare excesiva permanenta cu privire la greutatea
corporala;
- Greutate corporala mai mare dect cea inclusa n diagnosticul
anorexiei (diagnosticul de anorexie l devanseaza pe cel de
bulimie).
Conform criteriilor de mai sus, nutritia excesiva e definita ca:
consumarea ntr-o "perioada discreta de timp" (o perioada
limitata, n general mai putin de 2 ore) a unei cantitati de
alimente care e considerata ca fiind mai mare dect ar consuma
majoritatea indivizilor n conditii similare (criteriul 1). Tipul de
alimente consumate n timpul unui "puseu" include: dulciuri,
alimente hipercalorice, ca si nghetata, sau prajiturile. Excesele
alimentare par a fi mai mult o alimentare cu o cantitate mare de
mncare dect preferinta pentru anumite alimente cum ar fi
carbohidratii. Persoanele cu bulimie sunt, de obicei, rusinate de
tulburarile lor alimentare si ncearca sa ascunda simptomele lor.
Abuzul alimentar se petrece n general n secret sau ct mai
retras posibil.. Nutritia excesiva e declansata de o stare de
depresie, stres, foame intensa secundara unei diete restrictive
sau sentimente legate de forma corpului, greutate si mncare.
"ndoparea" poate scadea
disforia, dar n general prin
discreditarea autocriticii pot urma stari depresive. Un episod de
alimentatie excesiva e de asemenea acompaniat de lipsa de
control (criteriul 2). O alta caracteristica esentiala a bulimiei
mentale este utilizarea de comportamente compensatorii
inadecvate pentru a preveni cresterea n greutate (criteriul 3).
Cea mai frecventa metoda este autoinducerea varsaturilor dupa
un episod de exces alimentar. Persoanele cu bulimie mentala
acorda o importanta deosebita formei corpului si a greutatii,
acesti factori fiind cei mai importanti n autoevaluare (criteriul
4). Indivizii cu aceste tulburari se pot asemana cu cei cu
anorexie mentala n teama lor de a creste n greutate, n dorinta
de a slabi si n nivelul de insatisfactie privind corpurile lor.
Oricum diagnosticul de bulimie nu trebuie pus cnd tulburarile
apar numai n timpul episoadelor de anorexie mentala (criteriul
5).
Terapie
Obiectivele tratamentului
41
Obiectivele tratamentului.
- dezvoltarea unei noi atitudini fata de mncare si propriul corp;
- scaderea preocuparii excesive fata de mncare;
- mentinerea greutatii n limite normale;
- nvatarea unui program strict cu 3 mese/zi + 2 gustari;
- nlaturarea comportamentului de mentinere a greutatii;
- rezolvarea prin alte mijloace a starilor de tensiune si
indispozitie;
- recunoasterea factorilor precipitanti ai puseului;
- cresterea stimei de sine.
Tratamentul practic al bulimiei mentale include monitorizarea
zilnica si auto-monitorizarea comportamentului alimentar si a
meselor, a varsaturilor provocate si a altor abuzuri.
Terapia farmacologica.
anorexie si /sau bulimie; anamneza, examenul clinic si
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
4. Principii de tratament
42
Capitolul 6.
Tulburarile de spectru autist (TSA) la copii si
adolescenti.
Tabla de materii
6.1. Clasificarea tulburarilor de spectru autist la copii si
adolescenti.
6.2. Autismul clasic
6.3. Sindromul Asperger
6.4. Sindromul Rett
Esential: definitia,
clasificarea, criterii de
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
precoce
diferential
Definitie
n 1943 doctorul Leo Kanner la Johns Hopkins Hospital a
descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la clinica
sa cu o combinatie de grave deficite de vorbire, anomalii n
interactiunea sociala si o nclinatie spre comportamente
stereotipe, repetitive. Hans Asperger, in Austria, a descris in
acelasi timp o forma atenuata a tulburarii, cunoscuta azi drept
sindrom Asperger.
43
Criteriile de diagnostic folosite n prezent snt n primul rnd

rezultatul lucrrilor lui Creak (1961), Rutter (1978) i Wing
(1979, 1993). Ambele sisteme de diagnostic (ICD 10Clasificarea Internationala a Maladiilor elaborata de
Organizatia Mondiala a Sanatatii i DSM IV-TR -Manual de
Diagnostic si Statistica a Tulburarilor mentale, editia a IV-a,
text revizuit, 2000 elaborat de Asociatia Americana de
Psihiatrie) conin categoria Tulburri pervazive de dezvoltare
(Pervasive Developmental Disorders) care cuprinde 5
diagnostice: Tulburarea autist, Sindromul Asperger, Sindromul
Rett, Tulburarea dezintegrativ a copilriei i Tulburarea
pervaziv de dezvoltare- nespecificat altfel/PDD-NOS.
Toate sunt caracterizate de afectarea capacitatii de comunicare
si a interactiunilor sociale, precum si de comportamente
repetitive si stereotipe. Aceste interferari calitative
caracterizeaza profund persoana afectata, manifestandu-se, in
diferite grade, in toate situatiile de viata. Ele pot aparea din cea
mai mica copilarie pana la varsta de cinci ani, si nu se remit
niciodata. Prin interventie specializata pot fi insa ameliorate
semnificativ.
Uneori, autistii sunt clasificati in low-functioning (triada
Wing, cu retard mintal mediu/sever) si relativ highfunctioning acestia din urma neavand asociat si retard
mintal. Exista multe similaritati intre autistii cu functionalitate
buna si sindromul Asperger.
Spectrul autist (numit si continuum autist) se refera la
conceptia ca tulburarile autiste nu s-ar deosebi calitativ, ci doar
cantitativ (gradul de severitate a tulburarii) aici intra
trasaturile autiste, fenotipul autist mai larg.
Tulburarile de dezvoltare pervaziva sunt caracterizate prin
deteriorare severa si pervaziva in diverse domenii de
dezvoltare: aptitudinile de interactiune sociala reciproca,
aptitudinile de comunicare sau prezenta unui comportament,
interese si activitati stereotipe. Deteriorarile calitative care
definesc aceste conditii sunt clar deviante in raport cu nivelul
de dezvoltare sau varsta mentala a individului.
Autismul infantil este de departe cea mai cunoscuta tulburare
pervaziva de dezvoltare. Presupune o alterare marcata si
persistenta in timp a interactiunii sociale, comunicarii,
comportamente si interese restrictive sau stereotipe. Aceste
anomalii trebuie sa fie prezente inaintea varstei de trei ani.
Aproximativ 70% dintre copiii afectati au grade diferite de
retard psihic, aceasta fiind cea mai comuna comorbiditate.
Etiologie
Nu s-au descoperit nc factorii biologici specifici care ar
provoca apariia autismului, dei cercetrile din ultimii ani au
relevat existena anomaliilor i disfunctionalitilor n diverse
regiuni i sisteme ale creierului, diferene structurale,
funcionale sau chimice.
Tablou clinic
44

Tulburrile din spectrul autismului trebuie diagnosticate de
ctre echipe multidisciplinare (psihiatru, psiholog clinician,
pediatru, logoped, profesor de educaie special, asistent social)
care s utilizeze instrumente validate de diagnostic:
chestionare, interviuri, scale de observaie.
Evaluarea presupune aprecierea comportamentului si cognitiei
individului in cele trei arii de interes. Tulburarile in oricare din
aceste domenii pot fi subclinice, usoare, marcate sau oriunde
intre. In ceea ce priveste interactiune sociala clinicianul trebuie
sa evalueze folosirea comportamentului non-verbal in
interactiunea cu altii. Pot exista deficiente in folosirea
contactului vizual, expresiei faciale, gesturilor sau alte
comportamente non-verbale in interactiune cu alti oameni. O
lipsa a dezvoltarii relatiilor interumane e frecvent prezenta si
poate rezulta din dezinteresul total in socializare sau din
absenta deprinderilor nesesare socializarii. Multi autisti nu-si
impartasesc entuziasmul, interesele sau realizarile cu altii. A
doua mare arie evaluata de clinician e comunicarea. Tipic
prezinta o intarziere sau o lipsa de dezvoltare a limbajului. Ii
pot conduce pe altii de mana spre lucrurile dorite, dar de obicei
nu compenseaza lipsa limbajului prin forme alternative de
comunicare, de exemplu folosirea gesturilor. Cei care dezvolta
limbaj prezinta ciudatenii ca de exemplu ecolalia (imitarea
imediata sau intarziata a frazelor auzite sau repetitia unor
cuvinte sau fraze care nu au o functie comunicativa,
Allen,1988). Unii achizitioneaza o cantitate insemnata de
cuvinte, dar le lipsesc deprinderile necesare pentru a initia sau
sustine o conversatie sociala. Tipic prezinta o lipsa a
spontaneitatii in joc sau un deficit al jocului imititativ, iar cand
deprinderile jocului sunt prezente, acesta tinde sa fie solitar,
repetitiv.
A treia arie e reprezentata de modelele comportamentale,
interesele si activitatile individului autist. Ei au de obicei un
repertoriu de interese si activitati relativ limitat, caracterizat de
comportamente repetitive si atasament fata de rutina. Unii
autisti arata o preocupare pentru unul sau mai multe
comportamente repetitive, ca aliniera obiectelor, colectionarea
de obiecte inutile sau au un interes neobisnuit pentru anumite
obiecte, de exemplu trenuri sau lifturi. Copilul poate deveni
foarte suparat daca apare o schimbare brusca in activitatea
cotidiana, daca sunt pusi sa stea in alte banci la scoala sau daca
o piesa de mobilier e mutata. Persoanele cu autism prezinta
miscari repetitive ale corpului, numite frecvent stereotipii sau
comportamente autostimulatoare. Acestea includ, dar nu se
limiteaza la ele, miscari ale degetelor si mainilor, posturi ale
corpului, leganat, scuturarea bratelor si alte manierisme. Aceste
persoane pot prezenta atasamente anormale fata de diferite
obiecte (de exemplu o lingura de lemn) si/sau preocupari fata
de obiecte sau parti parti din obiecte (fascinatie pentru clante).
45
Au fost construite numeroase scale observationale, dar putine

din aceste sunt considerate gold standards.
Instrumente frecvente utilizate:
1. Interviul pentru diagnosticul autismului (Autism
Diagnostic Interview/ADI) poate stabili prezenta
autismului la copiii n vrsta de peste 2 ani. Este
un interviu standardizat semistructurat pentru
persoanele care ingrijesc copiii si adultii cu
autism. Intregul interviu dureaza aproximativ 90
minute. El consta intr-un algoritm de diagnostic
schitand criteriile din DSM-IV sau ICD-10 si
furnizeaza o structura pentru intrebari si
interpretarea raspunsurilor
2. Scala de diagnostic i observare a autismului
(Autism Diagnostic Observation Scales/ADOS)
este un instrument semistructurat de observare,
pentru analiza comunicarii, interactiunii sociale
sau jocului imaginativ la copil si adolescent.
Durata unei examinari este de aproximativ 20
minute. Se creeaza situatii sociale tintite, in
care probabilitatea aparitiei unui anumit
comportament este mare. Activitatile sunt
structurate ca materiale, interactiunile sunt mai
putin structurate. Exista 4 module, in functie de
nivelul de dezvoltare si de capacitatea de
exprimare lingvistica a copilului. Aptitudinile
verbal expresive trebuie sa fie la un nivel de cel
putin 3 ani pentru ca un clinician pregatit in acest
instrument sa poata evalua comportamentul
social si functionalitatea copilului. Acesta trebuie
sa ceara ajutor, sa demonstreze cum se face un
anumit lucru, sa spuna o poveste, sa se joace cu
jucarii sau sa poarte o conversatie.
3. Scala de evaluare a autismului infantil
(Childhood Autism Rating Scale/ CARS)
evalueaza miscarile corpului, adaptarea la
schimbare, ascultare, comunicare verbala, relatia
cu alti oameni. A fost dezvoltata de Schopler,
Reichler, DeVellis & Daly (1980) si consistenta
interna a scalei pare a fi adecvata pentru a fi
considerata o masura valida,
Etape de diagnostic
1. Determinarea nivelului cognitiv (nonverbal si verbal)
2. Determinarea abilitatii de utilizare a limbajului
3. Stabilirea corespondentei comportamentale cu:
- varsta cronologica
- varsta mentala
- varsta limbajului
4. Stabilirea problemelor specifice ale aptitudinilor sociale, joc,
comunicare
46
5. Identificarea conditiilor medicale

6. Stabilirea altor factori psihosociali relevanti
Terapie
Obiectivele tratamentului sunt facilitarea dezvoltarii sociale si a
limbajului;
diminuarea
problemelor
comportamentale
(comportamentul ritualic, agresivitatea sau hiperactivitatea);
dezvoltarea unor aptitudini pentru functionarea independenta;
consilierea familiei.
Printre cele mai cunoscute programe de interventie care tintesc
ameliorarea sau rezolvarea dificultilor sociale, de limbaj sau
comunicare i comportamentale sunt:
- Analiza comportamental aplicat - Applied Behavioral
Analysis (ABA)
A fost dezvoltata de Lovaas si implica un stimul (o sarcina care
necesita raspuns) si o intarire pozitiva de fiecare data cand
copilul raspunde corect. Cele trei componente principale sunt
utilizarea sistematica a tehnicilor comportamentale; presupune
o instruire intensiva cu un specialist, de obicei unu la unu
pentru minim 20 ore pe saptamana si un training parental
pantru ca parintii sa poata oferi interventie aditionala.
- Treatment and Education of Autistic and Communication
Handicapped Children (TEACCH)
A fost elaborat in 1980 de Schopler si colaboratorii sai care au
implicat parintii ca si co-terapeuti in programele educationale.
Programul pune pe primul plan educatia si nu psihoterapia. Se
urmareste ajutarea parintilor in sustinerea interventiilor
efectuate de specialisti si in monitorizarea activitatilor de
stimulare la domiciliu, in identificarea dificultatilor
comportamentale ale copilului si in elaborarea obiectivelor
pedagogice sau comportamentale. Interventia personalizata
presupune stabilirea prioritatilor impreuna cu parintii in diferite
domenii. Se fixeaza in scris obiectivele pe termen scurt, mediu
si lung. Conduitele educative sunt invatate de catre parinti
dupa o observare prealabila a celor specializati. Dupa o
perioada de antrenament parintii sunt implicati in munca de
echipa fiind asistati si apoi evaluati. Activitatile propuse
vizeaza imitatia, perceptia, motricitatea generala, motricitatea
fina, coordonarea oculo-manuala, performantele cognitive,
competenta verbala, autonomia, sociabilitatea, comportamentul.
- Picture Exchange Communication Sistem (PECS)
A fost dezvoltat in SUA de Bond si Frost (1994). Copilul
trebuie sa ofere o pictura in schimbul a ceea ce doreste. Tinta
este de a incuraja copilul sa initieze dialogul si poate sa
foloseasca propozitii in imagini pentru a face comentarii sau a
cere ceva.
Detectarea precoce a tulburarilor pervazive de dezvoltare
Instrumente de screening recomandate in protocoalele
internationale: CHAT, MCHAT, Autism Spectrum Screening
Questionairre- ASSQ.
Evolutie
47
Exista afirmatii conform carora unii dintre copiii cu diagnostic

de autism recupereaza retardul in achizitii si ca pe parcurs
tulburarea nu mai este evidenta, dar studiile pe termen lung au
raportat ca majoritatea vor continua sa prezinte caracteristici ale
spectrului autist de-a lungul intregii vieti. Pe masura ce copilul
creste incepe sa inteleaga si sa foloseasca un comportament
social mai adecvat si prezinta o imbunatatire a abilitatilor sale
sociale, mai ales daca beneficiaza de suport educational
difentiat. Acest progres continua pe parcursul vietii adulte,
astfel ca tulburarea este mult mai greu de identificat decat in
copilarie. Unii adulti ajung sa traiasca independent, pot avea un
partener de viata, copii, o profesie, frecvent care nu implica un
nivel ridicat de inteligenta sociala. Altii pot locui singuri,
semiindependent, cu suport din partea familiei sau serviciilor de
asistenta sociala. Multi vor continua sa locuiasca cu familia sau
in locuinte protejate si vor atinge un nivel elementar de
educatie, joburi limitate, dar pot dispune de programe speciale
pentru timpul liber. Nu sunt protejati pentru dezvoltarea altor
tulburari psihice, in special tulburari depresive si vor avea
nevoie de ajutor specializat pentru acestea.
Este de remarcat ca cei care evolueaza bine sunt adesea supusi
unui stres imens pentru a se mentine conformi si vor continua
sa aiba nevoie de suport si ajutor in dezvoltarea strategiilor de
coping.
Drepturile persoanelor cu autism
Persoanele cu autism sufera de o tulburare cronica si constituie
un grup vulnerabil aparte chiar printre cei cu alte disabilitati din
cauza nevoilor lor speciale. Totusi ele nu trebuie tratate in mod
diferit sau ca o populatie care nu este capabila sa atinga
obiective ca independenta, autodeterminarea si demnitatea. Au
aceleasi valori umane ca noi toti si aceleasi drepturi.
Drepturi stabilite cu ocazia celui de al VIII-lea congres
Autisme-Europe (2007).
48

autism clasic fara retard psihic asociat si un caz cu retard psihic
mediu/sever, internare aflata pe sectie cu diagnostic principal
sindrom asperger; anamneza, examenul clinic si observatia
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
www.autismtransilvania.ro
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
17. Clasificarea tulburarilor de spectru autist
autism clasic si sindromul Asperger
19. Metode de interventie multidisciplinara
20. Principalele tehnici de interventie validate
stiintific
21. Semne precoce si instrumente de screening
Capitolul 7.
Schizofrenia la copii si adolescenti. Particularitatile
tulburarilor afective la copii si adolescenti.
Tabla de materii
7.1.Schizofrenia la copii si adolescenti
7.2. Tulburarile afective la copii si adolescenti
49
international
terapeutice actuale, inclusiv
cele legate de suportul social
si reintegrarea sociala
Util: mecanisme
patogeneza,
Facultativ: protocoale de
abordare terapeutica
diferential
7.1. Schizofrenia
Definitie
Schizofrenia reunete toate strile mintale patologice cu
caracter evolutiv, care grupeaz un ansamblu de simptome
asociate, dominate de discordan ideo-afectiv, incoerena
proceselor de gndire, ambivalen, halucinaii, idei delirante,
cu evoluie spre disociaie psihic, cu o grav dezorganizare a
personalitii i deficit de integrare n ambian (M.Lzrescu,
1993). Abordarea teoriilor privind mecanismele etiopatogenice
si clasificarea tablourilor clinice ale lui Bleuler, K.Schneider,
H.Ey, Crow, Jens.
Etiologie
Sisteme si mecanisme neurobiologice implicate in aparitia
simptomatologiei: teorii legate de structuri si functii cerebrale
si ipotezele legate de neuromediatori.
Tablou clinic
n conformitate cu sistemele de clasificare actuale (DSM IV i
ICD 10), criteriile de diagnostic n copilrie sunt aceleai ca
pentru vrsta adultului. Particularitile vrstei mici fac ns ca,
multe din tablourile psihotice s nu satisfac aceste criterii de
diagnostic, dei n timp, aceiai pacieni dezvolt tablouri tipice
de schizofrenie, progresiv cu maturizarea lor. Schizofrenia cu
debut precoce este o form sever, asociat cu o dezvoltare
cognitiv frmiat, la fel i dezvoltarea lingvistic i social,
aprut cu mult nainte de conturarea tabloului clinic cu
simptome psihotice (J. Rappot, 1998). La adolescenti intalnim
frecvent schizofrenia hebefrenica si schizofrenia simpla.
Evoluie.
50
Cele mai corecte previziuni asupra evoluiei nefavorabile a

schizofreniei par a fi date de criteriile de diagnostic utilizate de
DSM IV, dei nu n totalitate, pentru c acestea stipuleaz faptul
c sindromul trebuie s fie prezent timp de 6 luni nainte de a
putea pune diagnosticul. Evaluarea funciilor cognitive, arat c
recderile sunt dese n primii ani de boal. Evoluia bolii are ca
i caracteristic definitorie tendina fie spre desfurare
continu i progresiv, fie spre exacerbri urmate de perioade
variabile de atenuare sau dispariie a fenomenelor
psihopatologice, fie regresie, deteriorare tipic a personalitii
sau raportului bolnavului cu realitatea, reversibilitatea (total
sau parial) fiind posibil doar n condiii afective i sociale
deosebite. Evoluia clasic este cea cu perioade de exacerbare
alternativ cu perioade de remisie relativ., diferena dintre
schizofrenie i alte psihoze fiind lipsa de revenire la nivelul
iniial al funciilor psihice dup fiecare recdere. Evoluia
schizofreniei poate fi continua, ondulant i atipic.
schizofrenie; anamneza, examenul clinic si observatia clinica
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
1.
2.
3.
4.
Clasificarea ICD a formelor de schizofrenie

Criterii de diagnostic DSM IV TR si ICD 10
Simptome pozitive si negative
Particularitatile schizofreniei la adolescenti
7.2. Tulburarea depresiva

Tabla de materii
7.2.1. Tulburarea depresiva la copii si adolescenti
7.2.2. Clasificarea tulburarii depresive si a tulburarii bipolare
7.2.3. Medicatia antidepresiva la copil si adolescent
7.2.4. Principiile psihoterapiei cognitiv comportamentale in
tulburarile afective la adolescenti
7.2.5. Suicidul. Interventia in criza
51
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
patogeneza
diferential
Definitie
Tulburarile de tip depresiv sunt cauza numarul unu in lume privind
suferinta emotionala si cauza numarul patru de handicap si
dizabilitate sociala (OMS, 2000). De asemenea tulburarile de tip
depresiv sunt cauza principala pentru suicid. Tinand cont ca
prevalenta pe parcursul vietii a acestor tulburari in populatie ajunge
pana la 15-20%, costurile de tratament si recuperare suportate sunt
uriase. Prevalena depresiei la copil este de 6% n zona geografic a
rii noastre cu o rat a suicidului de 104 la 100 000 subieci cu
vrsta ntre 15-19 ani n Romnia (Wasserman D. si colab., 2005).
Etiologie
Studiile efectuate pana in prezent in domeniul etiopatogeniei
depresiei nu au evidentiat un mecanism bine definit, insa este
acceptata
ideea
implicarii
monoaminelor
(sistemul
serotoninergic,
sistemul
noradrenergic
si
sistemul
dopaminergic). Exista studii care sustin asocierea unor aspecte
ale tabloului clinic cu nivelul scazut al diferitilor
neurotransmitatori si descriu subtipuri clinice de depresie in
functie de aceste nivele. Cercetatorii afirma ca deficitul de
serotonina cauzeaza iritabilitate, modificari ale somnului si
anxietatea asociata depresiei. Deficitul de serotonin de la
nivelul fantei sinaptice este considerat un factor important n
determinismul depresiei. Inhibiia pompei de recaptare a
serotoninei crete cantitatea de serotonin. Restabilirea
cantitii de serotonin poate restabili un bun nivel afectiv.
Disfuncia serotoninic este legat de asemenea de tulburrile
de anxietate. Pe de alta parte, deficitul de noradrenalina poate
cauza oboseala si tristetea din tabloul depresiei.
Tablou clinic
52
Depresia la adult a fost indelung studiata dar in momentul

actual accentul este pus pe depresia la copil si adolescent, lucru
indreptatit de aspectele clinice particulare, costul
developmental, pericolul suicidului, sensibilizarea produsa de
episodul depresiv pentru depresii ulterioare si alegerea
tratamentului.
Particularitatile neurodezvoltarii la copil isi pun amprenta asupra
tabloului clinic al depresiei la aceste varste. Astfel la prescolar se
intalneste mai frecvent interesul scazut pentru joc, refuzul
alimentatiei, scadere in greutate, dureri abdominale, diaree,
varsaturi, intarziere in dezvoltare, iritabilitate. La scolar pot sa
apara simptome psihosomatice, apatie, scaderea randamentului
scolar, distantare fata de prieteni si familie, interes pentru
moarte, se descurajeaza usor. Simptomatologia la adolescent se
suprapune in mare parte criteriilor DSM IV SI ICD 10 pentru
adult.
Terapie
Algoritm de abordare
Pasul nr. 1 Confidentialitatea
Clinicianul trebuie sa asigure confidentialitatea relatiei cu
copilul/adolescentul chiar daca colaboreaza cu parintii, personalul de
ingrijire, alti profesionisti din domeniul medical, profesori.
Confidentialitatea si limitele ei se stabilesc la primul contact, in diferite state
fiind reglementata juridic, in special in ceea ce priveste raportarea cazurilor
de abuz. Parintii primesc informatii despre planul de tratament, siguranta si
obiectivele terapeutice. Copilul trebuie sa stie ca riscul de suicid sau
violenta va fi comunicat parintilor. Medicul trebuie sa ceara acordul pentru
comunicarea cu persoanele implicate in planul de tratament (personal
medical, parinti, profesori).
Pasul nr. 2 Screeningul
53
Chestionar de screening privind simptomatologia depresiva. Se pot

formula intrebari care sa vizeze itemii de diagnostic din DSM sau
ICD, scale de autoevaluare sau pentru parinti.
Pasul nr. 3 Evaluarea
Daca screeningul indica prezenta simptomatologiei depresive
medicul trebuie sa efectueze evaluarea tabloului clinic psihiatric sau
somatic.
Se aplica un examen complet psihiatric incercand sa obtinem
increderea copilului si complianta acestuia. Se evalueaza relatiile
intrafamiliale si conditiile de mediu sau viata (inclusiv gradul de
educatie, cultura, religia).
Interviul se realizeaza impreuna cu parintii in cazul copiilor mici si
de preferat singur cu adolescentul.
Se pot utiliza scale standardizate si validate in functie de varsta.
Este utila initierea jurnalului dispozitiei (notarea de la foarte vesel la
foarte trist) cu evenimentele declansatoare si schema terapeutica
concomitenta. Este utila trasarea liniara a dispozitiei in timp pentru a
ajuta copilul si parintii sa vizualizeze cursul temporal al dispozitiei,
conditiile comorbide si triggerii depresiei.
Functinarea globala se apreciaza pe diverse scale, cea mai utilizata
fiind Global Assessment of Functioning.
In final clinicianul, impreuna cu copilul si parintii, evalueaza
severitatea afectarii si masurile care sunt indicate (ex spitalizarea).
Gradul restrictiv este dat de nivelul de functionare si siguranta pentru
el si cei din jur. Depinde de severitatea simptomelor, prezenta ideatiei
suicidare, simptome psihotice, dependenta de droguri, agitatie,
complianta la terapie a copilului si a parintilor, psihopatologia
parintilor si conditiile din mediul extern.
Pasul nr. 4 Evaluarea include aprecierea riscului de pericol
pentru pacient si cei din jur
Se aplica diverse scale pentru evaluarea riscului de suicid, se
apreciaza factorii de risc si cei de protectie. Se identifica intensitatea
ideatiei suicidare prezente si momentul de intensitate maxima din
cadrul episodului actual si cel din intreaga evolutie.
Se face diagnosticul diferential cu alt tip de patologia care implica
autoagresiunea.
Se identifica ideatia de homicid, adesea aceste cognitii regasindu-se
impreuna cu cele de suicid. Aproximativ 1/3 din adolescentii cu
ideatie suicidara au avut ideatie de homicid cu o saptamana inainte.
Se asigura un mediu securizant prin limitarea accesului la diversi
agenti care pot fi utilizati pentru autoagresare (arme de foc,
medicamente, etc) si asigurarea unei supravegheri permanente.
Pasul nr. 5 Evaluarea trebuie sa cuprinda identificarea
evenimentelor negative trecute si prezente, mediul de viata al
copilului,
existenta
suportului
familial,
antecedentele
heredocolaterale psihiatrice.
54
Simptomatologia depresiva survine frecvent in contextul conflictelor

cu parintii, egalii, profesorii. Acestea pot conduce rejectie si la
aderarea de grupuri cu comportamente deviante, antisociale care
cresc nivelul de stres. Se creaza un cerc vicios cu accentuarea
simptomatologiei depresive.
Pasul nr. 6 Tratamentul include o faza acuta si una cronica, unii
copii pot necesita o faza de mentinere
Alegerea terapiei se face in functie de varsta copilului, dezvoltarea
cognitiva,
severitatea
simptomelor,
cronicitatea,
prezenta
comorbiditatilor, istoricul familial, mediul social si familial,
preferinta copilului sau a parintilor, disponibilitatea si expertiza in
farmacologie/psihoterapie.
Pasul nr. 7 Fiecare faza a terapiei include psihoeducatie, suport si
implicarea familiei si a scolii.
Pasul nr. 8 Educatia, Suportul si managemnetul cazului pot fi
suficiente la copii cu episod depresiv usor, cu afectare functionare
moderata si fara comorbiditati
Pasul nr. 9 La cei care nu raspund masurilor anterioare se indica
o forma de psihoterapie sau medicatie
Indicatii: episod depresiv mediu si sever, episod depresiv cronic sau
recurent, afectarea importanta a functionarii, ideatie suicidara,
agitatie, simptome psihotice.
Terapia cognitiv comportamentala este forma de psihoterapie cu cele
mai bune evidente.
Medicatie: SSRIs
Zoloft (sertraline)
Prozac (fluoxetine)
Seroxat (paroxetine)
Celexa (citalopram)
CipralexTM (escitalopram)
Fevarin (fluvoxamine)
Mecanism de aciune: ISRS produc o hipersensibilizare a
receptorilor serotoninei si blocheaza imediat pompa de
recaptare a acesteia. Substratul anatomic al efectului
antidepresiv: proiectiile neuronilor serotoninergici de la
nivelul rafeului spre cortexul frontal.
Efectele secundare al ISRS:
- stimularea receptorilor 5 HT2A (proiectia la nivelul
sistemului imbic: anxietate, atacuri de panica, agitatie; proiectia
spre ganglionii bazali: akatisia, lentoarea psihomotorie,
sindromul parkinsonian usor, miscarile distonice),
- stimularea receptorilor 5HT3 (proiectia spre
hipotalamus si trunchiul cerebral: greata, voma),
- stimularea receptorilor 5HT4 (stimularea la nivelul
tubului digestiv: cresterea motricitatii intestinale, crampe si
diaree).
55
Procedura de Psihoterapie Cognitiv-Comportamental

Intervenia TC const din 16 sptmni de terapie controlat, n
care sunt incluse maximum 16 edine cu o durat de
aproximativ 50 de minute fiecare.
Terapia cognitiv-comportamental cuprinde dou forme
principale: terapia raional emotiv i comportamental (REBT)
i terapia cognitiv (TC)
Terapia raional-emotiv i comportamental (REBT) este
prima form de terapie cognitiv-comportamental (TCC) i a
fost creat de Dr. Albert Ellis n 1955. Potrivit modelului REBT
oamenii experienieaz evenimente activatoare indezirabile
despre care au credine raionale (CR) i credine iraionale
(CI). Aceste credine duc apoi la consecine emoionale,
comportamentale i cognitive. Credinele raionale duc la
consecine funcionale, n timp ce credinele iraionale duc la
consecine disfuncionale. Clienii care se angajeaz n terapie
REBT sunt ncurajai s i confrunte activ propriile credine
iraionale i s asimileze credine raionale mai eficiente i mai
adaptative, cu un impact pozitiv asupra rspunsurilor lor
emoionale, cognitive i comportamentale (Ellis, 1962; 1994;
Walen, et al., 1992). Astfel, REBT-ul este o teorie psihologic i
un tratament care const din combinarea a 3 tipuri diferite de
tehnici (cognitive, comportamentale i emoionale), pe care le
putei folosi ca s v simii mai bine fizic i emoional i ca s
v angajai n comportamente mai sntoase.
Terapia cognitiv (TC) este o form de terapie cognitivcomportamental (CBT) creat de dr. Aaron Beck n anii 60.
Potrivit modelului TC (foarte similar cu cel REBT), oamenii
experieniaz evenimente activatoare indezirabile, despre care
au credine (i.e. gnduri) adaptative (ex. funcionale, raionale,
sntoase, folositoare) sau dezadaptative (ex. disfuncionale,
iraionale, nefolositoare, nesntoase). Aceste credine duc apoi
la consecine emoionale, comportamentale i cognitive.
Credinele adaptative duc la consecine funcionale, n timp ce
credinele dezadaptative duc la credine disfuncionale. Clienii
care se angajeaz n terapia cognitiv sunt ncurajai s-i
modifice activ credinele dezadaptative i s asimileze credine
mai eficiente, adaptative i raionale, care ar trebui s aib un
impact pozitiv asupra rspunsurilor lor emoionale, cognitive i
comportamentale. Astfel, TC este, ca i REBT, o teorie
psihologic i o abordare terapeutic care se bazeaz pe
combinarea a trei tipuri diferite de tehnici (de exemplu,
cognitive i comportamentale) pe care le putei folosi pentru a
v simi mai bine fizic i emoional i pentru a putea adopta
comportamente mai sntoase.
Evoluie clinic
Remisiune: ameliorarea severitii simptomelor
56
Recidiv: simptomele reapar n timpul remisiunii

pariale sau integrale, dar nainte de recuperarea
complet
Vindecare
recuperare:
dispariia
complet
simptomelor dup remisiunea acestora
Recuren: un nou episod depresiv
Managementul riscului suicidar

-
Gestul suicidar reflecta o situatie de criza; mai ridicat

decat in orice alt tip de psihopatologie (Beautrais, 2003;
Pfeffer, 2002).
Tentativa autolitica in antecedente este factorul de risc

cel mai semnificativ si singurul cu valoare predictiva
reala. 1 tentativa autolitica din 2 este o recidiva, iar 1
din 2 recidive survine in anul consecutiv primei
tentative.
Prima masura in managementul riscului suicidar este
spitalizarea (faciliteaza supravegerea atenta si
introducerea terapiei medicamentoase). Se concepe
contractul de siguranta care presupune asigurarea ca
pacientul nu isi va face rau pana la urmatoarea sedinta
Obiectivele interventiei in criza
Evaluarea globala a situatiei de criza
Flexibilitatea echipei terapeutice (adaptarea la nevoile
pacientului)
Tratarea individului si nu a bolii
Alianta terapeutica
Utilizarea resurselor pacientului si ale contextului
Episodul maniacal
Episodul maniacal mbraca trei grade de severitate, cu o
simptomatologie caracteristica; dispozitie elevata, cresterea
volumului si vitezei activitatii fizice si mentale. Ca si entitate
clinica, vorbim de episod maniacal unic, sau, daca au existat
episoade afective anterioare, de tulburare bipolara. La vrste
mici exista, adesea, aceeasi maniera de intrare n puseu, prin:
hiperkinezie pe spatiu larg, logoree, glume necontrolate,
coprolalie, insomnii, dezinteres fata de scoala
Hipomania este un grad usor de manie, elevatie usoara, energie si
volum crescut al activitatii, sociabilitate si comunicare verbala
crescute, reducerea nevoii de somn, iritabilitate, lipsa de rusine, fara a
afecta grav capacitatea generala de efort. Mania fara simptome
psihotice se caracterizeaza printr-o dispozitie care poate varia de la
jovialitate nepasatoare la o stare de excitatie aproape incontrolabila,
nsotita de hiperactivitate, logoree, insomnii, atentie hipotenace,
hipervigila, inhibitii sociale scazute, autoapreciere exagerata,
57
grandoare, optimism excesiv. Pot apare tulburari perceptive, cum ar fi

aprecierea culorilor ca fiind extrem de vii, hiperacuzie subiectiva,
preocupare pentru detaliile fine ale materialelor. Tinuta este
extravaganta, glumele nepotrivite, lipsesc convenientele, pacientii
devenind uneori iritabili si suspiciosi. Durata episodului, conform
ICD-10 trebuie sa fie de cel putin o saptamna, iar intensitatea
suficient de mare pentru a ntrerupe munca si activitatile sociale.
Mania cu simptome psihotice este o forma severa de boala, evolund
cu delir expansiv, de grandoare sau religios, de identitate sau de rol,
cu posibila crestere a suspiciozitatii si iritabilitatii, ajungnd pna la
delir persecutor. Exista polipragmazie dezordonata, fuga de idei,
logoree, halucinatii.
n tulburarea afectiva bipolara incidenta pe sexe este egala, exista
vulnerabilitate la boala conditionata genetic, o anume personalitate
premorbida cu oscilatii afective nemotivate n timp, aparent fara
semnificatie. Fiecare episod maniacal dureaza, n medie 6 luni, este
declansat de anumite evenimente stressante de viata (neesentiale
pentru diagnostic), vindecarea fiind completa ntre episoade.

tulburare depresiva si tulburare bipolara; anamneza, examenul
clinic si observatia clinica efectuate pe grupuri de lucru;
discutia comuna a cazului, sublinierea particularitatilor
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
1. Clasificarea tulburarii depresive si bipolare
58

3. Particularitati ale tabloului clinic la adolescenti
4. Medicatia antidepresiva si timostabilizatoare la
adolescenti
5. Principiile psihoterapiei cognitiv
comportamentale la adolescenti
Capitolul 8- Abuzul sexual asupra copiilor si

adolescentilor
international
multidisciplinara
Util: mecanisme
precoce
diferential
Definirea abuzului asupra copilului

Termenul de abuz se poate defini din mai multe puncte de
vedere:
- n sens general, abuzul este definit ca: ncalcare a legalitatii,
fapta ilegala;
- din punct de vedere medical, abuzul este o actiune sau
inactiune, care fiind orientata asupra copilului, i afecteaza
sanatatea fizico-psihica cu consecinte negative temporare sau
definitive;
- din punct de vedere juridic, abuzul este ncalcarea normelor
legale care apara relatiile sociale ce asigura o buna si normala
crestere si dezvoltare psiho-fizico-sociala a copilului.
Clasificarea abuzului
Tipurile de maltratare includ:
59
1. Abuzul fizic: vatamare intentionala - loviri la cap,

fracturi, arsuri si opariri, contuzii, retard psihosomatic si n consecinta ramnerea la o statura
scunda (nanism).
2. Neglijarea: lipsa unui ajutor fizic si medical, a unei
supravegheri, a afectivitatii, a stimularii.
3. Abuzul emotional: ostilitatea, lipsa atentiei, cazurile
de abandon, cerinte improprii.
4. Abuzul
sexual:
penetrativ,
nonpenetrativ,
intrafamilial, extrafamilial, la fete si la baieti
Tabloul clinic
Definitia legala a abuzului sexual include: molestarea
copilului, incestul si violul. Victimele abuzului sexual sunt
aduse de obicei n camera de urgenta ntr-un stress acut. Copilul
poate relata mamei abuzul si sa fie adus la medic ntr-un timp
scurt de la comiterea lui, dar de foarte multe ori este posibil ca
acesta sa nu fie crezut de mama sau ajunge sa povesteasca
medicului cele ntmplate mult mai trziu, accidental, sau
datorita prezentei n spital pentru alte afectiuni. Tabloul clinic al
abuzului sexual este complex si medicul trebuie sa realizeze un
examen clinic si paraclinic atent pentru a putea pune un
diagnostic corect.
Pot apare sngerari vaginale prepubertare, alte
simptome vaginale inexplicabile, infectii recurente ale tractului
urinar, enurezisul sau encoprezisul. Trebuie urmarite contuziile,
n special n zonele unde apar de obicei dupa un abuz violent
sau viol: n jurul gurii (adesea pentru a mpiedeca copilul sa
plnga), gt, buze, etc. Contuziile importante pot sa nu apara
imediat dupa agresiune si n consecinta reexaminarea n
urmatoarele 24 de ore va fi foarte importanta. O evaluare a
maturitatii sexuale (Tanner) si istoricul menstruatiei pot ajuta la
determinarea unei posibile sarcini. O examinare atenta trebuie
facuta n zona perineala la fete si a organelor genitale si regiunii
anale la baieti.
Cauza principala a bolilor venerice la copii este
transmiterea pe cale sexuala de la adulti.
n cazul unei adolescente nsarcinate care nu ofera date
despre tatal copilului, poate fi suspectat incestul.
Investigatii. Evaluare
n cazul abuzului sexual examinarile de laborator trebuie sa
includa:
- culturi pentru gonococ si Clamydia trachomatis din
zone specifice (uretra, vagin la fetele prepubere,
cervix la cele postpubere, canal anal sau rect n
concordanta cu istoricul sau constatarile fizice);
- teste screening pentru sifilis;
60
examinarea unui preparat de secretie vaginala n

solutie salina izotona pentru identificarea
spermatozoizilor si a Chlamydiei;
- teste de sarcina cnd evaluarea maturitatii sexuale o
indica.
Examinarea microscopica a probelor obtinute din gura,
uretra si rect poate fi de ajutor. Este nevoie pentru anumite
mostre de o expertiza medico-legala care trebuie facuta n
concordanta cu legile n vigoare si detaliile fiecarui caz. Aceste
mostre pot fi de mbracaminte si pot prezenta urme de snge,
sperma, secretie vaginala. Se urmareste determinarea fosfatazei
acide prostatice sau a glicoproteinei P30 din mostrele de
sperma, acolo unde este posibil. Alte tipuri de mostre folosite n
expertiza medico-legala sunt unghiile, parul (inclusiv cel
prelevat din parul pubian) si fotografii.
Investigarea unui abuz sexual trebuie facuta cu atentie
(cu grija) daca suspiciunile nu sunt ntemeiate, sau printr-o
ancheta daca ele sunt ntemeiate. Exista masuri care trebuie
luate, si este bine sa se ceara sfatul unui coleg mai n vrsta cu
experienta n acest domeniu. Daca copilul nu este deranjat,
asistentii sociali pot participa la ancheta, dar daca copilul da
semne de neliniste sau exista circumstante speciale cum ar fi
instabilitatea sau vrsta foarte mica, atunci trebuie implicat un
specialist psihiatru. Investigarea trebuie facuta cu copilul
singur, deoarece n cazul n care unul dintre membrii familiei a
comis abuzul, copilului i va fi teama sa vorbeasca de frica
consecintelor. De exemplu, se vor depista agresiunile fizice,
santajul emotional, sau frica copilului ca n momentul n care
va vorbi si va pierde parintii. Dupa o serie de discutii despre
lucrurile din casa, despre persoana pe care copilul o agreeaza
cel mai mult si pe cea pe care copilul nu o agreeaza, se vor
putea afla lucruri cum ar fi: cine l culca, cine i face baie, etc.
ntrebarile pot contine secrete pe care copilul nu este n stare sa
le spuna, dar ele vor confirma daca parintii sunt ngrijorati,
daca cineva i-a facut ceva sau l-a atins ntr-un mod care sa nu-i
placa. Investigatiile complete includ etape specializate si se fac
mpreuna cu politia. De obicei sunt nregistrate video, cum ar fi
n Anglia si n alte tari unde nregistrarile sunt admise ca probe
n instanta. Pot fi folosite papusi pentru a-i aduce aminte
copilului ce s-a ntmplat.
Evolutie
Rezultatele studiilor bazate pe probe clinice indica o
lipsa a reintegrarii copiilor abuzati sexual, ei suferind o
multime de consecinte negative care adesea dureaza multi ani.
Emotional, victimele adesea se simt vinovate si responsabile de
abuz, n special daca ele l-au provocat. Trauma unui abuz poate
duce la insomnii, cosmaruri, lipsa poftei de mncare, alte
suferinte somatice si un comportament autodistructiv. Exista
simptome de stress posttraumatic cu idei referitoare la abuz si
care pot duce la evitarea oamenilor si izolare.Comportamentele
61
negative, neascultarea, agresivitatea si actiunile antisociale apar

la ambele sexe victime ale unui abuz, dar n special la baieti.
Fetele sunt mult mai predispuse la automutilare, la arderea cu
tigari. Multi copii au un comportament sexual necorespunzator,
incluznd contactul sexual si dorinta de seductie fata de copiii
straini. Pe masura ce cresc sunt predispusi la prostitutie. Baietii
care au fost abuzati de homosexuali pot avea confuzii privind
identitatea lor sexuala. Proportia celor care vor abuza la rndul
lor este incerta, dar cu siguranta exista.
Factorii de agravare a impactului sexual includ:
- gradul de constrngere si violenta folosita;
- durata abuzului;
- natura si severitatea abuzului, inclusiv penetrarea;
- relatia cu cel care a abuzat (cum ar fi o persoana de
ncredere, de exemplu tatal);
- evenimentele ulterioare plecarii de la domiciliu, care
destrama familia;
Efectele pe termen lung ale abuzului sexual asupra copilului:
Probleme psihologice:depresie; anxietate; autorespect
redus; vinovatie; tulburari de somn;
Comportamente problema: autoagresiune; consum de
droguri; prostitutie; vagabondaj;
Probleme relationale si sexuale: izolare sociala;
promiscuitate sexuala; revictimizare;
Incapacitatea de a nvata
Tulburari psihiatrice: tulburari de alimentare; tulburari
de somatizare; tulburari de stress posttraumatic;
Tratament
Un copil suspectat ca a fost abuzat sau neglijat trebuie
de obicei sa fie spitalizat, facndu-i-se un control amanuntit al
leziunilor; trebuie protejat pna cnd familia i poate oferi din
nou siguranta completa. Daca parintii refuza spitalizarea
copilului, un ordin judecatoresc sau al politiei se impune a fi
obtinut. n unele cazuri copilul nu necesita spitalizare, dar el
trebuie internat n institutii care sa-l protejeze, unde persoana
care l-a traumatizat sa nu aiba acces. Copiii peste sase ani, cu
leziuni minore, pot fi supravegheati acasa.
Odata ce copilul este internat n spital, trebuie rezolvate
problemele medicale si chirurgicale. Psihiatrul are obligatia sa
comunice parintilor cauza vatamarii si sa raporteze cazul
forurilor competente. Institutia de protectie a copilului se
contactateaza telefonic imediat; rapoarte scrise sunt trimise
regulat. Copiii trebuie examinati complet pna la cel mult 12
ore de la raportarea abuzului. Trebuie sa existe legaturi ntre
institutiile de ocrotire, judecatori si consultantii legali. Dupa cel
putin o saptamna evaluarile vor fi complete iar echipa se va
ntlni cu psihiatrul si asistentul social care s-au ocupat de
copil, un reprezentant al institutiei de ocrotire implicata, pentru
62
a decide ce este mai bine pentru copil si sa stabileasca un

proiect pe termen lung (Codul familiei).
-Psihoterapie- tipuri de psihoterapii:
Terapia comportamentala: este destinata sa trateze simptome
precum fobii, obsesii, tulburari de alimentatie si sexuale,
anxietatea sau depresia usoara. n cazul unui copil abuzat
aceasta are ca scop eliberarea lui de vina, de autoacuzare.
Terapia cognitiva. Ideea fundamentala este aceea ca starea
psihica si gndurile pot forma un cerc vicios. Terapia cognitiva
abordeaza acest cerc vicios analiznd gndurile.
Terapia de grup. Aici copilul-victima poate sa primeasca suport
de la altii care au trait experiente asemanatoare. ntlnirea cu
copiii din grup timp mai ndelungat l poate face pe acesta sa
vorbeasca despre propriile sale emotii.
Interventia n criza. Aceasta ofera ajutor pe termen scurt pentru
rezolvarea crizelor si restabilirea capacitatii de control a
pacientului.
Psihoterapia de sustinere
Psihoterapia pe termen lung
Psihoterapia structurata a familiei.
Terapia prin joc.
Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic de abuz
sexual; anamneza, examenul clinic si observatia clinica
Informatii
www.psych.org
www.aacap.org
Activitate clinica
statistic
a
tulburrilor
mentale
Ediia
a
Patra
Psihiatrilor
Liberi
din
Romania,Bucuresti.
63

1.Metode de interventie multimodala.
2.Investigatii si evaluare in cazurile de abuz sexual
3.Casificarea abuzului.
Capitolul 9. Noiuni de psihoterapie la copii i adolesceni.
Tabla de materii
9.1. Particularitatile psihoterapiei la copii si adolescenti
9.2.Notiuni de psihanaliza copilului si adolescentului
9.3.Noile tendinta in psihoterapia copilului si adolescentuluiPsihoterapiile de scurta durata de sorginte cognitivcomportamentala
9.4. Condiii pentru desfurarea corect a psihoterapiei
9.5.Alegerea formei adecvate de psihoterapie pentru copil sau
adolescent
9.6.Particularitatile psihoterapiei la adolescenti
9.7.Dificultati intalnite in psihoterapia cu copiii si adolescentii
9.8.Studiu de caz de interventie cognitiv-comportamentala la o
adolescenta de 15 ani cu hidrofobie.
Ce trebuie sa stiti
-Psihoterapia copilului i adolescentului a luat un mare
avnt prin apariia psihanalizei i terapiei analitice, care
consider c tulburrile psihice au la baz mecanisme de natur
incontient i care pun accent pe realizarea insight-ului n
ceea ce privete conflictele de natur incontient. n cadrul
acestei direcii psihoterapeutice, exist forme particulare cum
sunt psihanaliza sugarului i psihodrama psihanalitic.
- Ca particularitate, la copii se utilizeaz desenul i
jocul, ca substitut al asociailor libere utilizate la aduli.
-Constrngerile legate de durata psihoterapiei, impactul
mediului familial, rolul conflictelor de natur contient i
importana relaiei terapeutice au determinat trecerea la terapiile
de scurt durat. Prin psihoterapiile de scurt durat (hipnoza,
psihoterapia cognitiv-comportamental) se realizeaz o
focalizare clar a obiectivelor, stabilindu-se scopuri realiste
pentru strategia terapeutic, psihoterapeutul bazndu-se i pe
fora curativ a familiei.
-Elementele ce influeneaz puternic desfurarea
corect a psihoterapiei sunt: vrsta pacientului, nivelul su
cognitiv, nivelul de culturalitate, precizia diagnosticului.
-Evaluarea riguroas a situaiei copilului se face prin:
(1) obinerea unor informaii despre copil din mai multe surse
64
(prini, educatori, nvtori, direct de la copil, prin observaie

direct), (2) compararea acuzelor actuale cu comportamente
considerate normale pentru vrsta copilului, (3) evaluarea dac
tratamentul copilului trebuie iniiat sau dac sunt anse ca
problemele s se rezolve de la sine, (4) alegerea celui mai
potrivit cadru terapeutic, (5) alegerea celei mai bune tehnici
pentru problemele prezentate de copil.
-Linia principal de aciune a psihoterapuetului la
adolescent const n promovarea n continuare a formrii i
dezvoltrii personalitii, att prin eliminarea stagnrii,
regresiei, ct i prin sprijinirea maturizrii.
-n psihoterapia copilului i adolescentului, eecul
poate proveni din:
(1) faptul c tnrul sau copilul este adus la
psihoterapie,
(2) neconcordana ntre prerea aparintorului care-l
aduce la psihoterapie i prerea copilului/adolescentului,
(3) nepotrivirea ntre expectanele i dorinele
terapeutului i aparintorilor,
(4) eecul terapeutului n a-i adapta limbajul i modul
de a gndi tempoului i intereselor copilului/adolescentului.
-O metaanaliz efectuat pe 108 studii controlate a
investigat tratamentele aplicate copiilor, artnd c rezultatele
psihoterapiilor de factur cognitiv-comportamental au fost
superioare tehnicilor non-comportamentale.
Ce trebuie sa faceti
Examenul psihic al copilului mic si
sa stabiliti necesitatea aplicarii
psihoterapiei
Examenul psihic al adolescentului si
sa stabiliti necesitatea aplicarii
psihoterapiei
Care sunt caracteristicile interveniei
terapeutice n cazul unui bieel de 5
ani i 3 luni cu enurezis primar
nocturn?
Cum credei c ar trebui abordat (n
primele minute de contact cu
terapeutul) o adolescent cu
probleme de comportament, adus la
psihoterapie mpotriva voinei ei?
Ce trebuie sa revedeti (Cunostinte si abilitati clinice

anterioare, necesare parcurgerii capitolului)
65
Psihologie medicala
Cursurile de Psihiatrie pediatrica
Bibliografia obligatorie : Lupu V.(2012):Introducere n
hipnoterapia i n psihoterapia cognitiv-comportamental a
copilului i a adolescentului ,Ed.ASCR,Cluj-Napoca.
66

Psihiatrie Pediatrica-Silabus

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihiatrie Pediatrica-Silabus

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHIDUL DE STUDIU

Disciplina PSIHIATRIE &PSIHIATRIE PEDIATRIC

Titlul cursului: PSIHIATRIE PEDIATRIC

Importanta cursului; probleme abordate Vor fi abordate

Locul pe care il ocupa cursul in programa

1.Iftene Felicia(1999):Psihiatria copilului i adolescentului,

4.Lupu V.(2012):Introducere n hipnoterapia i n psihoterapia

Modul de notare: Nota acordata va fi de la 1 la

Capitol 1. Normalitate, boal

Sa definiti normalitatea in cele 3

Capitolul 2- ADHD (Tulburarea hiperkinetica cu

rspunsurilor, de funcie executiv (Modelul lui HEILMAN,

- vorbeste excesiv (ICD10)

- si pierde cumpatul usor

nu-si termina lectiile

- ntrerupe orice activitate

ICD-10: 1. 6 simptome din 8////2.3simptome din 5///3. 1 din 4

Hiperchinezia cu stereotipii, alte forme de tulburari

Asistenta primara de sanatate:

trebuie sa furnizeze un sfat adecvat

trebuie ghidate de antecedentele si examenul fizic al

imaturitate in functiile motorii fine sau grosiere

depistarea tardiv a cazurilor.

Capitolul 3- Intarzierile in dezvoltarea

Aceasta categorie este neomogena sub raportul posibilitatilor de

Patologie conditionata prenatal. Dintre cauzele cu actiune

Obiectivul terapeutic principal consta n stimularea si

1.Tratamentul medicamentos vizeaza: corectarea instabilitatii

educatia estetica se face sub forma art-terapiei si a

Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic de Retard

comunitate, pentru o anumita varsta, fiind in dezacord cu legile

Capitolul 5- Ipsatia (Masturbatia). Ticurile.

5.1. Ipsatia (Masturbatia)

7. Criterii de diagnostic DSM IV TR si ICD 10

tulburarea combinata a ticului de tip vocal si motor

stereotipiile din schizofrenie se diferentiaza de ticuri

stereotipiile copiilor cu retard psihic, prin contextul

miscarile coreice presupun o atingere inflamatorie a

miscarile atetozice sunt lente, vermiculare, localizate

activitatile obsesiv- compulsive se aseamana cu tipuri

miscarile distonice sunt miscari de torsiune mai lente,

miscarile mioclonice sunt contractii musculare simple

miscarile hemibalistice sunt miscari unilaterale ale

spasmul hemifacial consta n contractii unilaterale,

2.Iftene Felicia(2003):Relaia printe copil-educator din

atunci cnd copilul vorbeste n public, cnd i se atrage atentia

5. ***(1998) :Clasification of Mental and Behavioral

5.4. Enurezisul si encoprezisul

-antecedente de suferinta perinatala, cu trasaturi de

repetate, glicemie, densitatea urinei, evaluarea capacitatii

Caz clinic - internare aflata pe sectie cu diagnostic principal de

5.5. Tulburarile de somn

printr-o perturbare a cantitatii, calitatii, sau a ritmului somnului.

Perturbarea survine de cel putin trei ori pe saptamna, fiind

D. Dupa trezirea din episodul de somnambulism nu

respiratia rapida si transpiratia, dar nici un vis

adolescentilor, n etiologia ei fiind propuse mai multe ipoteze:

sau o nrautatire a functiilor sociale, ocupationale,

Cataplexia apare, de obicei, la ctiva ani de la debutul