Sunteți pe pagina 1din 2

Pentru o fenomenologie creştină a umanităţii

omului - repere

de Florin Caragiu

Tradiţia creştin-ortodoxă corelează strâns ontologia cu


antropologia participativă şi indică modele de unităţi
ontoantropologice desemnând chipuri de raportare a
omului la lume prin care imaginea lumii şi cea a omului
sunt date împreună şi tind să se influenţeze reciproc. De
pildă, corelativul obiectiv al spiritului raţionalist
cartezian devine automat ideea de lume ca res extensa.

Astfel, o hermeneutică creştină tinde să gândească


obiectul însuşi în calitate de relaţie subiect-obiect şi să se refere la realitate în mod
unitar, ca la o realitate a relaţiilor de tip subiect-obiect (vezi antropologia sf.
Grigorie de Nyssa). În funcţie de natura acestei relaţii sunt determinate modurile de
existenţă şi de limbaj totodată proprii şi specifice omului şi naturii. Interpretarea
creştină separă între lumea Vieţii şi lumea căzută sub moarte, pentru fiecare din
acestea existând un orizont intenţional de tip antepredicativ prin care omul decide
asupra sa şi asupra lumii înainte şi indiferent de momentul diferenţierii limbajelor
(de exemplu, artificial vs. natural) cu care el se raportează la realitate şi/sau la sine.

În teologia creştină ortodoxă, orice judecată despre om şi natură se raportează la


teza biblică fundamentală că moartea este urmare a păcatului. Prin urmare, se
admite din punct de vedere creştin, o interdependenţă complexă a modurilor
obiectiv şi subiectiv. Înstrăinarea, idee fundamentală la Părinţii Capadocieni,
atinge deopotrivă natura şi omul, şi în primul caz nu este vorba doar de imaginea
lumii, ci şi de structurile ei intime obiective. Se afirmă că există acea natură
neatinsă de moarte numită creaţie în acord cu ideea ei generatoare, care este
intenţia lui Dumnezeu.

Limbajul natural deschis participativ în orizontul unui mod de a fi al lumii şi al


omului poate fi el însuşi înstrăinat în fundamentele sale spirituale. O
fenomenologie creştină a umanităţii omului e chemată să reflecteze deopotrivă la
carcaterul uman sau nonuman al unei lumi, plecând de la noţiuni patristice cum
sunt cele de participare, înstrăinare (alterarea modului de a fi), familiaritate.

14 Martie 2010
Blogul lui Florin Caragiu

S-ar putea să vă placă și