Sunteți pe pagina 1din 2

Teme si motive in lirica eminesciana

Mihai Eminescu, catalogat/apreciat drept Luceafar al poeziei romanesti si Un ultim


mare romantic european, s-a remarcat prin incadrarea si relevarea celor mai importante
teme si motive literare romantice in literatura/cultura romana. Operele sale sunt variate,
ingloband proza, poezia si chiar incercari de dramaturgie ; insa, de departe, cea mai
importanta parte a operei eminesciene o reprezinta poeziile, dintre care unele sunt
publicate in timpul vietii (aproximativ 90 de poezii), iar peste 200 sunt postume,
abordand o diversitate de teme, printre care : natura, dragostea, istoria, soarta omului de
geniu, societatea contemporana decazuta.
Creatia eminesciana distinge 3 etape :
Poezia eminesciana, ca si intreaga creatie a lui Mihai Eminescu, este legata in mod
intrinsec de mitologia si de folclorul autohton, de poezia si de filozofia europeana, poetul
abordand cateva mari teme : conceptia estetica (conceptia despre poezie si despre
misiunea poetului), istoria si mitologia, meditatia sociala, folclorul, natura, iubirea.
Acestor teme li se subordoneaza anumite mituri si motive literare, pe care poetul le
ilustreaza cu o maiestrie artistica inegalabila prin creatiile sale. Astfel, sunt prezente, in
poezii ramase nemuritoare, mitul genezei (al nasterii), dar si al mortii universului, mitul
geniului si al conditiei creatorului, cel al zburatorului sau erotic, mitul oniric, in care
stapaneste magia visului, cel al regresiunii spre elemente si mitul poeziei, la care se
adauga mai multe motive literare : motivul codrului, al visului si al somnului, motivul
ingerului si al demonului, al dorului, al strigoiului, titanismul, omul si istoria, raul din
lume, haosul si universul, spatiile siderale, noaptea, viata ca vis, izolarea geniului, dorul
nemarginit.
La Eminescu, natura apare in stransa legatura cu iubirea, cu meditatia, descrierile de
natura constituind mai totdeauna un preambul pentru exprimarea sentimentelor eului liric.
Tema conceptiei eminesciene despre poezie (desi poetul nu a scris arte poetice propriuzise) este regasita in numeroase lucrari ale poetului, cu precadere Eu nu cred nici in
Iehova , unde se declara drept adept al romantismului. In conceptia poetului, adevarata
poezie este cea izvorata din propria experienta umana, existentiala, pe care creatorul o
transfigureaza artistic, si nu cea de providenta livresca. Aceasta tema se impleteste insa si
cu alte teme eminesciene, in adevarate sinteze lirice.
Natura si dragostea sunt teme permanente, aflate in consonanta, natura fiind considerata
de romantici o stare de spirit, iar infatisarea ei este relationata cu sentimentul. Asa se
explica faptul ca acolo unde iubirea este implinita, fericita, cadrul natural este luminos,
feeric , in timp ce in cazul dragostei neimpartasite si amagitoare, cadrul natural este
schitat in culori intunecate, reci .
Eminescu se simte atras de natura terestra si de cea cosmica. Prima este o natura cu
contur precis, uneori poate fi salbatica, dar si ocrotitoare, pe cand cea de-a doua
impresioneaza prin vastitate si prin multitudinea elementelor stele, luna, cer, soare,
luceferi, vazduh, nori etc. Decorul terestru este bogat in elemente acvatice (izvorul, lacul,

marea, oceanul), dar si vegetale (teiul, salcamul, plopul, salcia) care devin semnificative
la nivelul discursului liric pentru gama de sentimente pe care poetul vrea sa le exprime.
Poetul a fost pasionat de ideile filozofilor europeni, cu precadere germani, aprofundand
prin intermediul impresionantelor sale lecturi motive, teme si modalitati artistice de
realizare a lor in literatura universala a vremii, pentru a le putea oglindi in literarura
romana. Eminescu preia si dezbate idei in lumina teoriilor marilor ganditori, fara sa
creeze un sistem filozofic propriu. Astfel, poetul vorbeste despre timp si spatiu ca forme
ale cunoasterii, viata ca vis, dominatia raului in lume, vointa de a trai, metempsihoza,
nefericirea geniului, prezentul etern.
Meditand asupra vointei de a trai, prezenta in filozofia lui Schopenhauer, poetul ajunge la
dorul nemarginit si la prezentul etern, motive intalnite in Glossa si Scrisoarea I. In
Memento mori, prabusirea imperiilor are loc tot ca urmare a vointei oarbe de a trai si a
dorintei de putere. Motivului ireversibilitatii timpului si al prezentului etern i se alatura in
creatia filozofica eminesciana ideea relativitatii timpului.
Poezia eminesciana cu caracter filozofic include si motivul lumii ca vis si al lumii
ca teatru , potrivit carora existenta este o inlantuire de vise, de aparente, singura realitate
fiind vointa de a trai. Mitul genezei si cel al mortii cosmice sunt prezente frecvent in
creatiile filozofice eminesciene.
Ca poet romantic, datorita structurii sale sufletesti, Eminescu a realizat o relatie stransa
cu folclorul, redescoperindu-i si punandu-i in valoare temele, motivele si miturile (al
zburatorului, al strigoiului si al codrului). Indiferent de modalitatea la care apeleaza
scriitorul pentru folosirea si selectarea elementelor specifice folclorului, se observa si
timbrul lor original, izvorand intr-o maiestrita si inconfundabila ingemanare intre talentul
poetului si frumusetea creatiei populare.
Eminescu este unic, stiind ca nimeni altul sa dea glas regretului pentru anii copilariei,
durerii pentru zadarnicia vietii, sa exprime sentimentul tristetii pentru iubirea neimplinita
sau sa devina melancolic si visator in fata frumusetii si eternitatii naturii. Indiferent ca
apartin liricii filozofice, erotice, de inspiratie folclorica sau celei in care isi exprima
conceptia despre arta si poezie, sentimentele eminesciene sunt oneste, pure, o marturie
autentica a valorificarii celor mai importante caracteristici romantice in literatura romana,
dar si in cea de peste hotare.