Sunteți pe pagina 1din 18

Avangardismul romanesc ramane a fi unul dintre curentele literare cele mai

controversate si, in ultima instanta ne demonstreaza aceasta monografie cele mai


putin cunoscu 12312o1420m te. Monografia abunda in informatii, aspecte, intamplari,
evenimente, mai putin sau deloc cunoscute. Cartea se adreseaza elevilor, studentilor,
precum si publicului larg de cititori.
"Din momentul aparitiei sale (deceniul al treilea al secolului trecut) si pana astazi,
avangardismul romanesc indiscutabil unul dintre cele mai interesante fenomene
literar-artistice autohtone a fost privit in general cu ostilitate, suspiciune sau, in cel
mai bun caz, cu superioritate amuzata, asa cum omul matur priveste poznele
infantile. Cauzele acestei mefiente sunt multiple si nu doar de natura estetica. Intra in
joc mai intai parti-pris-urile politico-ideologice, dar si faptul cel mai grav
idiosincrasiile de ordin rasial, regretabile, insa fara indo-iala redutabile in aceasta
epoca paradoxala a proliferarii totalitarismelor (inainte de razboi fascismul legionar,
iar dupa razboi comunismul). Trebuie precizat ab initio faptul ca majoritatea
avangardistilor romani au fost evrei, darji sustinatori ai cauzei revolutiei proletare, in
conditiile in care partidul comunist activa in ilegalitate, iar statul sprijinea nu numai
de facto fortele de dreapta, ce propovaduiau nationalismul sovin si, mai presus de
toate, antisemitismul. In aceste conditii, revolta avangardista a fost indreptata nu doar
impotriva structurilor literar-artistice existente, ci si a celor sociale, a ideologiei
nationaliste dominante si a politicii oficiale din ce in ce mai fatis antidemocratice in
deceniul al patrulea, culminand dezastruos spre sfarsitul acestuia cu dictatura regala a
lui Carol al II-lea si cu 'statul national legionar' al lui Ion Antonescu. Nu e deci de
mirare ca in acest context intunecat avangarda a fost de la bun inceput privita in
general ca un dusman periculos, aflat 'in interiorul cetatii' (cf. E. Ionesco) dar sprijinit
de oculte forte externe (eterna 'conspiratie mondiala iudeo-masonica', acum si
bolsevica) si, in consecinta, discreditata ori minimalizata spre a putea fi redusa la
tacere."

Avangardismul se manifesta, n perioada interbelic, sub forma unei radicalizari a


modernismului, un modernism extrem. Denumirea deriv de la termenul military avangard, care
este o mic trup de oc, o unitate de comando, de mare iniiativ, curaj i energie, care se
strecoar spre liniile inamicului, nfruntnd multe riscuri i obstacole, pentru a deschide drum
armatei n naintare [Adrian Marino].
Avangarda artistic se coaguleaz n jurul ideii de ruptur total de tradiie i a ideii de
cultivare a unor forme estetice noi. Aceasta a inclus urmtoarele orientri artistice:
fauvismul (fovismul), cubismul, futurismul, expresionismul, dadaismul, constructivismul,
suprarealismul, integralismul. Orientrile avangardiste s-au manifestat n literatur, artele
plastice, muzic, cinematografie, dar i arhitectur.
n esen, trsturile avangardei sunt urmtoarele:

- negarea ideii de literatur i a oricror constrngeri formale


- proclamarea subiectivitii absolute a artistului
- dinamismul
- libertate absolut de creaie, care permite orice abatere, att de la estetica tradiional, ct i de la
normele gramaticale i de punctuaie
- tehnica dicteului automat
- supremaia visului n procesul de creaie artistic
Una dintre primele micri de avangard este Futurismul (il futuro viitorul), iniiat de poetul italian Filippo
Tomasso Marinetti (1876-1944), n 1909, la Paris. Arta, literatura i pictura, nseamn pentru futuriti: respingerea
formelor tradiionale de art (distrugerea muzeelor i bibliotecilor), glorificarea curajului, e revoltei i chiar a
rzboiului, i, n special, cultul mainismului, al vitezei. Micarea futurist se va extinde i n artele plastice, n
cinematografie, n mod chiar. n anul 1910 rusul Wassily Kandinsky picteaz prima acuarel abstract, n care i
propune s nu se mai inspire n nici un fel din realitatea nconjurtoare, ci s pun n prim-plan rigoarea
intelectual, regula geometric. se vor altura olandezii Piet Mondrian, Theo Van Doesburg (att poet, ct i
arhitect i critic de art).
Ulise

te opresti la vanzatoarea de legume


iti surad ca soparle fasolele verzi
constelatia mazarei naufragiaza vorbele
boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci
ca lotci dovleceii isi vara botul inainteaza
amurgesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul
iepuri de casa ridichii albi padagelele
vinete innopteaza iata tomatele ca obrajii transilvanencelor
in broboade de mangaieri cristale pasii
conopidele cat omat intarziat pe boschetele de soapte
si sticle cu apa minerala morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuti terapeutice drumul sapat in patlagina laptuci
si iata fata de hristos chinuit a cartofului
el stie secretele noptii cu burdufe de linisti
radacina lui pipaie rarunchii pamantului
albe netede ca tuburi radacinele
inainteaza in nervi
sug intelepciunea vremurilor osemintele noptii
inchini un imn cartofului
vreau sa am limpezimea tacerea ta fruct al taranei asemeni cu tarana din pantecul
intunericului nu ne uita intareste-ne cu uleiul noptii mana
tu stii subterane abecedare
te-au hranit dumnezeu si ploile
virtutile ti le tragi din pamant ca din staul oile
cerurile te primesc in orice caldare
cartof icoana umilintii a rabdarii
tu te multumesti cu putin si ne dai tot
iata si triunghiul zborului in metalul inserarii
cerul atarna ca limba cainilor de un cot

cartof ca mainile plugarului aspre


cu racoare de tunel de dupa-amiaza
tu esti al gliei glas pre
tine ochiul ingerilor fara haraci te vegheaza
tu iti lipesti urechea de pamant
lingi zgomotele maruntaiele toate
atatea vraji ca etichete de drogherie in tine sunt
tu esti un pahar cu vitalitate
imi place coaja miezul tau umezindu-se cum iti faci loc cu umerii ca sa cresti te astept
te ascult si batai de inima ivindu-se in negreala si noroiul tau culori ceresti
strangi si apoi ne dai pe limba amidon
tu primesti binecuvantarea vantului
norii iti cladesc sub zare un tron
si numai poetul stie ca tu esti cainele pamantului
19
si iata peste diagonala sangelui parisul creste
un steag luminile iti alinta mainile tamplele
atatea esarfe strazile pentru sanii apelor
cand ochiul ca un disc de fonograf inregistreaza
si violonistul in cerc ofera ultimele cuplete
glasul arunca sonerii covoare lampile
paris paris pasul se incumeta ca arcasii
porneste sageata minutului de pe zidul din privire
cate cascade infloresc unghiile
cati ingeri se desfac din hartia ferestrelor
paris oras ca o voluta ca o amintire
cum iti cunosc mansardele barurile cinematografele
dactilografa isi pune broderia surasului pentru balul din cartier
piata concordiei ca un pantec se rotunjeste se ridica
bulevardele suna panoplia cuvintelor in luceferi
desigur cerul saruta acoperisul bisericilor cazarmilor
si turnul eiffel isi intinde gatul
sangele ascensoarelor circula in marile hoteluri
paris m-am impartasit din cuminecatura ta
am incendiat muzeele tale am sfasiat carnea statuilor
duminica se daruia in banlieu ca o capsula de cocaina
in jardin des plantes am limpezit metalul nervilor
am vazut ursii albi prinzand bucatele de paine ca pestisorii
si am scris inceputul poemului ulise
iti inchin un imn tie veac al mediocritatii
nu mai vanam ursul sur in muntii americii
bratele noastre nu mai sangera paduri salbatice
singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor

dar cum iubesc tristetea bucuria cetatii


brutaresele mari cat stoguri de fan si vanzatoarele de banane
cum rad cu dinti fosforescenti reclamele pe coala tacerii timbrul inimii se deseneaza
paris ulei sfant pentru incheietura gandului oscileaza pe harta apusului ca un
transatlantic te stingi ca o matase pe buzele toamnei
Publicat in 1928 in volumul cu acelasi titlu (colectia Integral", PariS), poemul Ulise de Ilarie Voronca este o rescriere moderna a epopeii
antice Odiseea si o versiune poetica a romanului Ulise de James Joyce.
Referindu-se la periplul odiseic realizat de Ilarie Voronca, Marin Mincu il descrie, inspirat, drept un drum al unui Ulise modern" care
navigheaza pe un ocean al cuvintelor", deoarece, daca anticul Odiseu calatorea spre Ithaca intr-un drum de regasire a sinelui, a valorilor
sale profunde, eroul modern intalneste odiseice toposuri alcatuite din cuvinte, care isi regasesc, isi reconstruiesc identitatea ratacita",
devalorizata, o data cu poetul, aedul" ce-si regaseste adevarata menire.

Si aceasta epopee se scrie cu mijloacele artistului supranumit de Sasa Pana miliardarul de imagini".
Fidel artei sale poetice de a pune cuvintele in libertate", llarie Voronca desfasoara un spectacol fascinant, luxuriant al imaginilor,
splendide prin ineditul si prospetimea lor neuzata de conventiile literare. Frenezia de sarbatoare baroca", dupa cum o numea Ion Pop, a
succesiunii de metafore se realizeaza intr-un apogeu al tehnicilor de insolitare" specifice artei de avangarda.

Menita sa descatuseze cuvintele" din chingile conventiei literare, ale unei retorici traditionale resimtita drept obosita, vetusta, aceasta
tehnica a insolitarii consta in asocierea socanta a unor elemente ce apartin mai multor domenii diferite, aparent incompatibile.
Metaforele, ce dau nastere suitei dinamice de imagini din poemul Ulise, au insa nu doar menirea de a soca, precum in manifestul dadaist,
ci si de a purifica limbajul de conventionalitate, de propriile-i carente si locuri comune, spre a da un sens mai pur cuvintelor tribului",
conform idealului modern al lui Mallarme. Pentru ca in acest poem llarie Voronca depaseste spiritul de fronda al avangardei si ofera
imagini antologice pentru lirica moderna, ce naste si Odiseea cuvintelor eliberate, a cuvintelor resemantizate cu intreaga lor forta
expresiva genuina.

Inedite nu sunt insa doar imaginile pe care le genereaza asociatiile neconventionale. Cu totul neconventionala este materia poetica",
locurile de popas din canturile epopeii moderne. Replica poetica a romanului Ulise de James Joyce, unde actiunea se desfasoara in orasul
Dublin, cel aparent desacralizat, al zilelor noastre, iar cei zece ani odiseici sunt concentrati intr-o singura zi, creatia lui llarie Voronca isi
ia, la randul sau, repere considerate nepoetice de catre lirica traditionala: piata de zarzavaturi, spalatoresele, tipografia sau ceaiul.
Asociatiile insolite, dand nastere unor imagini socante, au darul de a atrage atentia asupra acestor toposuri aparent banale:
te opresti la vanzatoarea de legume
iti surad ca soparle fasolele verzi
constelatia mazarei naufragiaza vorbele
boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci /()/ si sticle cu apa minerala morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuti terapeutice drumul sapat in patlagina laptuci".
Pentru ca astfel sa se deschida calea spre imnurile care puncteaza, ca nuclee tematice de forta, intregul poem:
si iata fata de hristos chinuit a cartofului
el stie sunetele noptii cu burdufe de linisti
radacina lui pipaie rarunchii pamantului
albe netede ca tuburi radacinele
inainteaza in nervi
sug intelepciunea vremurilor osemintele noptii
inchin un imn cartofului".
(Ulise, 5)

Manifestele futuriste, prime poetici avangardiste, cereau o adaptare a poeziei la ritmul vremilor, al secolului XX, secolul vitezei, un
imperativ ce se gaseste in creatia lui llarie Voronca, unde o fervoare, o tensiune existentiala proprie strabate versurile conferindu-le un
dinamism electrizant, inconfundabil.
Dinamica poemului se realizeaza prin succesiunea caleidoscopica a imaginilor, in versuri unde verbul (cel ce, in mod normal, ar trebui sa
exprime actiuneA) aproape ca lipseste, desi puncteaza uneori derularea cinematografica a imaginilor, intr-o masura mai mare decat in
poemele anterioare ale lui llarie Voronca. Aceasta quasi-absenta a verbelor, frecventele anacoluturi, eliminarea semnelor de punctuatie,
aspecte care nu ingreuneaza ritmul poemului ci, dimpotriva, fluidizeaza versurile si faciliteaza o lectura deschisa a acestora, sunt legate
de principiul lui llarie Voronca de a sfarama sintaxa", aceea care, in opinia poetului, confera arbitrarietate sensului cuvintelor,

incatusandu-le.
Cadrele de tip caleidoscopic se deruleaza panoramand cu repeziciune viata unei metropole moderne (ParisuL), pentru ca apoi ochiul
creator sa se opreasca asupra unui aparent nesemnificativ detaliu, pe care il va reinstaura, demiurgic, in centrul unei realitati superioare,
poetice, prin acumularea de metafore a imnului.
Oglinda, spatiu al revelarii sinelui profund, al autocunoasterii, se va defini ca loc al apelor purificatoare, de unde va renaste un eu
purificat:
te-ai imbracat in parul blond al oglinzilor
oglinzi, oglinzi, gradini peste panzele cerului
sarutarea de salcii tremurate a umbrelor
continuare a ochiului in harfele de apa".

Pentru ca, in cantul 19, sa se inchine un imn chiar secolului XX:


iti inchin un imn tie veac ai mediocritatii
nu mai vanam ursul sur in muntii americii
bratele noastre nu mai sangera paduri salbatice
singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor".

Vechile teme epopeice nu-si mai gasesc locul intr-o vreme a unei sensibilitati schimbate, unde insa toposul interior si geografia
exterioara se redeseneaza prin infuzarea cu semnificatie a banalului, a unei lumi aparent nepoetice, chiar prozaice:
dar cum iubesc tristetea bucuria cetatii
brutaresele mari cat stoguri de fan si vanzatoarele de banane
cum rad cu dinti fosforescenti reclamele
pe coala tacerii timbrul inimii se deseneaza".

Caracterul constructiv al avangardei autohtone care, trecand prin fronda de tip dadaist, demoleaza o traditie pentru a inserta un nou
limbaj poetic, datoreaza mult viziunii poetice, imaginarului electrizant, vocatiei experimentale a lui llarie Voronca. Si, intre demonstratiile
ludice ale confratilor avangardisti, vocea autorului poemului Ulise are o sonoritate unica prin tensiunea dramatica a trairii, prin fervoarea
existentiala.

n 1910, la Berlin ncepe s se manifeste Expresionismul, mai nti n literatur, mai apoi n cinematografie i
n artele plastice. Adepii acestei micri considerau c este necesar s extrag din via inspiraia creatoare i c
opera de art se nate din transpunerea total a ideii personale n lucrare. ntre iniiatori se numr pictorii: Ernst
Ludwig Kirchner, Emil Nolde, Otto Mller, crora li se vor aduga Edvard Munch, James Ensor, Georges Rouault,
etc., iar n Rusia debuteaz poeii: Osip Mandeltam, Anna Ahmatova, Vladimir Maiakovski.
Dadaismul, un curent avangardist conceput de un grup de tineri boemi, refugiai n Elveia n timpul Primului
Rzboi Mondial, a fost iniiat la Zrich (n Elveia) n 1916, prin contribuia decisiv a poetului romn Tristan Tzara
(pe numele adevrat Samuel Rosenstock, nscut la Moineti n 1896 i mort la Paris n 1963). Denumirea orientrii
a fost stabilit prin hazard, deoarece Tristan Tzara a gsit acest termen din limbajul colocvial francez, ntr-un
dicionar Larousse. Iniiatorii intenionau s decorseteze (s elibereze) poezia de o serie de rigori: sintactice,
gramaticale, de punctuaie. n general, au avut intenia de a nega, de a demola tot ce a nsemnat literatur pn
atunci.
Este memorabil Manifestul lui Tristan Tzara cel mai reprezentativ poet al orientrii avangardiste.

Text de Tristan Tzara


Dadaismul e un simptom caracteristic dezordonatei lumi moderne, inspirat de haosul i colapsul
european din timpul rzboiului. Pentru intelectualii exilai n Elveia, umanitatea prea s fi
nnebunit: toat ordinea s-a nruit, toate valorile au fost rsturnate. n spiritul micrii, dadaitii s-au
pus pe glume grosolane, au organizat ntruniri bolnav de elaborate i au redactat, ca nimeni alii,
manifeste brici, ce parodizau, n violena i absurditatea lor, absurditatea i violena lumii n care
triau.

Printre exponenii germani ai micrii, ns, dadaismul a avut un gust mult mai amar i, n chestiuni
legate de societate i politic, avea chiar un aer revoluionar. Dadaitii francezi erau, n schimb, mult
mai tineri i se desftau ca ntr-un carnaval al nonsensului. Pe msur ce acordau importan
micrii, o ndreptau mpotriva artei.

Duminec - Tristan Tzara


Vntul plnge n hornuri cu toat dezndejdea unui orfelinat
Vino lng mine ca o luntre n tufi
Aterne-i vorbele ca paturile albe n infirmerie
C acolo poi plnge nesuprat, c miroase a gutui i a brad.
Spune-mi de ri deprtate
De oameni curioi
De insula cu papagali
Sufletul meu e vesel i mirat
Ca un prieten ce s-a ntors de la spital.
n glasul tu sunt femei btrne i bune
Braul tu mi-alearg n sn ca un pru
mi plac animalele domestice
n menajeria sufletului tu.
Pe pod un om e aplecat, fluier n ap fr gnduri
La noi e cald i bucurie ca i cnd se nasc la stn mieii
Povestea ta adoarme ca un copil legnnd un elefant de ln
La noi e linite ca i cnd se-adap caii la fntn.
Trec n iruri lungi pe strad fete de pensionat
i n fiece privire-i cte-o cas printeasc
Cu mese bune cu surori mai mici
Cu ghiveciuri de flori la fereastr.
Trece frigul pe coridoare cnd nsereaz
Ca un arpe foarte lung trdu-i coada pe lespezi
Lacul e cusut cu a
necaii ies la suprafa - raele se deprteaz.
La vecini, printele-i srut fata, indiferent.
i face moral de desprire
Balta s-a nchis ca n urma unei fete porile la mnstire
Glgitul sinucisei a speriat broatele au ncetat un moment.
M duc s m ntlnesc cu un poet trist i fr talent.
Poezia a aparut in revista Contimporanul" din decembrie 1924 si a fost republicata in volumul Primele poeme, aparut la Editura unu*
(1934). Este sub-datata 1915, deci a fost coinpusa cand viitorul promotor al dadaismului avea nouasprezece ani.
Titlul este frecvent folosit in epoca (Demostene Botez, George LesneA) si sugereaza mai ales drama plictisului provincial. Acesta ar fi si
punctul de plecare in cazul creatiei tzariene, iar apropierea textului de poeziile de atmosfera provinciala ale lui Demostene Botez, Camil
Baltazar, B. Fundoianu, George Lesnea, ca si, intr-o alta directie, de lirica intimista, a universului interior scrisa de Emanoil Bucuta sau
Barbu Nemteanu cam in aceeasi epoca literara este posibila.
Dar acestui text, ca si altora din aceeasi perioada de creatie a poetului, i se poate da un caracter programatic: poezia este o
deschizatoare de directii in lirica avangardista, prin tehnicile poetice pe care le promoveaza. Pentru ca, aflate la rascruce de vremuri si de
directii literare, versurile volumului pot sugera cititorului doua dimensiuni. Una vizeaza negarea, cu spirit intrinsec polemic, a poeziei
vetuste ce se afisa in vreme, de catre semanatoristi, popora-nisti, epigonii eminescieni, chiar simbolisti. Spiritul resurectional naste o
lirica a rebours, vizand mai ales ruperea discursului liric traditional, a canoanelor lui prozodice, acte care implica desigur cunoasterea
solida a peisajului poetic al vremii si sesizarea neindoielnica a impasului in care acesta se afla. Cum arata criticul Ion Pop, Tzara nu

vizeaza urmarea modelelor clasice", ci, fata de poezia traditionala, poemele lui inseamna o indoiala si chiar o negatie".
Iar cea de a doua dimensiune a textului poetic tzarian este data de promovarea nucleelor lirice care se vor dezvolta ulterior in poezia
moderna.
In poezia Duminica se deceleaza, la nivelul discursului liric, doua universuri. Unul este interior, intimist, cald, ocrotitor. Eul poetic
regizeaza o claustrare voita, parca pentru a-l ocroti. El cere persoanei careia i se adreseaza - o fiinta draga sau un alter ego - retragerea
intr-o lume a fantasticului si a visarii: .Vino langa mine ca o luntre in tufis
Asterne-ti vorbele ca paturile albe in"infirmerie", dupa care urmeaza un ritual al spunerii si al reveriei, pe care poetul il trateaza
subiacent parodic, subtil polemic fata de lirica vetusta: .Spune-mi de tari departate
De oameni curiosi
De insula cu papagali".
Universul intim este sugerat printr-o tehnica tipic tzariana a comparatiilor insolite, socante, insurectionale si implicit polemice cu vechile
canoane: .La noi e cald si bucurie ca si cand se nasc la stana mieii
Povestea ta adoarme ca un copil leganand un elefant de lana
La noi e liniste ca si cand se-adapa caii la fantana".
Comparatiile (sunt noua asemenea tropi in intreaga poezie!!) sunt facute intr-o logica prozaica, bufona" (Marin MincU).
Cel de al doilea univers dezvoltat de text este exterior, voit dramatic, dar prezentat sec, constatativ, eliminandu-se fiorul existential.
Posibilul orizont este notat frust:
Trec in siruri lungi pe strada (ele de pensionat
Si in fiece privire-i cate-o casa parinteasca" sau Trece frigul pe coridoare cand insereaza
Ca un sarpe foarte lung tarandu-si coada pe lespezi
Lacul e cusut cu ata
inecatii ies la suprafata - ratele se departeaza".
Este, in aceasta notatie prozaica, o luare in raspar a poeziei timpului, bogata in elocinta seaca. Nonconformismul este deja evident la
tanarul poet in dezinvoltura cu care manevreaza recuzita poetica mostenita, tratata la modul ludic" (Ion PoP). Iar organizarea textului liric
mai ales in propozitii independente sau in fraze dispuse in raport de coordonare, marci gramaticale care sugereaza acelasi refuz al
elocintei, constituie implicit pozitii polemice fata de textul post-eminescian, samanatorist, simbolist etc, aflate inca la mare cinstire in
epoca.
Finalul poeziei este o marca a realitatii, tratata in aceeasi maniera consta-tativa, intr-un text voit tranzitiv. Poetul noteaza drama de
undeva, din departare: .La vecini, parintele-si saruta fata, indiferent.
ii face morala de despartire
Balta s-a inchis ca in urma unei fete portile de la manastire
Galgaitul sinucisei a speriat - broastele au incetat un moment.
Ma duc sa ma intalnesc cu un poet trist si fara talent".
Referindu-se la acest ultim vers, criticul literar Ion Pop constata:
Tot ce face poetul, felul lui de a scrie, s-ar sustrage deci atributului talentului, notiune hotaratoare in estetica traditionala. Forma poeziei,
structura ei nu mai conteaza, cat punerea in contact direct a cititorului cu o realitate bruta, care se poate lipsi de ornamentul metaforic,
acceptand comunicarea prozaica, imposibila."

Micarea dadaist nu a durat mult, s-a autodizolvat. Scriitorii precum Tristan Tzara, Paul Eluard, Louis Aragon,
Andr Breton au aderat la suprarealism.
Constructivismul, este o micare artistic influenat de futurism, aprut n Rusia. Direcia
constructivismului este reprezentat de revista CONTIMPORANUL, care apare n 1922, sub ndrumarea lui Ion
Vinea i Marcel Iancu. n aceast revist se public Manifestul activist ctre tinerime, n 1924, redactat de Ion
Vinea. n paginile revistei apar i cteva poezii ale lui Ion Barbu. Alt revist constructivist este PUNCT (1924),
care va fuziona cu CONTIMPORANUL n 1925. Constructivismul propune o nou formul estetic prin care se
ncearc armonizarea artei cu spiritul contemporan al tehnicii moderne.

Suprarealismul (fr. surralisme= supra+realitate), o alt orientare avangardist, a fost

iniiat
de poetul francez, Guillaume Apollinaire, i denumete o micare literar-artistic, promovat apoi de poeii
Lautramont i Alfred Jarry. n artele plastice suprarealismul a fost reprezentat de pictorul Salvador Dali. Pe plan
artistic, suprarealismul propune o tehnic a surprizei prin sabotarea (=mpiedicarea) universului imagistic i
metaforic, hazard obiectiv, delir metodic, exploatarea fenomenelor onirice, iar n pictur metoda paranoiacritic (a lui Salvador Dali). n anul 1924, Breton public primul Manifest al suprarealismului.
n literatura romn, suprarealismul a avut mai muli adepi i a fost cultivat cu succes de ctre: Urmuz, Ilarie
Voronca, Saa Pan, Geo Bogza (primul scriitor romn, autor de reportaje literare), Tristan Tzara, ulterior au aderat
Gellu Naum i Virgil Teodorescu. Direcia suprarealismului poate fi remarcat n 1928, n revistele: URMUZ,
condus de Geo Bogza i UNU, editat de Saa Pan.

Termenul suprarealism presupune ceva ce transcende realitatea (visul), fiind influenai de psihanaliza lui Freud.
Scriitorii au apelat la tehnica dicteului automat (procedeu care presupune notarea necenzurat a oricror gnduri
ce ne trec prin minte n legtur cu subiectul abordat, scrierea spontan, jocul absolut liber al imaginaiei), dar i la
promovarea visului, a strilor halucinatorii, sondarea subcontientului, spiritismul, hipnoza. Poeziile suprarealiste
ilustreaz atotputernicia visului i puterea de creaie a autorului.

Malul albastru
poezie [ ]

din Partea cealalt (1980)


------------------------de Gellu Naum [Gellu_Naum ]
2009-09-06 |

| nscris n bibliotec de Yigru Zeltil

n odaie printre ziare venite din regiuni deprtate


ca un animal blnd ca un om minunat te iubeti i stai pe marginea patului cu palmele pe genunchi
sau dezlegat de natere i moarte i mngi obrazul de piatr-ponce
pn cnd soarele trece pe partea cealalt
lng fotografia fericitului cpoil care face pipi pe un mal albastru
Atunci cnd totul se rentoarce se regrupeaz
ca ntr-o cea fierbinte n care lucrurile se refac
printre obscurele plantaii ale ntmplrii Iar alturi
o femeie ntinde cu grij hainele iubitului necat i vorbete cu ele
aceea care te mai caut n oasele negre ale fluturilor
i n timp ce tu rtceti prin negurile unei puternice brbii
pe lng lopeile uitate pe muuroiul proaspt al crtiei
sau priveti cltinarea celor doi pari nfipi n mal
sau te culci pe pmnt i vntul i acoper faa cu scaiei adui de cine tie unde
o mare tristee readuce peisajul lunar al umerilor ei obosii
i nu mai exist cuvinte iar oaptele ei sunt lucruri care se aeaz
pretutindeni umplnd tcerea spintecat de iptul trenului
oaptele ei sunt apa adunat peste urmele tlpilor dup ultima ploaie
dar e de ajuns o simpl rsucire de cheie ca s auzi
curgerea lent a timpului pe lng ciorapii ti umezii
sau respiraia greoaie a rdcinilor
i iar visezi malul albastru de la captul rului
pe care ne rumegm feerica prsire
ominanta in Malul albastru, tonalitatea grava, nelinistitoare e legata de obsesia thanatica, a crepusculului existential generator de
spectre tulburatoare. Primul ciclu al cartii, Schimbarea lucrurilor, sugereaza deja o metamorfoza negativa, dereglarea permanenta a
logicii realului si insinuarea sfarsitului. Poemul care-l inaugureaza inscrie, de exemplu, intr-o suita de notatii in care linistea contemplatiei
apare treptat subminata, un citat biblic din Cartea regilor - o premonitie funebra cu valoare paradigmatica:
Veni
toamna
valuri
de
frunze
migrau
unele
lucruri
isi
schimbau
natura
stateam
pe
un
mal
linistit
contemplam
iubita
ofta
inchidea
ochii
'spune
ce
vezi'
ea
raspundea
'vad
cum
se
ridica
din
pamant
un
barbat
foarte
batran
imbracat
cu
o
haina
lunga'
aici
incheia
citatul
(Samuel,
XXVIII
8-l4)
deschidea
ochii
tragea
undita
pescuia un peste de lemn".

Despre ce fel de schimbare e vorba se poate deduce din cele cateva sumare, dar foarte sugestive indicatii de decor si de gestica:
toamna cu valurile de frunze", malul linistit" de pe care iubita" pescuieste intra in rezonanta in sfera simbolica a acvaticului feminin, a
elementaritatii originare, materne.
Prezenta femeii (vrajitoare" in Biblic, ghid ocult in suprarealism, regasibil si in proza lui N. din Castelul orbilor - 1946 - sau in rbomanul"
Zenobia din 1985), legata si de elementul teluric in referinta biblica, poate fi astfel asociat cu sentimentul mortii (vrajitoarea" solicitata
de Saul prevestise uciderea acestuia), pe carc-l intareste si aparitia pestelui de lemn" (substitut simbolic, poate, al sicriului), intrucat
perturbeaza grav logica evenimentului, indicand alterarea raporturilor normale cu lumea. Analiza universului imaginar al acestor poeme
evidentiaza unitatea obsesiei modelatoare.
In discursul cu discontinuitati aparente, produs oarecum in virtutea automatismului asociativ definitoriu pentru suprarealism, a
contiguitatilor verbale, in care poetul-operator al limbajului introduce elemente de insolitare, factori devianti ce bruiaza ordinea
gramaticala si logica, se pot identifica anumite constante in jurul carora se cristalizeaza viziunea. Este semnificativa, astfel, in primul
ciclu, prezenta masiva a figurilor" din regimul nocturn al imaginarului: clementul teluric si cel acvatic, in asocieri sugerand primejdia
dezagregarii, descompunerea, putrezirea; noaptea, umbra, amurgul; miscarea descendenta (ingroparea, sapatul, coborarea in subsol",
ghemuirea" cvasi embrionara in cochilii" sau in Ou"; fosnetul", zumzaitul", zarva" pregatind fiinta pentru contopirea si dispersia in
elementar; sugestia, prin asemenea elemente, a regresiunii spre origini, in spatii unde iubita", femeia", chiar si un tata-mama destul
de fioros" sunt spiritele tutelare, marci matriciale, semne ale coincidentei primare a contrariilor.
Solemnul si derizoriul coabiteaza in tonalitatea discursului pigmentat ironic, intr-un decor sumbru, ca in acest debut de poem in care e
introdus, ca din intamplare, verbul a sapa:
Ai
naibii
era
frig
cand
ma
mai
jos
(Spiritul-sfoara).

plopi
eram
lipeam
cineva

ud

de
sapa

fosneau
aveam
ei
imi
i
se

in
boli
rontaiau
albise

intuneric
sufletesti
camasa
ceafa"

Pe pagina urmatoare, ezitarea, marcata grafic, in rostirea unui cuvant (care, intamplator", c tocmai cel ce sugereaza, ca si verbul a
sapa", groapa, mormantul) este suficienta pentru a da tonul; insa sugestia e imbogatita de apelul inter-textual (din nou un citat din sfera
ceremonialului funerar) si de imaginea halucinant-gro-tesca a tatalui-mama", aparut ca un fel de substitut al Cerberului mitic si obligat
sa se scuze" pentru o atare defectiune, intr-un mod care frizeaza inca o data deriziunea:
Poate
uratului
acolo
ci

ca
'unde
numai

ne
nu
licarirea

aflam
este
alba

in
durere
a

al

patrulea
nici
penelor

sfert

intristare
de

al
nici
pe

paaa
suspin'
picioare

oricum
un
tata-mama
destul
de
fioros
isi
face
datoria
si
ne
latra
'nu mai am caine' zice 'a putrezit de mult'"
Un poem dintre cele mai tulburatoare, precum Oul mortilor (subintitulat Nepotul Gainei) pune in joc, intr-o inscenare specifica, cateva
dintre principalele clemente ale imaginarului semnalate pana acum, exploatand si posibilitatile de sugestie oferite de deformarea
cuvantului la nivelul strict al grafiei si introducand (cum se intampla in finalul textului) o 'explicatie" aparent aberanta a ramanerii in
OU", dar care este chiar o explicatie, numai ca exprimata printr-un cliseu de limbaj si de comportament (o figura parodica a fidelitatii"
fata de familie, a grijii paterne fata de copii etc.) care ambiguizeaza viziunea thanatica, dandu-i acel aer de comedie", relativizand
angoasa sfarsitului, devalorizand, sceptic, posibila solemnitate a spectacolului funebru, cu marile sale simboluri {aici Oul originar, spre
care se savarseste regresiunea); de altminteri, primul plecat, mesagerul" in lumea de dincolo (teritoriu nocturn, acvatic, pana la
trestii"), se prezinta drept gunoierul", in timp ce moartea devine un fel de personaj de cabaret expresionist, travesti modern al
reprezentarii medievale:
Totul
s-a
terminat
si
nimeni
nu
mai
stie
cum
ne
distram
in
subsol
cu
debutanta
aceea
din
intamplare
numita
Laura
Wierme
(frumos
era
fardata
n-am
ce
zice
si
bine
ii
statea
cu
gura
ei
albastra)
noi
ne
inghesuiam
unul
in
altul
ne
roteam
umerii
izbeam
tare
cu
piciorul
in
podea
strigam
'care
se
duce
inainte
care
te
duci
primul'
si
tot
asa
pana
se
alegea
omul
el
pleca
grabit
fara
nici
un
echipament
fara
busola
cu
ochii
deschisi
in
bezna
cu
picioarele
inainte
batea
cu
toiagul
in
porti
spunea
ca
e
gunoierul
mergea
ce
mergea
pana
la
trestii.
Acolo
era
noapte
luna
se
stingea
pentru
ultima
oara
si
nimeni
nu
mai
iesea
din
casa
mortii
se
pregateau
sa
intre
in
Oul
lor
noi
asteptam
mesagerul
speram
sa
se
intoarca
dar
el
ne
trimitea
vorba
ca
ramane
cu
ei
sa
traiasca
in
Ou
'sunt
nepotul
Gainei'
ne-a
explicat
'am
26
de
ani
si
fetita
3'
Ceea ce exprima intelegerea Creatiunei si a Universului".

Cele dou direcii, constructivismul i suprarealismul, se unesc n Integralism sau Sintetism (n denumirea lui Ilarie
Voronca), ilustrat prin revista INTEGRAL, aprut n 1925 i condus de Ilarie Voronca.
Alte reviste avangardiste: 75 H.P (1924, cu un singur numr), ALGE (1930), LICEU (1932), VIAA IMEDIAT

(1933, numr unic), etc.


Fr ndoial c scriitorii romni care prin scrierile lor avangardiste au modernizat literatura romn rmn: Tristan
Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Saa Pan, Gellu Naum, Ilarie Voronca.
(multumiri dnei prof. Barna Oana)
Istorie Literar:
Avangarda i politizarea literaturii de Nicolae Manolescu

ntre

extreme

Nu ntmpltor, n epoc, spiritul avangardei a fost numit de ctre unii


"extremism"(E. Lovinescu) i de ctre alii, "anarhism" (Constantin Emilian).
G. Clinescu n-a luat n serios tocmai latura avangardist a poeziei lui Vinea
sau Voronca. Nici ali critici interbelici n-au fost entuziasmai de noua coal.
Avangardismul sa bucurat, aproape exclusiv, de critica favorabil a
avangarditilor nii, autori, ce e drept, mai mult de manifeste dect de
analize, dar prnd s tie detul de bine ce fac. Abia dup ce Saa Pan,
devenit un fel de custode al muzeului avangardei, a publicat n 1969
Antologia literaturii romne de avangard, se poate vorbi de o revalorificare a
micrii n ansamblul ei. nceputul l face Matei Clinescu n prefaa la
antologie, urmat de Ion Pop, Ov. S. Crohmlniceanu, Adrian Marino (cndva,
adversar al suprarealismului), Marin Mincu, Mircea Scarlat i alii. O vreme,
ca i tradiionalismul, avangardismul e privit independent de modernism.
Doar de curnd s-a simit nevoia unificrii tendinelor literare dintre rzboaiele
mondiale sub eticheta modernist. Contribuia lui I. B. Lefter (Recapitularea
modernitii, 2000) s-a dovedit decisiv. ntr-adevr, de la futurismul italian
al anilor 1909-1912 la suprarealismul romnesc de inspiraie materialistdialectic, prin Breton, din anii 40 ai aceluiai secol, avangarda a fost una
din ipostazele modernismului. Cea mai radical, n opinia tuturor
comentatorilor, convini c avangardismul a spulberat mai multe tabuuri dect
orice alt curent modern. Deja faimosul Manifesto tecnico al lui Marinetti din
1912 proclama inutilitatea logicii, gramaticii i punctuaiei n literatur. De la
"cuvintele n libertate" ale aceluiai la recomandarea lui Tzara: "luai un ziar,
luai o pereche de foarfeci, alegei un articol, tiai pe urm fiecare cuvnt,
punei totul ntr-un sac, agitai-l!", i de aici la "starea permanent
revoluionar" a poeziei din manifestul lui Gherasim Luca, avangardismul a
dat tot timpul impresia c schimb din rdcini literatura. Antitradiional, s-a
revendicat totui din Lautramont (hazardul calculat), Jarry (absurdul),
Rimbaud (alchimia verbului) i Whitman (poezia vieii), adic din acei scriitori
ai secolului XIX care snt socotii fondatorii modernitii. Reforma nceput de
acetia i continuat de simboliti, la rscrucea veacurilor, avangarditii o vor
urma
pe
dou
planuri
diferite.
Cel dinti, i cel mai vizibil, a fost acela lingvistic. Avangardismul a eliberat
expresia de ultimele chingi, nu doar prozodice i lexicale, dar logicogramaticale i stilistice, pulveriznd discursul i cultivnd hazardul i chiar
absurditatea pur a asocierii cuvintelor. n aceast privin, pasul nainte este

incontestabil, dei ar fi de observat c el a fost mai important pentru poezie


n general dect pentru aceea a avangaditilor n special, trdat, n cazul lor,
de excesul de nnoire i de experiment, deseori ilizibil la propriu i victim a
unei lesnicioase imposturi. Cnd cumptarea va lua locul inovaiei cu orice
pre, ctigul va fi mai evident. Se observ i alt lucru important. Reformatorii
genului din secolul al XIX-lea avuseser n vedere o emancipare profund i
multipl a poeziei i nicidecum doar sub raportul expresiei. Ei reinventau
conceptul de poezie i lirismul nalt simbolic; modificau viziunea ontologic a
poetului i toate raporturile lui cu universul. Hazardul lui Lautramont,
alhimia lui Rimbaud, logica absurd a lui Macedonski aveau un aspect mai
curnd metafizic dect gramatical. Bulversarea de ctre avangarditi doar a
limbajului reprezint o cedare de principiu extrem de grav, dac examinm
proiectul primilor moderni, la care, de exemplu, versul liber nsemna mult
mai mult dect dispariia unui corset, era anume un mod nou de a defini
poezia nu formal, ci substanial. Dac poezia din totdeauna fusese legat de
versificaie, de o form, adic, acum ea era ancorat ntr-o materie, n
lirism.
n al doilea rnd, avangardismul a dorit, i asta de la nceput, s rup cu acele
convenii, sociale, etice, religioase i literare, care transformau arta ntr-un
produs de consum. Avangardismul a politizat reforma modernist, alegndu-i
drept int spiritul utilitar i mercantil al culturii din capitalism. O int facil,
a spune. Urmaele Ziei, de care a vorbit Zarifopol, au avut parte de o
onoare, fie i contestatar, la care nu sperau. Academismul pudibond din arta
plastic ori din literatur era omort nc o dat. Deja Caragiale se distra pe
seama lui Puvis de Chavannes. E adevrat c, mai trziu, contestaia
avangadist i-a precizat mai clar inamicul principal: conveniile burgheze.
Avangarda a fost, dac-i citim atent manifestele, o critic de la stnga a
societii liberale, n care valorile reale nu preau s intereseze pe cineva, n
schimb codurile sau conveniile care le limitau fatalmente ncepeau s nu mai
fie suportate. Dac iniial, futuritii i ceilali mprteau optimismul i
ncrederea burghez n progresul material, vorbind despre necesitatea ca arta
s intre n "ritmul vremii", ulterior atitudinea avangarditilor s-a rsucit cu o
sut optzeci de grade. Poate nu e fr sens a reaminti c Marinetti i
Malaparte au devenit fasciti, iar Breton, Gherasim Luca i Aragon, comuniti.
"Constructivitii" i "integralitii" romni de la Contimporanul sau Punct
vedeau lucrurile n acelai fel ca futurituii i dadaitii. Vinea prefera
romanului reportajul i picturii, fotografia (la poezie, Manifestul activist ctre
tinerime din 1924 nu se refer) iar Voronca pleda pentru mainism, avion,
locomotiv, cablogram, ca i Saa Pan n unu. Sub acest fard, se ascundea
ns un obraz schimonosit de dispre fa de societatea burghez i fa de
valorile ei. Atitudinea venea de mai departe, de la Flaubert, (care i el trebuie
menionat printre fondatorii modernitii), numai c nu era doar moral,
devenind politic. Manifestele dada ale lui Tristan Tzara se rfuiau i ele cu
logica ("cstorit cu logica, arta ar tri n incest"), proclamnd dreptul la
"continua contradicie", dar i cu bunul sim ("ursc bunul sim"). Cel mai

celebru dintre ele repet de dou sute de ori cuvntul "url", probabil ca
expresie a revoltei n stare pur. Dar chiar cel dinti, din 1916 (manifestul
domnului antipyrine), face deja trimitere la morala "drguului de "burghez",
ironie ce se va regsi mai trziu n "dezgustul dadaist" fa de valorile
acestuia (familia, "sexul pudic, comod i al politeei", "ierarhie i ecuaie
social ", memorie, profetism i speran n viitor. Civa ani dup btliile lui
Vinea, Voronca sau Saa Pan cu nepoatele Ziei ("Poezia nu e dect un teasc
de stors glanda lacrimal a fetelor de orice vrst" sau "gramatica logica
sentimentalismul ca agtoare de rufe"), Dialectica dialecticii a lui Gherasim
Luca nu mai e doar antiburghez, ci un curat program comunist. Autorul, care
va emigra dup instaurarea comunismului n Romnia, i declara divorul de
toi aliaii de dinaintea "rzboilui imperialist mondial", cu excepia lui Breton,
capul "micrii suprarealiste internaionale", singura care ar fi rezistat
"devierilor de dreapta" (despre cele de stng, Gherasim Luca nu prea s
aib cunotin) i care ar fi capabil, printr-o hegelian "negare a negaiei"
s "menin suprarealismul ntr-o stare permanent revoluionar". Acest
puseu trokist e totui corectat de ncredinarea c "fora dialectic i
materialist" i se trage poeziei de la poziia "leninist a relativ-absolutului".
Toate tezele acestea se gsesc n Limites non frontires du surralisme al lui
Breton, pe care Luca l considera Biblia suprarealismului, unde se vorbete
rspicat de "adeziunea la materialismul dialectic", de "primatul materiei
asupra gndirii i adopiunea dialecticii hegeliene", de "necesitatea revoluiei
sociale" etc. Gherasim Luca e un adept al globalizrii de tip kominternist a
literaturii. I se altur D. Trost, Paul Pun, Gellu Naum i Virgil Teodorescu
(ultimii trei, autori ai Criticii mizeriei din 1945, cam cu aceleai idei de surs
bretonian), gata a contribui la rndul lor cu un onirisim prost temperat de o
atitudine "nonoedipian" n materie de dragoste, pe urmele lui Sade, Freud,
Breton i, ei bine!, Engels. E oarecum de mirare c marxismul grotesc al
ultimilor avangarditi a trecut aproape neobservat. Dac i se acorda atenia
cuvenit, s-ar fi luat n seam dubla trdare de ctre avangarditi a
proiectului modernist de reform i radicalismul lor ar fi fost evaluat cu mai
mult circumspecie: pe de o parte, renunarea la ontologic i metafizic n
favoarea revoluiei verbale, pe de alta, degradarea naltei contestaii morale
i artistice n politic materialist joas. Din nefericire, avangarda n-a neles
c arta suport mai bine reformele organice dect revoluiile (i, n nici un
caz, pe cele permanente) i a pierdut din vedere c, dup observaia lui
Clinescu, o anume doz de conformism este obligatorie n arta mare.
Originalitatea absolut este improductibil. Deschiznd calea unor
excepionale liberti i ndrzneli de exprimare, poezia avangardist nu mai
e lizibil astzi dect acolo unde spiritul ei distructiv i anarhic ne apare
mblnzit, dac nu neaprat de o ntoarcere contient la cuminenia
fundamental a literaturii, mcar de un real talent. Soarta avangardei, care a
vrut s schimbe regulile jocului literar, a fost de a supravieui ca o excepie
care
le
confirm.
Avangarda romneasc (1912-1945) a cunoscut trei valuri succesive, destul

de bine conturate, dei protagonitii snt uneori aceiai. Cel dinti este al lui
Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, tefan Roll, avnd un precursor n
Urmuz, i este legat de revistele Contimporanul, 75 HP sau Punct,
promotoarele constructivismului (cubismul literar) i pictopoeziei. Tzara i
Vinea debutaser nainte de rzboi la Simbolul. Al doilea val e acela din jurul
lui 1930, cu Geo Bogza, Saa Pan, Mihail Cosma (Claude Sernet), Aurel
Baranga, Virgil Gheorghiu, M. Blecher ( mai degrab un marginal), editori i
colaboratori la unu, Urmuz, Integral, Alge etc. Nu snt neaprat mai radicali,
dar cu siguran mai teribiliti dect premergtorii lor, mai ales cnd e vorba
s atace pudibonderia burghez. n 1931, Baranga i alii editeaz, cu
desenele lui Perahim, o revist care are drept titlu numele popular al organlui
sexual masculin, coninnd, pe lng versuri voit scabroase, ireproductibile, i
altele pur i simplu idioate: "cnd a aflat c a luat blenoragie/ i-a dat cu
pumnii n plrie". Dintre colaboratorii la scandaloasa publicaie n doar
treisprezece exemplare, Gherasim Luca i Paul Pun vor reprezenta, alturi
de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, D. Trost etc., cel de al treilea val
avangardist, acela din anii 40, singurul care se revendic de la suprarealism
i n care, cum am vzut, devine acut ideologic critica leninist a artei
capitaliste. Libertile, ndeosebi erotice, pe care Gherasim Luca, Naum i
ceilali le prevedeau literaturii eliberate de servituile burgheze se vor
evapora foarte curnd, o dat cu introducerea cenzurii comuniste. Unii dintre
junii corupi de spiritul dialecticii nu vor mai avea drept de semntur mai
bine
de
dou
decenii.
Ion

Vinea

sau

avangardismul

bine

temperat

"Instinctul tropic" remarcat de G. Clinescu la Ion Vinea este ct se poate de


limpede de la debutul su n revista Simbolul din 1912: s-a vorbit de
minulescianism, dei nu e nimic din faconda Romanelor pentru mai trziu,
putem de asemenea vedea n cele cteva sonete nrurirea lui Petic i Anghel,
n alte locuri o atmosfer pillatian ori reminiscene macedonskiene. Foarte
repede, Vinea abandoneaz maniera simbolist. Un cscat n amurg din 1915
e deja plin de asociaii insolite, mai curnd ocante dect sugestive, care le
prevestesc pe ale lui Fundoianu, cu aerul lor de parodie a tadiionalismului
rustic: "cloc supranatural, seara nchide aripi de nori pe oule/ steti".
Ritmurile snt variate, rima ncepe s lipseasc, buruienile prozei invadeaz
grdina poetului. Ion Pop va descoperi nc de aici "revoluionarea expresiei".
E mult spus. Metaforele snt curajoase ("Toamna a mucat podgoriile/ aerul e
ca perlele bolnave"), dar au o acurate care nu va fi pe gustul
avangarditilor. Ca i Fundoianu sau Adrian Maniu, Vinea ncepe prin a
transcrie tradiionalismul n cheie modern. Multe din pastelurile lui snt
inspirate de natura rustic. Abia o dat cu cele citadine, se face simit n
msur mai mare modernismul. Avangardismul e sesizabil pe mici poriuni i
e bine temperat. Aproape singurele elemente prin care Vinea se ataeaz
avangardei poetice snt, dincolo, desigur, de tematic i decor (oraul,

automobilele, reclamele luminoase, jazz-bandul etc.), stilul sincopat,


telegrafic, i neprevzutul unor comparaii. . Cioculescu le-a "descifrat" pe
unele cam n felul n care o va face i cu "obscuritile" argheziene. Nu e
nimic totui hermetic n Lamento, considerat cap de serie pentru poezia
postbelic
a
lui
Vinea:
Ploi

de

arborii

martie,
fac

citadin,

ca

surdomuii.

semn

Pentru

spectacolul

plngei

lacrmi

de

adio,

de

printre

fin,

sonerii,

de

Nici

tragedie

Sfntul

Ev,

pe

lumin,

Bartolomeu

care

C.

Pcl

Emilian

al

afielor

declarat-o

ininteligibil:

Jertfa

hornurilor

Lumini

brum.

nu

mai

zgriate

primit.

pe

cer

nord-sud-est-vest

vibrri,

farurile

nimbu-l

beau

care-nainteaz
soneriile

treier

chemri

sli,

laolalt,
cu
Fr
cu

mpreun,
toii

lunecm
steaguri
umbra

spre

clip
coborm

noastr

la

fel.
veacul
vestmnt.

E posibil ca acest stil telegrafic s-i fi surprins pe contemporani. Astzi nu


mai poate fi vorba de nici o surpriz. E. Lovinescu putea scrie n 1927: "dl.
Vinea ine s-i ncurce ghemul artei sale n expresii enigmatice i liberti
fa de punctuaie care nu pot, totui, masca firul clar al unei inteligene
artistice." Inteligena aceasta cumpnete ns totdeauna exact noutatea i
obinuitul. Dislocrile topice, descentrarea imagistic, elipsele nu ntrec
niciodat msura. Poemul n pur spirit avangardist nu-i iese dect foarte rar
de
sub
condei
lui
Vinea.
Aa se explic de ce volumul lui tardiv i aproape postum, Ora fntnilor, din
1964, i care a prut criticilor vremii contafcut, nu conine poezii complet
diferite de cele din revistele avangardiste ale anilor 20-30. Cele aproape
o sut de poezii dateaz din epoci diferite, au fost ornduite necronologic i
transcrise parial sau total, dar nu alterate esenial. Eliminarea elementului
ocant era de neles. Vinea procedase la fel i nainte. E destul de evident c
poetul nu numai nu-i trdeaz n volum natura adevrat, dar i-o
precizeaz. El este un elegiac n gam minor i un caligraf. G. Clinescu l-a
definit bine vorbind de "pathos de imagini" i de "plns mtsos". E un
trubadur
i
un
preios:
Mi-e

veche

captiv

inima:

L-asculi

ceasul

i-ncerci

un

menuet

unei

jucrii.

soarta

s-l

lui
scrii

altfel:

s-i

stingi

suspinul

desuet.

mpotrivit

pe

singurul

se-ntoarce-n

su

gnd,

arcuri

cntecul

plpnd
i

las

semn,

ca

dintr-un

zbor

de

lut.

inut,
rugina

lui

pe

degete

Polen

de

chin

pe

albe

cinci

petale,
fie-le,
i
cnd

Doamn,

dulce

iart
nc

nimbul
ornicului

plnge-n

pus,

nesupus

degetele

Tale.

Specialitatea lui Vinea snt comparaiile de o mare frumusee: "O tistee


ntrzie n mine/ cum zbovete toamna pe cmp" sau: "Dobrogea sonor ca
lemnul de vioar" sau "privelitea lenevete-n puni". Tropismul lui nu se
dezminte nici n poezia maturitii. Vinea e un poet prin oglinzile luntrice ale
cruia trec multe din privelitile poetice dintre rzboaie. Simpla citare a celor
mai frapante ne arat diversitatea paletei. Se cuvine s precizm totui,
nainte de a ilustra, c o scriitur puternic i deopotriv delicat, limpede i
totodat concis, nzestreaz aceste netgduite ecouri cu o muzic proprie:
Arghezi ("Oprete ora mna ta suav/ i visul n privirea ta de fum.// Trecutul
ca o floare de otrav/ mi-a cotropit aleile de scrum"), Blaga ("Pretutindeni
aripa rscrucilor/ rupe negurile, sperie stolurile./ Nicieri joc. Nimeni n
noapte./ Cerne oapte i scrum./ paradisul pierdut"), Barbu ("Abis amar la
iarba de-ntuneric..."), Pillat ("Septembrie cu drumuri de aram prin pdure,/
cu-ntrzieri de cornuri i povrniuri moi/ pe cari se-opresc din umblet
ntoarcerile sure/ de turme cu talange i botul de trifoi" sau "Cnd voi pleca, povestea-i la ultimele file, -/ voi ine minte-odaia i pianul de eben/ i fruntea
ta-nclinat prin moartea unei zile/ pe treptele ce-ngn tristeea lui Chopin"),
Maniu ("Podgoria e roie, chiotul a rmas/ n amintire umbra ciudat-a unui
glas, -/ prin soarele rar cum ar strluci cuvintele/ tcerea zdrnicete aurul
acestui ceas"), Emil Botta ("Punei mna/ pe Ucigaul arborilor"). n unele
cazuri, nu se poate stabili prioritatea. Vinea i-a anticipat pe unii sau pe alii. A
respirat
ns
aerul
tuturor.
ntr-un stil prea literar i imag snt scrise prozele din Descntecul i Flori de
lamp (1925): "Crrile rcoroase mcinau la lumin venicul lor mucegai
hrnit cu hoituri, larve i ou de furnici i lcuste. Spaiul se limita ca o
colivie imens prins n gratiile soarelui. Suluri de vapori se nvrteau pe raze
izolate i se respira un parfum ud i seminal, plin de moartea apelor". Unele
dintre aceste buci snt nite "eboe de poeme n proz", cum le-a numit M.
Petroveanu, unul din primii lor comentatori de dup al doilea rzboi. M.
Zamfir le-a examinat, la rndul lui, n Poemul romnesc n proz, aezndu-le
n tradiia prozei lui Macedonski i Anghel. Nu ating ns nivelul acelora. La un
om cultivat i fin ca Vinea, este stupefiant prostul gust de care d dovad n
cteva dintre ele, simple anecdote triviale. ntmplrile snt de obicei erotice

iar comportamentele, excesive i pitoreti. Firescul lipsete de pretutindeni.


Acelai lucru l putem spune i despre cele trei naraiuni din Paradisul
suspinelor. n ciuda falsitii lui, micul roman titular a fost raportat la
Strindbeg, Villiers de LIsle i Edgar Poe. Amestec de evocri, vise, reflecii,
jurnale, un caiet gsit i reprodus etc., Paradisul nu izbutete s nchege o
intrig plauzibil. Tehnica naraiei din unghiuri multiple l-ar fi putut anuna pe
Camil Petrescu, dac romanul lui Vinea n-ar fi iremediabil compromis de
imposibilitatea de a-i distinge pe naratori, toi sedui, - i cnd descriu
realiti foarte lumeti, cum ar fi, iat, un act sexual -, de acelai insuportabil
kitsch stilistic: "Srutri punctau acum pauzele lunecnd strivite ca fructele n
mustul lor. Auz truda respirrilor cu foale de mtase peste un cmin
ntunecat. Cte un cuvnt fosforescent ca un sfnt peste gheena, cu gemete n
cari se nelegea elasticitatea chinului i a plcerii; ritmul apoi recurbat pe o
suprafa mpletit din rchit troznitoare i amintindu-i de coul cel mare
pentru rufe de afar. n reeaua genelor a furat privelitea de ivoriu a
corpurilor zbtute ca dou fulgere ncopciate." Dintre cele trei, Luntre i
punte este singura naraiune valabil, cu un personaj urmuzian, sesizat de G.
Clinescu, Domnul-cu-servieta, sau, de ce nu, kafkian, i pe care Alexandru
George l va evoca mpreun cu protagonistul din Bercu Leibovici de Al. O.
Teodoreanu, cnd va ncerca s explice sinuciderea din Inspeciune de
Caragiale.
Romanul postum Lunatecii (1965) este mai obiectiv i mai cuminte, ns
teribil de demodat, cu un Oblomov romn n centru, dup cum s-a remarcat
imediat, deambulnd printr-un Bucureti din ntia jumtate a secolului XX.
Dup cum n poezia lui Vinea o regsim pe aceea interbelic, n Lunatecii se
strevd Holban, Sebastian, Gib Mihiescu, Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu i alii. Romanul are fineuri artiste de tip proustian, n
portretistic. Dou surori snt zugrvite ca Ana i Maria din tabloul lui Da
Vinci. Obsesia erotic este, ca n toat proza lui Vinea, stpnitoare. ntreag
existena omului de prisos se petrece ntre amoruri diverse i ciudate: un
brbat fermector i slab este devorat de iubitele lui simultane, una legndu-l
prin infirmitate, alta, prin vitalitate, o a treia prin capriciu. Din nou gustul
scriitorului este prost: romanul coboar n trivialiti de foileton.
E inexplicabil cum a putut gsi I. Negoiescu "remarcabile" primele dou sute
de pagini din cellalt roman postum al lui Vinea, elaborat cam n acelai timp
cu Lunatecii, i anume Venin de mai (1971). E drept c n ele "pedagogia i
prostituia fac cas bun", dar ntr-o tram epic banal despre iniierile
sexuale ale unor liceeni din care pedagogia cam lipsete. O dat cu ea, este
ratat un posibil Bildungsroman, inferior chiar i acelora de care i-a legat
numele Ionel Teodoreanu. Un stil mai sobru, mai puin nflorat este de notat
n aceste din urm opere n proz ale lui Vinea. Am fi ateptat mai mult de la
portretul sculptorului Gorjan, nume de mprumut pentru Brncui, pe care
eroul romanului l ntlnete la Paris, i, din nou, finalul este unul de foileton,
cu un duel care duce la moartea adversarului, ncercnd s anime un roman

trenant i plictisitor.