Sunteți pe pagina 1din 1

Nicu Zegheanu

mpietritul este un filozof nentelept care se osndeste pe sine nsusi voind sa se arate
nvatator altora, orator care se condamna pe sine nsusi prin vorbele pe care le rosteste, orb
care pretinde ca-i nvata pe ceilalti sa vada ceea ce nici el nu vede. Vorbeste despre felul
vindecarii unei rani n timp ce nu nceteaza sa si-o scarpine pe a sa; vorbeste mpotriva bolii
dar nu nceteaza sa mannce cele ce-i sunt vatamatoare; se roaga sa fie eliberat de pacat
pentru ca ndata sa se ntoarca la patima sa. Fac raul striga el, nsa cu osrdie continua sa-l
faca. Se roaga cu gura mpotriva patimii, iar trupul nu-l lasa sa lupte contra ei. Filozofeaza
despre moarte dar se poarta ca si cum ar fi nemuritor, suspina sa se desparta de trup, dar
doarme ca si cnd ar fi vesnic. Predica nfrnarea, dar se straduieste sa-si satisfaca lacomia.
Fericeste ascultarea dar e cel dinti care o ignora. Citeste despre nfricosata judecata si ncepe
sa zmbeasca, citeste despre slava desarta si chiar n timpul lecturii se umple de ea. Se
pregateste pentru priveghere, dar ndata cade ntr-un somn adnc; lauda rugaciunea dar fuge
de ea ca de-un bici. Lauda pe cei lipsiti de rautate dar nu se rusineaza sa tina minte raul si sa
se lupta pentru o zdreanta. nfuriindu-se, se amaraste si din pricina ca s-a amart din nou se
nfurie, si cu toate ca este de doua ori biruit, este att de mpietrit nct nimic nu simte.
Saturndu-se se caieste si dupa putin timp, adauga alta saturare. Fericeste tacerea, dar o lauda
prin vorbarie. nvata despre blndete dar se mnie chiar n timp ce nvata despre ea. Trezinduse din somn suspina parndu-i rau dar lasndu-si capul pe perna iarasi se supune patimii.
Ocaraste rsul si nvata zmbind despre plns. naintea oricaruia se acuza pe sine de slava
desarta si semetie, dar prin aceasta dezaprobare se slaveste pe sine. Priveste patimas la fete si
vorbeste despre neprihanire; petrecnd n mijlocul lumii lauda pe cei retrasi n pustiu
nerealiznd ct de mult se face singur de rusine. Slaveste pe cei milostivi dar cum i vede pe
cei saraci i ocaraste; se osndeste pururea pe sine nsa nu voieste sa aiba constiinta raului
savrsit, ca sa nu zic ca nici nu poate.