Romanul interbelic realismul mitic

Baltagul
de Mihail Sadoveanu
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este
probabil singurul roman obiectiv al scriitorului si aduce o formula
romaneasca inedita in peisajul epicii interbelice: polimorfismul
structurii, adica amestecul de roman realist si naratiune arhetipala
grefata pe un scenariu politist.
Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni cu
actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, in timp si spatiu
precizate, antrenand un numar mare de personaje puternic
individualizate. Prin multitudinea aspectelor infatisate, romanul ofera
o imagine ampla asupra vietii.
Romanul Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de
la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de
Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru
elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se
regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii,
intelepciunea.
Romanul este structurat pe doua coordonate fundamentale:
aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si
cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor
personajului principal). Orizontul mitic include modul de intelegere a
lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si comuniunea omnatura si mitul marii treceri.
Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificatii. Vitoria
reconstituie evenimentele care au condus la moartea barbatului ei
(intriga politista), ceea ce se transpune intr-o dubla aventura: a
cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria

are rol educativ, de intiere a tanarului (bildungsroman). Nechifor,

personaj episodic, prezentat indirect, apartine planului mitic.
Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret
si comercial, dar si o lume de semne si minuni, al caror sens ea stie
sa-l descifreze.
...Parcurgerea labirintului este o incercare esentiala pentru
orice erou, [...] fiind chiar proba de renastere si regenerare morala.
Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii (cautarea si
diferitele popasuri), dar este semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul
(topor cu doua taisuri) este un obiect simbolic, ambivalent: arma a
crimei si instrumentul actului justitiar, reparato. De remarcat ca in
roman acelasi baltag (al lui Lipan) indeplineste cele doua functii.
Baltagul tanarului Gheorghita se pastreaza neatins de sangele
ucigasilor.
Naratiunea se face la persoana a III_a, iar naratorul
omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica
detaliului si observatie, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei.
Desi naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia
rolul naratorului. Inteligenta si calculata, ca un Hamlet feminin, ea
reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic
celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina
in fata satului si a autoritatilor.
Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta.
Naratiuena este preponderenta, dar pasajele descriptive fixeaza
diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual
(de exemplu: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv
(muntenii, locuitorii de sub brad).
Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere
temporale: aproape de Sf. Andrei, In Postul Mare, 10 Martie.
Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a
Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti, in Balta Jijiei. Fiind un roman
realist, pentru veridicitate, traseul urma de Vitoria impreuna cu

Gheorghita, pe urmele lui Nechifor, contine toponime existente pe

harta.
Romanul este structurat in saisprezece capitole cu actiune
desfasurata cronologic, urmarind momentele subiectului.
Prima parte (capitolele I al VI-lea) framantarile Vitoriei in
asteptarea sotului si pregatirile de drum include expozitiunea si
intriga.
In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita
portretului fizic al Vitoriei, care este surprinsa torcand pe prispa si
gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi.
Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile interprinse
inainte de plecarea in cautarea sotului: tine post negru douasprezece
vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita,
anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a
face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatec,
iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea al XIII-lea) contine
desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si fiul ei,
Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui
Nechifor, facand o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura
Bicazului, la crasma domului David de la Calugareni, la mos Pricop si
baba Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie, unde
afla de actul de vanzare a oilor), apoi spre Paltinis, Brosteni, Borca, de
unde drumul paraseste apa Bistritei, intr-o tara cu totul
necunoscuta. De asemenea, intalnesc o cumetrie, la Borca si o nunta,
la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata omului, da de
gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final.
Partea a treia (capitolele XIV-lea al XVI-lea) prezinta
sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui
Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului.

Coborarea in rapa si veghea nocturna a mortului marcheaza

maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate
la parastas.
Punctul culminant este momentul in care Vitoria reconstituie cu
fidelitate scena crimei, surprizandu-i chiar pe ucigasii Ilie Cutui si
Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine
agresiv. Este lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de
cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.
Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-i cere iertare femeii
mortului si-si recunoaste fapta.
Vitoria este o femeie puternica, hotarata (N-am sa mai am
hodina cum n-are paraul Tarcaului pance l-oi gasi pe Nechifor
Lipan), curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt
evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii.
Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor
respectul traditiilor si este refractara la noutatile civilizatiei: In tren
esti olog, mut si chior. Ca mama, ii interzice Minodorei sa se
indeparteze de traditie (Iti arat eu coc, valt si bluza...! Nici eu, nici
bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea si-n legea noastra
trebuie sa traiesti si tu!) si contribuie prin calatorie la maturizarea lui
Gheorghita. Respecta obiceiurile de cumetrie si de nunta (a primit
plosca si a facut frumoasa urare miresei) si vegheaza la indeplinirea
randuielilor din ritualul inmormantarii: priveghiul, drumul la cimitir,
bocitul, slujba religioasa, pmana, praznicul.
Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: era
dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in
tinereta lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat
dansii. Tipatul dinaitnea coborarii cosciugului si gesturile
concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: Cu asa glas a
strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. Sa daramat in
genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.

Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului si

individualizat prin caracterizare directa si indirecta (prin fapte,
vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte personaje, nume).
Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica
detaliului semnificativ: Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta
neobisnuita in privire. Ochii ii straluceau ca-ntr-o usoara ceata si
dosul genelor lungi si rasfrante in carligase.
Natura devine o cutie de rezonanta a sentimentelor femeii,
indrumand-o in cautarea sotului sau: la Dorna, dar si la Crucea
Talienilor, vantul o anutna ca se afla pe drumul cel bun.
Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara,
care trebuie sa ia locul tatalui disparut. Romanul poate fi considerat
initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si
remorare si simbolizeaza destinul muritor al oamenilor. Numele sau
cel adevarat si tainic, de botez, este tot Gheorghita, dar primise
numele de Nechifor (in gr. Nike-phoros, purtator de victorie), in al
patrulea an al vietii cand se imbolnavise, potrivit unei superstitii: ca
sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea. Vorba lui Lipan Nimene nu
poate sari peste umbra lui anticipeaza destinul acestuia.
Romanul are caracter monografic deoarece infatiseaza viata
muntenilor, ocupatiile, traditiile, obiceiurile si principalele lor
trasaturi: muncitori, veseli, iubitori. Trasaturile personajului colectiv,
muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care
obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria, Viata munteilor e
grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca
dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu
toporul ori cu cata[...].
Un alt portret colectiv memorabil este al locuitorilor de sub
brad, tinutul strabatut de Vitoria, care sunt niste fapturi de mirare.
Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori si suferinti ca si-n
ierni cumplite , fara griji in bucurii ca si-n arsitile lui cuptor.

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu apartine realismului

mitic. Criticul Nicolae Manolesti arata ca, desi Mihail Sadoveanu
alege ca pretext epic situatia din balada populara: doi ciobani ucid pe
al treilea ca sa-i ia oile, autorul sacrifica marele ritm al
transhumantei pentru un fapt divers, pentru un accident; demnitizeaza
situatia originara, privind dintr-un unghi deloc poetic ritmul ritual.
Baltagul este un roman realist in sensul cel mai propriu.