Visualizing the Invisible: towards an urban

space
Eseu

Stephen Read si Camilo Pimilla sustin in cartea Visualizing the Invisible ca:
Uneori avem impresia ca orasele nu sunt intr-o criza ca si imaginile si imaginarul nostru
despre mediul urban. La un nivel instrumental, lucrurile continua: tehnica si politica
construirii orasului sunt in continua miscare, orasele sunt construite de multe ori la un
nivel ridicat in toata lumea dar cu siguranta avem dificultati de a vedea clar si a
recunoaste produsul acestui efort distribuit pe scara larga.
Sunt de acord cu aceasta afirmatie. In ziua de azi, omul obisnuit nu mai percepe
spatiul urban, se lasa coplesit de evolutia si extinderea pe scara larga al acestuia si isi
pierde capacitatea de a citi spatiul in care traieste.
Zona urbana este in continua schimbare. Cu fiecare noua generatie si noi idei,
orasul capata un nou aspect, de asemenea o noua importanta pentru utilizatorii sai,
incercand sa se adapteze la nevoile acestora. Dar ceea ce nu ne dam seama este
faptul ca, noi suntem cei care incercam sa ne adaptam dupa evolutia orasului. Lumea
supermodernitatii nu inseamna compatibilitatea cu lumea in care credem ca traim,
deoarece traim intr-o lume pe care inca nu am invatat sa o privim. Trebuie sa invatam
iar sa ne gandim la spatiu. (Marc Auge)
Daca la inceput omul punea accent pe modul in care amenaja un spatiu urban,
cu timpul, acest lucru a inceput sa se uite, orasele fiind construite intr-un mod haotic,
reprezentand in acelas timp si modul de viata pe care il aveau ocupantii acestuia.
Trecem peste fiecare zi fara sa ne gandim la faptul ca zona urbana este asemanatoare
cu propriul nostru organism. Orasul, ca si noi, este plin de viata. Asa cum organismul
nostru are nevoie de toate partile lui pentru a functiona, la fel si orasul are nevoie de
toate cladirile si infrastructura sa. In cazul in care o componenta sau mai multe
componente lipsesc sau nu functioneaza, acesta nu se mai poate dezvolta, stagneaza,
se deterioreaza iar apoi dispare. Dar, indiferent cat de complex ar fi orasul, acesta nu
poate trai cu adevarat fara o componenta importanta: omul. Daca orasul nu ar fi
animat de ocupantii lui, atunci acesta isi pierde motivul pentru care a fost proiectat,
acesta va disparea cu trecerea timpului pana cand existent lui va fi uitata.
O forma este la un nivel simplist, dar cand ne gandim la propria noastra
experienta cu orasul, mai mult ca utilizator decat ca planificator, trebuie sa recunoastem
ca interesul nostru fata de forma arhitecturala nu apare prea mult in prioritatile noastre

de zi cu zi.
De multe ori tindem sa ignoram orasul in care traim fiind mult mai
preocupati de problemele propri care ne inconjoara. Din aceasta cauza nu suntem
atenti la modul in care se dezvolta orasul, la faptul ca si el evolueaza o data cu noi, iar
atunci cand realizam aceasta schimbare, avem tendinta sa-l critizam fara a incerca sa-l
intelegem.

Epure Amina
Grupa 406