Cantec

De Nichita Stanescu

Poezia Cntec face parte din volumul O viziune a sentimentelor publicat n

1964. Tema poeziei este iubirea.
Titlul poeziei este reprezenat de un substantiv comun care nseamn o partitur
muzical prin care sunt exprimate triri,emoii. Substantivul Cntec care
reprezint titlul este folosit cu sens conotativ ca metafor a unei stri de bucurie
de mplinire a fiinei. n tradiia lui Ion Barbu pentru care limbajul muzical este
universal, Nichita Stnescu aspir ctre un limbaj capabil s i fac concuren
celui muzical.
Prima secven liric este reprezentat de primele dou strofe, urmtoarea de
strofa a treia. Ultima secven corespunde ultimei strofe.
Aceast prim secven poetic exprim un moment de iluminare n care
ndrgostitul i recunoate intensitatea senzaiilor sugestiv fiind n acest sens
metafora fericirea din luntrul meu. Starea de iubire ine de hazard i ea este
difuz. Observm folosirea unor epitete contrastante i anume: mbriare
dureroas i minunat care asociate cu adverbul mereu creeaz senzaia
unei durate nedeterminate a senzaiilor pe care le triete poetul.
Seria sinonimic din cea de a doua strof sugereaz fora cuvintelor de a ordona
lumea i de ai da un sens. Comparnd cuvintele cu nite dli poetul sugereaz
fora lor iar imaginile vizuale construite din cuvinte antitetice ziua de noapte
subliniaz capacitatea cuvintelor de a atribui un sens lumii deci i iubirii.
n cea de a doua secven poetic starea de iubire capt o imagine concret, ea
devenind axa prin care ceea ce este uman pmntesc intr n consonan cu
cosmicul. Deasemenea, mrcile monologului adresat, verbele la imperativ, du
i izbete ca i substantivul n vocativ fericire au rolul de a sublinia concreteea
sentimentului. Cele dou epitete contrastante prelung i n nesfrire
atribuie particulariti hiperbolice strii de iubire, aspect care este coninut i prin
construciile superlative mult mai nalt i mult mai curnd. Iubirea trit cu
asemenea intensitate este i o form de cunoatere a sinelui, dar i a universului.
Ultima secven poetic scoate n eviden dualitatea eului poetic pentru c
sentimentul de iubire i cunoaterea devin sunet i culoare, prin urmare capt
caracter universal. Indentificam in aceasta ultima secventa doua planuri cel al
existentei( ce bine ca esti ) si cel de al doilea plan cel al intamplarii prin care
este conturat universul cunoasterii in poezia lui Nichita Stanescu. Cele doua
cantece despre care se vorbeste sunt metafore prin care se reda trairea
neobisnuita a fiintei atunci cand este coplesita de iubire. Metafora din ultimele 2

versuri sugereaza intensitatea cu care isi discuta fiinta poetului existenta si

misterul iubirii.
Poezia recupereaza si valorifica multe dintre aspectele poeziei interbelice si
anume:
-

D.p.d.v al continutului tema este iubirea , iar lirismul este subiectiv

Imaginile poetice sunt neobisnuite
D.p.d.v al formei observam ca exista un numar diferit de versuri in cele
patru strofe , apoi alterneaza versurile scrise cu lit mare cu cele scrise cu
lit mica
Recunoastem tehnica ingambamentului ( strofa a 2-a)
Masura versurilor difera si avem vers liber( nu avem rima)

Ploaie in luna lui Marte

Poezia face parte tot din volumul O viziune a sentimentelor. Cele 2 motive
centrale sunt ploaie si Marte. Intr-un dictionar de simboluri, ploaia este simbolul
influentelor ceresti care se exercita asupra pamantului. O prima semnificatie a
acestui simbol este fecunditatea. Aceasta fertilitate se extinde si asupra regnului
animal. De asemenea, o alta semnificatie este ca o data cu ploaia sunt adunate
la o lalata si fulgerele(simbol al focului) , reprezentand atat fertilitatea materiala
cat si cea spirituala.
Marte reprezinta in astrologie energie, vointa, ardoare dar si agresivitate. Marte
guverneaza moartea si viata , primul semn zodiacal asupra caruia isi exercita
influenta este berbecul. Marte este asociat cu pasiunea, cu sponteneitatea si este
considerat si zeu al razboiului.
Poezia lui Nichita Stanescu are ca tema iubirea si valorifica intr-o maniera
originala simboluri cu conotatie multipla. Primele doua catrene prezinta imaginea
a doua spatii: spatiul intimitatii reprezentat de mansarde in care cuplul creste cu
intensitate sentimentul iubirii si spatiul exterior in care ploaia capata proportii
hiperbolice, aspecte redate de folosirea epitetului infernal . relatia dintre cele
doua spatii este realizata de fereastra. Ploaia nu mai are conotatie negativa ca in
poezia bacoviana, ea se constituie intr-un elem de atmosfera propice starii de
iubire. Aceasta ii transfigureaza pe indragostiti dandu-le parca imaterialitate
( sufletele noastre dansau nevazute/ intr-o lume concreta)