Sunteți pe pagina 1din 5

Revolutia franceza a avut multiple cauze, de ordin politic, social, economic-financiar,

intelectual.In plan politic, Franta era monarhie absolutisa, unde vointa regelui Ludovic al XVIlea (1774-1793) era lege. Societatea continua sa fie impartita in stari, dupa modelul feudal:
starea I-a (nobilimea), starea a II-a (inaltul cler), starea a III-a (burghezia, taranimea, clerul
de jos s.a.).Desi starea a III-a forma majoritatea populatiei, ponderea in parlament o aveau
primele doua stari. Adunarea Starilor Generale (Parlamentul) nu se mai intrunea de aproape
200 de ani (din 1614). In vreme ce nobilimea si inaltul cler sustineau regimul existent, starea
a III-a dorea profunde schimbari politice.
In plan social exista o evidenta nemultumire determinata de faptul ca nobilimea era scutita
de plata impozitelor. Sub aspect economico-financiar, statul francez resimtea risipa de
fonduri determinata de cheltuielile Curtii regale si de razboaiele costisitoare. In plan
intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii luminilor", care criticau
absolutismul monarchic si sustineau un regim al libertatii si egalitatii.
Inceputul revolutiei (1789-1790)
In fata nemultumirii generale, aflat in criza financiara si de autoritate, regele Ludovic al XVIlea s-a vazut nevoit sa convoace Adunarea Starilor Generale. Intrunite la 5 mai 1789,
acestea au cunoscut dezbateri contradictorii: in timp ce regele dorea votarea unor noi
impozite, starea a III-a solicita reforme politice. Nemultumiti de evolutia dezbaterilor si
considerand ca reprezentau majoritatea natiunii, deputatii starii a III-a s-au constituit intr-o
Adunare Nationala devemita Constituanta. Astfel, Franta pornea pe cale revolutiei
parlamentare. Incercarea regelui de a desfiinta prin forta Adunare Nationala Constituanta a
provocat reactia parizienilor. Acestia s-au inarmat, au format Garda Nationala si la 14 iunie
1789 au atacat si au cucerit inchisoarea Bastilia, simbolul absolutismului monarchic.
Revolutia s-a extins in toata tara. Adunare Nationala Constituanta a adoptat masuri
importante: la 4 august 1789 a desfiintat privilegiile feudale, iar pe 26 august 1789 a
adoptat Declaratia drepturilor omului si cetatianului. Declaratia proclama suveranitate
poporului, egalitate in fata legii, libertate de opinie, apararea proprietatii, anuntand astfel
ruperea" Frantei de regimul monarchic absolutist.
Monarhia constitutionala (1791- 1792)
Inspirandu-se din Declaratia drepturilor omului si cetatianului , Adunare Nationala
Constituanta a adoptat Constitutia din 1791, prin care Franta devenea o monarhie
constitutionala, avand la baza separarea puterilor in stat. Votul ramanea cenzitar. In baza
Constitutiei a fost aleasa Adunarea Legislativa. Aceste transformari se produceau pe fondul
unui puternic conflict intern si extern. Astfel, pe plan intern, nobilimea se opunea innoirilor si
spera in ajutorul puterilor vecine. Chiar regele, care jurase sa respecte constitutia, a incercat
sa fuga din Paris, ceea ce a determinat suspendarea sa temporara din functie. Peplan
extern, s-a declansat razboiul cu Austria si Prusia. In acest context, la 10 august 1792 s-a
produs o noua revolta a parizienilor, prin care monarhia a fost inlaturata, iar puterea a fost
incredintata (prin alegeri) unei adunari noi numite Conventia Nationala.
Revolutia franceza a avut multiple cauze, de ordin politic, social, economic-financiar,
intelectual.In plan politic, Franta era monarhie absolutisa, unde vointa regelui Ludovic al XVIlea (1774-1793) era lege. Societatea continua sa fie impartita in stari, dupa modelul feudal:
starea I-a (nobilimea), starea a II-a (inaltul cler), starea a III-a (burghezia, taranimea, clerul
de jos s.a.).Desi starea a III-a forma majoritatea populatiei, ponderea in parlament o aveau
primele doua stari. Adunarea Starilor Generale (Parlamentul) nu se mai intrunea de aproape
200 de ani (din 1614). In vreme ce nobilimea si inaltul cler sustineau regimul existent, starea
a III-a dorea profunde schimbari politice.
In plan social exista o evidenta nemultumire determinata de faptul ca nobilimea era scutita
de plata impozitelor. Sub aspect economico-financiar, statul francez resimtea risipa de
fonduri determinata de cheltuielile Curtii regale si de razboaiele costisitoare. In plan
intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii luminilor", care criticau
absolutismul monarchic si sustineau un regim al libertatii si egalitatii.
Inceputul revolutiei (1789-1790)
In fata nemultumirii generale, aflat in criza financiara si de autoritate, regele Ludovic al XVIlea s-a vazut nevoit sa convoace Adunarea Starilor Generale. Intrunite la 5 mai 1789,
acestea au cunoscut dezbateri contradictorii: in timp ce regele dorea votarea unor noi
impozite, starea a III-a solicita reforme politice. Nemultumiti de evolutia dezbaterilor si

considerand ca reprezentau majoritatea natiunii, deputatii starii a III-a s-au constituit intr-o
Adunare Nationala devemita Constituanta. Astfel, Franta pornea pe cale revolutiei
parlamentare. Incercarea regelui de a desfiinta prin forta Adunare Nationala Constituanta a
provocat reactia parizienilor. Acestia s-au inarmat, au format Garda Nationala si la 14 iunie
1789 au atacat si au cucerit inchisoarea Bastilia, simbolul absolutismului monarchic.
Revolutia s-a extins in toata tara. Adunare Nationala Constituanta a adoptat masuri
importante: la 4 august 1789 a desfiintat privilegiile feudale, iar pe 26 august 1789 a
adoptat Declaratia drepturilor omului si cetatianului. Declaratia proclama suveranitate
poporului, egalitate in fata legii, libertate de opinie, apararea proprietatii, anuntand astfel
ruperea" Frantei de regimul monarchic absolutist.

Monarhia constitutionala (1791- 1792)


Inspirandu-se din Declaratia drepturilor omului si cetatianului , Adunare Nationala
Constituanta a adoptat Constitutia din 1791, prin care Franta devenea o monarhie
constitutionala, avand la baza separarea puterilor in stat. Votul ramanea cenzitar. In baza
Constitutiei a fost aleasa Adunarea Legislativa. Aceste transformari se produceau pe fondul
unui puternic conflict intern si extern. Astfel, pe plan intern, nobilimea se opunea innoirilor si
spera in ajutorul puterilor vecine. Chiar regele, care jurase sa respecte constitutia, a incercat
sa fuga din Paris, ceea ce a determinat suspendarea sa temporara din functie. Peplan
extern, s-a declansat razboiul cu Austria si Prusia. In acest context, la 10 august 1792 s-a
produs o noua revolta a parizienilor, prin care monarhia a fost inlaturata, iar puterea a fost
incredintata (prin alegeri) unei adunari noi numite Conventia Nationala.

SURSA 03
Revolutia franceza reprezinta totalitatea miscarilor politice si a transformarilor institutionale
si sociale care, in Franta, intre 1789 si 1799, au insemnat sfarsitul lui Ancien Regime (v.),
rasturnand monarhia absoluta, categoriile privilegiate si structurile feudale ale regatului.
Moment decisiv al istoriei modeme, revolutia franceza se prezinta ca un fenomen cu
caracteristici originale, desi poate fi incadrat pe plan extern in contextul general al crizelor
economice, sociale si politice care au tulburat lumea occidentala de la sfarsitul sec. XVIII.
Cu mai mult timp inainte, un spirit generalizat al reformei (pornind de la ideile iluministe)
pusese problema renuntarii la privilegiile si limitele absolutismului. Aceasta cerinta s-a
exprimat printr-o miscare revolutionara, caracterizata prin programe mai mult decat radicale
si prin metode deseori violente, ca reactie, intre 1788 si 1789, la unii factori conjugati ca
imposibilitatea de a rezolva criza financiara (bugetul statului din 1788, fata de 503 milioane
incasari, inregistra cheltuieli de 629 de milioane) si concretizarea crizei economice prin
penuria alimentara si cresterea preturilor la cereale, provocata de recolta slaba din al doilea
semestru al anului 1788.

De la Adunarea Notabilitatilor la Adunarea Legislativa (1787-1792)


Unica solutie a crizei financiare ar fi fost extinderea poverii fiscale si la proprietatile
ecleziastice si nobiliare, scutite pana atunci de plata impozitelor. Aceasta a fost propunerea
controlorului financiar Calonne catre Adunarea Notabilitatilor, intrunita in februarie 1787; dar
atat aceasta din urma, cat si parlamentul de la Paris s-au opus, atribuind dreptul de a decide
Starilor Generale ale regatului (adunare traditionala a celor trei categorii sociale care nu se
mai reunise din 1614), pe care succesorul lui Calonne, Lomenie de Brienne, a fost, pana la
urma, nevoit sa le convoace (VIII. 1788) pentru 1.V.1789.
Anuntul a dat nastere unei perioade agitate de mobilizare cetateneasca, prin alcatuirea mai
multor cahiers de doleances (culegeri de revendicari), cu cererile categoriilor sociale si ale

oraselor catre guvern. A crescut, de asemenea, constiinta celor lipsiti de privilegii (starea a
treia) ca pot avea, ulterior, un rol in ce priveste opozitia aristocratica fata de monarhie.
Obtinand dublarea numarului de reprezentanti, s-au reunit la sedinta inaugurala a Starilor
Generale de la Versailles(5.V. 1789), in numar de 578 fata de 291 ai clerului si 270 ai
nobilimii, si, nereusind sa obtina utilizarea sistemului de votare individual (si nu pe categorii,
asa cum era traditia), deputatii din Starea a Treia s-au proclamat Adunare Nationala (17.VI.
1789) si au jurat sa nu se dizolve inainte de a fi dat Frantei o constitutie (juramantul din asanumita Sala a jocului cu mingea, de la Versailles, 20. VI).
Fara prea mare tragere de inima, regele a trebuit sa ordone nobililor si ecleziastilor sa se
alature adunarii care, la 9.VII, s-a proclamat ca Adunare Nationala Constituanta. Dar reactia
curtii (concedierea lui Necker, concentrarea de trupe in jurul Parisului) a provocat insurectia
populara pariziana de la 14.VII. 1789, incheiata cu luarea Bastiliei (inchisoarea-simbol a
absolutismului monarhic) si crearea unei municipalitati revolutionare si a unei militii
orasenesti voluntare (Garda Nationala). in saptamanile urmatoare, sub presiunea mai multor
insurectii care, de la Paris s-au extins la tara, Constituanta a aprobat o serie de masuri
radicale: suprimarea regimului feudal (4.VIII), a privilegiilor de stat si a platii zeciuielii;
Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (26. VIII), care proclama libertatile personale
si civile, egalitatea in fata legii, inviolabilitatea proprietatii private, independenta
magistraturii; prevedea, de asemenea, exproprierea si vanzarea bunurilor ecleziastice,
transformate in "bunuri nationale" (2.XI) care au pus bazele unei extinderi importante a
proprietatii taranesti.
Dupa o reorganizare administrativa generala a teritoriului national, impartit in 83 de
departamente (II. 1790), a urmat reforma religioasa (Constitutia civila a clerului, 12 VII) si
obligatia pentru ecleziasti de a depune un juramant civic: condamnarea ulterioara a lui Pius
VI a provocat o ruptura intre preotii "constitutionali" si cei "refractari" fata de juramant.
Aceste reforme si cele care au urmat, in ansamblul lor, favorabile paturilor avute moderate
(desfiintarea corporatiilor si interdictia de asociere si de greva pentru muncitori,legea Le
Chapelier, III. 1791) au devenit posibile datorita actiunii de mediere intre Constituanta si
curte desfasurata in special de catre marchizul de La Fayette, de Bailly si G. Mirabeau.
Echilibrul instabil abia creat se rupe, totusi, atunci cand Ludovic XVI, care nu era de acord sa
fie desfiintat Ancien Regime, s-a lasat convins sa fuga incercand; in intelegere cu imparatul
Leopold II de Habsburg, sa se puna sub protectia trupelor ramase fidele.Oprit la Varennes
impreuna cu familia regala (20.VI.1791), a fost readus la Paris si suspendat din toate
functiile,in timp ce, in toata tara, se nastea o miscare republicana condusa dintr-o veche
manastire a franciscanilor cordelieri de J.-P. Marat, L. Desrnoulins si G. Danton.
La 13.IX., regele a trebuit sa accepte constitutia votata de Constituanta care ii acorda
puterea executiva si dreptul de veto si atribuia puterea legislativa unei adunari alese prin
sufragiu restrans pe baza censului, inaugurand astfel o monarhie constitutionala. incorsetati
intre uneltirile curtii cu puterile straine si vehementa revolutionara a celor mai radicale
cercuri politice (cordelierii si iacobinii), deputatii girondini (moderati) s-au gandit sa rezolve
criza politica si financiara obtinand unitatea nationala printr-un razboi impotriva monarhiilor
absolute ale Europei: la 20.IV1792, Franta a declarat razboi Habsburgilor, aliati ai Prusiei.
Obstructionismul regelui la decretele Adunarii Legislative si invazia austro-prusaca au creat
in scurt timp o relatie din ce in ce mai stransa intre "razboiul revolutionar" si radicalizarea
politica interna, care va duce in cele din urma la putere cele mai extremiste grupari.

Republica, Conventia si Teroarea (1792-1794)


Refuzul lui Ludovic XVI de a ratifica desfiintarea garzii sale personale precum si crearea unei
armate de voluntari au dezlantuit reactia violenta a poporului din Paris care, in "ziua
revolutionara" de 20. VI. 1792, a navalit in palatul Tuileries si l-a obligat pe suveran sa se
supuna.
Manifestul ducelui de Brunswick (25. VII), comandant al trupelor austro-prusace, continand
amenintarea cu distrugerea Parisului in caz ca familia regala ar fi fost in pericol, a contribuit

la discreditarea monarhiei: o noua rascoala populara (10. VIII), condusa de cordelieri si de


iacobini, a avut ca rezultat, la Paris, o Comuna insurectionala, nou centru politic al tarii.
In urma unui al doilea atac la Tuileries, familia regala a fost arestata (12-13.VIII)
Inaintarea inamicului, criza economica si campania politica a celor mai inflacarati
revolutionari (cu Marat in frunte), au creat un climat de spaima si de neincredere care a dus
la macelarirea, din 5-6.IX a unor nobili si detinuti contrarevolutionari si la crearea unui
Tribunal revolutionar. A fost aleasa prin sufragiu universal o noua adunare, Conventia
Nationala, care a declarat abolirea monarhiei si a proclamat republica (21 -22,IX. 1792). Cu
doua zile mai devreme, generalul Ch.Dumouriez reusise sa-i opreasca pe prusaci la Valmy.
In timpul procesului intentat lui Ludovic XVI, acuzat de tradare, Muntele (cea mai radicala
factiune politica, fondata de iacobini) a fost pe primul plan si a obtinut condamnarea la
moarte a regelui. Gravele infrangeri militare suferite din partea primei coalitii a puterilor
europene (II. 1793), tradarea generalului Dumouriez si izbucnirea unei puternice insurectii
contrarevolutionare in randul populatiei din Vendee (11.III), ostila fata de mobilizarea in
masa decretata de Conventie, au marcat ascensiunea ulterioara a montagnarzilor, condusi
de G. Danton si de M. Robespierre si sustinuti de masele populare pariziene, asa-numitii
"sans-culottes" (sanculotii), care prezentau revendicari democratice radicale.
La 6.IV 1793, a fost creat un Comitet al Salvarii Publice (dominat pana in iulie de Danton,
apoi de Robespierre), care a impus un mercurial al preturilor la grane si la faina, cerut de
"sans-culottes".
Girondinii au fost proscrisi, multi dintre ei executati, si a fost instaurat un regim dictatorial
care a controlat cu strictete toate sectoarele administratiei, ale armatei si ale vietii publice:
la 23. VIII a fost proclamata mobilizarea generala si, la 5.IX. s-a luat hotararea de "a se
introduce Teroarea pe ordinea de zi pana la eliminarea dusmanilor interni si externi ai
republicii.
In timp ce L. Carnot organiza fortele armate pentru aparare, pe plan intern Legea asupra
persoanelor suspecte (17.IX) dadea dreptul Tribunalului Militar sa emita condamnari la
moarte chiar si numai pe baza unor banuieli.
In acelasi timp, Conventia aproba masuri importante ca invatamantul primar obligatoriu si
gratuit, abolirea sclaviei in colonii, un maximum al preturilor marfurilor alimentare de prima
necesitate si al salariilor, adoptarea sistemului metric zecimal. Ca replica la cererile de a
atenua regimul Terorii, Robespierre i-a executat atat pe reprezentantii aripii celei mai
radicale, cu seful ei J. R. Hebert (III. 1794), cat si pe cei "indulgenti" ca Danton si Desrnoulins
(IV1794).
Opozitia fata de Robespierre, din Conventie si chiar din Comitet, a devenit majoritara abia
dupa ce liderul iacobin a adus modificari la Legea asupra persoanelor suspecte, inasprind-o
prin extinderea prevederilor ei la parlamentarii acuzati de coruptie, tocmai in perioada in
care marea victorie a francezilor de la Fleurus (26. VI) ar fi trebuit sa aduca o scadere a
tensiunii.
La 27.VII. 1794 (9 termidor anul II, conform calendarului revolutionar) deputati aflati in
pericol s-au coalizat cu cateva figuri marcante ale Terorii (J. Fouche, P. Barras) si au ordonat
arestarea si ghilotinarea lui Robespierre, a celui mai apropiat colaborator al acestuia, Saint
Just si a numerosi adepti.

De la Thermidorla 18 Brumar (1794-1799)


Thermi-dorienii si fostii girondini au ramas la putere si dupa dizolvarea Conventiei si crearea
unui nou regim republican (constitutia anului III, 1795), numit Directorat, de la organul
caruia ii era incredintata puterea executiva. Acest regim, sustinut de fortele moderate si
burgheze ale revolutiei (proprietari, finantisti, furnizori ai armatei si speculanti,
intreprinzatori) si ajutat de cativa generali, pentru a supravietui, a trebuit sa anihileze atat
opozitia monarhistilor (imprastiati de Napoleon Bonaparte la 5 .X. 1795) cat si pe cea a
sanculotilor si montagnarzilor care mai ramasesera (Conjuratia Egalilor, a lui Babeuf, 1796).
Caracterizat, pe plan intern, printr-o puternica instabilitate institutionala (lovituri de stat in

4.IX. 1797, 11 .V. 1798,18.VI. 1799), pe plan international, Directoratul a extins, printr-o
serie de campanii militare victorioase, revolutia in Europa, creand un sistem de state,
satelite ale Frantei ("republicile surori" Batava, 1795; Cispadana, Ligurica, Cisalpina,
Helvetica, Partenopee, 1796-1799). Tocmai prabusirea acestor republici, provocata de
ofensiva unei a doua coalitii antifranceze
(1798) si de esecul de mari proportii al expeditiei lui Bonaparte in Egipt (1798-1799), a fost
acela care s-a repercutat asupra Frantei. Lovitura de stat din 18 Brumar (9.XI.1799) a
rasturnat Directoratul, facand ca Republica franceza sa treaca in mainile lui Napoleon
Bonaparte prin infiintarea Consulatului si, de fapt, punand capat revolutiei.