Anularea si inexistenta actului administrativ

Anularea actului administrativ reprezinta o operatiune juridica prin

intermediul careia sunt desfiintate cu efecte, de regula, pentru trecut. Este analizata
ca o sanctiune, regasindu-se atat in dreptul public, cat si in cel privat care este
atrasa de incalcarea unor reguli de fond sau de forma care sunt necesare pentru
validitatea actului.
In perioada interbelica, a fost fundamentata o teorie a nulitatii actului
administrativ care includea cele doua tipuri de nulitate, relativa si absoluta, precum
si inexistenta actului administrativ. In contextul actual, anularea actului
administrativ reprezinta o institutie de rang constitutional reglementata de art 52
privind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica, din continutul caruia
rezulta ca persoana vatamata intr-un drept sau interes legitim poate sa obtina, pe
langa recunoasterea dreptului sau a interesului legitim, repararea pagubei, si
anularea actului vatamator. Regimul juridic al acestui drept este dezvoltat, potrivit
normei de trimitere de la alin 2, printr-o lege organica 554/2004.
Ca si in dreptul privat, si in dreptul public, anularea este de mai multe feluri,
dpdv al cauzelor care o determina si al conditiilor:
1. nulitatea absoluta este atrasa de incalcarea unor conditii esentiale de
fond pentru validitatea actului, prin care sunt aparate interese cu caracter
general
2. nulitatea relativa sau anulablitatea intervine in cazul incalcarii unor
conditii de forma prin care se protejeaza interese cu caracter privat.
Spre deosebire de dreptul privat, exista situatii in care, in dreptul public,
nulitatea absoluta este atrasa de incalcarea unor conditii de forma, pe care
legiuitorul le apreciaza, insa, ca esentiale, pentru validitatea actului (in materia
raspunderii contraventionale, OG 2/2001 prevede ca lipsa din continutul procesului
verbal contraventional a unor elemente, cum ar fi datele de identificare ale
contravenientului, agentul constatator, atrage NA a actului contraventional, chiar
daca sub aspectul naturii lor, este vb despre elemente de forma).
Sub aspectul efectelor pe care le produce nulitatea, ele pot viza intregul act
administrativ, nulitate totala, sau anumite parti ale actului nulitate partiala.
Efectele, de regula, se produc pentru trecut, ex tunc, insa se admite ca
exista situatii in care efectele nulitatii sunt pentru vitor, ex nunc, atunci cand
aceasta sanctiune intervine pentru motive de neoportunitate a actului.
Anularea se dispune de catre un subiect de drept care este in afara, altul de la care
emana actul, fiind vorba, in principal, despre:
1. instanta de judecata isi intemeiaza acest drept pe dispozitiile art. 52,
126 (6) + Legea contenciosului administrativ;
2. organul ierarhic superior isi fundamenteaza dreptul de anulare pe
acele prerogative care rezulta din raportul de subordonare ierarhica, pentru

cel care are calitatea de sef ierarhic, intre care si prerogativa de a anula
actele nelegale ale organului subordonat.
3. Ministerul Public anularea unor acte in procesul de executare a
sentintelor penale
De esenta regimului juridic al anularii si de actele administrative este legat
principiul ceea ce este nul, produce efecte nule.
Inexistenta actului administrativ reprezinta o forma speciala de exprimare
a nulitatii care intervine in situatia in care actul este afectat de vicii de legalitate
atat de grave incat se poate constata in mod vadit nelegalitatea lui de oricine.
Inexistenta este si ea o institutie de rang constitutional art. 100 si 108
nepublicarea in Mo al Romaniei a unui decret al presedintelui, a unei hotarari sau
ordonante a Guvernului atrage inexistenta acestora. Ea este prevazuta ca sanctiune
juridical in diferite acte normative, cum ar fi legea 90/2001 organizarea si
functionarea Guvernului, unde este reglementata ca si sanctiune care intervine in
cazul nepublicarii in Mo, pe langa hotarari si ordonante, si a deciziilor pe care le
emite primul ministru.
Specificul regimului juridic al inexistentei actului administrativ este ca
actele afectate de inexistenta nu se mai bucura de prezumtia de legalitate, iar
subiectele care cad sub incidenta actului nu mai pot fi obligate la executare sau
respectare, inclusiv prin interventia fortei de constrangere a statului. Nemaifiind
prezumate a fi legale actele nu se mai bucura nici de caracterul lor executoriu din
oficiu.
Contractul administrativ:
Este o creatie a jurisprudentei consiliului de stat francez care a a fost receptata
si in alte state, in Romania intr-un mod timid. Specialistii de drept public au
teoretizat-o in aceasta perioada in categoria actelor de gestiune, in care includeau
actele bi sau multilaterale, spre deosebire de actele de autoritate, care erau actele
unilaterale ale acesteia. Doctrina de drept administrativ din perioada
postbelica a continuat sa o promoveze, in ciuda faptului ca ea nu se bucura de o
recunoastere legala expresa. Constitutia din 199, fara sa o califice prin sintagma
contract, o recunoaste de o maniera implicita in art 136 (4) modalitatile de
punere in valoare a bunurilor-proprietate publica, respectiv:
1.
2.
3.
4.

darea in administrare catre o institutie publica

concesionarea
inchirierea
darea in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

Legea 554/2004, prin art 2 (1), lit c), asimileaza actelor administrative
contractele incheiate de autoritatile publice, care au ca obiect punerea in valoare a
bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea
serviciilor publice, achizitiile publice, precum si alte categorii de contracte
administrative care, potrivit legilor speciale, genereaza litigii care sunt solutionate
de instantele de contencios administrativ. Legea contine si dispoztii procedurale

care concretozeaza particularitatile pe care le imbraca litigiile care au ca obiect

contracte administrative.
Definitie: Contractul reprezinta un acord de vointa care se incheie intre o
autoritate publica, pe de o parte, si un alt subiect de drept, pe de alta parte, in care
autoritatea publica se afla pe o pozitie de superioritate juridica fata de cealalta
parte, care are ca obiect punerea in valoare a unui bun proprietate publica,
realizarea unei lucrari publice sau serviciu public, ori o achizitie publica, in
continutul caruia se regasesc, pe langa clauzele de natura conventionala, si
anumite clauze reglementare, prestabilite de legiuitor.

Regimul juridic trasaturi:

1. existenta unui subiect calificat care este reprezentat de o autoritate
publica, in sensul larg al termenului, sens care include, pe langa organele
statului sau ale UAT, si alte subiecte de drept care actioneaza pentru
realizarea unui interes public, utilizand prerogative de putere publica.
2. are un obiect determinat care vizeaza ca finalitate satisfacerea unei
nevoi de interes general.
3. subiectul determinat se afla pe o pozitie de superioritate juridica fata de
celalalt subiect de drept
4. pozitia supraordonata a subiectului calificat il indrituieste pe acesta sa
modifice sau sa rezilieze unilateral contractul, atunci cand interesul
public o cere.
5. in continutul contractului administrativ regasim doua categorii de clauze
clauzele de natura contractuala, prestabilite de legiuitor, care sunt
aprobate prin diferite acte juridice, cum ar fi hotarari ale Guvernului,
inclusiv legi si ordonante, atunci cand este vorba despre administrarea
bunurilor de interes national sau diferite forme de punere in valoare a
acestora si a doua categorie cele de natura conventioanala care pot fi
negociate de partile contractante si care vizeaza alte elemente decat cele
care sunt cuprinse in partea contractuala.
6. competenta de solutionare a litigiilor care sunt rezultate din
incheierea, executarea sau incetarea contractului care apartine
instantelor de contencios adminsitrativ.

Domeniul public si proprietatea publica

Inca din Antichitate, a fost recunoscuta existenta a doua categorii de bunuri
dpdv al aptitudinii lor de a face obiectul proprietatii cuiva:
a. Res in patrimonium care includeau majoritatea bunurilor care puteau fi
detinute in proprietate

b. res extra patrimonium care includeau bunurile care, prin specificul lor,
erau destinate sa slujeasca tuturor, ceea ce excludea posibilitatea de a fi
detinute de cineva in proprietate. Regimul acestor bunuri a evoluat de la o
etapa istorica la alta.
In perioada absolutismului monarh, ele erau considerate proprietatea
monarhului, care le utiliza pentru vistieria regala sau ca modalitate de rasplatire a
loialitatii unor supusi. Modalitatea traditionala prin care erau puse in valoare era
concesiunea, care insemna darea in folosinta pe o perioada indelungata de timp in
schimbul unui beneficiu redeventa. S-au adoptat chiar pravile care, pentru a
protea asemenea bunuri, le declarau inalienabile.
In timpul revolutiei franceze, este adoptat Codul Dominial prin care
proprietatea trece de la rege la natiune, care dobandeste inclusiv dreptul de a
instraina bunul.
Codul civil francez il reglementeaza intr-un mod care genereaza controverse
sub aspectul titularului acestor bunuri, statul sau natiunea, care a influenta si Codul
civil roman din 1864.
Doctrina a formulat mai multe teorii cu privire la bunurile care compun
domeniul public:
1. teoria inexistentei dreptului de proprietate se nega posibilitatea ca
asemenea bunuri sa se afle in proprietatea unui subiect de drept
2. teoria existentei dreptului de proprietate prin care se sustinea
posibilitatea ca bunurile respective sa se poata afla in prorietatea unei
persoane
3. teoria seviciului public. precum si cea a interesului public, prin care
se identifica drept criteriu de apartenenta la domeniul public, aptitudinea
bunului de a satisface o nevoie generala.
In perioada postbelica, institutia a fost desfiintata si inlocuita cu altele
specifice acelui regim, iar dupa 1990 ea a reintrat in sistemul de normativitate
juridica fiind consacrata inclusiv de acte normative preconstitutionale fondului
funciar. Constituia, desi nu consacra notiunea de domeniu public, ci doar pe cea de
proprietate publica si privata, contine dispozitii care reprezinta o recunoastere
implicita a institutiei domeniului public, in sesnul larg.