Sunteți pe pagina 1din 12

1.

Istoria limbii romane literare; raporturile ei cu istoria literaturii


Limba romana literara, in forma pe care o cunoastem astazi, ca element constitutive
al culture noastre nationale, reprezinta rezultatul unei indelungate si complexe evolutii;
istoria ei, strans
legata de istoria societatii romanesti, in special de momentele mai
importante ale dezvoltarii culturale si ale formarii cunostiintei nationale, este in esenta,
istoria scrisului romanesc de la origini pana in prezent. Raportarea numai la istoria interna
a limbii nu permite insa intelegerea integrala a complxului ei process de evolutie; ca
fenomen social, limba evolueaza in stransa legatura cu istoria societatii care o vorbeste si o
scrie.
Istoria limbii literare prezinta un caracter particular, din cauza prelucrarii
constiente a materialului lingvistic folosit in procesul comunicarii: exprimarea
literara presupune o respectare mai riguroasa a anumitor norme si, prin urmare, o
selectare mai atenta a mijloacelor lingvistice.
In traditia lingvisticii romanesti necessitate metodologica de a nu ignora datele
istorice literare in interpretarea faptelor de istorie a lumii a fost clar subliniata la
inceputul sec. XX cu prilejul unei lectii de deschidere, de catre Ovid Densusianu, la
Facultatea de litere din Bucuresti (5 noiembrie 1910).

2. Caracterul normat al limbii romane


Limba literara dobandeste o anumita unitate si stabilitate si ajunge sa corespunda
multiplelor si variatelor functii pe care le indeplineste, devenind intr-adevar un
mijloc perfect de comnunicare, un instrument de exprimare clara si precisa a
ideelor.
In epoca constituirii natiunilor si a limbilor nationale se accntueaza caracterul
unitar al limbii literare, se formeaza limba literara unica.

3. Limba si stilul scriitorilor in cadrul istoriei limbii literare


Istoricul limbii literare porneste si el de la studierea limbii si stilului diversilor
scriitori; creatiile literare constitiue pentru el unul dintre izvoarele din care isi
extrage materialul necesar elaborari unei sinteze.
Intr-o istorie a limbii literare, faptele de limba si de stil din operele marilor
scriitori vor fi folosite pentru a determina liniile de evolutie a limbii si stilului
literaturii artistice; ele vor fi utilizate insa, in acelasi timpi, intr-un context mai larg,
in vederea explicarii si precizarii procesului general de dezvoltare a limbii litarare.

4. Incercare de periodizare a istoriei limbii romane literare


In cursul istoriei ei, limba romana literara evolueaza in stransa legatura cu
conditiile de dezvoltare culturala a societatii, iar continutul notiunii de limba
literara se largeste si se imbogateste, ca o consecinta a faptului ca limba literara
dobandeste noi functiuni. Din acest punct de vedere, se pune istoricului limbii

romane literare o problema deosebit de interesanta: determinarea modului in care e


redat, la un anumit moment un continut nou prin mijloacele de exprimare de care
dispune limba literara din epoca respective.
Referindu-ne la limba romana literara, constatam ca sec. XVI este epoca din
care dateaza primele texte de limba romaneasca. Aceste texte (manuscrise /
tiparituri) sunt traduceri de carti religioase, acte si scrisori.
Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in sec XVII-XVIII confera
literaturii romane trasaturi care o deosebesc de alte literaturi si explica
particularitatile specifice ale limbii literare din aceasta epoca.
In sec. XVII-XVIII se accentueaza, de asemenea, orientarea culturii romanesti
spre Rusia si Polonia.
Intemeierea tipografiilor in tarile romanesti, cat si sprijinul lui Petru Movila,
mitropolitul Kievului, au contribuit la raspandirea scrierilor in limba romana.
Prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin si Ion
Neculce) si ale celor munteni (Stolnicul Constantin Cantacuzino si Radu Popescu),
la care se adauga contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir, se constata o noua
linie de dezvoltare in istoria romanei literare. Cronicari iau in discutie originile
romanice ale poporului si ale limbii romane, rup, in mare masura, cu traditia
textelor religioase si valorifica elementele limbii vii, vorbite. Imbogatind
posibilitatile de exprimare prin imprumuturi savante din alte limbi, cronicarii
realizeaza in acelasi timp, remarcabile progrese in arta compozitiei literare.
Continuatorul lui Ureche, Miron Costin, incearca, in Letopisetul Tarii Moldovei
(1595-1661) si in De neamul Moldovenilor sa gaseasca o modalitate de expresie
literara limbii romanesti. Prezenta elementelor savante din limba si stilul lui Miron
Costin se explica, in primul rand, prin influenta modelelor latine.
In dezvoltarea romanei literare, sec. XIX este perioada in care se accentueaza
procesul de unificare a normelor.
Incepand din cel de-al IV-lea deceniu al sec. XIX se fac incercari de rezolvare a
problemelor fundamentale ale evolutiei limbii literare si, in primul rand, incercari
de codificare a ei.
Dupa 1830 si pana in jur de 1860 se introduce in limba literara un mare numar
de termeni neologici (aparitia primelor dictionare de neologisme constituie un
indiciu al patrunderii si raspandirii unor asemenea imprumuturi); presa contribuie
si ea la modernizarea lexicului, prin imprumuturi de origine latino-romanica.
Datorita contributiei unor scriitori si oameni de cultura ca: I, Heliade
Radulescu, M. Kogalniceanu, Al. Russo, C. Negruzzi, V. Alexandri, se valorifica
artistic elemente ale productiilor folclorice ai alea scrierilor vechi, iar limba vorbita
a poporului devine baza de dezvoltare a exprimarii literar-artistice.
Dar sec. XIX este, in primul rand, secolul marilor nostri clasici (Eminescu,
Creanga, Caragiale); in a doua jumatate a lui, literatura artistica ia o deosebita
dezvoltare, fapt care a contribuit la imbogatirea si perfectionarea limbii litarare.

5. Studiile fundamentale privitoare la limba romana literara


Dupa cel de al doilea razboi mondial cercetarile in domeniul istoriei limbii
literare , al stilisticii si, in ultimii ani , al poeticii , se inmultesc.Se discuta anumite
aspecte teoretice si metodologice ale acestor discipline, apar lucrari de sinteza si
studii aplicate.
Discutiile teoretice au fost duse in jurul catorva probleme mai importante
:definirea notiunii de limba literara, originea si stilurile limbii literare, precizarea
raporturilor dintre stilul literartrii artistice si celelate stiluri ale limbii, raporturile
dintre limba individuala a scriitorului si limba literara.

Epoca veche
1.Aparitia scrisului in limba romana.
Imprejurarile in care au aparut primele texte romanesti. Traduceri si originale.
Primele texte scrise in romaneste apar, asadar, relative tarziu in sec. XV. Dupa N.
Iorga si I. A. Candrea, acest implus s-ar fi datorat miscarii husite, care ar fi
provocat, in prima jumatate a sec. XV traducerea asa numitelor texte
maramuresene pastrate sub forma de manuscris.

Scrisoarea lui Neacsu catre Hans Benkner (1521).

2.Originile limbii romane literare. Raporturile dintre limba literara si


limba folclorului.
Chiar daca, prin extinderea notiunii de limba literara, limba literaturii popular
ear putea fi considerate, in principiu, limba literara totusi modul de formare al
limbii romane literare, precum si specificul limbi folclorului romanesc ne arata, in
mod clar , ca istori limbii literare nu poate incepe inainte de apartia textelor scrise.

3.Caracteristicile generale ale limbii primelor texte romanesti.


Particularitatile fonetice; structura gramaticala; lexicul.
Limba literara din sec.XVI se deosebeste printr-o serie de trasaturi de limba
literara din zilele noastre.
Limba literara al sec. XVI, e reprezentata prin urmatoarele texte: I. a) trduceri
religioase din slavoneste sau magheara, si anume traducerile maramuresene,
caracterizate prin puternice trasaturi dialectale; b) tipariturile diaconului Coresi.
II. acte si scrisori particulare, cu o limba apropiata de cea din zilele noastre.

Dezvoltarea limbii romane literare in sec. XVII XVIII pana la


scoala ardeleana
1.Dezvoltarea societatii romanesti in sec. XVII si in prima jumatate a sec. XVIII.
Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in diferite provincii in sec. XVII si la
inceputul sec. XVIII sunt, in general, asemanatoare.

2.Incepturi ale exprimarii artistice in limba romana. Cazania lui


Varlaam.
In sec. XVII reprezentantii cei mai de seama ai literaturii ecleziastice romanesti
din Moldova au fost Varlaam si Dosoftei.

3. Limba textelor juridice.


Dezvoltarea stilului administrative: folosirea limbii romane in viata juridical.
Divergentele dialectale in limba literara din sec. XVII : compararea limbii Pravilei
lui Vasile Lupu (1646) cu limba pravilei lui Matei Basarab (1652).
Prin activitatea culturala, desfasurata cu stralucire, in epoca lui Matei Basarab si
Vasile Lupu, limba romana literara cucereste un nou domeniu, acela al vietii
juridice.
Matei Basarab

Limba cronicarilor moldoveni


Importanta cronicarilor moldoveni in evolutia limbii noastre literare consta in
faptul ca ei rup, in mare masura, cu traditi limbii textelor bisericesti si scriu in
graiul pe care il vorbesc. Prin contribuitia cronicarilor moldoveni, limba literara se
imbogateste cu numeroase elemente populare, dar si cu elemente straine, de
provenienta savanta. Prin cronicile redactate de Gr. Ureche, Miron Costin si I.
Neculce, cronici care au circulat in copii manuscrise istoriografia moldoveneasca
cunoaste o perioada de inflorire.

1. Limba cronicii lui Grigore Ureche


Grigore Ureche, autorul celei mai vechi cronici in limba romana - care ni s-a
pastrat a trait aproximativ intre 1590-1647.
Letopisetul lui Grigore Ureche este un izvor deosebit de prtetios nu numai pentru
istoria Moldovei si a celorlalte tinuturi romanesti, ci si pentru istoria relatiilor cu
tarile vecine.
Cronica lui Grigore Ureche s-a transmis posteritatii in copii manuscrise.
Cel mai vechi maniscris dateaza de pe la 1670 urmat de un altul, de la sfarsitul sec.
XVII, iar cel mai nou de la 1830. Aproape toate celelalte sunt copii din sec. XVIII.

2. Limba scrierilor lui Miron Costin


In a doua jumatate a sec. XVII, dezvoltarea schimbului de marfuri adduce in
Tarile romane intarmediari greci ai comertului cu Poarta Otomana si dregatori
greci. In masura mai mare decat pana acum, domnii romani devin protectori ai
ortodoxiei; la Bucuresti si la Iasi se infiinteaza scoli grecesti. In Moldova, in aceasta
perioada, se intareste curentul polon.
Miron Costin (1633-1691) apare ca exponent al timpurilor noi.
De la Miron Costin ne-au ramas urmatoarele lucrari: a) istorice: Letopisetul tarii
Moldovei, b) de literatura artistica: Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara
Romaneasca , c) retorice: trei discursuri ocazionale.
Dintre scrierile lui Miron Costin , cele mai importante sunt Letopisetul Tarii
Moldovei si De neamul moldovenilor.
Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin se pastreaza astazi in 56 de copii
manuscrise, dintre care cele mai vechi dateaza de la sfarsitul sec. XVII, iar cel mai
recent din 1844.

3. Limba cronicii lui Ion Neculce


O contributie importanta la procesul de dezvoltare a limbii romane literare aduce
cronicarului moldovean Ion Neculce.
Cronica lui Ion Neculce , Letopisetul Tarii Moldovei , cuprinde istoria Moldovei de
la Dabija voda (1661) pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743),
reluand firul povestirii de unde il lasase predecesorul sau Miron Costin .

In apreciarea limbii lui Neculce avem in vedere, in primul rand, faptul ca


majoritatea evenimentelor se petrac in timpul vietii autorului, sub ochii lui.

Limba cronicarilor munteni


Introducerea istorico-literara. Cele mai vechi cronici muntene scrise in romaneste
sunt anterioare letopisetului lui Grigore Ureche : doua cronici ale lui Mihai Viteazu
(una oficiala si alta boiereasca, ambele de la sfarsitul secolului al XVI- lea ) si
cronograful lui Mihail Moxa (1620). Dupa cat se pare insa aceste cronici, atat
datorita circulatiei foarte limitate , cat si datorita lipsei de valoare literara, n-au
exercitat o influenta directa si imediata asupra dezvoltarii limbii romane litarare.
Letopisetul Cantacuzinescu si Cronica Balenilor sunt cronicile celor doua grupari
boieresti rivale din Tara Romaneasca, si anume gruparea Cantacuzinilor si cea a
Balenilor, care, dupa uciderea la 1663 a postelnicului Constantin Cantacuzino ,
cautau, prin toate mijloacele, sa-si afirme puterea in stat sis a se imbogateasca tot
mai mult.
Istoria Tarii Romanesti a fost redactata de stolnicul Constantin Cantacuzino ,
figura cea mai reprezentativa in viata culturala a Tarii Romanesti in ultimile decenii
ale sec. XVII si la inceputul secolului urmator, singurul care poate fi apropiat in
privinta eruditiei, de contemporanul sau din Moldova, Dimitrie Cantemir.
Cronica lui Nicolaie Mavrocordat , scrisa de Radu Popescu , este o continoare a
Cronicii Balenilor.
Descrierea, ca procedeu al artei literare, se intalneste indeosebi in Cronica
Balenilor, in cronica lui Radu Greceanu , in anotimpul brancovenesc si in cronica lui
Radu Popescu .

Limba scrierilor lui Dimitrie Cantemir


Dimitrie Cantemir dezvolta intr-un mod original limba literara din epoca veche
atat in domenilui istoriografiei, cat si acela al litaraturii filozofice si chiar artistice.
Dintre lucrarile in limba romana ale lui Dimitrie Cantemir , Divanul sau galceava
inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul sa tiparit la Iasi , in 1698, in
timpul domniei lui Antioh Cantemir, iar Istoria ieroglifica si Hronicul vechimei a
romano-moldo-vlahilor s-au pastrat in manuscrisul original al autorului, fiind
editate foarte tarziu (in 1883, respective 1835-1836).
Dimitrie Cantemir

Insemnatatea literaturii istorice in dezvoltarea limbii romane literare


Scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche , Miron Costin si Ion Neculce )
si munteni (stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu etc.), l care se adauga
contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir , marcheza in istoria limbii romane
literare o noua linie de dezvoltare.
Influenta turceasca
Influenta turceasca asupra limbii romane face parte din influenta numita
orientala- mai prcis a limbilor unor popoare altaice- care s-a exercizat intre
secolele al IX-lea si al XIX-lea, in urma incursiunilor repetate si a migrarii din
rasarit (directe sau prin Peninsula Balcanica) si in urma asezarii temporare a
acestor popoare, in diferite perioade, pe teritoriul patriei noastre.
Perioada de la Mihai Viteazul pana la domniile fanariote se caracterizeaza prin
imprumuturi lingvistice osmanlii mult mai numeroase, reflexe ale exploatarii tot
mai accentuate a Tarilor romane de catre turci. In literatura religioasa si in cea
profana, scrisa in Tara Romaneasca si in Moldova, cuvintele de origine osmanlie
apar sporadic.

Influenta neogreaca
Cultura greaca patrunde in Tarile Romane prin Biserica, prin scoala, prin
cancelaria domneasca, prin cartile grecesti aduse, copiate sau tiparite aici, prin
traducerile din greaca si prin contactul direct al romanilor cu carturarii greci.
Epoca de influenta maxima a limbii neogrecesti asupra limbii romane este insa
epoca fanariota (1711-1821).
Conditiile in care se desfasoara acum influenta neogreaca asupra limbii romane
din Tara Romaneasca si Moldova sunt aproape identice cu cele in care se exercita
influenta turca osmanlie.
A doua jumatate a sec. XVIII si inceputul sec. XIX
In scopul actiunii de culturalizare a poporului, in jumatatea a doua a sec. XVIII si
la inceputului sec. XIX, apar o serie de carti, destinate unui public larg, in Tara
Romaneasca, in Moldova, iar, pentru tinuturile romanesti din Austro-Ungaria, la
Buda, la Viena si la tipografii bisericesti ca acelea din Blaj, Sibiu, Brasov etc.
1. Preocuparile reprezentantilor Scolii ardelene pentru problemele limbii literare
In sec. XVIII se petrec in Transilvania, ca si in toata Europa, mari framantari
politice, sociale si ideologice. Romanii continuau sa fie lipsiti de egalitate in drepturi
cu celelalte trei natiuni privilegiate. Unirea cu Biserica Romei adusese numai cateva
avantaje neinsemnate pentru preotii uniti, in timp ce marea masa a populatiei
romanesti ramane, mai departe, sub apasarea obligatiilor iobagesti.
Miscarea denumita Scoala ardeleana e legata mai ales de activitatea, pe taram
istoric si filologic, a trei scriitori de la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX:
Samuil Micu (sau Clain) (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816) si Petru Maior
(1760-1821).
Reprezentanti tipici ai luptei de emancipare nationala, carturarii Scolii
Ardelene au cautat sa legitimize drepturile poporului roman prin argumente
istorice si filologice.
Prin gramaticile si prin dictionarul pe care le publica, invatatii Scolii Ardelene
ofera burgheziei romanesti in ascensiune mijloace practice de cunoastere si de
cultivare a limbii romane. Sub raportul actiunii exercitate asupra dezvoltarii limbii
romane literare, Scoala ardeleana se deosebeste radical de curentul latinist pe care la generat si al carui punct culminant va fi atins mai tarziu, in jumatatea a doua a
sec. XIX, cu Dictionarul lui Laurian Massim.
2. Limba Tiganiadei lui Ion Budai-Deleanu
Epoca de modeste inceputuri ale literaturii romane culte, in care scrie Ion BudaiDeleanu, se caracterizeaza prin adanci transformari sociale.
In aceasta perioada, dupa cum am aratat, scrierile Scolii Ardelene au un
caracter predominant militant: ele reprezinta o arma de lupta pentru emanciparea
nationala a romanilor din Ardeal . Operele lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru

Maior si ale altora, desi nu satisfac cerintele artistice ale creatiei literare, depasesc
totusi rigiditatea cronicilor.
Limba literara se afla intr-o faza de accentuate tranzitie.
Budai-Deleanu declara, in prologul Tiganiadei , ca neajungerea limbii cu totul
il desmanta, adica il face sa-si schimbe hotararea.
Concaputa la sfarsitul sec. XVIII si terminate in doua variante pana pe la 1812,
Tiganiada n-a putut vedea lumina tiparului decat in 1876-1877, cand Teodor
Codrescu a publicat-o, in prima varianta, in revista Buciumul Roman.
3. Limba scriitorilor munteni si moldoveni din perioada de tranzitie spre epoca
moderna
Sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX constituie o epoca de tranzitie pentru
limba literara, care paseste in faza moderna a dezvoltarii ei. In conditii economice,
politice si sociale noi, isi desfasoara activitatea literara poetii Vacaresti, Costache
Conachi, Iordache si Dinicu Golescu.
Intre 1788-1791, Ienachita Vacarescu redacteaza o Istorie a preaputernicilor
inparati othomani, pe care a publicat-o mai tarziu (1863), dupa manuscris, Al. Papiu
Ilarianu, in ortografie latinizanta(cu caractere latine).
Ienachita Vacarescu a tradus din turceste in romaneste un Hatisarif publicat la
Bucuresti , 1791.
4. Limba scrierilor lui Iancu Vacarescu
Cu Iancu Vacarescu (1792-1863) poezia originala in limba romana realizeaza
procese remarcabile, iar limba literaturii artistice se slefuieste tot mai mult.
Limbajul poetic al lui Iancu Vacarescu, desi este superior al celui al lui Ienachita
Vacarescu, se caracterizeaza prin trasaturi contradictorii: numeroase calitati
concureaza cu numeroase stangacii.
5. Limba scrierilor lui Iordache Golescu
Iordache si Dinicu Golescu sunt fii marelui ban Radu Golescu. Iordache Golescu
(1768-1848), numele sub care era cunoscut Gheorghe Golescu , a fost unul dintre cei
mai active carturari si oameni de stat ai Tarii Romanesti, in prima jumatate a sec.
XIX.
Inca inainte de 1820, Iordache Golescu a redactat si o Carticica coprinzatoare da
cuvintele ce am auzit da la insusi cugetul mieu , in acre, de fapt, aduna la un loc
cateva dusertatii si dialoguri filozofico-morale.
Scrisul lui Iordache Golescu aduce o nota particulara in limba literara a epocii.
6. Limba memorialului de calatorie al lui
Dinicu Golescu
Constantin Golescu sau, cum semna el, Constantin Radovivi din Golesti,
cunoascut sub numele de Dinicu Golescu (1777-1830), a avut un rol deosebit de

important in dezvoltarea invatamantului si a culturii din Tara Romaneasca, in


primele decenii ale sec XIX.
7. Limba poeziilor lui Costache Conachi
Poeziile lui Costache Conachi au fost cunoascute de contemporanii sai prin
diferite copii manuscrise puse in circulatie de insusi Conachi. In timpul vietii,
Conachi n-a tiparit decat traduceri in limba franceza a romanului istoric Matilda de
Marie Cottin (aparuta in 3 volume, la Iasi , in 1844; traducerea a fost facuta cu
colaborarea partiala a lui Iacob Fatu )