Hotararea Faimblat vs. Romania.

Respingerea ca
inadmisibila a revendicarii dupa Legea nr. 10/2001 incalca
articolul 6
Printr-o hotarare publicata azi, 13 ianuarie 2009, in cauza Faimblat vs. Romania, CEDO a
decis ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in constatarea caracterului ilegal al
nationalizarii introdusa dupa intrarea in vigoare a legii 10/2001 incalca articolul 6 din
Conventie care garanteaza dreptul la un proces echitabil.
Pe scurt, reclamantii au introdus, dupa intrarea in vigoare a legii 10, o actiune prin care
solicitau sa se constate caracterul ilegal al nationalizarii imobilului in baza Decretului
92/1950. Actiunea lor a fost insa respinsa ca inadmisibila in 8 aprilie 2002 pe motivul ca ar fi
trebuit sa urmeze procedura prevazuta de legea speciala.
Curtea a constatat ca respingerea actiunii in constatare nu ar fi ridicat nicio problema daca, in
circumstantele concrete ale cauzei, procedura prevazuta de legea 10/2001 ar fi fost o cale
efectiva. Verificand eficacitatea mecanismului prevazut de legea 10/2001, ea a constatat ca,
dupa ce se parcurge procedura administrativa si, daca este cazul, chiar contencioasa
prevazute de legea 10, se adopta o decizie administrativa a carei executare se realizeaza in
procedura prevazuta de legea 247/2005, adica prin Fondul Proprietatea. Or, asa cum Curtea a
constatat deja de mai multe ori in jurisprudenta sa, Fondul Proprietatea nu este functional. In
consecinta, accesul oferit de legea 10/2001 este unul teoretic si iluzoriu, nefiind in masura sa
conduca intr-un interval rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru
care restituirea in natura nu mai este posibila.
In concluzie, ingerinta in dreptul de acces la o instanta al reclamantilor nu fusese
proportionala cu scopul legitim urmarit dat fiind faptul ca astazi, la mai mult de 7 ani de la
inceperea procedurii administrative, reclamantii nu au primit inca nicio despagubire si nu au
nicio garantie ca vor obtine una in viitorul imediat.
In sfarsit, dat fiind numarul mare de cauze pe rolul Curtii pe aceasta problema, ea a considerat
ca este vorba despre o problema de sistem, structurala, si ca autoritatile ar trebui sa ia masuri
legislative pentru a se asigura ca cererile de restituire primesc un raspuns definitiv in intervale
rezonabile. De asemenea, statul trebuie sa suprime toate obstacolele juridice care impiedica
executarea cu celeritate a deciziilor definitive (administrative sau judecatoresti) cu privire la
imobile nationalizate, pentru ca vechii proprietari sa obtina fie restituirea bunurilor lor fie o
despagubire rapida si adecvata pentru prejudiciul suferit, mai ales prin adoptarea de masuri
legislative, administrative si bugetare apte sa garanteze un asemenea rezultat.
Consideram ca simplul fapt ca in cauza de fata era vorba de o actiune in constatare si nu de
una in revendicare propriu-zisa nu schimba cu nimic datele problemei, solutia Curtii fiind
deplin aplicabila si in cazul actiunilor in revendicare pentru identitate de ratiune. Vom reveni
cu comentarii despre hotarare si consecintele sale.