Sunteți pe pagina 1din 17

Rolul Uniunii Africane in rezolvarea unor

conflicte regionale

Somalia este impotriva restului lumii, clanul meu impotriva


Somaliei, familia mea impotriva clanului, eu si
fratele meu impotriva familiei, eu impotriva fratelui meu.1

I.
1

Consideratii privind dimensiunea conflictelor si prezentarea generala

Vechi proverb somalez

Consideratii generale privind Uniunea Africana


Uniunea Africana (UA) este succesoarea Organizatiei Unitatii Africane (OUA).
OUA a fost o organizatie regionala cu competenta generala pe continentul african si a fost
creata la 25 mai 1963, prin Carta Organizatiei Unitatii Africane, avand drept scopuri intarirea unitatii
si cooperarii statelor africane, apararea colectiva a statelor membre, eradicarea colonialismului in
Africa si dezvoltarea cooperarii internationale conform Cartei ONU.
In anul 2002, OUA a fost inlocuita cu Uniunea Africana, organizatie care reuneste toate statele
de pe continentul african.
Actul constitutiv al UA a fost adoptat la 11 iulie 2000, la summit-ul OUA de la Lom (Togo) si
a fost supus semnarii si ratificarii statelor membre ale OUA, intrand in vigoare in mai 2001. Inlocuirea
OUA cu UA a avut loc oficial la 9 iulie 2002, cu ocazia primei Conferinte a Uniunii, la Durban (Africa
de Sud).
Inspirata de Uniunea Europeana, Uniunea Africana a fost creata pentru realizarea unei mai bune
integrari, guvernari si stabilitati pe continentul african, avand in vedere dificultatile mari prin care au
trecut statele africane in ultimele decenii.
UA urmareste sa devina o institutie fundamentala si principala organizatie in domeniul
promovarii integrarii sociale si economice accelerate a continentului, in vederea intaririi unitatii si
solidaritatii intre tarile si popoarele, bazata pe o Africa unita si puternica. Organizatie cu continentala
panafricana UA actioneaza pentru punerea in aplicare a programului sau in domeniul dezvoltarii si
integrarii si pentru promovarea pacii, securitatii si stabilitatii pe continent.
UA s-a constituit avand la baza principiile egalitatii, suveranitatii si interdependentei statelor,
respectarii frontierelor, neamestecului in treburile interne, interzicerii fortei si a amenintarii cu forta,
apararii drepturilor omului si ale popoarelor, democratiei si suprematiei dreptului dar, ca un aspect de
noutate in planul relatiilor internationale, si dreptul la ingerinta al UA pentru a interveni in treburile
interne ale statelor, pentru a impiedica crimele de razboi, genocidul si crimele contra umanitatii.
De asemenea, intre principiile pe baza carora functioneaza UA, se numara si promovarea
egalitatii intre barbati si femei, respectarea principiilor democratiei, drepturilor omului, statului de
drept si a bunei guvernari, promovarea justitiei sociale pentru a asigura o dezvoltare economica
echilibrata, respectarea caracterului sacrosant al vietii umane si pedepsirea asasinatelor politice, actelor
teroriste si activitatilor subversive, condamnarea si eliminarea schimbarilor anticonstitutionale de
guverne.

Potrivit Actului constitutiv al UA, printre obiectivele acesteia sunt inscrise:


- apararea suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei statelor membre;
- accelerarea integrarii politice si social-economice a continentului;
- promovarea si apararea pozitiilor africane comune pentru continent si pentru popoarele sale;
- favorizarea cooperarii internationale;
- promovarea pacii, securitatii si stabilitatii pe continent;
- promovarea principiilor si institutiilor democratice, a participarii populare si
- bunei guvernari;
- promovarea si apararea drepturilor omului si ale popoarelor;
- dezvoltarea durabila economica, sociala si culturala si integrarea economiilor;
- ridicarea nivelului de viata a popoarelor africane;
- promovarea cercetarii in toate domeniile, in special in stiinta si tehnologie;
- eradicarea bolilor si promovarea sanatatii pe continent.

Institutiile si organele UA sunt inspirate, de asemenea, din structurile institutionale ale UE.
Printre acestea, amintim:
-

Conferinta Sefilor de Stat si de Guvern, care este organul suprem al Uniunii si adopta

decizii prin consens pentru politicile comune ale Uniunii, crearea organelor acesteia, controlul aplicarii
politicilor decise. De asemenea, Conferinta da directive Consiliului executiv cu privire la gestionarea
conflictelor, situatiilor de razboi si altor situatii de urgenta, precum si pentru restabilirea pacii.
-

Consiliul executiv, compus din ministri afacerilor externe sau alte autoritati desemnate de

guverne, asigura coordonarea si decide politicile in domenii de interes comun: comert exterior,
industrie, agricultura, educatie etc.

Parlamentul panafrican, care urmeaza a fi creat, are ca scop asigurarea participarii

popoarelor africane la dezvoltarea si integrarea economica a continentului.


-

Curtea de Justitie, care, de asemenea, urmeaza a fi creata printr-un protocol.

Comisia, ca secretariat al Uniunii, compusa din Presedinte, vicepresedinti si comisari, cu

puteri executive importante pentru aplicarea programelor si deciziilor.


La aceste organe ale Uniunii se adauga: 6 comitete tehnice speciale, institutiile financiare
(Banca Centrala Africana, Fondul Monetar African, Banca Africana de Investitii), Comitetul
reprezentantilor permanenti, Consiliul economic, social si cultural. De asemenea, se are in vedere chiar
crearea unui Consiliu al pacii si Securitatii, inspirat de Consiliul de Securitate al ONU, pentru
gestionarea crizelor pe continentul african.
Conflictele lumii africane
.1. Sudan
Tipul conflictului: civil (politic). Actori geopolitici: trei factiuni rebele non-arabe (Miscarea de
Eliberare SLM, Miscarea pentru Dreptate si Egalitate JEM si Miscarea Nationala pentru Reforma
si Dezvoltare constituita in decembrie 2004) vs. fortele guvernamentale (controlate de Frontul National
Islamic) sprijinite de grupul armat Janjaweed (luptatori din triburile arabe locale, in mod deosebit din
regiunea Darfur, situata in vestul Sudanului). Durata: 1963-1972, 1984-prezent. Obiectiv: control
politic Context geopolitic: In esenta Sudanul cunoaste aceeasi dihotomie etnica si confesionala
exprimata teritorial ca multe alte tari africane, cu o parte nordica dominata de populatii arabe, nomade,
ce au drept ocupatie principala cresterea animalelor si o parte sudica dominata de indigeni africani,
crestini sau animisti, sedentari, care clameaza autonomia regiunii. Complexitatea contextului geopolitic
a crescut in ultima perioada prin descoperirea si valorificare resurselor de hidrocarburi din sudul tarii,
unde sunt prezente diverse companii canadiene, malaieziene, chineze sau indiene, guvernul, direct
interesat de profiturile obtinute din petrol, incercand sa tina sub control situatia.
n provincia occidentala Darfur, guvernul central sudanez raspunde unei insurecii populare
printr-o represiune masiva de ordin genocidar. Sudanul a cunoscut doua razboaie civile de la catigarea
independenei (1956-1972, 1983-2002). Amandoua pot fi explicate prin dorina minoritaii arabe din
valea Nilului de a-i impune prin fora dominaia asupra majoritaii cre tine din sud, astfel ncat sa i
poata pastra privilegiile sociale i economice obinute n urma colonizarii egiptene (1821-1885) i
britanice (1898-1956).

Aceste doua razboaie au nradacinat ideea ca problemele Sudanului se trag de la coexistena


dintre grupul nordic, arab, radical islamic i grupul sudic, negru, cretin. Acest diagnostic s-a dovedit
fals atunci cand i negrii islamiti s-au revoltat mpotriva puterii.
Provincie periferica, saraca i ndepartata de capitala Khartoum, Darfur-ul a fost n mod
constant neglijat de toate regimurile care au condus Sudanul, fie ele coloniale sau autohtone. Nici restul
Sudanului sub-dezvoltat nu o ducea mai bine pana n 1999, cand economia petroliera s-a dezvoltat i
investiii minime au nceput sa apara, nsa doar n zona vaii Nilului, locuita de cele trei triburi arabe
Chaiquiya, Danagla i Jaaliyin, care se considera cetaeni de prima clasa ai arii.
Revolta din Darfur i are originile n conflictul din anii 80 dintre Libia i Ciad, atunci cand,
dorind sa utilizeze Darfurul ca baza pentru lansarea operaiunilor militare, Muamar Ghaddafi, dictatorul
libian, a contribuit substanial la narmarea triburilor arabe din regiune, n vederea includerii acestora n
Liga Araba pe care tocmai o crease. nsa liderii arabi din Darfur, majoritatea nomazi, nu au folosit acest
echipament n lupta contra Ciadului ci au lansat o ofensiva mpotriva conaionalilor lor negri, cre tini.
Astfel a nceput conflictul din Darfur care a facut peste 10.000 de victime ntr-o perioada de 16 ani. n
acelai timp, guvernul central sudanez recruta arabi i negri musulmani din Darfur ntr-o armata
proprie, cu scopul de a lupta mpotriva sudanezilor cretini din sud. nsa acetia se simeau mult mai
apropiai de aa-ziii lor inamici decat de guvern. Astfel, au dezertat n masa, formand gherile de lupta
n Darfur, mpreuna cu rebeli din sud. n februarie 2003, insurecia a izbucnit. Elitele din provincia
centrala nu mai puteau folosi argumentul religios. S-au repliat, astfel, pe tema arabitaii, recrutand for e
armate auxiliare pe acest criteriu, pentru a lupta mpotriva negrilor. nsa era mult mai uor sa loveti n
civili decat n aceste gherile, iar soldaii arabi (janjawid) au recurs la atrocitai cu caracter genocidar.
Din februarie 2003 pana n septembrie 2004, aproape 300.000 de sudanezi negri au murit n acest fel,
fara nici o reacie din partea comunitaii internaionale, care a trimis observatori i ajutor umanitar doar
ncepand cu 2005. Supravieuitorii au migrat n ntregime spre oraele n care Naiunile Unite au
nfiinat tabere de refugiai, pentru 1,5 milioane de persoane (dintr-o populaie de aproximativ 6
milioane). Uniunea Africana a trimis n regiune 7000 de soldai, care au reuit doar sa ncetineasca
violenele, nu sa le opreasca. ONU a vrut sa trimita 23.000 de soldai, dar s-a lovit de refuzul
guvernului central sudanez a lui Omar al- Bachir 2. n mai 2006, guvernul sudanez i cel mai mare grup
rebel din Darfur au semnat un Acord de Pace care prevedea dezarmarea Janjawizilor i participarea
rebelilor la guvernare. n 2007 ONU a adoptat o rezoluie prin care crea o for a de 26.000 de trupe,
mpreuna cu Uniunea Africana, care devenea astfel cea mai mare fora de meninere a pacii din lume
(denumita UNAMID). Scopul principal al UNAMID este acela de a asigura implementarea efectiva a

Cls locales et rgionales du conflit au Darfour - Atlas du Monde Diplomatique (2009)

Acordului de Pace din Darfur, dar i de a proteja populaia civila, de a preveni atacurile armate i de a
asigura securitatea reprezentanilor organizaiilor umanitare din regiune3.
Una dintre cele mai importante prevederi ale Acordului de Pace sudanez asigura dreptul
Sudanului de Sud de a secesiona, n cazul n care populaia sa voteaza n cadrul unui referendum pentru
aceasta soluie. Dei Sudanul de Nord nu privete secesiunea n mod favorabil, deoarece o mare parte
din rezervele de petrol ale statului se gasesc n Sud, guvernul a dat unda verde referendumului care ar
urma sa aduca independena, n cazul n care 50%+1 voteaza Da, iar prezena la vot este de 60%. n
acest caz, anul 2010 ar putea aduce independena pentru Sudanul de Sud i ar putea reduce considerabil
ansele ca un nou conflict ntre arabi i cretini sa izbucneasca n regiune4.
Pana atunci nsa, urmarile conflictului nca se manifesta n toate regiunile Sudanului. n Nord,
guvernul a instaurat o atmosfera represiva, utilizand fore de securitate pentru a aresta i reine activiti
i rebeli suspectai, violand astfel dreptul la asociere i libera exprimare. Ziarele sunt suspendate iar
membrii opoziiei haruii constant, fiind ngradit dreptul populaiei de a afla tiri legate de abuzurile
comise n Darfur i compromiand dreptul la informare necesar pentru susinerea alegerilor libere i
corecte. n Darfur, autoritaile obstrucioneaza aciunile UNAMID i au expulzat n 2009 13 agenii
internaionale de ajutorare. Astfel, informaiile legate de nevoile celor 2.7 milioane de refugiai din
Darfur sunt greu de obinut. n Sudanul de Sud, guvernul nu s-a dovedit capabil de a-i proteja cetaenii
de luptele inter-etnice care au facut peste o mie de victime 5. Forele internaionale aflate n Sudan pot
reduce efectele acestor ncalcari ale drepturilor omului, punand protecia lor n centrul dialogului cu
autoritaile din Nord i Sud, riscand altfel sa desfaoare doar misiuni nesemnificative. Rezultatul ar fi
cel mai tragic pentru civilii din Sudan, care ar putea nfrunta realitai i mai grave decat cele actuale.
nsa o aciune mai consistenta a Naiunilor Unite este blocata de China, care importa cantita i mari de
petrol din Sudan i favorizeaza guvernul autoritar al lui Omar al-Bachir, facand uz de dreptul sau de
veto atunci cand vine vorba de sanciuni dure mpotriva Sudanului n Consiliul de Securitate al ONU.
n 2008, Curtea Criminala Internaionala l-a acuzat pe Preedintele sudanez Omar al-Bachir de
sponsorizarea crimelor de razboi i a crimelor mpotriva umanitaii. Curtea a decis ca Bachir a
intenionat sa distruga cele trei grupuri tribale din Darfur din cauza etnicitaii lor. n consecina, Curtea
Internaionala va emite un mandat de arestare pe numele lui Bachir.
Somalia
Tipul conflictului: civil (politic). Actori geopolitici: diverse factiuni politice. Durata: 1988prezent. Obiectiv: control politic. Context geopolitic: Somalia nu recunoaste nici un fel de autoritate
3
4
5

United Nations - Security Council authorizes hybrid UN-African Union operation in Darfur (2007)
The Economist - Heading Towards Independence (decembrie 2009)
Human Rights Watch - The Way Forward: Ending Human Rights Abuses and Repression across Sudan (2009)

centrala (fiind un stat de jure) sau orice fel de caracteristica unei formatiuni statale (ex: moneda
nationala), puterea fiind impartita intre diverse clanuri. Cu un trecut colonial destul de complex (secole
de dominatie araba, apoi redescoperita de portughezi, colonie franceza, italiana si britanica) Somalia
devine independenta in 1960 si initiaza o serie de conflicte locale pentru autodeterminare cu Etiopia,
Kenya (de exemplu, pentru regiunea Ogaden).
In 1991, regiunea nord-estica (cornul Africii), recunoscuta sub numele de Somaliland, fosta
colonie britanica, beneficiind si in prezent de infrastructura lasata de acestia, isi declara independenta
cu capitala la Hargeisa, fara recunoastere internationala.
Principala formatiune politica (de altfel, intreaga viata politica a Somaliei este dominata de
structurile familiale puternice instituite in clanuri) o constituie Congresul Somaliei Unite care
controleaza si capitala Mogadishu. Tot in 1991 aceasta se scindeaza in doua factiuni opuse, starea
conflictuala generata de disputa dintre cele doua determinand interventia S.U.A. si a Natiunilor Unite.
In cele aproape doua decenii de razboi civil mediile internationale au inregistrat aproape o jumatate de
milion de victime. Somalia este din acest punct de vedere un paradox o tara unificat in aparenta, insa
extrem de divizata in esenta. Este unul dintre cele mai omogene state-natiuni (cel putin teoretic) cu
aproape intreaga sa populatie, estimata la o cifra de 9 milioane de locuitori, impartasind aceeasi limba,
somaleza (singura tara africana in care toata populatia vorbeste aceeasi limba), aceeasi religie,
islamul sunnit, aceeasi cultura si aceesi origine etnica. Insa, ceea ce ii diferentiaza pe somalezi este
clanul. In Somalia clanul inseamna totul. Somalezii se impart intr-un numar naucitor de clanuri, subclanuri, sub-sub-clanuri s.a.m.d. .
Cornul Africii reprezinta unul dintre cele mai importante puncte geopolitice si geostrategice ale
globului. Tarile din zona se afla pe axa care uneste Africa cu Orientul Mijlociu. In cursul Razboiului
Rece, SUA si URSS si-au disputat suprematia in aceasta regiune care ofera controlul geostrategic a
doua continente si asigura accesul la zona petroliera a Orientului Mijlociu si la cea a Africii.
Stramtoarea Babel-Mandeb asigura, in plus, controlul asupra unei bune parti din comertul mondial.
Cand Siad Barre a fost inlaturat de la putere in 1991, Robert Oakley fost agent CIA, expert in
contra-terorism a fost insarcinat ca trimis oficial al SUA in Somalia. Forta americana a fost, in cele
din urma, silita sa se retraga in 1993, in conditii umilitoare pentru SUA, 18 militari americani fiind
executati public la Mogadiscio si cadavrele lor profanate.
In aceeasi perioada, in Somalia s-au descoperit unele zacaminte de petrol, gaze naturale si
minereuri. Pe langa plasamentul perfect in zona Cornului Africii, Somalia devenea potential si una
dintre tarile cu resurse energetice.
Liderii razboiului (warlords) sprijiniti de SUA s-au reunit in asa-zisa Alianta pentru
Restaurarea Pacii si Anti-terorism (Alliance for the Restoration of Peace and Counter-Terrorism

ARPCT), grupare generos finantata de Statele Unite. Potrivit lui International Crisis Group care in
iunie 2006 a intervievat mai multi lideri ai ARPCT organizatia primea lunar intre 100.000 si 150.000
de dolari de la CIA. Imediat dupa ce islamistii au cucerit Mogadiscio, in vara lui 2006, Administratia
Bush a inceput in Somalia o serie de operatiuni de tip deep enemy penetration (penetrarea in
adancime a inamicului). Dezvaluirea a fost facuta, in iunie 2006, de Observer si de Africa
Confidential, care au publicat e-mailuri ale unor firme subventionate de Washington pentru aceste
operatiuni. Firmele mentionate erau Select Armor, ATS Worldwide, si Special Associated
Service.
Toata aceasta corespondenta sugereaza ca Administratia Bush era la curent cu operatiunile
companiilor private implicate in conflictul din regiunea Cornului Africii. Un caz tipic de privatizare a
razboiului. Operatiunea Etiopiei din Somalia de la sfarsitul anului 2006, a fost discutata de generalul
John Abizaid, comandantul CENTCOM (Central Command), in cursul vizitei acestuia la Addis Abeba,
de la inceputul lui decembrie 2006. Potrivit New York Times, premierul Meles Zenawi i-a dat
asigurari lui Abizaid ca fortele etiopiene vor castiga razboiul cu islamistii din Somalia intr-o saptamana
sau doua. Generalul John Abizaid si-a manifestat cu acea ocazie, temerea ca invazia Etiopiei in
Somalia va genera o criza umanitara greu de stapanit, in toata regiunea Cornului Africii.
Razboiul prin procura al SUA in Cornul Africii a venit pe fundalul rezistentei acerbe din Irak,
al sfidarii nucleare iraniene si al infrangerii republicanilor la alegerile din noiembrie 2006.
Obiectivul Etiopiei fixat de Washington era instalarea in Somalia a unui guvern federal de
tranzitie, prietenos cu interesele americane. Una din primele actiuni ale fortelor etiopiene la
Mogadiscio, a fost ocuparea Ambasadei SUA. Explicatia este simpla. Inainte de a fi alungati in 1993
din Somalia, americanii de la Ambasada din Mogadiscio avand unul dintre cele mai mari efective de
personal din Africa sub-sahariana constituiau baza strategica pentru toate operatiunile militare sub
acoperire si operatiunile de spionaj ale SUA din Africa si Orientul Mijlociu. Reocuparea fostei
Ambasade a SUA inseamna, pur si simplu, reluarea activitatilor subversive ale vechiului centru din
capitala Somaliei. Acest spatiu de impact geopolitic este destabilizat de conflicte interetnice si intertribale prezente in compunere statelor din zona: Eritreea, Etiopia, Djibouti, Kenya, Somalia si
Tanzania. Chiar daca Somalia este una din cele mai omogene state africane, in statele apartinand
acestui sistem geopolitic exista diferentieri etnice si rivalitati inter- si intra-clanuri alimentate de
competitia pentru resurse.
Un vechi proverb somalez spune Somalia este impotriva restului lumii, clanul meu impotriva
Somaliei, familia mea impotriva clanului, eu si fratele meu impotriva familiei, eu impotriva fratelui
meu.

Statele Unite si Marea Britanie sustin si ele, in mod tacit, recunoasterea Somalilandului, prima
din dorinta de a incuraja democratizarea regiunii, de a ingradi expansiunea terorismului si de a stabiliza
regiunii in directia dorita, pentru a putea ingradi Sudanul, iar a doua putere atat in virtutea protectiei
datorate unei foste colonii, cat si ca urmare a lobby-ul puternicei diaspore Issaq din regat. Miza altor
state europene o constituie beneficiile economice, Norvegia de pilda fiind interesata de petrolul si
gazelle naturale ale Somalilandului, iar compania germana Heidelburg Cement Group, al patrulea
producator de ciment din lume, este direct interesata in dezvoltarea si producerea cimentului in regiune.
Uniunea Europeana in ansamblu nu reuseste insa sa ajunga la un punct de vedere convergent,
fiind divizata intre tendintele contrare ale Marii Britanii pe de o parte, care solicita recunoasterea
Somalilandului, si Italia pe de alta parte, care sustine o Somalie unita si care chiar ar fi furnizat
armament guvernului central din Somalia, in ciuda embargoului instituit.
In regiune exista temerea ca daca Somalilandului i se va acorda independenta, se va declansa un
val de miscari separatiste caci fiecare stat din estul Africii are clivaje interne indeajuns de solide incat
sa justifice asemenea tendinte secesioniste.
Eritreea refuza recunoasterea Somalilandului si din pricina faptului ca doreste o contrapondere
in regiune a puterii reprezentate de Etiopia. O Somalie unificata, incluzand si Somalilandul, ar fi
singura tara din Cornul Africii care ar putea avea pretentii la statutul de rival al Etiopiei. Dar ambitiile
somaleze nu s-au oprit aici, ci au inclus si Republica Djibouti, pe care au revendicat-o. Acest stat este
populat cu precadere de doua etnii: in nord afar (40% din populatia Djibouti si 4% din cea a Etiopiei)
iar in sud Issa, prima provenind din etnia etiopiana dankali, iar ultima avand origini somaleze,
majoritari si detinatori in mod traditional ai puterii.
Djibouti nu a fost ocolit nici el de tendintele centrifuge ce au marcat continentul, in acest caz ele
venind mai ales din partea populatiei afar, care visa crearea, impreuna cu afarii din Etiopia si Eritreea, a
unei mari Afarii. Popor de crescatori de animale nomazi, ei reprezinta una dintre cele noua diviziuni
etnice recunoscute in Etiopia. Ei sunt organizati in clanuri, acestea la randul lor divizate in clase
sociale: asaimara cei rosii fiind clasa dominanta, iar adoimara sau cei albi, fiind clasa
subordonata.
Dupa unii specialisti, anul 2007 a reprezentat ultima etapa de desavarsire a devolutiei somaleze.
Somalia nu poate oferi un mai bun exemplu didactic pentru ceea ce se numeste in literatura de
specialitate failed state (stat esuat). Unii analisti considera insa ca failed state este o apreciere prea
generoasa si mult mai potrivit este un alt concept, aparent mai nou si anume collapsed state (stat
prabusit).
. Burundi

Tipul conflictului: civil (etnic). Actori geopolitici: diverse militii etnice, forte guvernamentale,
rebeli (Hutu, Tutsi). Durata: 1988 prezent. Obiectiv: castigarea puterii politice. Context geopolitic:
Dupa obtinerea independentei fata de Belgia in 1962, Burundi se instituie intr-o monarhie institutionala
cu doua comunitati egale Hutu si Tutsi. Dupa 1965, incep sa se manifeste atitudini nationaliste
radicale (asasinate, urmate de represalii, atat in Rwanda, unde reprezentati Tutsi cad victime unor Hutu,
cat si in Burundi, unde ca replica, prim-ministrul, de origine Hutu, este asasinat). In 1988, peste 20 000
de Hutu sunt masacrati de soldatii Tutsi in nordul tarii. Dupa 1993, Frontul Democratiei din Burundi
(FRODEBU), dominat de populatia Hutu, castiga primele alegeri libere, intrand in conflict cu fortele
armate Tutsi. Numeroasele conflicte fac ca Organizatia Unitatii Africane (OUA) sa instaleze pe
teritoriul statului Burundi o forta de mentinere a pacii de 2 535 de soldati, inlocuiti in 2004 de 5 000 de
soldati sub egida ONU.

Congo (Brazzaville)
Tipul conflictului: civil (etnic). Actori geopolitici: rebeli vs. fortele guvernamentale. Durata:
1993-1995, 1997 prezent. Obiectiv: castigarea puterii politice. Context geopolitic: Dupa dizolvarea
Adunarii Nationale in 1993 (Republica Congo a experimentat peste 20 de ani de comunism), cand au
loc primele alegeri democratice, rezultatele sunt intens contestate si au loc escaladari in ciocniri
violente intre diversele grupuri etnice ale populatiei Bantu.
Republica Congo se inscrie intre producatorii importanti de petrol, cu un potential crescut de
valorificare al resurselor de hidrocarburi off-shore.

Republica Democratica Congo


Tipul conflictului: civil (politic, economic). Actori geopolitici: rebeli (Uniunea Patriotilor
Congolezi - UPC, Gruparea Congoleza pentru Democratie RCD, Frontul Nationalist si Integrationist
FNI, forte straine aliate din Rwanda, Uganda, Burundi) vs. fortele guvernamentale sprijinite de forte
straine (din Angola, Zimbabwe, Namibia - la solicitarea presedintelui Kabila), militii Mayi-Mayi
(rezistenta populara) si diverse grupuri armate. Durata: 1960-1965; 1998 prezent. Obiectiv: control
politic. Context geopolitic: Mostenirea coloniala, multitudinea grupurilor etnice si distributia lor in
incompatibilitate cu granitele trasate, la care se adauga distributia spatiala inegala a resurselor au

constituit creuzetul social si politic perfect pentru ample confruntari civile atat pentru accesul la
resurse, cat si pentru castigarea controlului politic.
Pana in 1995 lupta pentru controlul politic s-a desfasurat intre populatia bastinasa Hutu si
cateva grupuri etnice locale din estul R.D. Congo (Nyanga, Nande, Hunde). Impunerea fortelor Tutsi in
Rwanda (in estul R.D. Congo) a avut drept consecinta peste un milion de refugiati Hutu in fostul Zair.
Drept replica, guvernatorul provinciilor estice congoleze recurge la ultimatumuri privind parasirea
regiunii de catre populatia Tutsi (ostila presedintelui de atunci, Joseph Desire Mobutu) fapt ce va
provoca numeroase confruntari sangeroase si chiar debarcarea de la putere a regimului Mobutu in
1997, locul sau fiind luat de comandantul fortelor rebele, Laurent Kabila, concomitent cu schimbarea
numelui tarii din Zair in Republica Democratica Congo.
Pe fondul contestarii, la randul sau, de Gruparea Congoleza pentru Democratie (dominata de
populatia Tutsi), starea conflictuala se accentueaza dupa 1998, capatand dimensiuni regionale, prin
interventia diverselor grupuri de interes din tarile invecinate (Angola, Namibia, Zimbabwe, pe de o
parte, de partea fortelor guvernamentale si Uganda, Rwanda, Burundi, de cealalta parte). In ianuarie
2001, presedintele Kabila este asasinat, locul sau fiind luat de fiul sau, Joseph Kabila care, o data cu
acordurile internationale de pace, elimina fortele straine de pe teritoriul congolez (2003), in tentativa sa
de a realiza o armata proprie unita.
In 2004, R.D. Congo, Rwanda si Uganda stabilesc o comisie de monitorizare si implementare a
acordurilor de pace si securitate in regiune, sub egida Natiunilor Unite.
Accesul preferential la resurse (R.D. Congo dispune de importante zacaminte de diamante, aur
si metale rare) a constituit atat cauza starii prelungite de conflictualitate, cat si sursa de finantare pentru
aceasta, in aceeasi masura a fortelor guvernamentale si a celor rebele, ostile.

Cte dIvoire
Tipul conflictului: civil (politic, religios, economic). Actori geopolitici: rebeli (Miscarea
Patriotica, cea mai mare factiune, Miscarea populara a Vestului Indepartat, Miscarea pentru Dreptate
si Pace, forte straine aliate din Liberia si Sierra Leone) vs. fortele guvernamentale sprijinite de diverse
militii loiale, dar si de mercenari britanici, francezi sau sud-africani. Durata: 2002 prezent. Obiectiv:
control politic. Context geopolitic: In septembrie 2002, in Cte dIvoire izbucneste un razboi civil,
avand ca punct de plecare revolta fortelor militare din nordul tarii impotriva presedintelui Gbagbo, pe
motivul marginalizarii politice (in 2000 reprezentatul acestora a fost exclus din alegerile prezidentiale)
si pe fondul unor mai vechi diferende intre populatia din nord, majoritar musulmana, si cea din sud,

dominant crestina si animista, dihotomie teritoriala pastrata si in prezent (rebelii controleaza jumatatea
nordica a tarii, iar fortele guvernamentale pe cea sudica).
Cte dIvoire este cel mai mare producator mondial de cacao, monopolizand jumatate din
productia de ciocolata a Globului (aproximativ 350 milioane $/an) astfel ca starea de conflictualitate
este profitabila din punct de vedere economic pentru mai multe parti implicate, care in august 2004 au
semnat un acord de incetare a focului si au acceptat o forta internationala de mentinere a pacii sub
egida ONU pana la alegerile prezidentiale din 2005.
Etiopia si Eritreea
Tipul conflictului: civil (Etiopia, etnic, economic); international (Etiopia si Eritreea, litigiu
asupra granitei). Actori geopolitici: diverse grupuri etnice (Anyuaa-Anuak vs. Nuer in Gambella;
Sheko- Mejjangar vs. Manja si Sheka vs. Bench-Maji in Yeki, ambele situate in districtul Ilubabor, care
ocupa sud-vestul Etiopiei, in vecinatatea granitei cu Sudanul) si fortele guvernamentale, la care se
adauga Frontul Democratic al Populatiei Revolutionare (EPRDF); Etiopia vs. Eritreea. Durata: 1998prezent. Obiectiv: control asupra resurselor de apa si a suprafetelor agricole (Etiopia); granite
interstatala (Etiopia si Eritreea). Context geopolitic: Etiopia (singurul sau unul dintre centrii
antropogenetici ai lumii), cu o bogata istorie, sintetizeaza in cele mai adanci esente continentul african,
chiar si prin conflictul dintre cele doua populatii, Anuak (cultivatori) si Nuer (crescatori de animale):
disputa asupra a doua resurse problematice in Africa teren si sursele de apa. Situatia diplomatica a
regiunii se complica si prin coordonata etnica, mai ales dupa politica deportarilor implementata in anii
`70-`80 in timpul regimului consiliului administrativ al soldatilor (cunoscut sub numele de Derg, acesta
a facut trecerea de la monarhie la regimul socialist, cu sprijin financiar sovietic) si prin prezenta unor
tabere de refugiati in sud-vestul Etiopiei, la granita cu Sudanul, situate pe teritoriile ocupate traditional
de populatia Anuak.
De mentionat este faptul ca Anuak reprezinta 27 % din populatia regiunii, in timp ce Nuer, peste
40 %. Recentele descoperiri ale zacamintelor de hidrocarburi in regiunea Gambella, sub terenurile
anuak-ilor, vin sa reactiveze si mai mult traditionala disputa inter-etnica, in contextul in care etiopienii
bine reprezentati in guvern au tot interesul acum sa indeparteze exponentii populatiei Anuak din
propriile teritorii.
In ceea ce priveste conflictul dintre Etiopia si Eritreea, acesta are la baza litigiul asupra granitei
dintre cele doua state, cu origini ceva mai vechi, in rezolutia ONU din 1952 care stipula realizarea
confederatiei alcatuite din Etiopia si Eritreea sub conducerea imparatului Haile Selassie (Ras Tafari
Makonnen preia tronul in 1930 sub numele de Haile Selassie, dupa moartea imparatesei Zauditu; in
1936, domnia sa cunoaste o scurta intrerupere, cand italienii, care controlau Eritreea, invadeaza Etiopia,

imparatul fiind obligat sa plece in exil in Marea Britanie; ulterior fortele britanice recastiga controlul
asupra Etiopiei). Monarhia etiopiana este dizolvata in 1974, cand o grupare militara (recunoscuta sub
numele de Derg), condusa de colonelul Mengistu Haile Mariam, preia puterea printr-o lovitura de stat
si face trecerea catre un regim socialist care instaureaza teroarea rosie.
Desi rezolutia din 1952 stipula pentru Eritreea drepturi democratice si o anumita autonomie,
acestea au fost puternic incalcate, parlamentul eritrean fiind dizolvat chiar de imparatul Selassie.
Eritreea continua lupta de eliberare prin diverse grupari - Frontul de Eliberare (ELF), 1960, Frontul de
Eliberare populara (EPLF), 1970, condus de Isaias Afwerki.
Eritreea isi recastiga independenta fata de Etiopia in 1993, dar intre cele doua state ramane o
problema de rezolvat: Badme, o regiune stancoasa de cca 250 de mile patrate aflata pe granita. Situatia
este cu atat mai complicata cu cat cea mai nordica provincie etiopiana, Tigray, clameaza pentru
autonomie si-si propune propriile granite. La aceasta se adauga si faptul ca prin independenta Eritreei,
Etiopia ramane fara iesire la Marea Rosie.
In 2000 se semneaza un acord de incetare a focului, dupa o intensa mediere diplomatica
realizata de ONU si S.U.A., iar in 2002 o comisie internationala a facut o noua propunere privind
traseul definitiv al granitei.
Kenya
Tipul conflictului: civil (etnic, politic, economic). Actori geopolitici: diverse grupuri etnice
(keniene si non-kenyene). Durata: 1990-prezent. Obiectiv: recunoasterea identitatii anumitor grupuri
etnice si control politic. Context geopolitic: Starea conflictuala din nord-vestul Kenyei, la granita cu
Sudan si Uganda, alte doua focare de conflict ale Africii de Est, este determinata si intretinuta de
mozaicul etnic, fiind recunoscute cel putin sapte grupuri etnice distincte, remarcandu-se importante
comunitati arabe, asiatice, dar si europene ca urmare a trecutului sau colonial.
Controlata sute de ani de arabi (sec. VII-XIX) si ocazional de portughezi, aflata in atentia
misionarilor crestini europeni in sec. XIX, Kenya devine parte integranta a Imperiului colonial Britanic
la inceputul sec. XX, astfel ca in 1944 guvernarea Kenyana nu cunoaste nici o reprezentare africana. La
jumatatea secolului trecut Uniunea Africana Kenyana (dominata de populatia Kikuyu) incepe lupta de
recastigare a drepturilor africanilor, chiar cu campanii ce ar putea fi caracterizate drept teroriste
(gruparea Mau Mau) impotriva asezarilor albilor.
Instaurarea regimului dictatorial al lui Daniel Arap Moi, in 1982, atrage numeroase proteste
internationale indreptate impotriva incalcarii drepturilor omului si a ideii de prizonierat politic.
Stimulata de stat, starea conflictuala este utilizata ca pretext pentru a justifica mediilor internationale
inoportunitatea pluri-partidismului in Kenya.

Liberia
Tipul conflictului: civil (politic, economic). Actori geopolitici: rebeli (Liberienii Uniti pentru
Reconciliere si Democratie LURD; Miscarea pentru Democratie) vs. fortele guvernamentale vs.
actori internationali (Sierra Leone, Marea Britanie si S.U.A. acuzate de sprijin direct si indirect dat
fortelor antiguvernamentale). Durata: 1985-1988, 1990-1996, 2000-prezent. Obiectiv: control politic.
Context geopolitic: Identitatea politica a Liberiei este foarte interesanta, aceasta bucata de pamant din
vestul Africii devenind taramul fagaduit pentru afro-americanii care s-au reintors de pe celalalt
continent incepand cu 1822. Dar noii colonisti nu doresc sa se mai integreze in societatea africana,
libero-americanii clamand independenta Liberiei in 1847 (chiar numele noului stat exprima aceeasi
idee pamantul celor liberi). Samuel Doe (apartenent al populatiei Krahn) pune capat celor 133 de
ani de dominanta libero-americana pe scena politica a Liberiei, in fruntea formatiunii Consiliul
Mantuirii Neamului PRC, pastrand si dezvoltand relatiile de cooperare cu S.U.A. care-i confera
sprijin militar si economic. Opozitia politica devine din ce in ce mai puternica si o data cu alegerile din
1985 se inmultesc incercarile de a da o lovitura de stat, in special din partea triburilor opozante Gios
si Mano. In decembrie 1989, Doe este tradat de unul dintre fostii sai aliati, Charles Taylor (tatal sau
fusese libero-american, cu studii in S.U.A.), care initiaza o revolta (150 000 de victime si circa 850 000
de refugiati apreciaza Natiunile Unite) trecand granita dinspre Cte D`Ivoire.
In 2000 fortele antiguvernamentale LURD, alcatuite in special din disidenti liberieni si membri
ai diverselor grupari paramilitare din Sierra Leone au invadat nordvestul Liberiei din Guineea, atacand
si capitala Monrovia, iar in 2003, un al doilea grup antiguvernamental ocupa sudul, astfel ca guvernul
Taylor ajunge sa controleze doar o treime din tara. Din octombrie 2004, in Liberia se afla forte
internationale de mentinere a pacii (United Nations Mission in Liberia - UNMIL).
Nigeria
Tipul conflictului: civil (etnic, religios, politic). Actori geopolitici: diverse grupuri etnice
(Ijaws si Itsekiris in Delta Nigerului, Ilajes si Ijaws si Yoruba in sud-vest, Yorubas si Hausas in sudvest si nord, Tivs si Jukuns, Fulani si Kutebs in partea centrala a Nigeriei, Fulani si Berom in districtul
Riyomo in apropierea capitalei Abuja) vs. fortele guvernamentale. Durata: 1997-prezent. Obiectiv:
control politic. Context geopolitic: Nigeria este primul producator de petrol si, in acelasi timp, cea mai
populata tara africana - peste 120 milioane loc., care se regasesc in peste 250 de grupuri etnice
explicand astfel starea conflictuala destul de persistenta mai ales in urma valorificarii resurselor de
hidrocarburi. Se pot identifica cel putin patru dimensiuni ale razboiului civil:

economica in Delta Nigerului, foarte bogata in petrol, unde diverse grupuri entice isi disputa
intaietatea asupra terenurilor (ex: Ilajes si Ijaws) sau altele (ex: Ogoni) care cer autonomie politica si
importante despagubiri pentru compensarea crizelor de mediu cauzate de companiile petroliere.
Petrolul aduce Nigeriei 20 % din PIB, 95 % din castigurile din export si 65 % din veniturile la buget.
etnica pe tot teritoriul tarii. Avand in vedere mozaicul de populatii, Nigeria se instituie astazi
ca o federatie. In acest sens, este de precizat conflictul dintre doua grupuri etnice foarte mari, Hausa
(care ocupa partea nordica, 2/3) si Yoruba (concentrati mai mult in sud-vest).
religioasa teritorial, reprezentand tot un conflict nord-sud. Etniile Hausa si Fulani sunt
dominant musulmane, adepte ale legii islamice sharia (care functioneaza in 11 state nigeriene), in timp
ce Youruba sunt majoritar crestini (romano-catolici in cea mai mare parte, dar sunt prezente si alte
culte: penticostal etc.). Ciocniri importante intre reprezentantii celor doua confesiuni au avut loc in
2002-2003 (de amintit, controversatul concurs Miss World).
politica prin implicarea fortelor de securitate ale guvernului coordonat direct de presedintele
Olusegun OBASANJO. De origine Yoruba este acuzat frecvent de alte grupuri etnice care clameaza
descentralizarea puterii politice (Nigeria este o federatie alcatuita din 36 de state si un teritoriu), ca a
facilitat tendinta de monopolizare economica de catre grupul etnic caruia ii apartine, acesta detinand
principalele afaceri cu petrol din sudul tarii.
Guvernul nigerian estima in 2004, ca dupa 2000 numarul victimelor acestui razboi civil, in toate
nuantele sale, se ridica la aproximativ 50 000. De asemenea, sudul Nigeriei este foarte problematic din
punct de vedere al securitatii, apele de coasta devenind spatial de actiune al unei piraterii in plina
expansiune.
Uganda
Tipul conflictului: civil (etnic, politic). Actori geopolitici: diverse factiuni rebele (Armata
Rezistenta Domnului LRA, care numara aproximativ 15 000 de luptatori etc.) vs. fortele
guvernamentale (Miscarea de Rezistenta Nationala). Durata: 1966, 1971-1979, 1981-1987, 1990prezent. Obiectiv: control politic. Context geopoliti:. Uganda se inscrie in zona rosie a Africii
intreaga regiune (alaturi de R.D. Congo, Sudan, Kenya, Rwanda, Burundi) fiind un focar al
disensiunilor etnice, in mare parte datorate granitelor europene.
Angola
Tipul conflictului: civil (economic). Actori geopolitici: rebeli (Frontul de Eliberare a Enclavei
Cabinda - FLEC) vs. fortele guvernamentale (Miscarea Populara de Eliberare din Angola - MPLA).
Durata: 1975 2002 (27 de ani de conflict civil); prezent incidente violente. Obiectiv: autonomia

enclavei nordice Cabinda. Context geopolitic: Cel mai lung conflict civil de pe continentul african isi
are originile in timpul colonialismului portughez. Dupa 14 ani de razboi de gherila, Angola (sau Africa
de Vest Portugheza) obtine independenta, factiunile implicate beneficiind de un important ajutor
sovietic si cubanez. Situata in nordul Angolei, Cabinda concentreaza aproximativ 60% din productia de
petrol a acesteia (valorificarea resurselor de hidrocarburi a inceput aici in 1968), la care se adauga
productii insemnate de cafea, cacao, cauciuc natural, ulei de palmier si lemn de esenta tare. Doua
factiuni rebele, unite intr-una singura (FLEC), continua lupta pentru recunoasterea autonomiei fata de
Angola, de care a fost fizic separata in urma Conferintei de la Berlin (1885), cand se ia decizia de
extindere a teritoriului Congo-ului Belgian (Kinshassa) de-alungul fluviului Congo.
Desi, oficial, din 2002 se cauta solutii diplomatice de rezolvare a starii conflictuale destul de
prelungite, ce a favorizat incalcari flagrante ale drepturilor omului si limitarea excesiva a libertatilor
individuale, ciocnirile intre cele doua forte, cele guvernamentale din Angola si cele rebele din Cabinda,
au continuat, semnalandu-se incidente grave la sfarsitului anului 2004.
Algeria
Tipul conflictului: civil (religios). Actori geopolitici: militanti islamisti (Grupul Islamic Armat
- GIA, Grupul Salafist pentru Mobilizare si Lupta GSPC, Frontul Salvarii Islamice - FIS) vs. fortele
guvernamentale. Durata: 1992 prezent. Obiectiv: inlocuirea guvernului algerian, laic, si instaurarea
fundamentalismului Islamic. Context geopolitic: Grupul Islamic Armat (GIA) reprezinta una dintre
celulele nordafricane ale terorismului international, afiliat retelei Al-Qaida.
In 1992 fortele guvernamentale algeriene au anulat victoria obtinuta in prima runda a alegerilor
legislative din decembrie 1991, de principala grupare de opozitie, Frontul Salvarii Islamice. Convinsi
de influentele straine (ramuri ale GIA activeaza in prezent pe teritoriul Frantei, Belgiei, Marii Britanii,
Italiei si Suediei), fundamentalistii islamici declanseaza, incepand cu 1992, campanii sangeroase de
represalii asupra civililor (atacurile din 1997 asupra a doua sate din jurul Algerului Bentalha si Rais ,
unde trupele de gherila au lasat in urma, in total, aproximativ 400 de victime) si, in mod deosebit,
asupra strainilor prezenti pe teritoriul Algeriei. Sub conducerea lui Antar Zouabri (1996-2002), GIA
devine o grupare takfirista (doctrina takfirista, cu radacini mai vechi, rezida in anularea structurilor
laice si impunerea societatii civile, prin forta si teroare, a unei vieti in spiritul islamului).
Din 1998, pe teritoriul Algeriei activeaza o alta factiunea GIA, Grupul Salafist pentru
Mobilizare si Lupta (GSPC; salafi-jihadism, ideologie ce vizeaza incercarea de revigorare a gloriei
islamului din timpurile profetului, in toate statele islamice de pe Glob), mai radical, cu acelasi obiectiv,
instaurarea unui stat fundamentalist islamic in Algeria si actionand sub egida Al-Qaida in Africa si

Europa. Gruparea numara in prezent, aproximativ 300 de membri. In martie 2004, GSPC a actionat pe
teritoriul Nigerului, confruntandu-se cu fortele armate ale Ciadului.
Concluzii
Conflictele Africii au la baza, in cea mai mare masura, o problematica deosebit de complexa,
fondul general constituindu-l, printre altele, disparitatile economice, problema resurselor de hrana,
coruptia politica ce a gasit in dimensiunea saraciei economice un teren deosebit de fertil, incalcarea
flagranta a drepturilor omului, atitudinea generala fata de lege.
Cele mai multe dintre problemele de mai sus rezida in mostenirea colonialismului european ce
avut un impact devastator asupra continentului african, aceasta Africa sortita, parca, la subdezvoltare.
Incompatibilitatea dintre fixarea din birou a granitelor si distributia teritoriala a populatiei africane in
functie de etnie, religie, aspecte culturale, nestiinta mentinerii si dezvoltarii infrastructurii sau a
sistemelor administrative lasate de colonisti, accesul inegal la sistemul comercial mondial sunt numai
cateva dintre elementele care au constituit premisele unei jumatati de secol (dupa cel de-al doilea
Razboi Mondial, cand cea mai mare parte a statelor africane devin independente) dominate de conflicte
civile, un timp prea scurt pentru a putea amortiza sutele de ani de colonialism european.