De la Dumnezeu trimis, Omul spera in zadar Sa aiba ce nu-i permis! Darul ast se risipeste Pe carari inselatoare, Caci Omul nu se iubeste Pe sine, stea calatoare! El iubeste avutia, Tot ce e desertaciune Si uita ca bogatia Sta in trup, in rest... taciune! Si mai uita Omul nostru Sufletul sa si-l iubeasca Ajungand, astfel, un monstru Ce nu stie sa traiasca! Sa ne fie cu iertare, Dar noi stim a dovedi Ca doar o IUBIRE mare Face din monstrii...copii!