Sunteți pe pagina 1din 4

ACUAREL

de Ion Minulescu
n orau-n care plou de trei ori pe sptmn
Orenii, pe trotuare,
Merg inndu-se de mn,
i-n orau-n care plou de trei ori pe sptmn,
De sub vechile umbrele, ce suspin
i se-ndoaie,
Umede de-atta ploaie,
Orenii pe trotuare
Par ppui automate, date jos din galantare.
n orau-n care plou de trei ori pe sptmn
Nu rsun pe trotuare
Dect paii celor care merg inndu-se de mn,
Numrnd
n gnd
Cadena picturilor de ploaie,
Ce coboar din umbrele,
Din burlane
i din cer
Cu puterea unui ser
Dttor de via lent,
Monoton,
Inutil
i absent
n orau-n care plou de trei ori pe sptmn
Un btrn i o btrn Dou jucrii stricate Merg inndu-se de mn
ROMANA ULTIMULUI SRUT
de Ion Minulescu

Oprete-m!
Nu m lsa
S te srut,
Cci gura mea
n clipa-n care i srut gura
i soarbe lacom i respirarea
Cu care-i prelungeti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
i-a creionat-o dup chipul su Aa cum i-a dictat-o inspirarea!
Oprete-m!
Nu m lsa
Se te srut,
Cci gura mea

E gura care nu srut


Dect cu srutarea mut
A celor ce,-mpcai cu cele sfinte,
Pornesc cu tlpile-nainte
i-n gur cu cte o floare,
Culeas-anume pentru cine moare!
Oprete-m!
Nu m lsa
S te srut,
Cci gura mea
Srut fr va urma.
Iar mine-n zori cnd voi pleca,
n gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-i voi lsa - drept amintire Dect portretul meu pe poart,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plat la dricar
i Venica ta pomenire
Pe fundul celor opt pahare
De uic fiart,
Golite dup-nmormntare
De cei opt ciocli ce-i purtar
Cociugul n spinare.
Oprete-m!
Nu m lsa
S te srut,
Cci gura mea
N-a srutat dect aa
Cum a vrut Ea
i tot aa va sruta mereu,
Fiindc - fatal - nu srut Eu,
Srut numai Gura mea
Al. Piru nota: ,,Versul minulescian se apropie de cel simbolist liber numai prin trucul
tipografic al masurilor diferite, fiind insa, clasic, cantabil, potrivit cantecului de lume pe care-l
imita, dar si parodiaza, conform unei dispozitii ironice si chiar autoironice permanente.
La trei ani dupa moartea lui Minulescu survenita in ziua de 11 aprilie 1944, T. Arghezi, nota:
,,Am fost atras de politetea lui calda, de genul lui de omenie civilizata, de un fel de
camaraderie particulara.N-as putea sa ascund ca de Ion Minulescu ma anima si o simpatie
regional. Poetul era oltean din Slatina. Pentru tot ce-i oltenesc am o slabiciune congenitala.
De-abia iesiti din precupetie, juvetii de peste Olt, destepti, indraciti si independenti, au dat
dovezi de sensibilitati inedite si o scriptura renovatoare, imi convine sa cred, de cea mai
originala calitate. Oltenii-s felibrii valahi si Minulescu e Mistralul lor. Lautari de la Jii,
struniti-va viorile si cantati! Poetul nu a murit!
Criticul Matei Calinescu i-a facut un sugestiv portret:
,,Minulescu se dezvolta ca un virtuos al rasului poetic, in cascade sonore, trezind numeroase
ecouri, care se interfereaza si se repeta. E bonomul vorbaret, sensibil si inteligent, practicand
o anume demagogie sentimentalo-cinica, poseur si totusi sicer, urmarind un fel de originalitate
artistica. De o mobilitate proteica, mereu exagerat, prapastios si zglobiu totodata, solemn si

burlesc, batator la ochi si rafinat, megaloman care nu se ia in serios, exploziv in induiosarile


sale, indiscret si impertinent, dar cu multiple rezerve de suavitate, brusc, fara brutalitate,
afisand zgomotos un snobism, care insa, in loc de a fi distant si aristocratic, invita la
familiaritati si batai amicale pe umar, revarsandu-se intr-un flux interminabil de vorbe cand
tipate, cand soptite, cu sclipiri sirete de priviri, aruncand gesturi mari si mici, patetice, tandre,
ireverentioase, candide, adoptand o postura seniorala intr-un fel popular si pitoresc, vrand mai
presus de orice sa placa, sa fie simpatic, sa emotioneze, sau sa amuze, avand tot timpul
constiinta ca evolueaza in fata unui public.
Ion Minulescu se inscrie in literatura romana ca un poet care a adus un suflu nou poeziei, ca
un poet original si inconfundabil. Oricine poate sa recunoasca cu usurinta versurile
minulesciene dupa timbrul lor specific, dupa cadenta lor, dupa fondul imaginilor si cel al
cuvintelor, semne distincte ale unei puternice personalitati artistice. Versurile lui au un farmec
contagios si ne aduc buna dispozitie, optimism si visatre. Sunt versuri sonore si cantabile si cu
o muzicalitate cuceritoare si originala. Recitind astazi opera lui Ion Minulescu, aceasta ne
trezeste in minte sonoritatea unei orchestre si ne da aripi gandului si trairilor interioare pentru
a ne purta in zarile de multe ori visate si pastrate doar intr-o adanca tainita sufleteasca.
Versurile lui ne fac ca sa traim si noi ca si Minulescu aspiratii ca in Romanta noului venit:
,,Spre-acel frumos intrezarit/In armoniile eterne/Dintr-un sfarsit/Si-un infinit.
Aprecieri critice
"Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala; ea
ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la
pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky.
Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie
este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa,
volubila si deschizatoare de apetit. Nu stiu de ce, ori de cate ori citesc o poema minulesciana
() un ton de amabila parodie se impune lecturii; cred ca el este inerent acestei poezii, ea insasi
o parodie suculenta a simbolismului francez; este ceva de cuplet voios, de muzica publica in
structura, in modulatiile ei, in gradatia efectelor si in ingeniozitatea formulelor ei lirice, ca un
apel, o sentinta, sau simplu refren."
(Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989, p. 258).
Minulescu este un spirit reformator si disociativ, instabil prin programe si temperament.
Ceea ce comunica inainte de toate poezia sa este o stare de opozitie, de insurectie permanenta,
mesajul ei fiind indeobste negator. () Contestatia lui Minulescu e inainte de toate oportuna. Ea
da lovitura de gratie unei realitati deja compromise si fara putere de opozitie. in acelasi timp,
miza mica favorizeaza o deosebita mobilitate a schimbarii. Inovand la suprafata, Minulescu se
primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca
etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar,
nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale
poetice ar putea fi: Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine".
(Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984,
p. 238)
"Inteles la adevarata lui valoare, Minulescu este un poet major. in intregimea ei, poezia lui
este un univers, daca nu neaparat prin amploarea planului tematic, in orice caz prin cantitatea
si calitatea fluxului poetic. Valoarea acestei poezii credem ca sta mai degraba in conditia ei
inefabila, in farmecul ei complex, subtil si facil totodata, dar mereu original. () Aceasta
poezie, chiar cand nu-si propune sa fie vulgara, este uneori pretabila la vulgarizare si chiar ()

la o interpretare facila din partea criticii. Limitele ei insa, in totalitate, nu pot fi altele decat
impuritatea liniei, abuzurile impotriva gratuitatii, coruperea inefabilului."
(Mircea Tomus - Cincisprezece poeti, EPL, Bucuresti, 1968, p. 111)