Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in

epoca prestatala
Geto-dacii fac parte din neamul etnic al tracilor despre care Herodot
spunea ca este cel mai numeros dupa acela al inzilor. Tracii au patruns pe
teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu in cadrul procesului de indoeurpoenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic asimiland populatia
autohtona a eneoliticului.
In cadrul neamului tracic s-au cristalizat ca o ramura etnica distincta getodacii, ramura care s-a realizat pe teritoriul tarii noastre, motiv pentru care getodacii pot fi considerati autohtoni pe aceste meleaguri. Grupul etnic al getodacilor a fost de departe cel mai important neam tracic atat prin nivelul culturii
materiale si spirituale, cat si prin cel ar organizarii sociale si apoi politice pe care
acestia l-au atins.
Prezenta statornica a geto-dacilor in spatiul carpato-danubiano-pontic este
atestata de izvoarele istorice ale Antichitatii inca din secolul al VI-lea i.H., cu
precizarea ca izvoarele latine ii denumesc daci referindu-se la triburile
situate in interiorul arcului carpatic, iar izvoarele grecesti ii denumesc geti
cu referire la triburile extracarpatice. In realitate este vorba despre unul si
acelasi popor, intrucat Strabo in lucrarea sa Geografia arata limpede ca dacii
si getii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.
Istoriografia greaca si latina ne-au transmis informatii foarte importante cu
privire la modul de viata al geto-dacilor, cu privire la nivelul de dezvoltare
economica pe care acestia l-au atins, precum si cu privire la modul de realizare a
conducerii sociale, date care se completeaza in mod corespunzator cu rezultatele
descoperirilor arheologice si intregesc imaginea organizarii societatii geto-dacice
in epoca prestatala. Printre cele mai importante marturii ale izvoarelor antice
referitoare la geto-daci amintim:
In primul rand mentiunea pe care Herodot in cartea a IV-a a istorIilor sale o
face cu privire la expeditia regelui persan Darius impotriva scitilor din
stepele nord-pontice in anul 514 i.H. In cadrul acestei expeditii armata
persana a supus toate triburile dace, singurii care s-au opus fiind getodacii, insa si acestia au fost supusi, desi, spune Herodot, erau cei mai
viteji si mai drepti dintre traci.
O alta mentiune este cea a lui Tucidide in lucrarea Razboiul
peloponesiac in care se vorbeste despre o uniune a triburilor geto-dace
denumita Odryz realizata in Dobrogea in secolul V sub conducerea
regelui Sitalces si apoi a regelui Seuthes. Acelasi istoric Tucidide arata ca
getii si celelalte popoare din aceste tinuturi sunt vecini cu scitii, au
aceleasi arme si aceleasi obiceiuri.
* Aceasta mentiune este importanta pentru ca inseamna ca orice referire
la sciti este implicit valabila si pentru geto-daci. Un autor latin, Pompeius
Trobus, vorbeste despre uniunea getilor dunareni condusa de un rex
histrianorum care ar fi jucat un rol foarte important in conflictul dintre
Filip al II-lea al Macedoniei, tatal lui Alexandru cel Mare, si capetenia scita
Atheas.

 O alta relatare este aceea a istoricilor Strabo si Areian cu privire la

expeditia lui Alexandru cel Mare la nordul Dunarii in anul 335 i.H. Aceasta
expeditie e descrisa cu lux de amanunte, descriere care ne ofera informatii
foarte importante referitoare la organizarea sociala si militara a getilor din
campia munteana.
Un autor latin, Curtius Iulius, in lucrarea Historia Alexandri vorbeste
despre getii de la nordul gurilor Dunarii care in anul 326 i.H. au infrant
armata generalului macedonean Zopyrion.
Istoricii Diodor Siculus si Polianos, precum si geograful Pansanias
relateaza conflictul dintre diadohul Lysimah si Dromichaites,
conducatorul unei uniuni de triburi geto-dace de la nord de Dunare,
conflict care s-a derulat intre anii 300-292 i.H. Dromichaites a iesit
castigator in acest conflct, ocazie cu care si-a impus pozitia de conducator
militar in fata adunarii poporului inarmat, care la epoca respectiva
reprezenta organul suprem al conducerii sociale.
Istoricul Iustinus vorbeste despre conflictul dintre regele geto-dac
Oroles si Bastard, precum si despre pedeapsa pe care regele a aplicat-o
soldatilor sai invinsi in luptele cu bastarnii, si anume aceea de a face
muncile casnice rezervate femeilor lor pentru a-i determina sa invinga in
lupta.
Textele unor inscriptii descoperite la Histria mentioneaza numele a doi regi
geti Zalmodegikos si Rhemaxos care in secolul III i.H. isi exercitau
autoritatea asupra cetatilor grecesti de pe tarmul Pontului Euxin. Istoricul
Pomepeius Trohus vorbeste despre incrementa Dacorum per
Rubobostem regem ( cresterea puterii dacilor sub regele Rubobostes care
conducea o uniune de triburi intr-o zona din Transilvania, adica in interiorul
arcului carpatic).
! Concluziile desprinse din toate aceste relatari concordate cu rezultatele
saparilor arheologice sunt:

geto-dacii erau o populatie sedentara care practica argicultura pe scara

larga, dispunea de constructii impunatoare, precum si de armate puternice
si bine echipate
geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul
celei de-a doua varste a fierului denumita Laten si caracterizata printr-o
puternica dezvoltare a mestesugurilor, a productiei si schimburilor de
marfuri, ceea ce a dus la acumularea unor bunuri de mare valoare, inclusiv
tezaure cu obiecte din aur si argint pe care agresorii veniti de pretutindeni
erau in permanenta tentati sa le prade.
formele de organizare si conducere ale geto-dacilor prezentau trasaturile
societatii gentilice aflate in plin proces de descompunere, si anume ultimul
stadiu al acestui proces denumit democratia militara a triburilor si
uniunilor de triburi.

In cadrul acestui sistem de conducere sociala organul suprem de

conducere sociala este adunarea poporului inarmat care ia cele mai
importante decizii pentru viata comunitatii potrivit principiului ca cine isi risca
viata in lupta trebuie sa si decida.

Regii mentionati de izvoarele antice pe care le-am evocat nu sunt sefi de stat
asa cum am fi tentati sa credem, ci sunt simpli sefi militari ai unor triburi si
uniuni de triburi alesi de adunarea poporului inarmat si revocati de aceasta, care
le stabilea totodata si atributiile . Se manifesta insa tot mai puternic tendinta
acestor sefi militari sprijiniti de aristocratia gentilico-tribala de a-si permanentiza
si consolida pozitia, ba chiar de a o transmite cu titlu ereditar, tendinta care
marcheaza trecerea de la democratia militara la organizarea politicostatala.

Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

In epoca prestatala relatiile sociale ale geto-dacilor erau reglementate prin
norme de conduita fara caracter juridic, norme care erau aplicate si respectate
de bunavoie de toti membrii societatii, intrucat exprimau un interes social
general si care aveau un pronuntat caracter religios. Unele dintre aceste
obiceiuri au supravietuit sub anumite aspecte si in societatea feudala,
imprejurare care atesta continuitatea poporului romn.
Cele mai importante obiceiuri:
Herodot arata ca la geto-daci fiii puteau cere si obtine delimitarea partii
care li se cuvenea din proprietatea comuna, semn ca proprietatea privata era in
plin proces de formare. In acelasi sens, alte izvoare antice arata ca la geto-daci
furtul reprezenta o foarte grava atingere adusa normelor de convietuire sociala
si, dupa cum stim, furtul reprezinta o fapta de natura a aduce atingere
proprietatii private.
Alte izvoare antice arata ca pentru incheierea diferitelor conventii getodacii utilizau juramantul insotit de un anumit ceremonial asemanator cu
procedua infratirii din Evul Mediu. O alta regula de conduita o reprezenta
juramantul pe vetrele regale sau pe zeitatile palatului regal pe care toti
supusii regelui erau obligati sa il presteze, iar daca regele se imbolnavea se
socotea ca unul dintre supusii sai a jurat stramb, motiv pentru care era
declansata o procedura de identificare a celui in cauza asemanatoare cu
procedura feudala a probei cu juratori.
In privinta casatoriei, poetul Menandru referindu-se la o perioada mai
veche preciza ca tracii erau poligami. Informatii pentru o perioada mai recenta
avem de la poetul Horatiu care arata ca, dimpotriva, geto-dacii erau
monogami si practicau cu foarte multa strictete monogamia. Femeile aveau la
sfarsitul periodei primitive, in aceasta epoca a democratiei militare, o pozitie
sociala inferioara barabtilor, dovada in acest sens fiind pedeapsa pe care regele
Oroles a aplicat-o soldatilor sai.
In concluzie, toate aceste reguli de conduita erau respectate in chip
firesc si nu prin constrangere, semnificativ in acest sens fiind faptul ca, spre
pilda, asa cum precizeaza Aristotel, agatarsii, un neam geto-dac, aveau obiceiul
de a formula regulile de conduita in versuri si a le invata pe de rost cantandu-le.
In acelasi sens, un alt autor antic, Justinus, arata ca scitii ( deci si getodacii ) respectau dreptatea in chip firesc si nu prin legi, iar Herodot spune ca inca
de pe vremea regelui Darius geto-dacii erau cei mai drepti dintre traci.

Formarea statului geto-dac

Saltul calitativ de la democratia militara la stat, adica de la organizarea

gentilico-tribala la cea politico-statala a fost determinat de o serie de
transformari economice si sociale pe care le-a suferit societatea geto-daca.
Pe plan economic este vorba de progresele realizate in cea de-a doua
varsta a fierului care au dus la cresterea productivitatii muncii si, pe cale de
consecinta, la cresterea productiei si a schimbului de marfuri, imprejurari care au
determinat intensificarea comertului si a circulatiei monetare, astfel ca alaturi de
monedele grecesti si romane au inceput sa fie puse in circulatie si monede
proprii ale geto-dacilor batute in ateliere locale.
Pe plan social se remarca o adancire a diferentelor de natura sociala
intre patura aristocratiei gentilico-tribale si marea masa a populatiei ( adica intre
bogati si saraci ), diferentiere care este oglindita arheologic prin descoperirea
unor morminte cu un inventar bogat in obiecte pretioase si arme, precum si a
unor asezari monumentale care contrastau cu asezarile modeste ale celorlalti
membrii ai societatii. Aceasta stratificare sociala a dus la formarea claselor
sociale antagoniste si a fost insotita de deposedarea de pamant a celor saraci si
constituirea marilor proprietati private apartinand aristocratiei gentilico-tribale.
Acesta este contextul istoric in care apare statul ca un instrument aflat in mana
clasei dominante si menit sa asigure tinerea in ascultare prin forta publica a
celorlalti membrii ai societatii. Exista, prin urmare, doua criterii pe baza carora
distingem intre organizarea gentilico-tribala si cea politico-statala, si anume
criteriul stratificarii sociale si criteriul teritorial ( acesta din urma
inseamna ca apartenenta individului la comunitate nu se mai face ca in epoca
prestatala in functie de rudenia de sange, ci in functie de teritoriul locuit ).
*Acestia sunt factorii interni care au determinat aparitia statului geto-dac.
Au existat, insa, si factori externi care au influentat formarea statului
geto-dac:

slabirea puterii triburilor celtilor si ilirilor in luptele cu romanii

pericolul expansiunii militare si economice romane, statul roman cucerind
Grecia si stabilindu-si limensul la Dunare.

In concret, statul geto-dac s-a constituit in decursul indelungatei domnii a lui

Burebista despre care Strabo spunea ca a pus capat razboaielor care ii slabeau
pe geto-daci si i-a facut pe acestia sa asculte de legile sale, intemeiand o mare
stapanire de a carei putere se temeau toti vecinii, inclusiv romanii aflati in mare
expansiune militara. In procesul de formare a statului geto-dac Burebista a
intreprins mai multe reforme:
- reforma politica constand in unificarea pe cale pasnica sau militara a
triburilor geto-dacice
- reforma religioasa realizata cu ajutorul marelui preot Deceneu, in sensul
ca Burebista a unificat credintele religioase disparate ale triburilor geto-dace
intr-un sistem politeist unic
- reforma administrativa constand in stramutarea centrului de putere al
geto-dacilor din campia munteana in interiorul arcului carpatic, mai exact in
zona Muntilor Orastie, unde a stabilit capitala noului stat la Sarmizegetusa.

Relatarea lui Strabo despre personalitatea lui Burebista e confirmata si de alte

izvoare antice cum ar fi faimoasa inscrptie de la mormantul lui Acornion de la
Dionysopolis in care se mentioneaza ca Burebista ajunsese cel mai mare dintre
regii traci, stapanitor al tuturor tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare.

Organele centrale si locale ale statului geto-dac

In statul geto-dac puterea suprema era detinuta de rege, varful
nobilimii sclavagiste si al ierarhiei aparatului de stat. Instituia regalitatii la getodaci tinde sa devina ereditara, dovada faptul ca Burbeista si Decebal au fost fii
de regi. O particularitate a monarhiei geto-dace este vocatia la tron pe care o are
si marele preot (ex. Deceneu a urmat lui Burebista).
Marele preot este un adevarat vicerege a carui putere religioasa o
completeaza pe cea laica a regelui. Astfel, Iordanes si Iocasius spuneau ca in
statul geto-dac marii preoti aveau o putere aproape regala. Rolul deosebit pe
care preotii geto-daci il jucau in exercitarea autoritatii de stat se explica prin
faptul ca regii geto-daci si varfurile aristocratiei sclavagiste aveau tot intereseul
sa acrediteze ideea originii divine a legilor si ca atare, preotii erau singurii in
masura sa interpreteze vointa zeilor exprimata prin legi. Pe cale de consecinta,
lor le reveneau si principalele atributiuni judecatoresti.
Pe langa rege si marele preot exista si o curte a regelui compusa din
sfetnici si executanti.
* Se pare ca aparatul central al statului geto-dac era organizat dupa modelul
statelor elenistice
(statele create pe ruinele fostului imperiu al lui
Alexandru cel Mare).
Nu detinem informatii foarte exacte despre ierarhia dregatorilor in statul
geto-dac, insa se pare ca acestia se bucurau de stabilitate si continuitate in
exercitarea atributiilor lor, dovada in acest sens fiind indelungata activitate pe
care Acornion a desfasurat-o la curtea regelui Burebista. Exista, se pare, si o
ierarhie a demnitarilor, intrucat, spre pilda, acest Acornion a fost primul sfetnic al
lui Burebista, iar Vezinas primul sfetnic al lui Decebal.
In ceea ce priveste organizarea locala a statului geto-dac exista o serie de
informatii rezultate din izvoarele antice, spre pilda, un autor antic spune ca in
Dacia, inainte de instaurarea dominatiei romane existau unii pusi mai mari peste
treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la paza cetatilor. Altfel
spus, existau doua categorii de dregatori locali:
-

dregatori cu atributiuni administrative

dregatori cu atributiuni militare

Rezulta, de asemenea, ca teritoriul statului geto-dac era impartit in

unitati administrativ-teritoriale, iar activitatea din agricultura era cea mai
importanta activitate economica, dovada ca ea era dirijata de catre dregatori
specializati. Acestia supravegheau distribuirea periodica a loturilor de cultura si
repartitia produselor obtinute pe aceste loturi, iar dregatorii militari
supravegheau activitatea de aparare organizata in cadrul unui sistem de aparare
in centrul caruia se aflau cetatile din zona muntilor Orastie.

Esenta si forma statului geto-dac

Din punctul de vedere al esentei sale, statul geto-dac e un stat

sclavagist incepator cu particularitati care il apropie de statele bazate pe
modul de productie tributar, cum ar fi, spre pilda, statele Orientului Antic,
aceasta intrucat in scurta sa perioada istorica de existenta, statul geto-dac nu
s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist de tip clasic, asa cum s-a
intamplat cu statele grecesti, si apoi cu statul roman.
Stratificarea sociala la geto-daci a fost evidentiata de o serie de autori
antici si anume Dio Crisostomul, Dio Cassius si Iordanes, care ne-au
transmis si denumirile categoriilor sociale: tarabostes sau pileati pentru
aristocratia sclavagista si comati sau capilati pentru oamenii de rand. Totii
factorii de conducere din statul geto-dac erau desemnati din randul tarabostilor.
In ceea ce priveste sclavia, ea s-a practicat in statul geto-dac in unele
domenii ale vietii economice, si in special pe latifundiile aristocratiei, insa lucru
foarte important, niciun moment in statul geto-dac sclavia nu a
reprezentat baza productiei. In statul geto-dac baza productiei era asigurata
de munca oamenilor saraci, dar liberi grupati in obstile satesti sau teritoriale.
Sclavia avea un caracter sporadic, neevoluat, de tip patriarhal.
Pe de alte parte, alaturi de latifundiile aristocratice sclavagiste, pe scara
larga se manifesta si proprietate comuna devalmasa a obstilor statesti sau
teritoriale. Un alt aspect este si monopolul regelui geto-dac asupra minelor
de aur. In ceea ce priveste forma statului geto-dac, Dacia a fost o monarhie
cu un pronuntat caracter militar, sens in care Strabo denumeste stapanirea
exercitata de Burebista imperiu, iar o inscpritie descoperita in Siria denumeste
stapanirea exercitata de Decebal regat. Mai mult decat atat, insusi imparatul
Domitian i-a recunoscut lui Decebal puterea monarhica atunci cand i-a inmanat
personal diadema de rege, evident al unui regat clientelar Romei.
In ceea ce priveste caracterul militar al statului geto-dac, el nu e o
expresie a privitivismului acestui stat, ci este o consecinta a contextului extern
defavorabil in care acest stat si-a derulat existenta, marcat de pericole externe
(cu precadere cel al Romei), iar pe de alta parte caracterul militar e o trasatura
comuna tuturor statelor antice.
O particularitate a monarhiei geto-dace este alternanta puterii laice si
religioase in competenta aceleiasi persoane sau a unor persoane diferite,
existand posibiltatea de contopire a atributiilor asupra acelorasi persoane (ex.:
Deceneu si rege si mare preot).