Academia de Muzica, Gh.

Dima, Cluj Napoca

Facultatea de Interpretare Muzicala
2010
BIOGRAFIE

IGOR STRAVINSKI
Igor Stravinski, nascut la 17 iunie 1982 la St. Petersburg,compositor rus
naturalizat francez,apoi american (Oranienbaum,langa St.Petersburg,1882-New
York,1971) si decedat la 6 aprilie 1971 New York. Fiu a lui Feodor Stravinski,
celebrul bas a teatrului Mariinski din St. Petersburg, Igor Stravinski si-a dus la bun
sfarsit (1905) studiile juridice, lucrand in paralel scriitura muzicala cu RimskiKorsakov (1902-1908) . Primele lucrari revelatoare pentru personalitatea lui, Scherzo
Fantastic si Focuri de artificii, au fost interpretate in prima auditie la concertul Zilotii
(in iarna anului 1908-1909), in prezenta lui Diaghilev. Aceasta intalnire a marcat
inceputurile unei colaborari care nu se va incheia decat o data cu moartea lui
Diaghilev in 1929, si care l-a orientat pe Stravinski catre balet. Dupa cele trei balete
scrise pentru Diaghilev, la Paris 1910-1913 nu mai exista nici un dubiu cu privire la
talentul lui. Pasarea de foc, prezentata in premiera la 25 iunie 1910, l-a facut vestit
peste noapte pe tanarul compozitor de 28 de ani. Partitura era un admirabil exercitiu
de nationalism rus derivat de la Rimski- Korsakov in general si de la Cocosul de aur
al acestuia in mod special. Urechea fina a lui Debussy a sesizat calitatea esentiala a
Pasarii de foc: fara sa fie o piesa perfecta, este totusi foarte buna sub anumite
aspecte, pentru ca aici muzica nu este servitoarea docila a dansului. Si uneori auzi si

combinatii neobisnuite de ritmuri.. La 13 iunie 1911 a aparut Petruska , lucrare care

a consolidat pozitia lui Stravinski ca viitor mare om al muzicii europene. Petruska
era un balet pe subiect rus care prezenta anumite idei care aveau sa influenteze cursuri
muzicii europene, mai ales politonalitatea ei. Dar tot acest entuziasm a palit in fata
celui starnit de Le Sacre du printemps, a carui premiera a avut loc la 29 mai 1913,
Stravinski concepand acest balet in timp ce lucra la Pasarea de foc : visam la o scena
de ritual pagan in care fecioara aleasa pentru a fi sacrificata danseaza pana moare.
Coregrafia a fost semnata de Vatlav Nijinski, iar premiera a starnit cel mai faimos
scandal din istoria muzicii. In Suita scita a lui Prokofiev, in Mandarinul miraculos a
lui Bartok, in operele mici ale lui Milhaud, in muzica de pretutindeni se aud ritmurile
din Ritualul primaverii . Ele au patruns in subconstientul muzical al tuturor tinerilor
compozitori. Ritualul primaverii, cu schimbarile lui de metru si forta sa zguduitoare,
reprezinta o disonanta aproape totala si o ruptura fata de canoanele stabilite de
armonie si melodie, o adevarata explozie.
Istoria muzicii in primul sec. al XX-lea ar fi fost considerabil mai saraca fara
el. In 1907 a prezentat la Paris 5 concerte de muzica rusa la Opera, iar in 1908 a pus
in scena opera Boris Godunov cu Feodor Saliapin in rolul titular.Primele 3 balete ale
lui Stravinski ilustreaza nationalismul rus. Dupa ele, Stravinski a scris un gen de
muzica complet diferit, trecand de la superpartituri pentru superorchestra la partituri
pentru grupuri restranse si la o modalitate de scriere focalizata, foarte precisa. De aici
a luat nastere lucrarile neoclasice. Compozitiile de tranzitie dintre nationalismul si
neoclasicismul lui Stravinski au fost: Istoria soldatului asemanari si analogii cu
grupul de jazz (1918), baletul Renard (1922), opera intr-un act Mavra (1922),
Simfoniile pentru instrumente de suflat (1921) si cantata Nunta tema unei nunti
rusesti, grup de percutie si 4 piane (1923). Cei care se plangeau de complexitatea

lucrarii Le Sacre du printemps nu prea aveau ce sa impute Istorie , cu sunetul ei clar si

mijloacele modeste. Aceasta lucrare, la fel ca si Simfoniile pentru instrumentele de
suflat au dus la Octetul din 1923, in care Stravinski a lucrat pentru prima data in
forma de sonata, si la Simfonia in mi bemol. Stravinski se lansase asadar in
neoclasicism: maniera istorica exprimata in limbaj contemporan. Formele clare ale
barocului si ale clasicimului exercitau o mare atractie asupra mintii logice a lui
Stravinski, si in anii urmatori au aparut o serie de lucrari: Concertul pentru pian
(1924) Oedipus Rex (1927), Capriccio pentru pian si orchestra (1929), Simfonia
psalmilor (1930), Concertul pentru vioara (1931), Duo concertant (1932), Simfonia in
do (1940), Simfonia in 3 parti (1945) - in care formele vechi au fost revitalizate si
transformate prin alchimia altelierului lui Stravinski. Au existat si lucrari in care
Stravinski a aranjat muzica altor compozitori - Pergolesi, in baletul Pulcinella (1919);
si Ceaikovski, in alt balet Sarutul zanei (1928). Indiferent care era sursa muzicii lui,
avea un sunet tipic, suplu, spatieri orchestrale, disonante si ritmuri asimetrice
reprezentative pentru Igor Stravinski.
Printre altele Stravinski marca o ruptura totala cu romantismul.Omul si muzica
lui erau total antiromantici declarand ca muzica nu trebuie sa exprime nimic
afirmatie care i-a fost aruncata in fata de traditionalisti ani in sir. Ceea ce a vrut sa
spuna era ca muzica, prin insasi natura ei, nu poate exprima nimic altceva decat
muzica- Compozitorii combina note. Asta e tot. Stravinski nu a renuntat nici o clipa
ca muzica este, in primul rand, forma si logica. Antiromantismul lui s-a extins la
atacuri dure impotriva interpretilor a dirijorilor care ii intelegeau gresit muzica.
Interesul lui principal continua sa conste in structura, in textura, in echilibru si ritm.
Muzica lui este opera unui mare magician.

In Statele Unite, Stravinski a stabilit o legatura fructuoasa cu coregraful de

origine rusa George Balanchine, cu care mai lucrase si in Europa.De aici au rezultat si
baletele Joc de carti (1936), Dansuri concertante (1942), Orfeu (1948), Agon (1957),
Miscari (1958) si altele.
Pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial Stravinski a reprezentat
simbolul spiritului progresist din muzica. Prokofiev, Bartok, Schoenberg si Webern
continuau sa compuna, dar pentru public Stravinski reprezenta modernismul in
muzica. O data cu afirmarea miscarii seriale si cu aparitia unui grup compact, adept al
ideilor lui Schoenberg si promotor al scolii seriale, Stravinski a inceput sa fie pentru
prima data atacat de tinerii compozitori si critici.Mai inainte, Stravinski nu avusese de
spus nici un cuvant bun despre muzica serial. Dar dupa ce Craft la familiarizat cu
muzica dodecafonica si mai ales cu muzica lui Webern, si-a revizuit opinia. Dupa un
studiu aprofundat asupra muzicii lui Webern, Stravinski a experimentat aplicarea unor
elemente seriale in diferite lucrari, mai ales in Canticum sacrum (1955) si in Agon
(1957). In cele din urma a compus Threni (1958), Piese pentru pian si orchestra
(1959), Un juramant, o naratiune si o rugaciune (1961), Variatiuni in memoria lui
Aldous Huxley (1964) si Cantece de recviem (1966), toate lucrari de muzica seriala.
Muzica lui Stravinski poate comunica foarte bine, dar numai cu un anumit tip
de minte, o minte echivalenta cu cea a compozitorului, ceea ce inseamna o minte
receptiva la forma, tehnica, ritm, stilizare.In ultimii ani ai vietii sale, batranul firav a
compus tot mai putin si a murit la New York la 6 aprilie 1971. A fost inmormantat la
Venice, in coltul rusesc al cimitirului de pe insula San Michele, in apropiere de
mormantul lui Serge Diaghilev.

Bibliografie:
Harold C. Schonberg Vietile marilor compozitori, Editura Lider Bucuresti
Dictionar de Mari Compozitori, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 2006

Autor: Maier Oana Maria

Master II, sectia Interpretare Instr.- Flaut