Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICIN I FARMACIE

NICOLAE TESTEMIANU

Catedra:

FILOSOFIE SI BIOETICA

REFERAT
TEMA:

Autonomia
deciziilor medicale
A realizat:
Staver Diana
grupa 3204
A verificat profesorul:
Banari Ion
Chisinau , 2015

Planul lucrarii:
1.Introducere

1.1Caracteristica generala
1.2Notiunea de autonomie
1.3Notiunea de decizie
2.Autonomia deciziilor medicale
2.1 Bioetica versus responsabilitate medicala

Partea I

Medicina- tiin care are ca obiect pstrarea i restabilirea


sntii i care studiaz n acest scop procesele fizice, chimice
i biologice ale vieii, structurile i funciile organismului,
cauzele i mecanismele de producere a bolilor, precum i

mijloacele de diagnosticare, tratare i prevenire a lor.


Deaceia, medicina,progreseaza pentru a putea gasi mijloace de
tratament si de a oferi raspuns la suferintele oamenilor.
Medicului ii revine misiunea de a lua cele mai importante
decizii in ceia ce priveste viata omului.In el vedem un fir de
speranta atunci cind deznadajduirea este apasatoare.
Am abordat aceasta tema, pentru ca este destul de actuala si
frecventa in medicina. Destul de des,medicii se confrunta cu
situatii delicate in care trebuie sa i-a decizii, necatind la faptul ca
pacientul,neintelegind ca e pentru binele si sanatatea lui se
opune acestor decizii,pe care totusi medicul trebuie sa le i-a
deoarece asta e menirea sa suprema de a salva viata.In aceste
cazuri medicul trebuie sa explice pacientului situatia si
consecintele,daca totusi acesta nu accepta,pacientul trebuie sa
semneze un document in care isi asuma consecintele, si nu
accepta tratamentul, acest document este colacul de salvare a
medicului in caz ca pacientul il acuza pe el,de consecintele
nefavorabile aparute.
Ca o reactie de raspuns la aceste probleme survenite,si inca
multe altele de aceste gen a aparut BIOETICA!
Aadar, bioetica reprezint o nou viziune a lumii biomedicale
ce corespunde totalmente societii contemporane: societate
informaionaltehnogen.nceputul sec. al XXI-lea ne-a oferit
ocazia s fim martorii unui proces deosebit de transformare a
medicinei, care const n schimbarea radical a paradigmelor
acesteia: paradigma patologiei (bolii) este substituit
de cea a sntii, iar paradigma teoriei cu cea etic. Un rol
aparte n elaborarea acestor paradigme de transformare a
medicinei i aparine bioeticii, care a iniiat un nou fenomen n
activitatea medical actual medicina moral, cu un coninut
excepional i cu particulariti deosebite n raport cu medicina
din alte vremuri.Exist cteva modele ale medicinei morale ce se
axeaz n spaiul raportuluimedic-pacient. Aceste tipuri
elucideaz diferite probleme cu privire la poziia moral i la
comportamentul medicului fa de pacient, precum i atitudinea

pacientului fa de lucrtorul medical.


Savantul american R.M. Veatch formuleaz urmtoarele modele
ale medicinei morale:
Modelul tipului tehnic presupune c medicul n activitatea sa se
conduce doar dup principiile tiinei i ale tehnicii. El este
inginerul organismului uman i acioneaz ca un tehnician care
conecteaz diferite fire, evi i conducte, cur sistemele uzate.
Exagerarea principiilor tehniciste n activitatea curativ exclude
atitudinea moral a medicului fa de pacient. Totui, savantul
adevrat, nemaivorbind de medici, nu poate evita aprecierea
moral a activitii sale, nu poate s nu ia n consideraie
anumite valori morale. La fiecare pas, medicul este nevoit s
decid, s ia o atitudine, nefiind independent fa de anumite
sisteme de valori.Acest model este provocat de informatizarea i
tehnologizarea intensiv a sferei medicale.
Modelul tipului sacral este o alt extrem n raporturile morale
dintremedic i pacient. Dac n modelul tehnic medicul ignor
valorile morale,atunci modelul sacral, dimpotriv, absolutizeaz
capacitile i atitudinile morale ale medicului cu o indiferen
total fa de poziia pacientului.Medicul este privit ca un tat,
un preot (ca cineva sacru, cu puteri extraordinare)care tie totul
i procedeaz ntotdeauna corect. El prescrie i aplic
tratamentul, conducndu-se dup propriile valori morale fr a
discuta cu pacientul. Acest paternalism duce la negarea altor
poziii morale i poate s aib consecine negative asupra
pacientului.
Modelul tipului colegial a aprut ca o ncercare de a combina
primele dou modele. Dac primul imagineaz medicul ca un
tehnocrat lipsit de caliti morale, al doilea absolutizeaz
autoritatea moral a medicului,ignornd demnitatea i libertatea
pacientului, atunci modelul colegial tinde spre un compromis ce
ar optimiza raporturile morale dintre medic i pacient. Aceste
atitudini trebuie fundamentate pe colegialitate, promovnd
scopuri i interese comune n rezolvarea diferitor probleme.
Relaiile lor trebuie s se bazeze pe ncrederea reciproc,

egalitate, libertate. ns comunitatea intereselor este greu de


transpus n practic. Deosebirile
etnice, de clas, economice dintre oameni aduc acest model doar
la nivelul de ideal.
Modelul tipului de contract poate s corespund relaiilor
sociale reale.Depete neajunsurile modelelor anterioare i se
bazeaz pe acordul informat, care va fi studiat mai trziu n
cadrul acestei lucrri. Medicul trebuie s prezinte informaia
despre caracterul bolii, scopul i riscul
tratamentului,alternativele posibile. Pacientul i pstreaz
libertatea de a controla propria via i sntate, de a lua decizii,
reieind din propriile dorine i valori morale. Modelul tipului de
contract presupune c att medicul, ct i pacientul se conduc de
principii i valori morale nalte. Modelul nominalizat poate
prentmpina multe probleme etice ce se ntlnesc.
Partea II

Cazuri in care medicii au incalcat


drepturile pacientului, impunindu-si autonomia,
fara ca pacientii sa cunoasca metoda
tratamentului.
Cazul Spitalului evreiesc de boli cronice (the Jewish Chronic
DiseasesHospital Case). n iulie 1963, trei medici ai spitalului
evreiesc de boli cornice din Brooklyn, New York, cu acordul
directorului instituiei date au injectat subcutanat celule
canceroase vii la 22 de pacieni bolnavi cronic i senili.
Medicii nu au informat pacienii despre caracterul celulelor
inoculate sau de faptul c studiul are scopul de a depista
abilitatea organismului n rejectarea celulelor strine, adic
rspunsul imun la celulele maligne, acesta fiind un test
nereal pentru programul normal terapeutic. Experimentul

a trezit opinii controversate n rndurile altor medici din


spital i a ajuns pn la o investigare serioas i detaliat. Ca
urmare, medicii implicai au fost nlturai din activitatea
profesional, cu anularea licenelor.
La sfritul anilor `60 ai sec. al XX-lea un virusolog de
performan conducea un experiment la institutul
Willowbrook pentru retardai mintal sever din New York.
Plecnd de la premisa c hepatita viral era oricum
endemic n acel spital, el a expus copiii n mod deliberat
la virusul hepatitei, declarnd scopul de a elabora un vaccin
care va controla boala. Acuzaiile au pornit de la prinii
copiilor, care nu au primit suficiente informaii despre
experiment pentru a da un consimmnt avizat, iar n unele
cazuri acordul a fost dat formal de ctre administraia
spitalului.
Cazul Tuskegee. n anul 1973, presa american face senzaie
dezvluind societii faptul c n orelul Tuskegee, statul
Alabama, s-a fcut un studiu asupra evoluiei sifilisului.
Experimentul a durat 40 de ani, fiind iniiat n anul 1932.
Studiul a fost aplicat asupra a 400 brbai de culoare
(afro-americani) bolnavi de sifilis (care nu erau informai
despre scopul experimentului) i 200 brbai neinfectai
grupul de control. Bolnavii erau inui doar sub observaie,
fr vreun tratament, pentru a determina cursul natural al
sifilisului netratat, latent. n anii `30 ai sec. al XX-lea
tratamentele antisifilitice cunoscute aveau o eficien
limitat, ns ncepnd cu anul 1943 devine disponibil
penicilina, care era cunoscut ca eficient n tratamentul
sifilisului i cu efecte adverse mult mai mici. Totui acest
lucru nu devine cunoscut pacienilor nrolai n acest studiu.
Ca s nu sepiard pacienii n timpul celui de-al doilea
Rzboi Mondial, s-a aranjatcu autoritile locale s nu fie
nrolai n armat, totodat existind i risculde a fi
eventual diagnosticai i tratai. n anul 1951 penicilina era
n mod curent recunoscut ca tratament de elecie pentru

sifilis, ns att Codul de la Nremberg, ct i Declaraia de la


Helsinki nu au avut nici un impact asupra studiului. Ca
urmare, peste o sut de persoane au murit de o boal care ar
fi putut fi uor tratat.
Aici suntem martorii un comportament inuman,in scopuri
care nici macar nu au avut nici un beneficiu,dar pierderea a
fost imensa.

Partea III

Notiunea de autonomie.
Autonomia este dreptul unei persoane la
autodeterminare, la independenta si libertate. Smith (1985)
spunea ca autonomia este "capacitatea unui individ de a
prelucra o informatie, de a o intelege, a lua o decizie vis a vis

de ea si de a executa aceasta decizie". Deci acest principiu


etic implica respectarea dreptului fiecarei persoane de a lua
decizii despre ea insasi.
Asistentele medicale implementeaza acest principiu astfel:
ofera pacientului toate informatiile necesare luarii unei
decizii, il ajuta sa le inteleaga si nu in ultimul rand il ajuta sa
aplice aceasta decizie. Ea trebuie sa fie insa sigura ca decizia
luata a fost aleasa in mod liber de pacient si ca acesta nu a
fost silit de catre o alta persoana in luarea deciziei sale.
Principiul autonomiei afirma ca echipa medicala (doctori si
asistente) trebuie sa respecte alegerea facuta de pacient,
chiar daca nu este de acord cu ea.
Totusi ei pot interveni in cazul in care exista suspiciuni vis a
vis de natura informatiilor pe care le-a avut pacientul, de
capacitatea sa de intelegere a lor, de luarea deciziei in mod
silit.
De exemplu, o pacienta este diagnosticata cu tumora de san.
Medicul sau ii explica ca are nevoie de operatie, urmata de
radioterapie si chimioterapie. Pacienta este de acord cu
acesta conduita terapeutica. Cu o zi inaintea operatie, ea
insa se razgandeste. in acord cu principiul autonomiei,
echipa medicala nu o poate forta pe pacienta sa se supuna
tratamentului. Ei insa sunt datori sa afle daca pacienta a
inteles consecintele refuzului si daca aceasta ultima decizie a
fost facuta in mod liber. Echipa medicala trebuie sa respecte
alegerea chiar daca ea nu este ceea ce ei au recomandat.
Partea IV-a

Notiunea de decizie
Decizia este un instrument particular de exercitare a
managementului.
Pentru notiunea de decizie se pot sistematiza mai
multe definitii, dupa cum urmeaza:

Este alegerea unei directii de actiuni (H. Simion, 1960);


Elborarea unui numar de strategii alternative si
alegerea uneia dintre ele (A. Radulescu, 1983);

O afirmatie care denota angajamentul pe o directie de


actiune (Power, 2000);

Rezultatul unor activitati constiente de alegere a unei


directii de actiune (F.G. Filip, 2002);

Cunostinte care indica o angajare intr-o anumita


directie de actiune (Whinston, 1996);

Alegerea unui plan de actiune (Bonczek, 1984);

Forma specifica de angajare a resurselor intr-o actiune


(Minzberg, 1996);

Alegerea unei strategii de actiune (Fishburn, 1964);

O alegere conducand la un anume obiectiv


(Churchman, 1968);

Hotararea luata ca urmare a examinarii unei probleme,


situatii etc.; solutia adoptata (dintre mai multe posibilitati)
(DEX, )
Dupa H. Simon (1960), un proces decizional cuprinde:
colectarea informatiilor pentru formalizarea problemei
decizionale;
clasificarea problemei decizionale;
constientizarea problemei decizionale;
identificarea alternativelor (proiectarea acestora);
alegerea principiului evaluarii;
alegerea deciziei;
implementarea deciziei.
Medicului ii revine importanta misiune de a lua decizii in ceia ce
priveste planul de tratament corect si eficient al bolnavului , de
decizia medicului depinde integritatea sanatatii de mai departe a
pacientului.
Medicul are datoria morala si responsabilitatea sa actioneze,in
toate imprejurarile,in interesul deplin al pacientului sau.
Daca medicul constata o imprejurare susceptibila sa afecteze

sanantatea pacientului,este dator sa informeze autoritatile


responsabile cu scopul de a lua masuri pentru remediere.
Daca autoritatile responsabile refuza sa ia astfel de
masuri,motivele deciziei lor vor trebui notificate medicului care
a raportat imprejurarea.In cazul in care notificarea nu se face sau
ea nu este convingatoare,medicul in chestiune are datoria sa ia
alte masuri.
Este posibil ca acestea masuri sa fie in contradictie cu clauzele
privind secretul profesional,figurind in contractul de munca al
medicului,creindu-se in acest fel pentru medic o dilema
sociala,profesionala si etica.
De cite ori resursele pentru sanatate sunt modificate,masurile de
constringere bugetara intretin discordia intre medicii si
autoritatile care se folosesc de aceste constringeri in serviciile de
sanatate corespunzatoare si necesare.
Administratorii serviciilor de sanatate sunt razpunzatori de
punerea in aplicare a masurilor guvernamentale si este posibil ca
ei sa aleaga masuri pe care medicii angajati sa le dezaprobe. Cei
care se opun masurilor guvernamentale de ingrijire de santate si
administratorilor care le aplica trebuie sa adreseze critic celor
responsabili cu deciziile sau cu aplicarea masurilor considerate
nesatisfacatoare.
Ar trebui sa aiba loc un proces mutal acceptat si acceptabil,care
ar permite medicului sa-si exprime preocuparea fata de pacient
sau de sanatatea publica,fara sa intervina o ruptura in termenii
contractului de munca.

BIBLIOGRAFIE
TEODOR N.TIRDEA, RODICA C.GRAMMA, BIOETICA MEDICALA IN
SANATATE PUBLICA, CASA EDITORIAL-POLIGRAFICA BONS
OFFICES,CHISINAU,2007 NR DE PAGINI 247
GH.SCRIPCARU,AURORA CIUCA,VASILE ASTARASOAE,CALIN
SCRIPCARU, BIOETICA,STIINTELE VIETII SI DREPTURILE OMULUI
EDITURA POLIROM 1998,NR DE PAGINI 233

GOOGLE NOTIUNE DE DECIZIE NOTIUNEA DE AUTONOMIE