O zi in plus

Fetele sunt ingeri fara aripi. Sunt trimise sa-i faca pe baieti mai buni,
mai credinciosi, mai intelegatori. Fetele sunt fragile, dar in lumea lor, acolo unde
nimeni nu stie sa ajunga, sunt mai puternice decat orice alta fiinta ce traieste pe
acest pamant. In regatul lor ce nu are nume, pasesc doar fecioare. De vreme ce una
dintre acestea este trimisa intr-o misiune de imbunare, apoi atunci fata trebuie sa
faca un juramant ca nu se va mai intoarce decat daca e fecioara sau daca reuseste
sa schimbe "proiectul" in asa masura incat sa o iubeasca mai mult decat pe el insusi.
Astfel plecand din regatul femeii sau cum se zvonea pe afara, Palatul Afrodisiac,
fecioara avea sa-si gaseasca misiunea in randul oamenilor normali, unde erau fragile
si usor de combatut. In acest regat efemer nu puteai ajunge cu harta ori cu busola,
ajungeai la el doar daca te pierdeai si sperai sa dai de el. Cheia ce deschidea portile
de aur ale regatului erau - sperantele -. Ca orice regat, Palatul Afrodisiac era
condus de o mai mare capetenie, de o femeie. Frumoasa, vesnic tanara, par balai,
regina purta numele de Speranta. Era buna cu toate fecioarele ce-o slujeau, era
intelegatoare, iar pe cele ce cadeau in pacatul defaimarii, acesta fiind cel mai crud
pacat ce il putea savarsi o fecioara ce parasea regatul, le rasplatea cu cea mai aspra
pedeapsa din cate exista: "privirea uitarii".
In randul acestor fecioare, in acest regat al femeilor, traia si Vera; o
frumoasa tanara, cu un par negru ca taciunele, ochi verzi ca de smarald, proaspat
intrata in randul celor zece ce urmau sa plece pe pamant. Aceasta avea o camera
undeva intr-unul din turnurile de la intrarea regatului. Ea era capetenia in turnul ei;
alte trei astfel de turnuri se gaseau in regat, fiecare avand cate o capetenie aleasa
de regina Speranta si un nume dat tot de aceasta. Exista o competitie intre
acestea: la un an, fecioarele se intreceau in cate misiuni reusite a reusit sa
acumuleze turnul lor, astfel se mentinea o continua rivalitate intre fete.
Vera avea alte trei prietene ce stateau cu ea in Turnul Amorului:
Bianca, prietena de suflet a acesteia si Traga si Mantra, acestea doua fiind mai
retrase si mai ciudate - asa credea Vera -:
- Bianca!
- Da Vera. Ce strigi asa draga?
- Unde mi-ai pus rochia purpulie cu frunze de liliac? Tu ai facut ordine
ultima data...
- Aaaa... Te-ai uitat in dulapul de fag?
- Da. A fost primul loc in care mi-am aruncat privirea. Unde poata sa
imi dispara rochia? E preferata mea. Stii ca am primit-o cadou de la mama.
 - Stiam Vera si imi pare enorm de rau. Uite, ma duc sa o caut in
garderoba comuna de la parter, poate o-i fi pus-o acolo fara sa imi dau seama.
Rochia Verei era foarte importanta pentru aceasta pentru ca mama ei
i-o lasase ca un fel de mostenire si in interior ii lasase si un bilet pe care scria:
"Vera, frumoasa mea Vera, fata mamei cea mai scumpa, cu ochi de un foc verzui, ia
aminte ce iti spune mama. Rochia aceasta de un purpuliu magic si cu frunze de liliac,
sa o porti in ziua speciala. Ai sa iti dai seama cand va veni ziua aceea, ai sa simti
nevoia de a o imbraca pentru a ma simti aproape. Nu da crezare celor ce se cred
superiori; asculta doar ce iti dicteaza inima si urmeaza calea ce ti-o ofera destinul.
Cu dragoste, mama ta, Matilda. (Intoarce de doua ori si inca o data pentru
raspunsul cautat.)"
Urmatoarea zi urma Marea Adunare din curtea palatului. Atunci se
aflau urmatoarele trei fecioare ce urmau sa paraseasca regatul timp de trei luni;
luni in care aveau de indeplinit o "misiune".
- Vera, nu imi vine sa cred ca este posibil sa pleci de la Palat!!! E
uimitor! Ai sa vezi... baieti!
- Da, nici mie nu imi sa cred. Nici nu am sa pot sa dorm bine in noaptea
asta. Ma simt atat de confuza...daca nu am sa ma descurc, daca "proiectul" e mai
puternic decat mine?
- Stai linistita. Stii ca regina iti va da arma magica ce te poate scapa
imediat din necaz... am auzit ca iti da o bagheta cu care il lovesti daca intrece
masura.
- Sper sa fie asa, ca de nu...
- Hai Vera, gata! Nu te mai gandi la prostii! Culca-te linistita si viseaza
ceva frumos...poate iti vei gasi marea dragoste si nu cel mai aprig dusman.
- Da....! Ma faci sa rad. Am sa dorm si am sa incerc sa imi imaginez cum
va arata...
- Bine atunci. Asa sa faci. Somn usor Vera!
- Somn usor Bianca!
A doua zi de dimineata au venit slujitoarele de incredere ale reginei si
au luat-o pe Vera in curte. Regina, parca mai frumoasa ca oricand si cu un zambet
calm si relaxat a scos un plic magic ce s-a deschis singur:
- Dragele mele fecioare, frumoasele mele zane, astazi este ziua cea
mare in care vom afla urmatoarele trei trimise ce isi vor intalni ori marea dragoste
ori cel mai mare dusman. Norocoasele ori ghinionistele ce vor parasi Palatul timp de
trei luni sunt..... Clara din Turnul Iubirii!
- Ieeeeee! Ieeeeee! Ieeeeeee! striga fetele din T. Iubirii.
- Apoi... Maya din Turnul Stelelor!
 - Uraaaa! Uraaaaa! Uraaaaaa! se auzea din partea fetelor din T.
Stelelor
- Si ultima norocoasa..... Vera din Turnul Amorului!
In clipa in care si-a auzit numele, Vera a fost cuprinsa de un sentiment
de frica amestecat cu fericire si confuzie. Nimeni nu a strigat numele ei, nimeni nu
a aplaudat-o, numai Bianca, ce statea ascunsa intr-un copac, se bucura in sufletul ei
pentru reusita exceptionala a prietenei ei.
- Asta a fost ultima adunare pe acest an. Fetele enuntate mai
devreme, sa se prezinte maine dupa-amiaza in sala principala a regatului. Vom avea
multe de discutat si de clarificat.
- Eu nu am ce sa discut. Sunt total pregatita, stiam ca voi fi aleasa sa
plec, asta mi-e destinul sa devin fecioara pe vecie!
Auzind aceste vorbe ale Clarei din T.I., Vera s-a descurajat de tot,
gandind ca ea nu o sa reuseasca niciodata sa isi invinga teama de...baieti.
- Felicitari frumoasa mea Vera! Vino sa te imbratisez! O sa iti duc lipsa
trei luni de zile... Of!
- Nu te gandi asa departe Bianca, s-ar putea sa ma intorc mai devreme
fara arma aceea magica...
- Vera!!! Fii si tu mai optimista! Nu te mai gandi doar la misiunea ta;
gandeste-te ca o sa vezi milioane de baieti, si nu in custi cum sunt tinuti in regat, ci
liberi, in habitatul lor... o sa-i vezi ce fac ei zi de zi, cum se distreaza. Ce super o sa
fie!
- .... sa fie asa cum spui tu. Acum trebuie sa imi fac bagajele... nici nu
stiu ce sa imi iau la mine. Ce imi trebuie mie pe pamant? Ce trebuie sa port acolo?
- Ma faci sa rad Vera! :)) Nu este asta o problema. O sa te anunte
maine regina in legatura cu tot. Tu, doar trebuie sa fii pregatita sa dai ochii cu...stii
tu... baietii.
- Asta e pasul cel mai important... si mi-e frica!
- Stai linistita. Ti-am gasit si rochia!
- Vai ce bine! Am s-o iau la mine!
- Ce?! In niciun caz...cum s-o iei la tine?! Cand te vor vedea normalii ca
porti o rochie magica cu flori de liliac, ce-or sa zica: "Uite o fecioara din regatul
Afrodisiac, eee nicio problema, sunt peste tot." :|
- Da... ai dreptate Bianca. Ce m-as face fara tine, nu stiu.
- De aceea sunt prietena ta prostuto!
- Stiu Bia! :X
A venit si dupa-amiaza de a doua zi si Vera s-a dus grabita in sala
principala a palatului. Acolo Speranta le astepta pe fete cu cate un pahar de vin
rosu, in cupe de aur:
- Fetelor, luati loc. Nu va sfiiti!
- Multumim Maiestatea Voastra!
- Bun. Dragele mele, pe voi va asteapta lucruri marete, va asteapta
pamantul. Ati auzit de el, de oamenii ce traiesc acolo. Ei bine, misiunea voastra este
urmatoarea: sa intalniti proiectul ce va este dat in dosarele ce urmeaza sa le
primiti, sa il schimbati in bine, pentru ca de aceea sunteti trimise pentru anumiti
baieti, ce trebuie schimbati in bine. Regula de aur fetele mele: sa nu cumva sa
cadeti in capcana iubirii inselatoare! Pe pamant NU exista dragoste! Va este
interzis sa va indragostiti de proiect, il puteti aduce aici doar daca el se
indragosteste de voi si apoi il inchidem in custile noastre subterane. Ati inteles?
Vera auzind aceste lucruri se infricosa foarte tare, pentru ca era
pentru prima oara cand o auzea pe regina vorbind in asa fel, era pentru prima oara
cand o cunostea cu adevarat pe regina.
- Ai inteles Vera?
-..... aceasta ezita.
- Vera!
- ....da Maiestate. Am inteles!
- Bun. Intrebarea e valabila si pentru celelalte.
- Da Maiestatea Voastra, am inteles.
- Asa. Acum sa va vorbesc despre unde veti locui timp de trei luni.
Toate veti pleca pe pamant, in trei locatii diferite, acestea fiind mentionate in
dosarele ce le aveti acum in fata si care nu trebuie desfacute decat pe pamant,
altfel informatia ce o contin se pierde. Veti locui nu in turnuri ci in "apartamente"
asa se numesc, veti avea familii, mame, frati, surori, tati provizorii. Acea familie
stie ca dintotdeauna voi ati fost fiicele lor. Toate aceste lucruri sunt posibile
datorita magiei...ca sa nu va intrebati cum fac. Bun. Apoi va trebui sa va uitati tot in
dosare cum sa va imbracati, veti avea bani; banii fiind un lucru cu care poti face
rost de un alt lucru. Totul este explicat amanuntit in dosare. Priceput?
- Da Maiestate.
- Foarte bine fetele mele. Acum ca sunteti instruite, puteti pleca.
Vera nu stia ce sa mai faca de emotii. Incepuse sa tremure, sa se
gandeasca la lucruri ce nu stia ce semnifica...pur si simplu era intr-o stare
deplorabila, pe cand celelalte doua, in special Clara era o ingamfata si o calma, parca
ar fi facut asta de o viata.
- Plecarea are loc in cincisprezece minute. Ne intalnim la porti.
- Da Maiestatea Voastra. Am inteles. (au spus fetele in cor.)
Gata sosie momentul cel mare. Momentul in care sarmana bruneta cu
ochii de smarald trebuia sa isi infrunte cea mai de pret temere a ei, si anume
intalnirea cu baieti. Se duse la Bianca, o stranse puternic in brate ca si cand era
ultima oara cand o vedea, ii spune sa aiba grija de ea si de rochia ei cu frunze de
liliac, le saluta si pe Traga si Mantra si pleaca grabita spre Porti, cu geanta plina cu
haine dupa ea. Ajungand intr-un suflet, observa ca deja Clara plecase si Maya a
facut pasul in afara si a disparut. Urma ea... :
- Haide Vera! Vino aici, ia bagheta asta in mana si tine minte ca o vei
folosi doar daca "proiectul" esueaza ori intrece masura cu tine si incearca sa
profite de tine sau ceva. Acum, inchide ochii si fa pasul in afara palatului. Te vei
trezi pe pamant si vei putea deschide dosarul...
Vera incremenita de frica, de gandul ca se va trezi aruncata cine stie
unde, undeva pe pamant inconjurata de baieti, ezita si nu face pasul, desi regina
devine nerabdatoare si la capatul nervilor o impinge cu putere pe Vera afara pe
Portile de aur. Dupa un zbucium indelungat, dupa momente cumplite de ameteala,
Vera se trezeste pe o plaja insorita, stand pe nisip. Se uita somnoroasa in juru-i si
nu cunoaste nimic, ar dori sa ceara ajutor, dar nu stie cum ar reactiona normalii. In
agonia pe care o traia ea atunci, vine un tanar ce i se adreseaza:
- Buna ziua frumoasa domnisoara! Va pot ajuta cu ceva? Pareti ...
pierduta.
Vera se uita la el cu niste ochi reci si luciosi, mai mai sa isi scoata
bagheta magica si sa il loveasca. Dar se linisteste si isi da seama ca acest...baiat nu
incearca sa ii faca rau, ba dimpotriva, vrea sa ii ofere ajutor:
- Buna! Nu multumesc, nu am nevoie de ajutor. Astept pe cineva.
(replica aceasta ii fu singura ce ii veni in minte, astfel scapand de baiat.)
- Bine atunci, ma bucur ca v-am cunoscut!
- Da...daca asta numesti dumneata a cunoaste pe cineva... La revedere!
Aceasta a fost prima intalnire a Verei cu un baiat in habitatul lui
natural, un baiat normal si nu in cusca cum vazuse ea pana acum. Tare mai era
speriata de fiecare specimen ce trecea pe langa ea, insa nu-si lua mana de pe
bagheta magica, caci niciodata nu se stie cand se iveste ocazia sa il loveasca pe
vreunul. Avand un moment de pace si calmandu-se putin, isi aduce aminte de dosarul
ce si-l indesase in geanta inainte sa plece de la palat. Il scoate incet si cu emotii il
deschide:
- Bob Teward... ce nume! Hmm interesant. Ia sa vedem ce este cu tine
mei baiatule.
"Bob Teward - 18 ani, culoarea parului - saten deschis, ochi - albastri,
inaltime - 1,84, musculatura - medie, greutate - perfecta. Ii place sa joace sah,
practica surfing, mancarea preferata - clatite cu ciocolata si caramel, bautura
preferata - cafea decofeinizata cu mult zahar. Locuieste in Miami, Beach Corner
(Coltul Plajei) 4. Ii place sa cunoasca persoane noi, este deschis catre noi
oportunitati de a practica diferite sporturi; visul lui de a deveni expert in surfing.
PROBLEMA: A format cuplu cu o fata cu 2 ani mai mica decat el si vazand ca fata
nu vrea sa se culce cu el s-a despartit de aceasta."
- Asta e tot?! Cu informatiile astea trebuie sa dau eu de el? Cred ca
glumesti!!!
Vera fiind foarte nervoasa si neintelegand cum va reusi ea sa dea de
Bob se ridica in picioare si studiaza locul. In fata, oceanul de un albastru izbitor,
briza aceea calda o facea sa se simta foarte bine, insa ii era cald. Sub talpi nisipul
fierbinte ce ii intra printre degete si o face sa salte cand pe un picior cand pe altul.
In spate o strada imbacsita de magazine si magazinele. Se scutura putin de nisip, isi
ia geanta si se indreapta spre magazinele marunte. Intra intr-unul din ele; o
vanzatoare ciocolatie la piele, cu o esarfa portocalie invaluita in jurul capului,
aseaza pe rafturi niste banane verzi.
- Buna ziua!
- Hola! Que queres?
- Poftim? Nu inteleg ce imi spuneti...
- Cu ce vrei sa te servesc? Bananas?
- Nu, nu! si gesticuleaza din maini in asa fel incat vanzatoarea intelege.
- Doamne! Dar ce limba vorbesc oamenii astia? Cum am sa ma inteleg eu
cu Bob daca nu stie sa vorbeasca limba mea? Sper sa nu fie vreo problema in a
comunica.
Iesind dezamagita din butic, Vera se mai uita o data pe dosar la adresa
baiatului... "Beach Corner 4". In timp ce se gandea cum sa gaseasca adresa, se
opreste o masina prafuita in fata magazinului...claxoneaza.
- Haide Vera mai repede! Nu avem mult timp...
Vera se uita ciudat la femeia ce conducea masina. Nu o cunostea, dar
ea ii stia numele. S-a urcat fara sa spuna o vorba.
- Mult timp ai mai petrecut aici draga si nici macar nu m-ai anuntat
cand ai plecat, te-ai trezit si tu intr-un tarziu ca trebuie sa te iau. Ai avut noroc ca
eram prin apropiere ca de altfel...
Vera asculta cu atentie tot ce ii spunea femeia straina. Dupa destul de
mult timp de mers, masina se opreste in fata unui palat mult mai mic decat cel
Afrodisiac. De fapt nu semana deloc a palat, era un fel de turn, dar totusi mai mic.
Zicea ea in gandu-i: "Asta trebuie sa fie apartamentul de care spunea regina.", insa
nu era niciun apartament, era casa familiei Gonsales, familia provizorie a Verei.
Femeia striga cat o tinea gura:
 - Martin! Martin! Vino mai repede si ajuta fata cu bagajele!
Din casa iese un baiat...un al doilea pe care il cunoaste, cu care avea sa
si traiasca in casa timp de trei luni. De asta data insa nu simti nevoia sa mai puna
mana pe bagheta magica ce si-o tinea la piept, sub pelerina. Il privea atenta:
- Hola Vera! Ce mai faci? Cum a fost la cumparaturi?
- Buna...bine, cum sa fie. A fost bine.
- Bien, bien! Hai ca-ti duc geanta la etaj in camera ta.
- Bine, daca asa e de cuviinta sa faci... du-o.
Vera paseste pentru prima oara in casa in care avea sa locuiasca
urmatoarele trei luni din viata ei. Ceva nou, ceva strain. Un miros tropical invaluia
casa toata. Culori pastelate de verde, portocaliu si galben dadeau o senzatie de
calm si liniste. Afla atunci ca mai are o sora mai mica, Mayra. Pe mama provizorie
chemand-o Kanie. Astfel Vera si-a cunoscut cat de cat "familia", simtindu-se din ce
in ce mai comoda. Ei parca o cunosteau de-o viata, insa ea...incerca incetul cu incetul
sa ii descifreze. Trece si aceasta zi pe pamant, plina de intamplari; obosita, Vera se
pune in patul din camera ei de la etaj si mai rasfoieste dosarul, recitind datele
despre zisul Bob Teward, ce avea sa il intalneasca cat mai curand, si adoarme
pentru prima oara cu gandul la numele lui.
A doua zi dimineata, Vera are o stare melancolica, apucand-o dorul de
Bianca, prietena ei din regat. Se gandeste ca ar fi putut fi la palat alergand prin
curte cu Bia, culegand flori si dansand pe ritmul vantului, insa isi revine si
realizeaza ca are un scop important pentru care se afla pe pamant, ca trebuie sa il
gaseasca pe Bob.
- Vera! Se aude strigand de jos; o voce de femeie.
- Da, da. Imediat cobor!
- Ce face fetita mea? Pregatesti tu micul-dejun draga, ca eu am putina
treaba; ma duc pana la Beach Corner la dna Teward, trebuie sa ii dau o reteta. Deci
pregatesti?
Vera ramane blocata cand aude numele de "Teward". Nu stie ce sa faca
sa vina si ea:
- Mama! (pentru prima oara se adreseaza Kaniei cu apelativul 'mama')
Mama, pot si eu sa vin?
- Dar draga mea, ai sa te plictisesti. Vom vorbi de retete...de medicina.
- Nu conteaza. Vreau sa vin.
Kanie vazand ca fata insista nu a putut-o refuza si o ia cu aceasta. Se
urca amandoua in masina si dupa cateva minute ajung la asa zisa locatie Beach
Corner. O casa mai mica decat in cea in care traieste familia Gonsales; o curte si
mai mica plina de catei. In curte o femeie imbracata lejer ii hraneste pe puiandrii.
 - Sofia! Uite! Am ajuns si la tine, ca demult tot spun ca vin si nu mai
ajungeam.
- Asa e Kanie...si vad ca ai adus si pe cineva cu tine...
- Da e fiica mea, Vera.
Fata sta si se gandeste ca are in fata femeia ce i-a dat viata
"proiectului" ei; femeia aceasta a adus pe lume acest nemernic ce se joaca cu
mintile fetelor naive. Parca abia se abtine sa ii povesteasca ce lepra e fiul ei, ce fel
se joaca cu tinerele din viata lui.
- Buna ziua dna Teward.
- Buna Vera...dar ce frumoasa esti. Parca esti o zana... ;))
- Multumesc, dar nu e nevoie sa imi faceti atatea complimente....mai
sunteti cu cineva acasa? (intreaba Vera nerabdatoare sa afle, ca sa il poate intalni
pe Bob).
- Nu, sunt singura. Barbatii casei sunt plecati la plaja, isi ceruiesc
placile de surfing.
- Aha...
Astfel Vera ramane dezamagita ca marea intalnire nu a avut loc, insa in
timpul discutiilor plicticoase despre nu stiu ce reteta olandeza, apare in usa un
baiat chipes, cu parul ud, curgandu-i apa de peste tot.
- Hola! Hola! Ce faceti doamnelor...vad ca avem musafiri, unii chiar pe
care nu-i cunosc. Stimata don'soara, eu sunt Bob, Bob Teward. (si intinde mana spre
a da noroc cu Vera, curgandu-i sirloaie de apa printre degete)
Vera il priveste cu aceeasi ochi reci si luciosi cum il privise si pe
baiatul de pe plaja, dar totusi ramane zambitoare si se prezinta si ea politicos:
- Buna! Eu sunt Vera!
- Vera...un nume frumos, potrivit pentru o domnisoara frumoasa...
Insa fata nu intinde mana spre a da noroc cu el, facandu-l sa creada ca
e din cauza apei ce se scurgea de pe el.
- Ei bine, atunci imi pare bine ca te-am vazut, misterioasa Vera. Sper
sa ne mai vedem.
- Cu siguranta, mi-ar face placere.
Deja misiunea era inceputa, acum trebuiau folosite toate procedeele
spre al aduce pe calea cea buna. Ajunsa acasa, Vera mediteaza asupra baiatului.
Pentru inceput isi facuse o parere destul de buna despre Bob. Un baiat prezentabil,
politicos si bine manierat, insa nu trebuia uitat scopul pentru care era ea aici: sa-l
schimbe si sa-l captureze:
- Ce sa ma indragostesc?! In niciun caz...am sa il fac pe el sa se
indragosteasca de mine si am sa-l duc intr-una din custile de la palat; pentru ca
merita!
Frumoasa bruneta, cu dosarul in fata, incepe sa isi conceapa planul pe
care avea sa il urmeze in misiunea ei. Isi propune, foarte ambitioasa, ca primul ei
proiect sa fie adus la palat spre a-l vedea toate fecioarele de acolo si sa o
considere pe ea o adevarata fecioara afrodisiaca pentru ca nu a cazut prada iubirii
inselatoare.
- Eu stiu foarte bine ca aici nu ma pot indragosti...pentru ca nu exista
iubire. Nici nu ar trebui sa imi fac griji... si in primul rand: de cine sa ma
indragostesc? De chestia ce a intrat uda din cap pana in picioare si mi-a intins mana
nu stiu cu ce motiv? In niciun caz.
Itr-una din zilele urmatoare, in timp ce Vera purta o discutie cu sora
ei mai mica Mayra, de la care a aflat ca are un prieten mai mare cu trei ani decat
ea, lucru ce a pus-o pe ganduri, vine in vizita o parte din familia Teward, printre
care si tanarul Bob. Kanie ii intampina cu un zambet idiot de larg si ii strange in
brate pe amandoi; in acel moment Verei ii era teama ca nu cumva si ea trebuie sa
faca acelasi lucru insa a scapat, prefacandu-se ca are treburi mai importante decat
intampinarea musafirilor. Luand masa impreuna si intinzandu-se la discutii destul de
interesante, Bob intra in vorba cu Vera:
- Astazi ai treburi...importante de facut?
- ....aaa nu...de ce intrebi?
- Adica, ai timp liber sa vii la plaja cu mine dupa masa? (tanarul avu o
voce tremuranda cerandu-i asta domnisoarei)
In acel moment Vera realiza ca proiectul incepe sa dea roade, ca nici
macar nu a facut mare lucru si baiatul incepe sa se indragosteasca de ea, astfel
raspunsul a fost unul pozitiv. Dupa masa Vera se duce in graba in camera ei si
incercand sa caute niste haine mai comode decat cele pe care le purta, insa fara
vreun rezultat. Toate hainele ce le luase din regat erau deocheate, rochii lungi cu
flori si frunze... In dezamagirea ei, vine mama cu acelasi zambet de mai devreme, si
ii da Verei o rochita ce era pana la pulpa de sus a picioarelor, de un alb stralucitor.
Acum era pregatita pentru o dupa-amiaza petrecuta cu Bob, dupa-amiaza ce avea sa
reprezinte un moment important din misiunea ei.
Ajunsi la plaja, se aseaza amandoi sub un palmier batran, nu departe de
locul in care se trezise ea pentru prima oara pe pamant. Erau protejati de palmier,
de umbra acestuia, de razele puternice ale soarelui ce si la ora patru P.M. dogoreau
si faceu ca nisipul sa sfaraie. Era multa lume pe plaja, in special tineri...baieti. Vera
ii privea entuziasmata si isi aduce aminte de vorbele Biancai ce ii spunea ca avea sa
vada "milioane de baieti normali, in habitatul lor...". Ii privea cum se dezlantuie, cum
se distreaza, cum saruta fetele ce ii inconjurau...i se parea total anormal; se
gandea ca acele fete ce ii atingeau, ce ii strangeau in brate erau in pacatul
desfranarii, ca daca ar fi fost ele din regatul afrodisiac ar fi primit de mult timp
'privirea uitarii'.
In timp ce Vera se simtea hipnotizata de ceea ce vedea pe plaja, Bob
se ridica si o intreaba daca doreste ceva de baut. Aceasta ii raspunde clar si
raspicat ca doreste o cafea decofeinizata si daca se poate cu mult zahar,
aducandu-si aminte de datele ce ii erau scrise in dosar; baiatul ramane uimit dandu-
si seama ca este si bautura lui peferata. In cateva clipe se intoarce si band linistiti
cafeaua rece, incep sa se cunoasca:
- Stiai ca incepi sa semeni cat mai mult cu mine? (o intreaba baiatul cu
aceeasi voce sfioase pe care a avut-o la masa)
- Sincer si eu imi dau seama de lucrul asta... (Vera incepe sa isi puna in
aplicare planul, incearca sa ii faca jocului baiatului in asa fel sa creada ca il place)
- Ma bucura mult vorbele tale... stii mie mi-ar face mare placere sa ne
mai intalnim, si asta cat mai curand.
Vera, desi incerca ea sa para de neclintit pe dinauntru, desi vroia sa
ignore cuvintele tanarului cu ochi albastri ce statea in fata ei, nu putea sa nu
resimta ceea ce rostea Bob. Inca le simtea profund... Miscandu-si piciorul, Bob a
aruncat fara voia lui putin nisip peste piciorul brunetei Vera; nedorind sa se supere,
acesta incepe sa ii atinga gentil piciorul, inlaturand nisipul de pe pulpa fetei. Acea
atingere, acel sentiment de frecare a nisipului pe piciorul ei, au facut-o pe Vera sa
roseasca si sa ii bata inima cu putere. Avand aceste stari necunoscute pentru ea,
pana atunci, se ridica si fuge de langa baiat pe plaja, pana acasa, ducandu-se in
camera ei si trantindu-se in pat.
In acea zi, in care ar fi trebuit sa il joace pe degete pe baiat, Vera a
fost prabusita de sentimente. Niciodata in viata ei pana atunci, nu mai fusese atinsa
de vreun baiat, niciodata in viata ei nu mai auzise niste cuvinte rostite ei cu atata
emotie, niciodata nu mai avuse fluturi in stomac cum avea acum. Numai aruncand un
gand asupra tanarului si parul i se facea de gaina, numai amintindu-si privirea lui
patrunzatoare ii aparea un zambet pe chip.
- Nu inteleg ce se intampla cu mine...este foarte ciudat. Cum am putut
fugi din fata lui?! Ce o sa creada despre mine acum? Cum o sa mai pot da ochii cu el
cand eu fug din calea lui...
Atat de multe intrebari si atat de putine raspunsuri. Ce erau aceste
stari? Cum le putea depasi sau cum le putea impartasi? Sa fie oare ceea ce credea
ea? Sa se fi indragostit o fecioara de un baiat? Aceasta fu prima lor intalnire. Era o
amintire acum...aveau sa urmeze multe altele, in care Vera nu mai fugea din calea lui,
ci dimpotriva se lasa purtata de briza oceanului, si se pierdea printre stelele serii in
bratele lui Bob. Gandurile Verei se ademeresc: se indragostise. Era un sentiment
atat de placut; sa iubesti si sa fii iubit. Intr-una din serile in care aveau intalnire,
sub acelasi palmier batran sub care simtise pentru prima oara mangaierea tandra a
tanarului, Vera primeste primul sarut din viata ei:
- Iubito, stai nemiscata, vreau sa incerc ceva...
Si baiatul se apleaca peste fruntea fetei ce statea in poala lui; se
apropie incet cu un ritm al inimii alert si cu respiratia agitata. Intr-o clipa buzele
lor se lipesc, Bob le misca tandru, insa Vera ramane nemiscata. Senzatie mai ciudata
decat asta nu avuse in viata ei; incepe sa il imite si ea si isi misca sincronizat buzele
astfel incat tensiunea creste, insa mai greu a fost cand a simtit frumoasa bruneta,
ca limba baiatului ii atinge dintii. In momentul acela divin, atunci fecioara Vera a
invatat ce este sarutul si cata euforie provoaca aceste lipiri ale buzelor si contopiri
ale limbilor.
Vera nu a putut uita acea seara. Il visa in fiecare seara, visa cum se
saruta cu el zi si noapte. Il iubea, il adora si nu ar fi putut suporta sa il piarda.
Trecuse deja doua luni de stat pe pamant si Vera era mai fericita ca
niciodata. Intr-o zi in care soarele nu mai stralucea cum o facuse pana acum, la usa
familiei Gonsales bate cineva. Vera deschizand usa ramane incremenita cand a
vazut-o pe Bianca, colega si prietena ei de la palat, uda leorca, de ploaia torentiala
ce cadea din cer:
- Bianca?! C...c....ce cauti aici? Cum ai venit..?
- Pot sa intru? (raspunde tanara fecioara cu o voce aproape sfarsita)
- Da. Sigur. Ce s-a intamplat? Spune-mi! Vorbeste! (Vera era intr-o
stare de disperare nestiind cum sa reactioneze)
-.....trebuie sa aflii ceva. Ceva important. (Bianca isi schimba deodata
tonul vocii intr-unul trist si sobru)
- Nu ma mai speria. Spune!
Bianca se uita in jur si vede ca familia Gonsales era in alerta nestiind
ce se intampla. Dna Kanie pregatise un prosop pentru tanara, insa fu refuzata.
- Haide sus. Nu iti pot spune aici... (Bianca incepuse sa urce scarile cu
bagajul ce il tinea in mana)
- Dar...nu inteleg nimic...
- Vino!
Vera confuza si dezorientata o urmeaza pe prietena ei pana in camera
de la etaj.
- Imi spui odata ce se intampla sau...?
- Ia un loc.
- Asa...zii!
 - Draga mea prietena, stii ca nu te-am mintit niciodata, stii ca tin la
tine mai mult decat ca la o sora...
- Da Bia.. stiu..
- Atunci, tot ce am sa iti spun ai sa stii ca e adevarat. Asculta-ma:
astazi, la palatul nostru, s-au intors din misiuni cele doua fete, Maya si Clara. Ei
bine, nu au venit cu mana goala. Si-au adus fiecare "proiectele" si le-au aruncat in
cutiile subterane; dar Clara a mai venit cu ceva...cu o veste...
- Ce veste...
- ....a spus reginei totul.
- Totul....despre ce?
- Totul despre...tine si baiat....
- Nuuu! Nu se poate! Cum e posibil?! De unde stie ea?...Nu....
- Ne-a spus ca atunci cand a plecat din Londra, ca acolo a fost ea
trimisa, a venit la tine in vizita insa te-a vazut cu "misiunea" ta tinandu-te de mana,
sarutandu-te cu el...
- Nu e posibil asa ceva... nu mi se poate intampla mie una ca asta...nu!!!
- Vestea rea e ca...regina trimite maine dupa tine sa te aduca la palat.
A spus ca te asteapta...'privirea uitarii'....
Visele Verei se spulbera atunci, toate se sparsera cum se sparg
valurile de stanci. Lumea din juru-i se prabusea, o loase o stare de nebunie, o
ameteala puternica insa o tranti la podea...
- Vera trezeste-te! Hai...deschide ochii...
Fecioara se trezeste palmuita de Bianca.
- Hei asculta la mine.
-...Ce sa mai ascult Bia... sunt sortita sa uit ce iubesc mai mult pe acest
pamant.
- Nu chiar. Stii ca mi-ai spus sa am grija de rochia ta inainte sa pleci?
Ei bine...chiar am avut grija de ea. Astazi am adus-o cu mine si am gasit cheia ce va
face sa scapati. La sfarsitul biletului scris de mama ta este un fel de...cod. Uite:
"Intoarce de doua ori si inca o data pentru raspunsul cautat." ... e un bilet magic.
Am facut ceea ce scrie aici...si am aparut deodata pe pamant. Mi s-a indeplinit
dorinta mea cea mai de pret. Daca tu il iubesti cu adevarat pe acest baiat, atunci
asta trebuie sa fie dorinta ta cea mai mare...si daca asta e dorinta ta, atunci fa-o sa
se indeplineasca, cat mai repede...
- Bia...normal ca il iubesc...
- Fugi la el...pana nu e prea tarziu!
Si Vera pleca in mare graba spre Corner Beach numarul 4. Alerga tot
drumul si chiar in fata casei lui, el o astepta. Se arunca ca o salbatica in bratele lui;
il strangea cu tot trupul si cu toata fiinta ei. Il ia de mana si se duc la locul lor de
amor, s-au dus sub palmierul batran si des. Inainte ca ea sa ii poata spune ceva, Bob
o ia de mana:
- Iubito...cat de frumoasa esti...
Vera incercand sa il intrerupa deoarece avea sa ii spuna atatea
lucruri...avea sa ii spuna ca dragostea lor poate lua sfarsit aici, insa fu oprita de el
si il asculta:
- Iubito, ai incredere in mine?
-...de ce ma intrebi asta...
- Spune-mi! Imi dai crezare?
- Normal! Dar nu inteleg..ce..
- Shh...! Atunci trebuie sa ma crezi ca te iubesc mai mult decat lumea
asta. Te iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine... acum tu esti viata mea. Privirea
ta este ca elixirul vietii pentru mine; sarutul tau imi da putere sa ma trezesc
dimineata; mangaierea ta fina ma face sa te doresc...te iubesc! Te ador...iubita mea
Vera...
Ochii fecioarei incepusera sa lacrimeze, trupul tot ii tremura, ar fi
vrut sa ii poata raspunde si ea cu aceeasi dragoste, insa fu nevoita sa isi revina si sa
ii spuna baiatului adevarul:
- Iubite al meu, Bob, tu stii ca te iubesc, da?
- Sigur zana mea...
- Ei bine, am sa iti spun ceva foarte serios si important.
- Te ascult ...
- Eu nu sunt ca toate fetele pe care le stii tu...
- Normal ca nu esti, tu esti iubita mea!
- Nu, nu la asta ma refer. Eu...nu sunt din aceasta lume...eu vin dintr-un
regat pierdut, intre cer si pamant...
- Cum...?! Esti una din scorpiile ce rapesc barbati si ii omoara? Nu..nu
se poate...
- Scumpul meu... te iubesc....nu ti-as face niciodata rau...de fapt nu le
facem rau baietilor, ci ii tinem captivi pana isi revin pe calea cea buna.
- Nu ma intereseaza ce le faceti! De ce nu mi-ai spus pana acum? Ai
asteptat sa ma indragostesc de tine ca apoi sa ma inchizi in pamant...de ce nu ma
lovesti o data cu bagheta aia ce o aveti si sa terminam toata povestea?
- Nu....! Dragostea mea, eu mor fara tine. De aceea te-am adus acum
aici... sa iti spun ca exista o cale prin care putem ramane impreuna...pentru ca asta
imi doresc eu cel mai mult pe lume...dar am nevoie sa stiu care e dorinta ta cea mai
mare...pentru a ti-o rosti-o in acelasi timp cu a mea...
 - Esti sigura de lucrul asta? Stii bine ca eu acum...iti sunt ca un sclav...o
sa fac orice pentru tine...
- ...Spune..care e dorinta ta cea mai mare?
- Am s-o spun la momentul potrivit...
Momentul sosise, era timpul ca Vera sa intoarca biletul magic al mamei
sale dupa incantatia ce era scrisa pe el. Clipa rostirii dorintelor a fost mai magica
decat orice era magic in acea noapte. Pana si stelelelor de pe cer li se mai
diminuasera stralucirea, nici oceanul nu mai avea atata putere, nici vantul nu mai
sufla cu forta... magia era stransa toata intre mainile celor doi indragostiti ce isi
rosteau idealurile. Clipele acelea in care cei doi stateau cu ochii inchisi pe plaja,
impreunati sub copacul amorului, au fost clipele in care cei doi formasera o singura
persoana, se contopisera nu numai cu mainile ci si cu mintile...
Descarcarea sufletelor lor se petrecuse...deschisera amandoi ochii si
se privira atenti. El o apuca usor de spate si o lasa sa cada pe nisipul deja rece.
Incepu sa o sarute cu foc pe buzele-i moi si catifelate, apoi cobarand incet pe
barbie, gat, ajungand la sani. O mangaie pe sanii-i rotunzi si jucausi...coborand mana
pana sub rochia-i de in. O lasa cu pulpele goale...incepe sa le sarute. In acel moment,
formasera cu adevarat un singur trup. Erau uniti cu sufletul si corpul. A fost
momentul in care fecioara devenise femeie, moment ce o facea sa simta nevoia de a
purta rochia mamei ei... Toata noaptea au ramas pe plaja, incolaciti unul in bratele
celuilalt, medintand fiecare la ce se gandeste celalalt.
Se facu dimineata si Vera se trezi singura privind cu ochii
intredeschisi rasaritul... se uita in jur dupa Bob, insa nimic, nu il putu zari. Gandurile
ei zbura atunci spre ceea ce urma sa se intample. Sufletul ii era singur, simtea
nevoia sa il aiba aproape pe baiatul ce o facuse femeie. Privi in locul unde statuse
Bob si zari ca era ceva scris: "Sa te iubesc o noapte cat pentru toata viata ... si inca
o zi." Isi dadu seama ca asta era dorinta ce o rostise baiatul noaptea ce trecuse,
realiza ca dorintele lor nu au fost aceleasi, ca nu aveau sa ramana impreuna, ca era
nevoita sa il uite... Plina de ura pe propia-i persoana, Vera isi rupe rochia de pe ea si
urla catre cer:
- Doooamne! De ce sunt eu pedepsita pentru ca iubesc?... De ce nu pot
trai si eu pe pamant sa il iubesc asa cum se cuvine... macar o zi... de ce?!
Si se arunca in valurile zapacite ale oceanului, vantul o facea sa
inainteze si mai mult, o ametea, era pierduta si striga:
- O zi Doamne... o singura zi...
Pe plaja aparu Bob, insa era prea tarziu...valurile spumoase si
involburate ale oceanului o inghitisera deja pe iubita si frumoasa lui zana:
- Vera!.....Vera.... iubita mea.....! NU!! Doamne! E posibil?...
 Sufletul tanarului era sfasiat, indurerat, mut. Se aruncase dupa
ea...insa nimic...nu a putut-o gasi. In acea zi baiatul nu s-a dus acasa. A stat tot
timpul pe plaja, era ingandurat si nu vorbea cu nimeni ce i se adresa. Mintea lui era
legata de Vera, frumoasa Vera. Isi amintea cu lacrimi in ochi, cu barba-i tremuranda
de plans, de ultima noapte petrecuta sub copacul amorului. Isi dorea sa fi murit el in
locul ei; vroia sa o vada moarta, sa o poata mangaia pe frunte, sa o stranga in
brate...sa o iubeasca..:
- Mi-as dori sa te mai pot iubi...macar o zi Vera....macar o zi! (rosti cu o
voce sfarsita...aproape muta)
In clipa in care rosti aceste vorbe timpul se opri. Bob se uita in jur si
vazu cum oceanul ramase blocat, pasarile se oprisera din zbor, vantul nu mai adia.
Se ridica de sub palmier si privi undeva in departare pe ocean. Ceva extraordinar de
frumos si luminos venea cu o viteza uimitoare; ceva alb zbura catre el. Se uita mai
atent si vede ca era fecioara lui, vede ca era Vera. Incepe sa alerge catre ea ca un
nebun, paseste pe apa si nu se scufunda, o atinge si timpul incepe sa se scurga. Cad
amandoi in apa, se strang in brate unul pe celalalt si se saruta cu o mai mare pasiune
deca o facusera vreodata. Valurile ii inghit pe amandoi, iubindu-se in oceanul intreg,
sub cerul luminat de un soare puternic.
Bob Teward a fost unul dintre miile de baieti ce au fost schimbati de
fecioare. El a fost o misiune reusita a fetelor din Turnul Amorului. Dupa un an de la
moartea lor, la Palatul Afrodisiac, s-a facut o reuniune in amintirea frumoasei
brunete Vera si a baiatului ce a fost transformat de aceasta. Vera a devenit un
simbol al feminitatii dovedind ca exista dragoste si pe pamant si ca baietii nu
trebuie aruncati in pamant, ca se pot schimba prin iubire si ca merita sa fie iubiti.
Astfel regulile de la palat au fost schimbate si "proiectele" fecioarelor erau mult
mai frumoase, terminandu-se de cele mai multe ori cu ceremonii de casatorie.
Bianca a ramas si acum pe pamant, gasindu-si un baiat care sa o
iubeasca si care sa ii fie alaturi. Amintindu-si de Vera, aceasta varsa mereu cate o
lacrima ce o arunca in ocean, pentru ca Vera sa o simta aproape:
- Scumpa mea Vera...ce mult as vrea, ce mult sper sa te pot
revedea....macar o zi...! (inchizand ochii si simtind-o parca peste tot in juru-i)
Vera a ramas eterna; acum ea este oceanul ce il imparte doar cu Bob,
cu Bob Teward.