-Filozofie-

-Eseu-

Aripa filozofarii si ,,lucrarea talentului artistic”

Marcu Ioan Radu-Ceramica An II

 Lucian Blaga cauta dincolo sau mai degraba dincoace de istoria sistemelor
filozofice esenta esenta demersului filozofic. Constiinta filozofica este oarecum o
filozofie a filozofiei, o metafilozofie. Lucian Blaga precizeaza cum constiinta filozofica-
o socotim doar ca pe un joc secund, ca un apendice foarte treaz al filozofiei astfel spus ca
o suma de acte ale acesteia reglementate asupra ei insasi.
In conceptia lui Blaga, esenta constiintei filozofice rezida in puterea ei de a ne
trezi din somnul dogmatic in care cadem mereu si de a ne spori astfel luciditatea. Desigur
ca o viziune metafizica nu este niciodata ceva definitiv, adica o izbanda ce ar face de
prisos o alta incercare.
Blaga conhide ca a filozofa inseamna asadar a te pastra disponibil pentru moduri
de a gandi care structural nu sunt proprii simtului comun si in lumina acelorasi
consideratii filozofarea ramane pentru simtul comun o durere, o suferinta.. lucian Blaga
incearca da fundamenteze autonomia in procesul cunoasterii, ,,a cere filozofului sa-si
modeleze constructia teoretica pe calapodul experientei si sa-si consume interesul in
verificari directe sau indirecte asupra experientei, ar insemna sa-i interzici menirea
pentru care el se simte chemat caci pe masura simpla a experientei nu se poate croi o
haina destinata existentei ca tot’’.
S-ar putea cita o seama de autori prestigiosi, mai ales de la romantism incoace
care s-au simtit tentati sa echivaleze filozofia cu arta. Pentru cei ce urmareau o asemenea
tinta problema echivalentului dintre filozofie si arta permitea sa fei rezolvata in diverse
sensuri. Stim ca filozoful, indeosebi in ipotaza de metafizician nazuieste spre o relevare a
misterului existentei in totalitatea sa, spre o formula a absolutului (ca filozoful,
straduindu-se sa cuprinda chipul Absolutului, izbuteste doar sa ii puna o masca, este o
alta latura a chestiunii, o latura ce nu ne intereseaza....
Ostenindu-se in acest sens si pe aceasta cale cea dintai intrebare ce i se iveste este
aceea a mijloacelor celor mai sigure de a-si ajunge tinta. Un Schelling, filozoful romantic
german a optat la un moment dat pentru o solutie ,,artistica’’. El gasea arta, in general, se
bucura printre celelante preocupari ale geniului uman in chip emitent de privilegiul de a fi
in posesia mijloacelor celor mai certe de transpunere a spiritului in ,,absolut”. De unde
incheierea sa ca filozofia trebuie sa-si insuseasca pe cat cu putinta modul artei daca vrea
sa faca fata problemelor esentiale pe care e chemata sa le dezlege.
 Novalis propune ca organ de relevare a Absolutului ,,imaginatia”, imaginatia de
care el ne vorbeste nu este acea facultate productiva ce intervine in atatea activitati
spirituale si chiar in domeniul stiintific, ci ,, imaginatia” aproape albitrar restransa la
activitatea de ,,fabulatie”. Filozofia lui Novalis cuprinsa in uimitoarele sale ,,fragmente”
se resimte puternic Duhul basmului Schopenhauer, Nietzsche, ganditori care atunci
cand ,,filozofeaza” se conduc de varii sugestii culese din arta. De obicei ganditorii
stapaniti de puternice inclinari artistice vor cauta sa asimileze filozofiei cat mai mulye din
procedeele artei. In filozofie ei se vor lasa indrumati mai mult de o constiinta artistica
decat filozofica. Filozofia si arta devin vase comunicante, ce ingaduie ample, masive
transpuneri de mijloace si moduri (pentru ganditori).
Fara indoiala ca in cadrul acestui tip de solutii dat problemei raportului dinte
filozofie si arta a fost si este cu putinta aparitia unui mod de filozofie care imbogateste cu
variantele sale ispititoare panorama vasta a gandirii umane.
Spuneam ca in ceea ce priveste problema raportului dintre filozofie si arta s-au
mai pronuntat in decursul timpurilor si un al doilea tip de solutii. Solutiile ce le
subsemnam celui de al doilea tip, iau in considerare chiar aparitiile de mare amploare,
conceptiile metafizice epocale din istoria gandirii. Dar tocmai acestea sunt prezentate in
cele din urma mai mult ca produse de natura artistica decar ca roade ale unei pretinse
stiinte. Nu filozofia lui Novalis sau a lui Goethe ci chiar si conceptiile filozofice ale unui
Plato, Aristotel, Platin, Giordano Bruno Spinoza sunt infatisate exclusiv ca monumente
spirituale, echivalente intru totul creatiilor de ,,arta”.
In fapt filozofie nu este o stiinta decat in masura in care orice arta este una,adica
in masura in care e vorba de perfecta manuire a mijloacelor de expresie de a fi stapan pe
o anumita tehnica de a cunoaste de a intelege materia de elaborat ,,ne spune Keyserling
sprea a preciza apoi ca pentru un filozof” calitatea de savant nu e valabila decat pentru
aceasta parte de meserie ce se poate invata intre univers si,, spiritul uman”. Spre aceasta
aspira si filozofia. Cladeste o metafizica, filozoful se lupta cu sensul universului, nu cu
ajutorul sunetelor, filozoful cu ajutorul conceptelor.
Daca in arta , creatorul poate purcede de drum cu intentia declarata de a alcatui o
viziune cat mai cat mai armonic inchegata din elementele sale si colorata intr-un sens cat
mai persobnal, o atare lucrare nu se poate incarca in filozofie. In cele mai multe cazuri
filozoful nu procedeaza in acest sens , intentia lucida , sub esida careia filozoful porneste
este aceea de a releva fie printr-un sistem de concepte, fie prin plasmuiri de natura
abstractionare , misterul existentei in totalitatea sa. Ca ,,ecvatia personala” isi face loc in
lucrarea filozofului cu adevarat, dar evocatia personala nu se declara prin vreo intentie ci
impotriva oricarei intentii. ,, In filozofie nu e valabila decat personalitatea ce se exprima
involuntar si oarecum fatalmente, filtrandu-se puternica de la sine si inevitabil prin
intentiile ce vizeaza cea mai perfecta obiectivitate impersonala.
Intentiile cu care filozoful si artistul calca , nu sunt prin urmare aceleasi si nici
regulile celor doua jocuri. Arta imita personalitatea la dezlantuire. Filozofia o pune la
incercare ridicandu-i in fata contiditiile grave ale unei norme impersonale. In filozofie
tendinta spre despersonalizarea e un postulat iar textura personala si culoarea individuala
sunt valabile numai cand se rostesc in chip de neocolit si cand fac impresia ca sunt
exponente ale obiectivitatii spirituale. Mijloacele la care recurge artistul si filozoful intru
realizarea viziunilor lor nu sunt aceleasi. Astistul lucreaza cu mijloace ce tin exclusiv de
intuitie si de sensibilitate. Filozoful lucreaza intr-un material de concepte si viziuni de
suprema abstarctie. Filozoful se situeaza in probleme lucide, deplin caracterizate ca atare
adica imbinate de constiinta si opteaza pentru anumite metode ce-si au logica si mormele
lor impersonale chiar si atunci cand ele sunt nascocite de unul singur. Filozoful
,,pledeaza” apoi pentru viziunea abstracta pe care el izbuteste sa o inchege cu scopul de a
convinge si pe semenii sai fiind totdeauna condus de buna credtinta ca viziunea sa nu este
un capriciu arbitrar ci poate fi adoptata si de alte inteligente, carora li se adreseaza.
Creatorul de arta este angajat cu totul in alt sens si cu alte mijloace in creatia sa.
In cazul artei, creatorul lucreaza intr-un material de intuitie ce se adreseaza in primul rand
sensibilitatilor semenilor. Problemele creatorului de arta nu sunt explicit prezente in
opera sa ci nu mai implicit fiind cu totul absorbite in ,,realizare”. De ramarcat e si
imprejurarea ca creatorul de arta nu are ,,metode” ce fac parte chiar din corpul operei
cum le propune intotdeauna un filozof: creatorul de arta poseda cel mult o tehnica ce
conditioneaza opera si care poate fi doar banuita din ,,realizare”.
Creatorul de arta nu ,,pledeaza”in opera pentru opera cum face filozoful tot timpul
ci isi prezinta pur si simplu opera, asteptand din partea semenilor nu o adunare care sa
angajeze spiritul sub raportul, aptitudinile sale de adaptare intelectuala ci doar o reactie
estetica fara de alte consecinte decat cele ce decurg din atitudinea pura a contemplatii.

Constantin Noica-jurnalul filozofic

 daca iubiti muzica –pierderile, culegerile cresterile:daca va plac

geometria si rigoarea fara sa vi se impietreasca inima si mintea:daca
aveti un dram de nebunie, si un munte de masura –veti intalni candva
filozofia.
 Am dus pe un prieten sa-i arat in marginea Bucurestilor, localul de
scoala la care ma oprisem randul trecut. Iesirea din oras, cocioabele,
noroiul, totul l-a indignat. ,,Nu vezi cat e de urat? Imi spuse el. Nu nu
vazusem. Casa propriu zisa i-a placut mai mult ,,dar peisajul de ses era
monoton”. O , oamenii acestia care nu vad decat o frumusete in lucruri.
Dar peisajul poate fi transfigurat. Un om care traieste o experienta isi
face un spatiu al lui , un peisaj al lui. ,,Nu e numai ses”, spun eu, ,,sunt si
dealuri daca te uiti cu binevointa –Fireste vine replica necrutatoare
pentru Don Quichotte, Dulcirea e o femeie frumoasa, iar morile de
vant.”
 Iarasi locurile acestea comune! Dar are dreptate. : experienta lui Don
Quichotte e valabila , perfect valabila. Asa trebuie trait:cu lumea ta.
Numai ca prefer sa ma gandesc-de ce nu?..parca incape vreo
camparatie ?-la alt spaniol, la El Greco pe care prietenul sau il gasea cu
perdelele trase in plina zi si care explica:vreau sa vad mai bine culorile
mele.
 Nu e vorba de un idealism ieftin:credeam noi insine , lumea dimprejur.
Dar pentru Dumnezeu nici lumea n-o sa ne invete ce e de facut cand e
vorba de noi si nu de ea. E chiar lipsit de sens sa traiesti intr-un decor
 atat de frumos incat sa fie valabil prin el insusi. Ce putin filozofic e
coltul acela ales de la Ermenonville ales de Rousseau pentru filozofie !
nu se putea face acolo decat un templu- in care sa nu oficieze nimeni. E
mai bine sa traim fiecare pe masura noastra cu noroi cu cocioabe si cu
ses-dar cu sinceritate si mai ales fara rousseau-isme
 (Vitruviu spune despre arhitect ca trebuie sa stie sa scrie , sa deseneze,
geometrie , ceva optica, calcul, istorie, filozofie, ceva muzica , medicina
jurisprudenta si astronomie. Azi nu trebuie sa sti decat arhitectura!
 Filozofia vorbeste despre lucruri; doar profesorul vorbeste depre idei,
spunea un profesor de filozofie din Apus.
 Platon- spunea lumea-si-a pierdut timpul pe langa tiranii Siciliei
incercand zadarnic sa intemeieze o carmuire dupa principiile filozofiei.
Ca si cum un filozof tine neaparat sa reuseasca! Tine sa invete.