CAPITOLUL III

CATRE UN CALUGAR CARE A INTRAT PE CAMPUL DE LUPTA

Bucura-te in Domnul, iubite fiu pe care harul lui Iisus te-a luminat si te-ai lepadat de
lume. Te-a aruncat in Pustie si te-a trimis in obste. Si acum slavesti din suflet pe
Dumnezeu si Ii multumesti. Harul dumnezeiesc, fiul meu, este ca ceva care
patrunde in suflet si-l atrage pe om fara sa-l sileasca spre cele inalte. El cunoaste
modul in care sa incante pe pestii cei intelegatori si sa-i scoata din marea acestei
lumi. Ce se intampla insa dupa aceasta ? Dupa ce Dumnezeu scoate din lume pe cel
acel vrea sa traiasca in pustnicie si il aduce in pustie, nu ii arata la inceput nici
patimile sale si nici ispitele, pana cand nu devine calugar si il leaga Hristos cu frica
Sa. Dupa aceea vine incercarea, stradania, lupta. Si daca, de la inceput, cel incercat
se straduieste si apuca sa aprinda, prin multe nevointe, faclia ascezei, aceasta nu
se va stinge atunci cand, retragandu-se harul, vin ispitele. Astfel, cand harul pleaca,
acesta va servi la starea lui de dinainte. Si, in functie de patimile pe care le-a avut
in lume, ispitele se vor trezi si vor pune in miscare obiceiurile rele care il inrobeau.
Mai intai sa stii fiule ca om de om este mult diferit. La fel si calugar de calugar. Sunt
suflete moi, care se lasa convinse cu multa usurinta. Sunt insa si suflete tari, care
nu se supun usor. Pot fi atat de diferite, cum este bumbacul de fier. Bumbacul are
nevoie numai de atingerea cuvantului, in timp ce fierul are nevoie de focul si de
cuptorul ispitelor ca sa poata fi prelucrat. Acesta din urma trebuie sa aiba multa
rabdare in ispite pentru a primi curatirea. Daca nu are rabdare, este ca opaitul fara
untdelemn. Se stinge repede si piere. Asadar, daca cineva care are o asfel de fire
tare ca fierul vrea sa se faca monah, de cum vine se si ridica impotriva ascultarii, se
leapada de fagaduinte si paraseste lupta. Si vezi ? Numai ce se retrage un pic harul
pentru a se pune la incercare vointa si rabdarea sa, acesta arunca armele si incepe
sa-i para rau ca a venit sa se faca monah. Si isi petrece zilele in neascultare si
amaraciune, plin de contradictii si de revolta. Prin rugaciunile parintelui sau harul
poate sa alunge pentru putin norii ispitelor, pentru ca acesta sa-si poata reveni un
pic, dar dupa putin timp iarasi va birui voia proprie si neascultarea si iarasi va veni
tulburarea si confuzia. Imi scrii despre fratele pe care daca il vezi te minunezi cum
ca atata osteneala depune in ascultarea lui si totusi egoismul il stapaneste
dinlauntru. Crezi ca usor este sa biruiasca omul patima ? Faptele bune si milosteniile
si orice lucru bun dinafara nu reusesc sa stinga semetia inimii, ci exercitiul mintii,
suferinta pocaintei, inima infranta si smerita, acestea smeresc cugetul cel nesupus.
Si cere osteneala multa si greu de dus pentru omul cel nesupus, neascultator.
Numai cu netarmurita rabdare poate acesta sa reuseasca. Numai cu rabdarea fara
de margine a duhovnicilor, cu ingaduinta si cu dragostea fratilor este posibil sa
ajunga la simtire cei tari la suflet. Dar sa vezi cum sunt adeseori atat de folositori si
acestia, ca si mana dreapta. Aproape totdeauna acei care au un dar oarecare , pe
care ceilalti nu-l au, este greu sa se smereasca. Cred ca ei sunt ceva, iar ceilalti nu.
Este, prin urmare, nevoie de multa osteneala si de multa rabdare si ingaduinta pana
cand se va darama temelia cea veche a mandriei si se va pune o alta temelie, cea a

smereniei si a ascultarii lui Hristos. Vazand Domnul si ostenelile si dorinta, si a celor

impricinati dar si a celorlalti, le ingaduie alta ispita care se impotriveste patimii lor
si, cu mila Lui, ii izbaveste si pe acestia " Cel ce vrea ca toti sa se mantuiasca ". Tu
vezi numai cui vrei sa te asemeni. Cel mai bine ar fi fost ca toti sa fi avut fire buna,
smeriti si ascultatori. Dar daca se intampla ca cineva sa fie cu firea tare ca de fier,
sa nu deznadajduiasca. Cere multa lupta, dar, cu harul lui Dumnezeu, poate sa
biruiasca. Iar Dumnezeu, sa stii, nu este nedrept sa ceara altceva decat ceea ce a
dat. In masura in care a dat darurile, in aceeasi masura cere si lucrarea lor. Caci, de
la inceputul creatiei, in trei categorii a impartit pe oameni : unora a dat cinci talanti,
altora doi si altora unul. Cei dintai au daruri superioare. Cu mintea cuprinzatoare,
unul dintre acestia se numeste de Dumnezeu invatat, deoarece primeste
cunoasterea de la Dumnezeu, fara sa invete. Asa au fost in vechime Sfantul Antonie
cel Mare, Sfantul Onufrie, Cuvioasa Maria, Chiril Filoteos, Luka cel din Stiria si multi
altii, care fara indrumator au ajuns desavarsiti. Ceilalti trebuie sa invete bine ca sa
faca ceva. Iar ultimii, chiar daca aud, chiar daca invata, ingroapa totul in pamant si
nu fac nimic. De aceea exista atata diferenta intre oameni, si exista atata diferenta
intre calugari. De aceea este nevoie, mai inainte de toate, sa te cunosti pe tine
insuti, sa stii cine esti cu adevarat, nu cine crezi ca esti. Daca ajungi la aceasta
cunoastere de sine, devii mai intelept decat toti oamenii. Cu astfel de cunoastere
ajungi la smerenie si primesti harul de la Domnul. Iar daca nu dobandesti
cunoasterea de sine si te increzi numai in ostenelile tale, sa stii ca te afli departe de
cale. Deoarece profetull nu zice : " vezi, Doamne, osteneala mea ", ci : " vezi
smerenia si osteneala mea ". Osteneala este pentru trup, smerenia este pentru
suflet, iar amandoua la un loc, osteneala si smerenie, sunt pentru omul in
intregimea lui. Cine a biruit pe diavol ? Cel care si-a cunoscut cu adevarat boala,
patimile si lipsurile pe care le are. Cel ce se teme sa se cunoasca pe sine, acesta
ramane departe de cunoasterea adevarata si altceva nimic nu-i place decat sa vada
numai greselile celorlalti si sa-i judece. Acesta nu vede la ceilalti calitatile, ci numai
defectele, dupa cum la sine nu vede defectele, ci numai calitatile. Si aceasta este,
cu adevarat, boala de care suferim noi, oamenii acestui veac, aceea ca nu
recunoastem unul altuia darul sau. Unul este lipsit de multe, iar cei multi le au pe
toate. Ceea ce are unul, nu are celalalt. Daca recunoastem acest lucru, vom
dobandi multa smerenie. Dumnezeu se cinsteste si se slaveste pentru ca a
incununat pe oameni in diferite feluri si a aratat diversitate in toate creaturile Sale.
Nu este asa cum gandesc cei fara de lege, care vor sa impuna egalitate in Creatia
dumnezeiasca. Dumnezeu toate cu intelepciune le-a facut. Asadar, fiul meu, acum,
ca te afli la inceput, ingrijeste-te sa te cunosti mai bine pe tine insuti, pentru ca sa
pui temelie tare smerenia. Ingrijeste-te sa inveti ascultarea, sa dobandesti
rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Rugaciunea sa-ti fie
rasuflarea ta. Nu lasa mintea ta inceata pentru ca sa nu inveti cele rele. Nu lasa sa
vezi lipsurile celorlalti, deoarece, fara sa-ti dai seama, te vei afla impreuna lucrator
acelui rau si impotrivitor binelui. Sa nu te aliezi din nestiinta cu vrajmasul sufletului
tau. Fiind prea iscusit, vrajmasul stie bine sa se ascunda in spatele patimilor si
slabiciunilor tale. Asa incat, pentru a lovi in acesta, trebuie sa lupti, sa te biruiesti pe

tine insuti, sa omori toate patimile. Cand omul cel vechi va muri, atunci puterea
vrajmasului si a potrivnicului se va desfiinta. Lupta noastra nu este impotriva
omului, pe care poti sa-l ucizi in multe feluri, ci este impotriva incepatoriilor si
puterilor intunericului. Si impotriva acestora nu se lupta cu dulceturi, ci cu rauri de
lacrimi, cu durere in suflet pana la moarte, cu nemarginita smerenie si cu multa
rabdare. Sa cazi epuizat ca lovit de boala grea saptamani intregi. Si sa nu parasesti
lupta pana cand nu vor fi biruiti si nu se vor retrage demonii. Atunci vei primi
eliberarea de patimi. Asadar, fiul meu, sileste-te pe tine insuti dintru inceput sa intri
pe poarta cea stramta, deoarece numai aceasta duce la libertatea Paradisului. Taieti in fiecare zi si in fiecare ceas voia ta si nu cauta alta cale in afara de aceasta.
Aceasta a fost batatorita de picioarele parintilor cuviosi. Descopera si tu Domnului
calea ta, si Acesta te va indruma. Descopera parintelui tau gandurile tale si acesta
te va vindeca. Sa nu ascunzi niciodata gandurile tale, deoarece inlauntrul lor se afla
ascunsa viclenia diavolului, care dispare atunci cand sunt spuse. Nu descoperi
greseala altcuiva spre indreptatirea ta, pentru ca indata harul le va descoperi in fata
oamenilor pe ale tale, pe cele pe care pana acum le acoperea. Atat cat tu acoperi
pe fratele tau, tot atat harul te va pazi pe tine de defaimarea oamenilor. Cat despre
celalalt frate de care imi scrii, se vede ca are pacate nemarturisite, pentru ca se
rusineaza sa le spuna parintelui sau. De aceea vine ispita. Trebuie sa indrepte
aceasta neoranduiala, pentru ca fara spovedanie curata si deplina nu se curata. Si
este pacat sa fie batjocorit de diavol. Inlauntrul sau, in adanc, este ascuns egoismul,
orgoliul. Tu roaga-te si sa ai dragoste pentru el si pentru toti. Pazeste-te de tot raul.
Acum, ca ai intrat pe campul de lupta, vei fi incercat cu multe feluri de ispite.
Pregateste-te sa rabzi. Spune neincetat rugaciunea si Domnul te va ajuta cu harul
Sau. Niciodata ispitele nu sunt mai tari decat harul.