CAPITOLUL V

CATRE ACELASI: NU TE ACOPERI CU FRUNZE

Fiul meu iubit in Domnul, nascut de la Duhul Cel dumnezeiesc. Ma bucur si eu daca
tu te bucuri. Se bucura Incepatoriile si Stapanirile, Heruvimii si Serafimii si toate
puterile Ingeresti, cetele Apostolilor si ale Profetilor, ale Martirilor si ale Dreptilor. si
Preacurata Maica noastra, Imparateasa si Doamna tuturor. Astazi s-a veselit sufletul
meu de cele ce mi-ai scris. Ma voi bucura foarte si ma voi veseli daca pana la sfarsit
se vor adeveri cele ce imi scrii astazi. Pentru ca razboiul vrajmasului incepe abia
dupa trei-patru ani. Atunci, harul se retrage spre incercare si faclia se stinge. Iar
cele ce se vad acum frumoase - care sunt intr-adevar frumoase - atunci se vad
urate, negre si intunecate. Cele ce ti se intampla acum sa nu le iei nicidecum drept
ispite. Intrucat este altcineva care pazeste. Si daca, iubitul meu fiu, ceri de la mine
umilul sfat, iata-l, asculta-l : nu te acoperi numai cu frunze, ci intinde-ti radacinile
adanc pentru ca sa afli izvor, asa cum fac platanii. Pentru ca sa te hranesti mereu cu
apa si mereu sa cresti. Pentru ca atunci cand vine peste tine seceta sa nu patesti
vreo instrainare, intrucat ai aflat izvor. Si cand se va stinge faclia pe care o ai acum,
vei fi aprins deja alta prin faptele tale. Si nu vei suferi nicidecum din pricina
intunericului. Iar modul de a dobandi aceasta este urmatorul : Intai de toate,
ascultarea desavarsita si fara deosebire fata de toti. Din aceasta se naste smerenia.
Semn al smereniei sunt lacrimile nemasurate, care treipatru ani curg ca un izvor.
Din acestea se naste rugaciunea neintrerupta, care se numeste rugaciune a mintii,
cand, numai ce spui : " Iisuse al meu preadulce ! ", lacrimile curg; numai ce spui : "
Maica Domnului ! ", nu te mai poti abtine de la lacrimi. Atunci se naste din lacrimi o
liniste in tot trupul si o pace desavarsita. Un frate a vrut odaat sa se abtina deoarece indata ce lacrimile se pornisera, alt frate a deschis usa - dar nu a fost cu
putinta pana ce acela a plecat. Atata putere au. Daca vei dobandi aceasta, sa nu te
mai temi de instrainare, pentru ca ai dobandit alta fire. Nu ca se schimba firea ta, ci
pentru ca trasaturile ei caracteristice sunt schimbate de har, prin energiile cele
dumnezeiesti. Lucrurile asa-zis formale trebuie sa aiba continut, asa cum frunzele
pomilor ascund in spatele lor roade. Cantarea sa se faca smerit. Mintea sa
urmareasca intelesul troparelor. Cugetul sa fie purtat in lucrul cel inteles de catre
minte si sa ajunga la contemplarea acestuia. Citirea, de asemenea, sa se faca cu
multa atentie. Prin toate acestea sufletul creste. Se stinge, moare omul cel vechi si
se naste cel nou. Si se imbogateste in dragostea lui Hristos. Apoi nu se mai
multumeste nicidecum cu cele pamantesti, ci pofteste mereu la cele ceresti. La fel
pentru trup. Trebuie sa te lupti continuu, cu toata puterea, sa fie totdeauna robit
duhului. Sa nu-ti fie nicidecum mila de el. Si, fie ca mananci, fie ca lucrezi,
rugaciunea sa nu o inceetzi. In toate rugaciunile, mintea sa urmareasca si sa
inteleaga ceea ce rostesti. Deoarece daca tu nu intelegi ceea ce spui, cum te vei
putea intelege cu Dumnezeu, pentru ca sa dobandesti ceea ce ceri ? Daca toate
acestea vei pazi, bine iti va fi. Te vei mantui si pe mine ma vei bucura. Iar daca din

nepurtare de grija nu faci ascultare, atunci vei deveni pricina de intristare pentru
multi.