Sunteți pe pagina 1din 12

Din CONVORBIRILE STAREULUI VARSANUFIE DE LA OPTINA CU FIII

LUI DUHOVNICETI
(1907-1912)
1907
Bunicii si strabunicii mei au fost negustori milionari in Samara. Lor le apartinea
o strada intreaga, numita strada Kazan. Toata familia noastra s-a aflat
intotdeauna sub ocrotirea deosebita a icoanei Maicii Domnului din
Kazan.
Cand eu aveam trei-patru ani, impreuna cu tatal meu mergeam des la
biserica si de multe ori, cand stateam langa icoana Maicii Domnului, mi
se parea ca Nascatoarea de Dumnezeu se uita la mine din icoana si
zambeste si ma cheama. Eu fugeam la tatal meu.
Tata, tata, Ea este vie! repetam eu.
Cine, copilasul meu?
Nascatoarea de Dumnezeu.
Tata nu ma intelegea. Odata, cand aveam sase ani, s-a intamplat urmatorul
lucru: noi locuiam in vila de pe mosia noastra din Orenburg. Casa noastra se
afla intr-un parc urias si era pazita de paznici si caini, astfel incat nu era
posibil ca o persoana straina sa patrunda acolo fara sa fie observata.
Odata ma plimbam impreuna cu tatal meu prin parc si, deodata, nu pot
sa-mi

dau

seama

de

unde,

aparut

in

fata

noastra

un

batran. Apropiindu-se de tatal meu, el a spus:


ine minte, parinte, ca acest copilas, la timpul sau, va scoate suflete
din iad.
Dupa ce a spus aceasta, el a disparut. In zadar l-au cautat apoi peste
tot, nici unul dintre paznici nu l-a vazut.
Mama mea a murit atunci cand eu am venit pe lume si tatal meu s-a casatorit a
doua oara.Mama mea vitrega era o femeie adanc credincioasa si
nemaipomenit de buna, astfel incat i-a tinut pe deplin locul mamei
mele. i pot sa spun chiar ca nici mama mea naturala nu ar fi putut sa
imi dea o asemenea educatie. Ea se destepta foarte devreme si in
fiecare zi mergea cu mine la utrenie, netinand cont de varsta mea
frageda.

Era dimineata, foarte devreme. Eu ma trezeam, insa nu vroiam sa ma scol.


Camerista o ajuta pe mama sa se spele, iar eu ma infofoleam in patura. Mama
deja era gata. Ah, Pavel inca doarme spunea ea adu-mi incoace apa rece ii
zicea cameristei.
Intr-o clipa eu ieseam din patura.
Mamico, dar eu m-am trezit deja!
Ma imbracau si impreuna cu mama mergeam la biserica. Era inca
intuneric bezna, iar eu ma prabuseam in nametii de zapada si paseam
in urma mamei.

Insa ei ii placea sa se roage si


acasa. Citea acatistul, iar eu cantam cu glas tare si subtire in toata
casa:
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!
La noua ani am fost dat la gimnaziu. Anii de scoala au trecut repede. Apoi am
intrat la serviciu si m-am instalat in Kazan, sub acoperamantul
Imparatesei Ceresti. Cand am implinit douazeci si cinci de ani, mama a venit
la mine cu propunerea de a ma casatori. Pentru staruinta ei, eu m-am apropiat
pentru prima data de femei si am intrat in discutie cu ele.

Dumnezeul meu! Ce plictiseala de neindurat am gandit eu toate


vorbesc numai despre trasuri, vesminte, palarii. Despre ce voi vorbi cu
sotia cand ma voi casatori? Mai bine nu, renunt la aceasta.
Au mai trecut cinci ani. Mama a inceput sa ma sfatuiasca din nou:
Gandeste-te, Pavlusa, ca poate inca vrei sa te casatoresti, dar sa te uiti atent
la domnisoare, poate iti place vreuna dintre ele.
Eu am ascultat-o pe mama, asa cum am facut si prima data, insa am
avut aceeasi impresie din discutiile cu femeile si m-am hotarat in suflet
sa nu ma casatoresc. Cand am implinit treizeci si cinci de ani, mama mi-a
spus din nou:
Ce-i cu tine, Pavlusa? Tot te feresti de femei? Curand vor trece si anii tai si
nimeni nu va mai veni dupa tine! Ia seama, ca apoi sa nu regreti!.
Ca ascultare, am implinit dorinta mamei si am intrat iarasi in discutie cu
femeile. In ziua aceea, la unii dintre cunoscutii nostri s-a dat un mare ospat. Mam gandit ca voi intra in discutie cu cea care se va intampla sa stea langa
mine. i, deodata, langa mine a aparut un preot, care se distingea
printr-o viata duhovniceasca inalta si a purtat cu mine o discutie despre
rugaciunea lui Iisus. Eu am fost asa de captivat, ascultandu-l, incat am
uitat cu desavarsire de intentia mea de a vorbi cu domnisoarele. Cand
s-a terminat ospatul, mie mi s-a intarit hotararea de a nu ma casatori,
lucru pe care i l-am si spus mamei. Mama s-a bucurat foarte tare. Ea
intotdeauna si-a dorit ca eu sa-mi inchin viata Domnului, insa niciodata
nu mi-a vorbit despre acest lucru. Domnul m-a condus pe cai nevazute
spre monahism.

Din mila lui Dumnezeu l-am gasit la Optina


pe batiuska Ambrozie, care m-a binecuvantat sa intru in manastire.
In anul dinaintea intrarii mele in schit, in a doua zi a Nasterii lui Hristos, eu ma
intorceam de la liturghia de dimineata. Era inca intuneric si orasul tocmai
incepuse sa se trezeasca. Deodata s-a apropiat de mine un batranel,
cerandu-mi milostenie. Eu mi-am adus aminte ca nu imi luasem
portofelul, iar in buzunar aveam cu totul douazeci de copeici. I le-am
dat batranelului si i-am spus: Iarta-ma, nu am mai mult la mine.
Acela mi-a multumit si mi-a dat o prescura. Eu am luat-o, am pus-o in
buzunar si am vrut numai sa ii spun ceva sarmanului, dar el nu mai
era. In zadar m-am uitat in jur, el disparuse fara urma. In anul urmator,
in aceeasi zi, eram deja in schit.
Daca privim cu atentie viata noastra, vom vedea ca ea toata este plina
de minuni, numai ca deseori noi nu le observam si trecem pe langa ele
cu indiferenta.
Sa ne dea Domnul minte ca sa petrecem cu bagare de seama zilele vietii
noastre, sa lucram cu frica si cu cutremur la mantuirea noastra. Amin.
***

2 iunie 1910

Eu as vrea sa continui cu voi discutia despre trecerea peste hotare. Voi stiti
deja ca trebuie sa intelegeti acest lucru duhovniceste. A trece peste hotarele
patimilor noastre inseamna a ne izbavi de ele complet si a le inlocui cu cele
opuse lor cu virtutile. Cand treci granita, trebuie sa ai la tine pasaportul.
Tot asa, biruind patimile, noi dobandim o noua infatisare pasaportul
pentru Viata Vesnica.
Fiecare patima este o boala a sufletului; invidia, mania, zgarcenia nu
sunt trupesti, ci sufletesti. Daca se vindeca trupul bolnav, cu atat mai
mult trebuie sa fie vindecat sufletul bolnav. Pentru lupta cu patimile exista
manastirile. Cu toate acestea, nici mirenii nu sunt scutiti de aceasta lupta,
daca vor mantuirea. Iata ca si in schitul nostru se duce lupta.Nimeni nu
devine dintr-o data despatimit. Unul este mandru, altul desfranat,
daca nu cu simturile, atunci cu gandurile, al treilea este atat de rau,
incat trebuie sa treci pe langa el cu frica, al patrulea este zgarcit, tine la
fiecare copeica, astfel incat spui fara sa vrei: pentru ce a mai venit la
manastire? Al cincilea este rob al pantecelui, isi doreste numai sa
manance. Doar ai fost deja la masa i se spune. Ce masa mi-au dat mie,
mi-au dat putin raspunde si mananca pe furis in chilie, isi randuieste si o
gustare (intre masa de pranz si masa de seara) si una la miezul noptii si asa
mai departe. Acesti oameni constientizeaza singuri pacatele lor si se
caiesc pentru ele, insa la inceput indreptarea se face incet. Staretii
experimentati in viata duhovniceasca se uita la ei cu ingaduinta: el este
incepator, ce sa astepti de la el? Insa vor trece douazeci si cinci de ani si
vom vedea ca stradaniile nu au fost in zadar. Din rob al pantecelui a devenit
postitor, din desfranat feciorelnic, din mandru smerit si asa mai
departe. In lume sunt putini cei care stiu despre aceasta lupta.

La

intrebarea cum

sa

te

mantuiesti,

cei

bineintentionati raspund ca trebuie sa te rogi lui Dumnezeu pentru mantuire, iar


daca te vei ruga, te vei mantui. i nu ies din acest cerc. Dar, printre altele,
trebuie stiut ca rugaciunea omului impatimit nu il mantuieste. elul, unicul tel
al vietii noastre consta in a dezradacina patimile si a le inlocui cu cele

opuse lor cu virtutile. A incepe aceasta lupta este un lucru mai bun
decat toate: desi in noi exista toate patimile, totusi unele sunt intr-o masura
mai mare, altele intr-o masura mai mica.Trebuie sa stabilim care patima
domneste in noi si sa ne inarmam impotriva ei. A duce lupta cu toate
patimile dintr-o data nu este posibil ne inabusim. Dupa ce am biruit o
patima, trecem la dezradacinarea alteia si asa mai departe.
Omul, care a ajuns la despatimire, dobandeste oarecum o diploma pentru
dreptul de a intra in Imparatia Cereasca, devine prietenul ingerilor si al
sfintilor. Omul care nu a biruit patimile, nu poate fi in rai; el este retinut
la chinuri. Dar sa presupunem ca el a intrat in rai. Cu toate acestea el
nu este in stare sa ramana acolo si nici el insusi nu vrea.Pe cat de greu
ii este omului needucat sa fie intr-o societate bine educata, pe atat ii
este si omului impatimit sa fie in adunarea celor despatimiti. Invidiosul
si in rai ramane invidios, cel mandru nici in Ceruri nu devine smerit.
Oamenii cu conceptii opuse nu se inteleg unul pe celalalt si deseori isi
fac rau.
Nu demult eu am primit o scrisoare de la o fiica duhovniceasca. S-au intors de
la Optina cu totii intr-o stare sufleteasca plina de bucurie, dar au intrat in vorba
cu o necredincioasa, care se intorcea tot de aici.
Ce este deosebit la Optina a intrebat ea ma mir ca se straduiesc multi sa
mearga acolo.
Dar dumneavoastra ati fost la vreunul dintre stareti?
Nu, dar pentru ce sa merg acolo?
De ce ati hotarat asa? Iata, prietena dumneavoastra gaseste multa multumire
sufleteasca cand vorbeste cu staretul Varsanufie.
Ea are o alta structura sufleteasca, iar eu la Varsanufie nu voi merge
niciodata. Nu neg ca el este un psiholog deosebit si ca stie sa analizeze totul
bine, insa nu exista har in el.
Se tulbura un suflet tanar, auzind aceste afirmatii.

Intr-adevar,

eu

personal

nu

sunt

nimic. Domnul face totul. Precum soarele il lumineaza pe un om si astfel


el devine luminos (desi acest lucru nu depinde de el), tot asa si harul lui
Dumnezeu lucreaza prin mine, pacatosul. Daca vine un om credincios,
atunci imi este dat sa ii spun ceva spre folos. Cu cei necredinciosi este
mai greu. Uneori Domnul nu imi descopera nimic despre ei si nu stiu ce
sa le spun, dar ma uit la icoana si ii sfatuiesc sa se roage. Cum sa ne
rugam, spun ei,aceasta o stim si fara dumneavoastra. Insa fara Dumnezeu, fara
credinta si fara fapte nu se mantuieste omul.
Este

cunoscuta povestirea evanghelica

despre

locuitorii

din

Capernaum,

unde Domnul Insusi nu a putut sa faca minuni si S-a mirat de necredinta


lor. Sunt multi oameni necredinciosi pretutindeni si in lume, si chiar in
manastire. La noi in schit, in timpul parintelui Ambrozie, era un calugar pe
nume Teodosie, care mergea permanent la batiuska. Odata, venind la el, i-a
spus:

Iata, batiuska, sunt deja douazeci de ani de cand sunt legat de sfintia voastra
si tot nu am puterea sa marturisesc un gand.
Ce fel de gand?
E foarte greu sa spun, deoarece gandul este impotriva sfintiei voastre,
batiuska.
Pai, ce iti spune gandul? Ca eu sunt desfranat? Ucigas? Hot?
Nu, mai rau.
Uneltitor?
Nu, mai rau.
Nu il marturisi acum a spus poruncitor parintele Ambrozie.
i dupa cum s-a exprimat parintele Teodosie, i-a cazut lacatul de la
gura.
Batiuska, a grait el desi eu ma folosesc permanent de sfaturile
sfintiei voastre, totusi nu cred ca aveti har, ci aveti darul judecatii
drepte.
Totusi a raspuns parintele Ambrozie si acesta inseamna ceva.
Au trecut cativa ani. Parintele Ambrozie deja murise, iar calugarul Teodosie,
citind odata Proloagele, cu uimire a aflat un loc, in care se povesteste
urmatoarea intamplare. Odata niste asceti renumiti, in randul carora era si
cuviosul Antonie cel Mare, s-au adunat si au hotarat care virtute este mai
importanta decat toate. Unul a spus rabdarea si a fost contrazis: cineva
anume a fost rabdator, insa a cazut. In cele din urma toti au fost de acord
ca cea mai importanta virtute este judecata duhovniceasca (dreapta
socotinta). Atunci a inteles Teodosie ca batiuska cel raposat a avut un
dar duhovnicesc nepretuit.
Cuvintele mele sunt simple, usor de inteles si pentru un copilas de cinci ani, insa
in ele se ascunde sensul intregii vieti. A invata sa ne luptam cu patimile
noastre este foarte important, absolut necesar. Calauza cea mai buna
sa fie pentru voi citirea Vietilor Sfintilor. Lumea a parasit deja de mult
aceasta lectura, insa nu va asemanati cu lumea si citirea va va

mangaia mult. In Vietile Sfintilor noi gasim indrumari despre cum sa ducem
lupta cu duhul rautatii si sa ramanem invingatori. Domnul sa va ajute!

23 decembrie 1910

Savarsirea

rugaciunii

lui

Iisus este foarte importanta. In schitul Optina toti calugarii sunt obligati sa
faca in fiecare zi cincisutimea, adica pravila alcatuita din 300 rugaciuni ale lui
Iisus, 100 ale Maicii Domnului, 50 -ale Ingerului pazitor si 50 ale
tuturor sfintilor. Desi aceasta pravila este obligatorie numai pentru
calugari, totusi ar fi bine daca si mirenii ar savarsi-o, dupa putere.
De

asemenea este

bine

psalmii 90 si 50. Psalmul

ca
90 Cel

in

fiecare
ce

zi

locuieste

sa
in

se

citeasca

ajutorul

Celui

Preainalt este folositor sa se citeasca de trei ori pe zi: dimineata, la


miezul zilei si seara. In miezul zilei pe om il ataca mai ales diavolul
desfraului, iar acest psalm il alunga departe. Apostolul Petru spune:
Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un
leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8).
De aceea trebuie intotdeauna sa facem rugaciunea lui Iisus, care este o
arma puternica impotriva vrajmasului! Domnul a spus:
in numele Meu demoni vor izgoni (Marcu 16, 17).

Aceasta

rugaciune

ii

descopera

omului

tainele

vesnice

ale

lui

Dumnezeu.
In Siberia se nevoiau doi prieteni Vasilisc si Zosima. Ultimul era un om
invatat, iar primul era chiar analfabet. Netinand cont de o asemenea diferenta,
ei se iubeau sincer si se completau unul pe altul. Vasilisc, desi era analfabet,
se distingea printr-o viata duhovniceasca inalta. Savarsirea neincetata
a rugaciunii lui Iisus ii aducea o desfatare de nespus si il ducea in
adancul cunoasterii lui Dumnezeu. Deseori, cand Zosima venea la
Vasilisc, acesta era intr-un asemenea extaz duhovnicesc, incat nu putea
sa poarte o discutie obisnuita. Vasilisc ii spunea lui Zosima adevaruri
inalte, pe care acela le nota si dupa aceea chiar edita o carte, insa multe
lucruri nu ajungeau in ea, deoarece Vasilisc nu ii ingaduia sa noteze tot.
Savarsiti si voi, fiii mei, dupa putere, aceasta rugaciune, caci ea va
pazeste de orice rau. Savarsind-o! Veti dobandi treptat blandetea,
smerenia si nerautatea. Sa va cunoasteti lipsurile voastre si sa nu doriti
sa il osanditi pe aproapele vostru. Fata de cei potrivnici purtati-va cu
blandete, iar fata de dusmani cu bunavointa. Aceasta rugaciune
sfanta va fi pazitorul fecioriei voastre. Daca cineva dintre voi vrea sa se
casatoreasca, atunci ea il va indeparta de orice om rau si va aduce un
om bun si credincios pentru a se ajuta reciproc pe drumul vietii.
Exista trei drumuri: casatoria, fecioria si calugaria. Fiecare drum poate
duce in Imparatia Cereasca. In casatorie prin implinirea in numele lui
Hristos a obligatiilor de mama si sotie; in feciorie prin inchinarea ei lui
Dumnezeu; in calugarie prin lepadarea de toate pentru Imparatia lui
Dumnezeu. Eu nu va chem in manastire, caci in timpul acestei decaderi a vietii
monahale uneori este mai usor sa te mantuiesti in lume. In fiecare drum al
sau omul ar trebui sa Il caute sincer pe Dumnezeu si sa tinda catre El.
Desigur, drumul monahal este un drum imparatesc si cine, intrand in
manastire, va fi un adevarat calugar, se va invrednici de mare rasplata.
Cu cativa ani in urma a avut loc o intamplare interesanta. Intr-o pustie un frate
s-a hotarat sa iasa din manastire. In ajun si-a adunat lucrurile lui si a invitat
cativa frati sa vina la el in ziua urmatoare, sa isi ia ramas bun. A fagaduit ca vor
bea ceai si, s-ar putea, si votca. In ziua urmatoare au venit invitatii si s-au
mirat. Toate lucrurile fusesera din nou asezate, iar calugarul sedea pe lavita,
dupa cat se parea, fara sa se pregateasca sa plece. Unde era masa? Unde era
samovarul?

Samovarul sta pe raft a fost raspunsul.


Totusi, daca doriti, eu il pun.
Ce inseamna aceasta daca doriti? Doar tu ne-ai chemat sa ne ospatezi ca
sa-ti iei ramas bun!
Dar eu, fratilor, nu mai plec nicaieri. Domnul m-a invatat minte.
i calugarul a povestit despre vedenia lui din vis. El s-a invrednicit sa
vada locasul pregatit calugarilor; prin frumusetea lui era incomparabil
mai bun decat locasurile mirenilor. Aceasta povestire a produs asupra
tuturor o impresie puternica. I-au relatat egumenului, iar acela arhiereului.
Arhiereul a socotit ca visul este duhovnicesc. El a fost tiparit intr-o carticica
aparte.
Oricum sa te mantuiesti, numai sa te mantuiesti! Domnul ii cheama pe toti
in Imparatia Lui:
Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide
usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine (Apoc. 3, 20) spune
Hristos.
Fericiti sunt aceia care aud glasul urmeaza!
[]
(din: Staretul Varsanufie de la Optina, Mostenire
duhovniceasca, Editura Egumenita)