Herniotomie

Herniile reprezinta exteriorizarea unui organ (sau parte din

organ, de obicei ansa intestinala) din cavitatea in care se gaseste
in mod normal, printr-un punct slab sau defect parietal in stratul
muscular al acelei cavitati. Acest tip de patologie este cel mai
bine reprezentata de herniile peretelui abdominal - caracterizate
prin exteriorizarea viscerelor apartinand cavitatii peritoneale printr-o zona slaba a
peretelui, aceasta exteriorizare putand avea caracter temporar sau permanent.
In functie de localizarea zonei cu rezistenta slaba, herniile se clasifica in:
- Hernii inghinale: sunt cele mai frecvente tipuri de hernii (peste 80% din total) si
apar clinic sub forma unor proeminente la nivelul scorului sau pe traiectul
canalului inghinal. Se produc printr-un defect al canalului inghinal. Astfel de hernii
sunt mai frecvente la barbati comparativ cu femeile si incidenta lor creste cu
inaintarea in varsta.
- Hernii femurale - se afla pe locul 2 ca frecventa de aparitie si afecteaza in
special femeile (raportul femei/barbati fiind de 3/1) datorita particularitatilor
anatomice ale pelvisului. Apar ca proeminente localizate in partea superioara a
coapsei.
- Hernii ombilicale - reprezinta 5-10% din totalul herniilor si sunt mai frecvente
mai ales la copiii mici si la femeile obeze (in special dupa 60 de ani) sau multipare.
Sunt recunoscute ca proeminente ce deplaseaza ombilicul (uneori pot fi greu de
depistat, la pacientii supraponderali).
- Herniile incizionale: reprezinta un tip particular ce se produce la nivelul
cicatricilor post-interventii chirurgicale abdominale (se numesc mai frecvent
eventratii dobandite daca viscerul ramane subcutanat, sau evisceratii, daca
exteriorizarea este completa).
CAUZE
In multe situatii herniile nu au o cauza anume si corect decelata, multe din ele fiind
considerate a fi hernii de efort (apar in urma unor eforturi fizice intense care cresc
presiunea in cavitatea peritoneala, favorizand astfel deschiderea unor puncte slabe
din punct de vedere anatomic ale peretelui abdominal, prin care se vor angaja anse
intestinale.
Herniile apar si la copii, mai ales la nou-nascuti si sugari, in special la nivelul
ombilicului, datorita intarzierii cicatrizarii inelului ombilical. Herniile inghinale
sunt si ele destul de frecvente: 5 din 100 de copii avand o asemenea problema
(baietii sunt mai frecvent afectati decat fetele). Uneori simptomatologia este
minima, iar hernia este detectata tarziu, in perioada adulta. Aparitia herniilor de
orice tip la copil este favorizata de statusul nutritional defavorabil si malnutritie.

Specialistii considera ca exista trei factori ce favorizeaza aparitia herniilor: factori

congenitali, metabolici si presionali.
- Factorii congenitali sunt reprezentati de istoricul familial de hernii, persistenta
herniei ombilicale fiziologice, testicul necoborat, persistenta canalului peritoneovaginal.
- Factori metabolici: antecedente sau boala manifesta precum: tuberculoza, diverse
neoplazii, diabet zaharat, fibroza chistica.
- Factori presionali: constipatie cronica, BPOC (prin tuse cronica), disectazie de
col vezical (datorita globului vezical), adenom de prostata (ce implica un efort de
mictiune crescut), si alte situatii care maresc presiunea: obezitate, ascita, tumori
voluminoase, sarcina.
SIMPTOMATOLOGIE
Simptomatologia herniilor este nespecifica si include:
- jena, disconfort sau durere cu localizare inghinala, femurala sau ombilicala ce se
accentueaza la aplecare, la ridicarea unor greutati sau la efortul de tuse (cand poate
capata caracter viu, ascutit)
- pacientul descrie efectiv o proeminenta dureroasa; durerea este minima in cazul
copiilor
- in cazul herniilor complicate apar precoce: varsaturi abundente ce ajung in final
sa capete caracter fecaloid, meteorism abdominal si tegumentele abdominale apar
destinse.
INVESTIGATII
Medicul confirma prezenta herniei prin efectuarea unui examen clinic general
centrat pe zona dureroasa descrisa de pacient. La examinarea fizica se constata o
formatiune cu aspect tumoral localizata la nivelul unui punct slab al peretelui
abdominal. Medicul va inspecta aceasta formatiune si va insista asupra evidentierii
unor caracteristici definitorii pentru hernia necomplicata: expansiunea ei cand
creste presiunea abdominala (la tuse) si reductibilitatea ei digitala (in ortostatism)
si spontana (in clinostatism).
Unele hernii pot trece neobservate, in special cele ale copiilor mici, cand nu sunt
insotite de simptomatologie dureroasa, de aceea medicul trebuie sa insiste in
examinare si sa puna copilul sa tuseasca sau sa observe modificarile de forma ale
abdomenului in timpul plansului.
Examenul general este important pentru evaluarea starii de sanatate si aduce
informatii utile pentru prognostic, uneori orientand investigatiile si masurile
terapeutice ulterioare.
Se recomanda investigarea aparatului respirator, digestiv, precum si efectuarea
investigatiilor imagistice pentru depistarea unor eventuale afectiuni care au
favorizat aparitia herniei.

TRATAMENT
Tratamentul herniilor este exclusiv chirurgical, iar obiectivele sale principale sunt:
desfiintarea sacului herniar cu aducerea ansei herniate inapoi in cavitatea
peritoneala si refacerea integritatii peretelui abdominal (cu intarirea stratului
muscular de la acel nivel).
Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte la spital imediat dupa ce au
observat formatiunea herniara sau prezinta simptomatologie dureroasa asociata ei,
deoarece tratamentul are cele mai bune rezultate inainte ca hernia ca creasca in
dimensiuni si sa apara complicatiile.
Exista insa si situatii in care interventia se temporizeaza - in special in cazul
bolnavilor cu insuficiente cronice, varstnicilor, obezilor. Acestora le este
recomandata utilizarea diferitelor centuri ce mentin herniile reduse.
Majoritatea herniilor pot fi reduse digital (ansa intra in cavitate prin impingerea
usoara cu degetul). Aceasta este o caracteristica a tuturor herniilor necomplicate.
In cazul in care hernia nu mai poate fi redusa, sau reducerea este dureroasa,
semnifica aparitia complicatiilor. In aceste situatii (numite de specialisti hernii
strangulate) se intervine in regim de urgenta, altfel ansa angajata in sacul herniar
risca sa se necrozeze (prin instalarea ischemiei vasculare) ceea ce va antrena o
serie de complicatii sistemice, putand pune viata pacientului in pericol.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Vindecarea spontana a herniilor este foarte rara si apare doar in cazul herniilor
ombilicale sau inghinale congenitale, nu si in cazul celor dobandite.
La adult herniile cresc in timp si se pot complica relativ usor.
In general, prognosticul este bun dupa vindecarea chirurgicala, riscul de recurenta
fiind de doar 1-3%.
COMPLICATII
In absenta tratamentului, herniile se maresc progresiv prin accentuarea defectului
parietal si dezvolta complicatii, cum ar fi:
- incarcerare - apare in momentul in care hernia nu mai poate fi redusa si se
datoreaza dezvoltarii unor aderente ale intestinului la sacul herniar; incarcerarea
asociaza risc de strangulare
- strangularea este o urgenta chirurgicala; implica suprimarea brusca a
vascularizatiei segmentului de ansa herniat cu aparitia consecutiva a necrozei
ischemice. Ansa devitalizata devine nefunctionala si se va produce in continuare,
ocluzie intestinala.
- peritonite herniare - peritonita aparuta prin perforarea intestinului strangulat
- pierderea dreptului la domiciliu - este cazul tumorilor vechi, gigante, al caror
continut este mai mare decat continutul cavitatii peritoneale. Acestea la randul lor

au o serie de complicatii, precum: tahicardie, tulburari de ritm cardiac, dispnee.

Complicatii mai rare - sunt asociate interventiei chirurgicale:
- lezarea structurilor testiculare cu afectarea functiei reproductive
- lezari de nervi cu instalarea paresteziilor si chiar anesteziilor locale (pierderea
sensibilitatii tegumentare).
PREVENIRE
Sfaturile specialistilor includ:
- mentinerea unei greutati normale: pacientii obezi ar trebui sa incerce sa slabeasca
- evitarea eforturilor intense, in special daca persoanele sunt in varsta
- adoptarea unei diete bogate in fibre, consumul unor cantitati adecvate de lichide
care sa previna instalarea constipatiei si efectuare de exercitii fizice zilnic.
Hernia inghinala
Epidemiologie
Clasificarea anatomica
Etiologia
Manifestarile clinice
Diagnostic
Tratament

Hernia inghinala se produce atunci cand tesutul moale - de obicei din intestinul
subtire - patrunde printr-o zona slaba sau o ruptura in peretele inferior al
abdomenului. Umflatura care rezulta astfel este dureroasa - in special atunci cand
bolnavul tuseste, se apleaca sau ridica un obiect greu.

Slabirea peretelui abdominal, responsabila de aparitia herniei inghinale, se

produce la nastere cand membrana care captuseste peretele cavitatii abdomenului
(peritoneul) nu se inchide complet.
Hernia inghinala poate surveni si pe parcursul vietii, cand muschii slabesc sau se
deterioreaza datorita varstei, a activitatilor fizice epuizante sau a tusei care
insoteste fumatul. Desi mai multi barbati decat femei sufera de hernie inghinala,
nimeni nu este imun, nici copiii, gravidele si varstnicii.
Hernia inghinala nu este periculoasa in sine, dar poate duce la complicatii ce pun
viata bolnavului in pericol. Din acest motiv, medicul poate recomanda un tratament
chirurgical atunci cand hernia este prea dureroasa sau daca se mareste.
Vestea buna este ca operatia de hernie nu mai presupune efectuarea unei incizii
abdominale largi, o perioada lunga de spitalizare si cateva saptamani de repaus la
pat. In schimb, hernia inghinala poate fi operata cu ajutorul unei tehnici care
foloseste mai multe incizii mici, ceea ce inseamna ca recuperarea este mai rapida si
mai putin dureroasa.
Hernia inghinala reprezinta protruzia unui viscer abdominal printr-un defect de
perete abdominal care apare secundar slabirii structurilor ce intra in alcatuirea
zonelor slabe ale peretelui abdominal. Hernia reprezinta defectul anatomic (o
ruptura), iar continutul herniar reprezinta structura care trece prin acest defect.
Astazi interventia chirurgicala pentru repararea defectului herniar reprezinta una
dintre cele mai frecvente interventii.
Epidemiologie
Herniile inghinale reprezinta peste 75% dintre herniile de perete abdominal. Dintre
herniile inghinale 95% sunt hernii prin canalul inghinal, iar celelalte sunt
femurale. Hernia inghinala este mult mai frecventa la barbat decat la femeie.
Riscul de a dezvolta hernie inghinala la un barbat este de 15% iar la femeie este
mai mic de 5%. Varsta influenteaza aparitia herniei, inregistrandu-se o pondere
crescuta in copilarie si la populatia adulta. Totodata complicatiile herniei
(incarcerarea, starngularea si obstructia intestinala) sunt mai frecvente la varstele
extreme.
Clasificarea anatomica
Hernia inghinala este de doua tipuri: congenitala si dobandita. Cele mai multe
hernii inghinale se pare ca sunt congenitale. Hernia dobandita este rezultatul
interventiilor chirurgicale de la nivelul peretelui abdominal.

Din punct de vedere anatomic hernia inghinala este directa si indirecta. Aceasta
clasificare se face in functie de raportul defectului herniar cu vasele epigastrice
inferioare. Hernia inghinala care se dezvolta lateral de vasele epigastrice
inferioare reprezinta hernia inghinala indirecta, iar hernia care se dezvolta medial
de vasele epigastrice inferioare reprezinta hernia inghinala directa.
Hernia inghinala indirecta se dezvolta la nivelul orificiului intern, acolo unde
cordonul spermatic la barbat si ligamentul rotund la femeie intra in abdomen. Desi
pot aparea la orice varsta, de cele mai multe ori herniile inghinale indirecte sunt
congenitale si apar in urma incompletei alipiri a tunicii vaginalis in timpul
perioadei fetale. Tunica vaginalis inveleste la barbat testiculul si ajunge impreuna
cu acesta in scrot, iar la femei ovarul. Odata cu coborarea testiculului in scrot,
orificiul intern se inchide si tunica vaginalis se inchide si ea la acest nivel.
Neinchiderea tunicii vaginalis va conduce la un defect anatomic prin care se poate
produce hernierea viscerelor abdominale.
Hernia inghinala directa se produce medial de vasele epigastrice inferioare. Acest
tip de hernie este de obicei dobandita si apare rareori la tineri. Hernia directa se
dezvolta la nivelul unui defect dobandit al structurilor fibromusculare ale
planseului inghinal.
Canalul inghinal este structura anatomica prin care se produc herniile inghinale.
Este delimitat anterior de aponevroza muschiului oblic extern, posterior se gaseste
fascia transversalis, inferior este marginit de ligamentul inghinal iar superior se
gasesc fibrele arcuate ale muschiului oblic intern. Inelul inghinal intern sau
profund este un defect fiziologic in fascia transversalis prin care trec cordonul
spermatic la barbat si ligamentul rotund la femeie. Inelul inghinal extern sau
superficial este inferior si medial de inelul intern si reprezinta o bresa a
aponevrozei muschiului oblic extern.
Etiologia
Hernia inghinala indirecta este cea mai frecventa forma de hernie inghinala si de
obicei este congenitala, fiind consecinta incompletei alipiri a peretilor tunicii
vaginalis dupa coborarea impreuna cu testiculul in scrot. Nu toti indivizii cu tunica
vaginalis patenta dezvolta hernie inghinala. Astfel, la producerea herniei inghinale
mai participa si alti factori: sarcina, bronhopneumopatia cronica obstructiva,
ascita, dializa peritoneala, activitatea fizica, constipatia cronica, deteriorarea
fibrelor de colagen cu varsta sau discolagenoze ca sindromul Ehlers-Danlos,
sindromul Marfan, sindromul Hunter si sindromul Hurler; fumatul se
asociaza cu alterari ale fibrelor de colagen, hernia fiind mult mai frecventa in
randul fumatorilor cronici.

Manifestarile clinice
Hernia inghinala poate fi asimptomatica sau se poate asocia cu semne de
peritonita atunci cand se produce strangularea herniei. Cele mai multe hernii se
depisteaza la examinarea fizica de rutina si sunt reductibile complet (continutul
herniar, in urma exercitarii unei presiuni manuale din exterior revine in abdomen).
Orice hernie reprezinta risc de incarcerare si strangulare, complicatii care pot fi
prevenite prin repararea chirurgicala a defectului herniar.
Pacientul se prezinta pentru senzatia de apasare in zona inghinala si disconfort care
se exacerbeaza prin incordarea musculaturii abdominale, la ridicarea de greutati
sau in timpul defecatiei. Aceste manevre exacerbeaza disconfortul prin cresterea
presiunii intraabdominale si impingerea continutului herniar prin defect. Durerea
este mai intensa la sfarsitul zilei, persoanele implicate in activitati fizice fiind mai
afectate. Durerea intensa localizata ridica suspiciunea unei hernii starngulate care
apare atunci cand continutul herniar este blocat in sacul herniar fara a mai putea fi
reintegrat in abdomen. Un orificiu herniar strans comprima circulatia venoasa a
structurii herniate determinand congestie, edem si ischemie; ulterior este afectata
circulatia arteriala producandu-se necroza continutului herniat.
Orice hernie inghinala este predispusa la incarcerare si strangulare, aparand
manifestarile obstructiei intestinale cand este strangulat lumenul visceral. Astfel,
orice pacient care se prezinta cu semne de obstructie intestinala trebuie evaluat
pentru hernie inghinala sau femurala. Examenul fizic este diferit la hernia
incarcerata fata de hernia strangulata. Hernia incarcerata determina o durere
moderata produsa de congestia venoasa, in timp ce hernia strangulata este
dureroasa si calda si poate determina eritem al tegumentului supraiacent in urma
raspunsului inflamator indus de ischemia intestinala. Pacientul cu hernie
strangulata poate dezvolta febra, hipotensiune si leucocitoza. Hernia incarcerata
reprezinta o urgenta chirurgicala care trebuie realizata in primele 6-12 ore de la
prezentare. Hernia strangulata trebuie operata imediat dupa stabilirea
diagnosticului.
Pe langa viscerele abdominale mai poate hernia omentul mare (grasimea care
acopera viscerele). Poate fi dificil de diferentiat intre grasimea herniata si intestine.
Grasimea herniata poate produce durere importanta si sensibilitate la palpare.
In sarcina, hernia inghinala poate deveni simptomatica intrucat creste presiunea
intraabdominala. In sarcina avansata disconfortul produs de hernie poate fi
pozitional. Riscul de a dezvolta complicatii exista si in timpul sarcinii, dar sarcina
are si un rol protector intrucat uterul destins blocheaza orificul inghinal blocand
continutul intraabdominal sa hernieze. In general nu se intervine chirurgical pentru

rezolvarea herniei in sarcina, chiar daca simptomatologia este importanta. Se

intervine chirurgical doar in caz de incarcerare sau strangulare.
Examenul fizic se realizeaza cu pacientul in ortostatism pentru a permite
continutului herniar sa coboare in sacul herniar iar hernia sa devina evidenta. Unele
hernii pot fi evidentiabile in decubit dorsal. Este dificil de diferentiat chiar
imposibil in urma examenului fizic hernia directa de cea indirecta. Se realizeaza
manevra Valsalva (pacientul este pus sa tuseasca) care creste presiunea
intraabdominala si propulseaza continutul herniar in sacul herniar examinatorul
putand palpa cu usurinta hernia.
Diagnostic
Cele mai multe hernii inghinale se pot diagnostica in timpul examenului fizic. In
general pacientul resimte durere in regiunea inghinala, dar cele mai multe hernii
sunt asimptomatice. La pacientii la care hernia nu se palpeaza dar care prezinta
simptomatologia sugestiva este utila ecografia pentru stabilirea diagnosticului. Se
realizeaza ecografia regiunii inghinale cu pacientul in decubit dorsal, apoi in
ortostatism punand pacientul sa execute manevra Valsalva (sa tuseasca sau sa
expire fortat). In plus, ecografia este utila in diferentierea unei hernii incarcerate de
o limfadenopatie.
La pacientii cu durere inghinala fara semne fizice sugestive pentru hernie si cu un
examen ecografic normal se realizeaza tomografie pelvina pentru excluderea unei
hernii obturatoare. Preoperator este dificil de diferentiat hernia directa de hernia
indirecta. Chiar si examinatorii extrem de experimentati nu reusesc in 30% din
cazuri sa faca diferenta. Cel mai corect hernia directa poate fi diferentiata de hernia
indirecta intraoperator.
Diagnosticul diferential la barbat se realizeaza cu hidrocelul, spermatocelul,
hernia femurala, testiculul incomplet coborat, lipomul de cordon spermatic.
Palparea scrotului ajuta la diferentierea unei tumefactii de origine inghinala de una
localizata complet intrascrotal. La femeie diagnosticul diferential se face cu
hidrocelul canalului Nuck si hernia femurala.
Tratament
Tratamentul herniei inghinale este chirurgical. Se realizeaza pentru ameliorarea
simptomatologiei si prevenirea complicatiilor cum sunt incarcerarea sau
strangularea care se asociaza cu morbiditate si mortalitate crescuta. Riscul de
incarcerare creste atunci cand defectul herniar este ingust astfel incat viscerul intra
dar nu se mai retrage din sacul herniar. In general cu cat este mai mare defectul
herniar scade riscul de incarcerare. Rezultatele postoperatorii sunt in general

excelente, recuperarea si revenirea la ritmul obisnuit realizandu-se destul de

repede.
Astazi cea mai cunoscuta procedura chirurgicala de reparare a herniei este metoda
Lichtenstein care se refera la repararea chirurgicala a defectului herniar folosind o
plasa protetica. Hernioplastia tension-free a fost descrisa prima data de
Lichtenstein in anul 1989 cand a aratat ca hernia inghinala poate fi reparata
chirurgical fara distorsionarea structurilor anatomice si fara a se crea tensiune in
linia de sutura. Dupa doua decade herniorafia prin metoda Lichtenstein
ramane gold standardul in managementul herniei inghinale pe cale deschisa.
Tehnici chirurgicale
1. Un prim grup de tehnici de reparare a defectului herniar se realizeaza prin abord
anterior (Bassini, McVay si Schouldice) si implica deschiderea aponevrozei
muschiului oblic extern si eliberarea cordonului spermatic. Apoi este deschisa
fascia transversalis facilitand inspectia canalului inghinal, orificiile profund si
superficial. Se ligatureaza sacul herniar si este reconstruit planseul canalului.
2. Interventia prin abord posterior (tehnica Nyhus) presupune indepartarea
straturilor peretelui abdominal superior de inelul inghinal profund si abordul prin
spatiul properitoneal. Fata de prima tehnica aceasta presupune reconstructia din
interior spre exterior. Se practica pentru herniile cu multiple recidive.
3. Repararea herniei folosind plasa sau tehnica tension-free (manevrele
Lichtenstein si Rutkow) se realizeaza asemanator primului grup cu deosebirea ca
se inlocuieste sutura fasciilor cu plasarea unei plase protetice nonabsorbabile. Plasa
se monteaza pe fascie si permite repararea defectului herniar fara a pune in
tensiune fascia. Rezultatele metodei sunt foarte bune, rata de recidiva fiind foarte
mica.
4. Interventia laparoscopica implica realizarea herniorafiei prin abord
transabdominal preperitoneal sau extraperitoneal. In abordul preperitoneal se
introduc trocarele si se pune plasa care se prinde cu capse si apoi este acoperita cu
peritoneu. Avantajul tehnicii laparoscopice consta in realizarea unei incizii de mici
dimensiuni, vindecarea fiind mult mai rapida si disconfortul postoperator este
semnificativ mai redus comparativ cu incizia clasica, iar pacientii angrenati in
activitati fizice pot sa isi reia activitatea mai devreme. Un alt avantaj il reprezinta
posibilitatea de a rezolva herniile bilaterale simultan. In plus, metoda laparoscopica
este utila la pacientii cu hernii recidivante dupa herniorafia clasica.
Complicatii postherniorafie
Una dintre complicatiile care pot aparea dupa repararea herniei inghinale este
inghinodinia (durerea inghinala cronica). Postherniorafie (dupa repararea
chirugicala a herniei folosind plasa) este normala persistarea durerii moderate timp

de cateva zile. Prezenta durerii moderat-severe dincolo de trei luni de la interventia

chirurgicala este patologica. Durerea inghinala cronica poate aparea in urma lezarii
nervilor inghinali sau poate avea legatura cu plasa. Durerea inghinala poate fi surda
(greu de localizat) sau ascutita. Mai multe studii si-au propus sa stabileasca
caracteristicile durerii inghinale cronice in cazul folosirii plasei vs. herniorafie fara
montarea plasei, montarea plasei grele/usoare sau fixarea plasei cu fire de sutura
vs. adeziv.
Inghinodinia reprezinta o complicatie importanta postherniorafie prin montarea
plasei. Incidenta variaza de la 0% la 62,9%, 10% dintre pacienti incadrandu-se in
grupul cu durere moderat-severa. Inghinodinia este determinata de lezarea
perioperatorie a structurilor nervoase, fibroza postoperatorie sau fibroza generata
de montarea plasei (plasa este un corp strain care declanseaza in organism un
raspuns inflamator). Cei trei nervi din regiunea inghinala care pot fi lezati in timpul
interventiei sunt Nervul Ilioinghinal, Iliohipogastric si Genitofemural. Ei pot fi
lezati in timpul disectiei, tractiunii structurilor anatomice adiacente inciziei sau pot
fi prinsi de fibroza postoperatorie.
Inghinodinia mai poate fi explicata prin producerea unei fibroze in exces pe seama
unei reactii inflamatorii in jurul plasei, suturilor sau capselor prinse in tuberculul
pubic. Anumiti pacienti pot avea durere difuza in apropierea cordonului spermatic,
mecanismul aparitiei durerii fiind reprezentat de congestia venoasa sau inflamatiei
asociate plasei extinsa si la cordonul spermatic.
Disfunctia sexuala
Durerea inghinala cronica determina disfunctie sexuala manifestata prin durere
genitala cronica, disfunctie erectila si tulburari de ejaculare. Un studiu a aratat ca
durerea apare in timpul activitatii sexuale la 22,1% dintre pacienti, dintre acestia
6,7% au durere moderat-severa. Postherniorafie, durerea in timpul ejacularii a fost
remarcata la 12,3% dintre pacienti, un sfert dintre ei descriind o durere severa care
afecteaza semnificativ activitatea sexuala pana la evitarea acesteia. Durerea
ejaculatorie apare secundar compresiei si dilatarii ductului deferent in urma
fibrozei postoperatorii.
Profilaxia durerii inghinale cronice se poate realiza prin evitarea lezarii
intraoperatorii a structurilor inghinale.
Recidiva herniei inghinale reprezinta o complicatie pe termen lung. Mai mult de
50% dintre recidive apar dupa primii cinci ani de la interventie. Aproximativ 20%
dintre recidive apar dupa 15-25 de ani. Recidiva apare in cazul desprinderii suturii
determinata de punerea in tensiune a liniei de sutura, reluarea activitatii fizice
devreme, obezitatea, comorbiditatile sistemice care ingreuneaza vindecarea,
corticoterapia, boala pulmonara obstructiva.