Sunteți pe pagina 1din 3

Iona- Tema si viziunea despre lume

Iona", subintitulat de Marin Sorescu tragedie n patru tablouri", a fost publicat n


revista "Luceafrul" i face parte, alturi de "Paracliserul" i "Matca", dintr-o trilogie
dramatic, intitulat sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o metafor
care sugereaz ideea c setea de adevr, de cunoatere i de
comunicarereprezinta mijloace prin cae omul poate evada din plictisul existential, din
absurdul sau, iar cele trei drame care o compun sunt meditaii-parabole, realizate
prin ironie. Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte, dramele "Iona",
"Paracliserul" i "Matca" sunt parabole pe tema destinului uman, parafraznd trei
mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul meterului Manole (Paracliserul) i
mitul potopului (Matca).
Marin Sorescu a introdus prin aceasta opera o noua viziunea in istoria
dramaturgiei romane, si-a construit un univers imaginar inedit in care nu se
pastreaza distinctia dintre specii, se alatura comicul si tragicul, care este construit
prin valorificarea si reinterpretarea unor mituri, in care conflictul exterior lipseste si
accentul este pus pe intrinsec. Autorul inoveaza si prin preferinta sa pentru teatrul
parabola si teatrul absurdului, construite prin elemente precum disparitia dialogului
si inlocuirea sa cu monologul, incalcarea succesiunii temporale a evenimentelor si
aparitia personajului idee, precum si prin structura operei.
Tematica abordata de Marin Sorescu este si ea una inovativa de factura filozofica:
singuratatea, autorul insusi marturisind: Stiu numai ca am vrut sa scriu despre un
om singur, nemaipomenit de singur. In plus, opera abordeaza si problematica
absurdului existentei, a destinului asupra caruia omul nu are control.
Iona este o alegorie ce are la baza tehnica monologului dialogat sau a
solilocviului, ce pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman,
introducand astfel ideea incapacitatii si insuficientei in comunicare. Singuratatea ii
da sansa personajului sa-si exprime propriile opinii si conceptii, asa cum este
precizat chiar de autor inca de la inceputul operei: "ca orice om foarte singur, lona
vorbete tare cu sine nsui, i pune ntrebri i rspunde".
Aceasta drama are la baza cunoscutul mit al prorocului Iona care primeste in
taina misiunea de a propovadui cuvantul Domnului in cetatea Ninive, caci pacatele
oamenilor ajunsesera pana la cer. Iona accept misiunea, dar dup aceea se
rzgndete i se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu l

pedepsete pentru nesupunere, trimind un vnt ceresc care provoac o furtun pe


mare. Corbierii i dau seama c lona este cel care a atras mnia cereasc, aa c
l arunc n valuri. Din porunc divin, Iona este nghiit de un monstru marin i,
dup trei zile i trei nopi petrecute n burta chitului n pocin, ''Domnul a poruncit
petelui i petele a vrsat pe Iona pe uscat". Prorocul Iona este insa doar un
pretext literar, Marin Sorescu plasandu-si inca de la inceput protagonistul in gura
pestelui fara ca acesta sa fi savarsit vreun pacat si fara sa aiba, de fapt posibilitatea
eliberarii. Tragicul situatiei este dat atat de imposibilitatea eliberarii, dar si de
dimensiunea spatial a operei care se desfasoara intr-un mediu inchis si anume in
burta chitului.
Daca pana acum dramaturgia romaneasca a cunoscut opere impartita
exclusive in acte, Marin Sorescu propune o noua secventiere care este introdusa
inca din subtitlul operei, tragedie in patru tablouri. Prin intermediul celor patru
tablouri autorul dramatic penduleaza intre planul exterior in tablourile I si IV si cel
interior in tablourile II si III. In tablourile ce contureaza planul interior monologul
personajului continua, mediul inchis, ostil il imping sa isi puna intrebari asupra unor
aspecte ale existentei: De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?, de
ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?. Moartea pare
sa-l fascineze, mai ales prin lobertatea pe care o adduce, ea insemnand o
desprindere de automatismul existential. Insa acesta menifesta si teama fata de
moartea, idee accentuata prin logos. Logosul inseamna viata, supravietuire, iar Iona
nu inceteaza sa vorbeasca, sa duca o veritabila lupta existential in sine, aratand
astfel ca se complace cu limitele impuse de existenta, chiar si cu plictisul pe care
aceasta il aduce in viata umana, insa Iona doreste sa se simta liber , incearca sa
dovedeasca ca omul este liber sa-si faca propriul sau drum in viata pot sa merg
unde vreau , fac ce vreau , vorbesc. Sa vedm daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu
mi-e frica , dar intarind ideea de mai sus el continua sa vorbeasca. Tabloul III il
surprinde pe visatorul Iona in burta celui de al doilea peste, intr-o ipostaza de simpla
adaptare, de resemnare cu propria conditie cu care pana in acel moment parea ca
refuza sa o constientizeze. Constientizarea de sine si aceasta complacere cu sinele
sunt accentuate, par a fi chiar dublate prin prezenta celor doi figuranti care isi poarta
crucea, isi duc povara fara a protesta. Ipostaza celor doi este o reinterpretare a
mitului lui Sisif, dar si de insipartie biblica, doar ca in loc de cruce cei doi poarta in
spate barne. In acest tablou nevoia de eliberare atinge un apogeu, odata eliberat
de propria persoana, de constiinta care pare ca-l incatusa, simte nevoie si de
eliberare fizica din burta chitului. Acesta ajunge chiar sa-si inchipuie o unghie cu
care spinteca burta pestelui. Motivul unghiei este preluat din lirica argheziana,

pentru Arghezi unghia este un simbol, un mijloc al creatiei cu care scrie indiferent de
mediu, sacrificandu-se pentru arta. Asadar, Iona devine si el un martir al creatiei, al
logosului, nevoia de a comunica si altora ideile sale il imping spre eliberarea din
mediul inchis, osti din interorul chitului. In tabloul IV, eroul lui Sorescu este surprins
in ipostaza revelatiei orizonturilor concentrice, cecontureaza un profund sentiment
tragic. Iona, eliberat din burta pestelui, incepe sa problematizeze relatiaomului cu
divinitatea, sa puna intreaga existent sub semnul intrebarii, asteapta manifestari ale
lui Dumnezeu, care spre dezamagirea acestuia nu se arata. Iona gaseste acum
existent mult prea sufocanta si realizeaza ca evadarea este imposibila: Toate
lucrurile sunt pesti: traim si noi cum putem inauntru. Acesta pare ca a devenit mult
prea constient de realitatea in care traieste, realitate care naste in el anxietate,
realizeaza ca iesirea din limitele vechi presupune intrarea in limite noi. Prezentul il
sperie si-l limiteaza, asa ca Iona mediteaza asupra trecutului sau si astfel ajunge sa
se regaseasca pe sine, isi redescopera identitatea explorandu-si trecutul: Cum ma
numesc eu? Iona!. Cunoasterea de sine devine o forta purificatoarea a sufletului.
Asadar, Iona realizeaza imposibilitatea eliberarii si vede spintecarea propriei burti ca
pe singura metoda de salvare, de a evada din limitele existentei. O vede si ca pe o
cale a mantuirii, iluminarea in sine. Gestul spintecarii propriei burti nu trebuie,
asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se manifestase
in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine.
Reinterpretand parabola mitica prin existentialismul biblic si adoptand-o, Iona,
drama lui Marin Sorescu, este o parabola deschisa, dramatica, despre conditia
omului modern in fata existentei. De altfel intreaga literatura a luiSorescu este
ocupata de omul modern care devine constient de rostul sau, se opune unui univers
ostil si trece lastarea de luciditate convins fiind ca trebuie s-o ia de la inceput. Marin
sorescu se impune ca un spirit original in poezie dar si in dramaturgie unde textul ca
de exemplu in Iona capata veleitatile specifice unei poezii cu specificatii parabolice.

Teodoroiu Ioana