Oda in metrul antic

Mihai Eminescu
Nu credeam s-nv a muri vreodat;
Pururi tnr, nfurat n manta-mi,
Ochii mei nlam vistori la steaua
Singurtii.
Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,
Suferin tu, dureros de dulce
Pn-n fund bui voluptatea morii
Ne-ndurtoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul nveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mrii.
De-al meu propriu vis mistuit m vaiet,
Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri
Pot s mai re-nviu luminos din el ca
Pasrea Phoenix?
Piar-mi ochii tulburtori din cale,
Vino iar n sn, nepsare trist;
Ca s pot muri liniiti, pe mine
Mie red-ma!