Teoretic, n comunism toate bunurile aparin societii ca ntreg, i toi membrii

acesteia se bucur de acelai statut social i economic. Probabil cel mai cunoscut
principiu al unei societi comuniste ideale este: De la fiecare dup capaciti,
fiecruia dup nevoi1, sintagm preluat (aproape literal) din Noul
Testament2. Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie strveche: dup ce a fost
propus n Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii cretinismului, ei
ntemeind o societate comunist, printre primii cretini din Palestina antic3.
Dup Revoluia din februarie 1917 din Rusia arist, care a rsturnat monarhia i
produs o republic democrat, a urmat n Octombrie puciul comunist (bolevic),
numit ulterior Revoluia din Octombrie, care a produs un regim inspirat
de marxism (i de diversele ideologii derivate, cea mai notabil fiind a MarxismLeninismului) i de tradiiile politice ruse.
Potrivit concepiei marxist-leniniste a progresului n istorie, exist patru faze ale
dezvoltrii economice a societii: sclavia, feudalismul, capitalismul i
comunismul, concepie materialist-istoric a comunismulu care acrediteaz teza
potrivit creia din sistemul economic deriv toate celelalte sisteme (social, juridic,
cultur) i dezvolt concepia determinismului, potrivit creia fiecare individ dintr-o
clas are un gen de comportament indus nu de gndirea acelui individ ci de clasa la care
aparine, i de aceea el trebuie reeducat n lumina noii societi comuniste. Acest
concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagrelor de reeducare, n care
au murit milioane de oameni n decursul secolului XX, n Rusia sovietic a
lui Stalin, China, i n celelalte state freti.4

n limbajul zilelor noastre, un partid comunist este unpartid politic care

promoveaz comunismul, o interpretare special a filozofiei sociopolitice
1 Critica Progamului de la Gotha, marxists.org; Germania: lupt mpotriva societii de consum.
Magazinele cu marf gratuit au tot mai muli clieni, Hotnews.ro. Citat: Fiecare client aduce
produsele pe care nu le mai folosete i poate s ia n schimb ceea ce are nevoie

2 Faptele Apostolilor 4:34-35; Austin Cline, Biblical Communism. What Does the Bible Say About
Communism & Socialism? About.com

3 Gustav Bang, Crises in European History, p. 24.Lansford, Tom (2007), History of Communism (n
englez). Communism. Political Systems of the World, Marshall Cavendish. pp. 24-25.
von Mises, Ludwig (1981) [1951], Christianity and Socialism (n englez). Socialism. New Heaven: Yale
University Press. p. 424.

a marxismului a gnditorului i liderului bolevic Vladimir Ilici Lenin.

Partidele comuniste din zilele noastre pot uneori s nu foloseasc n mod
oficial termenul "comunist" pentru a se autodenumi. Chiar dac fac asta,
ns, nu toate partidele comuniste urmeaz interpretrile stricte ale uneia
din colile comunismului: leninismul, maoismul, stalinismulsau trokismul.
Primele partide comuniste au nceput s fie nfiin ate n toat lumea la nceputul secolului al
XX-lea, dup fondarea de ctre bolevici a Internaionalei Comuniste. Partidele comuniste au
deinut puterea n 21 de naiuni de-a lungul istoriei, cea mai important ar comunist
fiind Uniunea Sovietic.
n anul 2005, partidele comuniste sunt la putere n Cuba,Republica Popular
Chinez, Vietnam, Laos i Coreea de Nord. n cazul partidului comunist chinez (PCC),
adoptarea aa numitei economii socialiste de pia, cunoscut i ca "socialism avnd
caracteristici chinezeti", a fcut ca numeroi comuniti i partide comuniste din toat lumea
s afirme c PCC a abandonat parial sau total comunismul n favoarea capitalismului i a
societii de consum, o poziie pe care partidul chinez o respinge cu hotrre. Adoptarea de
ctre Partidul Comunist Vietnamez a aa numitei doi moi, politic asemntoare cu cea
chinez, a dus la critici puternice similare.
n Coreea de Nord, marxismul a fost nlocuit n mod oficial de ideologia Ideilor Ciuce. n
2002, Coreea de Nord a nceput un experiment economic asemntor cu cel chinezesc n
Regiunea economic Kaesng. Cteva alte regiuni, aa cum este Siniju la grani a cu China,
au fost desemnate ca "regiuni administrative speciale", regiuni n care politicile economiei de
pia sunt permise. n ultimii ani, n fosta republic sovietic Moldova,Partidul Comunist a
recucerit puterea pe cale democratic. Mai trebuie spus c pn n acest moment, acest
guvern, oficial denumit "comunist", nu s-a deosebit prin aciunile sale prin nimic de
guvernele "capitaliste" de mai nainte.
Anumite regimuri comuniste au avut caracteristici specifice, rezultate din conditiile
din tara respectiva, tolerate sau admise la ordinul sovieticilor, pentru a se preintampina izbucnirea
unor revolte anticomuniste. Astfel, in Polonia nu s-a reusit colectivizarea agriculturii, taranii
pastrandu-si pamanturile. Regimul nu a putut distruge nici influenta Bisericii Catolice, aceasta fiind un
sprijin important in rezistenta in fata comunismului.

4 Nicolas Werth, Karel Bartoek, Jean-Louis Pann, Jean-Louis Margolin, Andrzej Paczkowski,
Stphane Courtois, The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression, Harvard
University Press, 1999, hardcover, 858 pages, ISBN 0-674-07608-7

In Iugoslavia condusa de Iosip Broz Tito, modelul sovietic a fost abandonat in 1948,
trecandu-se la titoism(autogestiunea intreprinderilor, abandonarea planurilor economice rigide,
acordarea dreptului de calatorie si de munca in Occident), dar pluripartidismul ramanea interzis.
In China, Mao Zedong a impus un model propriu de comunism, maoismul, bazat pe
reprimarea cu o brutalitate extrema a oricarei opozitii reale sau banuite si pe controlul total al vietii
individuale (momentul de apogeu al acestei politiei 1-a constituit revolutia culturala declansata in
1966). Acest tip de regim va fi inlocuit cu unul mai putin opresiv, dupa 1976, sub conducerea lui Deng
Xiaoping, succesorul lui Mao.
In Coreea de Nord, intre 1945 si 1994, dictatorul Kim Ir Sen a impus un puternic cult al
personalitatii sale, fiind venerat ca un zeu.
In 1967, in Albania, dictatorul Enver Hoxha a interzis activitatile religioase, clericii au fost
persecutaji, statul fiind proclamat ,,prima tara ateista din lume'

Comunism
Comunismul este o doctrina si un sistem social intemeiat pe proprietatea comuna asupra
mijloacelor de productie si a produselor economice, membrii comunitatii participand intr-o
egalitate deplina la administrarea, dar si la folosirea lor. Idee asemanatoare, dar totusi
diferita de cea de socialism si colectivism.
Originile
Prima formulare cu privire la o societate comunista ii este atribuita lui Platon, care in cetatea
ideala descrisa in Republica prevedea abolirea proprietatii private si a institutiei familiei
pentru a anula orice fel de conflict intre interesele personale si cele ale statului; un
asemenea model era aplicat, insa, numai elitei conducatoare, in timp ce nu exista nici un fel
de referinta la o emancipare a categoriilor inferioare. In orice caz, o data cu aparitia
crestinismului au aparut primele idealuri comuniste cu caracter universal; invataturile
evanghelice, oricat erau de atenuate de indemnurile Sf. Pavel de a-si accepta cu supunere
propria conditie sociala, au determinat primele comunitati crestine sa-si puna in comun
bunurile materiale. Acest precedent a inspirat intr-o oarecare masura experimentele
ordinului franciscan si ale miscarilor eretice din sec. XII-XIV (catari, valdenzi, calugarii
apostolici ai lui Fra Dolcino, predicile lui Gioacchino da Fiore). Chiar din primii ani ai sec. XVI.
T. Miintzer, capetenia taranilor protestanti in lupta impotriva principilor, a indemnat la
restaurarea in comunitatile crestine a egalitatii existente la inceputurile lor.
Utopii si schimbari economice
Primele utopii comuniste, in sensul propriu al cuvantului, au fost expuse in sec. XVI-XVII (o
data cu afirmarea clasei burgheze, cu dezvoltarea manufacturilor si cu criza a numeroase
comunitati rurale). In acest contact, Thomas Morus a scris (1516) Utopia, insula imaginara
unde nu existau nici proprietate privata si nici bani, bunurile apartineau statului, cetatenii
lucrau sase ore pe zi, iar forma de organizare era democratica si electiva. Idealul unei lumi
organizate astfel incat sa satisfaca si nevoile comunitatii si pe cele egoiste ale fiecarui
individ si-a gasit o forma noua in scrierile lui T. Campanella (Cetatea soarelui, 1643).
Aspiratia spre o noua forma de organizare sociala s-a aflat, pe la jumatatea sec. XVII, la baza
miscarii engleze a "sapatorilor" (diggers), aripa extrema a miscarii radical-democrate a
"nivelatorilor" (levellers, v.); ei propuneau ca o premisa inevitabila pentru eliminarea
inegalitatilor economice si sociale inlaturarea proprietatii asupra pamantului (scrierile lui G.
Winstanley). In 1649 incercarea lor de a face o comunitate rurala de tip comunist a fost
reprimata prin forta.

Revolutia franceza si revolutia industriala

Gandirea iluminista a adus o contributie fundamentala la dezvoltarea ideilor comuniste. In
special lucrarile lui J.J. Rousseau si ale lui Morelly (care considerau proprietatea privata,
primul - ca o degenerare a unei stari naturale primitive si ideale, iar cel de-al doilea - ca
izvorul oricarei tare sociale) au deschis calea miscarii conduse, in paralel cu Revolutia
franceza, de catre F.N. Babeuf: "babeufismul" aspira, de fapt, la un comunism de tip distinct,
adica la un sistem in care puterea politica sa fie preocupata de organizarea aproape in
exclusivitate a activitatii economice si de impartirea in mod egal a produselor muncii. In
1796, "conjuratia Egalilor" a lui Babeuf a pus bazele acelei conceptii de "dictatura a
insurectiei" (adica posibilitatea de a recurge la actiuni politice extreme pentru a instaura o
societate comunista), care va avea o importanta atat de mare in desfasurarea ulterioara a
miscarii comuniste. Si totusi, curentele de gandire socialiste si comuniste, care in prima
jumatate a sec. XIX s-au dezvoltat ca reactie la problemele economice si sociale din ce in ce
mai mari, provocate de revolutia industriala, n-au mers pe drumul babeufismului, tinzand
mai degraba spre schimbari nonnviolente. Astfel, Ch. Fourier a teoretizat falansterele (mici
comunitati autarhice lipsite de orice fel de interese), in timp ce R. Owen a elaborat proiectul
comunelor (sate agricole bazate pe cooperare, constituite pe pamantul dat in folosinta
somerilor). Pe de alta parte, E. Cabet a imaginat, in schimb, un sistem riguros comunist
(lipsit de orice fel de proprietate privata) la nivel national, devenit posibil prin eliminarea
oricarei deosebiri sociale si prin controlul colectivitatii asupra mijloacelor de productie.
Punctul cel mai inalt al acestei tendinte de gandire a fost atins de Ch.H de Saint-Simon,
primul care, in mod inechivoc, a introdus idealurile comuniste in lumea noua industriala: din
ideile lui Saint-Simon reiesea clar condamnarea unei societati in care un pumn de oameni se
imbogateau exploatand munca celor multi.
Gandirea filozofica a lui Marx. K. Marx si F. Engels si-au propus sa construiasca o teorie
stiintifica a comunismului, bazata pe o analiza amanuntita a dinamicii economice si sociale
si nu pe inventia utopica doar a unui singur ganditor. Ei au identificat originea capitalismului
modem in cresterea si afirmarea clasei burgheze care monopolizase mijloacele de productie,
transformandu-i pe muncitori in "proletari", obligati sa-si vanda forta de munca pentru a trai.
In viziunea celor doi teoreticieni modul de productie capitalist era strabatut de contradictii
care, cu timpul, ar fi devenit de necontrolat de catre burghezie, dand nastere la crize din ce
in ce mai violente. Disparitia treptata a categoriilor mijlocii, absorbite, in dinamica
industriala, de catre proletariat, ar fi adus in cele din urma in stare de conflict elita restransa
a capitalistilor si majoritatea covarsitoare constituita din muncitorii-proletari. Acestia,
puternici prin numarul lor mare, ar fi putut sa impuna rasturnarea proprietatii private si
instaurarea unei societati fara clase, unde fiecare si-ar fi adus contributia dupa propria-i
capacitate si ar fi primit dupa nevoi. Miscarea socialista de dupa Marx a inceput sa se
diferentieze din ce in ce mai mult in doua mari filoane; pe de o parte cei care vedeau
socialismul ca rezultat al unei largiri treptate a democratiei burgheze, garantat de inevitabila
cadere a capitalismului datorita propriilor sale contradictii interne; pe de alta parte, cei care,
in special dupa sangeroasa reprimare a Comunei din Paris de la 1871, sustineau necesitatea
unei interventii care sa-si puna problema cuceririi puterii de catre avangarda proletariatului,
fortand cursul istoriei si nelasand destinele comunismului pe seama unor procese
economico-sociale spontane.
Confruntarea dintre cele doua orientari a parcurs istoria partidelor socialiste in Internationala
I si a II-a (v.) si a ajuns la o separare definitiva o data cu primul razboi mondial, vazut de
multi ca o confirmare a neputintei capitalismului de a-si rezolva contradictiile decat
aruncand lumea in conflicte dezastruoase. Revolutia bolsevica din 1917 din Rusia a dus la
crearea primului stat socialist din istorie si a Internationalei a IlI-a comuniste (1919, v.); din
acel moment istoria comunismului a devenit pe de o parte un permanent si de multe ori,
incoerent si oportunist ansamblu de idealuri si teorii, dar si realizari politico-institutionale, pe
de alta parte.
Experienta sovietica
Fara nici o indoiala, personalitatea lui V. I. Lenin, prin interpretarea teoretico-programatica pe
care a dat-o marxismului (leninismul), s-a impus ca protagonist al acestei etape. In cadrul

miscarii revolutionare ruse, grupul bolsevic condus de Lenin s-a deosebit prin refuzul ideii
prabusirii capitalismului ca rezultat al luptelor economice spontane ale muncitorilor si prin
importanta deosebita pe care o acorda constiintei teoretice si politice in lupta revolutionara.
Se configura in aceste fel rolul Partidului Comunist ca avangarda constienta, reprezentant al
clasei muncitoare si garant al cuceririi puterii de stat. Curand dupa revolutia rusa din 1917,
proiectul de a instaura o democratie muncitoreasca a sovietelor a deschis calea spre luarea
puterii de catre Partidul Comunist, actiune justificata de inasprirea conflictului de clasa in
interior si prin "incercuirea" revolutiei de catre puterile internationale capitaliste. Regimul
comunist rus s-a caracterizat printr-un centralism deosebit de puternic si prin identificarea
statului cu partidul, ceea ce tindea sa anuleze libertatile si drepturile individuale. Trasaturile
autoritare au fost accentuate pana la paroxism de sistemul de putere creat de Stalin intre
1924 si 1953: la impunerea unei conceptii monolitice a partidului si la cultul personalitatii
conducatorului, care au facut sa dispara orice posibilitate de dezbatere politica, s-au
adaugat persecutii deosebit de severe impotriva dusmanilor reali si potentiali. Stalin a
justificat acest sistem prin necesitatea de a construi socialismul "intr-o singura tara" intr-un
context international ostil, subordonand exigentelor statului sovietic pe cele ale miscarii
revolutionare din Occident, impotriva tezei "revolutiei permanente" avansata de L. Trotki. In
timp ce pe vremea lui Lenin s-a experimentat convietuirea regimului colectivist cu formele
de proprietate privata, in special la sate, Stalin a optat definitiv pentru colectivizarea fortata
a agriculturii si planificarea centrala a intregii dinamici economice dupa "planuri cincinale",
axate pe dezvoltarea rapida a industriei grele. in jurul acestei optiuni a avut loc ruptura
dintre Stalin si N. Buharin si au fost initiate marile "epurari" din randurile partidului si ale
statului, care au facut milioane de victime in anii '30. Victoria in cel de-al doilea razboi
mondial a permis exportarea regimului comunist mai intai in tarile din Europa Rasariteana
ramase sub influenta URSS, apoi in Cuba si in urma procesului de prabusire a sistemului
colonial, si in unele state din Africa si din Asia de sud-est.
Experienta chineza
Un model destul de diferit de cel sovietic a fost propus dupa razboi de cealalta mare
revolutie comunista, care a dus in 1949 la aparitia Republicii Populare Chineze. Mao Zedong
a intreprins o profunda reinterpretare a idealurilor comuniste, luand in consideratie
contributia clasei taranesti, determinanta in realitatea tarilor in curs de dezvoltare in
comparatie cu un proletariat slab dezvoltat. Maoismul a evidentiat intr-un mod si mai
pregnant necesitatea de a planifica o dezvoltare mai echilibrata intre agricultura si industrie
si de a pastra in permanenta viu spiritul revolutionar pentru a impiedica reaparitia
privilegiilor si a stratificarii claselor. Totusi ideea maoista a unei revolutii permanente s-a
confruntat cu o puternica rezistenta chiar in interiorul Partidului Comunist, a inceput din ce
in ce mai mult sa fie lasata de o parte si a primit p lovitura definitiva o data cu moartea lui
Mao (1976).
De la destalinizare la prabusirea regimurilor din Est
Trasaturile dictatoriale ale sistemului stalinist au fost supuse criticii de catre Hrusciov chiar
din 1956. Destalinizarea si abandonarea celor mai opresive metode n-au fost suficiente
totusi pentru a frana alunecarea comunismului sovietic spre un elefantiazis birocratic
sclerotic, dar au contribuit mai ales la slabirea legaturilor cu unele partide comuniste
europene din Occident (PCI primii), care, constiente de infruntarea dintre "socialismul real"
din tarile comuniste si exigentele de libertate inradacinate in Occident, au ajuns in cativa ani
la elaborarea democratica a principiilor marxiste. Cotitura politica radicala realizata in URSS
de catre M. S. Gorbaciov in 1985, intemeiata pe altoirea treptata a elementelor democratice
in sistemul politic si de economie de piata in sistemul economic sovietic, daca a avut succes
in crearea unei opinii publice embrionare in tara, a unor forme de pluralism si a unei noi
participari politice si in aducerea unei destinderi in relatiile cu Occidentul si a unei categorice
imbunatatiri a imaginii internationale a URSS, nu a reusit sa realizeze totusi o reforma in
profunzime a sistemului si sa redreseze o economie de-acum istovita de stagnarea
birocratica si de un aparat militar impovarator. Prabusirea regimurilor comuniste, care
incepand din 1989 a antrenat toate tarile comuniste din Estul Europei si a dus chiar la
dezmembrarea URSS in 1991, isi gaseste motivatiile, in afara de colapsul economiei si al

aparatului birocratic de partid, intr-o multitudine de factori: scaderea tensiunii in raporturile

cu SUA, cresterea tensiunilor etnice si nationale in imperiul sovietic, dorinta de a face sa
creasca consumurile individuale la un nivel cel putin comparabil cu cel din democratiile
occidentale, afirmarea libertatilor politice, civile, religioase si culturale ale tuturor cetatenilor.
Prabusirea comunismului in Europa Rasariteana a avut ecouri semnificative si in multe
partide comuniste din Lumea a Treia si din Occident, in interiorul carora a inceput sa se
atenueze din ce in ce mai mult apelul la idealurile si traditia comunista (in 1991 Partidul
Comunist Italian si-a schimbat denumirea in Partidul Democratic al Stangii), in timp ce
modelele de lupta de clasa au fost reconsiderate drept idealuri de solidaritate sociala.
Comunismul este o doctrina si un sistem social intemeiat pe proprietatea comuna asupra
mijloacelor de productie si a produselor economice, membrii comunitatii participand intr-o
egalitate deplina la administrarea, dar si la folosirea lor. Idee asemanatoare, dar totusi
diferita de cea de socialism si colectivism.
Originile
Prima formulare cu privire la o societate comunista ii este atribuita lui Platon, care in cetatea
ideala descrisa in Republica prevedea abolirea proprietatii private si a institutiei familiei
pentru a anula orice fel de conflict intre interesele personale si cele ale statului; un
asemenea model era aplicat, insa, numai elitei conducatoare, in timp ce nu exista nici un fel
de referinta la o emancipare a categoriilor inferioare. In orice caz, o data cu aparitia
crestinismului au aparut primele idealuri comuniste cu caracter universal; invataturile
evanghelice, oricat erau de atenuate de indemnurile Sf. Pavel de a-si accepta cu supunere
propria conditie sociala, au determinat primele comunitati crestine sa-si puna in comun
bunurile materiale. Acest precedent a inspirat intr-o oarecare masura experimentele
ordinului franciscan si ale miscarilor eretice din sec. XII-XIV (catari, valdenzi, calugarii
apostolici ai lui Fra Dolcino, predicile lui Gioacchino da Fiore). Chiar din primii ani ai sec. XVI.
T. Miintzer, capetenia taranilor protestanti in lupta impotriva principilor, a indemnat la
restaurarea in comunitatile crestine a egalitatii existente la inceputurile lor.
Utopii si schimbari economice
Primele utopii comuniste, in sensul propriu al cuvantului, au fost expuse in sec. XVI-XVII (o
data cu afirmarea clasei burgheze, cu dezvoltarea manufacturilor si cu criza a numeroase
comunitati rurale). In acest contact, Thomas Morus a scris (1516) Utopia, insula imaginara
unde nu existau nici proprietate privata si nici bani, bunurile apartineau statului, cetatenii
lucrau sase ore pe zi, iar forma de organizare era democratica si electiva. Idealul unei lumi
organizate astfel incat sa satisfaca si nevoile comunitatii si pe cele egoiste ale fiecarui
individ si-a gasit o forma noua in scrierile lui T. Campanella (Cetatea soarelui, 1643).
Aspiratia spre o noua forma de organizare sociala s-a aflat, pe la jumatatea sec. XVII, la baza
miscarii engleze a "sapatorilor" (diggers), aripa extrema a miscarii radical-democrate a
"nivelatorilor" (levellers, v.); ei propuneau ca o premisa inevitabila pentru eliminarea
inegalitatilor economice si sociale inlaturarea proprietatii asupra pamantului (scrierile lui G.
Winstanley). In 1649 incercarea lor de a face o comunitate rurala de tip comunist a fost
reprimata prin forta.
Revolutia franceza si revolutia industriala
Gandirea iluminista a adus o contributie fundamentala la dezvoltarea ideilor comuniste. In
special lucrarile lui J.J. Rousseau si ale lui Morelly (care considerau proprietatea privata,
primul - ca o degenerare a unei stari naturale primitive si ideale, iar cel de-al doilea - ca
izvorul oricarei tare sociale) au deschis calea miscarii conduse, in paralel cu Revolutia
franceza, de catre F.N. Babeuf: "babeufismul" aspira, de fapt, la un comunism de tip distinct,
adica la un sistem in care puterea politica sa fie preocupata de organizarea aproape in
exclusivitate a activitatii economice si de impartirea in mod egal a produselor muncii. In
1796, "conjuratia Egalilor" a lui Babeuf a pus bazele acelei conceptii de "dictatura a
insurectiei" (adica posibilitatea de a recurge la actiuni politice extreme pentru a instaura o
societate comunista), care va avea o importanta atat de mare in desfasurarea ulterioara a
miscarii comuniste. Si totusi, curentele de gandire socialiste si comuniste, care in prima
jumatate a sec. XIX s-au dezvoltat ca reactie la problemele economice si sociale din ce in ce
mai mari, provocate de revolutia industriala, n-au mers pe drumul babeufismului, tinzand

mai degraba spre schimbari nonnviolente. Astfel, Ch. Fourier a teoretizat falansterele (mici
comunitati autarhice lipsite de orice fel de interese), in timp ce R. Owen a elaborat proiectul
comunelor (sate agricole bazate pe cooperare, constituite pe pamantul dat in folosinta
somerilor). Pe de alta parte, E. Cabet a imaginat, in schimb, un sistem riguros comunist
(lipsit de orice fel de proprietate privata) la nivel national, devenit posibil prin eliminarea
oricarei deosebiri sociale si prin controlul colectivitatii asupra mijloacelor de productie.
Punctul cel mai inalt al acestei tendinte de gandire a fost atins de Ch.H de Saint-Simon,
primul care, in mod inechivoc, a introdus idealurile comuniste in lumea noua industriala: din
ideile lui Saint-Simon reiesea clar condamnarea unei societati in care un pumn de oameni se
imbogateau exploatand munca celor multi.
Gandirea filozofica a lui Marx. K. Marx si F. Engels si-au propus sa construiasca o teorie
stiintifica a comunismului, bazata pe o analiza amanuntita a dinamicii economice si sociale
si nu pe inventia utopica doar a unui singur ganditor. Ei au identificat originea capitalismului
modem in cresterea si afirmarea clasei burgheze care monopolizase mijloacele de productie,
transformandu-i pe muncitori in "proletari", obligati sa-si vanda forta de munca pentru a trai.
In viziunea celor doi teoreticieni modul de productie capitalist era strabatut de contradictii
care, cu timpul, ar fi devenit de necontrolat de catre burghezie, dand nastere la crize din ce
in ce mai violente. Disparitia treptata a categoriilor mijlocii, absorbite, in dinamica
industriala, de catre proletariat, ar fi adus in cele din urma in stare de conflict elita restransa
a capitalistilor si majoritatea covarsitoare constituita din muncitorii-proletari. Acestia,
puternici prin numarul lor mare, ar fi putut sa impuna rasturnarea proprietatii private si
instaurarea unei societati fara clase, unde fiecare si-ar fi adus contributia dupa propria-i
capacitate si ar fi primit dupa nevoi. Miscarea socialista de dupa Marx a inceput sa se
diferentieze din ce in ce mai mult in doua mari filoane; pe de o parte cei care vedeau
socialismul ca rezultat al unei largiri treptate a democratiei burgheze, garantat de inevitabila
cadere a capitalismului datorita propriilor sale contradictii interne; pe de alta parte, cei care,
in special dupa sangeroasa reprimare a Comunei din Paris de la 1871, sustineau necesitatea
unei interventii care sa-si puna problema cuceririi puterii de catre avangarda proletariatului,
fortand cursul istoriei si nelasand destinele comunismului pe seama unor procese
economico-sociale spontane.
Confruntarea dintre cele doua orientari a parcurs istoria partidelor socialiste in Internationala
I si a II-a (v.) si a ajuns la o separare definitiva o data cu primul razboi mondial, vazut de
multi ca o confirmare a neputintei capitalismului de a-si rezolva contradictiile decat
aruncand lumea in conflicte dezastruoase. Revolutia bolsevica din 1917 din Rusia a dus la
crearea primului stat socialist din istorie si a Internationalei a IlI-a comuniste (1919, v.); din
acel moment istoria comunismului a devenit pe de o parte un permanent si de multe ori,
incoerent si oportunist ansamblu de idealuri si teorii, dar si realizari politico-institutionale, pe
de alta parte.
Experienta sovietica
Fara nici o indoiala, personalitatea lui V. I. Lenin, prin interpretarea teoretico-programatica pe
care a dat-o marxismului (leninismul), s-a impus ca protagonist al acestei etape. In cadrul
miscarii revolutionare ruse, grupul bolsevic condus de Lenin s-a deosebit prin refuzul ideii
prabusirii capitalismului ca rezultat al luptelor economice spontane ale muncitorilor si prin
importanta deosebita pe care o acorda constiintei teoretice si politice in lupta revolutionara.
Se configura in aceste fel rolul Partidului Comunist ca avangarda constienta, reprezentant al
clasei muncitoare si garant al cuceririi puterii de stat. Curand dupa revolutia rusa din 1917,
proiectul de a instaura o democratie muncitoreasca a sovietelor a deschis calea spre luarea
puterii de catre Partidul Comunist, actiune justificata de inasprirea conflictului de clasa in
interior si prin "incercuirea" revolutiei de catre puterile internationale capitaliste. Regimul
comunist rus s-a caracterizat printr-un centralism deosebit de puternic si prin identificarea
statului cu partidul, ceea ce tindea sa anuleze libertatile si drepturile individuale. Trasaturile
autoritare au fost accentuate pana la paroxism de sistemul de putere creat de Stalin intre
1924 si 1953: la impunerea unei conceptii monolitice a partidului si la cultul personalitatii
conducatorului, care au facut sa dispara orice posibilitate de dezbatere politica, s-au
adaugat persecutii deosebit de severe impotriva dusmanilor reali si potentiali. Stalin a

justificat acest sistem prin necesitatea de a construi socialismul "intr-o singura tara" intr-un
context international ostil, subordonand exigentelor statului sovietic pe cele ale miscarii
revolutionare din Occident, impotriva tezei "revolutiei permanente" avansata de L. Trotki. In
timp ce pe vremea lui Lenin s-a experimentat convietuirea regimului colectivist cu formele
de proprietate privata, in special la sate, Stalin a optat definitiv pentru colectivizarea fortata
a agriculturii si planificarea centrala a intregii dinamici economice dupa "planuri cincinale",
axate pe dezvoltarea rapida a industriei grele. in jurul acestei optiuni a avut loc ruptura
dintre Stalin si N. Buharin si au fost initiate marile "epurari" din randurile partidului si ale
statului, care au facut milioane de victime in anii '30. Victoria in cel de-al doilea razboi
mondial a permis exportarea regimului comunist mai intai in tarile din Europa Rasariteana
ramase sub influenta URSS, apoi in Cuba si in urma procesului de prabusire a sistemului
colonial, si in unele state din Africa si din Asia de sud-est.
Experienta chineza
Un model destul de diferit de cel sovietic a fost propus dupa razboi de cealalta mare
revolutie comunista, care a dus in 1949 la aparitia Republicii Populare Chineze. Mao Zedong
a intreprins o profunda reinterpretare a idealurilor comuniste, luand in consideratie
contributia clasei taranesti, determinanta in realitatea tarilor in curs de dezvoltare in
comparatie cu un proletariat slab dezvoltat. Maoismul a evidentiat intr-un mod si mai
pregnant necesitatea de a planifica o dezvoltare mai echilibrata intre agricultura si industrie
si de a pastra in permanenta viu spiritul revolutionar pentru a impiedica reaparitia
privilegiilor si a stratificarii claselor. Totusi ideea maoista a unei revolutii permanente s-a
confruntat cu o puternica rezistenta chiar in interiorul Partidului Comunist, a inceput din ce
in ce mai mult sa fie lasata de o parte si a primit p lovitura definitiva o data cu moartea lui
Mao (1976).
De la destalinizare la prabusirea regimurilor din Est
Trasaturile dictatoriale ale sistemului stalinist au fost supuse criticii de catre Hrusciov chiar
din 1956. Destalinizarea si abandonarea celor mai opresive metode n-au fost suficiente
totusi pentru a frana alunecarea comunismului sovietic spre un elefantiazis birocratic
sclerotic, dar au contribuit mai ales la slabirea legaturilor cu unele partide comuniste
europene din Occident (PCI primii), care, constiente de infruntarea dintre "socialismul real"
din tarile comuniste si exigentele de libertate inradacinate in Occident, au ajuns in cativa ani
la elaborarea democratica a principiilor marxiste. Cotitura politica radicala realizata in URSS
de catre M. S. Gorbaciov in 1985, intemeiata pe altoirea treptata a elementelor democratice
in sistemul politic si de economie de piata in sistemul economic sovietic, daca a avut succes
in crearea unei opinii publice embrionare in tara, a unor forme de pluralism si a unei noi
participari politice si in aducerea unei destinderi in relatiile cu Occidentul si a unei categorice
imbunatatiri a imaginii internationale a URSS, nu a reusit sa realizeze totusi o reforma in
profunzime a sistemului si sa redreseze o economie de-acum istovita de stagnarea
birocratica si de un aparat militar impovarator. Prabusirea regimurilor comuniste, care
incepand din 1989 a antrenat toate tarile comuniste din Estul Europei si a dus chiar la
dezmembrarea URSS in 1991, isi gaseste motivatiile, in afara de colapsul economiei si al
aparatului birocratic de partid, intr-o multitudine de factori: scaderea tensiunii in raporturile
cu SUA, cresterea tensiunilor etnice si nationale in imperiul sovietic, dorinta de a face sa
creasca consumurile individuale la un nivel cel putin comparabil cu cel din democratiile
occidentale, afirmarea libertatilor politice, civile, religioase si culturale ale tuturor cetatenilor.
Prabusirea comunismului in Europa Rasariteana a avut ecouri semnificative si in multe
partide comuniste din Lumea a Treia si din Occident, in interiorul carora a inceput sa se
atenueze din ce in ce mai mult apelul la idealurile si traditia comunista (in 1991 Partidul
Comunist Italian si-a schimbat denumirea in Partidul Democratic al Stangii), in timp ce
modelele de lupta de clasa au fost reconsiderate drept idealuri de solidaritate sociala.
Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noiuni: un anume
sistem social, o ideologie care promoveaz acest sistem social, sau o micare politic care
dorete s implementeze acest sistem.
Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitarist n care nu exist

proprietate privat i nici clase sociale. n comunism toate bunurile aparin societii ca
ntreg, i toi membrii acesteia se bucur de acelai statut social i economic. Probabil cel
mai cunoscut principiu al unei societai comuniste este: "Fiecare dup puteri, fiecruia dup
nevoi."
O astfel de form de organizare social bazat pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a
mai fost. Se poate da chiar exemplul romnesc al Falansterului de la Scieni (judeul
Prahova) de la jumtatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea "chibuurilor" din Israel
pentru noii imigrani.
Ca ideologie mai nou, comunismul dup revoluia din octombrie din Rusia arist, este
sinonim cu marxismul i diversele ideologii derivate, cea mai notabil fiind a MarxismLeninismului. Printre altele, Marxism-Leninismul propune concepia progresului n istorie,
potrivit creia exist patru faze ale dezvoltrii economice a societii: sclavia, feudalismul,
capitalismul i comunismul. Aceast "concepie materialist" a comunismului, arat c din
sistemul economic deriv toate celelalte sisteme (social, juridic, cultur...). De asemeni
dezvolt "concepia determinismului", potrivit creia fiecare individ dintr-o clas are un gen
de comportament indus, nu de gndirea acelui individ ci de clasa la care aparine, i de
aceea el trebuie reeducat n lumina noii societi comuniste. Acest concept determinist este
cel care a folosit la justificarea lagrelor de reeducare, n care au murit milioane de oameni
n decursul secolului XX, n Rusia sovietic a lui Stalin, China, Romnia i n celelate "state
freti".
Romnia socialist se refer la perioada din istoria Romniei n care ara a fost cunoscut cu
denumirile oficiale de Republica Popular Romn i, respectiv, Republica Socialist Romnia.
n aceast perioad, PCR a fost, de factor, partidul politic unic n Romnia.
Dup ncheierea celui de-al doilea rzboi mondial, Uniunea Sovietic a fcut presiuni pentru
includerea n guvernele postbelice a unor reprezentani ai Partidului Comunist, recent
reintrat n legalitate, (partidul fusese interzis n 1924 ca urmare a acceptrii tezei
cominterniste a dreptului popoarelor oprimate din Romnia imperialist la autodeterminare
pn la desprirea de stat), n vreme ce liderii necomuniti erau eliminai n mod constant
din viaa politic. Regele Mihai I a abdicat datorit presiunilor sovietice pe 30 decembrie
1947 i a plecat in exil, n acelai timp fiind proclamat Republica Popular Romn.
n primii ani de dominaie comunist, resursele sectuite de rzboi ale Romniei au fost
exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte romno-sovietice SovRom,
nfiinate dup ncheierea conflagraiei mondiale pentru a masca jefuirea rii, care se
suprapunea uriaelor despgubiri de rzboi pltite URSS-ului. Un mare numr de oameni
(estimrile variaz de la 137 [3] la mai multe zeci de mii) au fost nchii din motive politice,
economice sau altele. Exist mrturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau
torturi aplicate unui mare numr de oameni, n principal n cazurile oponenilor politici.
La nceputul deceniului al aptelea, guvernul romn a nceput s treac la aciuni pentru
creterea gradului de independen fa de Uniunea Sovietic.
Nicolae Ceauescu a fost ales noul Secretar General al PCR n 1965 i ef al statului n 1967.
Denunarea invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 i scurta relaxare a represiunii
interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucureti s-i creeze o imagine pozitiv n
ar i n occident.
Rapida cretere economic, susinut de marile credite obinute din vest, a sczut gradual n
intensitate pn a ajunge la austeritate i la represiune intern, care au avut ca rezultat
Revoluia din decembrie 1989 i prbuirea regimului comunist.
Crimele comise de regimul comunist n Romnia
O analiz detaliat a crimelor comise de regimul comunist n Romnia a fost fcut de
Comisia Prezidenial pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romnia creat de preedinia
Romniei n aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele
de Raportul Tismneanu. n acest raport au fost identificate urmtoarele crime principale
comise de regimul comunist din Romnia:
1. Abandonarea intereselor naionale prin servilism n relaiile cu URSS dup 1945;
2. Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin nscenri i fraude, mai ales dup furtul
alegerilor n noiembrie 1946;

3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor i a militanilor;

4. Impunerea unui regim dictatorial total nfeudat Moscovei i ostil valorilor politice i
culturale naionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraiei ca micare
politic opus bolevismului PCR;
5. Sovietizarea total, prin fora, a Romniei, mai ales n perioada 1948-1956, i impunerea
unui sistem politic despotic, condus de o cast profitoare (nomenclatura), strns unit n
jurul liderului suprem;
6. Politica de exterminism social (lichidarea fizic, prin asasinat, deportare, ntemniare,
munc forat, a unor categorii sociale - burghezie, moierime, rani, intelectuali, studeni)
ghidat de preceptul luptei de clas a fcut ntre 500 000 i dou milioane de victime;
7. Persecuia minoritilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexual;
8. Exterminarea programat a deinuilor politici;
9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistena anticomunist armat n
muni (1945-1962);
10. Represiunea mpotriva cultelor, desfiinarea Bisericii Greco-Catolice;
11. Arestarea, uciderea, detenia politica sau deportarea ranilor oponeni colectivizrii,
lichidarea violent a revoltelor rneti (1949-1962);
12. Deportrile cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si vnzarea evreilor i
germanilor;
13. Represiunea mpotriva culturii, cenzura extrem, arestarea si umilirea intelectualilor
nenregimentai ori protestatari (1945-1989);
14. Reprimarea micrilor i aciunilor studeneti din 1956;
15. Reprimarea micrilor muncitoreti din Valea Jiului (1977), Braov (1987) i a celorlalte
greve din anii 1980;
16. Reprimarea oponenilor i disidenilor n anii 1970 i 1980 (omorrea inginerului
Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Rceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu,
Constantin Rut);
17. Distrugerea patrimoniului istoric i cultural prin drmrile din anii 1980 (un sfert din
centrul istoric al Bucuretiului), constrngerea unei pri a populaiei de a-i prsi
locuinele;
18. Consecinele criminale ale politicii demografice (1966-1989);
19. Impunerea unor norme aberante privitoare la alimentaia raional; nfometarea
populaiei, oprirea cldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un ntreg popor;
20. Conceptualizarea mizeriei materiale i morale, precum i a fricii, ca instrumente de
meninere a puterii comuniste;
21. Masacrarea cetenilor, din ordinul lui Nicolae Ceauescu, cu aprobarea conducerii
Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, n timpul Revoluiei din 1989.

Regimuri extremiste de dreapta

In lumea postbelica au existat si regimuri totalitare de extrema-dreapta, caracterizate prin
incalcarea drepturilor si libertatilor individuale, cenzurarea presei, inlaturarea opozantilor. Unele dintre
dictaturi au fost instaurate inca din perioada interbelica si s-au mentinut la putere si dupa razboi.
In Spania, regimul franchist (instaurat de generalul Franco in urma razboiului civil din 19361939) s-a caracterizat prin centralizare si reprimarea oricarei opozitii prin intermediul politiei si
armatei. Conform legii de succesiune din 1969, urmas al lui Franco a fost desemnat printul Juan
Carlos, din ramura spaniola a dinastiei de Bourbon. Acesta a preluat tronul, ca rege, dupa moartea lui
Franco, in 1975. De atunci, Spania a revenit la democratie.

In Portugalia, Antonio Salazar a instalat o dictatura asemanatoare cu cea mussoliniana. El a

organizat un stat corporatist, ce urmarea asa-zisa armonizare a intereselor patronilor si salariatilor si
in care opozitia a fost anihilata de te-muta politie politica. Unul dintre obiectivele regimului a fost
mentinerea coloniilor in posesia Portugaliei.
Atat Spania franchista, cat si Portugalia lui Salazar au dezvoltat legaturi cu statele democratice
occidentale.
In perioada postbelica, au existat regimuri dictatoriale si in America de Sud, precum cel al
lui Juan Peron, inArgentina, sau cel al generalului Augusto Pinochet, in Chile .

Anul 1989 reprezint n acest context mai larg un moment n care valorile promovate prin
intermediul ideologiei au fost invalidate ca urmare a prbuirii ntregului sistem. Evenimentele
politice ce au condus la cderea regimurilor comuniste n fostul lagr sovietic din Europa de Est
au fost rezultatul luptei ideologice dintre Est i Vest dintre regimurile totalitare i cele
democratice fondate pe modelele democraiei populare i respectiv al democraiei parlamentare.
Al doilea rzboi mondial a fost momentul istoric care a condus la o divizare fondat pe
principii ideologice care a avut unicitatea sa. A fost pentru prima dat n istoria umanit ii cnd
acesta s-a divizat pe criterii ideologice. Ocuparea unei pri importante a Europei de ctre
armatele sovietice a condus la impunerea unor regimuri de democra ie popular ce au modificat
realitile antebelice.
Partea de est a Germaniei, Polonia, Cehoslovacia, fosta Iugoslavie, Ungaria, Romnia,
Albania i Bulgaria s-au transformat pe parcursul unei foarte scurte perioade de timp n regimuri
totalitare conduse de partide comuniste. Aa cum arta i C. Karnoouh, n aceste state a fost
impus un model unic n care: Totul se uniformizeaz, totul se cloneaz: oamenii,
mbrcmintea, obiectele, gusturile. Imaginile se multiplic identic la Varovia, Cracovia,
Bratislava, Bucureti, Sofia, Moscova sau Kiev[1].
Proiectul uniformizrii impus de ctre fraii de la rsrit societ ilor est-europene a
privit confiscarea proprietii private, eliminarea drepturilor civile, a pluripardidismului i
introducere unipartidismului, impunerea brutal a controlului asupra destinului fiecrui individ,
etc, cu scopul declarat de a se crea Omul nou.[2] Aceast viziune a fost impus prin
intermediul forei i a terorii. Statul s-a transformat dintr-un garant al drepturilor cetenilor ntrun instrument aflat la ndemna unui grup restrns de indivizi. Milioane de indivizi au suferit

datorit transformrilor impuse, deoarece impunerea dictaturii proletariatului s-a realizat

conform normeler sovietice prin distrugerea, ideologic i fizic a membrilor celorlalte clase.
Guvernrile comuniste din Europa de est din aceast perioad au fost zguduite de mari
fenomene de nesupunere civic: Revoluia din Ungaria (1956), Primvara de la Praga (19671968), greva minerilor din Valea Jiului (1977), micarea Solidaritatea (1980), revolta de la
Braov (1987) sunt cazurile cele mai cunoscute.
O caracteristic important a acestor micri a fost aceea c, prin aciunea lor a invalidat
valorile impuse de regimurile politice din aceste ri, deoarece, principala categorie social care
s-a revoltat i s-a opus prin diferite metode puterii a fost proletariatul. Aceste reac ii
demonstreaz eecul ideologiei comuniste deoarece nu a reuit s i creeze o baz de mase, iar
principala categorie care era, n viziunea ideologiei marxiste i comuniste, beneficiara noului
model social, care trebuia s i impun dictatura de clas, respectiv proletariatul s-a revoltat.
n aceeai perioad a luptei ideoligice dintre Est i Vest, rile europene care au avut
destinul s i poat continua destinul democratic i modelul economic capitalist dup ncheierea
rzboiului au cunoscut o perioad de refacere economic, ce a condus la generalizarea modelului
bunstrii sociale cunoscute sub titulatura de welfare state.
Consolidarea regimurilor democratice vest europene s-a realizat cu sprijinul economic i
militar la SUA. Exemplul clasic pe care istoricii i analitii economici l ofer publicului pentru
argumentarea tezei privind ajutorul acordat democraiilor europene de ctre SUA este aa
numitul Program European de Recuperare cunoscut n mod generic ca Planul Marshall, dup
secretarul de stat George Catllet Marshall. Conform acestui plan economic, SUA a avut
posibilitatea s furnizeze un ajutor financiar pentru refacere economic i dezvoltare de peste
13.000.000 de dolari n perioada anilor 1948-1952.[6]
Cauzele eecurilor regimurilor comuniste au fost studiate i prezentate de ctre mai mul i
specialiti. Cu toate acestea, prefer s m opresc la cele enunate de J.F. Brown.
Istoricul anglo-saxon a identificat ase cauze majore: eecul regimurilor comuniste de a
compatibiliza interesele URSS cu cele ale rilor pe care le subordonase dup ncheierea celui de
- Al doilea rzboi mondial, invalidarea promisiunile elitelor comuniste de creare a unei bunstri
sociale i refuzul populaiei de a sprijini regimurilor datorit evidentului eec economic, lipsa de
coeziune a elitelor comuniste naionale, lipsa de ncredere n actul guvernrii, de voin politic
pentru a folosi fora pentru a menine puterea, i n fine, factorul Gorbaciov.[12]

Argumentele lui Brown sunt suficiente pentru a nelege c motivaiile ce au condus la

invalidarea ideologic a unui model utopic de guvernare, i al regimurilor comuniste din Europa
de est au ca principal argument factorul economic. Cu toate c aceast abordare poate fi
considerat marxist sau neo-marxist, consider c eecul realizrii unei bunstri pe fondul
pierderii sau ngrdirii drepturilor fundamentale ale omului a condus n mod inexorabil la
pierderea luptei ideologice ntre cele dou sisteme: totalitar - comunist i democratic capitalist.
Deschiderea acestui spaiu ctre democraie i valorile de tip burghez a condus n mod
inevitabil la apariia unor majore transformrii n anii '90 ai secolului trecut. Victoria economic,
ideologic i cultural a modelului occidental a condus la intrarea rapid a fostelor ri din
lagrul est sovietic n sfera de influen politic i economic a Uniunii Europene i NATO.
Aceast prbuire major a regimurilor comuniste din aceste ri a condus i la dezmembrarea
URSS (1991) i a sistemului de securitate de tip bipolar.
Victoria incontestabil a Rzboiuli rece de ctre SUA i aliaii si a condus la apari ia
unipolarismului. nc din anul 2009 cunoscutul politolog Zbigniew Brzezinski publica una dintre
lucrrile sale de referin prin care ipotiza eecul politicii de glasnost i a celebreiprerestroika.
[13]
Mihail Gorbaciov, liderul URSS a ncercat reformarea sistemului socialist din a doua
jumtate al anilor '80 ns criza profund a sistemului, inadaptibilitatea acestuia la regulile pie ei,
autoizolarea i ngrdirea drepturior fundamentale ale individului la care s-a adugat presiune
constant i puternic a Occidentului prin aplicarea conceptului de ndiguire a condus la
prbuirea lagrului sovietic.

Extrema stanga s-a afirmat din perioada revolutiei de la 1848.

Fundamentata ideologic de Karl Marx si Friedrich Engels, s-a
caracterizat prin sustinerea internationalismului proletar si a
dictaturii proletariatului. Programul s-a fundamentat pe ideile
socialismului utopic, economia politica burgheza si filosofia
materialista. Documentul programatic al extremei stangi a fost
"Manifestul Partidului Comunist"
Extrema dreapta se baza pe exacerbarea sentimentului national si
a xenofobiei. Initial ea a evoluat insa tot din extrema stanga, avand
comune cu aceasta programul, strategia si finalitatea. Diferite au
fost caile urmate si metodele aplicate.

partid neonazist grec Zori Aurii - doctrin ultranaionalist

La procesul mpotriva reprezentantilor acestui partid urmeaza sa se decida
daca aceasta formatiune, pe care criza a adus-o pe scena politica a Greciei,
are caracteristicile unei 'organizatii criminale' care si-a multiplicat agresiunile
mpotriva imigrantilor n ultimii ani5.
Intrat n parlament n iunie 2012, partidul Zori Aurii si-a mentinut rezultatul n
alegerile legislative din 25 ianuarie, cnd partidul s-a clasat pe pozitia a treia,
cu 17 deputati.
Chiar dac majoritatea membrilor politici din cadrul partidului Zorii Aurii sunt anchetai, legea din Grecia nu
prevede

excludere

de

la

participarea

alegeri

lipsa

unei

condamnri

definitive.

Cu toate acestea, n cazul n care Zorii Aurii ar urma s fie interzis, reprezentanii partidului de extrem
dreapta

au

anunat

au

nfiinat

nou

formaiune

politic

denumit

Zorii

Naiunii.

partid neonazist german NPD

Partidul Naional Democrat al Germaniei(german:Nationaldemokratische Partei
Deutschlands; NPD) este un partid german de extrem dreapta, cel mai numeros partid neonazist
din 1945. Liderul su este Frank Franz. Dei NPD nu este reprezentat n Parlamentul Federal al
Germaniei, partidul deine 5 mandate n Parlamentul Regional Mecklenburg - Pomerania
Inferioar, dar i un mandat n Parlamentul European. n perioada anilor 196070 partidul a
obinut o serie de victorii la alegerile n Parlamente Regionale din vestul Germaniei i a fost n
cea mai mare apropiere de a trece n Bundestag, obinnd 1.422.010 de voturi (4,3 %) la alegerile
federale din 1969. Ulterior, NPD a suferit de o serie de scindari i nu era capabil s ctige
mandate n Parlamentul Federal. Doar la nceputul anilor 2000, partidul a reuit s obin o
susinere din partea alegtorilor, fiind reprezentat n 2 Lantaguri din Estul Germaniei
(Mecklenburg - Pomerania Inferioar i Saxonia).

partid neonazist bulgar Ataka

5 Dup o anchet de 15 luni, care a fost declanat dup uciderea, n septembrie

2013, a unui muzician antifascist de ctre un membru al Zorii Aurii, sunt trimi i n
judecat fondatorul i liderul partidului, Nikos Michaloliakos, principalele cadre i
foti deputai ai formaii i zeci de susintori ai partidului devenit notoriu pentru
violenele mpotriva imigranilor.

formaiunii Rodina
partidul Frontul Naional, din Frana, condus de Marine Le Pen
Partidul "Finns" s-a remarcat printr-o campanie electoral antieuropean, xenofob, populist,
iar liderul formaiunii a fost amendat pentru comentarii antimusulmane.
Partidul Poporului Danez a obinut 27%, dup ce preedintele fondator, Pia Kjrsgaard, a
afirmat c Danemarca nu este o ar n care imigraia s fie normal sau bine-venit
Partidul Libertii din Olanda, condus de populistul Geert Wilders, va avea doar patru mandate
n Parlamentul UE. Wilders declara, la un moment dat: "Eu nu ursc musulmanii, ursc
islamul"
Micarea naionalist ungar Jobbik, cu accente neonaziste, va avea trei reprezentani n PE.
Unii membri Jobbik au cerut nscrierea etnicilor evrei din Ungaria n registre speciale.
n Austria, Partidul Libertii (ultranaionalist) s-a remarcat printr-o campanie antimusulman.
Liderul fomaiunii populiste, Heinz-Christian Strache, nu se consider rasist, argumentnd c i
plac mncrurile orientale.
Liga Nordului a obinut 6% din voturi n Italia. "Africa nu a produs prea multe genii, dup cum
poate vedea toat lumea dintr-o Enciclopedie Mickey Mouse", a spus unul dintre eurodeputaii
partidului populist i xenofob.