Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Sociologie – Psihologie Specializarea: Psihologie Anul universitar: 2014/2015 Anul de studiu: II / IFR Disciplina Psihologie Sociala Date de identificare student: Pisau (Filipoiu) Denisa Ermiza,

STATUTUL SI ROLUL PERSOANEI

Statutul si rolul persoanei sunt coordonatele esentiale in realizarea sociala a personalitatii.

Persoana indeplinind un rol social bine stabilit printr-un statut social, se oglindeste in constiinta sa dincolo de aparenta , ca functie sociala, aceasta generandui constiinta responsabilitatilor si a importantei sociale. Notiunea de statut Statutul exprima faptul ca, in cadrul grupurilor si colectivitatilor, comportamentele persoanelor se diferentiaza potrivit pozitiilor, functiilor si locurilor pe care le ocupa acestea in cadrul anumitor structuri si situatii sociale.

W. James vorbea de eul social al omului – de fapt, statutul sau – care consta in consideratia pe care el o obtine in mediul sau si tot el spunea ca un om are atatea euri sociale cati indivizi exista care il cunosc si isi fac despre el o idee sau o opinie anumita.

Statutul consta intr-o colectie de reguli si obligatii care sunt desemnate, de obicei, prin termenii de ,,mama”, ,,invatator”, ,,medic” etc. (G. Lindzey). El exprima o pozitie de baza a persoanei in structura sociala, pozitie care poate fi raportata la un rang mai inalt sau mai coborat.

J. Stoetzel defineste statutul ca fiind un ansamblu de comportamente la care cineva se poate astepta in mod legitim din partea altora.

1

Linton defineste statutul ca fiind locul pe care il ocupa, intr-un anumit sistem, un anumit individ, intr-un anumit moment.

P. Golu:

D.p.d.v. psihosocial, grupul social se prezinta ca un ansamblu de statute (pozitii) pe care le detine in sanul lui indivizii care il compun.

Fiecare individ ocupa in orice societate, cel putin o pozitie. In acelasi timp, nimeni nu ocupa toate pozitiile recunoascute in sanul unui grup sau al unei societati si nici un individ nu participa, practic, la totalitatea culturii dintr-o societate.

Fiecare persoana are un “set de statute”. Putem diferentia urmatoarele tipuri de statute:

Statute actuale si latente (fiecare om are concomitant mai multe statute, dar pune in evidenta in functie de situatia sociala concreta un anumit statut, celelalte ramanand in stare latenta);

Statute prescrise sau innascute ( dupa criteria de varsta, sex, etnie, religie, nationalitate), pentru care individual nu a optat si achizitionate sau dobandite (prin profesie, activitate politica sau economica, etc.), pe care persoana le-a ales si pentru obtinerea carora a facut anumite eforturi. Statutul professional ocupa locul central in grupul statutelor associate unei personae; el influenteaza toate celelalte statute ale persoanei;

Statute formale ( impuse de o institutie oficiala) si informale ( generate consensual in cadrul unor grupuri);

Statute temporare (conjucturale, cu o durata relative redusa) si permanente;

Statute reale actuale si anticipate (spre care acesta aspira).

Factorii care stau la baza atribuirii de statute indivizilor variaza si ei foarte mult. Uneori indivizii sunt plasati in anumite pozitii in virtutea unor factori asupra carora ei nu au nici un control, de pilda sexul si varsta (statutul copilului si al batranului, al femeii sau al barbatului). Alte pozitii (cea de conducator) se acorda pe baza reusitei individuale.

2

Unele releva o preferinta, altele – buna sau proasta sansa a individului.

Exista o mare diferenta de la o societate la alta in privinta manierei de atribuire a a statutelor si de combinare a factorilor care stau la baza statutelor.

Statutul nu numai ca da definitia sociala a individului, dar se manifesta totodata ca sursa de satisfactie si ca un veritabil sistem protector pentru individ, permitandu-i sa inainteze cu incredere in viata.

In concluzie, statutul exprima:

- persoana ca membru al societatii

- indatoririle, drepturile si obligatiile persoanei.

El:

- prescrie cu precizie comportamentul individului in viata sociala

- si comportamentul altora fata de sine

- ii da individului definitia sa sociala

- el fondeaza pe caracterul stabil si previzibil al experientelor pe care si le formeaza

persoana in mediul sau de viata

- este legat de problematica stratificarii si mobilitatii persoanelor si grupurilor dintr-o societate sau alta.

Notiunea de rol

Rolul desemneaza ansamblul modelelor si normelor sociale associate unui anumit statut. Dupa O. Klineberg, rolul indica individului ce anume trebuie s afaca pentru a-si justifica un statut sau altul.

Linton considera ca termenul de rol desemneaza suma totala a modelelor culturale asociate unui anumit statut.

Astfel, el include atitudinile, valorile si comportamentul prescris de societate oricarei persoane si tuturor persoanelor care ocupa un anumit statut.

3

Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate, acestea reprezentand doua fatete ale persoanei, aflate in relatie.

Rolurile indeplinesc doua functii principale:

a) De reglare a raporturilor sociale

b) De integrare a personalitatii

Conflictele de roluri Rolurile au, in acelasi timp, o functie de reglare a raporturilor sociale si o functie integratoare pentru personalitate; este, deci, necesar sa examinam, pe de o parte, sursele si formele conflictelor de roluri care pot compromite aceste echilibre, iar, pe de alta parte, procesul de ajustare si de rezolvare posibila a conflictelor. Aceasta examinare se poate face plecand de la distinctia precedenta intre cele trei niveluri de analiza a rolurilor. 1. Surse de conflict tinand de conditiile socio-culturale:

a) Proliferarea rolurilor in societatea contemporana.

b) Inconsistenta sau echivocul pozitiilor si al modelelor de roluri corelative; toate pozitiile de

intersectie sunt astfel:

Intre doua culturi: este cazul “marginalului”, un individ transplantat ca adult intr-o cultura foarte diferita de a sa, in care nu reuseste sa se adapteze decat in mod partial si superficial;

Intre doua clase de varsta: cazul adolescentului in societatile dezvoltate; sfasiat intre modelele de conduita infantila si cele ale adultilor, el este adesea subiectul unor asteptari contradictorii, din lipsa de “rituri de trecere”;

intre doua grupuri profesionale: este, de exemplu, cazul maistrului situat Intre muncitori si cadre, intre baza si autoritate, prins adesea Intr-un joc dublu al solidaritatilor.

c) Evolutia rolurilor o devanseaza pe cea a statutelor si a modelelor comune (imaginea rolului

femeii contemporane).

d) Articularea deficienta a functiilor: cazurile de interferenta a posturilor intr-o organizatie

profesionala aflata in transformare.

4

2.

Modalitati de conflicte la nivel interactional

Este vorba de actualizarea cazurilor precedente prin schimburi cotidiene; vorbim despre:

O discordanta a asteptarilor si a conduitelor de rol intre doua sau mai multe persoane (cazul b sau c);

O competitie pentru asumarea simultana a aceluiasi rol (cazul d).

3. Experienta traita a conflictelor la nivel individual

Ea este deosebit de acuta:

Atunci cand subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie (cazul b);

Atunci cand nu adera afectiv sau ideologic la rolul sau (cazul functiei impuse);

Cand este contrariat intre exigentele incompatibile ale unui rol mixt.

Mai multe exemple de acest gen au servit deja ca tema dramaturgilor (cazul celei mai mari parti a eroilor lui Shakespeare sau ai lui Corneille). Studii americane destul de recente s-au aplecat asupra conflictelor de roluri la preotii militari si la ofiterii invatatori. Nu trebuie, totusi, sa afirmam aprioric ca rolurile “mixte” actualizeaza in mod constant la cei care le detin tensiuni penibile. Acestea nu apar decat atunci cand un anume sector al rolului se radicalizeaza. Din contra, in multe cazuri si momente, dupa cum subliniaza A.M. Rocheblave, alegerea unui rol care contine o opozitie interna poseda un sens si un interes aparte pentru subiect. Caci acesta ar fi putut, de exemplu, sa fie doar preot sau doar militar; alegerea sa releva o ambivalenta funciara a individului insusi care, prin aceasta solutie de compromis, isi poate implini, in mod economic si permis social, doua tendinte opuse. Acest lucru pare confirmat de faptul ca cei mai multi subiecti interogati nu par sa-si fi dat seama de existenta unui conflict. Se poate, de asemenea, ca unul dintre sectoarele rolului (religios sau pedagogic) sa constituie o legitimare a rolului militar, dorit initial, dar care trezea o anume culpabilitate. Care sunt iesirile posibile din conflictele intra-subiective pe care le-am evocat? Optiune, compromis, inovatie constituie trei forme de conduite de rezolvare.

a) Individul aflat in conflict poate alege un rol si renunta la celalalt, expunandu-se, eventual,

sanctiunilor care rezulta din nerespectarea acestuia din urma; el poate scapa astfel de conflict, dar risca sa se regaseasca antr-o pozitie de nesustinut si sa “iasa din camp” atunci cand cele doua roluri sunt strans legate de un acelasi statut. Iesirea se prezinta atunci sub forma de ruptura precum divortul, demisia sau emigrarea.

b) Se poate, de asemenea, cauta o pozitie de compromis:

5

fie stabilind o ierarhie intre prescriptii; rolul privilegiat va fi cand cel care corespunde presiunilor colective celor mai intense, cand cel care raspunde mai bine aspiratiilor personale; in ambele cazuri, conflictul subzista in stare latenta;

fie stabilind o alternanta a rolurilor, acordandu-i fiecaruia un spatiu; aceasta presupune ca dispunem de o marja de libertate suficient de mare pentru a putea amenaja o situatie obiectiva, ceea ce nu elimina riscurile de interferenta conflictuala neprevazuta. c) Putem, in fine, incerca sa promovam un nou tip de rol, care ar permite sa raspundem situatiei si sa conciliem asteptarile contrarii, neretinand decat anumite aspect ale celor doua roluri aflate in conflict; este, de exemplu, cazul unei persoane care renunta la rangul de sef statutar pentru a adopta rolul de “expert”, pastrandu-si influenta si jucand, in acelasi timp, jocul democratic. Dar nu mai avem a face cu acelasi rol si aceasta inovatie presupune si acordul anturajului profesional. d) Modurile de ajustare precedente consista in gasirea unei solutii reale (mai mult sau mai putin pertinente) pentru conflictul dat, modificand raporturile intre rolurile jucate efectiv. Alte moduri de realizare imaginara sunt posibile pe planul subiectiv al perceperii conflictului. Ele consista in acomodarea mai mult sau mai putin reusita cu contradictia, rationalizand-o sau derealizand-o prin punerea in actiune a unor mecanisme de aparare:

Prin rationalizare: se elimina antagonismul conduitelor concrete prin referirea

la principii care par sa le concilieze in abstracto. Rezulta de aici actiuni ambigue sau implicit optionale. Este, de exemplu, cazul unui sef democrat obligat sa actioneze fie autoritar, fie demagogic, pentru a “salva esentialul”, acest esential invocate fiind “legalitatea” intr-un caz, “contractul cu masele” in celalalt.

Prin fuga: individul declara, in acest caz, ca nu traieste conflictul ca sa se protejeze

de anxietate si sa indeparteze scadenta, dar, evident, fara sa rezolve nimic. In definitiv, conflictele

de roluri tind sa perturbeze mai mult sau mai putin planul social si personal. Rezulta de aici anumite procese de dezintegrare, dar si de reorganizare. Exista un pericol de dereglare atunci cand exigentele unui grup si ale sistemului sau de roluri si de valori se gasesc in opozitie in aceeasi situatie si pentru un acelasi agent cu cele ale unui alt grup. Este cazul binecunoscut al mamei care are, in acelasi timp, o slujba si ale carei conduite pot antrena carente familiale sau absenteism profesional. Dar, pe de alta parte, un asemenea conflict se poate amplifica intr-atat, incat actorii si anturajul lor sa exercite o presiune colectiva asupra grupurilor sau asupra societatii globale, provocand o revizuire a asteptarilor si o modificare a datelor obiective (in

6

ocurenta, printr-o reamenajare a orelor de lucru, a orarelor creselor, a ajutorului la domiciliu etc.); conflictele de roluri sunt factori de schimbare sociala. Ca si in viata personala, resimtirea intensa a unui conflict se datoreaza fie unei surse de dezechilibru care poate duce la izolare sau la nevroza, fie unei surse de maturizare si de creativitate, provocand anumite alegeri decisive sau o restructurare a campului axiologic.

7

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. (1991) – Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

2. Maissoneau, Jean (1996) – Psihologie Sociala, Editura Polirom, Iasi

3. Neculau, Adrian (1996) - Psihologie Sociala – aspecte contemporane, Editura Polirom, Iasi

4. Tutu, Mihaela (2008). Psihologie Sociala, Editura Fundatiei Romania de Maine.

8