Sunteți pe pagina 1din 3

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz(*1 iulie 1646, Leipzig - 14 noiembrie

1716, Hannover), a fost un filozof si matematician german, unul din cei mai importanti filozofi de la
sfrsitul secolului al XVII-lea si nceputul celui de al XVIII-lea, unul din ntemeietorii iluminismului
german. n matematica, Leibniz a introdus termenul de "functie" (1694), pe care l-a folosit pentru a
descrie o cantitate dependenta de o curba. Alaturi de Newton, Leibniz este considerat fondatorul
analizei matematice moderne.

Date biografice
Leibniz s-a nascut pe 1 iulie 1646 n Leipzig, fiu al unui avocat si profesor la universitatea din
localitate. Tot aici si ncepe studiile, pe care le continua la Jena si Altdorf. n 1666 obtine titlul de
doctor n Drept si intra n serviciul lui Johann Phillipp von Schnborn, arhiepiscop si print elector n
Mainz, pentru care ndeplineste un mare numar de nsarcinari politice si diplomatice. n 1673,
ntreprinde o calatorie la Paris, unde ramne timp de trei ani si se ocupa n mod intens cu studiul
matematicii, stiintelor naturale si filozofiei. ntors n Germania, obtine n anul 1676 postul de
bibliotecar si consilier privat pe lnga Ernst August, print de Braunschweig-Lneburg si mai trziu print
elector de Hannover, apoi pe lnga urmasul lui, Georg Ludwig, care va deveni rege al Angliei cu
numele de George I. n aceasta functie, Leibniz ramne pna la sfrsitul vietii. El se bucura de o
deosebita pretuire si era considerat n acel timp ca geniu universal. Opera sa se extinde nu numai n
domeniile filozofiei si matematicii, ci trateaza teme variate de teologie, drept, diplomatie, politica,
istorie, filologie si fizica. A fost fondatorul si primul presedinte al "Academiei de stiinte" din Berlin
(1700). Leibniz moare la 14 noiembrie 1716 n Hannover.

Opera

Matematica
Leibniz elaboreaza n jurul anului 1675 bazele calculului diferential si integral, de o mare nsemnatate
pentru dezvoltarea ulterioara a matematicii si fizicii, independent de Isaac Newton, care enuntase deja
principiile calculului infinitezimal ntr-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz
n calculul diferential si integral se folosesc si astazi. Perfectionnd realizarile lui Blaise Pascal, Leibniz
construieste un calculator mecanic, capabil sa efectueze nmultiri, mpartiri si extragerea radacinii
patrate. Dezvolta forma moderna de numarare binara, utilizata astazi n informatica si pentru
calculatoare. Leibniz a ncercat sa creeze un calcul logic, o logica bazata pe utilizarea simbolurilor, fiind
un precursor al logicii matematice.

Statuia lui Leibniz din Leipzig.


Fizica
n fizica, Leibniz a introdus notiunea de "forta vie" (mv2) ca masura a miscarii mecanice (energia
cinetica, cum o numim azi), diferita de cea de "cantitate de miscare" (mv) (impuls, cum l numim azi),
premergatoare notiunii moderne de energie.

Filozofie
Sistemul filozofic al lui Leibniz pune la baza existentei "monadele", elemente spirituale indivizibile,
independente unele de altele, nzestrate cu o forta activa. n consecinta, materia nu este dect
manifestarea exterioara a monadelor. Fiecare monada oglindeste ntregul univers; concordanta dintre
activitatea monadelor este asigurata de "armonia prestabilita", creata de monada suprema,
Dumnezeu. Pe baza acestei teze, Leibniz considera, n spiritul unui optimism conformist, ca lumea
noastra, creata de Dumnezeu, este "cea mai buna dintre toate lumile posibile". Aceasta teza optimista,
de fapt o judecata sintetica a priori, a fost la vremea sa ridiculizata de Voltaire n romanul sau
"Candide" (1759), n care Leibniz este prefigurat de personajul "Doctor Pangloss".

Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a sustinut ideea continuitatii si evolutiei naturii.
n teoria cunoasterii, Leibniz se situeaza pe pozitiile rationalismului, pe care ncearca sa-l mbine cu
elemente de empirism. mpartind adevarurile n "rationale" si "faptice", el considera ca primele, avnd
un caracter necesar si universal, nu pot proveni din experienta; principiile lor se afla n intelect n stare
embrionara si primesc de la simturi doar un impuls pentru dezvoltarea lor. De aceea, la cunoscuta teza
a senzualismului: "Nimic nu este n intelect care sa nu fi fost mai nainte n simturi", Leibniz adauga:
"n afara de intelectul nsusi". Astfel el completeaza cele trei principii ale logicii aristotelice cu principiul
ratiunii suficiente, necesar pentru verificarea adevarurilor faptice obtinute pe calea inductiei. Operele
filozofice ale lui Leibniz au exercitat o influenta deosebita asupra dezvoltarii ulterioare a filozofiei
germane, n special asupra lui Christian von Wolff si Immanuel Kant.

Opere
Leibniz a publicat un mare numar de lucrari, n limba germana, franceza sau latina.

Dissertatio de Arte Combinatoria (Disertatie despre arta combinarii), (1666)


Disputatio metaphysica de principio individui (Disputatie metafizica despre principiul individuatiei),
(1666)
Hypothesis Physica Nova (Noua ipoteza fizica), (1671)
Nova Methodus pro Maximis et Minimis, itemque Tangentibus (Noua metoda de determinare a
maximelor si minimelor, precum si a tangentelor), (1684)
Eseuri de teodicee asupra bunatatii lui Dumnezeu, a libertatii omului si a originii raului (1710),
traducere de Diana Morarasu, Ingrid Ilinca, Iasi, Polirom, 1997.
Monadologia, (1720)
Noi eseuri asupra intelectului omenesc, (aparuta postum n 1765), traducere de Marius Tianu, control
stiintific si note de Adrian Nita, studiu introductiv de Mircea Flonta, Bucuresti, All, 2003.