ÎNCHEIERE

Republica Moldova, ca şi majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est a păşit în

careul unor acţiuni susţinute de reconstrucţie şi reformă. Reconstituirea instituţiilor de
stat şi publice, eliberate de dogmatismul şi schelele statului-partid, s-a început cu
regîndirea temeliilor vechii societăţi, dar continuă fără a se opri, cu impregnarea
nevoiei de funcţionare a unei societăţi democratice şi atribuirea unor funcţii mai
potrivite statului.
Pe parcursul lucrării, analiza efectuată ne permite concluzia că Republica
Moldova începând cu 27.08.1991 se confruntă cu nenumărate dificultăţi de ordin
practic, parţial moştenite din vechiul regim, parţial datorită capacităţii reduse de a
concentra toată energia asupra problemelor.
Serviciile publice sunt ca o activitate de interes general, o misiune de utilitate
publică în vederea satisfacerii unor interese generale, specifice care trebuiesc oferite în
mod constant. In acest context s-a demonstrat şi faptul că serviciul public, fiind o
instituţie socială deosebită, stabileşte şi reglementează relaţiile organelor
administraţiei publice cu funcţionarii săi care îndeplinesc funcţii administrative sau
de altă natură din însărcinarea şi numele statului.
În opinia noastră legiuitorul n-a reuşit să facă o delimitare concretă a
serviciului public, ca prestare a unor interese, necesităţi sociale şi a serviciului
public funcţie, precum şi a legăturilor indisolubile care există între ele. Această
diferenţiere este destul de importantă dat fiind faptul, că posedînd aceeaşi
denumire de serviciul public, adeseori se confundă chiar şi în unele publicaţii de
specialitate.
Vom menţiona, de asemenea, definiţia incorectă a funcţiei publice redată în
art. 1 al Legii serviciului public, în formularea cărea lipseşte principiul
continuităţii în ordinea de definire şi stabilire a conceptului orientativ în
doctrinele juridice, precum şi faptul că nu se efectuează o delimitare concretă între
funcţia publică şi funcţia instituţiei de drept al muncii.
Funcţia publică face parte din categoria instituţiilor juridice aflate la graniţa
dintre cele două ramuri fundamentale ale dreptului. Am putea continua, că şi
instituţia stării civile, făcînd parte din aceeaşi categorie se situează între dreptul
administrativ şi dreptul familiei etc.
În final vom menţiona că ne-am referit doar la cîteva idei care permit de a face o
concluzie, că funcţia publică aflîndu-se la graniţa dintre două ramuri fundamentale ale
dreptului – dreptul muncii şi dreptul administrativ, ca fiind una din cele mai
contraversate instituţii juridice, cristalizează şi anexează o nouă concepţie ale unei noi
ramuri de drept - dreptul funcţiei publice.
In plan doctrinar-teoretic - pledăm pentru instituirea concepţiei Statutului
juridic al funcţionarului public.
Studiată şi analizată în esenţă am demonstrat că Legea serviciului public nu
corespunde întocmai cerinţelor înaintate la momentul transformărilor economice,
administrativ-teritoriale şi, în genere, legislative. În opinia noastră, folosirea
atributului "Legea serviciului public" este neadecvată, deoarece normele juridice
din Legea respectivă au menirea de a reglementa activitatea funcţionarului public, a
celui factor decisiv al ramurii de drept public, care pune temelia formării elementelor
prioritare a statului de drept.
 Statutul juridic al funcţionarului public, ca formă de reglementare a relaţiilor
din domeniul administrării publice, îşi are originea din dreptul public francez
reglementat prin intermediul a patru legi referitoare la reglementarea drepturilor şi
obligaţiilor funcţionarilor; la funcţia publică de stat; la funcţia publică teritorială; la
funcţia publică din spitale.
În Republica Moldova pe parcursul dezvoltării legislaţiei naţionale, în contextul
apariţiei şi evoluţiei istorice, activitatea funcţionarului public nu a fost reglementată
de vreun act legislativ, cu excepţia statutelor disciplinare, care reglementau problema
în cauză doar parţial, materializîndu-se în 1995 prin adoptarea Legii serviciului public.
Totodată, ca un punct de vedere deosebit de cele tradiţionale, ni se înfăţişează
şi intenţia întemeiată de a specifica doctrinar şi legislativ denumirea Legii serviciului
public prin Statut juridic al funcţionarilor publici.
Continuînd raţionamentul tezei, conform căreia Legea serviciului public are
menirea a reglementa nu numai ramura serviciului public ca element obiectiv, dar
într-un sens mai larg şi cuprinzător latura subiectivă şi anume statutul juridic al
funcţionarului public în corespundere cu cerinţele actuale şi a celor de drept comparat.
In plan de legiferenda - ca o concluzie finală la problemele abordate, considerăm
strict necesare modificări corespunzătoare în legislaţia naţională. Pe această linie de idei,
înaintăm următoarele propuneri:
Denumirea "Legea serviciului public" Nr. 443 - XIII din 04 mai 1995,
reformulată în: "Statutul juridic al funcţionarului public".
Articolul l, noţiunea de "funcţie publică", reformulată: "Funcţia publică
înseamnă o totalitate de reguli stabilite prin lege, care determină atribuţii şi
competenţe în cadrul unui serviciu public, cu care sînt învestiţi, prin numire sau
alegere, funcţionarii publici, în vederea realizării în mod continuu şi permanent a
unui interes general".
 Articolul l, noţiunea de "funcţionar public", reformulată: "Funcţionar public
înseamnă persoana fizică, investită în drepturi şi obligaţii în condiţiile cerute de
lege, prin numire sau alegere într-o funcţie publică pentru a desfăşura, contra unui
salariu, o activitate continuă de interes general".
Articolul l, noţiunea de "Persoană cu funcţie de răspundere" pe cale de
consecinţă, se elimină şi se introduce un aliniat nou, cu următoarea formulare:
"Prezenta Lege constituie statutul general al funcţionarilor publici".
Articolul 6, aliniatul 2, reformulată: "Ministerul Funcţiunii Publice (de Stat)
are următoarele atribuţii principale".
Articolul 6, aliniatul 3, reformulată: "Conducerea nemijlocită a cadrelor din
autorităţile publice este exercitată de administraţia autorităţilor respective prin
intermediul serviciului cadre în temeiul Regulamentului unic al Serviciului Cadre,
aprobat de Ministerul Funcţiunii Publice (de Stat)".
Articolul 7, aliniatul l, reformulată: "Funcţia publică şi Statutul ei juridic se
face prin lege sau prin actul de înfiinţare, organizare şi funcţionare al instituţiei
publice, ţinîndu-se seama exclusiv de atribuţiile care presupun folosirea autorităţii
publice, în limita competenţei lor, stabilite de Constituţie şi de alte legi".
Articolul 14, aliniatul l, reformulată: "Ocuparea funcţiilor publice se face prin
alegere, testare şi concurs".
În prezent, profesia funcţionarului public se află în faza de tranziţie. Ea a
acumulat un "depozit" enorm de cunoştinţe în ultimii 30 de ani acest "depozit"
imprima administrării publice varietate şi mobilitate. Actuala administrare publică
suferă de sindromul Collyer, cu alte cuvinte: cum sa faci ordine în casă fără a arunca
ceva ce poate fi eventual de folos. Nici о metodă, nici о teorie şi nici о strategie, luate
aparte, nu pot fi absolut satisfăcătoare. Administrarea publică necesită toate metodele:
e absolut neraţional de aruncat la gunoi о teorie sau о strategie numai din
considerentele că ele sînt perimate sau întrucîtva contradictorii.
 În acelaşi timp, administraţia publică are nevoie de elementara ordine în
afaceri, de о teorie călăuzitoare. Cu părere de rău, toate teoriile folosite în trecut în
administrarea publică sînt prea depăşite pentru a rezolva problema. Dacă însă
administrarea publică va înceta căutările unei teorii esenţiale, potenţialul acestei
ştiinţe se va reduce evident.
Astfel se trece de la şabloanele vechi de selectare, recrutare a personalului din
administraţia pulblică, la unele mult mai variate şi obiective, ce ar permite încadrarea
în serviciu a unor specialişti competenţi, care ar fi capabili să elaboreze nişte politici,
programe adecvate. Aceasta din motivul că de calitatea funcţionarilor publici depinde
cum este condus statul. Dar trebuie să fim conştienţi de faptul că pentru a avea
guvernare bună, trebuie să apelăm la noile tehnologii propuse de ştiinţa administrativă
occidentală, bazată de profesionalism, obiectivism şi transparenţă.
Metode de reformare a personalului administraţiei publice sînt foarte bune.
Teoria administrativă ne oferă un şir de alternative, menite să ne uşureze căutările.
Ceea ce depinde de noi este de a alege corect şi a implementa pînă la urmă ceea ce ne-
am propus şi atunci rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.