Sunteți pe pagina 1din 1

Epopeea lui Ghilgames

Epopeea lui Ghilgames este una dintre cele mai vechi opere ale omenirii, capodopera a
literaturii sumero-babiloniene.
Desi epopeea este redactata in secolul al XIIlea i.Hr. in Mesopotamia, pe douasprezece tablite
de argila, cu scriere cuneiforma, cele mai vechi fragmente ale ei dateaza din mileniul al Ill-lea i.Hr.
Epopeea lui Ghilgames abordeaza doua teme esentiale: prietenia si cautarea nemuririi, fiind un
poem

eroic,

un

poem

al

prieteniei

si

al

intrebarilor

despre

viata

si

moarte.

In aceasta epopee sunt povestite faptele lui Ghilgames, puternicul si despoticul rege din Uruk.
Zeii, ascultand plangerile norodului cetatii impotriva acestui rege crud, se decid sa zamisleasca o fiinta
la fel de puternica precum Ghilgames, cu care acesta din urma sa isi poata incerca puterile, lasand
norodul sa traiasca in liniste. Astfel, este zamislit Enkidu. Acesta traia in salbaticie si era inzestrat cu o
forta colosala. O curtezana il face sa descopere dragostea si civilizatia. Adus la Uruk, Enkidu il
intalneste pe Ghilgames si se lupta cu el, fiind invins de catre rege. Pe cei doi ii va lega din acel
moment o prietenie stransa.
Ghilgames si Enkidu il infrunta si il ucid pe uriasul Humbaba, stapanul padurii de cedri.
Istar, o zeita capricioasa, se indragosteste de Ghilgames, insa acesla o respinge. Ofensata, Istar
trece la razbunare. ii cere zeului Anu sa faureasca un taur ceresc, pe Urus, care sa il distruga pe
Ghilgames.
Ajutat de Enkidu, prietenul sau cel mai bun, Ghilgames ucide fiara si ii azvarle maruntaiele in
fata zeitei. Drept razbunare, Istar trimite asupra lui Enkidu o boala necrutatoare, care il va rapune.
Ghilgames, cutremurat de moartea prietenului sau, incepe sa-si puna intrebarea daca nu exista cumva
un mijloc de a scapa de moarte. Porneste intr-o calatorie la capatul lumii, cu gandul de a cere un
remediu impotriva acestei fatalitati de la un strabun al sau, Utna-pistim, unicul supravietuitor al unul
potop ce inecase in apele Ivii toate vietatile pamantului. Afla de la acesta ca nimeni nu poate trai
vesnic. Batranul ii da insa o planta miraculoasa, planta nemuririi si a tineretii, in stare de a scuti pe om
de povara batranetii si de moarte.
Din nefericire, Ghilgames nu va avea parte de ea: in clipa in care se gandea sa o imparta cu
poporul sau, i-a inghitit-o un sarpe. Ghilgames este abatut. Drept consolare, zeii ii aduc spiritul lui
Enkidu. Raspunzand la intrebarile puse de Ghilgames, Enkidu ii spune cu tristete ca mortii, cu exceptia
celor ucisi in batalie, sunt nefericiti - traiesc in intuneric si indura foamea. Ghilgames este nevoit sa
adopte, dupa discutia cu Enkidu, o noua atitudine: resemnarea. Intors in Uruk, patria sa natala, isi va
astepta

batranetea

in

liniste,

supunandu-se

intru

totul

legii

muritorilor.

Gasim in Epopeea lui Ghilgames o filozofie care proclama acceptarea resemnata a destinului,
dupa hotararile divine.