Sunteți pe pagina 1din 26

TABLITELE DE SMARALD ale lui THOTH TABLITA 1

By Silvia | January 8, 2015 - 09:10 | Articole

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor paznicul documentelor, atotputernic rege, magician traind din
generatie in generatie, pregatindu-ma sa cobor in salile din Amenti, am scris spre a-i indruma pe cei care vor
veni dupa mine, aceste documente ale atotputernicei intelepciuni a Marii Atlantide. In marele oras din KEOR, pe
insula UNDAL, intr-un timp foarte indepartat, am inceput aceasta incarnare. Preaputernicii atlanti au trait si au
murit altfel decat o fac oamenii din epoca de acum, din eon in eon si-au reinnoit viata in Salile din Amenti unde
raul vietii curge etern. De o suta de ori cate zece am coborat pe intunecatul drum ce duce spre lumina, si de tot
atatea ori am urcat din intuneric spre lumina cu forte si puteri reinnoite. Acum inca o data voi cobori iar cei din
KHEM (Egiptul antic, n.tr.)nu vor mai sti de mine. Dar intr-un timp ce nu s-a nascut inca ma voi ridica din nou,
preaputernic, cerand socoteala celor ramasi in urma. Atunci sa va feriti, voi cei din KHEM, invatatura de mi-ati f
tradat, caci arunca-va-voi in intunericul cavernelor de unde ati venit. Sa nu-mi tradati secreteleoamenilor
nordului oamenilor sudului ori blestemul meu se va abate asupra voastra. Nu uitati sa luati aminte la cuvintele
mele pentru ca sigur ma voi reintoarce si voi cere de la voi ceea ce paziti. Da, chiar si de dincolo de timp si de
moarte ma voi intoarce, rasplatind sau pedepsind dupa loialitatea fecaruia. Maret fost-a poporul meu in timpuri
apuse, maret dincolo de intelegerea oamenilor ce-s acum in jurul meu; avand stiinta intelepciunii celor de
demult, cautand departe in inima infnitatii cunostinte ce apartineau tineretii Pamantului. Intelepti eram datorita
intelepciunii Copiilor Luminii care traiau printre noi. Puternici eram datorita puterii ce venea din focul etern. Iar
mai presus de toate, cel mai important intre copii omului era tatal meu, THOTME, paznicul marelui templu,

punte intre Copii Luminii care locuiau in templu si rasele de oameni care populau cele zece insule. Sol, dupa Trei,
al Locuitorului din UNAL, vorbind Regilor cu o voce careia trebuia sa i te supui.

Crescut-am acolo pana la maturitate, find invatat de tatal meu misterele stravechi, pana cand, in timp, crescu
in mine focul intelepciunii, iar acesta se transforma intr-o flacara ce ma consuma. N-am dorit altceva decat
atingerea intelepciunii. Pana cand intr-o mareata zi porunca veni de la Locuitorul Templului, sa fu adus in fata
lui. Putini erau aceia intre copiii omului ce privisera acea fata si traisera apoi, caci Copii Luminii nu sunt precum
fi omului cand nu sunt incarnati intr-un corp fzic. Ales fost-am dintre fi omului, educat de catre Locuitor astfel
ca telurile lui sa fe indeplinite, teluri nenascute inca in pantecul timpului. Epoci intregi am locuit in Templu,
acumuland din ce in ce mai multa intelepciune, pana cand si eu m-am apropiat de lumina trimisa de marele foc.
Mi-a aratat calea spre Amenti, lumea de dincolo unde sta marele rege pe tronul sau. Adanc m-am plecat in semn
de respect in fata Maestrilor Vietii si a Maestrilor Mortii, primind in dar Cheia Vietii. Eliberat eram de Salile din
Amenti, alungand moartea din cercul vietii. Departe spre stele calatorit-am pana cand spatiul si timpul au
disparut. Dupa ce sorbit-am cu nesat din cupa intelepciunii, am privit in sufletele oamenilor unde-am descoperit
mistere si mai mari si m-am bucurat. Caci doar in Cautarea Adevarului putea Sufletul meu sa se linisteasca si
flacara din mine sa se stinga. De-a lungul epocilor am trait, urmarindu-i pe cei din jurul meu gustand din cupa
mortii si intorcandu-se apoi in lumina vietii. Treptat, din Regatele Atlantidei se raspandira valuri de constiinta
contopite cu mine, pentru ca apoi ele sa fe inlocuite de semintele unei stele inferioare. Supunandu-se legii,
cuvantul Maestrului crescu ca o floare. Inspre intunericul din strafunduri se indreptara gandurile Atlantilor, Pana
cand, in sfarsit in aceasta manie sosi din AGWANTI, Locuitorul, (cuvantul Agwanti nu are un echivalent in limba
engleza;
inseamna o stare de detasare. n.tr.) rostind Cuvantul, chemand puterea. Adanc in inima Pamantului, fi din
Amenti auzira, si auzind produsera preschimbarea florii focului care arde etern, il transformara folosind LOGOSul, pana cand marele foc isi schimba directia. Peste lume se napustira atunci marile ape, innecand si
scufundand, schimband echilibrul Pamantului pana cand doar Templul Luminii mai ramase intreg pe marele
munte de pe insula UNDAL care se ridica dintre ape, doar cativa mai traiau salvati de furia apelor. Ma chema
apoi Maestrul, zicand:

Aduna-mi poporul. Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am invatat, pana vei ajunge pe pamantul
barbarilor parosi, ce locuiesc in pesteri, in desert. Acolo urmeaza planul pe care il stii deja. Adunatu-mi-am
atunci poporul si am intrat in marea nava a Maestrului. In sus ne-am ridicat dimineata. Intunecat sub noi se
vedea Templul. Brusc peste el napustitu-s-au apele. Disparut de pe suprafata Pamantului, pana cand vremea va
sosi, era maretul Templu. Foarte repede ne-am indreptat spre soarele diminetii, pana cand sub noi se intinse
taramul copiilor din KHEM. Maniosi, ne-au intampinat cu maciuci si suliti, pe care le agitau in aer, dorind sa

injunghie si chiar sa-i distruga pe fi Atlantidei. Atunci ridicatu-mi-am toiagul indreptand spre ei o raza vibratorie
care ii facu sa ramana nemiscati ca niste bucati de piatra de pe munte. Apoi vorbitu-le-am cu o voce calma si
pasnica,

povestindu-ledespre

puterea Atlantidei, afrmand ca suntem copii Soarelui si mesagerii lui. Intimidatu-i-am apoi aratandu-le puterile
mele

magice

pana

cand

au

ajuns

sa

se

tarasca

la

picioarele

mele

cand

s-au

putut

misca

din nou.

Mult timp am locuit pe taramul numit KHEM, mult, mult timp. Ascultand poruncile Maestrului, care desi doarme
traieste de-a pururi,

am trimis de la mine pe Fii Atlantidei, i-am trimis in toate zarile,

sperand ca din pantecul timpului intelepciunea poate reaparea in copii ei.

Mult timp petrecut-am in KHEM,

facand lucruri marete cu ajutorul intelepciunii din mine.

In sus crescura spre lumina cunoasterii copii din KHEM,

udati de ploile intelepciunii mele.

Deschis-am atunci drum spre Amenti ca sa-mi pot pastra puterile,

traind din epoca in epoca ca Soare al Atlantidei,

pazind intelepciunea, pastrand documentele.

Cativa dintre fi KHEM-ului,

atragandu-i pe ceilalti in jurul lor,

crescura incet in forta Sufletului.

Acum, inca o data, cobor dintre ei in intunecatele sali din Amenti,

adanc in salile subterane, inaintea Maestrilor puterilor,

fata in fata inca o data cu Locuitorul.

Ridicatu-m-am

sus

deasupra

intrarii,

trecatoare,

poarta

ce

duce

spre

Amenti.

Putini

ar

avea

curajul

sa

indrazneasca,

putini

trec

poarta

spre

intunericul din Amenti.

Ridicat-am deasupra intrarii, o puternica piramida,

folosind puterea ce intrece forta Pamantului (gravitatia, n.tr.).

Adanc, foarte adanc am asezat casa-de-forta sau camera,

din

care

am

sculptat

trecatoare

circulara

ce

ajunge

apropae

de

mareata

adunare.

Acolo in varf, am asezat cristalul, ce trimite raze spre Timp-Spatiu,

atragand forta din eter, si concentrand-o catre trecatoarea spre Amenti.

Construit-am si alte camere care par a f goale,

totusi
e in ele se afla cheile spre Amenti.

Cel ce cu curaj va porni spre taramurile intunecate

sa se purifce mai intai prin post indelungat.

Sa se intinda in sarcofagul de piatra din camera mea.

Apoi ii voi dezvalui marile mistere.

ascuns

Curand se va indrepta spre locul unde il voi intampina,

chiar si in intunericul Pamantului il voi intampina, eu,

Thoth, Maestrul Intelepciunii, il voi intampina

si voi trai alaturi de el de-a pururi.

Construit-am Marea Piramida,

dupa modelul piramidei fortei Pamantului,

arzand etern astfel ca, si ea,

sa ramana de-a lungul secolelor.

In interiorul ei, am asezat cunoasterea despre Stiinta-Magiei

astfel ca sa pot f aici cand ma reintorc din Amenti,

da, in timp ce dorm in Salile din Amenti,

Sufletul meu ce hoinareste liber se va reincarna,

va

locui

intre

oameni

in

aceasta

nascutul)

Trimis pe Pamant al Locuitorului sunt,

indeplinindu-i poruncile astfel ca multi sa fe ridicati.

Acum ma intorc in Salile din Amenti,

lasand in urma ceva din intelepciunea mea.

Pastrati-o si urmati porunca Locuitorului:

forma

sau

in

alta.

(Hermes-de

trei

ori

Ridicati intotdeauna ochii spre lumina.

Cu siguranta, in timp, veti deveni una cu Maestrul,

Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu Maestrul,

Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu TOTUL.

Acum, plec de la voi.

Nu uitati poruncile mele,

pastrati-le si respectati-le,

iar eu voi f cu voi,

ajutandu-va si indrumandu-va spre Lumina.

In fata mea se deschide poarta.

Cobor in intunericul noptii.

TABLITA 2

Salile din Amenti

Adanc in inima pamantului se gasesc Salile din Amenti,

cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,

Salile Mortilor si ale celor vii,

scaldate in focul infnitului TOT.

Intr-un timp foarte indepartat, pierdut in spatiu-timp,

Copii Luminii au privit in jos catre lume.

Vazand copii omului in sclavie legati de forta care venea de dedesupt

Au stiut ca doar eliberindu-se din aceasta sclavie

va putea omul sa se ridice de pe Pamant spre Soare.

Pe Pamant coborat-au si si-au creat corpuri,

asemanatoare cele ale oamenilor.

Maestrii au spus dupa aceasta transformare:

Suntem

cei

formati

din

praf

din

spatiu,

luand

parte

la

viata

omului

si

din

infnitul TOT;

traim

in

lume

ca

si

copiii

omului,

la

fel

ca

si

copii

totusi

diferit.

Apoi pentru a locui, adanc sub scoarta Pamantului,

au sapat spatii mari cu ajutorul puterii lor,

spatii diferite de cele ale copiilor omului.

Le-au inconjurat apoi cu forte si puteri, pentru a apara Salile Mortilor.

Unul

langa

altul

au

asezat

apoi

alte

spatii,

le-au

lumina de deasupra.

Construit-au apoi Salile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi

sa traiasca plini de viata pana la sfarsitul eternitatii.

Treizeci si doi de coipii erau,

umplut

cu

Viata

si

cu

Fii ai Luminilor care coborasera intre oameni,

Cautand sa elibereze din sclavia intunericului

Pe cei tintuiti de forta ce venea de dedesupt.

Adanc

in

Salile

din

Amenti

crescu

floare,

arzatoare,

ce

se

marea,

alungand noaptea.

Asezata in centru, o raza puternica, datatoare

de Viata, de Lumina, umplandu-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.

Asezat-au tronuri in jurul ei, treizeci si doua,

locuri pentru fecare Copil al Luminii,

asezate

astfel

ca

sa

fe

scaldati

de

eterna Lumina.

Acolo isi asezau de fecare data primele corpuri create

pentru ca acestea sa fe umplute cu Spiritul Vietii.

O suta de ani din fecare o mie trebuia

ca Lumina datatoare de Viata sa le lumineze corpurile.

Grabind, trezind Spiritul Vietii.

Acolo in acel cerc, din eon in eon, stau Marii Maestri,

ducand o viata necunoscuta oamenilor.

Acolo in Salile Vietii dorm ei,

ceea

ce

radia

din

floare,

Viata

din

liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.

La diferite intervale, in timp ce corpurile lor raman adormite,

ei se incarneaza in corpurile oamenilor.

Ii invata cum sa iasa din intuneric si ii indruma spre lumina.

Acolo in Sala Vietii, plina de intelepciunea lor,

necunoscuti raselor de oameni, traind dintotdeauna sub recele

foc al vietii, stau Copii Luminii.

Exista momente cand se trezesc,

si se ridica din adancuri pentru a f lumini calauzitoare intre oameni,

infniti printre oamenii limitati.

Cel ce progresand a iesit din intuneric, s-a ridicat din noapte spre lumina,

este

eliberat

de

Salile

din

Amenti,

este

eliberat

de

Floarea

Luminii

si

Vietii.

Indrumat atunci de intelepciune si cunostintele acumulate,

va trece dintre oameni intre Maestrii Vietii.

Acolo

poate

locui

la

fel

ca

intunericului noptii.

Asezati in interiorul florii ce radiaza stau sapte

Maestri din Spatiu-Timpurile de deasupra noastra,

si

ceilalti

Maestri,

eliberat

din

sclavia

ajutind

si

calauzind

prin

infnita

Intelepciune,

copiilor omului.

Preaputernici si stranii sunt, invaluiti in puterea lor,

tacuti, atoatestiutori, atragand spre ei forta Vietii,

diferiti si totusi una cu copiii omului.

Da, diferiti, si totusi Una cu Copiii Luminii.

Pastratori si pazitori ai fortei ce inrobeste omul,

pregatiti sa o slabeasca daca lumina a fost atinsa.

Primul si cel mai puternic, este Entitatea Ascunsa, Maestrul Maestrilor,

infnitul Noua, deasupra celorlalti de la fecare Maestru al Ciclurilor;

Trei, Patru, Cinci si Sase, Sapte, Opt,

fecare avand o misiune, fecare cu fortele proprii,

calauzind, indrumand destinul omului.

Acolo stau, preaputernici, eliberati de orice timp si spatiu.

Nu apartin acestei lumi si totusi inruditi cu ea,

Frati Mai Mari, ai copiilor omului.

Judecand si cantarind, cu ajutorul intelepciunii lor,

urmaresc inaintarea Luminii printre oameni.

Acolo, inaintea lor, am fost condus de catre Locuitor,

calea

prin

timp

si l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.

Apoi din EL se auzi o voce spunand:

Maret esti tu, Thoth, intre copii omului.

liber esti de-acum de Salile din Amenti,

Maestru al Vietii intre copii omului.

Nu vei mai gusta moartea decat daca vei voi,

vei sorbi doar Viata pana la capatul eternitatii,

De-acum ti-e Viata

de-a pururi la indemana.

De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.

Poti locui sau pleca de aici dupa cum ti-e vrerea,

Liber este Amenti pentru Soarele omului.

Bucura-te de Viata in orice forma voiesti,

Copil al Luminii crescut intre oameni.

Alege ce vrei sa faci, caci toti trebuie sa trudeasca,

Sa nu te eliberezi niciodata de calea Luminii.

Un pas doar ai facut pe lungul drum spre inaltimi,

infnit este acum muntele Luminii.

Cu fecare pas pe care-l faci muntele se-nalta;

inaintarea ta nu face decat sa-ndeparteze scopul.

Apropie-te intotdeauna de infnita Intelepciune,

si ca-nainte scopul se va indeparta.

Eliberat esti acum de Salile din Amenti

spre a merge alaturi de Maestrii lumii,

catre acelasi scop, lucrand impreuna,

pentru a aduce Lumina copiilor omului.

Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre Maestri,

ma lua de mana si ma conduse inainte,

prin toate Salile adanc ascunsului taram.

Ma conduse prin Salile din Amenti,

dezvaluindu-mi secretele necunoscute omului.

Prin coridoru-ntunecat, ma conduse in jos,

spre Sala unde sta intunecata Moarte.

Uriasa se-ntindea in fata mea mareata Sala,

inconjurata de-ntuneric dar totusi plina de Lumina.

In fata mea se ridica un tron intunecat,

Invaluita sedea pe el o silueta a noptii.

Mai neagra decat noaptea statea acolo,

De-un negru ce-al noptii nu era.

In fata ei s-opri Maestrul, rostind

Cuvantul ce produce Viata:

o, maestre al intunericului,

calauza pe drumul ce duce dinspre Viata spre Viata,

in fata ta aduc un Soare al diminetii.

Sa-l nu-l atingi vreodata cu puterea noptii.

Sa nu-i chemi flacara spre intunericul noptii.

Cunoaste-l si priveste-l, e fratele nostru

ce s-a ridicat din intuneric spre Lumina.

Elibereaza-i flacara din robie,

Ca libera sa arda in intunericul noptii.

O mana ridica atunci silueta,

si o flacara aparu, devenind din ce in ce mai stralucitoare.

cu repeziciune dand cortina de-ntuneric la o parte,

scotand Sala din bezna noptii.

In spatiul mare din fata mea aparura,

luminite dupa luminite, de dupa valul noptii.

Nenumarate milioane topaiau in fata mea

unele arzand ca niste flori de foc.

Altele aruncau o lumina slaba ce abia se zarea din noapte.

Lumina unora scadea cu repeziciune;

a altora crestea doar dintr-o scanteie de lumina.

Fiecare era inconjurata de un palid val de intuneric,

dar totusi ardea cu o flacara ce nu putea f niciodata stinsa.

Zburand de colo-colo precum licuricii primavara,

umpleau spatiul cu Lumina si cu Viata.

Atunci se auzi o voce, puternica si solemna, zicand:

Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,

crescand sau slabind in intensitate, existand de-a pururi,

schimbandu-se dar find vii, in moarte spre viata.

Dupa ce imbobocesc ca niste flori,

si ating punctul fnal al cresterii in viata,

repede trimit atunci valul intunericului

invaluindu-le si schimbandu-le in noi forme de viata.

Constant de-a lungul epocilor, crescand, devenind o alta flacara,

luminand intunericul cu si mai mare forta,

stinsa si totusi nestinsa de catre valul noptii.

Astfel creste sufletul omului de-a pururi

distrus dar totusi nedistrus de intunericul noptii.

Eu, Moartea, vin dar nu raman,

Caci viata exista dintotdeauna in TOTUL;

Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,

Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infnite.

Trezeste-te, O flacara ce arzi de-a pururi in interior,

Straluce si infrange valul noptii.

Apoi in mijlocul vapailor in intuneric, crescu una ce

alunga noaptea, crescand, marindu-se

devenind si mai stralucitoare pana cand nu mai fu decat lumina.

Atunci vorbi calauza mea, vocea maestrului:

Priveste-ti propriul suflet cum creste in lumina,

eliberat acum de-a pururi de Maestrul noptii.

Prin

multe

spatii

ma

duse-apoi

spatii

unde

Luminii;

secrete pe care omul nu le va afla poate niciodata pana cand

nu va deveni si el un Soare al Luminii.

Ma conduse inapoi spre Lumina

Din Sala Luminii.

Ingenuncheat-am acolo in fata marilor Maestri,

Maestri a TOATE.

Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:

Ai fost eliberat de Salile din Amenti.

Alege ce vrei sa faci intre copii omului.

Am vorbit si eu apoi:

O, mare maestru, permite-mi sa fu invatator de oameni,

sa le arat calea pana vor deveni si ei lumini intre oameni;

eliberati de valul noptii care ii inconjura, arzand si luminand intre oameni.

Imi vorbi apoi vocea:

Mergi si asa sa fe dupa cum ti-e voia.

Stapan al propriului destin iti esti acum,

liber sa accepti sau sa refuzi.

se

aflau

secretele

Copiilor

Preia-ti puterea, preia-ti intelepciunea.

Ca o lumina straluce intre copii omului.

In sus ma conduse apoi Locuitorul.

Si am trait din nou intre copii omului,

invatandu-i si aratandu-le cate ceva din intelepciunea mea;

Soare al Luminii, un foc intre oameni.

Acum

pasesc

din

nou

pe

calea

ce

duce

in

jos,

cautand

lumina

noptii.

Pastrati-mi documentele caci calauza vor f pentru copii omului.

TABLITELE DE SMARALD ale lui THOTH TABLITA 3


By Silvia | January 14, 2015 - 09:18 | Articole

Cheia Intelepciunii

Eu, THOTH, atlantul,

in

intunericul

ofer intelepciunea mea,

ofer cunostintele mele,

ofer puterea mea.

De buna voie le ofer copiilor omului.

Ofer in speranta ca si ei ar putea avea intelepciune

care sa straluceasca in lume din spatele valului noptii.

Intelepciunea este putere iar puterea este intelepciune,

impreuna completand intregul.

Omule, sa nu fi mandru de intelepciunea ta.

Discuta atat cu nestiutorul cat si cu inteleptul.

Daca vine la tine cineva plin de invatatura,

asculta-l cu mare atentie caci intelepciunea e totul.

Sa

nu

taci

cand

se

vorbeste

despre

rau

caci

Adevarul

ca

si

razele

de

soare

lumineaza totul.

Cel

ce

nu

respecta

legea

va

pedepsit,

caci

doar

oamenii.

Nu trebuie sa te temi pentru ca frica este ceea ce leaga omul de intuneric.

Urmeaza-ti indemnul inimii in timpul vietii.

Fa mai mult decat ti se cere.

prin

Lege

se

elibereaza

Cand ai acumulat bogatii,

Urmeaza-ti indemnul inimii

Caci toate acestea nu sunt de nici un folos daca inima ti-e istovita .

Asculta-ti inima cat mai mult.

Si sufletul se va bucura.

Cei ce sunt calauziti nu se ratacesc,

Dar cei ce s-au ratacit nu mai pot gasi calea cea dreapta.

Daca traiesti intre oameni, fa ca Iubirea sa fe totul pentru inima ta.

Daca va veni cineva sa-ti ceara sfatul, lasa-l sa vorbeasca liber,

caci astfel lucrul pentru care a venit la tine poate f infaptuit.

Daca se codeste sa-si deschida inima catre tine,

e pentru ca tu, cel ce judeca situtia, esti de vina.

Nu rosti vorbe nechibzuite si nici nu le asculta,

pentru ca acestea sunt spuse de cel ce nu este in armonie.

Nu le rosti nici tu, astfel ca cel din fata ta sa poata afla intelepciunea.

Tacerea e un mare castig.

Nu castigi nimic vorbind foarte mult.

Nu-ti ridica inima mai presus de cea a copiilor omului,

pentru ca sa nu ajunga mai jos decat praful chiar.

Daca vei ajunge mare intre oameni,

sa fi respectat pentru ceea ce stii si pentru blandete.

Daca vrei sa cunosti frea unui prieten, nu-i intreba tovarasii,

ci petrece catva timp doar cu el.

Discuta

cu

el,

pune-i

la

incercare

inima

prin

purtarea lui.

Caci ce intra in magazie trebuie sa si iasa,

iar lucrurile ce-ti apartin trebuie impartasite si prietenului tau.

Invatatura e considerata de prost drept ignoranta,

iar lucrurile proftabile ii sunt daunatoare.

El traieste in moarte.

Si-aceasta-i este hrana.

Secrete exista in Cosmos ce odata dezvaluite umplu lumea cu lumina lor.

Cel ce-ar vrea sa se elibereze din sclavia intunericului

sa desparta mai intai materialul de imaterial, focul de pamant;

pentru ca se stie ca asa cum pamantul coboara spre pamant,

la fel si focul urca spre foc si devine una cu focul.

cuvintele

lui

si

prin

Cel

ce

cunoaste

focul

din

sine

va

urca

spre

focul

etern

si

va

trai

in

el

zi

la

de-a pururi.

Focul, focul interior, este cea mai puternica forta dintre toate,

pentru ca biruie totul si trece prin toate lucrurile de pe Pamant.

Omul se sprijina doar pe ceea ce rezista.

Pamantul trebuie sa-I reziste omului altfel acesta nu ar exista.

Nu toti ochii vad la fel, unul vede un obiect de o anume forma si culoare

iar altul, de o alta forma si culoare.

La

fel

si

infnitul

foc,

ce-si

schimba

culorile,

nu

nu

la

fel

de

la

alta.

Asa vorbesc eu, THOTH, despre intelepciunea mea,

caci un om e un foc ce arde stralucind in noapte;

nu

stins

niciodata

de

valul

intunericului,

noptii.

In inimile oamenilor am privit cu ajutorul intelepciunii mele,

si am aflat ca nu s-au eliberat inca de lupta.

Elibereaza-ti focul, O frate al meu sau el va f ingropat in umbra noptii!

Asculta omule aceasta intelepciune: unde inceteaza numele si forma?

Doar in constiinta, invizibila, o forta infnita ce radiaza stralucitor.

Formele pe care le creezi luminandu-ti

niciodata

stins

de

valul

felul de a privi lumea sunt cu adevarat efecte ce urmeaza cauza ta.

Omul este o stea incatusata intr-un corp, pana cand, la sfarsit

se elibereaza prin propria lupta.

Doar prin efort si truda steaua din tine

va inflori intr-o noua viata.

Cel ce stie inceputul tuturor lucrurilor,

isi elibereaza steaua din taramul noptii.

Aminteste-ti,

omule,

ca

tot

ce

exista

doar

exista.

Orice forma de viata trece in alta forma de viata

iar tu nu faci exceptie de la aceasta lege.

Respecta Legea, caci totul e Lege.

Nu cauta ce nu tine de Lege, caci asa ceva exista doar in iluzia simturilor.

Intelepciunea vine in intampinarea tuturor copiii ei

asa cum ei vin in intampinarea ei.

De-a lungul epocilor, lumina a fost ascunsa.

Trezeste-te, omule, si fi intelept.

Adanc in misterele vietii am calatorit, cautand cele ascunse.

Asculta, omule, si fi intelept.

alta

forma

ceea

ce

nu

Departe, sub scoarta pamantului, in Salile din Amenti,

Secrete ascunse oamenilor am vazut.

Ades am trecut prin coridorul bine ascuns,

si am privit Lumina care este Viata pentru oameni.

Acolo,

sub

florile

Vietii

nesfarsite,

oamenilor.

Aflat-am ca omul nu face decat sa traiasca in intuneric,

lumina marelui foc findu-i ascunsa in sine.

Inaintea Maestrilor din ascunsul Amenti

am acumulat intelepciunea pe care o dau oamenilor.

Maestri sunt ei, ai Intelepciunii Secrete,

adusa din viitorul sfarsitului infnitatii.

Sapte sunt, Maestrii din Amenti,

mai presus de Copiii Diminetii,

Sori ai ciclurilor, Maestri ai Intelepciunii.

Nu sunt la fel ca si copii omului?

TREI, PATRU, CINCI SI SASE, SAPTE

OPT, NOUA sunt titlurile Maestrilor oamenilor.

Departe de viitor, fara forma si totusi in formare

cautat-am

in

inimile

si

secretele

au venit ei ca invatatori ai copiilor omului.

Traiesc de-a pururi, fara sa faca parte totusi dintre cei vii,

nelegati de viata si liberi de moarte.

Conduc dintotdeauna cu infnita-ntelepciune,

legati si totusi nelegati de intunecatele Sali ale Mortii.

Au viata-n ei dar care nu este viata,

eliberati de toate sunt Maestrii TOTULUI.

De la ei a venit Logos-ul, instrumente ei ale puterii nemasurate.

Mareata este infatisarea lor, si totusi ascunsa in micime,

formata de ceea ce se formeaza, cunoscuta si totusi nestiuta.

TREI pastreaza cheile tuturor magiilor ascunse,

creator este el al Salilor Mortilor;

trimitand putere, invaluit in intuneric,

legand sufletele copiilor omului;

trimitand intunericul, legand forta sufletului;

conducator al negativului pentru copii omului.

PATRU e cel ce sloboade puterea.

Maestru al Vietii este pentru copii omului.

Lumina ii e corpul, flacara ii este infatisarea,

eliberator de suflete pentru copii omului.

CINCI este stapanul, Maestrul tuturor magiilor

Cheia Cuvantului ce rasuna printre oameni.

SASE este Maestrul Luminii, drumul ascuns,

Cararea sufletelor copiilor oamenilor.

SAPTE este Maestrul vastitatii,

Stapanul Spatiului si cheia Timpurilor.

OPT este cel ce comanda progresul;

Cantareste si echilibreaza calatoria omului.

NOUA este tatal, maret la randu-i in infatisare,

Formandu-se si schimbandu-se din ceea ce nu are forma.

Gandeste-te cu mare atentie la simbolurile pe care ti le-am dat.

Chei sunt ele, desi sunt ascunse oamenilor.

Nazuieste oricand spre inalt, Suflet al diminetii,

Intoarce-ti gandurile spre Lumina si Viata.

Descopera in simbolurile pe care ti le-am dat,

lumina pe drumul ce porneste din viata si se termina in viata.

Cauta cu intelepciune.

Intoarce-ti gandurile spre interiorul tau.

Nu-ti inchide mintea florii Luminii.

Asaza-ti in corp o imagine faurita din ganduri.

Gandeste-te la numerele care te conduc spre Viata.

Curata este cararea pentru cel ce are intelepciune.

Deschide usa Imparatiei Luminii.

Revarsa-ti flacara ca un Soare al diminetii ce esti,

Indeparteaza intunericul si traieste in lumina zilei.

Priveste-te, omule! Ca parte a fintei tale

Cei Sapte care sunt dar nu sunt ce par a f.

Deschisu-mi-am, omule, intelepciunea,.

Urmeaza drumul pe care primul am pasit.

Maestri ai Intelepciunii,

SOARE al LUMINII MATINALE si al VIETII pentru copii omului.

S-ar putea să vă placă și