Universitatea Vasile Alecsandri, Bacau

TO COPIII STRZII, ABUZAI,

ABONDONAI

Tema:
Reabilitarea comunitara pentru
copiii strazii
si copiii abandonati

Schimbarile sociale si economice produse n tara noastra au avut un

impact deosebit asupra ntregului sistem social, inclusiv asupra structurii si
organizarii familiei. n acest context, din ce n ce mai multi copii experimenteaza
un nou mod de viata, mpini n strada att de costurile sociale ale reformei, ct si
de alterarea relatiilor interumane n cadrul nucleului familial.
Problematica copiilor strzii nu este un fenomen relativ nou in Romania ci a
luat amploare in perioada de tranzitie cand tara noastr s-a confruntat cu
nenumrate probleme si nevoi. Problematica copiilor strzii a provocat dispute
aprige intre profesionistii implicati in solutionarea problemelor copiilor aflati in
dificultate si care se vedeau pusi in fata unui fenomen cu totul deosebit a crui
amploare i-a luat prin surprindere. Aceste dispute s-au purtat in primul rand in jurul
cauzelor care determin alegerea strzii ca stil de viat si asupra estimrii
numrului de copii ai strzii atat in Bucuresti cat si in toat tara. Asistenta social
stradal a aprut ca si urmare a aparitiei acestui fenomen. Specialistii din acest
domeniu s-au procupat de a rspunde problematicii reintegrrii lor familiale,
sociale, educationale si vocationale.
Societatea romneasca a fost marcata de aparitia fenomenului de copii strazii
dupa 1990. Problematica acestor copii a fost si ramne n actualitate, pe de o parte
datorita specificului acestui fenomen social, iar pe de alta parte datorita
modalitatilor diferite de a diagnostica si de a initia masuri concrete de diminuare a
lui.
n mod firesc, apar ntrebarile: De ce si cum ajunge un copil n strada? Care
este magnitudinea acestui fenomen la noi n tara? Care sunt efectele pe care mediul
stradal le are asupra dezvoltarii copilului? Care sunt cele mai eficiente metode
de interventie?
Copiii strazii, ca fenomen social extins la scara nationala, este legat n mod
direct de rata saraciei din diferitele zone ale tarii. Principala zona de unde provin
copiii este Moldova (o treime din numarul total). Indicatorul teritorial de saracie
indica o concentratie a saraciei n partea de nord-est a tarii (n Moldova). Rata
saraciei pentru aceasta regiune este de 40,61 %, cea mai ridicata din toata
tara. Aceasta zona include 2/3 din comunitatile cele mai sarace (89 din 137), 1/3
din cele aflate n risc (86 din 227). Analizele efectuate de Institutul de Cercetare a
Calitatii Vietii arata ca familiile cu mai mult de doi copii si cele monoparentale

sunt cele mai afectate de saracie. n aceste familii preponderenta este

populatia cu vrste ntre 0 si 16 ani.
Identificarea cauzelor care au dus la apariia problemei
Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se mpletesc factorii
individuali i sociali, economici i materiali ce realizeaz efecte cumulative care
mresc proporia fenomenului. Predomin cauzele economice, cu alte cuvinte,
srcia din familie, necesitatea de a catiga bani n majoritatea pentru hran.
Srcia din familie este completat de alte cauze ce in de relaiile din familie :
disfuncionalitatea familiei, alcoolismul i violena prinilor, abuzarea sau
neglijarea copiilor. n condiiile n care o mare parte din prini (mame sau tai) nu
au nici o ocupaie, sunt omeri sau stau acas i nu au venituri pentru ntreinerea
familiei, copiii sunt nevoii s-i procure singuri mijloacele de existen sau chiar
s ntrein familia. Astfel se confirm faptul c principala cauz a prezenei
copiilor n strad este srcia.
Cauza principal a abandonului familial este pentru ei violena din familie,
abuzurile
la
adresa
lor
sau
neglijarea
lor
emoional.
Consecinele sunt deosebit de grave: tulburri de comportament, agresivitate,
violen, decese, embolii, abuzuri sexuale, absena normelor morale i culturale. La
nivelul societii, consecinele sunt: delicvena juvenil, extinderea
analfabetismului, rspndirea bolilor venerice i SIDA, prostituia i noua generaie
de copii nscui n strad.
Instituiile de ocrotire social pstreaz contactele cu familia sau cu alte instituii.
Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat c au un stil de
via nomad, tribal, sub limita condiiilor normale de igien i moralitatate.
Aceasta distributie a cauzelor indica faptul ca familia este principalul
rezervor de copii ai strazii. De asemenea, distributia cauzelor indica un procent
de 6% din copii care ajung n strada datorita unor dorinte individuale (de a fi liber,
independent). n spatele acestor afirmatii se poate ntelege absenta interesului
parintilor n creterea si educarea copiilor.

Efectele nerezolvrii problemei asupra grupului int, asupra societii

Responsabilitile pentru protecia copilului sunt fragmentate ntre diferite
ministre n baza unor criterii neclare, ceea ce conduce n realitate la eschivarea de
la responsabilitatea pentru soarta copilului n complexitatea ei;
Protectia sociala oferita de Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei se
rezum la alocaii bneti derizorii i nu include servicii speciale pentru familii i
copii;
Ministerul Educatiei si Stiintei nu a reformat sistemul de instituionalizare a
copiilor i nu dezvolt suficiente alternative de ngrijire a copiilor: centre de zi,
reele de plasament temporar, modele de integrare a copiilor cu necesiti speciale
n sistemul de nvamant general;
Putinele proiecte adresate copiilor strazii (plasament, alimentare,asiten
medicala, distribuire de mbrcminte) au un caracter sporadic, dispersat i nu
acoper fenomenul, nu abordeaz toate aspectele acestuia i nu pot constitui n
totalitatea lor o soluie eficient;
Nu exista centre de informare si documentare n problemele copiilor aflai n
dificultate, n situaii de risc, suficiente echipe de voluntari antrenai n aceast
activitate;
Fenomenul copiii strazii este tratat n special drept unul ce tine de competena
organelor de ordine publica i nu de cea a sistemelor de protecie i servicii sociale;
In consecin, n locul unor centre de zi sau de plasament temporar pentru copiii
strzii, acetia sunt internati ntr-un Centru de triere cu regim nchis, subordonat
organelor de poliie.

Teorii care explic problema social identificat

Vagabondajul este abordat de specialisti sub latura de homelessness
( persoanele fr adpost ). Acesta a fost inteles ca o problema sociala pe la
sfarsitul anilor '70 si inceputul decadei urmatoare, in contextul cresterii
demografice si a crizei de locuinte ce a decurs din aceasta. Intr-o prima faza, intre
cele doua fenomene in discutie a existat o suprapunere perfecta: homelessness-ul
era perceput drept o problema limitata, ca extindere, la un grup particular,
marginal, fiind indeosebi asimilat cu vagabondajul sau manifestandu-se la indivizi
cu o personalitate sau un caracter inadecvat si, in consecinta, avand dificultati de
ordonare a propriei viei. O prima categorie o reprezinta copiii care muncesc n

strada si care se ntorc, de regula, zilnic n familiile lor. Ei frecveteaza rar sau deloc
scoala, iar anafalbetismul e destul de des intalnit printre ei. Prezenta lor in strada
are scopul de a castiga bani prin cersit sau prin alte activitati, iar seara se intorc, in
mod obisnuit, in familie. Insa, influenta contactelor zilnice cu ceilalti copii si tineri
care habiteaza in strada, dar si experienta unor abuzuri din partea familiei, cresc
riscul ca acestia sa se afilieze definitiv strazii. Consumul de droguri (volatile) are
pondere mica, dar presiunea implicita a mediului ii poate determina sa le
experimenteze.
Copiii care traiesc in strada circumstantial formeaza un alt segment al vietii
stradale. Acestia, desi au perioade mai mici sau mai indelungate de timp cand
revin in familiile sau institutiile de apartenta, atractia strazii are, totusi, o putere de
influentare covarsitoare asupra lor. Vulnerabili, ei se intorc constant in strada si
sunt, intr-o masura crescanda, in pericolul de a permanentiza sederea lor aici.
Exceptand acest aspect, ei nu se diferentiaza prea mult de categoria mentionata in
continuare. Este vorba despre copii care traiesc permanent n strada, fara sa aiba
contacte cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acestia au o atitudine confuza sau
indiferenta fata de familie, amintirile predominante fiind cele din viata stradala sau
institutionala.
Sursele de castig sunt munca, cersitul, prostitutia si micile furturi. In ce
priveste igiena si sanatatea, starea lor este una extrem de improprie si alarmanta.
Fiind nevoiti sa supravietuiasca la cerintele dure ale strazii, comportamentul
acestora are tendinte violente. Fumatul, consumul de droguri volatile este aproape
generalizat, iar adolescentii consuma si alcool.
Tinerii care traiesc n strada sunt o componenta aparte a vietii stradale. Ei
sunt neglijati atat de catre cercetatori ai fenomenului care ii ignora sau doar le
mentioneaza fugitiv existenta, cat si de majoritatea organizatiilor, institutiilor si
masurilor de protectie sociala. Tinerii sunt catalogati drept esecul incercarilor
anterioare de reintegrare ale institutiilor asistentiale si dupa aceasta afirmatie se
pune, de obicei, punct.
Peste jumatate dintre tineri au mai mult de noua ani de experienta in strada.
Cu toate ca nu mai au varsta legala, ei sunt asimilati in continuare copiilor strazii
si au, in genere, rol de lideri de grup, fiind cei care stabilesc regulile dupa care
acestea functioneaza. Pe langa fumat, consumul de alcool si de droguri volatile, in
ultimii cinci ani, consumul de heroina a devenit printre tineri o problema serioasa.

Sursele acestora de venituri provin din munci grele, cersit sau furturi.
Un ultim grup mentionat este cel al copiii care traiesc cu parintii n strada.
Datele statistice ingrijoratoare furnizate de catre Comisia Anti-Saracie, in anul
2000 arata ca jumatate din populatia Romaniei traia sub pragul de saracie. Situatia
respectiva a condus la pierderea locuintelor a numeroase familii care, din pricina
lipsei unor institutii tip adaposturi familiale (nu exista decat centre pentru mamele
cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite sa traiasca in strada cu copiii lor.
Pentru a supravietui, parinti si copii, impreuna, cersesc sau presteaza diverse munci
slab remunerate. In aceasta categorie sunt inclusi si acei tineri din strada care au
devenit prini la rndul lor.
Posibile soluii pentru rezolvarea problemei
1. Crearea unor structuri unice, att la nivel guvernamental, ct si la cel judeean i
local, de protecie a copilului;
2. Implementarea unor servicii sociale adresate familiei, de prevenire a separarii
copiilor de familie, care s se realizeze prin sprijinul acordat familiilor cu muli
copii i a celor cu dificulti financiare, familiilor aflate n criz sau disfuncionale;
3. Desfasurarea unor programe de reintegrare a copiilor n propriile familii sau
plasarea lor n familii de plasament temporar sau permanent, adoptive, i doar n
cazuri extreme, n lipsa altor soluii plasarea lor n instituii de stat;
4. Elaborarea unor programe de protectie adresate nemijlocit copiilor strzii prin
lucrtori sociali stradali, centre de alimentare, asisten medicala i sociala;
5. Dezvoltarea unui sistem de masuri de protectie a copilului mpotriva neglijrii
sau abuzului n propria familie;
Se pot identifica cinci tipuri de demersuri de reintegrare sociala a copiilor strazii:
1. demersuri spre familie (reintegrare familiala);
2. demersuri spre scolarizare (reintegrare scolara);
3. demersuri spre a-i gasi de lucru;
4. demersuri spre a-i adaposti (in institutii);
5. demersuri de ameliorare a relatiei cu cei din mediul strazii;

Reintegrarea sociala a copiilor strazii presupune un intreg set de actiuni din

partea asistentului social stradal, in primul rand pentru a convinge copilul sa-si
schimbe modul de viata, sa nu doreasca sa mai traiasca pe strada. Pentru reusita
acestei interventii este necesar lucrul in echipa multidisciplinara (asistent social,
psiholog, terapeut occupational, medic, politist) deoarece copiii strazii sunt afectati
atat din punct de vedere social, cat si fizic si psihic. Din punct de vedere social ei
sunt afectati deoarece au rupt legatura cu familia de origine, si-au pierdut rolurile
pe care le aveau in familie, iar reteaua lor de suport este distrusa. Din punct de
vedere medical au foarte multe probleme din cauza lipsei hranei, a conditiilor
precare in care traiesc, a lipsei igienei personale etc. Din punct de vedere
psihologic, copiii strazii se simt marginalizati, exclusi, respinsi si de aceea au
probleme mentale, tulburari de concentrare, stari depresive. Pentru fiecare
beneficiar in parte, combinatia acestor factori ofera un tablou unic, o
individualitate specifica a cazului. Din acest motiv, este nevoie de un proiect de
interventie individualizat
O alta variabila cheie in reusita interventiei o constituie factorul timp: cu cat
un copil petrece mai mult timp in strada, se infiltreaza in grupuri cu activitati
delincvente, cu atat sunt mai mici sansele de reusita in reintegrarea sa sociala.
Principiile fundamentale care trebuie sa stea la baza strategiei si programelor in
domeniul copiilor strazii si a actiunilor legate de aceasta categorie de minori sunt:
fiecare copil are dreptul sa aiba parinti permanenti sau ocrotitori legali;
statul nu poate fi parintele copilului;
nevoile copilului sunt mai presus de toate si ele trebuie determinate
individualizat pentru fiecare caz in parte;
pentru fiecare copil asupra caruia s-a luat o masura de ocrotire vor
trebui sa fie elaborate, urmarite si reevaluate un plan concret si o procedura de
punere in aplicare si urmarire a acestui plan;
in lipsa familiei, statul trebuie sa ia masuri privind ocrotirea acestor
minori prin organele sale specializate.

Strategia in domeniul protectiei copiilor strazii trebuie sa vizeze, in

principal, doua componente:
1.
2.

interventia pentru copiii care se afla in situatia de a fi copii ai strazii;

prevenirea fenomenului copiii strazii;

I. Strategia de actiune pentru proiectele de tip interventie : are drept scop

scoaterea copilului din mediul stradal, formarea si pregatirea lui pentru viata
sociala. Astfel, se pot crea centre la care copiii strazii sa poata apela, centre care le
vor asigura nevoile elementare de securitate psihoafectiva si sociala. Aici se vor
desfasura activitati de resocializare a copiilor strazii prin reluarea legaturii cu
familia si comunitatea, in general. Tot centrele vor oferi servicii de educatie,
sanatate si asistenta sociala pentru identificarea familiilor acestor copii si pentru
elaborarea planurilor de interventie individualizate. De aceea, este esentiala munca
in echipa pluridisciplinara.
Pe langa demersurile intreprinse pentru identificarea reala a familiilor
acestor copii ai strazii trebuie sa se actioneze si in scopul recuperarii lor.
Scopul recuperarii consta, pe de o parte, in valorificarea la maximum a
capacitatilor copilului, iar pe de alta parte, in antrenarea functiilor psiho-fizice
nealterate, astfel incat sa poata prelua activitatea functiilor afectate, in vederea
formarii unor abilitati si comportamente care sa-i permita o integrare optima in
viata sociala (Cace si Crangasu, 2003, p. 164). Tot prin recuperare se realizeaza
pregatirea psihologica a copiilor in vederea schimbarii mediului stradal cu cel
familial, iar pentru aceasta trebuie sa fie cunoscute foarte bine particularitatile
psihoindividuale ale fiecarui copil. Metodologia utilizata in aceste demersuri este
una psihologica, educativa sau medicala, dar avand in vedere specificul vietii in
strada a acestor copii, pentru obtinerea celor mai bune rezultate se recomanda
combinarea celor trei forme. De asemenea, in vederea recuperarii, trebuie sa se tina
seama de o serie de factori subiectivi si obiectivi (Cace si Crangasu, 2003, p.
165):
varsta cronologica si mentala a subiectului;
durata vietii in strada;
prezenta sau absenta unui handicap;
nivelul educational;
evolutia si nivelul dezvoltarii functiilor psihice;

posibilitatea suplinirii unor functii deteriorate de catre formatiunile

nervoase sanatoase prin care se produce compensarea;
starea psihica a subiectului;
consumul de droguri;
tipul si durata abuzurilor la care a fost supus;
posibilitatea evolutiei ulterioare, in formele concrete de activitate pentru
care va fi pregatit copilul respectiv.
Principalele forme ale recuperarii copiilor strazii sunt realizate prin:
invatare, psihoterapie si terapie ocupationala.
1. Recuperarea prin invatare (Cace si Crangasu, 2003, p. 165): trebuie
inceputa intr-o forma organizata, inca de la varsta prescolara. Prin invatarea
intelectuala se urmareste acumularea de informatii elementare, de insusire a unui
aparat conceptual, a operarii instrumentale, dar alaturi de aceasta sunt foarte
importante in cazul copiilor strazii, invatarea afectiva, motivationala si cea morala.
Acestea din urma insotesc procesul de invatare intelectuala si determina insusirea
normelor morale, formarea unor abilitati intelectuale, formarea de sentimente,
atitudini, aspiratii, precum si modele de actiune si de comportare in viata.
O alta modalitate adoptata poate fi cea a invatarii sociale. Astfel, copilul este
orientat spre anumite modele comportamentale concrete si este stimulata
capacitatea sa de imitare spontana. Pentru reusita invatarii se formeaza copilului
strazii o atitudine activa. El trebuie sa invete sa relationeze cu cei din jur, sa adopte
comportamente dezirabile, important in acest sens fiind fenomenul empatic. In
acest sens, specialistul trebuie sa foloseasca indemnul, recompensa sau
sanctionarea, lauda sau mustrarea, stimularea sentimentului datoriei. In timp, sub
influentele educative pozitive, copilul strazii poate ajunge la autoeducatie
proces de formare a propriei personalitati si conduite, conform unor modele si
cerinte, in baza unor eforturi personale (Cace si Crangasu, 2003, p. 166).
2. Recuperarea prin psihoterapie (Cace si Crangasu, 2003, p. 166): are in
vedere refacerea psihica si psihologica a copiilor strazii. Psihoterapia inlatura
anxietatea, starile psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate, negativismul,
depresia, activand motivatia acestor copii in procesul de recuperare.

3. Recuperarea prin terapie ocupationala (Cace si Crangasu, 2003, p. 166):

copiii strazii pot desfasura activitati de pictura, dans, muzica, de confectionare a
unor obiecte, activitati ce ajuta atat la formarea unor abilitati motrice si practice,
cat si la formarea unor deprinderi profesionale. Copiii trebuie sa desfasoare aceste
activitati in functie de posibilitatile fiecaruia, de inclinatiile si dorintele fiecaruia
pentru a evita descurajarea si scaderea interesului in cazul in care un copil nu poate
face fata unei activitati. Jocul, de asemenea, poate crea dispozitii pozitive si
deconectari fata de situatiile traumatizante pe care le-au trait copiii in strada. Prin
joc, activitate principala la varsta copilariei, dar de care copiii strazii nu s-au
bucurat, se pot exprima mai usor gandurile si sentimentele, lasand imaginatia sa
actioneze.
Recuperarea urmareste formarea unor calitati fizice si psihice care sa
permita copiilor strazii sa ajunga la (Cace si Crangasu, 2003, p. 167):
formarea simtului de responsabilitate si autocontrol;
formarea unor comportamente adecvate la situatie;
insusirea de abilitati intelectuale si a dexteritatii manuale;
capacitatea de a comunica prin limbaj oral si scris;
obtinerea unui nivel de autonomie personala;
exercitarea unei profesii sau ocupatii;
conturarea unor interese cat mai diverse.
II. Strategia de actiune pentru proiectele de tip preventie (Pitulescu, 2000, p.
207): trebuie sa actioneze asupra cauzelor si conditiilor favorizante producerii
fenomenului copiii strazii.
Tipuri de actiuni preventive:
dezvoltarea pe plan local a unor servicii sociale de sprijin si consiliere a
familiilor cu multi copii, familii sarace, familii in situatii de risc. Se pot ajuta
familiile prin suport material si financiar, prin consiliere in criza, prin educatie.
desfasurarea unor actiuni nationale si locale de sensibilizare si
constientizare a autoritatilor si opiniei publice: se poate realiza prin desfasurarea de
campanii de informare, prin distribuire de materiale informative despre situatia
copiilor strazii.

pregatirea speciala a lucratorilor sociali: specialistii trebuie sa cunoasca

foarte bine aspecte ce tin de acest fenomen, ei trebuie sa fie pregatiti sa lucreze cu
aceasta categorie sociala si trebuie sa lucreze in echipe pluridisciplinare.
incurajarea factorilor care, pe de o parte, ofera alternative la
institutionalizarea copiilor, iar pe de alta parte, ofera sprijin si consiliere acestor
copii.
Pentru reusita actiunilor de preventie este important ca institutiile
publice de protectie sa colaboreze eficient cu organizatiile neguvernamentale care
desfasoara activitati de protectie a copiilor aflati in situatie de risc.
Tipuri de centre de zi pentru integrarea sociala a copiilor
In Romania exista multiple tipuri de centre de zi pentru integrarea sociala a
copiilor, astfel incat sa acopere intreaga arie a nevoilor persoanelor defavorizate.
Centrele de zi se impart, asadar, conform urmatoarei tipologii:
- Centre de zi pentru integrarea sociala a copiilor delicventi sau cu risc infractional;
- Centre de zi pentru integrarea copiilor abandonati, in vederea inlaturarii
fenomenului copiii strazii;
- Centre de zi pentru copiii provenind din familii sarace;
- Centre de zi pentru copiii de etnie roma;
- Centre de zi pentru copiii cu dizabilitati.
Servicii

oferite

si

obiective

ale

centrelor

de

zi

pentru

copii

In functie de specificul lor, centrele de zi pentru integrarea sociala a copiilor

ofera servicii adaptate. In general, insa, in astfel de centre, copiii au parte de
ingrijire (alimente, haine), educatie, consiliere psihologica, asistenta medicala
corelata
nevoilor
lor
(kinetoterapie
etc.)
si
nu
numai.

Obiectivele stabilimentelor de acest tip se centreaza in jurul integrarii

sociale sau in viata de familie a copiilor, dezvoltarea unui cod moral de valori, dar
si finalizarea unor studii care sa le permita accesul si integrarea intr-un loc de
munca.
Pentru acesti copii si integrarea intr-un sistem rezidential este anevoioas.
Copiii strzii sunt in general acei copii care au fost privati de grija printeasc si
atentia cuvenit si care nu au dezvoltat un atasament sigur fat de printii lor sau
alte persoane adulte, la inceputul vietii lor. Astfel se explic lipsa de incredere fat
de adulti ( care, in experienta lor sunt abuzivi si nedemni de incredere), dificulttile
de integrare intr-un sistem cu reguli cu program stabil, lipsa notiunilor elementare
de igiena si educatie.
Odat ajunsi intr-un centru de tip rezidential, copiii se vor atasa vizibil
numai de o singur persoan de la care vor primi informatii, pe care o vor urma si
fat de care se vor comporta exemplar. Indat ce o alta persoan, prin natura
muncii sale, incearc s preia locul persoanei de atasament, se produce o
schimbare total de comportament si copilul dulce si respectuos devine agresiv si
abuziv. In spatele acestei agresivitati, se afl nevoia de afectiune si de ingrijire, de
intelegere si respect, care au lipsit din viata copilului si care l-au condus la
despartirea de familie. Copiii strzii nu sunt capabili s isi exprime sentimentele,
in special cele de afectiune, intr-un mod care s fie usor acceptabil de ctre cei din
jur. Ei triesc in prezent, astzi se pretrec o multime de evenimente importante in
viata lor, maine este distant, o nou provocare, o nou incercare. De aceea nu se
ataseaz de lucruri si par atat de bine adaptati la modul de viat stradal.
Odata ajunsi intr-un centru rezidential, sunt supusi unor schimbri majore si
sunt provocati la acceptarea autorittii unor adulti, a unui program, a unui nou set
de reguli si valori, care desea par prea greu de imbrtisat.
Integrarea copiilor strzii in sistemul rezidential, desi anevoioas nu este
imposibil, la varste fragede. Existenta unor profesionisti in acest domeniu care s
colaboreze indeaproape la integrarea lor face recuperarea lor posibil.

Bibliografie:
https://ro.scribd.com/doc/134623731/Fenomenul-copiii-strazii
http://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/COPIII-STRAZII-UNFENOMEN-ACTU217.php
http://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/Demersuri-dereintegrare-socia35.php