Izvorul problemelor umane

Majoritatea problemelor actule ale omenirii izvorăsc din

ignoranţa oamenilor faţă de ei înşişi, ignoranţă care, din păcate, nu
izvorăşte din dificultatea de a asigura informaţia necesară cunoaşterii
noastre, nici din cauza ambiguităţii sau rarităţii ei, ci din imensul surplus de
date şi noţiuni confuze pe care umanitatea le-a îngrămădit de-a lungul
existenţei sale despre sine.

Secole la rînd fiinţele umane s-au privit pe ele însăşi prin prisma
unor sticle colorate de doctrini, credinţe şi iluzii, însă a sosit timpul cînd
necesitatea eliminării acestor noţiuni false şi necurate din viaţa oamenilor
este vitală: - sau noi le eliminăm pe ele din viaţa noastră, sau ele ne
elimină pe noi de pe suprafaţa Pămîntului.

Problema cea mai mare a omenirii nu este poluarea, dezastrele

naturale sau cine ştie ce, ci prostia umană, căci vitalitatea care clasează
bogăţia şi copiii pe primul loc, credinţa în Dumnezeu undeva pe locul N-
sprezecelea, iar sănătatea şi bunăstarea societăţii ca un tot întreg pe nicăieri,
nu poate, fără o bună organizare socială ştiinţifică de înaltă calitate,
produce altceva decît o dezvoltare dezastruoasă a sărăciei, a
degenerescenţei umane şi a tot ceea de ce oamenii înţelepţi se feresc cel
mai mult.
Cu alte cuvinte, nu există viitor pentru acei oameni, indiferent de
cantitatea de vitalitate brută pe care o posedă, care nu sînt nici înteligenţi şi
nici educaţi politic suficient, ceea ce înseamnă că ori dezvoltăm
capacitatea politică în noi şi în semenii noştri, ori v-om fi striviţi sub
picioare de către democraţie, care ne-a fost impusă de nereuşita
alternativelor ei mai vechi.

Pentru a înfăptui o adevărată reformă socială care să aducă cu

sine bunăstarea majorităţii populaţiei Pămîntului, trebuie să scăpăm, cu
orice preţ, de aşa numitele sisteme filosofice, ştiinţifice şi religioase care
vă încătuşează gîndirea, sfărîmînd, odată şi pentru totdeauna, lanţurile
robiei intelectuale.
Această eliberare nu a avut loc pînă în prezent, de aceea umanitatea
este încă derutată şi înaintează cu paşi gigantici spre însăşi pieirea sa.
Sociologii, economiştii, dar în special profesorii, învăţătorii şi educatorii,
cînd ajung în faţa problemelor complicate, de genul celei ce ţine de rostul
existenţei umane, în loc să facă tot posibilul să găsească răspunsul adevărat
la ele, cedează în faţa ispitei de a construi ipoteze şi de a face din ele
afirmaţii ştiinţifice, în timp ce academicienii se rătăcesc în formulele lor
rigide şi absurde precum dogmele religiilor.

Cea mai mare parte a oamenilor civilizaţi nu au decît o formă

rudimentară de conştiinţă: - să producă, să consume şi să-şi satisfacă
poftele fiziologice. Ei sînt plăpînzi, timizi, fricoşi, nepricepuţi şi violenţi, şi
n-au nici un simţ moral, estetic şi religios.
Nouăzeci de procente dintre oameni nu vedeţi în faţa voastră nimic
altceva decît scopul blestemat al planurilor voastre mescine şi călcaţi în
picioare şi distrugeţi în ascensiunea voastră spre culmile succesului în
carieră, politică sau ştiinţă, o mulţime de oameni nevinoveţi, a căror
singură vină este nenorocul de a nimeri în calea voastră.
În pofida faptului că sînteţi recunoscuţi drept snobi, răufăcători şi
făţarnici, vă pretindeţi a fi spuma societăţii şi vă ascundeţi fărădelegile sub
pătura groasă de convenţii şi pretenţii ce împînzesc societatea voastră, şi le
îndreptăţiţi cu o grămadă de diplome şi titluri. Faptele pe care le săvîrşiţi
sînt sau negre precum e funinginea, sau deşertăciune totală, cu toate că unii
dintre voi deţineţi chei importante ale sferelor majore ale activităţii umane.
Este un lucru aproape imposibil să întîlneşti în ziua de astăzi
persoane a căror comportament să fie inspirat de un ideal moral, dar dacă
aţi avea ocazia să întîlniţi o astfel de persoană aţi putea-o recunoaşte de la o
poştă, deoarece frumuseţea morală lasă amintiri de neuitat în memoria celor
ce au şansa să o întîlnească măcar odată şi înduioşează sufletul celui ce se
pricepe să o recunască cu mult mai mult decît frumuseţea naturii sau a
ştiinţei, în timp ce cel care o posedă capătă prin ea o putere stranie şi
nemăsurată care sporeşte forţa inteligenţei şi aduce pace între oameni. Pe
lîngă toate acestea, spre deosebire de ştiinţă, artă şi religie, care sînt
produse ale civilizaţiei, frumuseţea morală este fundamentul ei.

Trebuie de ştiut faptul că dezvoltarea exclusivă a activităţilor

afective, estetice şi mistice dă naştere la oameni inferiori, cu spirite înguste
şi false, deoarece inteligenţa nu necesită o instruire şi îmbunătăţire
excepţională pentru a fecunda simţul estetic şi mistic, şi pentru a produce
pictori, poeţi, credincioşi şi pe toţi ceilalţi care privesc şi reproduc
dezinteresat diversele aspecte ale frumosului.
 Numai simţul moral şi raţiunea îşi pot justifica existenţa exclusiv
numai prin ele însele, şi numai cel ce le posedă pe ele poate fi fericit cu
adevărat, deoarece ele întăresc toate activităţile umane, inclusiv pe cele
organice, şi numai ele pot asigura echilibrul spiritual al individului, făcînd
din el un element solid al construcţiei sociale, deaceea dezvoltarea lor
trebuie să reprezinte scopul educaţiei moderne.

Oamenii se pot naşte buni, mai puţin buni, sau chiar răi, totuşi, la fel
ca şi inteligenţa, simţul moral poate fi cultivat în ei prin educaţie, disciplină
şi voinţă. Însă pentru a ajunge la el, fiecare individ trebuie să respecte o
ordine internă care să-i asigure echilibrul mintal şi organic, căci statul îi
poate obliga pe oameni să se comporte într-un fel sau altul şi să-i impună să
accepte legalitatea, dar el nu le poate impune morala, deoarece este nevoie
de a înţelege necesitatea de a face bine şi de a evita răul, şi de a te supune
acestei necesităţi prin efortul propriei voinţe.

Inteligenţa, voinţa şi morala trebuie să fie nedespărţite una de alta,

totuşi morala este cea mai importantă dintre ele, deoarece dacă ea dispare
într-o naţiune, se distruge întreaga structură socială a acelei naţiuni.

Fără îndoială ştiinţa autentică nu ne aduce prejudicii directe, dar ea

devine periculoasă în momentul în care încătuşează, prin frumuseţea ei
ispititoare, inteligenţa în universul materiei moarte.
Omenirea trebuie să-şi concentreze atenţia la ea însăşi şi la
cauzele deficienţei ei morale şi intelectuale, căci ce folos din confortul,
luxul, frumuseţea, splendoarea şi complicacitatea civilizaţiei noastre dacă
slăbiciunea noastră nu ne permite să le posedăm şi să beneficiem de ele.