Sunteți pe pagina 1din 6

Tragedia veacurilor

Există o tragedie a veacurilor:


- o luptă eternă se duce între instincte şi Raţiune.
Instinctele au fost create pentru a anima şi perpetua viaţa, în timp ce
Raţiunea a fost menită să la înfrîneze şi să le guverneze, pentru a asigura
viaţa.
Instinctele sînt înăscute: - nu trebuie să le înveţi pentru a le poseda,
şi reprezintă caracterul şi temperamentul tuturor fiinţelor, atît a celor umane
cît şi a celor inumane.
Raţiunea însă se dobîndeşte numai prin experienţă şi disciplină, nu
aparţine oricărei fiinţe şi nu se supune decît celor ce au destulă voinţă şi
putere pentru a o stăpîni.

Cei ce nu au Raţiune sînt robii propriilor lor pasiuni şi instincte,


prin intermediul cărora ajung sclavii celor ce ştiu cum să profite de pe
urma slăbiciunii altora.

Cunoştinţele şi adevărul îi fac pe oameni liberi, şi nu există cale


pe care poate fi înrobit un om înţelept, pe cînd proştii devin victimele
propriilor lor uneltiri.
Oamenii înţelepţi sînt temuţi şi stimaţi, în timp ce proştii sînt
dispreţuiţi şi înjuraţi; De aceea prostirea şi îndobitocirea oamenilor este
prima condiţie necesară pentru a înrobi lumea.
A sosit timpul să vă daţi seama de ce nu aveţi energie electrică, de
ce nu aveţi ce mînca şi cu ce vă îmbrăca, şi de ce nu aveţi cu ce vă încălzi
iarna, - pentru a vă simţi umiliţi, pentru a nu vă gîndi la altceva decît la
lucrurile ce vă lipsesc şi pentru a avea unde vă epuiza energia, căci lipsurile
nu-i permit omului să se relaxeze, să gîndească şi să acţioneze.

Înţelepciunea îi face pe oameni umani, responsabili, corecţi şi


insistenţi, fapt ce diminuează foarte mult posibilitatea de a-i înşela şi
supune pe înţelepţi; pe cînd cei ce nu au decît instincte sînt ca animalele: -
uşor de supus şi manipulat.

Există numai două modalităţi de a stăpîni şi conduce lumea, nu mai


multe.
Una din ele este să apelezi la conştiinţa şi Raţiunea oamenilor,
chemîndu-i la contribuţie activă şi conştiincioasă în organizarea şi
administrarea societăţii lor, sarcină destul de greu de realizat, dat fiind
faptul că necesită o conştiinţă şi un simţ al responsabilităţii de o calitate
impecabilă.
A doua metodă, sau cale, este prea bine cunoscuta şi de voi toţi
iubita metodă a bîtei: - a forţei, violenţei şi constrîngerii fizice, nu a
înţelegerii şi colaborării umane.

Dată fiind realitatea tristă că oamenii cu instincte rele sînt cu mult


mai numeroşi decît cei cu instincte bune şi că oamenii blînzi sînt de obicei
fricoşi, laşi, inofensivi şi lipsiţi de iniţiativă, pe cînd cei răi abundă în
ambiţie, iniţiativă, energie, obrăznicie, impertinenţă şi imbecilitate, a doua
metodă se foloseşte la scară mondială în prezent, în timp ce prima nu este
nici măcar băgată în seamă.

Mii de ani la rînd tot felul de escroci şi ticăloşi şi-au dedicat viaţa şi
au făcut tot ce le-a stat în putere ca să prostească lumea şi să o înrobească: -
lumea nu cunoaşte măcar o singură clipă de răgaz din cauza lor. Întreaga
istorie este numai crimă, masacru, trădare şi răzbunare, de se creează
impresia că nu există scăpare de otrava a astfel de tîmpiţi.
Astăzi respectivul tip de “genii” sînt pe punctul de-aşi sărbători
realizarea visului lor milenar: - lumea este prostită şi îndobitocită de către
ei dincolo de limita oricărei imaginaţii.
Mă mir că încă mai aud grai uman şi mai întîlnesc fiinţe bipede în
condiţiile în care toţi ar fi trebuit demult să ragă, să latre şi să alerge în
patru labe.

Este adevărat că au existat şi poate că încă mai există şi oameni


înţelepţi care văd realitatea aşa cum este ea, care realizează prin impostura
bădăranilor adevăratul mers al lucrurilor în lume, şi care încearcă să-i
trezească şi pe semenii lor din somnul cel prostesc de moarte în care se
află, chemîndu-i la Înţelepciune, la libertate şi la viaţă, dar ei n-au reuşit
aproape nimic şi nimic nu ne aminteşte de ei decît numele lor şi miturile
despre faptele lor.

Cu cîteva sute de ani în urmă au fost aşezate temeliile politicii


moderne şi de atunci încoace o puternică presiune este exercitată asupra
fiecărui om.
Tot felul de metode de înrobire a omenirii au fost încercate şi
aplicate, şi tot felul de agenţi secreţi au împînzit lumea. Deoarece
cotropirea lumii prin intermediul forţei militare s-a dovedit a fi insuficient
de productivă, o strategie originală a fost elaborată: - acum nu mai este
nevoie să sapi pentru a-i întinde o cursă cuiva, deoarece este cu mult mai
inteligent şi eficient să laşi victima să-şi sape groapa cu propriile ei mîini şi
să sară de bună voie în ea, trebuie numai să ştii cum să faci lucrul acesta.

Este destul de greu să-l determini pe un om înţelept să se ruineze


benevol, în schimb este un fleac să-l convingi pe un prost să facă aşa ceva.
E posibil să-l faci pe un prost să-şi gîtuie pînă şi propriii părinţi,
numai să convină cuiva lucrul acesta, de aceea o lume de proşti, fără nici
un om înţelept în ea, cu excepţia celor ce sînt părinţii politicii mondiale, a
început să se construiască.

Analizaţi cu atenţie istoria mondială şi veţi observa că începînd cu


revoluţia franceză toate revoluţiile politice, sociale şi culturale, şi toate
sistemele de guvernămînt ce s-au perindat una după alta n-au avut alt scop
decît
distrugerea legilor, învăţăturilor, structurilor şi instituţiilor
preexistente ce se bazau pe dezvoltarea morală şi intelectuală a oamenilor,
şi elaborarea metodelor şi mijloacelor de îndobitocire a populaţiei.

Credinţa a fost anihilată, morala a fost distrusă şi Înţelepciunea a


fost călcată în picioare;
- Şi ce a primit umanitatea în schimbul lor?
- Libertate!? Adică dreptul de-a o face pe prostul, dar niciodată pe
înţeleptul, de-a vă închina dracului în loc să vă închinaţi lui Dumnezeu, şi
de-a vă omorî unii pe alţii în războaie şi revoluţii în loc să convieţuiţi în
pace!?
- Sau tot ce e posibil că ea a primit Fraternitatea în schimbul
valorilor răpite!? Adică frăţia dintre lei şi boi, dintre magnaţi şi şomeri, şi
dintre capitalişti şi vagabonzi?
- Aceasta aveţi în vedere?
- Sau poate că omenirea a cîştigat Democraţia!? Adică dreptul de a
vota numai pentru cei ce te înşeală, te prostesc şi te jefuiesc, şi pentru care
tu nu eşti decît un gunoi, un dobitoc, sau membrul unei prostimi?
- Sau poate că ştiinţa este cea care a luat locul tuturor acelor lucruri
de care aţi fost deposedaţi?
Mă îndoiesc de faptul acesta . Dacă cineva găseşte de cuviinţă să
numească ştiinţă prostiile şi aberaţiile care afirmă că omul nu este altceva
decît o maimuţă, sau un maimuţoi, eu nu sînt predispus să admit aşa ceva.
Mai degrabă consider că un pud de amoebe se pot transforma într-o
academie de ştiinţe, după cum se şi întîmplă în realitate, decît că omul a
provenit de la animale.

Singurul lucru pe care l-aţi primit şi pe care-l aveţi cu adevărat de


la abolirea Înţelepciunii, Moralei şi Religiei este tranziţia: - arta de-ai face
pe proşti să moară benevol de foame, de sete şi de frig lîngă pădure, pe
malul izvorului şi înconjuraţi de lanuri şi livezi pe care, de altfel, ei le
prelucrează, cu speranţa că copiii lor vor fi mai deştepţi ca ei şi nu vor
împărtăşi aceeaşi soartă.
Aşa au murit buneii voştri, aşa se petrec părinţii voştri, aşa vă
chinuiţi şi voi şi, fiţi siguri de lucrul acesta, aşa se vor chinui şi copiii
copiilor nepoţilor şi strănepoţilor voştri, dacă nici voi şi nici ei nu vreţi să
vă puneţi creierii la treabă.
Speraţi, dacă la altceva nu vă duce capul!
Poate că dacă voi şi generaţiile de pînă la voi nu v-aţi dat seama de
natura adevărată a tranziţiei şi de faţa adevărată a celor ce v-o impun,
măcar a mia generaţie de la voi înainte să-şi dea seama de ea. Măcar ei să
fie mai deştepţi ca voi.

- Cum e posibil să prosteşti o lume întreagă, sau cel puţin o


naţiune, şi să-i faci pe toţi să ţi se supună!?
Nimic mai simplu:
- Schimbi numele lucrurilor: - numeşti răul bine şi binele rău;
- vorbeşti ca un sfînt, dar acţionezi ca un balaur (după exemplul
S.U.A.);
- amesteci minciunile pe care trebuie să le înghită oamenii cu nişte
adevăruri simple şi cunoscute de toţi, pentru a-i convinge pe toţi că tot ceea
ce vorbeşti este adevărat;
- niciodată nu-i numeşti pe proşti proşti: - din contra, insişti să-i
numeşti pe cei înţelepţi proşti, în timp ce pe adevăraţii clăpăugi îi faci să
creadă că sînt deştepţi foc şi că prostia lor reprezintă ultimele realizări ale
ştiinţei, viciile lor sînt calităţi, şi că părţile lor slabe sînt părţile lor forte, ca
astfel ei să devină şi mai proşti, şi mai vicioşi, şi mai vulnerabili.
Le tai apoi tuturor cheful să gîndească, sau le permiţi să gîndească
numai în direcţia care îţi convine ţie, folosind în acest scop represiuni şi
constrîngeri economice şi sociale, aşa numita “opinie publică”,
televiziunea, radioul, presa şi sistemele de învăţămînt, şi nu există scăpare
pentru ei.

Cînd o naţiune are prea mulţi oameni deştepţi ce nu pot fi prostiţi,


curăţi ţara de ei: - stîrneşti o revoluţie, ca cea franceză sau rusă, sau un
război, ca cele două mondiale din secolul trecut, şi le dai proştilor frîu liber
să facă ce-i duce capul, şi ia-ţi de-o grijă, căci mai departe ei îşi ştiu
datoria.
Nu cred că e nevoie să vă amintesc ce li s-a întîmplat intelectualilor
francezi şi ruşi cînd aceste două popoare au devenit ţinta intereselor
sioniste.
Nu-i lăsa apoi pe proşti să-şi revie: - să se relaxeze şi să dispună de
timp liber, căci pot începe să gîndească.
Înfundă-i în nevoi şi în lupta pentru existenţă, astfel încît
stomacurile lor veşnic flămînde să nu permită minţii lor să gîndească la
altceva decît la mîncare.
Măreşte taxele şi micşorează salariile, fă-i să nu se gîndească la
nimic altceva decît la bani, şi treaba-i gata: - ei nu se vor amesteca
niciodată în afacerile tale.

Încurajează tineretul să nu asculte decît de pornirile şi instinctele


lor, şi să-şi irosească viaţa în agitaţie inutilă şi deşertăciune, şi iată-ţi
naţiunea de proşti.

Dă-le apoi tinerelor ei speranţe nişte slogane să moţăie, pentru


îmbunătăţirea digestiei, ceva de genul “Libertate femeilor de pe Lună”,
“Democraţie sexuală”, sau “Înainte spre Naţ-o”, etc., oricum ele niciodată
nu se gîndesc la ceea ce mestecă, fie “Înainte spre comunitatea Europeană”
sau “Înapoi la Epoca de Aur”.

Convinge-i apoi pe toţi să te aleagă, pe tine şi pe prietenii tăi, drept


conducătorul lor, sub acoperirea democraţiei desigur, împrumută-le ceva
bani, astfel încît ei să devină dependenţi de tine, şi guvernează-i după cum
îţi este cheful şi voia.
Pune gheara pe resursele lor materiale, naturale şi energetice, sub
masca privatizării;
pune laba pe poliţia şi armata lor,
şi asta-i tot: - poţi să te numeşti liniştit Dumnezeul lor şi să faci din
ei oiţele, boii şi măgăruşii tăi, şi nimeni nu-i va salva din mîinile tale, după
cum încă nimeni şi nimic nu le-a salvat pe bietele animale din sclavia
omului.

- Cunoaşteţi scenariul, nu-i aşa?


- Undeva l-aţi mai întîlnit, numai că nu mai ştii unde!?
Aşa este. Numai că nu vă mai frămîntaţi mintea în zadar să vă aduceţi
aminte unde l-aţi întîlnit, ca să nu faceţi bubiţă pe creier.
Vă spun eu unde aţi avut norocul să-l întîlniţi: - în viaţa d-stră de
toate zilele!
Numai că, din păcate, rolul ce ţi-a fost acordat ţie în el nu este nici
pe departe dintre cele mai bune. E drept că ai de unde alege, căci există pe
lume o mulţime de dobitoace a căror rol ţi se permite să-l joci, aşa că te
felicit.
Numai că liber niciodată nu vei fi.

Înţelepciunea este singurul lucru care-i face pe oameni şi pe


popoare libere, de aceea acolo unde nu există Înţelepciune, nu există nici
libertate, şi vai de corpul ce are un cap tîmpit pe umeri!

- Încercaţi să depăşşiţi stadiul de transformare a capului în bostan,


sau în cuier pentru pălării, şi nu rataţi şansa de a vă zmulge din rîndurile
celor ce militează pentru statutul de dobitoace!

S-ar putea să vă placă și