Sunteți pe pagina 1din 7

Metodele de examinare in stomatologie

1. Metodele curente in stomatologie

Metode: 1) radiografia metoda de baza in diagnosticul bolilor dentare si oaselor in regiunea omf. Se
divizeaza in intra- si extraorale
Examenul radiologic este foarte important pentru stabilirea diagnosticului afeciunilor dinilor, crestelor
alveolare i structurilor vecine. Tehnicile de radiografiere sunt:
1. tehnici cu film intraoral avnd focarul de raza X extern.
2. tehnici cu film extra oral cu focar radiologic endo-bucal, sau cu focar radiologic exobucal.
Tehnicile cu film intraoral cu focar radiologic extern sau tehnicile cu film extraoral cu focar radiologic
endobucal pot fi executate de medic sau tehnicianul stomatolog. Medicul stomatolog trebuie s cunoasc
tehnicile de radiografiere cu film intraoral, s tie s le execute de asemenea s le tie posibilitile i
limitele pentru a le interpreta. Tehnica cu focarul radiologic exobucal se aplic la studiul masivului facial
2) radioscopia se foloseste rar. Acesta metoda se foloseste la cautarea corpilor straini in tesuturile omf
3) cu substante de contrast se foloseste in chirurgie la cercetarea glandelor salivare (sialografie),
sinusurilor, cavitatilor chistice (cistografia), fistulelelor (fistulografia), vaselor (angiografia).
4) TC in tratamentul terapeutic i parodontologic, se foloseste atunci cnd e nevoie de o interventie
chirurgicala sau implanturi dentare. In tratamentul terapeutic se evalueaza uniformitatea obturatiilor,
atunci cnd se determin numrul de rdcini ale din ilor, lungimea canalului, gradul de curbur a
rdcinilor dinilor, detectarea oricror tumori n cavitatea oral, etc .. In plus, tomografia computerizat a
dinilor identifica o inflamaie a osului maxilarului i prezena unor septuri supranumerare.
5) electroradiografia - Placa Selenica avnd un anumit poten ial (ncrcare) este plasata sub subiectul (n
loc de caseta) i se produce o imagine ca de obicei. Razele X trec prin obiectul cad pe placa selenica i
n funtie de densitatea diferita a structurii obiectului. Ca urmare, se formeaza o plac imagine ascunsa a
obiectului. Pentru a traduce imaginea latent de pe placa selenica, ntr-un compartiment special al
dispozitivului se pulverizeaza pulbere. Apoi, alt compartiment c transferat pe orice foaie de hrtie alb.
n acest fel, X- imagini, contrastante-sunt obtinute rapid (2-3 s), metoda uscat (de prelucrare nu este
nevoie de laborator obinuit), cu costuri minime. Metoda este deosebit de utila pentru detectarea
leziunilor oaselor si articulatiilor, i tumori ale esuturilor moi. Echipamentele existente trebuie s fie
mbuntite.
6) stereoradiografia - ofer o imagine a distribuiei spa iale a dintilor distopici, corpurilor strine, care sunt
situate n regiunea maxilo-faciala.
7) tomografie panoramica ortopantomografie
8) RMN
2. Metodele de radiografie introrala
Examenul radiologic dento-parodontal se face n trei incidene intraoral
- incidena intraoral izometric i ortoradial cu film retroalveolar
- incidena intraoral izometric i ortoradial cu film ocluzal
- incidena intraoral axial cu film ocluzal.
n toate trei situaiile filmele dentare sunt introduse n cavitatea bucal, iar raza central ptrunde din
exterior prin structurile anatomice de examinat spre filmul aflat endobucal
3. Radiografia prin contact: variant Dieck (retroalveolar), variant Raper
(interproximal)
Incidena retroalveolar definete aezarea filmului endobucal n spatele alveolelor unui grup de doi
sau trei dini vecini, dintele presupus bolnav fiind aezat n mijlocul filmului. Pe dosul filmelor dentare
este nsemnat ntr-un col un punct compostat. nainte de aezarea filmului se identific aceast
perforaie care are un dublu rol permite prinderea n clem a filmului i ajut examinatorul s
poziioneze correct filmul. Perforaia se aeaz ntotdeauna spre planul cuspidian. La maxilar, pentru

filmele orizontale semnul este n colul stnga jos, iar pentru cele verticale n colul dreapta, jos. La
mandibul semnul este aezat pentru filmele orizontale n colul dreapta, sus, iar pentru cele verticale
n colul stnga sus. O alt indicaie n cadrul poziiei retroalveolare este obligativitatea ca marginea
filmului s depeasc cu 2 mm planul cuspidian.
variant Raper (interproximal)
Pelicula se mentine cu ajutorul unui fixator (peliculoderjateli) interprozimal in ocluzie. Fascicolul
central e indreptat perpendicular spre coroane si pelicula. Pe radiografia fara distorsiune se primeste
imaginea septurilor alveolare, coroanele superioare si inferioare; se foloseste in paradontologie.
4. Radiografia cu film ocluzal: varianta Belot, varianta Simpson.
Inciden intraoral izometric i ortoradial cu film ocluzal.
Cunoscut i ca tehnica Belot.
Filmul cu format 4/5 este plasat ntre feele ocluzale ale arcadelor dentare. Se respect regula
incidenelor perpendiculare pe bisectoarea unghiului dintre film i dinte ca i principiu al izometriei.
Tehnica are indicaii pentru evidenierea dinilor supranumerari, chisturilor nazopalatine, localizrii de
corpi strini; exostoze mandibulare sau litiaz salivar submandibular.
Incidena intraoral axial cu film ocluzal. - se mai numete tehnica Simpson.
Este de fapt o proiecie vertical. Fascicolul de raze X incident strbate dintele dealungul su i cade
perpedindicular de film. Aceast inciden d relaii privind a treia dimensiune a aparatului dentoparodonto- alveolar, i se poate executa pe dini izolai sau cel mult pe grupuri mici de dini. Imaginea
dintelui apare ca un cerc avnd n centru canalul dentar. Se mai obin relaii privind pereii alveolari i
rapoartele interdentare.
Metoda permite de a evalua n mod obiectiv gradul de resorbie osoas n timp i este cel mai bun mod
de a detecta carii cervicale i aproximale.
5. Metode de radiografie extra-oral.
Radiografiile extraorale ofer oportunitatea de a evalua starea portiunilor maxilarului
superior i inferior, articulatiei temporomandibulare, oaselor faciale, parial vizibile pe
imagini intraorale. Datorit faptului c imaginea dintilor si structurile din jur lor sunt mai
putin structurate in imagini extraorale, acestea sunt utilizate pentru evaluare numai n acele
cazuri n care este imposibil de a efectua radiografii intraorale (reflex de mare gag, trismus,
etc).
La radiografia regiunilor frontale se foloseste prima incidenta de contact oblica. Caseta cu
ecranul amplificator sunt alipite la arcul sprincenos pe parte ace se studiaza, deformand
virful nasului. Fasciculul central e trimis perpendicular la pelicula la nivelul unghiului
mandibulei.
La radiografia regiunii molarilor si premolarilor (a doua incidenta de contact oblica) caseta e
alipita in zona zigomatica pe parte ace se studiaza. Fascicolul central e indreptat
perpendicular la pelicula in zona P2.
La studierea unghiului si ramului mandibulei (a 3A incidenta de contact oblica) planul
mediosagital e parallel casetei care e alipita in zona pometilor. Fascicolul e trimis
perpendizular in zona portiunii superioare a ramului.
Radiografia extraalveolara permite a evalua starea dintilor, portiunii marginale a oaselor
alveolare, zonelor periapicale, corelatiilor radacinilor,
Radiografia in incidente tangentiale oblice se foloseste pentru evaluare vestibulului, in
primul rand al maxilarului.
Pacientul asezat in fotoliu, fascicolul central e indreptat in functie de zona ( incisivul central,
lateral, canin, premolari, molari), distinginduse 5 incidente tangentiale.
6.

Radiografia la copii.

Razele X pot fi folosite pentru supravegherea dintilor care erup, permitand medicului dentist pedodont
diagnosticarea problemelor si intocmirea planului de tratament stomatologic. Daca problemele dentare
sunt identificate si tratate inca din stadiu incipient, tratamentele ulterioare sunt mult mai confortabile
pentru copilul dumneavoastra si, in acelasi timp, mai ieftine.

Academia Americana a Dentistilor Pediatri recomanda examinarea cu Raze X la fiecare 6 luni pentru
copiii cu risc mare de aparitie a cariilor. In medie, majoritatea dentistilor pediatri recomanda o radiografie
o data pe an.
Stomatologii pediatri sunt foarte preocupati de minimalizarea expunerii pacientilor la radiatii. In conditiile
de siguranta actuale, cantitatea de Raze X primite in urma unei examinari este foarte mica, iar riscul este
neglijabil. Pe scurt, radiografia dentara prezinta un risc mult mai mic decat o problema dentara
neidentificata si netratata.
Unitatea de masura pentru dozele de radiatii care ajung n organism este milisievert (mSv). Experi ai
Colegiului American de Radiologie si ai Societatii de Radiologie din America de Nord apreciaza ca doza
maxima admisa de radiatii acumulate pe durata unui an nu trebuie sa depaseasc 20 mSv.
Dintre toate investigatiile cu Raze X, radiografia dentara este cel mai putin iradianta, doza de radiatii
emise fiind de numai 0,02 mSv. Sievert
Sursa de radiatii
Doza
Radiografie dentara 0,02 mSv
Mamografie
1-2 mSv
CT toracic sau pelvis 4-8 mSv
CT complet
10-12 mSv
Radiatii din mediu
3 mSv/an
* Doza maxima admisa: 20 mSv/an.
Avantajele utilizarii unui aparat de radiologie digitala sunt certificate de cercetarile n domeniu, care atesta
o reducere a radiatiei de pana la 80% n momentul expunerii senzorului, comparativ cu filmele clasice,
acest fapt datorandu-se proprietatilor senzorului, care il fac mult mai sensibil la fotonii Radiatiilor X.

7.

Incidena periapical (poziionarea capului, poziionarea filmului, fixarea


filmului, fixarea tubului).
Se folosesc unghiurile pentru inclinarea tubului pentru molari tub de raze X cu planul
orizontal trebuie sa faca unghiul de 25-30 , pentru premolarii - 35 , caninii - 45 , incisivii 55 .
Nu mai puin important este respectarea regulilor ortoradiale = raza central e direcionata
perpendicular pe tangenta la arcada dentare maxilarul superior sau inferior n zona dinte
studiat. Respectnd regula aceasta, imaginea dintelui nu este suprapus pe imaginea
diniilor vecini.
n cazul imaginilor de contact dimensiunea filmului e de 2x3 cm, 3x4 cm (acesta din urm
este disponibil ca pachet standard), pentru dimensiunea imaginilor pentru radiografia
muscata dimensiunea filmului e mai mare -. 5x6 cm, 6x8. Punga cu film este introdusa n
cavitatea oral, iar pacientul apasa ferm pe cerul gurii i procesul alveolar de studiat, cu
degetul 1 amainii de pe partea opusa. Radiografia a dintilor se face de obicei cu pacient in
pozitie sezanda. Capul este fixat pe tetiera n poziia dorit.
8.

Radiografia periapical a dinilor superiori (incisivul central superior,


incisivul lateral superior, caninul superior, premolarii superiori, molarii
superiori).

La studiul dintilor superiori, capul se pune intr-o astfel de pozitie incat aripile nasului si
conductul auditiv extern se afla in planul paralel podelei. Filmul se introduce astfel incat
marginea lui sa fie paralela planului ocluzal sis a iasa cu 0.5 cm de la marginea dintilor,
dintele de studiat trebuie a fie in centrul peliculei. In aceasta pozitie filmul este preset cu
degetele 1 si 2 la palatal dur. Apexurile dintilor de obicei se proiecteaza pe fata pe linia ce

uneste aripa nasului cu tragusul: la studiul incisivilor fascicolul e indreptat la varful nasului,
dintii laterali- la aripa nasului, canini portiunea superioara a santului nazolabial.
9.

Radiografia periapical a dinilor inferiori (incisivii inferiori, caninul


inferior, premolarii inferiori, molarii inferiori).
Cnd radiografiem maxilarul inferior, capului pacientului este fixat pe tetiera astfel nct
linia care unete unghiul gurii deschise i tragusul urechii, a fost ntr-un plan paralel cu
podeaua. Pentru a face acest lucru, pacientul pozitioneaza capul pe spate. Proiecia
apexurilor dinilor maxilarului inferior pe fata corespunde unei linii extinzndu 1 cm
deasupra marginii inferioare a maxilarului. Fasciculul central este ndreptat de jos n sus i
medial la apexul dintelui de testat, respectnd valorile unghiurilor pentru grupurile
corespunztoare ale dinilor. Cnd realizai fotografii prin metoda ocluzala unghiul crete cu
20.
10. Radiografia maxilarelor (radiografiile mandibulei, radiografiile maxilarului
superior, radiografia de contact, teleradiografia, radiografia panoramic).
Teleradiografia ofera imaginea structurilor anatomice cu marirea de proiectie minima. In
cazul teleradiografiei obiectul de studiat si caseta cu film sunt deplasate de la tub la 2-2.5
m. Marirea imaginii constituie 2-4% si poate fi neglijata. Se face pe film de 24x30 cm.
Teleradiografia de profil ofera o imagine de ansamblu a oaselor viscerale si partial a
neurocraniului, ajutind la stabilirea diagnosticului in ortodontie si chirurgia OMF. Imaginea
evidentiaza si evolutia osificarii vertebrelor cervicale, ce permite medicului specialist
stabilirea evolutiei pre si post pubertare a pacientului. Se practica standardizarea prin
puncte antropometrice.

S t r u c t u r i d e e v i d e n t i a t
B a z a c r a n i u l u i , a u a turceasc

Sutura nazo-frontal
Marginea inferioar a orbitei
Conductul auditiv extern
Fanta pterigo-maxilar
Seciunea median amaxilarului superior
Marginea posterioar a ramurii ascendente a
mandibulei,unghiul goniac, marginea inferioar a
mandibulei, conturul simfizei mentoniere
Partea inferioar a piramidei occipitalului
Conturul molarilor de 6 ani superior i inferior
Conturul incisivului superior i inferior
Profilul cutanat
Radiografia panoramica

corpului

Permite a obtine pe o pelicula imaginea desfasurata a unui maxilar. Pentru obtinerea


imaginii se foloseste un aparat de roentgen cu un tub focal-ascutit. Anodul tubului in timpul
procedurii se introduce in cavitatea bucala. LA filmarea maxilarului superior focalizarea se
face deasupra limbii la nivelul dintelui 5; la mandibula frenului lingual. Filmul de format
18x24 cm se plaseaza in caseta. In timpul procedurii bolnavul alipeste la fata caseta.
Intrucat focalizarea tubului e maximal apropiata de obiect , iar pelicula se afla la o oarecare
distanta de la dinti (tes moi), imaginea se primeste marita practice de 2 ori. Astfel se pot
depista detalii mici dar importante.
Radiografia panoramica a maxilei prezinta si sinusurile, cav nazala, os. Zigomatici si
tuberozitatile maxilei. Radiografia mandibulei evidentiaza canalul mandibular.
Se foloseste pentru diagnosticul cariilor, proceselor inflamatorii, chisturilor, neoformatiunilor,
trauma.
Dezavantaj imposibilitatea controlului aplicatorului tubului de roentgen.
Este puternic iradiata mucoasa, astfel acesta procedura nu se recomanda mai des de 1-2 ori
pe an pentru orice pacient.
Datorita progresului, aceasta metoda e folosita rar.

11. Radiografii cu substan de contrast (sialografia, fistulografia, a sinusului


maxilar, arteriografia carotidian).
Sialografia prin intermediului unui ac bont sau cateter in canal se introduce 1.5-3 ml se
substanta de contrast pana la aparitia senzatiei de tensiune in regiunea glandei. Se folosesc
substante hidrosolubile de consistenta vascoasa (dianozil,lipoiodol ultrafluid, maiodil).
Imaginile se produc in proiectie frontal si laterala. Pentru a obine imaginea de contrast n
acelai timp a tuturor glandelor mari salivare este de asemenea facuta Ortopantomografia.
Sialografia e folosita pentru a diagnostica boli inflamatorii, i a proceselor neoplazice,
sialolitiaza.
Contrast dublu - tehnica consta in introducerea simultan n canalele de glandele salivare
lipoiodolului i in tesuturile din jurul glandei - oxigen. Aceast tehnic este deosebit de
informativ n diagnosticul proceselor neoplazice ale glandelor salivare.
Fistulografie umplerea cu sb de contrast a fistulelor n scopul de a studia lungimea,
direcia, ca urmare a procesului patologic. Ca un agent de contrast utilizat e iodolipol
nclzit. Imediat dup injectarea substantei de contrast se fac 2 imagini n dou proiecii
perpendiculare.
Artrografia este utilizat pentru a examina starea ATM i n primul rnd pentru a clarifica
starea meniscului intra-articular. In cavitatea articulara sub controlul ecranul televizorului se
administreaz 0,8-1,5 ml de material vscos de contrast solubil n ap i se efectueaza
tomografia cu gura deschis i nchis.
Angiografie - metoda de cercetare a vaselor din zona maxilo-faciala cu substante
hidrosolubile i non-ionic solubil de contrast (kardiotrast, verografin, hypaque, omnipak
Ultravist, etc). Tehnica se efectueaz in cabinetul de roentgen.
Radiografia sinusurilor maxilare= examane cu raze X a sinusurilor maxilare dupa
introducerea in ele a substantelor de contrast prin punctia peretelui din alveola unui dinte
extirpate (in caz ca exista comunicare) sau prin fistula. Dupa aspirarea continutului sinusului
se introduce 3-7 ml sol de contrast incalzite ( iodolipo, iodipin, lipiiodol). Imaginile se produc

in incidentele mazo-mentala si laterala. Se utilizeaza pentru diagnosticul chisturilor,


polipilor, haimoritei.
12. Radiografia dento-alveolar panoramic.
13. Ortopantotomografia.

O metoda de a obtine o imagine dimensional ape pelicula plana. n timp de fotografiere


tubul i caseta cu filmul descriu un cerc incomplet n jurul capului pacientului (270grade).
Caset n acest timp nc se nvrte n jurul axei sale vertical. Fascicolul roentgen trece
printr-o diafragma in Fanta cu latimea de 2 mm, apoi prin structurile anatomice ale capului si
ajunge la filmul neexpus. In ortopantomografele modern sunt programe pentru studiul
arcadelor dentare, structurii osoase, etajului mediu si inferior, ATM. Se poate modifica
latimea si adincimea stratuului studiat.
Simplitatea metodei, un coninut mare de informaii i expunerea relativ sczuta la radiaii
permit utilizarea tehnicii pe scar larg pentru diagnosticul aproape ntregului spectru de
boli ale zonei maxilo-faciale.
Dezavantajele metodei sunt mrire inegala a imaginii, precum i deformarea structuri
anatomice n anumite tipuri de aparate.
14. Tomografia liniar.
Altfel zisa, radiografia pe straturi metoda ce permite inlaturarea caracterului sumar al
imaginii si de a vedea mai clar un anumit strat in cadrul planului in organul de studiat. Ideea
metodei consta in deplasarea sincrona atubului si filmului fata de bolnav. Se obtine o
imagine clara a stratului situate la nivelul axei geometrice a parghiei de rotatie. Restul
elementelor sunt blurate in rezultatul neclaritatii dinamice. Unghiul de rotire a tubului de
raze X la 30-60 , grosimea stratului -. 0.2-0.5 cm. De obicei, tomografia e efectuat dup
radiografia standard, care permite pentru a determina adncimea necesar a stratului.
Se studiaza ATM, fracture, deformatii posttraumatice, neoformatiuni si se poate
face in proiectiile frontal si laterala.
15. Tomografia computerizat.
Tomografia computerizata permite a obtine imagini in sectiune transversala a orice zona a
corpului uman, inclusiv a craniului. Ea se bazeaz pe energia nregistrare fasciculul de raze X
care trece prin corpul uman la unghiuri diferite n timpul rotirii tubului de senzori foarte
sensibili care transform informaia n semnale electrice. Ultimele sunt digitalizate si vin
pentru analiza in computer, unde programul permite a calcula densitatea fiecarui voxel
(volumul unitatii de strat) si prezentarea ei pe ecran in forma de pixel de luminozitate
respecitva. Pentru marirea contrastarii se foloseste metodica maririi contrastarii.
Studiul nu este mpovrtor pentru pacient, n studiul zonei maxilo-faciala nu necesit
pregtire special.
CT este utilizat n diagnosticul bolilor craniului facial i sistemului dentar: fracturi, tumori,
chisturi, boli sistemice, patologia glandelor salivare i ATM. Mai ales e indicate o scanare CT
in caz de procese greu de localizar (labirintul etmoidal, fosa pterigopalatina). n tomografele
spiralate e prevazut un nou program pentru studiul dentitiei.

Insa utilizarea metodei date e insotita de o iradiere mare, la CT craniului visceral doza la
suprafata e de 2-10, iar pe cristalin 100 ori depaseste cea in caz de radiografie si tomografie
liniara.
16. Ecografia.
Metoda se bazeaz pe efectul de detectare a ultrasunetelor reflectate n intervalul de 1,02,0 MHz i formarea imaginii liniare (statice) sau variate (dinamice). Metoda se deosebeste
prin inofensivitate i informativ n studiul esutului moale. Este utilizat pe scar larg n
diagnosticul bolilor glandelor salivare, patologiei esuturilor moi ale gtului, ganglionilor
limfatici.
17. Imagistica prin rezonana magnetic.
Metoda de diagnostic bazata pe registrarea energiei degajata de protonii de H mediului
intern al omului la intoarcerea lor din stare excitata in relaxata. Excitarea de rezonanta si
efectul de spin apar la actiunea impulsurilor radio generate de interactiunea magnetilor ce
produce un camp magnetic static.
RMN permite obtinerea imaginii in orice plan frontal, sagittal, axial, etc care apoi pot fi
reconstruite in structure dimensionale. Pentru amrirea contrastarii tesuturilor studiate se
folosesc substante chimice ce contin nuclee cu numar impar de protoni si neutron care
schimba timpul de relaxarea a apei. Aceasta metoda are avantaj n imagistica tesuturilor
moi, cum ar fi muschi, grasime, cartilagii, etc, ceea ce face ca utilizarea sa deosebit de
necesar n investigarea articulatiei temporomandibulare, membranelor mucoase ale
sinusurilor paranazale si cavitatea bucala, glandele salivare i alte structuri ale esuturilor
moi ale capului i gtului .
Metoda nu e imporovatoare pentru bolnav, nu are efecte nocive.
Contrindicatie: prezenta corpurilor metalice straine - coroane
18. Medicina nuclear.

S-ar putea să vă placă și