Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Drept

PROIECT
DREPTUL MEDIULUI

PRINCIPIILE INTERNE
ALE DREPTULUI
MEDIULUI

Student

Profesor coordonator

Ene Patricia

Cristina Maria Petre

2015/2016

PRINCIPIILE INTERNE ALE DREPTULUI


MEDIULUI

Principiile dreptului mediului sunt reguli eseniale de maxima generalitate care stau la
baza acestei ramuri de drept. Una dintre clasificarile principiilor dreptului mediului este cea in
principii interne si principii internationale.

Principii interne
Principiile interne pot fi clasificate, la randul lor, in principii de baza si principii
decizionale.
1. Principii de baza
1.1 Principiul potrivit caruia protecia mediului constituie un obiectiv de interes public major.
OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare
statueaza expres ca ocrotirea mediului reprezinta un obiectiv de interes public major.
Actul normativ mentionat consacra caracterul de interes public major nu numai pentru
valorile generale ale mediului, ci si pentru ceea ce constituie obiect al regementarilor cuprinse in
legi speciale.
Constitutia Romaniei din 1991 revizuita, desi nu consacra expres acest principiu, totusi,
prevede in art. 135 alin. (2) lit. d), obligatia statului de a exploata resursele naturale ale tarii, in

concordanta cu interesul national.


Acest principiu are o serie de consecinte juridice, precum:
In materia asociatiilor si fundatiilor, una dintre conditiile prevazute de lege pentru ca o asociatie sau
fundatie sa fie recunoscuta ca fiind de utilitate publica, este ca activitatea acesteia sa se desfasoare in
interes general sau al unei comunitati. Asociatiile de protectie a mediului indeplinesc aceasta
conditie.

In domeniul exproprierii pentru cauza de utilitate publica, Legea nr. 33/1994 stabileste ca fiind de
utilitate publica, intre altele: instalatiile pentru protectia mediului, sistemele de avertizare si
prevenire a fenomenelor naturale periculoase, lucrarile de combatere a eroziunii in adancime.

In privinta limitarii dreptului de proprietate rezultata din folosirea subsolului unei proprietati private
imobiliare, art. 44 alin. (5) din Constitutia Romaniei prevede ca, pentru lucrari de interes general,
autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu respectarea anumitor
conditii. Activitatile de inlaturare a consecintelor grave ale poluarii sunt activitati de interes general.
1.2 Principiul integrarii cerinelor de mediu in celelalte politici sectoriale

Principiul supus atentiei este consacrat expres in art. 3 lit. a) din OUG nr. 195/2005 privind
protectia mediului, cu modificarile si completarile anterioare si fundamenteaza caracterul orizontal
al dreptului mediului.
Necesitatea acestui principiu rezulta din aceea ca nu se poate realiza o protectie eficienta a
mediului numai prin masuri speciale in acest domeniu, fiind necesara integrarea cerintelor de mediu
in toate celelalte actiuni specifice politicilor sectoriale.
Integrarea politicilor de mediu in politicile sectoriale, cum sunt: agricultura, transportul,
sanatatea, au drept scop imbunatatirea calitatii mediului si realizarea dezvoltarii durabile. Conceptul
de dezvoltare durabila presupune armonizarea protectiei mediului cu dezvoltarea economica si
sociala, astfel incat sa se asigure satisfacerea cerintelor generatiilor prezente, fara a compromite
posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile cerinte.
Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice coordoneaza activitatea de integrare a
cerintelor privind protectia mediului in celelalte polictici sectoriale, in concordanta cu cerintele si
standardele europene si internationale. In acest scop, in cadrul Ministerului Mediului si Schimbarilor
Climatice functioneaza Comitetul Interministerial pentru Coordonarea Integrarii Protectiei Mediului
in Politicile si Strategiile Sectoriale la Nivel National, acest comitet fiind un organism consultativ
fara personalitate juridica.

1.3 Principiul exercitarii de catre stat a dreptului suveran de a exploata resursele


naturale in conformitate cu politica sa ecologica
Constituia

Romaniei,

revizuita,

consacra

obligaia

statului

de

asigura

exploatarea resurselor naturale in concordana cu interesul naional (art. 135 alin. 2, lit. d).
Potrivit art. 21 al Declaraiei de la Stockholm din 1972 statele au dreptul suveran, in
conformitatea cu Carta O.N.U. i principiile dreptului internaional, de a-i exploata propriile

resurse, in funcie de politica lor privind mediul inconjurator i au datoria de a asigura ca


activitaile exercitate in limitele jurisdiciei sau sub controlul lor, sa nu provoace daune
mediului inconjurator in alte state.
In Rezoluia Adunarii Generale

O.N.U.

nr.

2153/1996

este

consacrata

prevederea conform careia statele au dreptul de a exercita suveranitatea permanenta asupra


resurselor naturale i a bogaiilor naionale in interesul propriei lor dezvoltari.
Partea de mediu care se afla in limitele frontierelor naionale este guvernata de regimul
juridic stabilit potrivit legilor interne ale fiecarui stat, adica regimul juridic naional, iar
partea de mediu situata dincolo de limitele jurisdiciei naionale intra sub incidena regimului
juridic instituit prin convenii i acorduri internaionale, adica sub regimul juridic internaional.
Respectarea suveranitaii permanente i depline a statelor asupra resurselor proprii
presupune posesia, folosina i dispoziia asupra acestor resurse, adica dreptul de a le exploata,
dezvolta, proteja i utiliza in funcie de interesele naionale legitime, astfel incat sa se asigure un
mediu inconjurator adecvat pentru populaie.
1.4 Principiul aciunii preventive
OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului prevede acest principiu in art. 3 lit. c). Acest
principiu serveste protectiei mediului prin anticiparea consecintelor unui plan sau proiect asupra
mediului.
Principiul actiunii preventive este fundamentat pe ideea ca activitatea de prevenire a
riscurilor ecologice este cu mult mai putin costisitoare decat repararea daunelor ecologice, care, de
cele mai multe ori, au un caracter ireversibil.
Aplicarea acestui principiu reclama, pe de o parte, reglementarea unor obligatii cu caracter
preventiv, iar, pe de alta parte, promovarea unor activitati care sa conduca la evitarea producerii unor
modificari negative in calitatea mediului.
In cadrul acestor activitati, un rol important revine evaluarii impactului asupra mediului.
Evaluarea impactului asupra mediului se poate realiza atat la nivel national, cat si in context regional
sau international, daca activitatea propusa are potentiale consecinte transfrontaliere.
Principiul aciunii preventive se realizeaza i prin aplicarea sectoriala a altui
principiu, cel referitor la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitaile care
produc poluari semnificative.
Cele mai bune tehnici disponibile se refera la stadiul de dezvoltare cel mai avansat i
eficient,

inregistrat in dezvoltarea unei activitai i a modurilor de exploatare, care

demonstreaza posibilitatea practica a tehnicilor specifice de

a constitui referina pentru

stabilirea valorilor limita de emisie in scopul prevenirii poluarii, iar in cazul in care acest fapt nu
este posibil, pentru a reduce in ansamblu emisiile i impactul asupra mediului in intregul sau.
1.5 Principiul conservarii biodiversitaii i a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural
Acest principiu este expres consacrat in art. 3 lit. f) din Ordonana de Urgena a
Guvernului nr. 195/1995 privind protecia mediului, cu modificarile i completarile
ulterioare i este avut in vedere atat sub aspect general, cat i sub aspect special, legea
reglementand in detaliu protecia resurselor naturale i a biodiversitaii.
Principiul conservarii biodiversitaii i a ecosistemelor

specifice

cadrului

biogeografic natural are in vedere biodiversitatea sub trei aspecte principale:


meninerea proceselor ecologice eseniale ale sistemelor de suport al vieii;

prezervarea diversitaii genetice;

utilizarea durabila a speciilor i ecosistemelor.

1.6 Principiul poluatorul platete


Principiul este prevazut expres in art. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului.
A fost afirmat pentru prima data in Declaratia Consiliului Europei din 1968 privind lupta
impotriva poluarii aerului, fiind, totodata, prevazut in Declaratia de Principii de la Rio de Janeiro
adoptata in cadrul Conferintei Organizatiei Natiunilor Unite privind mediul si dezoltarea durabila
din 1992 si in numeroase conventii internationale.
In mod generic, obiectul platii il constituie suportarea cheltuielilor legate de poluare de catre
autorul acesteia, iar, in mod particular, executarea si suportarea de catre intreprinzatorul poluator a
obligatiilor ce converg spre evitarea, limitarea si eliminarea poluarii.
Principiul are la baza elemente din teoria economica, potrivit careia costurile sociale externe
care insotesc productia trebuie sa fie internalizate, adica sa fie luate in calcul de agentii economici,
in costurile lor de productie. Fundamentul principiului rezulta si din dreptul la un mediu sanatos,

cetateanul neputand sa fie obligat sa plateasca accesul la mediu nici direct si nici indirect, prin
subventionarea din fonduri publice a cheltuielilor legate de poluare.
In sens larg, continutul principiului este ca orice cheltuieli legate de poluare (repararea
prejudiciului ecologic, cheltuielile legate de diminuarea efectelor poluarii si cheltuielile de prevenire
a poluarii) sunt suportate de cel care cauzeaza poluarea, si nu de societate.
In plan juridic, acest continut larg influenteaza materia raspunderii pentru mediu si determina
notiunea de prejudiciu, specific dreptului ecologic. Astfel, notiunea de prejudiciu ecologic are un
inteles mult mai larg decat notiunea de prejudiciu din dreptul comun, autorul poluarii trebuindsa
suporte si cheltuielile legate de prevenirea poluarii, precum si cele privind limitarea sau eliminarea
efectelor poluarii.
In sens restrans, principiul poluatorul plateste presupune eliminarea subventiilor destinate
protectiei mediului, astfel incat costurile legate de poluare sa fie suportate strict de cel care cauzeaza
poluarea, iar nu de societate. Aceasta nu inseamna ca statul nu trebuie sa-si indeplineasca obligatia
de a asigura cetatenilor un mediu sanatos, deoarece autoritatile au indatorirea de a inlatura efectele
poluarii, ci inseamna ca trebuie gasite mijloacele legale care sa permita identificarea poluatorului si
obligarea acestuia sa plateasca. Daca autoritatile nu descopera imediat poluatorul, acesta trebuie ca,
ulterior, sa acopere costurile de reparare a poluarii.
Principiul poluatorul plateste nu poate fi aplicat singur, ci impreuna cu alte principii, pentru a
nu se ajunge la consecinta nedorita: Platesc, deci, pot sa poluez!.
2. Principii decizionale

2.1 Principiul precauiei in luarea deciziei


Principiu nou, desprins din principiul prevenirii, este prevazut expres in art. lit. b) din OUG
nr. 195/2005.
Principiul precautiei in luarea deciziilor justifica luarea unor masuri, chiar si atunci cand, din
datele stiintifice existente, nu rezulta cu exactitate daca o activitate este periculoasa pentru mediu.
Cu alte cuvinte, cand datele stiintifice sunt neconcludente in ceea ce priveste efectele unei activitati,
decizia de mediu, trebuie sa fie in sensul neinceperii unei activitati.
Daca principiul prevenirii presupune o evaluare a riscurilor in raport de cunostintele
existente la un moment dat, demonstrandu-se ca riscurile exista si ca se pot produce daune
ecologice, daca nu se intreprind masuri corespunzatoare, principiul precautiei presupune necesitatea
de a se actiona chiar in lipsa unei certitudini stiintifice, vizand existenta vreunui risc.
Fundamentul acestui principiu este ca absenta certitudinii stiintifice nu constituie o piedica
pentru a intreprinde masurile necesare, in scopul evitarii atentatelor grave asupra mediului.

In consecinta, spre deosebire de principiul prevenirii, in cazul principiului precautiei, riscul in sine
nu este demonstrat.
Principiul precautiei este un principiu al incertitudinii, in sensul ca se iau decizii pe baza
unor date stiintifice incomplete. Solutiile adoptate trebuie sa fie revizuibile in functie de evolutia
cunostintelor stiintifice (daca ulterior s-ar demostra ca nu exista risc, atunci, activitatea ar fi
autorizata).
2.2 Principiul reinerii poluanilor la sursa
Prevazut expres de Ordonana de Urgena a Guvernului nr. 195/2005 privind protecia
mediului, cu modificarile i completarile ulterioare, in art. 3 lit. d), principiul implica
necesitatea ca evitarea poluarii sa inceapa de la sursa, acionand direct in procesul de apariie a
reziduurilor, ceea ce presupune aplicarea unor procedee de fabricaie care sa nu genereze evacuari
de poluani sau sa le reduca la minim.
Respectarea principiului reinerii poluanilor la sursa se poate realiza pe deplin prin
asocierea masurilor de ordin juridic i administrativ cu cele de ordin educaional.
In evitarea poluarii, un rol deosebit de important revine sistemelor

de

supraveghere i evideniere a schimbarilor survenite in calitatea factorilor principali de mediu.


In acest scop, a fost organizat in Romania, in anul 1991, Sistemul Naional de Monitoring
Integrat care are la baza sistemul naional de supraveghere a calitaii apelor, reeaua de ploi
acide, reeaua de radioactivitate, precum i alte informaii periodice privind calitatea
solurilor, a vegetaiei, a faunei, a sanataii umane.
Carta Drepturilor i Indatoririlor Economice

ale

Statelor,

al

carui

scop

fundamental il constituie promovarea instaurarii unei noi ordini economice internaionale, a


prevazut ca ocrotirea, conservarea i ameliorarea mediului inconjurator pentru generaiile
prezente i viitoare, constituie o responsabilitate ce revine tuturor statelor.
2.3 Principiul informarii i participarii publicului la luarea deciziilor, precum i al
accesului la justiie in probleme de mediu
Acest principiu este prevazut expres in art. 3 lit. h) din OUG nr. 195/2005 privind protectia
mediului, cu modificarile si completarile ulterioare.

In acelasi timp, principiul in discutie este prevazut si in documentele Conferintei ONU


pentru mediu si dezvoltare, mai exact, in Declaratia de principii si Agenda 21, precum si in
numeroase conventii si tratate internationale cu incidenta in domeniul protectiei mediului.
In cadrul conferintei de la Aarhus, din 1998, intitulata Un Mediu pentru Europa, a fost
adoptata Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul
la justitie in probleme de mediu, ratificata de Romania prin Legea nr. 86/2000.
Conventia garanteaza dreptul de a avea acces la informatie fara ca solicitantul sa declare un
anumit interes. Totodata, Conventia prevede situatiile cand poate fi refuzata o informatie de mediu,
si anume:
autoritatea publica nu detine informatia solicitata;
cererea este vizibil nerzonabila sau este formulata intr-o maniera prea generala;
cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de comunicatii
interne al autoritatii publice, in cazul in care o astfel de exceptie este prevazuta in legislatia
nationala sau de practica obisnuita, luandu-se in considerare interesul public, in cazul unei

asemeneas dezvaluiri;
daca dezvaluirea ar afecta confidentialiatea procedurilor autoritatilor publice, relatiile
internationale, siguranta nationala, securitatea publica, cursul justitiei, confidentialiatea
informatiilor comerciale si industriale, dreptul de proprietate intelectuala, confidentialitatea
unor date personale, mediul la care se refera informatia in conditiile legii.
Conventia prevede ca refuzul unei solicitari se va face in scris, daca solicitarea a fost facuta

in scris sau daca solictantul cere acest lucru.


Refuzul trebuie sa fie motivat si sa ofere informatii cu privire la procedura de recurs. Refuzul
trebuie dat cat mai curand posibil, fara a se depasi o luna, in afara cazului cand complexitatea
informatiei justifica o prelungire a acestei perioade, pana la doua luni de la data inaintarii cererii.
In cazul legislatiei nationale, fiecare parte la Conventie se obliga sa asigure pentru orice
persoana care considera ca solicitarea informatiei i-a fost ignorata, gresit refuzata sau care considera
ca a primit un raspuns inadecvat, de a avea acces la o procedura de recurs in fata unei instante de
judecata sau a unui alt organism independent si impartial, prevazut de lege.
Statul va lua masuri ca respectiva persoana sa aiba acces si la o procedura de fond, nefiind exclusa
nici posibilitatea unei proceduri prealabile in fata unei autoritati administrative.
In ceea ce priveste pilonul referitor la participarea publicului la luarea deciziei, facem
precizarea ca publicul trebuie sa fie informat, prin anunt public sau in mod individual, cand este
cazul, despre demararea oricarei proceduri de luare a deciziei de mediu si in timp util, intre altele,
despre:
activitatea propusa;
natura deciziei posibile;

autoritatea responsabila de luarea deciziei;


autoritatea careia i se pot adresa intrebari si comentarii referitoare la procedura desfasurata,
perioada in care sunt primite aceste comentarii sau intrebari si despre faptul ca activitatea
propusa face obiectul unei proceduri nationale sau transfrontiere de evaluare a impactului
asupra mediului.
Procedurile pentru participarea publicului trebuie sa permita acestuia sa inainteze, in scris

sau, cand este cazul, la o audiere publica, orice comentarii, informatii, analize sau opinii, considerate
relevante pentru activitatea propusa.

BIBLIOGRAFIE

1. Marinescu D., Petre M. C., Tratat de dreptul mediului, Ed. Universitara (2014), Bucuresti.
2. Lupan E., Tratat de dreptul protectiei mediului, Ed. CH Beck (2009), Bucuresti.
3. OUG 195/2005 privind protectia mediului aprobata prin Legea 265/2006 cu modificarile si
completarile ulterioare.