Eu cred ca avortul este o crima, o fapta josnica impotriva unei fiinte lipsite

de aparare, un act strigator la cer. Eu cred ca avortul este contrar oricarei

dogme religioase, este abuziv si pagan, cred ca din moment ce Divinul a
hotarat ca entitatea respectiva trebuie sa existe, noi ca mizeri muritori de
rand nu avem nici macar dreptul de a gandi sa ii curmam viata. Eu cred ca
avortul este cea mai grava crima, ca este rupt din Iad.
Eu cred, dar daca ma insel? Probabil o fac.
Probabil ca o fac, pentru ca in momentul in care se ia decizia opririi
sarcinii, nu poate fi vorba de un om sau nici macar de o forma apropiata
acestuia. In momentul respectiv, masa biologica din pantecul matern nu
este nici samanta, si nici fruct, este o pseudo-entitate, un hibrid al unui
ipotetic om. In starea respectiva, nu are ratiune, nu da dovada de niciun
act cognitiv si, in mod probabil, nici nu are capacitatile necesare miscarii.
In acest stadiu, avortul reprezinta simpla oprire a dezvoltarii hibridului
respectiv, impiedicarea sa de a ajunge la stadiul final, la stadiul de om si,
in niciun caz, nu se poate pune problema crimei sau a oricarui alt gest
contrar normelor morale.
Probabil o fac, pentru ca in numeroase cazuri intalnite mai nou, desi pare
abominabil, oprirea voluntara a sarcinii este singura sansa pentru o viata
mai buna atat pentru ipoteticul fat cat si pentru parinti. In esenta, cand
problema se pune in acest fel, avortul este dovada suprema de moralitate,
de verticalitate a celor doi parinti. Actiunile trebui puse in balanta si
consecintele trebuie analizate cu mare grija in astfel de situatii. Desi este
vorba strict de o analiza pur subiectiva, individul trebuie sa-si puna
intrebarea: cum e mai bine sau mai rau pentru ei si viitorul om?
Admitand ca o clipa lacoma de placere l-a adus in ipostaza respectiva,
viitorul parinte va recunoaste ca o incalcare pe moment a cutumelor
sociale si religioase sau a oricarei alte opinii nefondate privind avortul
poate evita o cale fara intoarcere. Poate evita posibila viata mizera a unui
copil olog, nenorocit, poate evita soarta unui copil care nu asteapta ziua
de maine doar pentru ca realizeaza ca are o zi in plus in care va suferi, si
apoi inca una, si inca una, si tot asa pana la exasperare. Poate evita cazul
in care tocmai parintele nu poate sau nu vrea sa-i ofere copilui sau traiul
cuvenit, caz care genereaza din nou o reactie in lant ce se termina in
exasperare. Desi este dur, este o realitate dura iar individul, doar in
momentul in care are puterea sa constientizele si sa recunoasca toate
astea, da cu adevarat dovada de maturitate.
Recunosc ca sunt om, deci sunt un mincinos notoriu. Asta am facut si la
inceputul discursului, am mintit. Avortul nu este nici pe departe o crima si

nu mimimalizeaza nicio ideologie sau credinta. Acceptarea lui este

adevarata dovada a maturitatii, a ratiunii.