Dobandirea naturii umane

Tendintele societatii zilelor noastre ne poarta din ce in ce mai mult intre

elogierea viitorului alaturi de descoperirile ce au fost si vor mai fi facute si
intoarcerea spre traditii si obiceiuri, in incercarea redescoperirii de sine. In
acest sens, putem afirma ca, in sanul unei societati care tinde sa nu mai
creada in asa ceva, una dintre cele mai popularizate cutume ale omului
modern este cea care sustine ca hazardul facerii ne incadreaza intr-o
categore sociala, politica, profesionala sau de alt tip. Filosofia privind
natura omului ne pune la dispozitie lucrarile a doi mari scriitori ce au
abordat aceasta tema, si anume J.J. Rousseau in Contractul social si
Platon in Republica.
In ciuda faptului ca in creatiile lor, pana la un anumit punct, amandoi
sunt de acord asupra faptului ca omul se naste facand, inevitabil, parte
dintr-o anumita clasa sociala, lucrarile lor difera prin privinta modului in
care entitatea umana se dezvolta in cadrul randuielii sale native. In linii
mari, se poate sublinia atitudinea radicala a lui Rousseau in antiteza cu
optimismul Platonian.
Jean Jacques Rousseau, in elaborarea ideilor sale, este ferm pe pozitii,
dand dovada chiar de un anumit grad de negativism. In Contracul social,
acesta afirma ca omul se naste ori sclav ori rege si ii este dat sa duca o
viata in lux sau mizerie si, mai mult, acesta se gaseste in imposibilitatea
de a-si schimba conditia, indiferent de eforturile pe care le face. El isi
explica ideologia facand referire la filosofia lui Aristotel, afirmand ca orice
om nascut in sclavagie naste pentru sclavagie si, analog, orice rege naste
pentru regalitate, astfel perpetuand ideea ca murim ceea ce nastem si ca
nu avem nicio influenta asupra destinului nostru. In continuarea scrierii
sale, acesta sustine existenta unei ierarhii sociale, facand trimitere la
relatia pastor-oi. Precum oile sunt sclavele pastorilor, la fel si omul de
rand este sclavul celui care il conduce, pentru ca natura sa primordiala
nu ii permite sa se ridice la rangul de rege. In ansamblu, distingem o
tehnica deosebita de scriere la Rousseau. In cartea sa, acesta porneste de
la ideea ca toti oamenii sunt egali, indiferent de circumstante, apoi
elaboreaza ipoteza discrepantelor de rang, pentru a o infirma mai tarziu in
carte, intarindu-si afirmatia initiala.
In semi-antiteza cu modalitatea de scriere si gandire a francezului,
Platon accepta ca omul, din nastere, dispune de un anumit rang social dar
sustine ideea ca are capacitatea de a-l schimba prin eforturi sustinute. In
elaborarea Republicii, acesta este de parere ca o armata gata de razboi
poate fi alcatuita din oameni ce au avut alte ocupatii, apartineau altei
categorii sociale sau profesionale, dar care, manati fiind de propria vointa,
au reusit sa dobandeasca capacitatile necesare pentru a-si apara cu

mandrie locurile de bastina. Astfel, intr-un plan paralel, Platon este de

parere ca nu conteaza daca hazardul ne-a facut sclavi, mizerabili, regi sau
aristocrati. Spre deosebire de Rousseau, aici intalnim conceptia conform
careia noi in esenta putem determina modul in care traim sau locul in
societatea din care facem parte, deci ne putem influenta propriul destin.
In concluzie, sunt de parere ca este relativ greu sa incadram prezentul
intr-una dintre conceptii. Societatea din trecut, spre exemplu cea din Evul
Mediu, nu oferea sansa sau facea dificila schimbarea paturii din care
individul facea parte iar, in opozitie, societatea moderna permite acest
lucru, dar observam ca putini sunt cei care au reusit sa ajunga din mizeri,
intelectuali avuti, pastrandu-si intre timp integritatea umana. Trecutul nu
permitea, chiar interzicea. Prezentul permite, dar nu garanteaza.