Sunteți pe pagina 1din 8

Despre pretinsa romanizare a dacilor.

Pe data de 06 iun 2010, domnul Ovidiu Nahoi (acum redactor sef al Foreign Policy) publica in
Adevarul editorialul Partidul Dacilor Liber?.
Articolul este este indreptat impotriva dacologilor si ii apara pe istoricii nostri oficiali.
Stiind ca domnul Nahoi este moldovean, propun in contra partida un material care explica de
ce noi (si eu sunt moldovean) vorbim o limba romanica desi romanii nu au calcat nici odata in
Moldova, ba chiar plateau tribut dacilor liberi de aici sa-i jefuiasca mai rar.
Faptul ca noi vorbim o limba latina, cand din Carpati si pana dincolo de Nipru nu a calcat
picior de roman (adica vre un oficial care sa ne impuna limba latina), este explicat de istoricii
pe care domnia sa ii apara doar prin O enigma si un miracol.
Doamna Aurora Petan este doctor in lingvistica romanica si a lucrat opt ani in Academia romana,
in Institutul de Lingvistica din Bucuresti. Nu stiu daca este dacolog, dar este impotriva celor
care in 2006 au sarbatorit invadarea Daciei de catre imperiul Roman. Si incearca sa foloseasca
logica, stiinta si bunul simt pentru a explica enigma si miracolul.

In general, corifeii Scolii Ardelene au procedat astfel: au hotarat ca dacii au fost romanizati, si
apoi au incercat sa demonstreze si cum.
P.S. Iata si ce spun dacologii: limba vorbita de daci era o limba prelatina, si aceasta explica
simplu si firesc toate enigmele si miracolele limbii romane pe care o vorbim astazi, de la Atena
pana in Elvetia, si de la Adriatica pana in cotul Donului. Ar explica si de ce limba romana are
mai multe cuvinte latine dact limba italiana.
O enigma istorica: romanizarea.
Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur.
Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai
despre rezultatele sale limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care
dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.
Ce este romanizarea?
Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre
fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba
latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze
pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu
exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea
apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a
teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea
romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura
superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu
Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord Mauretania, Numidia, Cyrenaica;
Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele
doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii.
Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp
limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest
imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei,
Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana,
franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in
unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate
raspunde?
Romanizarea Daciei
Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de
mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si
teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova
inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata
de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt
timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui
Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a

facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus,
in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor dacii liberi din Moldova -, iar
dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.
E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia.
Insa in mod cert, retragerea la sudul Dunarii a vizat intreaga armata si administratia, dar si un
numar mare de familii bogate de coloni, care nu doreau sa ramana in calea migratorilor, lipsite de
protectia imperiului. De altfel, cu aceste efective de romani s-a intemeiat in sudul Dunarii o noua
Dacie. In nord au ramas colonistii mai saraci, atasati de pamant, care nu aveau unde pleca, dar
numarul acestora nu il depasea pe cel al autohtonilor. De unde veneau acesti colonisti? In nici un
caz din Roma, nici chiar din Italia, ci din provincii apropiate, in primul rand din sudul Dunarii,
din Tracia, apoi din Asia Mica. Acesti colonisti vorbeau o latina precara, pe care o foloseau
pentru a comunica intre ei, dar nu isi abandonasera limba materna. Este foarte posibil ca cei
veniti din sudul Dunarii sa fi fost din acelasi neam cu dacii si sa fi vorbit o limba asemanatoare
cu a lor. Atunci, cum s-a produs romanizarea?
Cercetatorii au incercat sa explice in fel si chip cum a fost posibil acest lucru, si au ajuns la
concluzia ca a avut loc o romanizare intensa si organizata. Ca a fost organizata, nu au nici o
dovada. Ca a fost intensa, nici atat. Parghiile acestei romanizari au fost: colonizarea masiva,
numarul mare de militari adusi in Dacia, deoarece era o provincie de granita, implementarea
sistemului de invatamant roman, raspandirea cultelor religioase din imperiu in defavoarea celor
autohtone, dezvoltarea unei retele dense de comunicatii, relatiile economice stranse dintre
autohtoni si noii veniti, acordarea de drepturi politice si chiar a cetateniei romane, raspandirea
latinei prin intermediul crestinismului popular. Luate la rand, nici una din aceste parghii nu
convinge, si nici puse toate laolalta. Colonizari masive, drumuri si scoli s-au facut si in alte
provincii, in masura mult mai mare si pe perioade mult mai lungi, fara ca aceasta sa influenteze
sortii romanizarii. Comercianti au fost peste tot, drepturi politice s-au acordat mai multe in alte
parti decat in Dacia. E cu totul absurd sa ne imaginam ca au fost substituite cultele autohtone de
cele din imperiu, ele au circulat mai mult intre colonistii romani care le-au adus. Iar crestinismul
nu a putut juca un rol capital in raspandirea latinei, caci nu avea cum sa patrunda in sec. Ii-Iii in
Dacia. Problema consta in abordarea modalitatii in care dacii au fost romanizati, si anume se
considera ca toti dacii au intrat in contact cu structurile romane, cand firesc este sa presupunem
ca oamenii simpli au ramas la gospodariile si stanile lor, vorbind in continuare in limba lor.
Romanii erau grupati in orasele nou construite, putini au fost cei care s-au integrat in lumea
rurala.
Cum se paraseste o limba
Lingvistii (si, inaintea lor, unii nespecialisti) ne-au invatat ca dacii si-au parasit limba repede, ca
au renuntat la doinele si vorbele lor de alint, la povestile si ghicitorile lor stramosesti, in favoarea
limbii cuceritorilor. Dar cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca dacii sa-si paraseasca limba
atat de repede, iar dupa retragerea romanilor, sa continue sa foloseasca limba dusmanului, in loc
sa revina la limba lor materna? Pentru cei mai multi specialisti, fie chiar purtatori ai titlului de
academician, nu mai conteaza procesul, important este doar rezultatul. Si totusi, nu putini au fost
aceia care au intuit dificultatile demonstrarii romanizarii. Ideea ca dacii au renuntat la limba lor

intr-un interval foarte scurt, desi nu au fost constransi sa o faca, pluteste in apele tulburi ale lipsei
de logica.
Columna Traiana, istoria infrangerii dacilor
Procesul nu este imposibil, ci doar nedemonstrabil. In aceste conditii, singura formula decenta
este cea a lui Gh. Bratianu, preluata de la istoricul francez Ferdinand Lot: o enigma si un miracol
istoric.
Pentru a explica romanizarea atat de rapida, Iorga si Parvan admiteau ca a existat o faza
pregatitoare, inainte de razboaiele cu romanii, in care dacii au luat contact masiv cu civilizatia
romanilor si cu limba latina. Este vorba de comercianti, meseriasi si alte categorii de vorbitori de
latina, care au ajuns in Dacia inaintea lui Traian. Si totusi, oricat de multi latinofoni s-ar fi
perindat pe plaiurile Daciei, este absurd sa ne imaginam ca vreunui dac i-a venit ideea sa-si lase
limba, pentru a o invata pe a strainului, exceptie facand eventualele casatorii mixte. Cateva
cuvinte latinesti vor fi invatat si autohtonii, pentru a se intelege cu acesti oaspeti. Dar pana la a
presupune ca o mana de mestesugari si negustori au pregatit romanizarea, e cale lunga si
intunecata.
Cum se paraseste o limba in favoarea alteia? Printr-un proces complex si de lunga durata, care
cunoaste cel putin trei faze. Intr-o prima faza, autohtonii continua sa vorbeasca in limba lor, dar
sunt capabili sa converseze si in cea de-a doua limba, fara sa o stapaneasca la perfectie. Este
vorba de cuvinte si expresii putine, necesare unui minimum de comunicare. In cea de-a doua
faza, autohtonii ajung sa vorbeasca bine cea de-a doua limba, iar uneori introduc cuvinte si tipare
din limba materna in cea straina. Dar oricat de bine s-ar fi ajuns la stapanirea limbii straine, tot
limba materna predomina, mai ales in mediul femeilor, care isi cresteau si educau copiii in limba
stramoseasca, barbatii find cei care intrau in contact mai frecvent cu vorbitorii celeilalte limbi. In
sfarsit, in faza a treia, se ajunge la renuntarea definitiva la limba materna in favoarea limbii
straine. Aplicand principiul la societatea dacica, ar trebui sa admitem ca dupa circa un secol si
jumatate, romanizarea a fost ireversibila, dacii au renuntat la limba lor, iar femeile dace si-au
crescut pruncii in limba ocupantului, desi nu putem sti cate femei au fost bucuroase sa se marite
cu ucigasii sotilor lor. Dar, cu toate acestea, timpul a fost atat de scurt, incat procesul, cu toate
fazele sale peste care nu se poate sari, este foarte dificil de imaginat.
Talmaciul dacilor
La toate dificultatile enuntate mai sus, se mai adauga una, aceea a numarului dacilor interesati
in a-si abandona limba si a o inlocui cu cea a cuceritorilor. Au fost interesati dacii din armata, cei
care intrau in contact cu administratia si chiar obtineau posturi in structurile noii provincii,
femeile din familiile mixte, cei ce locuiau in preajma oraselor si a castrelor si le deserveau. N-au
fost interesati, ci, din contra, cu siguranta inversunati impotriva romanizarii, taranii din satele
mai retrase, de munte, aflati mai departe de orase si castre, oamenii simpli din diverse categorii,
care nu urmareau beneficii de pe urma romanilor. Putem presupune ca, in momentul retragerii
romanilor, dupa o suta si ceva de ani, o anumita parte a populatiei din Dacia vorbea perfect
latineste (e vorba, desigur, de latina vulgara, nu de cea literara). Insa cel mai mare procent din
populatia dacica de rand din provincie nu renuntase definitiv la limba sa. O inscriptie de la
inceputul sec. III, din vremea lui Caracalla, nu cu mult inainte de abandonarea Daciei, pomeneste

de existenta in armata romana a unui interpres dacorum, adica translator al dacilor, prin
intermediul caruia romanii comunicau cu dacii. Evident, istoricii si lingvistii nostri o ignora,
pentru ca le incurca planurile, sau sustin ca e vorba de negocierile cu dacii liberi. Oricum,
ramane ideea ca macar uneori, romanii aveau nevoie de traducatori ca sa-i inteleaga pe daci.
Retragerea romanilor si urmarile ei
Ca si cum lucrurile nu ar fi fost suficient de complicate, retragerea romanilor, care ar fi trebuit sa
rezolve enigma, nu a facut decat sa o adanceasca. A vorbi latineste dupa ce provincia a fost
abandonata de romani nu mai reprezenta un avantaj. Sau, chiar daca era un avantaj, abandonul
limbii materne nu avea logica. Cum cei mai multi daci ajunsesera pana cel mult in faza a doua,
cea in care vorbeau ambele limbi, fara a-si fi abandonat limba stramoseasca, logica ne indeamna
sa presupunem ca, odata cu echilibrarea provinciei, limba materna ar fi trebuit sa recastige
terenul pierdut, iar dacii sa renunte treptat la bilingvismul daco-roman si sa vorbeasca doar in
limba lor. Dar nu! Conform istoricilor, dupa retragerea aureliana, limba latina s-a consolidat in
mod misterios, iar procesul romanizarii a continuat vertiginos, manat de un mecanism
necunoscut. In concluzie, daca procesul romanizarii este o mare enigma, pastrarea romanitatii
lingvistice dupa redobandirea libertatii este un mister si mai tulburator.
Arheologii nu se inteleg la acest capitol cu lingvistii: in vreme ce romanitatea limbii pare,
teoretic, sa persiste si sa se intareasca, cultura materiala dacica cunoaste, in fosta provincie, in
secolele V-Vi, un reviriment spectaculos: ceramica dacica, riturile dacice de incinerare iau locul
culturii provinciale romane, acum in regres evident. Cine alimenta aceasta cultura materiala?
Au fost romanizati dacii liberi?
Si pentru ca cele infatisate mai sus nu reprezinta decat o mica parte dintr-o mare enigma, sa
formulam intrebarea cea mai grea, pe care astazi nici un istoric sau lingvist nu ar vrea sa o auda:
ce s-a intamplat cu dacii liberi? Stim ca provincia romana Dacia cuprindea doar un sfert din
teritoriul locuit de daci. Celelalte trei sferturi au ramas in libertate, iar dacii care le locuiau au
continuat sa vorbeasca, cum era firesc, in limba lor. Ei sunt dacii liberi, cunoscuti in nordul tarii
sub numele de daci mari, iar in Moldova, de carpi si costoboci. Ei sunt cei care au dat teribil de
furca romanilor din provincia proaspat cucerita, atacandu-i foarte frecvent, dar si imperiului, care
a ajuns sa plateasca sume mari carpilor pentru a-i linisti. Tot ei sunt cei care, dupa redobandirea
libertatii Daciei, s-au stabilit in mai multe valuri in fosta provincie, contribuind la romanizare!
Cel putin asa sustin unii istorici: dacii liberii, in teritoriile carora romanii nu au pus piciorul
niciodata, si a caror limba nu au invatat-o niciodata, i-au ajutat pe dacii proaspat eliberati sa-si
consolideze cunostintele de limba latina! Toata istoriografia romaneasca, atat dinaintea, cat si
de dupa revolutie, s-a straduit sa argumenteze felul in care dacii liberi s-au romanizat: caci nu
incape indoiala, spun specialistii, ca acestia au fost romanizati. Cum? Au intrat, treptat-treptat, in
raza de influenta a romanilor. Si desi romanii n-au ajuns pana la ei, decat printr-o mana de
negustori de oale, si desi nu existau mijloace de comunicare in masa, dacii liberi, puternic
impresionati de maretia imperiului roman, si-au parasit cu totii limba si au inlocuit-o cu limba
latina, printr-un misterios proces de telepatie in masa.
Unitatea incredibila a limbii romane

Capidava
O alta problema care ii nelinisteste pe cei ce vor sa cerceteze cu buna credinta istoria noastra o
constituie unitatea incredibila a limbii romane. Limba romana nu are dialecte. Are subdialecte
sau graiuri, dar nu dialecte. E de ajuns sa amintim ca, in Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu
se inteleg cu cei din sud decat prin intermediul limbii literare, atat sunt de diferite intre ele
dialectele italienesti. Un sicilian si un lombard vorbesc practic doua limbi diferite. In Franta,
Germania, chiar si Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferentiate, ba unele dialecte
reclama, in ultimul timp, statutul de limba independenta, cum este cazul asturienei, galicienei sau
corsicanei. Ceea ce nu e cazul cu limba romana. Daca, insa, privim in urma, orizontul se
incetoseaza: in provincia Dacia, unde istoricii spun ca a avut loc o romanizare intensa, iar limba
dacilor ar fi disparut, trebuie sa se fi dezvoltat o cu totul alta limba decat in teritoriul dacilor
liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impuna si unde limba daca
a continuat sa existe. Cu alte cuvinte, dacii romanizati nu s-ar fi putut intelege cu dacii liberi, or
realitatea este complet diferita. In fapt, lingvistii, atunci cand vorbesc de aparitia graiurilor, nu se
intorc in timp inainte de sec. 11. Pentru ei a existat o romana comuna unitara, pe care au numit-o
si protoromana. Insa nimeni nu se intreaba cum de aceasta protoromana a fost atat de unitara in
toate regiunile tarii, in conditiile in care teritoriile romanizate trebuiau sa evolueze lingvistic cu
totul altfel decat cele neromanizate. Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a
ajuns cu armata sa si unde dacii au trait in libertate, sa se vorbeasca aceeasi limba ca in Ardeal,
unde a avut loc o intensa romanizare? Cum de nu exista nici macar o diferentiere dialectala, ci
doar o serie de regionalisme si unele particularitati de pronuntie?
Scoala Ardeleana si baroana Nicholson
Astazi, nici un lingvist serios de la noi din tara nu se indoieste de faptul ca limba romana e limba
romanica. Totusi, insistenta cu care continuam sa clamam originea latina a limbii romane, intr-o
epoca in care stiinta limbii s-a mutat in laboratoare de neuro- si psiholingvistica, iar istoria limbii
ar trebui sa fie un capitol incheiat inca din secolul Xix, denota o nesiguranta, o teama. Daca
lucrurile ar fi clare, dincolo de orice dubiu, am incheia acest capitol si ne-am apuca de lingvistica
computationala. Dar lucrurile nu sunt clare, iar lingvistii nostri poarta barbile lungi si diplomele
si mai lungi (ca sa-l citam pe Hasdeu) ale doctorilor ardeleni care i-au expulzat pe daci din
istorie. In sec. Xviii, cand in Ardeal romanii erau o natiune tolerata, in vreme ce maghiarii,
secuii si sasii isi justificau privilegiile prin originea lor nobila, era necesara gasirea unei origini
nobile si pentru ardeleni. Astfel s-a creat mitul fondator al lui Traian si celebra incheiere noi de
la Ram ne tragem. Acest purism extrem a avut ecouri lungi si, din pacate, nu s-a stins. Un fel de
absurda frustrare a intelectualului roman, care se simte, la fel ca acum trei secole, parte a unei
natiuni tolerate in Europa, duce, in plin secol Xxi, la un extremism care nu are legatura cu
stiinta: dacii sunt alungati din manuale, cucerirea Daciei este aniversata cu fast, formarea limbii
romane si a poporului roman sunt pecetluite de dogme. Totul de dragul de a fi mai europeni decat
celebra baroneasa Nicholson.
Istorie si politica
Imparatul Traian

Romanitatea serveste astazi ca stindard al integrarii. Istoricii ne invata ca suntem mai europeni
daca ii proslavim pe cuceritorii romani si exageram mostenirea romana: ei ne-au civilizat, ne-au
coborat din copac si ne-au adus in Europa. Cam asa rezulta din programul manifestarii Dacia
Provincia Augusti, organizat in aceasta toamna de Muzeul National de Istorie a Romaniei, in
parteneriat cu Ministerul Culturii si cu Rosia Montana Gold Corporation: Aceasta incorporare
a Daciei in hotarele Imperiului Roman marcheaza prima incadrare a teritoriului de azi al
Romaniei in spatiul unei civilizatii cu valente universale. Anul 106 reprezinta, asadar, un moment
important pentru istoria noastra, o prima integrare in Europa. Cu alte cuvinte, primul pas spre
Europa l-a facut Decebal, prin sinuciderea sa.
Dand Cezarului ce este al Cezarului, recunoastem ca romanii au construit o civilizatie
stralucitoare si au contribuit enorm la istoria omenirii. Dar mostenirea lor in Dacia, desi nimeni
nu are curajul sa o spuna, este aproape nula. Romanii au venit, au cucerit, au construit drumuri,
poduri si orase, au exploatat aurul de la Alburnus Maior si au plecat. In urma lor, au venit
migratorii, iar in urma migratorilor nu a mai ramas, dupa 2-3 secole, piatra peste piatra din ce
construisera romanii. A urmat apoi mai mult de un mileniu in care nimeni nu si-a mai amintit ca
pe aici au trecut vreodata romanii. Deci, care este, astazi, mostenirea romana? Nu putem spune
ca romanii ne-au civilizat, caci urmarile scurtei perioade de aculturatie au disparut foarte repede.
Faptul ca vorbim o limba romanica nu ne face cu nimic mai europeni. Daca Scoala Ardeleana nu
ar fi facut un instrument politic din aceasta romanizare, cine stie cand am fi descoperit ca am
baut laptele lupoaicei. Astazi, reclamarea originii romane are infatisarea unui penibil mit
fondator, care sa ne justifice europenitatea, ca si cum nu am putea intra in Uniunea Europeana cu
fruntea sus, cu toata istoria noastra, cu daci cu tot. Uitam ca dacii cunosteau astronomie,
medicina, credeau in nemurire si erau temuti si admirati de vecinii lor cei mai puternici. Oficialii
de azi se jeneaza la auzul cuvantului dac, ca si cum dacii ar fi ruda de la tara cu care ne
rusinam sa stam la masa Europei. Asta inseamna ca ne e rusine cu toti taranii nostri, care astazi
inca se mai imbraca, la sarbatori, cu portul pe care il au dacii de pe columna lui Traian, ne
rusinam cu doinele si obiceiurile lor, cu toata traditia noastra ancestrala!
Mecanismul este vechi. Cat am fost sub ocupatie rusa, istoricii ne-au populat istoria cu slavi,
incepand cu cultura Dridu. Cand ne-am distantat politic de Rusia, am rescris istoria si i-am
impins pe slavi ceva mai la sud. Cand politica regimului a trambitat independenta si neamestecul
in treburile interne, i-am pus la index pe romanii lui Traian, numindu-i cotropitori si
dusmani. Cand Ceausescu a vrut apoi sa fim originali, sa nu ne raportam la nimeni si sa nu ne
subordonam nimanui, istoricii au apelat la individualitatea culturii dacice, pe care au ridicat-o-n
slavi. Iar acum, daca vrem in Uniunea Europeana, romanii devin parintii nostri dragi si intelepti,
care ne-au luat de mana si ne-au adus in Europa, inca acum 1900 de ani. Asta nu este stiinta!
Tacerea specialistilor
Arme dacice
Ma indoiesc, deci cuget, cuget, deci exist. Cercetatorii nostri nu se indoiesc, nu-si pun
intrebari, deci ei nu exista in stiinta adevarata, ci doar in dimensiunea dogmelor. Raspunsurile la
intrebarile formulate mai sus nu pot veni decat in urma unui studiu extrem de serios al mai
multor echipe. De ce tac specialistii? De ce refuza sa-si puna intrebari? Probabil, din ratiuni care

pentru ei sunt mai inalte decat sfantul adevar: obedienta in fata unor interese politice, teama de a
nu-si vedea opera de o viata rasturnata, nevoia irationala, disperata, de a avea dreptate