Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

CURSUL nr.2

SISTEMUL FISCAL IN ROMÂNIA IN CONDITIILE

ECONOMIEI DE PIATA

1. Fiscalitatea ca sistem national

Dezvoltarea durabila a oricarui stat din lume este de neconceput

fara un sistem fiscal permanent caracterizat prin randament si
suportabilitate din partea contribuabililor.
Strategia de consolidare a sistemului fiscal bazat pe sustenabilitatea
si stabilitatea acestuia, este dependenta si de istoria propriului sistem
fiscal dintr-o tara.
Dictionarului Larrousse, defineste fiscalitatea ca fiind „totalitatea
impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala, precum si a
aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui
agent economic denumit contribuabil”.
Constitutia României prevede ca cetatenii au obligatia sa
contribuie, prin impozite si taxe, la constituirea de sume destinate
cheltuielilor publice alocate prin buget pentru programele de protectie
sociala, invatamânt, sanatate, cultura, aparare, ordine publica, etc.
Fundamentul si motivatia pe care este construita fiscalitatea,
impozitele si taxele ca surse de acumulare a bugetului, pe de o parte,
alocatiile bugetare, subventiile, imprumuturile de stat si cheltuielile
guvernamentale, ca si consum bugetar, pe de alta parte.
Fiscalitatea este definita ca „totalitatea impozitelor provenite de la
persoane fizice si juridice care alimenteaza bugetele publice.”1
Sistemul fiscal reprezinta unul din instrumentele cele mai
importante pe care statul le foloseste in conducerea activitatii economice
si sociale, in vederea indeplinirii in bune conditii a tuturor functiilor sale.
Rolul sistemului fiscal capata valente deosebite in conditiile economiei de
piata, când metodele administrative specifice economiei centralizate
trebuie sa lase loc unor pârghii economice si financiare pe care statul sa le
foloseasca in relatiile sale cu agentii economici. Functiile si rolul
sistemului fiscal pot fi puse in valoare la nivel optim cu conditia ca acesta
sa fie bine proiectat si aplicat in componentele sale.
Sistemul fiscal poate fi definit ca fiind totalitatea principiilor,
cerintelor referitoare la dimensionarea, asezarea, perceperea si
1
Ion Condor – „Drept fiscal ]i financiar”, Editura Tribuna Economic`, Bucure]ti, 1996

1
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

urmarirea impozitelor, precum si a obiectivelor social economice

care se urmaresc a fii realizate prin acesta.
Sistemul fiscal cuprinde in mod concret impozite, taxe si
contributii, un mecanism fiscal si un aparat fiscal.
Componentele sistemului fiscal trebuie intelese ca un tot unitar si
ele cuprind:
- legislatia fiscala, compusa din ansamblul actelor normative, legi,
ordonante de Guvern, alte acte cu putere de reglementare, care stabilesc
conditiile perceperii impozitelor, taxelor si contributiilor;
- mecanismul fiscal cuprinde metode, tehnici si instrumente
fiscale, prin aplicarea carora sunt satisfacute cerintele si principiile pe
care trebuie sa le indeplineasca sistemul fiscal, pentru a putea fi
considerat rational. In perioada 1989-1999 in România s-au cautat tehnici
si metode de impunere dupa felul impozitului si natura juridica a
platitorului iar dupa anul 2001 s-a trecut la o prima etapa a unei forme
moderne si anume autoimpunerea. Conform acestei metode, platitorului i
se stabileste lunar o impunere provizorie, iar evaluarea definitiva pentru
calculul impozitului datorat se face la nivel de an. Acest mecanism s-a
dovedit insa dificil de aplicat in conditiile concrete ale legislatiei
românesti.
- aparatul fiscal, este cel prin care statul isi desfasoara activitatea
fiscala si care se concretizeaza intr-un complex de institutii si organe
specializate ale statului care asigura buna functionare a mecanismului
fiscal precum si realizarea cerintelor fiscale. Guvernul isi indeplineste
atributiile sale executive in domeniul fiscal prin Ministerul Finantelor
Publice.
In conditiile existentei unei economii de piata functionale, statul nu
mai poate interveni prin pârghii administrative in economie, si cu atât mai
mult in sectorul privat al acesteia, motiv pentru care sistemul fiscal, prin
pârghiile sale financiare, influenteaza activitatea agentilor economici,
ofera posibilitatea utilizarii resurselor in vederea satisfacerii unor cerinte
de interes general sau local, dinamizeaza conducerea activitatii
economice si sociale in general.
Pornind de la importanta relativa de a satisface aceste cerinte, in
functie de capacitatea unei economii de piata de a asigura optimul in
functionalitatea sistemului fiscal, acesta prin functiile sale asigura
indeplinirea urmatoarelor obiective:
 o functie de finantare a cheltuielilor publice prin care urmareste
obiectivul de randament bugetar;
 o functie de redistribuire a veniturilor si a patrimoniilor conform
obiectivului de echitate;

2
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

 o functie stabilizatoare a activitatii economice sau de corectare a

dezechilibrelor in scopuri de eficacitate economica2.
Pentru ca sistemul fiscal sa-si indeplineasca in mod corespunzator
functiile sale iar perceperea impozitelor si taxelor sa se poata face dupa
criterii echitabile pentru toti platitorii, reglementarile legislative in speta
trebuie sa fie clare, precise si sa cuprinda toate elementele necesare
aplicarii lor unitare, corecte si fara echivoc de catre platitori si de catre
aparatul central fiscal deopotriva.
Toate caracteristicile mentionate anterior ca si altele de acest fel,
incep sa prinda contur in procesul innoirii si asezarii pe baze noi a
sistemului fiscal din România.
Carentele in functionarea sistemului fiscal românesc de azi se
datoresc in cea mai mare parte rupturii continutatii formarii acestuia in
conditiile unei economii de piata.
Planificarea centralizata a economiei românesti dupa instaurarea
regimului comunist a facut ca România, practic, sa nu aiba un sistem
fiscal propriu-zis, intrucât veniturile bugetare erau colectate sub forma de
prelevari si varsaminte de catre intreprinderile socialiste de stat si numai
intr-o mica masura sub forma de impozite si taxe datorate de micii
meseriasi, asa incât putem afirma ca pâna in 1990 România a avut un
sistem de impunere si nu un sistem fiscal structurat.
Tranzitia de la economia de comanda excesiv centralizata la
economia de piata, a creat posibilitatea construirii unui sistem fiscal
armonizat in mare parte cu sistemele fiscale moderne din tarile Uniunii
Europene.
Impozitele, taxele si contributiile ca venituri ale statului, sunt surse
financiare publice ale statului (venituri), se constituie si se gestioneaza
printr-un sistem unitar de bugete astfel: bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat, bugetul fondului de somaj, bugetele locale,
bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetul
institutiilor publice cum este Parlamentul, Guvernul, Presedentia
României, ministerele, alte organe centrale.
In conformitate cu Constitutia României, impozitele si taxele sunt
stabilite numai prin lege.
Indicatorul utilizat pentru caracterizarea globala a fiscalitatii
poarta numele de rata de fiscalitate, grad de fiscalitate sau nivel de
fiscalitate, care se stabileste de regula, prin raportarea contributiilor
obligatorii totale la produsul intern brut (PIB). Structura fiscalitatii se
apreciaza prin ponderea fiecarui impozit in totalul veniturilor (incasarilor
fiscale) si eventual in PIB.

2
Petre Brezeanu - „Fiscalitate – concepte, metode, practici”, Editura Economic`, Bucure]ti, 1999

3
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

In calculul nivelului fiscalitatii se iau in considerare atât impozitele

directe si indirecte, cât si veniturile asimilate celor fiscale (prelevarile
obligatorii platite de persoane fizice si juridice). Contributiile obligatorii
asimilate celor fiscale care participa la formarea fondurilor extrabugetare
sunt: contributia pentru pensia suplimentara, contributia pentru ajutorul
de somaj; contributia la fondul special pentru cercetare siintifica; etc.
Aceste prelevari obligatorii asimilate celor fiscale trebuie sa fie delimitate
pe categorii de contribuabili, respectiv pe agenti economici si persoane
fizice, dar pe ansamblu ele reprezinta venituri curente la buget, care fac
parte din resursele financiare publice.
In determinarea nivelului fiscalitatii nu se au in vedere veniturile
nefiscale (varsamintele din profitul net al regiilor autonome, varsamintele
de la institutiile publice, diverse venituri). Determinarea nivelului
fiscalitatii pe categorii de contribuabili (firme si persoane fizice) are o
importanta deosebita pentru cunoasterea sarcinii fiscale care apasa asupra
persoanelor fizice precum si a stabilirii unui raport echitabil intre gradul
de impunere a agentilor economici si gospodariilor populatiei.
Nivelul si structura fiscalitatii intr-o economie de piata isi au sursa
in: stadiul de dezvoltare al economiei, conceptia generala privind politica
fiscala promovata, nevolile de echilibru bugetar sau diminuarea
deficitului acestuia, motivatia si incidenta economico-sociala si fiscala a
fiecarui impozit, impactul diferitelor tipuri de impozit asupra veniturilor
firmelor si gospodariilor populatiei.
In perioada de tranzitie la economia de piata, statul isi asuma rolul
de a crea cadrul economic, institutional si juridic in vederea realizarii
functionalitatii pietei concurentiale care sa joace rolul principal in
reglarea si autoreglarea proceselor economice. Autoritatea publica poate
sa influenteze activitatea economica prin politica fiscala, monetara si
valutara cu ajutorul finantarii unor actiuni pe seama resurselor publice, cu
instrumente financiare cum sunt: impozitele si taxele, tranferurile si
subventiile, creditul, dobânda, preturile si cursul de schimb.
Politica fiscala cuprinde metodele si mijloacele concrete de
procurare a resurselor utilizate de stat pentru reglarea proceselor
economice si a relatiilor sociale.
Politica fiscala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
- stabilirea celei mai bune solutii in acordarea unui avantaj fiscal
(acordarea unui credit sau atribuirea unei subventii);
- influentarea pozitiva a dezvoltarii economice.
Principalele caracteristici ale politicii fiscale sunt:
 simplitatea si transparenta sistemului de impozitare care sa
descurajeze tentativele de evaziune fiscala;

4
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

 respectarea principiilor de impunere a presoanelor fizice si

juridice cum ar fi: echitatea fiscala, certitudinea impunerii, comoditatea
perceperii impozitelor, economicitatea mecanismului de prelevare a
impozitelor;
 corelarea volumului veniturilor cu volumul cheltuielilor
considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico-
sociale;
 utilizarea unor modalitati variate de prelevare a resurselor
financiare: impozitele si taxele percepute de la persoanele fizice si
juridice in functie de venitul brut realizat (profit), avere (activ net), sau
alte criterii de estimare percepute la termene dinainte stabilite.
Intre politica fiscala bugetara si cea monetara exista o strânsa
legatura. In timp ce se elaboreaza bugetul de stat pentru anul urmator,
fundamentat pe baza legilor fiscale in vigoare, prognozele economice pot
avertiza asupra pericolului cresterii inflatiei. Aceasta amenintare reiese
dintr-o crestere proiectata a consumului privat, dintr-o crestere a cererii
de export sau din cresterea investitiilor planificate. Rezultatul va fi o
crestere a preturilor. O crestere a preturilor bunurilor finale poate
provoca in anii succesivi cresteri ale salariilor si ale preturilor altor
inputuri, poate declansa intrarea pe o spirala inflationista. Odata
declansata o asemenea tendinta este foarte greu ca inflatia sa fie readusa
sub control.
Politica fiscala restrictiva este un mijloc de protectie impotriva
amenintarii inflatiei. Se poate afirma ca politica fiscala poate contribui
atât la reducerea pericolului inflatiei, cât si la stimularea inflatiei.
Aceasta ipoteza este specifica politicii fiscale expansioniste.
O politica fiscala justa ar trebui sa stabilizeze economia la nivelul
potentialului sau real. Ea trebuie sa se extinda si asupra modului in care
autoritatile iau decizii privind stabilirea impozitelor si efectuarea
cheltuielilor bugetare. De asemenea, trebuie tinut sub control deficitul
bugetar.
Economistii considera politica fiscala drept management al cererii
agregate prin intermediul modificarii presiunii fiscale, volumului
transferurilor bugetare si a achizitiilor guvernamentale. Procesul bugetar
este mult mai complex, deoarece, pe de o parte, autoritatea bugetara se
imparte intre Guvern si Parlament, iar pe de alta parte, politica bugetara
serveste mai multe obiective care sunt situate pe o plaja extrem de larga -
de la aparare nationala si echitate sociala pâna la simple ambitii politice3.
Totodata, politica bugetara urmareste stabilitatea preturilor si
cresterea economica.

3
Claudiu Doldu - „Echilibrul si dezechilibrul bugetar”, Editura Ase, Bucure]ti, ,2002

5
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Guvernul României administreaza bugetul de stat consolidat

aprobat de Parlament pe un an fiscal, care incepe la 1 ianuarie si se
incheie la 31 decembrie. Ordonatorii principali de credite trebuie sa
depuna, cel mai târziu pâna la data de 1 iunie a fiecarui an, propunerile
pentru proiectul bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si
bugetele fondurilor speciale.
Obiectivele de stabilitate macroeconomica de ansamblu, respectiv
realizarea, continuarea si mentinerea cresterii economice, continuarea
procesului de dezinflatie, politica fiscala prudenta, mentinerea deficitului
de cont curent si a datoriei publice in limite controlabile, consolidarea
accesului pe pietele internationale de capital, mentinerea deficitului
bugetar redus, finantat in conditii neinflationiste, stabilitatea preturilor,
ocupararea fortei de munca, in procesul de bugetare nu stârnesc
intotdeauna procuparea cea mai mare, din cauza exercitarii de presiuni
politice din partea unor grupuri de parlamentari, pentru intarirea pozitiei
lor in fata electoratului propriu.
Deficitul bugetar a constituit in ultimii ani in România una dintre
cele mai delicate probleme cu care s-a confruntat executivul in momentul
intocmirii bugetului. In România nu este, insa, din acest punct de vedere
un caz singular in lume. Cei care sustin ca in România deficitul bugetar
nu ar trebui sa constituie un motiv de ingrijorare fac adesea comparatii
cu deficitele bugetare din celelalte tari est-europene. Compararea
deficitului bugetar din România cu cele din alte tari est-europene se
poate face doar prin prisma ponderilor deficitelor bugetare raportate la
PIB-ul din tara respectiva. In fond, utilitatea si relevanta unor asemenea
comparatii rezida in a stabili modurile si posibilitatile de finantare a
deficitelor respective, tinând seama de conditia obligatorie a pastrarii
echilibrelor macroeconomice. Vom aborda in continuare câteva principii
pe baza carora se pot studia originile si efectele deficitului bugetar. Se
impune o prima distinctie privind originea deficitului bugetar care, intr-o
oarecare masura, este rezultatul unor decizii discretionare de politica
economica.
Decidentii in politica economica nu pot sa determine cu precizie
nivelele de incasari si de cheltuieli guvernamentale. Intrucât, acestia
adopta legi generale pentru impozite si taxe, pentru modalitatile de calcul
ale beneficiilor sociale, pentru transferurile bugetare si pentru obiectivele
ce vizeaza achizitiile guvernamentale de bunuri si servicii. Cind
economia se contracta, adica volumul veniturilor bugetare scade, bugetul
se indreapta spre deficit, ceea ce inseamna ca transferurile bugetare
cresc, iar in timpul unei expansiuni economice, când veniturile bugetare
cresc, bugetul se indreapta spre excedent.

6
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Deficitul bugetar constituie o problema serioasa pentru orice tara si

de aceea specialistii in buget avertizeaza asupra necesitatii respectarii
stricte a disciplinei bugetare ca o conditie a stabilitatii economice din tara
respectiva.
Impozitele si taxele constituie instrumente sau pârghii financiare de
influentare a proceselor economice, de stimulare a alocarii eficiente a
resurselor pentru realizarea cresterii economice precum si pentru
atingerea unor obiective de ordin social, demografic. Alegerea structurii
fiscale depinde de evolutia factorilor economici, sociali si politici si pot
exista doua solutii. Prima solutie are in vedere sporirea ponderii
impozitelor directe având avantajul unei elasticitati economice deoarece
acestea sunt aplicate veniturilor obtinute de contribuabili care in perioade
de dezvoltare economica cresc. A doua solutie presupune sporirea
impozitelor indirecte care reprezinta o sursa stabila si usor de mobilizat
la buget prin faptul ca sunt cuprinse in pret, insa dezavantajul principal
consta in aceea ca fiind percepute asupra consumului impiedica
realizarea obiectivului de echitate fiscala.
In România, reforma fiscala a vizat intregul ansamblu al
impozitelor si taxelor ca venituri, având in vedere rolul impozitului ca
principala sursa de acoperire a cheltuielilor publice si ca mijloc de
investitie economica si sociala in scopul stimularii sau frânarii lor.
Bugetul de stat reprezinta un tablou previzional, integrat intr-un
orizont strategic multianual, concret si bine definit, si care reprezinta un
instrument important pentru elaborarea politicii economice, orientat in
principal catre stabilizarea macroeconomica si amplificarea cresterii
economice, aratând evolutia indicatorilor macroeconomici si redând pe o
perioada data prevederile si realizarile veniturilor si cheltuielilor.
Conform legii, bugetul de stat cuprinde resurse financiare mobilizate la
dispozitia statului si repartizarea acestora, in vederea realizarii
obiectivelor de natura economica si sociala a tarii precum si functionarea
autoritatilor publice.
Analizând evolutia bugetului de stat pe 5 ani consecutivi, (1998-
2002), rezulta potrivit graficelor nr. 1.1 si 1.2 principalii indicatori ai
veniturilor pe perioada mentionata astfel:
 Bugetul de stat pe 1998 stabileste la venituri 75817,3 miliarde lei, iar
la cheltuieli 88443,7 miliarde lei, cu un deficit de 13026,4 miliarde lei,
iar bugetul de stat pe anul 1999 stabileste la venituri 86844,4 miliarde lei,
iar la cheltuieli 93384,4 miliarde lei, cu un deficit de 6500,0 miliarde lei.
Bugetul de stat pe anul 2000 stabileste la venituri 112188,3
miliarde lei, iar la cheltuieli 143755,3 miliarde lei, cu un deficit de 31567
miliarde lei, iar pentru anul 2001, bugetul prevede la venituri 153092,4
miliarde lei iar la cheltuieli 194398,2 miliarde lei, cu un deficit de

7
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

41305,8 miliarde lei si pentru anul 2002, bugetul total venituri este
prevazut cu 178422,0 miliarde lei, iar cel pentru total cheltuieli 137831,1
miliarde lei, ceea ce inseamna un deficit bugetar de 59410,1 miliarde lei.

8
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

200000.0
180000.0
160000.0
140000.0
120000.0
100000.0
1998
80000.0
1999
60000.0
2000
40000.0
2001
20000.0
2002
0.0

Graficul nr. 1.1 - Principalii indicatori ai veniturilor din proiectul

de buget pe anii 1998-2002

250000

200000
1998
150000 1999
2000
100000 2001
2002
50000

0
Cheltuieli curente Cheltuieli de capital {mprumuturi acordate Ramburs`ri de credite,
pl`\i de dobânzi ]i
comisioane la credite

Graficul nr . 1.2 - Principalii indicatori ai cheltuielilor din

proiectul de buget pe anii 1998-2002

9
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Bugetul de stat pe anul 1999 comparativ cu bugetul de stat pe anul

1998, releva o crestere a veniturilor cu 11467,1 miliarde lei, adica cu
6,58% fata de anul precedent, observând din analiza executiei bugetare si
o scadere a deficitului bugetar de 49,9%, in schimb incepând cu anul
2000 se observa o crestere a deficitului bugetar cu 385% fata de 1999, de
30% pentru anul 2001, fata de 2000 si de 43% pentru anul 2002 fata de
anul 2001.
Cresterea deficitului bugetar inregistrata in ultimii ani in aproape
toate tarile lumii a adus politica fiscala in prim-planul dezbaterilor
nationale. Politica fiscala se ocupa de achizitiile guvernamentale, de
veniturile bugetare nete si de transferurile bugetare.
Achizitiile guvernamentale se concretizeaza in cumpararea de catre
guvern a unor bunuri si servicii in mod direct, sub forma unor comenzi de
stat.
Veniturile bugetare nete sunt reprezintate de taxele si impozitele
colectate de la contribuabili de catre guvern, din care se scad transferurile
bugetare.
Transferurile bugetare sunt plati facute de guvern pentru alte
bugete sau subventii si care nu presupun oferirea in schimb a unor bunuri
sau servicii.
Politica fiscala are efecte semnificative asupra economiei si in
primul rând asupra ocuparii fortei de munca si asupra stabilitatii
preturilor.
Pentru acoperirea decalajului de cheltuiala s-ar putea folosi orice
crestere a consumului autonom, fie cresterea exporturilor fie marirea
consumului populatiei. Aceste evenimente pot aparea, dar, la fel de bine,
pot sa nu se produca.
 In perioada analizata in structura fiscala din România balanta
s-a inclinat spre o crestere a impozitelor indirecte prin majorarea taxei pe
valoarea adaugata cu 8,2% si a accizelor cu 37,2%, a impozitului pe
profit cu 1,3%. In tarile dezvoltate precum S.U.A. si Germania impozitul
pe profit este predominant in veniturile fiscale având o baza mare de
impunere comparativ cu România care din pacate cunoaste o descrestere
a activitatilor profitabile. Prin reforma fiscala ar trebui sa se
imbunatateasca structura impozitelor, in sensul cresterii ponderii
impozitelor directe, in principal prin sporirea rolului impozitelor pe venit,
percepute direct fie de la persoanele fizice fie de la persoane juridice care
trebuie sa suporte sarcina fiscala ce le revine in raport de averea ce o
poseda sau venitul pe care-l obtin. In acelasi timp, urmeaza ca ponderea
impozitelor indirecte sa scada, deoarece ele nu se stabilesc, si se percep
asupra pretului de vânzare a bunurilor, cu deosebire a celor de consum,

10
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

sau a executarii unor lucrari, ori prestarii unor servicii, consumate la fel
de populatie indiferent de marimea venitului personal.
 Comparând bugetele celor cinci ani, cheltuielile bugetare
cresc cu 5% dupa primul an, cu 53% dupa al doilea an, iar in anii
urmatori scad cu 32% si respectiv cu 22%. Cheltuielile sunt adesea
considerate drept „poveri” neproductive pentru natiune. Bugetul de stat
descrie modul de utilizare a impozitelor pentru asigurarea functionalitatii
serviciilor publice (de exemplu scoli) si de distribuire a banilor. Problema
cheltuielilor este in atentia multor specialisti care isi pun problema daca
aplicarea acestui sistem nu trebuie eliminata si unde trebuie actionat,
asupra cotelor de impozitare sau asupra sferei de aplicare. Daca aceste
cote de impozit sunt prea mari si avantajele fiscale numeroase pentru
anumiti contribuabili se poate trage concluzia ca anumite categorii sunt
favorizate, ceea ce determina o lipsa de incredere a acestora in sistemul
fiscal si care conduce chiar la refuzul unor contribuabili de a plati
anumite obligatii fiscale, provocând in acest fel pierderi de venituri
bugetare alaturi de cresterea costului de gestionare a impozitului
respectiv.
Randamentul impozitului poate fi masurat prin capacitatea acestuia
de a asigura nivelul de resurse financiare, pentru realizarea obiectivelor
publice de importanta majora.
Eficacitatea impozitului, este un instrument de politica economica,
care corecteaza efectele negative ce se manifesta in economie, fiind un
mijloc de interventie atât la nivel macroeconomic cât si microeconomic.
Pentru a se incuraja dezvoltarea unor activitati se acorda reduceri sau
scutiri la plata impozitelor recurgându-se la asa zisele cheltuieli fiscale,
considerate ajutor de stat. Aceste facilitati fiscale exprima orientarea
economica si sociala a unei tari, efectele fiind analizate prin rezultatul
final obtinut.
Impozitele percepute de stat de la agentii economici se constituie,
din punctul de vedere al acestora, in elemente de presiune fiscala, care
sunt cu atât mai pronuntate cu cât ponderea lor in veniturile
contribuabililor este mai mare. Problema presiunii fiscale este mai actuala
ca oricând in primul rând datorita faptului ca ne aflam in faza
modernizarii sistemului fiscal românesc, in al doilea rând pentru ca
economia româneasca resimte acut lipsa capitalurilor disponibile de a fi
investite, iar in al treilea rând, data fiind situatia precara in care se gaseste
economia româneasca, veniturile realizate de cvasitotalitatea categoriilor
de contribuabili sunt inadecvate pentru a fi grevate de o fiscalitate prea
mare fara a da nastere la urmari nedorite.
Presiunea fiscala impusa de puterile publice trebuie, pentru a-si
realiza scopul in cadrul politicii fiscale, sa concilieze doua tendinte

11
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

diametral opuse si anume cea a statului care doreste acoperirea

cheltuielilor publice crescânde, si cea a contribuabilului care doreste o
presiune fiscala cât mai mica.
Chiar daca termenul de presiune fiscala este inlocuit uneori cu
altele precum coeficient fiscal, tensiune fiscala, etc. pentru a evita
conotatiile negative ale cuvântului presiune, acestea exprima aceeasi
idee, adica, obligatia prin impozit catre stat. Cresterea sarcinii fiscale este
relativ recenta, dar ea se accelereaza, an de an, datorita rolului statului si
recursului la o fiscalitate puternica ca masura antiinflationista in stare sa
duca la reducerea consumului.
In România nu se urmareste statistic indicatorul presiune fiscala si
nici Ministerul Finantelor nu a facut cunoscuta o cifra oficiala a acestuia
pentru ultimii ani. Acest indicator in anii 1990-2001 a ramas in
obscuritate ca si alte date legate de distributia veniturilor
Indicatorul presiune fiscala obtinut prin raportarea prelevarilor
obligatorii la PIB, desi permite comparatii in spatiu si timp, masurând
importanta fondurilor destinate a fi alocate public, el nu constituie un
indice sigur si precis al sarcinilor impuse de catre stat asupra activitatatii
economiei de piata, nefiind revelator in privinta gradului de eficacitate cu
care sunt alocate si folosite aceste prelevari.
Structura veniturilor si cheltuielilor bugetare, pentru anul 2001 si
2002, se regaseste in tabelul urmator:

Indicatori 2001(% din PIB) 2002 (% din PIB)

Venituri – total, din care: 32.7 31.8
Venituri fiscale 30.5 30.0
Venituri nefiscale 2.1 1.8
Cheltuieli – total, din care: 36.2 34.8
Cheltuieli curente 32.5 31.3
Cheltuieli de personal 5.4 5.2
Cheltuieli materiale 7.3 6.9
Dobânzi aferente datoriei 4.2 3.8
publice si alte cheltuieli
Subventii, prime si transferuri 15.5 15.3
Cheltuieli de capital 3.6 3.4
Tabelul nr. 1.2 - Situatia comparativa a veniturilor si cheltuielilor
pe anii 2001-2002

Deficitul bugetar propus pentru anul 2002 este de 3.0% din PIB,
anul 2002 fiind deja primul an in care se urmareste alinierea pozitiei
fiscale stipulata pentru respectarea criteriilor de convergenta in vederea

12
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

asigurarii si respectarii prevederilor Pactului de Crestere si Stabilitate in

perspectiva aderarii la Uniunea Economica si Monetara Europeana.
Daca admitem ca exista o anumita limita pentru presiunea fiscala,
atunci problema este aceea de a sti daca ea a fost depasita sau nu.
Ideea unei limite a prelevarilor fiscale corespunde, pe de o parte,
principiului conform caruia entitatile private sunt in general utilizatori
mai buni ai propriilor resurse decât puterea publica sau, pe de alta parte,
intervine chestiunea morala de deposedare de o parte din rezultatul
muncii.
Nu se pot trasa limite ale presiunii fiscale fundamentate stiintific si
aplicabile in practica pentru a se atinge „optimul fiscal” atât din punct de
vedere al contribuabilului, cât si din cel al statului. Aceasta deoarece
problema limitelor ne trimite la consideratii care sunt, in acelasi timp, de
ordin politic si economic.
Contribuabilul reclama astazi impozitul mare, dar prelevarea
fiscala depinde de starea economica a tarii.
Datoria publica inregistrata azi de guvern este echivalenta cu taxe
si impozite in viitor, iar in cazul in care consumatorii sunt suficienti de
rationali, taxele si impozitele din viitor sunt echivalente cu cele care ar
trebui percepute astazi. Acesta este principiul general al echivalentei
ricardiene.
Implicatiile acestuia constau in faptul ca in cazul in care Guvernul
reduce presiunea fiscala, dar nu are nici o intentie sa reduca si
cheltuielile, finantarea reducerii nivelului taxelor si impozitelor
presupune acceptarea cresterii deficitului bugetar. La un moment dat in
viitor, Guvernul va trebui sa mareasca presiunea fiscala pentru a plati
datoria acumulata; iar acest lucru inseamna ca, de fapt, venitul
consumatorului nu este decât temporar mai mare, iar pe o perioada mai
lunga, acesta nu se modifica. Asadar, daca principiul echivalentei
ricardiene este valabil, cererea agregata nu poate fi manipulata prin
diminuarea temporara a taxelor si impozitelor, in conditiile in care se
accepta o crestere a deficitului bugetar.
Reforma sistemului fiscal in România depinde in primul rând de
crearea structurilor economice specifice mecanismului de piata.
Rezistentele la impozite (prelevari obligatorii) pot avea forme
variate cum ar fi:
 abstinenta fiscala care consta in evitarea indeplinirii anumitor
operatiuni in scopul de a scapa de impozitele la care ele dau nastere. Este
vorba de o rezistenta pasiva prin care contribuabilul, persoana fizica sau
juridica activa, cauta sa limiteze sau sa reduca activitatea cu scopul ca
venitul sau sa atinga un anumit nivel pentru a nu fi atins de o transa cu o

13
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

rata ridicata a impozitului sau prin care un consumator nu cumpara

produse care contin in pret o valoare ridicata a impozitului.
 frauda si evaziunea fiscala sunt mijloace de eschivare din fata
unei presiuni fiscale excesive. Printre principalele forme de evaziune
fiscala folosite azi in diverse tari ale lumii se pot enumera: avantaje in
natura (masini de serviciu), indemnizatii foarte generoase reprezentând
cheltuieli profesionale, domicilii in strainatate, etc. Evaziune
internationala este in mare masura legata de dislocarea productiei
anumitor intreprinderi in tari in care legislatiile fiscale si sociale le sunt
favorabile. Frauda fiscala consta in procedee nelegale de diminuare a
veniturilor sau beneficiilor.
 procesele de repercursiune se traduc prin jocul numit „inflatia
prin fiscalitate”. Acest efect, pus in evidenta prin mai multe studii, poate
rezulta din impulsul dat inflatiei prin majorarea impozitelor si cotizatiilor
sociale. Adica orice crestere a presiunii fiscale are tendinta de a se
repercuta asupra proceselor de determinare a preturilor si a salariatilor si
de a alimenta inflatia.
Pentru a preântâmpina sau a inlatura urmarile nedorite si
neproductive ale rezistentelor la impozite, mai multe tari au recurs la
relaxarea fiscalitatii. La origine se afla „revolta fiscala” a contribuabililor
din California care a dus la „revolutia fiscala”, hotarâta de administratia
Reagan in 1986.

2. Evolutii fiscale si bugetare in România in conditiile

economiei de piata

2.1. Bugetul – instrument financiar

Bugetul de stat este o categorie fundamentala a stiintei finantelor,

legata de existenta statului si a mecanismului pietei.
Sub aspect formal, bugetul de stat este o lista de venituri si
cheltuieli ale statului, referitoare la un anumit interval de timp, de regula
un an.
Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezinta o lege care
prevede si autorizeaza veniturile si cheltuielile statului pe durata unui an.
Aceasta definire a bugetului de stat evidentiaza caracterul de act normativ
(adica necesitatea aprobarii lui în parlament), caracterul previzional (fiind
vorba de un interval de timp viitor) si caracterul obligatoriu (ca de altfel
al oricarei legi).

14
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Sub raport economic, bugetul de stat exprima în forma baneasca

relatiile economice care apar în legatura cu formarea si repartitia, cu
nivelul si evolutia produsului intern brut, dar si cu îndeplinirea functiilor
statului. Bugetul de stat reflecta optiunile de politica economica, sociala
si financiara ale statului referitoare la un interval de un an. Relatiile
economice pe care le exprima se manifesta dual, pe de o parte ca relatii de
mobilizare a resurselor banesti anuale ale statului, iar pe de alta parte ca
relatii de repartizare a acestor resurse.
În fiecare stat sunt elaborate mai multe categorii de bugete,
alcatuind un sistem al bugetelor, diferentiat ca structura de la stat la stat în
raport cu structura organizatorica a respectivului stat.
Sistemul unitar de bugete include, potrivit legii finantelor publice 4:
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale,
bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele
altor institutii cu caracter autonom. Acest sistem unitar de bugete
constituie bugetul general consolidat.
Bugetul de stat, prin componentele sale, financiara, economica,
alocativa, redistributiva si de reglare, are un rol complex in formarea
veniturilor si angajarea cheltuielilor bugetare, astfel:
 Rolul financiar se refera la formarea si utilizarea resurselor financiare
necesare statului în exercitarea functiilor sale. În acest sens rolul
financiar poate fi nuantat pe o componenta alocativa si pe o
componenta redistributiva.
 Rolul economic se refera la influentarea dezvoltarii economico-
sociale, respectiv la stimularea sau frânarea proceselor si fenomenelor
economice. Rolul economic vadeste o pronuntata componenta de
reglare a economiei nationale. Bugetul de stat detine o pondere
însemnata în mecanismul de autoreglare a sistemului economiei
nationale, mecanism în care împreuna cu pârghiile bugetare se
regasesc si cele monetare si cele ale pietelor muncii, capitalurilor,
bunurilor si serviciilor valutare.
 Rolul alocativ se refera la finantarea serviciilor publice, decurgând din
functiile pe care si le asuma statul. Continutul sau consta în
repartizarea resurselor fiecarui an bugetar pe destinatii ce rezulta din
îndeplinirea functiilor statului ca institutie suprastructurala, dar cel
putin partial, si din postura sa de agent economic.
 Rolul redistributiv are în vedere utilizarea unor parti din produsul
intern brut mobilizate prin impozite si taxe si distribuite prin
intermediul cheltuielilor pe care le face statul. Continutul acestui rol
consta în deplasarea unor cote de putere de cumparare între
componentele structurale ale societatii în general, respectiv ale
4
Legea nr. 72/1996

15
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

economiei în particular. Impozitul pe dividende, de exemplu,

afecteaza negativ puterea de cumparare a posesorilor de titluri. Adica
a unui segment de populatie despre care se poate presupune ca, facând
investitii, si-a putut asigura consumul pe care ei însisi îl considera
satisfacator sau cel putin, îl considerau satisfacator la un moment
trecut, atunci când au economisit. Din surplusul de venit generat de
investitie (dividendele) statul preia o cota, un anumit cuantum de
putere de cumparare, pe care o transfera catre alte segmente de
populatie, în general defavorizate, carora le amplifica astfel puterea de
cumparare fie prin alocatii, indemnizatii, ajutoare banesti, fie prin
suplinirea în natura a unora dintre nevoi.
 Rolul de reglare se refera la înfaptuirea politicii economice a statului,
adica la sustinerea sau promovarea unor actiuni prin însesi orientarile
bugetului sau, dimpotriva, la descurajarea unor activitati. Acest rol se
realizeaza atât prin veniturile sau cheltuielile bugetului, cât si prin
soldul acestuia.
Instrumentele fiscale cum sunt cotele de impunere, deducerile si
scutirile, termenele de plata, esalonarea sarcinii anuale pe scadente
subanuale, câtimea de plata la astfel de scadente s.a., precum si tipurile de
impozite în functiune sunt modalitati prin care se pot stimula sau frâna
activitatile economice, se poate relansa dinamica acestora în ansamblu, pe
domenii (ramuri sau pe zone/ regiuni geografice).

2.2. Impozitul – instrument in politica macroeconomica

Elementul de baza al fiscalitatii este impozitul. El a aparut si a

evoluat o data cu dezvoltarea statului.
Impozitul reprezinta o forma de prelevare a unei parti din
veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului
in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in
mod obligatoriu cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din
partea statului.
Impozitul constituie o variabila a politicii bugetare. Politicile care
privilegiaza actiunea asupra cererii globale utilizeaza impozitul ca un
mijloc de stabilizare conjuncturala.
In aceasta optica, de inspiratie keynesiana, o scadere discretionara
a impozitelor este destinata, prin intermediul cresterii venitului disponibil
al agentilor, a provoca un efect multiplicator care sa stimuleze activitatea,
in timp ce o crestere a impozitului exercita un efect invers.
Dreptul de a institui impozite il are statul si se exercita prin
intermediul puterii legislative (Parlament) care poate introduce impozite
la nivel national sau impozite locale. In prezent, conform Legii finatelor

16
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

publice, resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza

printr-un sistem unitar de bugete.
Orice act normativ prin care se instituie un impozit cuprinde:
denumirea impozitului, platitorul, obiectul, sursa, mod de impunere si
percepere, unitate de impunere, cota de impunere, termenul de plata,
facilitatile acordate la calculul si/sau plata impozitului, responsabilitatea
si drepturile platitorilor, sanctiuni.
Politica fiscala urmareste corelarea volumului veniturilor fiscale cu
volumul cheltuielilor prin adoptarea unui sistem fiscal care va raspunde
cerintelor economiei de piata si se va incheia cu introducerea impozitului
pe venitul global al populatiei.
In prima etapa a perioadei de tranzitiei au fost anulate: impozitul pe
circulatia marfurilor, impozitul pe fondul total de salarii care se calcula
diferentiat pe ramuri de activitate, adaosul de rural pentru unele bunuri de
consum ce erau destinate populatiei de la sate, contributia populatiei in
bani prin munca, contributia persoanelor fara copii, etc. In acelasi timp au
fost introduse: impozitul individual pe salarii, impozitul pe profit,
impozitul pe dividende, impozitul pe veniturile agricole ale populatiei,
impozite si taxe locale, taxa pe valoarea adaugata, accize, taxe vamale,
etc.
Prin politica fiscala promovata, România si-a armonizat legislatia
sa fiscala cu cea a statelor cu economie functionala de piata prin:
eliminarea cazurilor de dubla impunere, cresterea veniturilor fiscale fara
sporirea cotelor de impozitare, cresterea cheltuielilor bugetare corelata cu
veniturile fiscale, etc.
In cazul unei politici pe termen mai lung, impozitul este larg
utilizat pentru a orienta si stimula procesul de crestere economica. Trei
categorii predominante ale impozitului prevaleaza asupra bogatiei.
Impozitul asupra venitului „loveste” un flux de bogatie produs prin
munca. Impozitul asupra capitalului „loveste” un stoc de bogatie
acumulat sau achizitionat. Impozitul asupra cheltuielilor „loveste” un flux
de bogatie in momentul in care el paraseste patrimoniul contribuabilului
pentru a fi cheltuit.
Alegerea uneia din aceste forme de impozitare sau a proportiilor in
care ele sunt utilizate are consecinte asupra repartizarii sarcinii fiscale
intre indivizi deoarece repartitia acestor fluxuri variaza de la un individ la
altul5.
Dupa trasaturile de fond si forma impozitele pot fi directe-se
stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice-, si
indirecte- se percep cu prilejul vânzarii unor bunuri si al prestarii unor
servicii- (Anexa nr. 1).
5
Brezeanu Petre - „Fiscalitate – concepte - metode – practici”, Editura Economic`, Bucure]ti, 1999

17
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Impozitele directe tin pasul cu dezvoltarea economiei si se

stabilesc pe anumite obiecte materiale, genuri de activitati, pe venit, pe
avere, etc. Ele sunt cea mai veche forma de impunere si sunt de preferat
impozitelor indirecte datorita faptului ca sunt nominative. Ele reprezinta
un venit sigur pentru bugetul de stat fiind usor delimitate si calculate, in
schimb nu sunt agreate de platitori deoarece pot fi descurajati ca urmare
a cotelor de impunere ridicate.
Impozitele indirecte sunt stabilite in cote proportionale asupra
pretului marfurilor supuse vânzarii si a serviciilor prestate sau in suma
fixa pe unitatea de masura a marfurilor. In felul acesta se creaza falsa
impresie ca impozitele indirecte ar fi suportate in masura egala de catre
toate categoriile sociale si ca, sarcinile fiscale s-ar repartiza in mod
echitabil. In realitate, repartizarea impozitelor indirecte pe subiectele
impozabile are loc nu pe baza veniturilor realizate, ci in functie de
consumul personal al fiecarui membru al societatii. Datorita discrepantei
dintre marimea veniturilor diferitelor categorii sociale, facând raportul
intre veniturile si cheltuielile diferitelor grupe de populatie, se constata ca
impozitele indirecte au un pronuntat caracter regresiv. Cu cât o persoana
obtine venituri mai mici, cu atât suporta un impozit indirect relativ mai
mare deoarece fiecare persoana are nevoie aproximativ de aceleasi
produse. Aceasta presupune ca persoanele cu venituri mici si mijlocii
suporta in fapt greul impozitelor indirecte.
Caracterul inechitabil al impozitelor indirecte rezulta si din faptul
ca ele nu prevad un minimum de venit neimpozabil, nu cuprind inlesniri
pentru cei care au copii sau alte persoane in intretinere (in acest din urma
caz impozitul indirect suportat este si mai mare, deoarece au nevoie de
mai multe produse).
Mai multi economisti din diverse tari au subliniat caracterul injust,
regresiv si inechitabil al impozitelor indirecte, au relevat ca aceste
impozite avantajeaza pe cei cu venituri mari, care pentru existenta lor nu
cheltuie intregul venit, realizeaza economii ce nu sunt impozabile; aceste
impozite provoaca greutati mari familiilor mai sarace comparativ cu cele
bogate.
In timp ce impozitele directe se cunosc de catre platitori,
impozitele indirecte nu sunt cunoscute de catre cetateni in ceea ce
priveste marimea lor, ele fiind camuflate in preturi, fara ca platitorul sa-si
dea seama, sa observe, sa simta ca plateste si impozitul indirect.
Alti economisti sustin impozitele indirecte ca resurse importante
ale bugetului statului, deoarece fiind incluse in preturile bunurilor de larg
consum se suporta treptat de catre consumatori.
In ceea ce priveste structura veniturilor fiscale, in tarile dezvoltate,
impozitele directe (pe venit si pe avere) procura 2/3 din veniturile fiscale,

18
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

iar cele indirecte (pe bunuri si servicii) doar 1/3; pentru tarile in curs de
dezvoltare raportul este invers.
Intr-o economie dezvoltata si diversificata sistemul fiscal este
intr-o continua restructurare si innoire, modernizare si perfectionare,
pentru a face fata cerintelor sociale si economice.
In perioadele când economia inregistreaza un curs ascendent,
impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, in schimb in
perioadele de declin economic, de criza si de recesiune, impozitele
indirecte pericliteaza veniturile bugetare ale statului; conduc la deficite
bugetare, fapt ce determina recurgerea la impozite si taxe extraordinare.
Cu alte cuvinte impozitele indirecte manifesta o stabilitate sporita fata de
conjunctura economica.
In România, impozitele directe au constituit mult timp principalul
tip de impozite aducatoare de venit la buget, dar in ultima perioada,
politica bugetara a marcat o schimbare, tinzând spre o impozitare a
produsului final, deci spre impozite indirecte.
In tabelul alaturat se observa structura resurselor financiare publice
din impozite directe si indirecte.
Venituri totale fiscale Venituri din Venituri din impozite
impozite directe indirecte
1991 100,00 56,51 43,49
1992 100,00 59,05 40,95
1993 100,00 50,57 49,43
1994 100,00 52,42 47,58
1995 100,00 50,51 49,49
1996 100,00 48,25 51,75
1997 100,00 48,32 51,68
1998 100,00 31,30 68,70
1999 100,00 28,20 71,80
2000 100,00 17,90 81,00
2001 100,00 30,62 69,38
2002 100,00 27,20 72,80
Tabelul nr. 1.3 - Ponderea impozitelor directe si indirecte in total venituri
fiscale in perioada 1991- 2002

Evolutia in structura impozitelor si taxelor in beneficiile totale se

poate reda printr-o analiza facuta pe perioada 1 ianuarie-30 septembrie a
anilor 1998 si respectiv 1999 aceeasi perioada.
%
Denumire indicator 1 ian. – 30 sept. 1998 1 ian.-30 sept. 1999
Impozit pe profit 16,7 17,7
Impozit pe salarii 15,2 8,9

19
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

TVA 32,6 33,3

Accize 12,0 16,7
Taxe vamale 7,2 8,1
Venituri din capital 5,9 7,6
Alte impozite si taxe 10,4 7,7
Tabelul nr. 1.4 - Evolutia impozitelor si taxelor in beneficii totale

Daca facem o analiza in structura veniturilor bugetului de stat pe

1998 si 1999 a principalilor indicatori pentru venituri directe (profit si
salarii), venituri indirecte (TVA, accize, taxe vamale), prezentati in
tabelul nr. 1.5 cu pondere conform graficului anexat, se pot trage
urmatoarele concluzii:
 Impozitul pe salarii cunoaste o usoara scadere de la an la an,
datorita eforturilor de reducere a impozitului; in ultimii trei ani impozitul
pe salarii a ocupat locul doi din totalul impozitelor directe.
 Impozitul pe profit, sursa importanta de venituri la bugetul de
stat, cunoaste o usoara crestere. In perioada 1991-1999 impozitul pe
profit a fost supus unor numeroase reglementari legislative, rezultatul
practic al acestei politici a fost defavorizarea unor categorii de societati
grupate pe criterii arbitrare, pe anumite perioade, ducând in final la
renuntarea la notiunea de contribuabil mic si mare din punct de vedere
fiscal.

miliarde lei
Denumire indicator 1998 1999 2000 2001 2002
Impozit profit 11010,0 11245,0 13401,0 25367,0 32905,0
Impozit pe salarii 8380,0 8272,6 4324,0 5846,0 5019,7
TVA 25491,0 28016,0 43985,0 49856,2 62163,5
Accize 12841,0 17613,0 32018,0 31562,0 38252,0
Taxe vamale 4515,0 9074,0 10125,0 10409,0 9506,0
Alte venituri fiscale 2757,5 4063,9 3810,0 21628,7 20161,9
Total venituri fiscale 65024,5 78287,5 107663,0 144668,9 168008,1

20
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Tabelul nr. 1.5 - Participarea principalelor impozite directe si indirecte

in total venituri fiscale la bugetul de stat in perioada 1998 – 2002

Alte venituri 1998

fiscale

Taxe vamale Impozit profit

Impozit pe salarii
Accize
TVA
TVA
Accize
Impozit pe salarii Taxe vamale
Impozit profit Alte venituri fiscale

1998

Alte venituri 1999

fiscale
Taxe vamale Impozit profit

Accize Impozit pe salarii

TVA
TVA
Accize
Impozit pe Taxe vamale
salarii
Alte venituri fiscale
Impozit profit

1999

Alte venituri
fiscale
2000

Taxe vamale
Impozit profit
Accize Impozit pe salarii
TVA
TVA
Accize
Impozit pe
salarii Taxe vamale
21
Impozit profit Alte venituri fiscale

2000
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Alte venituri
fis cale

2002
Tax e vamale

Impozit profit
Acc iz e

Impozit pe salarii
TVA TVA
Accize
Impozit pe
salarii Taxe vamale
Alte venituri fiscale
Impozit profit

2002

Alte venituri 2001

fiscale
Taxe vamale Impozit profit
Accize Impozit pe salarii
TVA
TVA
Accize
Impozit pe
Taxe vamale
salarii
Alte venituri fiscale
Impozit profit

2001

Grafic nr. 1.3 - Reprezentarea principalelor impozite directe si indirecte

in total venituri fiscale la bugetul de stat pe anii 1998,1999,
2000, 2001, 2002

Daca analizam nivelul acestui venit pe mai multi ani, se observa

cotele scazute in anul 1993 si 1996, in procent, probabil si datorita
evaziunii fiscale.
miliarde lei
An Total venituri Total venituri din
impozit pe profit %
1991 496,78 104,87 21,11
1992 1363,88 315,68 23,15

22
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

1993 3792,35 750,34 17,79

1994 8860,12 1904,14 21,49
1995 12888,29 2791,28 21,66
1996 18372,80 3517,26 19,14
1997 42257,06 10384,00 24,57
1998 75417,30 11010,00 14,59
1999 86884,40 11245,00 12,90
2000 112188,30 13401,00 11,94
2001 153092,40 25367,00 16,56
2002 178422,00 32905,00 18,44
Tabelul 1.6 - Ponderea impozitului pe profit in total venituri la bugetul
de stat in perioada 1991 – 2002

România se numara printre tarile europene cu cote moderate de

impozit pe profit, dar din punct de vedere al metodologiei de calcul,
legislatia româneasca nu este aliniata la legislatia fiscala europeana.
 Taxa pe valoare adaugata - este cel mai important impozit
indirect din punct de vedere al randamentului fiscal (ca pondere mare in
PIB) si inregistreaza in ultimii ani o crestere substantiala.
In tara noastra acest impozit a fost introdus la 1 iulie 1993 prin lege
când s-a renuntat la impozitul pe circulatia marfurilor si de atunci si pâna
in prezent au fost nenumarate cautari de a gasi solutia optima privind
aceasta impozitare.
Taxa pe valoarea adaugata este de fapt un impozit indirect asupra
consumului, cu caracter general, care se aplica o singura data produselor
in cascada, indiferent daca sunt bunuri de consum sau mijloace de
productie, ca si executarilor de lucrari si prestarilor de servicii.
Practic, TVA se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de
vânzare si pretul de cumparare, respectiv numai asupra a ceea ce se
numeste valoare adaugata de catre fiecare agent economic, participant la
procesul de productie si de circulatie a bunurilor respective.
TVA este de fapt un impozit pe cifra de afaceri neta, colectat
asupra vânzarilor in faza de productie, in comert, precum si asupra
importurilor.
TVA se calculeaza prin aplicarea unor cote la o baza care nu o
cuprinde pe aceasta. Astazi in România exista cota unica de TVA de
19%. De mentionat ca acest impozit este suportat in intregime de
consumatorul final al bunurilor si serviciilor, adica de cel care intrerupe
lantul circulatiei acestora.
 Accizele, care sunt o forma a taxelor de consumatie (forma de
impozit indirect) foarte raspândite in tarile cu economie de piata, incluse

23
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

in pretul de vânzare al marfurilor importate, sau produse si realizate

(vândute) in interiorul tarii, apreciate a nu fi de stricta necesitate in
consumul populatiei. Accizele sunt impozite indirecte pe „lux si vicii”.
In timp ce taxa pe valoarea adaugata se percepe la vânzarea tuturor
marfurilor, fie ele bunuri de consum sau mijloace de productie, accizele
sunt taxe de consumatie care se percep pe produse considerate de lux si
care nu sunt strict necesare tuturor categoriilor de cetateni dintr-o tara.
Accizele au luat o mare dezvoltare dupa cel de-al doilea razboi
mondial, reprezentând unul dintre cele mai importante venituri ale
bugetelor statelor contemporane, inclusiv România. In unele tari accizele
ajung pâna la 50% din veniturile bugetului de stat.
Pe plan financiar accizele constituie un mijloc de procurare a
resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor si constituirii
fondurilor bugetare.
S-au intensificat preocuparile pe linia utilizarii intr-o mai mare
masura a accizelor ca instrument de protejare a mediului natural, de
infaptuire a unor obiective sociale.
Astfel cresterea consumului de alcool si efectele nocive ale
acestuia au condus la concluzia ca taxele de consumatie de alcool nu sunt
folosite in suficienta masura ca mijloc de frânare a consumului de alcool.
Acelasi lucru se intâmpla si cu cresterea consumului de tutun si cu
efectele nocive ale acestuia.
 Taxele vamale – reprezinta teoretic un instrument pentru
protejarea de catre stat, a agentilor economici din tara, impotriva unor
importuri, concurând in mod nejustificat produsele autohtone. In
România ca urmare a perspectivei de aderare la Uniunea Europeana,
taxele vamale au fost treptat eliminate la majoritatea importurilor
provenite din tarile membre ale UE precum si din tarile cu care tara
noastra are incheiate tratate comerciale cu clauze de favorizare a
exporturilor reciproce.
Taxele vamale sunt sumele ce se incaseaza de organele vamale
pentru importul si tranzitul de marfuri. Prin taxe vamale statul poate
proteja economia nationala.
Taxele vamale de import sunt cele mai frecvente si au rolul de a
alimenta bugetul statului cu venituri, de a limita, intr-o anumita masura,
importul de marfuri, si deci, de a micsora posibilitatea ca marfurile
indigene sa fie concurate de cele straine. Ele pot constitui uneori o
adevarata bariera vamala ce nu permite patrunderea marfurilor straine pe
piata unei tari.
Unele state acorda altor state avantaje deosebite cu privire la
comertul exterior, stabilindu-se si taxe vamale de import preferentiale,
mai scazute pentru marfurile importate din tarile respective.

24
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

La propunerea motivata a Ministerului Comertului, Ministerul

Finantelor poate stabili suprataxe vamale de import cu caracter temporar
in cazurile in care anumite importuri de marfuri pot prejudicia grav
productia interna a marfurilor respective. Suprataxele vamale de import
se aplica pâna la eliminarea influentelor negative rezultate din importuri,
avute in vedere la instituirea lor. Instituirea acestor suprataxe se face la
cererea fundamentata a ministerelor, agentilor economici sau a
asociatilor de agenti economici interesante.
In unele situatii statul poate institui taxe vamale de export care
sunt folosite ca mijloc de impiedicare a exportului de materii prime, de
stimulare a prelucrarii lor in tara si valorificarea lor la export ca produse
finite, acestea constituind si o sursa de procurare a unor venituri bugetare.

2.3. Economia subterana româneasca si implicatiile acesteia in

politica macroeconomica

„Economia subterana ramâne inainte de toate un semn al neputintei

guvernului. Nu e o exagerare sa spui ca economia subterana in România
reprezinta (aproape) tot ce e putred in economia româneasca.”6
Economia subterana este un termen, care include atât productia,
consumul si distributia de bunuri si servicii ilegale, care nu fac parte din
estimarea produsului intern brut, cât si activitati economice legale, care
nu sunt raportate fiscului si se sustrag impozitarii. Se pot mentiona doua
procedee prin care contribuabilii isi manifesta rezistenta lor in fata
prelevarilor obligatorii :
• economia subterana releva diferite forme de activitati care au
drept caracteristica comuna sustragerea de la orice forma de prelevare
obligatorie. Un exemplu in acest sens este munca la negru;
• evaziunea internationala reflecta interesul anumitor
intreprinderi spre tarile unde legislatiile fiscale si sociale le sunt
favorabile, pentru a deschide filiale in tari in care conditiile de salarizare
si cheltuielile fiscale si sociale sunt mai avantajoase. Evaziunea este
facilitata si incurajata de existenta zonelor libere care sunt enclave
teritoriale ce beneficiaza de extrateritorialitatea vamala si care scapa, total
sau partial legislatiilor nationale.
Economia subterana include activitati ilegale (trafic, coruptie etc.)
dar si legale, care nu sunt luate in considerare de catre contabilitatea
nationala sau nu sunt declarate pentru plata obligatiilor sociale si fiscale
(frauda fiscala, munca clandestina).
6
The Economist, 4 aprilie 1998

25
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Economia ascunsa se refera la intreaga productie legala

neinregistrata de organele administrative si fiscale si neraportata lor de
catre agentii economici pentru :
- evaziunea impozitelor pe venituri ;
- evaziunea contributiilor de asigurari sociale ;
- nerespectarea legii in privinta salariului minim, numarului de ore
lucrate etc. ;
- necompletarea chestionarelor administrative fiscale sau statistice.
Pentru estimarea evaziunii fiscale se folosesc sursele de date
financiar-contabile si fiscale de la organele de control ale Ministerului
Finantelor Publice. 
Pâna in prezent, statisticienii români au incercat estimarea
evaziunii fiscale si a muncii desfasurate „la negru¨. In România exista
doua tipuri paralele de activitati economice: economia oficiala sau „la
vedere”, slabita si fragila dupa o decada de crestere reala negativa si o
suma de activitati economice subterane cu un caracter stabil, aflate într-o
perioada de expansiune. Datele concrete confirma ritmul de crestere mai
robust al economiei subterane fata de cel al economiei „la vedere”.
Activitatile economice subterane exista in mai toate tarile lumii, si
au de obicei aceleasi cauze: sisteme de impozitare necorespunzatoare,
interferenta excesiva a statului in economie si lipsa de coordonare a
politicilor economice.
In România acest fenomen exista de o perioada indelungata de
timp, asa cum rezulta din studiul estimativ asupra economiei subterane
pentru perioada 1993 – 19987. Valoarea agregata medie pentru aceasta
perioada este de peste 22% din economia formala sau 18% din totalul
activitatilor economice desfasurate pe teritoriul românesc (economia
oficiala plus cea subterana). Importurile au constituit intotdeauna o parte
substantiala a activitatilor subterane, reprezentând in medie 58%. Intre
1995 si 1997, rata de crestere a economiei subterane a scazut de la
aproximativ 56.6 % la 12.6 %.
Economia reala a continuat sa se restrânga de-a lungul anilor a90
ajungând la 75% din valoarea PIB-ului anului 1989. Folosind indicele
pretului de consum (IPC) pentru determinarea valorilor reale comparativ
cu anul 1989, nivelul este de 70%.
In 1998 produsul economiei oficiale reale a fost de 8.104 miliarde
lei, in timp ce piata interna subterana a inregistrat 1.374 miliarde lei in
valori actualizate. In acelasi an, nivelul importurilor in economia oficiala

7
Studiu estimativ asupra economiei subterane române]ti ]i implica\iile acesteia [n politica
macroeconomic`, 1999, elaborat de un colectiv de speciali]ti din cadrul Departamentului Trezoreriei
SUA , acreditat s` colaboreze cu Ministrul Finan\elor din România, sub conducerea prof. dr. Richard
French publicat pe sit-ul ccir.ro/press/rom/mesager/arhiva

26
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

a fost de 2.371 miliarde lei, comparativ cu 2.653 miliarde totalizând

importurile subterane, sau cu 11,9 % mai putin.
De exemplu, activitatea economica subterana (piata interna plus
importurile) in 1998 a reprezentat 49,08% din produsul intern brut.
Importurile subterane au reprezentat aproximativ o treime sau 33% din
produsul oficial iar piata interna subterana 17%. In cazul in care
activitatea economica subterana e raportata la valoarea totala a
activitatilor economice desfasurate in România (economia oficiala plus
cea subterana), nivelul este de 32,7%.
Pe parcursul perioadei 1990-1998, cresterea medie reala a
economiei oficiale (valorile curente actualizate cu ajutorul indicilor
anuali, fie IPC sau deflatorul PIB) a inregistrat o rata mai mica de –1%
anual. Cu toate acestea, intre 1993 si 1998, rata de crestere a economiei
oficiale a fost de –3,6%, datorata nu in ultimul rând cresterii deficitului
comercial. In aceasi perioada, economia subterana (piata interna plus
importurile) a crescut cu peste 400% (de la 796,53 miliarde lei, in 1993,
la 4.028,14 miliarde lei in 1998). In 1998, rata reala medie anuala a
economiei subterane a fost de 82,9%, comparativ cu cea a economiei
oficiale de –9,5%.
Intre 1993 si 1998, importurile „la vedere” au reprezentat 33,4%
din produsul economiei oficiale, in timp ce in economia subterana,
importurile s-au ridicat la peste 55%. Rata de crestere a importurilor
subterane a fost de aproximativ 68% pe an, sau 17% trimestrial. In acelasi
timp, importurile oficiale au crescut cu aproximativ 10% pe an, respectiv
2,5% pe trimestru. Intre 1993 si 1998, piata interna subterana a crescut
trimestrial in termeni reali cu 8,5%, fata de piata interna „la vedere”, a
carei rata medie trimestriala a fost de 3,7%.
Economia subterana reprezinta 32,7% din totalul activitatii
economice desfasurate in România in 1998.
Implicatiile macroeconomice pot fi:
• economia subterana submineaza alocarea optima a resurselor
datorita deformarii preturilor si a veniturilor comparativ cu economia
oficiala, fapt care conduce la diminuarea produsului real si la inrautatirea
situatiei economice a tarii pe ansamblu; ea emite semnale eronate
factorilor de decizie si induce astfel strategii macroeconomice inadecvate.
• datorita economiei subterane, creste posibilitatea subestimarii
somajului, creând astfel o imagine ambigua a fortei si a pietei de munca.
• in general, activitatile economice subterane nu beneficiaza de
avantajele economiei la scara si nu au acces la pietele de capital,
mentinându-se astfel nivelul scazut al productivitatii si al salariilor, a nu
se exclude posibilitatea ca o persoana sa fie angrenata concomitent atât in
activitati economice legale cât si subterane.

27
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

• politicile guvernamentale esuate (cumpararea, dotarea si

administrarea firmelor neproductive, supravegherea si supervizarea slaba
a institutiilor financiare, adoptarea de strategii de piata iesite din uz,
precum si cultivarea favoritismului si a coruptiei) conduc si ele la rândul
lor la scaderea productivitatii, a salariilor, a interesului fata de munca si
submineaza increderea publicului in capacitatea de guvernare. Se amâna
astfel crearea de piete eficiente pentru intermedierile financiare si a unor
structuri de piata industriala competitive. Mai mult, odata cu cresterea
nesigurantei economice, creste si riscul investitiilor straine in tara.
Analistii economici sunt de parere ca si in tarile puternic dezvoltate
cauzele principale ale dezvoltarii economiei subterane o constituie
impozitele ridicate si interferenta excesiva a statului in economie.8

3. Ce este impozitul pe venitul global ?

Pe plan international in ultimele decenii se constata in majoritatea

tarilor dezvoltate trecerea de la impunerea separata a veniturilor
persoanelor fizice la impunerea globala cumulativa a acestora, fapt ce
constituie o adevarata reforma fiscala si in tara noastra.
In Europa, impozitul pe venitul global a fost instituit pentru prima
data in Franta, in 1914, de catre ministrul de finante Caillaux si a fost pus
in aplicare doi ani mai târziu, ca un impozit personal, progresiv, ca o
completare a altor opt impozite elementare si proportionale.
In România impozitul pe venitul global s-a legiferat pentru prima
data in 1921, la propunerea ministrului Nicolae Titulescu, insa a fost pus
in aplicare in anul 1923 de catre Vintila Bratianu. Impozitul pe venitul
global, unifica toate contribuatiile directe, veniturile din tara si strainatate
obtinute de orice locuitor cu resedinta in România pe o perioada mare de
6 luni (exceptie facea Regele, personalul consular din strainatate si
diplomatic).9
Impozitul pe venitul global a fost vazut atât de catre Caillaux cât si
de Bratianu, ca un instrument prin care „sarcinile sa nu apese orbeste
asupra tuturor contribuabililor, ci sa se repartizeze asupra fiecaruia in
raport cu mijloacele sale.”10
Actualul impozit pe venit global este o forma moderna si elastica
de impozitare si reprezinta suma datorata de o persoana fizica pentru
veniturile realizate intr-un an fiscal determinata prin aplicare cotelor de
impunere asupra venitului anual global impozabil.
8
The Economist, 3 mai 1997.
9
Dup` Constantin C. Georgescu „Legea pentru unificarea contribu\iilor directe” ]i pentru [nfiin\area
impozitului pe venit global – Curierul judiciar, Bucure]ti, 1923
10
Iulian V`c`rel – „Politici fiscale ]i bugetare [n România 1990-2000”, Editura Expert, 2001

28
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Trecerea României spre o economie functionala de piata precum si

alinierea la fiscalitatea europeana comunitara a determinat luarea unor
decizii strategice privind globalizarea veniturilor populatiei in vederea
determinarii impozitului datorat statului.
El are drept scop:
- repartizarea dreapta a sarcinilor;
- uniformitatea impunerii prin inlaturarea inechitabila a cotelor de
impozit diferite in functie de felul venitului si deci la venituri egale,
impozitele platite la bugetul de stat si local sa nu fie diferite;
- sa confere o garantie democratiei;
- sa ofere o terminologie simpla si usoara de inteles;
- principiile de reglementare sa fie transparente, sistemice si sa se
orienteze dupa principiile unui stat de drept.
Legea impozitului pe venit trebuie sa raspunda la intrebarile din
schema nr. 1.1:

1. Impunere personal`
necondi\ionat`

Cine • impunerea personal`

• obiectul impunerii
Ce ?

Cum • stabilirea impunerii

Cât ? • tarifele

• scaden\a, perceperea,
Când

29
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

2. Impunere personal`
condi\ionat`

Schema nr. 1.1 – Cerintele impozitului pe venit

In prezent in România veniturile realizate de persoanele fizice si

juridice sunt impozitate separat in functie de categoria venitului.
Impozitul este stabilit de catre organele fiscale prin aplicarea unor cote de
impozite asupra venitului impozabil.
Studiile intreprinse asupra legislatiei privind impozitul pe venitul
global din Franta, tara cu economie de piata dezvoltata, ne permit sa
facem aprecieri si comparatii, sa determinam avantaje, sa exprimam
opinii, asupra elementelor comune componente ale acestui impozit.
Acestea se refera la subiectul impozitului, platitorul impozitului, locul
impunerii, obiectul impunerii, stabilirea bazei de calcul si a impozitului,
adica raspunsurile la intrebarile din schema precedenta. Implementarea
impozitului global in România a avut ca reper tari cu traditie in domeniu,
precum Franta si Spania, experienta acestora fiind un ghid pentru
specialistii români.
Impozitul pe venit instituit prin Ordonanta nr. 73/1999, publicata
in Monitorul Oficial nr. 419/31.08.1999, intrata in vigoare incepând cu
data de 1 ianuarie 2000, iar potrivit acesteia impozitul pe venitul anual
global se calculeaza asupra venitului anual global impozabil compus din
veniturile nete realizate din activitati independente, din salarii, din
cedarea folosintei bunurilor, profesii liberale, venituri agricole, dividende
si dobânzi, câstiguri de capital, pensii, precum si a veniturilor de aceeasi
natura realizate din strainatate, obtinute de persoanele fizice române, din
care se scad pierderile fiscale reportate si deducerile personale.
Exceptie fac veniturile a caror impunere se realizeaza prin retinere
la sursa, impozitul retinut fiind considerat impozit final.
O data cu intrarea in vigoare a acestei ordonante, Legea 32/1991
privind impozitul pe salarii republicata si completata, se abroga,
prevederile referitoare la impozitarea dividendelor cuvenite persoanelor
fizice, prevederile referitoare la impozitarea in functie de cifra de afaceri
din anul precedent pentru veniturile persoanelor fizice, ale asociatiilor
familiale si ale intreprinderilor mici si mijlocii fara personalitate juridica,
si alte contributii a caror retinere este realizata prin stopaj direct la sursa
sunt preluate in legislatia privind impozitul global.

30
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Daca comparam acest impozit pe venit cu sistemul de impunere pe

fiecare categorie de venit acesta are avantajul includerii in baza de
impunere a tuturor veniturilor.
Ratele de impozitare cresc progresiv prin cumularea veniturilor
având un efect favorabil pentru stat dar nu si pentru contribuabil.
Legislatia prevede o deducere personala de baza precum si o serie de
deduceri suplimentare pentru persoanele aflate in intretinere.
Din cele prezentate rezulta ca impozitul pe venit are doua
motivatii:
- asigurarea surselor de formare a veniturilor bugetare;
- asigurarea standardului de viata pentru care Guvernul stabileste anual
norme valorice de venituri minime pentru contribuabili.
Actuala trecere la impozitul pe venitul global reprezinta o strategie
fiscala de pregatire a aderarii României la Uniunea Europeana, dar oricâta
presiune s-ar face din afara tarii pentru a se adopta o solutie sau alta la o
problema a tranzitiei, pâna la urma cei care o adopta si o pun in opera
sunt factorii interni.11
Dar nu trebuie uitat ca „fiecare pas inainte contine o deficienta care
poate fi corectata doar facând un alt pas inainte.12”
In practica, apar situatii care fac necesare diferentieri fiscale pentru
a stimula o anumita activitate sau o anumita categorie de contribuabili
defavorizati, ca de exemplu:
-stimularea gospodariilor si asociatiilor agricole, prin reduceri sau
scutiri de impozit, sa sporeasca productia agricola vegetala si animala,
pentru ca intr-un termen scurt sa se poata ajunge la securitatea alimentara,
la aprovizionarea industriei usoare cu materiile prime de care are nevoie,
oferta de produse agroalimentare la export, asigurarea imbunatatirii
conditiilor de trai ale populatiei.
-incurajarea tuturor detinatorilor de disponibilitati banesti, oricât de
mici ar fi ele, sa le pastreze in circuitul economic, incredintându-le spre
pastrare si fructificare casei de economii sau altor banci ori prin plasarea
aceastora in hârtii de valoare pe piata de capital. Acestea, prin scutirea de
impozite a dobânzilor, dividendelor sau prin impunerea lor cu cote
reduse.
-diferentierea sarcinii fiscale in functie de marimea veniturilor ce
revin in medie pe un membru al familiei contribuabilului si de statutul
social al acestuia: necasatorit, divortat, vaduv, casatorit fara copii,
casatorit cu copii sau având alte persoane in intretinerea sa, astfel incât si
cei cu venituri modeste sa poata duce o viata decenta.

11
Dinu Marin – „Economie contemporan`. Ce este globalizarea ?”, Editura Economic`, Bucure]ti,
2000
12
George Soro] – „Alchimia finan\elor”, 1987

31
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

Trecerea la impozitul pe venit global impune determinarea

venitului net global impozabil, adica materia impozabila propriu-zisa si
anume toate veniturile in bani si natura realizate intr-un an fiscal de catre
un contribuabil din care se scad cheltuielile deductibile.
In alte tari, sunt precizate prin legislatie o multime de categorii de
cheltuieli deductibile si limitele acestora cum ar fi in Franta, Norvegia,
Grecia, Germania, Spania, etc.
In Franta, cheltuielile profesionale sunt fixate, de regula, forfetar
la 10% din salariu. Pentru pensii si rente viagere, cu titlu gratuit,
deducerea maxima de 10% este plafonata la 29300 FF pentru totalitatea
pensiilor incasate de un contribuabil.
In Portugalia, din venitul total net al contribuabilului se deduc
cheltuielile pentru sanatate nelimitat si cheltuielile pentru educatie,
dobânzile la datoria contractata pentru achizitionarea, constructia sau
ameliorarea imobilelor de locuit; primele la asigurarile de viata, sanatate
sau accidente personale, in anumite limite, stabilite in functie de starea
civila a contribuabilului.
In Grecia, sunt deductibile primele de asigurare de viata, deces,
accidente si cele aferente asigurarilor de sanatate. Aceste cheltuieli sunt
neimpozabile in anumite limite cum sunt: o parte din chiria aferenta
locuintei principale; o parte din chiria platita pentru cazarea copiilor aflati
in intretinerea contribuabilului care frecventeaza o scoala sau o facultate
greaca recunoscuta; o parte din cheltuielile cu chiria aferenta locuintei de
vacanta si cu sejurul intr-o statiune sau in mediul rural; o parte din
cheltuielile cu frecventarea gradinitelor, creselor sau a scolilor. Separat de
cheltuielile mentionate, se mai deduc pe baza de acte justificative, si
unele cheltuieli personale:
- cheltuieli medicale si de spitalizare a contribuabilului si a persoanelor
aflate in intretinerea sa;
- pensia alimentara datorata celuilalt sot sau copiilor;
- cotizatiile obligatorii datorate caselor de asigurari sociale;
- donatiile constând in imobile sau in bani facute in favoarea statului;
- donatiile in bani facute institutiilor de utilitate publica fara scop
lucrativ, bisericilor, etc;
- retinerile din salarii sau pensii varsate la dispozitia organizatiilor
sindicale, precum si depunerile la banci, case de economii postale,
casa de depuneri si consemnatiuni, etc;
- dobânzile aferente imprumuturilor, datoriilor sau aconturilor si altele
asemanatoare.
In Germania, se calculeaza scazaminte pentru persoane in vârsta
aflate la pensie, pentru copii aflati in intretinere, pentru persoanele

32
 Sistemul fiscal in Romania in conditiile economiei de piata

singure si care au cel putin un copil care traieste sub acelasi acoperis cu
contribuabilul si un scazamânt general.
In Spania, nu se acorda exonerari de impozit cu caracter
individual13.
La legiferarea impozitului pe venitul global in România,
fiscalitatea a devenit excesiva datorita conditiilor concrete ale economiei.
Nu exista nici o obligatie internationala a României care sa determine
Guvernul sa procedeze, intr-un anumit mod si de aceea nu trebuiesc
copiate solutii adoptate de alte tari daca nu se portivesc etapei actuale de
tranzitie spre economia de piata in România.

13
Iulian V`carel – „Studii referitoare la problemele economico-financiare ale tranzi\iei – Politici fiscale
]i bugetare [n România 1990-2000”, Editura Expert, 2001

33