Sunteți pe pagina 1din 2

SOLDUL - ARTICULATIA COXOFEMURALA

Soldul este articulatia proximala a membrului inferior ce leaga femurul de bazin. Este
greu reperabil datorita faptului ca este inconjurat de mase musculare importante.
Stabilitatea sa si forta musculaturii sale sunt necesare statiunii bipede si mersului.
Numeroasele tehnici corporale necesita insa in mod egal si o amplitudine mare a
miscarii in aceasta articulatie suplinita si prin regiunile supraajacente (lombopelvine) sau
subajacente (genunchi, picior). De aici importanta cunoasterii acestei articulatii pentru a o
putea solicita intr-o maniera izolata.
Suprafetele articulare ale articulatiei coxofemurale
La nivelul osului coxal se gaseste acetabulul sau cavitatea cotiloida, o cavitate ce
reprezinta 1/2 de sfera situata pe fata externa a coxalului, la nivelul jonctiunii ilion /ischion /
pube.
Suprafata articulara pentru femur nu ocupa decat o parte din acetabul, fiind
reprezentata de o suprafata semilunara. Suprafata cea mai profunda a cavitatii nu e
articulara si este ocupata de ligamentul rotund. Acetabulul are o orientare spre exterior,
anterior si in jos. Privind dintr-o incidenta anterioara se observa ca partea superioara a
acetabulului este oblica raportata la cea orizontala. Cu cat aceasta oblicitate este mai mare
cu
atat capul femural este mai stabil in articulatie. Aceste date variaza individual si in functie
de
varsta.
La nivelul femurului se gaseste capul femural (2/3 dintr-o sfera de circa 5 cm
diametru). Este acoperit de cartilaj hialin, in afara unei mici suprafete in 1/4
posteroinferioara
unde se insera ligamentul rotund. Capul femural se sprijina pe colul femural. Privit anterior
acesta prezinta o oblicitate de sus in jos si dinspre interior spre exterior. Privit superior este
oblic spre anterior si spre exterior. Aceste orientari ca si lungimea colului prezinta variatii
individuale.
Articulatia este completata printr-un inel de fibrocartilaj care adera pe marginea
acetabulului. El mentine capul femural in articulatie crescand stabilitatea articulatiei. Are o
forma prismatic triunghiulara. Cele doua suprafete articulare realizeaza o unire articulara
foarte stransa. In pozitie anatomica insa capul femural nu este complet acoperit de cavitatea
cotiloida, partea sa anterioara ramane descoperita. Ea se acopera insa complet in pozitie de
flexie la 90. Pozitia in care cele doua suprafete articulare au maximum de contact este o
combinatie de flexie, abductie, rotatie externa. Este pozitia pe care o luam in mod spontan
pentru a realiza repausul articular.
Asa cum s-a aratat anterior axa colului femural formeaza cu axa diafizei un unghi de
135 numit unghi de inclinatie:
- un col mai inclinat formeaza un unghi mai mic de 135 si se numeste coxa vara;
- el limiteaza mai rapid miscarea de abductie;
- un col mai putin inclinat formeaza coxa valga. El va permite o miscare de abductie
mai ampla.
Vazut de sus colul apare oblic formand unghiul de declinatie (10 - 12). Un col cu un
unghi de declinatie redus permite o buna acoperire a capului femural de catre cavitatea
cotiloida in pozitie anatomica. Aceasta dispozitie osoasa permite capului femural sa ramana
acoperit chiar in rotatie externa. Un col cu un unghi de declinatie mare dinpotriva determina
un cap femurral putin acoperit in pozitie anatomica si este efectiv descoperit in rotatia
externa
pe care o limiteaza.
Curburile colului influenteaza in mod egal amplitudinea miscarilor in articulatia
coxofemurala. De exemplu un col foarte concav (frecvent corespunzator unui col lung)
permite o buna abductie si rotatie externa. Un col putin concav (corespunzator unui col
scurt)
se opune rapid marginii cavitatii cotiloide si limiteaza miscarile.

Se observa astfel ca exista la nivelul articulatiei coxofemurale o predispozitie la


amplificarea sau limitarea miscarilor deja inscrise in forma osoasa. Aceasta observatie
este importanta raportata la tehnicile care au o mare amplitudine de miscare in articulatia
coxofemurala. Astfel persoanele la care dispozitia osoasa limiteza miscarile risca pentru
efectuarea lor o fortare a articulatiei supraajacente (coloana lombara ) sau subajacente
(genunchi).
Mijloace de unire ale articulatiei coxofemurale
- Capsula si ligamente Capsula se atasaza: pe osul iliac, pe marginea cavitatii cotiloide iar pe femur in
jurul colului (la distanta de suprafata articulara).
Este foarte rezistenta si este intarita prin ligamente mai ales in partea anterioara
unde gasim trei fascicule dispuse in N, formand:

ligamentul iliofemural cu doua fascicule (iliopretrohanterian si

ilioposttrohanterian)

ligamentul pubofemural;
ligamentul capului femural (ligament rotund).

Exista si ligamente posterioare dispuse in spirala, mai putin rezistente, ca si fibre


circulare profunde intarind zona centrala a capsulei. De altfel capsula ocupa in intregime
fata
anterioara a colului femural in timp ce din fata posterioara a acestuia ocupa numai 2/3
mediale. Deci o fractura in 1/3 laterala a colului femural va fi intercapsulara in partea
anterioara si extracapsulara in partea posterioara, iar trohanterul mare si mic raman in afara
insertiei capsulei. De asemenea insertia capsulei la distanta de col permite efectuarea unor
miscari ample si variate.
Comportarea ligamentelor articulare coxofemurale in timpul miscarilor este
urmatoarea:
- in flexie sunt toate destinse;
- in extensie sunt tensionate;
- in abductie fasciculul superior este destins cel inferior este tensionat;
- in adductie fasciculul superor este tensionat, iar cel inferior destins;
- in rotatie externa sunt toate tensionate;
- in rotatie interna sunt destinse.
Concluzie: flexia si rotatia interna destinde aceste ligamente in timp ce extensia si
rotatia
externa le tensioneaza.