CURSUL nr.

8. EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

8.1 STABILIREA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

Executarea obligaţiilor fiscale constă în exercitarea funcţiei administrative care are ca scop
stingerea creanţelor fiscale, precum şi a creanţelor debitorilor.
Obligaţiile fiscale cuprind:
- obligaţia de a declara veniturile şi bunurile impozabile, precum şi impozitele şi taxele datorate;
- obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile impozitele şi taxele;
- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele
legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă;
- obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitul şi taxa datorată;
- obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitelor şi taxelor, denumite
obligaţii de plată accesorii;
- orice obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice şi juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Executarea creanţelor fiscale cuprinde drepturile patrimoniale rezultate din rapoartele de drept
material fiscal, care provin din impozite, taxe (inclusiv locale), chirii, redevenţe, contribuţii, amenzi şi
alte venituri bugetare, denumite creanţe fiscale principale, precum şi accesoriile acestora, respectiv
dobânzi şi penalităţi de întârziere, denumite creanţe fiscale accesorii.
Stabilirea impozitelor şi taxelor se face prin:
a) Declaraţia fiscală, care se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie, cu titlu
gratuit, de organul fiscal, în care contribuabilul declară venitul impozabil, cuantumul obligaţiei fiscale,
informaţiile prevăzute în formular, potrivit situaţiei sale fiscale. Contribuabilul sau împuternicitul
acestuia semnează declaraţia fiscală, care este însoţită de alte elemente prevăzute de legislaţia fiscală.
b) Decizia de impunere. Aceasta constituie actul administrativ fiscal emis de organul fiscal
competent în formă scrisă ori de câte ori acesta modifică baza impozabilă, precum şi în cazurile în care
nu s-a emis decizia referitoare la baza de impunere.
Decizia de impunere cuprinde obligatoriu următoarele elemente: denumirea organului fiscal
emitent; data la care a fost emisă şi data la care produce efectele; obiectul actului administrativ fiscal;
motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura persoanelor împuternicite legal; numele şi
prenumele (denumirea), adresa (sediul) contribuabilului; ştampila organului fiscal emitent:
posibilitatea de a fi contestată; termenul de depunere a contestaţiei şi organul competent de
soluţionare; menţiuni privind audierea contribuabilului; categoria de impozit; baza de impunere;
cuantumul impozitului pentru fiecare perioadă impozabilă în parte; cotele şi termenele de plată a
impozitului; obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Sunt asimilate deciziilor de impunere deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi
deciziile privind restituiri de impozite, deciziile privind bazele de impunere şi deciziile referitoare la
obligaţiile accesorii de plată.
Cuantumul obligaţiilor fiscale din decizia de impunere se stabileşte sub rezerva verificării
ulterioare, care poate fi modificată sau desfiinţată din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea
contribuabilului, dar numai pe baza constatărilor organului fiscal competent. Rezerva verificării
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

ulterioare se anulează numai la îndeplinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale
efectuate în cadrul termenului de prescripţie.

8.2 OBLIGAŢIA ŞI RĂSPUNDEREA DE PLATĂ

Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului are obligaţia de a
plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz. impozite şi taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri
bugetare.
Pentru persoanele juridice cu sediul în România care au şi sedii secundare, plătitor de obligaţii
fiscale este persoana juridică atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru sediile secundare, cu excepţia
impozitului pe venitul din salarii pentru care plata impozitului se face de către sediile secundare ale
persoanei juridice.
In cazul neachitării obligaţiei fiscale, această obligaţie a plăţii sumei datorate revine:
a) moştenitorului care a acceptat succesiunea debitorului decedat;
b) celui care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii
ori reorganizării judiciare, oricare dintre membrii familiei cu capacitate de exerciţiu deplină, care
locuiesc şi gospodăresc împreună cu debitorul persoană fizică, pe numele căruia s-au calculat
impozitul sau taxa locală, precum şi oricare dintre moştenitori aflaţi în indiviziune;
c) persoanelor cărora li s-a stabilit răspunderea în conformitate cu reglementările privind
falimentul firmei;
d) persoanelor care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau
printr-un act încheiat în formă autentică şi cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiilor de
plată;
e) altei persoane, în condiţiile legii.
Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar următoarele
persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei trei ani anteriori datei declanşării insolvabilităţii,
cu rea credinţă, cumpără sau dobândeşte în alt mod active de Ia debitorii care îşi provoacă astfel
insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii sau acţionarii şi oricare alte persoane care exercită sau au
exercitat în mod ilegal administrarea şi deci au provocat insolvabilitatea persoanei juridice
debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile
şi imobile proprietatea acesteia.
Pentru obligaţiile fiscale ale firmei debitoare răspund solidar administratorii sau persoanele care
exercită sau au exercitat în mod legal administrarea firmei şi care:
a) au determinat, cu rea-credinţă, acumularea de obligaţii bugetare restante pe o perioadă de
12 luni consecutive;
b) au sustras bunurile debitorului de la executarea silită;
c) au înstrăinat bunurile, cu bună ştiinţă, înainte de începerea executării silite.
8.3 TERMENELE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR FISCALE
Actele normative şi mai recent Codul Fiscal prevăd termenele (scadenţele) Ia care obligaţiile fiscale
trebuie onorate.
Dacă unele obligaţii fiscale nu au prevăzute termene de scadenţe (de plată), Ministerul Finanţelor
este abilitat să stabilească termenele de plată.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

Termenele de plată a impozitelor şi taxelor se stabilesc în aşa fel încât ele să corespundă sau să
urmeze perioadei dc încasare a veniturilor.
Când există diferenţe de obligaţii fiscale principale şi diferenţe pentru obligaţiile accesorii,
termenele de plată se stabilesc în funcţie de data comunicată acestora, în felul următor:
a) dacă data comunicării este cuprinsă între 1-15 din lună, termenul de plată este de până la data de
5 ale lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la
20 a lunii următoare.
Exercitarea de către contribuabil a căilor de atac cu privire la stabilirea obligaţiilor fiscale, nu
suspendă executarea actului administrativ fiscal. La cererea temeinic motivată a contribuabilului, în
funcţie de motivele existente, autorităţile administrative publice pot dispune suspendarea obligaţiei de
plată a creanţelor fiscale până la soluţionarea contestaţiei.
Pentru obligaţiile fiscale principale restante eşalonate sau amânate la plată, precum şi pentru
obligaţiile de plată accesorii datorate pe perioada eşalonării, respectiv amânării, termenele de plată se
stabilesc în documentul prin care se acordă înlesnirea de plată.
În cazul în care termenul de plată al obligaţiei fiscale expiră într-o zi nelucrătoare, aceasta se
prelungeşte până în ziua lucrătoare imediat următoare.
8.4 PENALITĂŢI ŞI DOBÂNZI DE ÎNTÂRZIERE
Întârzierea în achitarea obligaţiilor fiscale principale atrage după sine plata de dobânzi şi penalităţi
de întârziere.
Dobânzile se calculează pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei
fiscale şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Ca excepţie faţă de cele de mai sus, se
datorează dobânzi în felul următor:
- pentru diferenţele de impozit şi taxe stabilite de organele competente, dobânzile se calculează
începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei fiscale, la care s-a stabilit diferenţa, până la
data stingerii acesteia, inclusiv;
- pentru obligaţiile fiscale care se sting prin executarea silită, dobânzile se calculează până la data
întocmirii procesului-verbal inclusiv. In cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la
data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului, iar pentru suma rămasă de plată, dobânda
se datorează de cumpărător;
- pentru obligaţiile fiscale ale contribuabilului declarat insolvabil, dobânzile se calculează până la
data întocmirii procesului-verbal de constatare a insolvabilităţii.
In cazul obligaţiilor fiscale care se sting prin compensare dobânzile se datorează până la data
stingerii inclusiv. Data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare
pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării debitului, data depunerii cererii de
rambursare sau restituire. Dacă organul fiscal stabileşte că suma ce urmează să se compenseze este
mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se
recalculează pentru diferenţa rămasă de la dat înregistrării cererii de compensare.
Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Finanţelor
corelat cu nivelul dobânzii de refinanţare a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în luna
decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta nu se modifică cu peste 5 puncte
procentuale.
Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii fiscale se sancţionează cu
o penalitate de întârziere de 0,5% pentru flecare lună şi/sau pentru fiecare fracţiune de lună de
întârziere. începând cu data de întâi a lunii următoare scadenţei acestora până la data stingerii lor
inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Dacă s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a
lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile.
Nerespectarea înlesnirilor la plată, aşa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităţilor de
întârziere de la data încetării valabilităţii acestora.
Nivelul penalităţilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
Pentru neachitarea în termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se datorează atât
penalităţi, cât şi dobânzi de întârziere.
Nu se datorează penalităţi şi dobânzi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi,
dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Dobânzi se datorează prin excepţie şi în următoarele cazuri:
- pentru diferenţele de impozite şi taxe, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează
începând cu ziua imediat următoare scadenţei impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferenţa,
până la data stingerii acesteia, inclusiv;
- pentru impozitele şi taxele stinse prin executare silită, dobânzile se calculează până la data
întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv: în cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se
calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de
plată dobânda se datorează de către cumpărător;
- pentru impozitele şi taxele debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculează până la data
întocmirii procesului-verbal de constatare a insolvabilităţii, inclusiv.
În cazul impozitului pe profit, modul de calcul al dobânzilor aferente diferenţelor între impozitul pe
profit plătit la data de 25 ianuarie al anului următor celui de impunere şi impozitului pe profit datorat
conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale se stabileşte de
Ministerul Finanţelor.
Pentru obligaţiile fiscale neachitate în termen, reprezentând impozitul pe venitul global, dobânzile
se datorează astfel:
- pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin
decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31
decembrie;
- dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere se calculează începând cu data de 1
ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
- în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel
stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia
de impunere anuală, urmând să se facă regularizarea dobânzii în mod corespunzător.
Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor,
corelat cu nivelul dobânzilor de referinţă a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în luna
decembrie pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă dobânda se modifică mai mult decât cu 5
puncte procentuale.
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară.
Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 3 zile lucrătoare
de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor
respective şi atrage pentru aceasta dobânzi şi penalităţi de întârziere, după termenul de trei zile.
Dobânzi si penalităţi de întârziere în cazul compensării şi în cazul deschiderii procedurii de
reorganizare judiciară
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datorează până la data stingerii
inclusiv. Data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organele competente a
cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei
cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
Dacă în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce
urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile şi
penalităţile de întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de ia data înregistrării cererii de
compensare.
Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative
speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o
reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului
Finanţelor.
În cazul obligaţiilor fiscale neplătite la termen atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de
reorganizare judiciară se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data procedurii de
faliment.
Dobânzi în cazul înlesnirilor de plată
Pentru perioada în care au fost acordate înlesniri la plata impozitelor şi taxelor restante se datorează
dobânzi.
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul statului
Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat sau local, contribuabilii au dreptul
la dobândă după expirarea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării la organul fiscal competent
a cererii de restituire sau de rambursat, cu excepţia sumelor provenite din impozitul pe venit.
Dacă pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea
deciziei, termenul se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor
solicitate.
Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Finanţelor, o
dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului dacă acesta se modifică cu peste
5 puncte procentuale.
Penalităţi de întârzieri
Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru
fiecare lună şi/sau fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii minatoare scadenţei
acestora până la data stingerii acestora inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată
a dobânzilor.
Penalităţile de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.
Dacă s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a
lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea înlesnirilor de plată, aşa cum au
fost acordate, conduce la calculul penalităţilor de întârziere de la data încetării valabilităţii înlesnirilor.
Nivelul penalităţilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale
La cererea temeinic motivată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru
obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia,
înlesniri la plată, potrivit prevederilor legale.
8.5 MODALITĂŢI DE STINGERE A CREANŢELOR FISCALE
Obligaţiile de plată fiscale datorate, atât cele principale, cât şi cele accesorii se calculează şi se
plătesc în lei.
Creanţele fiscale se sting prin plată, compensaţie, restituire, executare silită, prescripţie şi pe alte
căi.
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi a altor instituţii
autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, separat pe fiecare impozit, taxă sau alte
obligaţii fiscale, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Dacă obligaţiile fiscale se sting prin plată, momentul plăţii este:
a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau
persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal sau prin decontare bancară, data la care băncile
debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmat prin ştampila şi
semnătura autorizată a acestuia.
Ordinea stingerii datoriilor
Plata obligaţiilor fiscale se efectuează în ordinea următoare:
a) obligaţii fiscale cu termen de plată în anul curent;
b) obligaţii fiscale datorate şi neachitate Ia data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea
vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
c) dobânzi, penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale restante;
c) obligaţii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea
debitorului.
Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor cu creanţele debitorului
reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la bugetul statului (bugetul local), până la
concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi
pe cea de debitor.
Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-tcritoriale se sting prin compensarea cu
creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de fa bugetele locale, până la concurenţa celei mai
mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor.
Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea or
rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz.
Compensarea creanţelor debitorului se efectuează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca
din diferenţa rămasă să fie compensată cu obligaţiile datorate altor bugete, în ordinea următoare:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
c) bugetul asigurărilor sociale de stat;
d) bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
e) bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Organul fiscal competent înştiinţează în scris debitorul despre efectuarea compensării.
La cererea debitorului se fac restituiri pentru următoarele sume:
a) cele plătite tară existenţa unui titlu de creanţă;
b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmarea unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii în cadrul executării silite;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile
prin poprire, precum şi cauţiunea depusă, după caz.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

In cazul restituirii sumelor în valută confiscate, acestea se realizează în lei la cursul de referinţă al
pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive
şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele menţionate mai sus se restituie numai
după efectuarea compensării.
In cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante
ale debitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
Atunci când suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţiile
fiscale restante ale debitorului se efectuează compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale
restante, iar diferenţa rezultată se restituie debitorului.
Băncile decontează zilnic, cu prioritate, sumele ce reprezintă obligaţii fiscale cuprinse în ordinele
de plată emise de debitori şi/sau creanţe fiscale cuprinse în dispoziţiile de încasare emise de organele
de executare.
8.6 MĂSURI ASIGURĂTORII
Măsurile asigurătorii cuprind ansamblul de acţiuni întreprinse de organele fiscale competente în
vederea executării creanţelor fiscale.
Măsurile asigurătorii se dispun şi se aduc la îndeplinire prin procedura administrativă de organele
fiscale competente.
Măsurile asigurătorii se dispun sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra
bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când
există pericolul ca acesta să se sustragă, să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul periclitând sau
îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor statului.
Astfel de măsuri se pot lua şi în cazul în care creanţa nu a fost individualizată şi nu a devenit
scadentă. O dată cu individualizarea creanţei şi asigurarea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformăm măsuri executorii.
Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent în care precizează
debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz,
măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul
organului fiscal competent.
In cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-
verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de Carte Funciară.
Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi
vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce vor interveni ulterior înscrierii sunt
lovite de nulitate absolută.
Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa bugetară, măsurile
asigurătorii pot ii înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitori în proprietate comună cu terţe
persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate
face contestaţie.
Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele executare, cât şi de alte organe competente dacă nu
au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite iară îndeplinirea
altor formalităţi.
Măsurile asigurătorii instituite pot fi ridicate prin decizie motivată, de către debitorii fiscali, când au
încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei.
8.7 TITLUL EXECUTORIU, ORGANELE DE EXECUTARE ŞI COMPETENŢELE
ACESTORA
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Titlul executoriu este un înscris emis de organul fiscal competent sau un alt înscris care în
temeiul legii este necesar pentru executarea silită a creanţelor fiscale.
Orice titlu de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin
expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod
prevăzut de lege.
Executarea silită poate începe numai după ce debitorul a fost înştiinţat să plătească, iar după
înştiinţare au trecut 15 zile.
Titlu executoriu cuprinde toate elementele de identificare a debitorului, precum şi: codul de
identificare fiscală; domiciliul fiscal; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate; temeiul legal
al puterii executorii a titlului.
Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se întocmeşte un singur titlu
executoriu.
Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în
termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită.
Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială
îşi are sediul sau domiciliul debitorul, oriunde acesta este luat în evidenţă fiscală.
Creditorii bugetari care administrează creanţele bugetare, prin organele proprii, centrale sau
teritoriale, ori cele ale administraţiei publice locale, sunt abilitaţi să aducă la îndeplinire măsurile
asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asigurătorii
şi să efectueze procedura de executare silită sunt denumite executori fiscali.
Executorul fiscal este persoana împuternicită a organului competent de executare silită care în baza
legitimaţiei de serviciu şi a delegaţiei primite efectuează executare silită. Executorul fiscal este
împuternicit în faţa debitorului şi a terţelor persoane în legătură cu executarea silită.
In exercitarea atribuţiilor lor, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali au
următoarele drepturi;
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta
îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum
şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin
în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică,
precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile:
c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în
determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
Executorul fiscal poate intra în încăperile ce constituie domiciliul sau reşedinţa unei persoane
fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare cere autorizarea instanţei
judecătoreşti potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă.
Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului,
persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00 în orice zi lucrătoare.
Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare.
In cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului
va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele neîucrătoare, în baza autorizaţiei
emisă de instanţa judecătorească competentă.
în absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile sale, executorul fiscal
poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui
agent al forţei publice şi a doi martori.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

Organele de executare silită sunt organele fiscale competente, care în cazul în care deţinătorul nu™şi
plăteşte de bună voie obligaţiile fiscale datorate, procedează la acţiuni de executare silită.
Organele fiscale care administrează creanţele fiscale sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile
asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
Creanţele fiscale care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţii
provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută
prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze
procedura de executare silită.
Pentru efectuarea procedurilor de executare silită este competent organul de executare în a cărui
rază teritorială se găsesc bunurile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul.
Dacă executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la
aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul
fiscal.
In cazul în care se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la
executarea silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare silită în a
cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la executarea silită a acestora,
indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
Organul de executare coordonator sesizează în scris celelalte organe, comunicându-le titlul
executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum
şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor rambursabile.
Dacă asupra aceloraşi venituri sau bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru
realizarea titlurilor executorii privind creanţele fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile
prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se face de către organele de executare prevăzute în
Codul Fiscal.
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică în mod corespunzător.
Dacă se constată că domiciliul sau sediul debitorului se află în raza teritorială a altui organ de
executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se trimit acestuia, înştiinţându-se, dacă este
cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
Pentru creanţele bugetare administrate de autorităţile administrative publice locale, este competent
să efectueze procedura de executare silită organul de executare în a căror rază teritorială îşi are sediul
sau domiciliul ori este luat în evidenţă fiscală.
Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi
are domiciliul sau sediul ori este luat în evidenţă fiscală debitorul despre care există indicii că deţine
mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
La cererea organelor de executare, băncile, poliţia, instituţiile care gestionează registre publice sau
altele asemenea ori alte persoane juridice sau fizice sunt obligate să furnizeze în scris datele şi
informaţiile solicitate, în vederea aplicării procedurii de executare silită.
Băncile sunt obligate să comunice administraţiei fiscale datele de identificare ale conturilor pe care
le deschid sau le închid titularii lor, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul
acestora.
Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina
debitorului urmărit, dacă legea nu prevede altfel.
Cheltuielile de executare silită a creanţelor bugetare se avansează de creditorii care au început
procedura de executare silită, din bugetul acestora.
Cheltuielile de executare care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul
executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

8.8 EXECUTAREA SILITĂ

Dacă debitorul nu îşi plăteşte de bună voie obligaţiile fiscale datorate, pentru stingerea acestora,
organele de executare silită procedează la acţiuni de executare silită.
Organele fiscale care administrează creanţele fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile
asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită fiind denumite organe de executare silită.
Executarea silită cuprinde procedura întreprinsă de creditor sau din oficiu, prin care debitorul, pe
baza unui titlu investit cu formulă executorie, este constrâns de către organele de stat să-şi
îndeplinească obligaţiile faţă de creditor.
Executarea silită poate cuprinde toate veniturile şi bunurile proprietate a debitorului, urmăribile, iar
valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a
cheltuielilor de executare.
Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea anumitor
condiţii.
Executarea creanţelor fiscale nu se perimează.
Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu,
inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a altor sume, datorate, precum şi a cheltuielilor de
executare.
Dacă prin titlul executoriu sunt prevăzute dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte sume, iară să fi
fost stabilit cuantumul acestora, ele se vor calcula de către organul de executare şi consemnate într-un
proces-verbal care constituie titlu executoriu şi se comunică debitorului.
In vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele
de probă în vederea determinării averii şi a venitului debitorului.
La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere,
informaţiile solicitate.
In toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi
cuantumul debitului ce face obiectul executării silite.
Executarea silită a veniturilor bugetare constă în încasarea obligatorie, efectivă şi integrală, după o
anumită procedură extraordinară, a veniturilor bugetului de stat neachitate în termen de către unităţile
de stat, cooperatiste, obşteşti, private sau de către populaţie.
Dacă agenţii economici nu efectuează vărsămintele din impozitul pe profit, taxa pe valoare
adăugată şi alte venituri cuvenite statului la termenele stabilite, organele financiare pot întocmi
dispoziţii de încasare cuprinzând sumele datorate, care urmează a fi preluate direct din conturile
deschise la unităţile bancare. Dispoziţiile de încasare sunt titluri executorii pe care organele bancare le
onorează Iară acceptul debitorului. în ordinea de prioritate stabilită de lege, acţionând şi asupra
disponibilului în valută. Dacă titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, unităţile bancare
urmăresc executarea acestora, din încasările zilnice realizate în contul debitorului, până la lichidarea
creanţelor sau până la începerea urmăririi silite a debitorului.
Debitorii au dreptul să înainteze contestaţii la judecătoria teritorială competentă împotriva
măsurilor de executare silită aplicate de organele financiare, potrivit Codului de Procedură Civilă.
Veniturile bugetare datorate de către populaţie se execută prin imputaţie, poprire şi executare silită.
Executarea silită a veniturilor bugetare poate avea loc numai atunci când termenul legal de plată a
expirat şi suma datorată nu a fost achitată, când există un titlu de creanţă (procese-verbale de
constatare, de impunere etc.) privind impozitul şi taxa respectivă etc. sau când plătitorul a cunoscut în
prealabil obligaţia sa de plată referitoare la sumă şi la termen.
Creanţele din economie se execută din oficiu pe calea virării sumei din contul plătitorului în contul
bugetului statului, pe baza dispoziţiei de încasare. Procedura executării din oficiu este operativă.simplă
şi eficace.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

Executarea silită a veniturilor bugetare de la populaţie priveşte veniturile, creanţele şi bunurile sale
mobile şi imobile.
Pentru a se putea trece la executarea silită a creanţelor bugetare, trebuie întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
- să existe titlul de creanţă bugetară. Dacă lipseşte acest titlu, obligaţia contribuabilului nu este
individualizată şi, deci, nu se cunoaşte întinderea obligaţiei de plată. Nefîind cunoscută certitudinea
obligaţiei, ea nu se poate executa;
- creanţa bugetară să fie exigibilă:
- dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris. Dacă s-a împlinit termenul de
prescripţie, contribuabilul are dreptul să se opună executării silite declanşate împotriva sa. Executarea
silită a obligaţiei bugetare se desfăşoară cu participarea subiectelor raportului juridic bugetar -
creditorul, adică statul prin organele sale financiare, debitorul şi instanţa judecătorească. Statul execută
silit creanţele sale prin următoarele organe financiare: organele de specialitate ale direcţiei generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar ale judeţelor şi ale municipiului Bucureşti; unităţile
subordonate acestora; unităţile subordonate direcţiei generale a vămilor pentru creanţele determinate
în vamă; Direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor.
Dacă debitorul nu îşi execută obligaţiile bugetare, sumele cuvenite bugetului se plătesc obligatoriu
de către: moştenitorii care au acceptat succesiunea debitorului; cel care preia patrimoniul persoanei
juridice supuse reorganizării; persoanele care şi-au asumat obligaţia bugetară prin angajament de plată
sau printr-un act de garanţie încheiat în formă atitentică.
Executarea silită a obligaţiilor fiscale se desfăşoară asupra elementelor active ale patrimoniului
debitorului, adică asupra veniturilor şi bunurilor sale.
Anumite categorii de venituri şi anumite bunuri nu pot fi urmărite silit.
Pot fi urmărite silit în vederea realizării creanţei fiscale următoarele venituri ale contribuabililor:
salariile şi celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor până la 1/5 din salariul lunar net; sumele
cuvenite contribuabililor ca drepturi de autor sau inventator; remuneraţia cuvenită 354 membrilor
cooperativelor meşteşugăreşti, precum şi pensiile de orice fel, tot în proporţie de 1/5. Celelalte venituri
băneşti ale contribuabililor pot fi urmărite fără restricţie. Dacă există mai multe urmăriri asupra
aceluiaşi salariu, acestea pot fi acoperite până la cel mult 1/2 din salariul lunar cu respectarea
următoarei ordini de preferinţă: a) obligaţii de întreţinere; b) plata despăgubirilor pentru daunele
cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale; c) plata datoriilor către stat rezultate din impozite şi
taxe; d) plata despăgubirilor pentru pagubele pricinuite proprietăţii publice; e) toate celelalte datorii.
Nu pot fi urmărite pentru realizarea creanţelor fiscale ale statului următoarele venituri: a)
indemnizaţia pentru incapacitate de muncă, indemnizaţia în caz de şomaj, indemnizaţia în caz de
maternitate, indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 (3) ani, ajutorul în caz de
deces; b) compensaţia acordată angajaţilor în caz desfacere a contractului de muncă; c) diurnele şi
orice indemnizaţii cu destinaţie specială; d) bursele de studii.
In cazul debitorului persoană fizică nu pot fi urmărite minatoarele categorii de bunuri: a) bunurile
mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi la
executarea profesiei, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, ca de exemplu: seminţele,
îngrăşămintele, uneltele, forajele animalelor de producţie şi de lucru; b) bunurile strict necesare uzului
profesional sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt
mai multe de acelaşi fel; c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni. iar dacă
debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; d)
combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzire şi pentru prepararea hranei, socotit
pentru trei luni de iarnă; e) casa de locuit de debitor şi familia sa împreună cu anexele şi terenul din
jur; f) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave.
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Toate celelalte bunuri, mobile sau imobile sau venituri ale contribuabilului pot fi urmărite numai în
limita valorii necesare stingerii creanţei bugetare.
In vederea executării silite se iau următoarele măsuri asigurătorii: a) poprirea asiguratorie asupra
veniturilor debitorului; b) sechestrul asigurător asupra bunurilor; c) ipoteca asiguratorie asupra
bunurilor imobile.
Actele de dispoziţie încheiate de debitor după stabilirea inscripţiei ipotecare sunt lovite de nulitate.
Dacă bunurile care fac obiectul sechestrului asigurător sunt constituite din obiecte din metale rare
sau pietre preţioase, titluri de valoare, obiecte de ată şi colecţii de valoare, precum şi din obiecte de
muzeu, vor fi ridicate în mod obligatoriu. Aceste bunuri se depun de organul de executare, în termen
de 48 de ore, la cea mai apropiată unitate a Băncii Naţionale a României sau vor fi date în custodie
muzeelor sau altor unităţi abilitate.
Mijloacele de plată străine se sechestrează şi se ridică în mod obligatoriu, în termen de 48 de ore,
urmând a fi depuse la o unitate bancară abilitată să efectueze operaţiuni cu valută. Sumele în lei
ridicate se consemnează la unităţile abilitate, pe numele debitorului.
8.9 PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A STABILI OBLIGAŢII
FISCALE
Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel.
Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la data 1 ianuarie
a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă
din săvârşirea unei fapte penale.
Termenele prevăzute se întrerup şi se suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru
întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de acţiune potrivit dreptului comun.
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei
fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.
8.10 PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE EXECUTAREA SILITĂ ŞI A
DREPTULUI DE A CERE COMPENSAREA SAU RESTITUIREA
Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1
ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
Termenul de prescripţie de mai sus se aplică şi creanţelor care provin din amenzi contravenţionale.
Termenul de prescripţie prevăzut mai sus se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost
dispusă de instanţa judecătorească sau alt organ competent;
c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate, după cum prevede legea;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Termenul de prescripţie prevăzut mai sus se întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie la
acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a
unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a nerecunoaşterii în orice alt
mod a datoriei;
c) pe data întocmirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită:
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

d) pe data întocmirii actului de constatare a insolvabilităţii contribuabilului;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere
executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea
acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie,
nu se restituie.
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în
termen de 5 ani de la dat a de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la
compensare sau la restituire.

8.11 SUSPENDAREA, ÎNTRERUPEREA SAU ÎNCETAREA EXECUTĂRII SILITE

Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în anumite cazuri prevăzute de Codul de
procedură fiscală. Executarea silită se suspendă:
- când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, potrivit legii;
- la data comunicării aprobării înlesnirii la plată;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Executarea silită se întrerupe:
- la data declanşării stării de insolvabilitate a debitorului;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Executarea silită încetează dacă:
- s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv dobânzile, penalităţile
de întârziere, cheltuielile de executare, precum şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului;
- a fost desfiinţat titlul executoriu;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Dacă popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi
continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la
cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau
parţială a executării silite prin poprirea conturilor bancare.
O dată cu cererea de suspendare, debitorul va indica bunurile libere, oferite în vederea sechestrării
sau alte garanţii prevăzute de lege.
De la data comunicării aprobării, pentru obligaţiile bugetare la care s-au aprobat înlesniri la plată,
executarea silită nu se porneşte sau nu se continuă, după caz.
8.12 MODALITĂŢI DE EXECUTARE SILITĂ
Executarea silită începe prin comunicarea unei somaţii în care se notifică debitorului că are
obligaţia să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligaţiei
bugetare, în caz contrar aplicându-se modalităţi de executare silită.
Somaţia este obligatorie şi se comunică debitorului astfel:
a) prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
b) prin prezentarea celui somat şi primirea somaţiei de către acesta sub
semnătură.
In cazul în care debitorii refuză primirea somaţiei sau se constată lipsa oricărei persoane la
domiciliul sau la sediul social declarat al acesteia, comunicarea somaţiei se face prin publicarea unui
anunţ în cotidienele locale ori centrale sau în Monitorul Oficial, în care se menţionează că a fost emisă
somaţia pe numele debitorului şi că acesta este invitat să plătească în termen de 15 zile suma datorată.
Înainte de începerea executării silite, debitorului i se trimite somaţia de plată.
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Somaţia de plată este documentul emis de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor, ce se trimite
contribuabililor care au întârziat în plata impozitelor şi taxelor (a bugetul de stat sau la bugetele locale.
Somaţia de plată este actul începător al executării silite, primul act de executare întocmit de organele
competente, înştiinţare scrisă emisă debitorului de către creditor, direct sau prin intermediul
executorilor judecătoreşti, prin care se cere executarea de bună voie a unei obligaţii ajunse la scadenţă.
De la data primirii somaţiei de plată, debitorul este considerat în întârziere şi se pot aplica majorări
de întârziere, amenzi şi executarea silită.
Somaţia de plată cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii şi ştampila organului de
executare şi este însoţită de o copie certificată după titlul executoriu.
În termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei, debitorul trebuie să-şi execute obligaţiile către
bugetul de stat sau bugetul local.
Comunicarea somaţiei se face pe una din următoarele căi: prin intermediul funcţionalilor organelor
de executare; prin poştă; prin publicare în cotidiene de largă circulaţie. Dovada comunicării somaţiei
se înscrie în evidenţele organului de executare şi se foloseşte la una din modalităţile de executare
silită.
Organele de executare silită vor folosi succesiv sau concomitent, oricare dintre modalităţile de
executare, după cum urmează:
a) executarea silită prin poprire;
b) executarea silită a bunurilor mobile;
c) executarea silită a bunurilor imobile;
d) executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini;
e) executarea silită a unui ansamblu de bunuri.

a) Executarea silită prin poprire

Poprirea este o modalitate, o dispoziţie de executare silită prin care creditorul urmăreşte veniturile
şi alte drepturi băneşti pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit.
Poprirea constă în dispoziţia dată de o instanţă judecătorească unor agenţi economici, instituţii sau
persoane fizice căreia îi este adresată, de la care au de realizat drepturi băneşti debitorii statului, care
este obligată să reţină pentru creditorul indicat în actul de poprire, partea corespunzătoare din
veniturile acestora şi să verse sumele în contul creditorului după validarea popririi.
Prin instituirea popririi, terţul poprit devine debitor faţă de creditor (stat) în limita sumelor pe care
le datorează persoanei (fizice sau juridice) pentru care este instituită poprirea.
In domeniul fiscal, calitatea de creditor o are statul, debitorul popririi este contribuabilul, iar terţul
poprit este un debitor al contribuabilului.
In domeniul impozitelor şi taxelor locale, poprirea asupra veniturilor debitorului (persoană fizică
sau persoană juridică) se înfiinţează de către compartimentul de specialitate al autorităţilor
administraţiei publice locale, în calitate de organ de executare, printr-o adresă care se trimite terţului
poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executării. Poprirea nu este supusă validării.
Poprirea asiguratorie este o procedură administrativă prealabilă începerii procesului de executare
silită, care constă în instituirea prin decizie motivată a creditorului bugetar, a unei măsuri asigurătorii
asupra veniturilor debitorului, atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă de la urmărire sau
să îşi ascundă ori să îşi risipească averea/patrimoniul.
Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei sau în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile neeorporale, deţinute
şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau
deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

In cazul sumelor urmăribile reprezentând veniturile şi disponibilităţile în valută, băncile sunt

autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, tară consimţământul titularului de cont, la
cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.
Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile
de orice fel, precum şi ajutoarele şi indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în
condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Civilă.
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către
organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă terţului poprit printr-o scrisoare recomandată, cu
dovada de primire, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi
debitorul despre înfiinţarea popririi.
Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut, să
înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului.
Poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit,prin înştiinţarea trimisă organului de
executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut
mai sus.
După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat să facă de îndată reţinerile prevăzute de lege şi să
vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre
existenţa altor creditori.
Dacă sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în
scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit următoarei ordine de
preferinţă:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel făcute cu urmărirea şi consemnarea bunurilor al
căror preţ se distribuie;
b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele datorate
şomerilor potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii, ajutoarele în caz de deces acordate prin
asigurările sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate
prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) creanţele care rezultă din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii,
datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţe rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanţe reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţilor publice
prin fapte ilicite;
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau
executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de sat sau bugetelor locale;
i) alte creanţe.
Pentru stingerea creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, suma realizată din executare se
repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin
decontare bancară.
In măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la dala sesizării băncii, sumele
existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt
indisponibilizate. Din acest moment băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora
până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor
salariaie.
Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa în scris
imediat băncile pentru sistarea parţială sau totală a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor.
Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului
urmărit, precum şi în cazul în care invocă alte neregularităţi în legătură cu drepturile şi obligaţiile
părţilor privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul
sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor
administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi. Judecata se face de urgenţă şi cu
precădere.
Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlul executoriu, organul de executare
poate începe executarea silită a terţului poprit.
Consideraţii sociale şi economice determină unele excepţii de la poprire, cum sunt: depunerile,
dobânzile şi câştigurile de la C.E.C, diurnele de deplasare, bursele de studii, indemnizaţiile de
asigurări sociale,de şomaj, sumele ce se acordă în timpul preavizului în caz de desfacere a contractului
de muncă etc.
Debitorul sau alte persoane interesate au dreptul să înainteze contestaţii împotriva popririi la
judecătoria din raza teritorială unde se află sediul (domiciliul) terţului poprit. Instanţele de judecată
soluţionează contestaţiile în limita cercetării legalităţii actelor de executare silită contestate, fară a se
extinde asupra titlului de creanţă.
b) Executarea silită a bunurilor mobile
Executarea silită a bunurilor mobile este o modalitate de executare silită indirectă a unei creanţe,
prin care bunurile mobile ale debitorului se valorifică prin vânzarea la licitaţie sau prin alte modalităţi,
iar suma de bani astfel obţinută este destinată să acopere obligaţia de plată pe care o are contribuabilul
urmărit.
Executarea silită a bunurilor mobile cuprinde următoarele operaţiuni: organele de urmărire trimit
debitorului somaţia de plată prin care solicită să se facă plata până la o anumită dată; identificarea
bunurilor mobile 362 urmăribile; aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile selecţionate, care se
face prin încheierea unui proccs-verbal de sechestru de către organul de executare.
Pe baza sechestrului bunurile sunt indisponibilizaîe, ceea ce înseamnă că debitorul nu poate
dispune de ele decât cu aprobarea organului de executare.
Bunurile sechestrate pot rămâne în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane
desemnate de organul de executare sau pot fi ridicate şi depozitate de către organul de executare.
Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării bunurilor sunt lovite de nulitate
absolută.
Indisponibilizarea bunurilor rămâne în vigoare până la valorificarea lor, care se face pe calea
vânzării prin licitaţie publică, prin consignaţie, prin vânzarea către un cumpărător, pe alte căi.
De la încheierea procesului-verba! de sechestru şi până Ia vânzarea bunurilor, debitorului i se
acordă un răgaz de 15-30 de zile în care să-şi onoreze obligaţia fiscală.
Organele de executare anunţă vânzarea cu cel puţin 10 zile înainte de data vânzării, stabilind: data,
ora şi locul vânzării, bunurile supuse vânzării, preţul minim de la care se porneşte licitaţia.
Anunţul de vânzare se face public prin presă şi prin afişarea la sediul organului de executare şi la
consiliul local în raza căruia se află bunurile sechestrate.
Dacă bunurile sechestrate sunt supuse alterării sau degradării, vânzarea lor se face imediat după
punerea sechestrului.
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

In situaţia în care la prima licitaţie nu se obţine cel puţin preţul de începere a vânzării, se
organizează o nouă licitaţie în termen de 60 de zile, iar preţul poate fi mai redus cu 10%. Dacă nici
acest preţ nu poate fi obţinut, bunul se poate vinde la cel mai mare preţ oferit.
Atunci când bunurile mobile ale debitorului nu pot fi valorificate, ele se restituie, iar creanţa se va
stinge printr-o altă modalitate legală.
In principiu, sunt sLipuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului. Totuşi, legislaţia
prevede unele bunuri exceptate de la executarea silită. Astfel, în cazul debitorului persoană fizică, nu
pot fi supuse executării silite o serie de bunuri necesare vieţii şi muncii debitorului şi familiei sale,
cum sunt următoarele: bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea
profesională, precum şi cele strict necesare executării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter
permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele.
îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de muncă; bunurile strict necesare uzului personal
sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de
acelaşi fel; alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; combustibilul necesar
debitorului şi familiei sale pentru încălzire şi pentru prepararea hranei, socotit pentru trei luni de iarnă;
obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; bunurile
declarate neurmăribile prin dispoziţii legale. Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării
activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executarea silită. c) Executarea silită a bunurilor imobile
Executarea silită a bunurilor imobile cuprinde procedura, modalitatea de executare silită a unei
creanţe, prin care bunurile imobile ale debitorului se valorifică prin vânzarea la licitaţie publică sau
prin alte modalităţi, iar suma de bani astfel obţinută este folosită pentru stingerea obligaţiei.
In cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim de locuit al
debitorului şi familiei sale. Nu se aplică această prevedere pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate
din săvârşirea de infracţiuni.
Cu 5 zile înainte de începerea executării silite, organul de executare comunică debitorului o
somaţie care cuprinde datele de identificare a imobilului urmărit şi menţiunea înscrierii somaţiei în
evidenţele de publicitate mobiliară. Somaţia, se trimite organului de resort pentru înscrierea în
registrele de publicitate imobiliară.
Orice acte de dispoziţie încheiate de debitor ulterior luării inscripţiei ipotecare sunt lovite de
nulitate.
După îndeplinirea acestor formalităţi, organul de executare încheie un proces-verbal de identificare
a bunurilor imobile supuse urmăririi silite, care conţine o serie de elemente.
Pasul următor îl constituie aplicarea sechestrului şi evaluarea bunurilor supuse urmăririi.
Organul de urmărire poate numi un administrator sechestru, dacă este necesară
administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei etc. şi apărarea în proces privind
imobilul respectiv.
Evaluarea imobilelor supuse urmăririi silite se face de organe sau persoane specializate.
Valorificare bunurilor imobile se face prin vânzarea lor, la licitaţie, vânzarea directă de către
debitor sau prin alte modalităţi legale. Debitorul 364 ioate ca în 30 de zile de la comunicarea somaţiei
să vândă bunurile irmărite, cu acordul organului de executare.
Licitaţia se organizează de către organul de executare, la locul unde se iflă imobilul sau alt loc.
Prima licitaţie se poate organiza numai după 30 de zile de la comunicarea somaţiei către debitor.
înainte de licitaţie are loc afişarea publicaţiei de vânzare pe imobilul supus urmăririi, precum şi la
sediul organului de executare, la sediul consiliului local şi la locul stabilit pentru ţinerea licitaţiei.
Licitarea începe la cel mai mare preţ cuprins în ofertele scrise, dacă este superior celui la care a fost
evaluat mobilul. Dacă nu există astfel de ofertă, licitaţia începe la preţul stabilit în urma evaluării. In
cazul în care acest preţ nu se obţine, în maxim 30 de zile se organizează o nouă licitaţie care începe de
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

la acest preţ. Dacă nici de data aceasta nu se obţine preţul, în cel mult 30 de zile se organizează a treia
licitaţie, când imobilul se poate vinde la cel mai mare preţ care s-a oferit.
Procesul-verbal de licitaţie se semnează de organul de executare şi de cumpărător şi se predă
cumpărătorului după achitarea integrală a preţului şi constituie titlul de proprietate.
Cheltuielile cu executarea silită cad în sarcina debitorului.
Oricare persoană interesată poate face contestaţie împotriva măsurilor de executare silită întreprinse
de organul de executare. Contestaţia de executare se poate face în termen de 15 zile şi curge de la
următoarele date: de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de începerea executării silite; de la
data când contestatorul a luat cunoştinţă de refuzul organului competent de a îndeplini un act de
executare; de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de eliberarea sau de distribuirea sumelor pe
care le contestă. Respingerea contestaţiei are ca efect continuarea de către organul competent a
procedurii de executare sau reluarea acesteia în situaţia în care instanţa a hotărât suspendarea
executării.
d) Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se
efectuează potrivit procedurii privind bunurile imobile.
Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor neculese se aplică normele executării bunurilor
mobile.
Organul de executare are competenţa să hotărască valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor
aşa cum sunt prinse de rădăcini sau dtipă ce vor fi culese.
e) ExecLitarea silită a unui ansamblu de bunuri
Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă
organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
Bunurile respective se sechestrează potrivit procedurilor generale.
Se aplică procedura executării silite a bunurilor mobile şi a celor imobile.
8.13 ALTE MODALITĂŢI DE STINGERE A CREANŢELOR FISCALE
In situaţii speciale, creanţele fiscale se pot stinge pe următoarele căi:
a) insolvabilitatea;
b) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment;
c) anularea creanţelor fiscale. a) Insolvabilitatea
Creanţele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenţa acestora în cazul în
care debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate.
Această procedură de insolvabilitate se aplică în următoarele situaţii:
- debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;
- când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;
- debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere:
- debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut sau în alte locuri unde există indicii că
a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri Lirmăribile;
- când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi au rămas neachitate
obligaţii fiscale.
Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, conducătorul organului
de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.
In cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după
declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a
sumelor şi de executare silită.
b. Deschiderea procedurii de reorganizare juridică sau faliment
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

Organul de executare este obligat ca pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi
comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice să ceară
instanţelor judecătoreşti competente începerea preocedurii reorganizării judiciare sau falimentului.
Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se
înaintează instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiunii.
Măsurile întreprinse de organele de executare nu se suspendă ca urmare a declanşării procedurii
reorganizării judiciare sau a falimentului.
c) Anularea creanţelor fiscale
In cazuri excepţionale, pentru motive temeinice, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de
creanţe fiscale.
În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai
mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba
anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate
de organul fiscal.
Creanţele fiscale rstante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se
anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

8.14 CONTESTAŢII LA EXECUTAREA SILITĂ

Contribuabili interesaţi pot face contestaţii împotrva titlului de creanţă fiscală şi împotriva altor
acte administrative fiscale.
Au dreptul să formuleze contestaţie contribuabilii care consideră că au fost lezaţi în drepturile lor
printr-un act adminstrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotîrâre adoptată de o instanţă judecătorească sau de
un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să cuprindă: datele de identificare a contestatorului;
obiectul contestaţiei; motivele de fapt şi de drept; dovezile pe care se întemeiază; semnătura
contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice.
Contestaţia se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor
de timbru.
Contestaţia se depunde în termen de la 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal,
sub sancţiunea decăderii.
În situaţia în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului adminstrativ
fiscal atacat, contestaţia se înaintează de către acesta. în termen de 5 zile de la înregisu*are,organului
de soluţionare competent.
In cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în
termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute de legiaslaţie, contestaţia poate fi
depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de soluţionare
competent.
Contestatorul poate retrage contestaţia până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare
competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interioriul
termenului general de depunere a acesteia.
Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, preaim şi a titlului de creanţă privind
datoria vamală se soluţionează astfel:
 EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR FISCALE

a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii
ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de către organele competente
constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi
taxe;
b) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al
căror cuantum este de 5 miliarde de lei sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise
de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel
central.
Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele
fiscale emitente.
Organul competent de soluţionare a contestaţiei se pronunţă prin decizie.
Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi cuprinde: preambulul,
considerentele şi dispozitivul.
Preambulul cuprinde: denumirea organului investit cu soluţionarea, numele sau denumirea
contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de
soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul
competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de
soluţionare competent în emiterea deciziei.
Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată
şi instanţa competentă.
Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului
competent constituit Ia nivelul central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ
atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
Organul competent de soluţionare a contestaţiei poate introduce, la cerere sau din oficiu, în
soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt
afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. înainte de introducerea altor persoane,
contestatorul trebuie ascultat.
Persoanele care participă la realizarea venitului impozabil şi nu au înaintat contestaţie sunt
introduse din oficiu în contestaţie.
Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se comunică toate cererile şi declaraţiile celorlalte
părţi, dobândind toate drepturile şi obligaţiile rezultate din raportul de drept fiscal.
Pentru soluţionarea contestaţiei organul competent verifică motivele de fapt şi de drept care au stat
la baza emiterii actului administrativ fiscal Se au în vedere susţinerile părţilor, dispoziţiile legale
invocate de părţi şi documentele existente în dosarul cauzei. Contestaţia se soluţionează în limitele
sesizării.
Organul competent pentru soluţionarea cauzei poate solicita punctul de vedere al organelor fiscale
superioare, cât şi a altor autorităţi şi instituţii.
Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de
atac.
Pentru soluţionarea conestaţiei cei în cauză pot depune probe noi.
Organul competent de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea
cauzei când:
- organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa
indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce
urmează să fie dată în procedură administrativă;
 OBLIGAŢIA Şl RĂSPUNDEREA DE PLATA

- soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi.
Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive
întemeiate.
Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului
administrativ fiscal.
Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la
soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justficată a contestatorului.
In cazul în care se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va
suspenda şi executarea deciziei de impunere ulterioare.
Organele de soluţionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal
competent.
Prin decizie, contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori poate fi respinsă.
Dacă se admite contestaţia, poate avea loc anularea totală sau parţială a actului atacat.
Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să
se elaboreze un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei
de soluţionare.
Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale,
contestaţia se respinge tară a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.
Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor care eventual au
fost introduse în contestaţie, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios
administrativ competentă.
8.15 CONTRAVENŢII
Sunt contravenţii următoarele fapte:
- nedepunerea în termenele legale a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
- nedepunerea în termenele legale a declaraţiilor fiscale;
- nerespectarea obligaţiilor privind prezentarea de înscrisuri în vederea stabilirii şi cercetării
obligaţiilor fiscale;
- nerespectarea obligaţiei privind depunerea documentelor şi informaţiilor necesare efectuării
controlului fiscal;
- neaducerea la îndeplinirea măsurilor stabilite în actul întocmit de inspecţia fiscală;
- nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente;
- nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor, a obligaţiilor privind
completarea şi păstrarea fişelor fiscale;
- neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe
persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală;
- nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi obligaţiilor de
decontare legale:
- nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit; -nerespectarea obligaţiei de comunicare
privind executarea silită a
bunurilor mobile.
Contravenţiile se sancţionează cu amendă de 1.500 lei până la 10.000 lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de organele fiscale.