Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara

Românească a secolului XVIII

Contextul social

În secolul al XVIII- lea, familia și individul se aflau sub protectia Bisericii. Aceasta îi
supraveghează întreaga viață, de la naștere până la moarte. Tot ce ține de educație,
neînțelegerile dintre soți și divorțurile, desfacerea logodnei, neînțelegerile dintre
părinți și copii, conflictele legate de zestre moșternire și împărțirea ei, anularea
testamentelor, violuri, răpiri, casătorii din același sânge, seduceri și prostituția,
bigamia și sodomia, sunt aduse în fața Bisericii pentru a fi rezolvate.
Puterea judecătorescă este deținută deci de clericul bisericesc, începând cu preotul
și în ultimă instanță Mitropolitul, doar cele mai grave ajungând la Mitropolit.
Acesta este ajutat de o curte de judecata numita Sobor din care fac parte slujbași
permanenți ai Mitropoliei. De fapt ei se ocupa cu adunarea datelor, ancheta la teren
si alte obieciuri necesare luarii unei decizii care este apoi adusă la cunoștință
Mitropolitului. Din acest sobor bineînțeles că fac parte boieri, oameni cu stare și care
sunt deseori favorizați în procese. Așadar, la Mitropolie sunt judecate toate
porcesele considerate cu caracter bisericesc, de la cele in care sunt implicati clericii
pana la proprietatea bisericii sau cele referitoare la familie si individ
Așadar, întreaga existanță a individului se desfășoară sub semnul Bisericii

1
Alegerea partenerului

Alegerea partenerului este un moment important în viața oricărui om, iar în secolul
XVIII cu atât mai mult cu cât divorțurile erau greu acceptate de Biserica.
În cele mai multe cazuri, partenerii se aleg după criteriile proximității, din același sat,
uneori fiind chiar vecini, aparțin aceleiași categorii sociale și au aceeași poziție
economică. Căsătoria în cele mai multe cazuri este privită ca o afacere, o ocazie de
a spori averea familiei, de a da o parte de avere unui barbat care o va înmulți, pentru
a maximiza profiturile economice si simbolice.

Locurile de întâlnire sunt la munca câmpului, la clacă, la nunți, sărbatori, petreceri

unde numai tinerii necăsătoriți au dreptul să intre în horă. Femeile căsătorite care iau
parte la dansurile acestea sunt considerate desfranate iar bărbatul este făcut de
rușine în fața satului.

Odată ce s-au întâlnit cei doi, impedimentele deja încep: dacă părinții consideră
căsătoria avantajoasă se pot începe negocierile, dar dacă aceștia nu își dau acordul,
cei doi copii nu își pot oficia legatura. În familiile de boieri, alegerea partenerului îi
aparține boierului, iar copii au obligația să se supună, în familiile de rang mediu,
taților. Trecerea peste acordul părinților aduce deseori cu sine dezmoștenirea
băiatului sau neînzestrarea fetei. Căsătoria este un lucru prea serios pentru a fi
lăsată la îndemâna copiilor.

Deseori, fetele nemulțumite de afacearea încheiată, refuză să își îndeplinească

datoriile de soție, iar cand barbatul ajunge în instanță, fetei i se dă să aleagă
căsătoria sau manăstirea. Teoretic, dupa vârsta de 25 de ani, baiatul este liber să
aleaga cu cine să se căsătoreasca, si teoretic și fata, însă în practică acest lucru nu
este nicaieri menționat în documente

O altă problematică este legată de timpul în care cei doi au ocazia să se cunoască
pentru a decide dacă își doresc să rămână împreună. Daca în familie de rang mediu
cei doi au ocazia sa se cunoască cât de cât la petreceri, sau la munca câmpului, nu
la fel stă situația în cazul tinerilor de boieri. Aceștia se cunosc doar din vedere, și de
abia dupa ce s-a negociat zestrea si moștenirea, după ce părinții și-au dat acordul

2
cei doi pot să se întâlnească, să se cunoască, să se vadă, însă de fiecare dată doar
de față cu mama sau cineva de încredere din familia fetei pentru a veghea la
onoarea acesteia. Cei doi nu sunt niciodată lăsați singuri înaintre de nuntă.

Totuși, părinții sunt destul de precauți în legătură cu viitoarea căsătorie, mai ales că
ea nu poate avea loc decât o dată, ruptura ei aducând cu sine o mare rușine. Asa că,
printr-un întreg dispozitiv de relații, ambii părinți încearcă să afle despre starea
economica, sociala, averi declarate sau nu, aducația copiilor, prestigiul și onoarea
familiei din care provine viitorul partener. Uneori la acestea se adauga prietenia deja
existenta dintre cele două familii pe care acestea vor sa o întărească.
Impedimentele unei căsătorii, pe lângă statutul social mai sunt și vârsta celor doi,
înrudirea sau religia acestora. O căsătorie devine legală când băiatul a depășit 14 ani
iar fata 12 în sudul țări, iar în Moldova vârsta fetei urcă pana la 16 ani iar a băiatului
pană la 19. În Transilvania, vârsta frageda este explicată de scutirea stagiului militar
a baieților căsătoriți, atât baiatul preferând să fie căsătorit în loc să meargă în armată
câr și părinții deoarece ar pierde o mână de lucru atât de prețioasă.

Biserica intervine cand femeia este mai mare, considerând căsătoria nepotrivită
invocând chiar Pravila/ legea. Daca cei doi fac un copil iar casatoria din diferite
motive, de vârstă sau altele nu este acceptată de Biserică, copilul stă la mamă până
la 3 ani și apoi este dat în custodie tatălui, deoarece el îi dă numele.

În cazurile în care slugile doresc să săvârșească căsătorii neacceptate de Biserică,

sau pacatuiesc înainte de nunta și nasc copii, stapânul este tras la răspundere ca și
cum ar fi tatăl slujiotorului și are responsabilitatea chiar de a-i da zestre să se mărite
dacă acesta este impedimentul căsătoriei, fiind astefel sancționat că nu a avut mai
mare grijă de slujitorii săi.
La 16 ani fetele primesc deja pețitori iar parinții acelora care nu se casătoresc în timp
sunt răspunzători că nu au avut grija de copiii lor, criticați că nu au avut grija de
măritișul fetelor lăsându-le să cadă în pacat trupesc. De fapt, Biserica, prin
intermediul familiilor încearcă să controleze sexualitatea tinerilor și nașterile ilegitime.

Biserica ortodoxă interzice căsătoriile între rudele de sânge până la a șaptea spiță,
precum și între cele spirituale. Totuși multi mint sau plătesc preoții, aduc martori

3
mincinoși, schimbă parohia sau se căsătoresc în alte sate, iar dacă acest lucru se
află preotul care a oficiat căsătoria este aspru sancționat. Așadar, preotul are
raspunderea să inspecteze cât mai bine arborele genealogic al celor doi. Cei care
pacătuiesc astfel pot chiar sa fie interziși de la împărtășanie între 9 și 20 de ani.
Totuși, multe dintre aceste pedepse sunt trecute cu vederea daca cei în cauză sunt
sujitori la vreun boier, dacă fac parte din cei care aduc beneficii bisericii prin munca
lor, scopul Bisericii fiind acela de a asigura înmulțirea forței de lucru în folosul ei.

Femeia și zestrea sa

Zestrea este stabilită înainte de nuntă, în preziua logodnei mai exact, la cârciumă,
acasă la fată cu masa pusă, parinții fetei încercând să mai îmbune pretențiile
viitoarelor rude. Ginerele primește foaia de zestre ca semn al afacerii încheiate.
Deseori, dupa nuntă ei își dau seama că au fost înșelați, păcăliți, că li s-a promis mai
mult decât au primit. Uneori, chiar stau cu lista în față și verifică daca in prima zi de
căsătorie sau logodnă li se dă tot ce au pe lista. Altfel, ei aduc înapoi fata la casa
părintesca, iar părinții acesteia trebuie să mai facă o ofertă, ofertă pe care o fac
deoarece este rușinos să primescă fata înapoi, pe care oricum nu o va mai lua
nimeni. Așadar, zestrea fetei devine motiv de șantaj, uneori ginerele invocând că era
sub influiența alcoolului, ca a fost naiv dar că acum și-a dat seama și alte motive
pentru a-i șantaja pe părinții fetei. Acest act, era de preferat să se facă de față cu
martori pentru a nu putea fi contestat.
Zestrea fetei conține haine de nunta, de ceremonii și de noapte, așternuturi (boierii
dadeau până la 3 schimburi), obiectele pentru masă (vesela,etc), bijuterii, moșii,
animale, sclavi, slujitori deseori țigani.
Fetele fără zestre primeau de la Biserică din cutia milei, la cererea viitoarei mirese.
Deseori fetele se angajau la stăpân pe un număr de ani destul de mare, 6-8 ani,
pentru ca acesta să ii dea zestre să se poata mărita. Femeile care primesc astfel de
zestre au obligația de a-l aminti pe binefăcător în acatiste, la biserică, să aibă grijă de
mormântul acestuia dupa moartea sa, să îi aprindă lumânări și să îi sădească flori.

4
Logodna

Deseori, intre cei doi viitori soți exista un pețitor, care vorbește cu cele două familii
ale tinerilor. El își asumă responsabilitatea în ceea ce privește cinstea celor doi, și în
momentul în care apar neînțelegeri el este luat la rost de ambele părți și responsabil
să intervină.
Văduvii își negociază singuri nunta.
Conform dreptului canonic ortodox, logodna are putere ca și nunta dacă a fost facută
ca la carte (urmând toate etapele: arvuna, legături cruciș, schimbul de inele,
sarutarea tinerilor) și mai ales dacă a fost facută cu martori. Aceștia par să fie cei mai
importanți, chiar dacă nu au fost parcurse toate etapele ei au contribuția cea mai
importantă în cazul cererii desfacerii ei.
Trimiterea unui inel este întotodeauna văzută ca pecetluirea unui angajament de
căsătorie.
Desfacerea logodnei, atrage asupra ei si înapoierea tuturor darurilor de logodnă
precum și a inelului. Conform Pravilei, logodna poate fi ruptă pentru vârsta mai mică
decât cea dmisă, fata însărcinată cu altul, deosebirea religioasă, unul dintre candidați
este posedat de diavol, dorința de a se călugări. Dar, în practică, motivele sunt cu
totul altele și anume: opoziția băbatului, a femeii și a părinților, impedimente
religioase.

După săvârșirea nunții, tinerii sunt conduși în camera cea bună unde își consumă
căsătoria. Dacă fata se dovedește a fi virgina, aceasta va primi daruri în ziua de luni,
daruri numite chiar darurile de luni. Acestea pot fi așadar considerate un preț al
virginității. Aceste daruri sun singurele pe care femeia le pastrează dupa diviorț sau
v[duvie, singura excepție fiind adulterul. Virginitatea feminină este privită ca o
ofrandă oferită de familia fetei, o forma de respect față de familia baiatului. Dacă fata
se dovedește că nu a fost virgină, barbatul, soțul acum, are o strategie prin care
poate pastra femeia dar și pentru a primi noi daruri de la parinții acesteia. El da zvon
în sat c[ soția nu a fost curată, aceste zvonuri ajung repede în tot satul și la urechile
socrilor, care din bun simț și pentru a nu se face de rușine vin să facă o propunere
familiei baiatului. Dacă acesta nu vine cu propunerea, soțul își trimite soția acasa pe

5
un cal, sau într-o căruță cu mențiunea că este deschis negocierilor. Așadar, din
onoare virginitatea devine motiv de șantaj.
Dacă soțul nu acționează imediat, credibilitatea plângerii de mai tarziu are de suferit,
motiv pentru care barbatul nu va putea pastra zestrea dacă se acceptă divorțul. Unii
intervin târziu ori pentru ca sunt foarte naivi și nu își dau seama ca fata nu este
virgină, ori pentru că aceasta reușește să îl păcălească, ori pentru că mai tarziu își
dă seama că nu era virgină cand naște un copil mai repede de termen. Biserica
susține renegocierea nunții și încurajează soțul să accepte soția cu promisiunea
acesteia de a fi fidela și să primescă surplusirile de zestre aduse de familia acesteia.

După rezolvarea conflictelor dacă acestea apar dupa noaptea nunții și prima zi de
căsătorie, cuplul locuiește cu socrii o perioadă până când își primesc moștenirea sau
zestrea care deseori constă înr-o casă sau banii pentru o casă de care trebuie să se
ocupe părinții băiatului în mod deosebit. De acum încolo soțul trebuie să se
îngrijească de economia familiei, să producă și să aducă bani în casă, îndeplinirea
acestei datorii reflectându-se în haine, bijuterii, hrană, slugi, casă, în acest mod soțul
arătându-și dragostea față de soție. La rândul său, soția trebuie să fie supusă și
fidela. In gredientul de bază al stabilității și fericirii casniciei este cumpătarea femeii,
care trebuie să fie blândă și cu vorba bună. Bărbații își doreau o femeie buna la
suflet și înțeleaptă. Răutatea feminina îl îndepărtează pe soț, căutând să găsească
alinare în altă parte.

Divorțul

Divorțul este deseori cerut de soție care nu mai suportă comportamentul violent al
bărbatului și obligația de a i se supune. Deși acceptă acestă poziție de la începutul
căsătoriei, ea se și folosește de dezvantajul cu care e obligată să trăiasca aducându-
l ca motiv de discriminare în timpul divorțului.
Violența domestică, frecvent întâlnită în mai toate jalbele înainte autorității
ecleziastice, nu reprezintă întotdeauna un motiv serios de separare. Soborul nu
interzice soțului să-și pedepăseasca soția, ci încearcă doar să înscrie această
violență în anumite cadre: bătaia să fie aplicată doar atunci când soția merită și se

6
arată nescultătoare,și este deci vinovată, lasând libertate soțului să decidă ce
înseamna vinovăția. De asemnea, făcând apel la milă Biserica încearcă să
îmblânzească agresivitatea masculină.

Educația revine în întregime familiei, mama se ocupa până la șapte opt ani de copii,
după care numai fata își continuă instruirea feminină, în timp ce băiatul se alătură
celorlalți membri masculini ai familiei. Fetele sunt excluse de la orice instruire,
mulțumindu-se numai cu instruirea primită de la mamă care se concentrează în jurul
activităților tipic feminine tors, țesut, brodat, prepararea hranei. Datorită acestui tip de
experiență, legătura mama fiica devine foarte puternică și se menține pe timpul
mariajului în ciuda opoziției soțului.

Vaduvia

Văduvele aleg deseori să păstreze doliu până la sfârșitul zilelor, însă un văduv după
trecerea anului de doliu impus de canoanele bisericești se recăsătorește imediat.
Situația bărbatului văduv este mult mai ușoară el putându-se căsători până către 60
ani, însă pentru o femeie dupa 45 de ani este imposibil să se mai recăsătorească.
Dacă se căsătorește înaintea anului de doliu ea păstrează zestrea dar pierde darurile
dinaintea nunții și nu are drept să primească nimic din averea soțului.

Conflictele

Conform documetelor primii șapte ani sunt cei mai critici, deși neînțelegerile încep
încă din primele zile de căsătorie.
Dacă în primă fază ei se supun aranjamentelor părinților, odată rămași singuri trebuie
să găsească soluții pentru conflictele lor.
Dacă motivele căsătoriie sunt cele economice, implicarea emoțională contând mai
puțin, motivele de divorț sunt exact din spectrul emoțional atât de neglijat la început.
Motivele de incompatibilitate afectivă sunt descrise prin cuvinte de acuză ca scârbă,
urâciune, dezgust.

7
De asemenea gelozia este un alt motiv care stârnește violența bărbatului. În acest
caz bărbatul este chiar dator să își pedepsească soția, și chiar dacă bătătile sunt
cumplite clericii nu se decid asupra separării dacă cei doi o cer. Toate aceste scene
de violență sunt posibile și din cauză că în mentalitatea vremii femeia, prin căsătorie,
devine proprietatea bărbatului de care poate dispune cum dorește. Soțul se laudă
deseori la cârciumă că are drept de moarte asupra soției și chiar aceasta în primii ani
de căsătorie, înainte de a afla ce înseamna să fii proprietatea cuiva, se laudă că are
soț și stapan. În cazul în care soțiile nu mai suportă și fug ori la vecini ori la părinți,
clericii se mulțumesc să-l dojenească pe soț și să le sfătuiasca pe soții să se întoarcă
acasă și să se supună.

Dacă există o tiranie masculină, documentele vremii vorbesc și de o tiranie feminină

numită cicăleală, acuzată deseori de soții care vor să divorțeze. Soția cicălitoare este
descrisă ca fiind neîngăduitoare, mereu nemulțimită, critică și rece, deloc blândă și
iute din fire.

Un alt motiv de conflict este implicarea familiilor de origine în viața celor doi.
Amestecul familiei de origine în viața cuplului se manifestă în permanență. Soacra își
observă nora și o sancționează pentru orice grșeală iar fiul intervine de fiecare dată
de partea mamei sale.
De asemenea soția se refugiază deseori la familia sa, aceștia fiind mereu de partea
ei în conflicte. Totuși ei nu o primesc înapoi acasă, ci o încurajează să se supună,
fiind o rușine dacă nu face acest lucru.
Deseori, femeia o ține într-un du-te vino între familia de origine și propria familie
negăsindu-și niciodată locul.

Dar, pe lângă implicarea familiei, trebuie amintită și implicarea vecinilor, vecinătatea

funcționând aproape ca o instituție. Ea ia parte la toate conflictele cotidiene dintre
soți și dacă un vecin nu este interesat, el nu poate scăpa deoarece îi povestesc
ceilalți. Ei sunt martori extrem de importanți în procese.
Ba mai mult, vecinii care au în gazdă cupluri devin supraveghetori asupra bunei
conduite a tinerei familii, având chiar misiunea de a integra cuplul în rețeaua de
sociabilitate a mahalalei.

8
Desfrâul conjugal

Dimitrie Cantemir nota că tinerii moldoveni considerau că nu este rușine, ci că

preacurvia în taină este o laudă înainte de însurătoare pentru băieți, aceștia fiind
sfătuiți chiar de tați să își înceapă viața sexuală cât ma repede. Libertatea sexuală
acordată bărbatului devine în această situație o componentă importantă a virilității,
parte a onoarei masculine.
Ba ma mult, chiar în timpul căsătoriei el poate avea o posadnică, important fiind să
nu tulbure relația matriomonială legitimă și nu are voie să o aducă în casă.
Însă dacă femeia înșeală, sau dacă părăsește căminul fără acordul soțului ei, cu
excepția când își vizitează rudele, ea este considerată "curvă", acesta fiind singurul
apelativ folosit. Etichetarea este dură și arată că experiența socială este mult mai
redusă în cazul femeilor. Soțul are dreptul să pedepsească pe cel prins că înșela
împreună cu soția sa.
Soțul dacă înșeală este iertat, menajat, și primește nenumărate apelative.

Biserica controlează sexualitatea enoriașilor prin prescrierea zilelor permise actului

sexual și doar în interiorul casei.
Rolul actului sexual este foarte clar perpetuarea neamului românesc și satisfacerea
nevoilor sexuale. Așadar, cei doi sunt datori unul față de celălalt spre a îndeplini
acestea două. El devine subiect când nu poate îndeplini unul din aceste roluri cel mai
adesea subiectele fiind impotența, sifilisul, pasiunile maculine bizare și nepermise,
sodomia și pedofilia.
Un alt motiv de divorț este boala, dar nu orice boală ci doar lepra sau epilepsia.
Deseori epilepsia este asociată cu bătăile repetate numită chiar boala loviturii.

Sexualitate

Corpul apare ca un domeniu al secretului, iar sexualitatea face parte din acest
secret.

9
Femeile deseori descoperă celălalt sex odată cu căsătoria și nu știu numic de relațiile
sexuale pe care ar trebui să le îndeplinească ele fiind numite "firi sălbatice". Cele
care au mai mult noroc și primesc educație în familie legat de acest subiect, sunt
sfătuite să fie rezervate, să accepte numai poziția barbatului deasupra, fiind foarte
reticiente la alte poziții propuse de bîărbat și acuzându-l pe acesta de perversiuni.
Bineînțeles că Biserica susține aceste acuzații, îndemnând bărbatul să se poarte
cum se cade. Biserica interzice altfel de raporturi sexuale sau poziții, soții neprimind
împărtășanie în aceste cazuri.
Impotența este însă un subiect luat în serios ca motiv de divorț iar bărbatului i se dă
o perioadă în care trebuie să încerce să își rezolve problema fie prin doctori fie prin
alte căi. După răgazul primit el are obligația de a-și arăta virilitatea, nu în "prezența"
martorilor dar în "auzul" lor. Mai mult chiar, uneori ei sunt gazduiți în perioada de
probă de protopop, sau de socri care să confirme ca au încercat.

Concluzii

Una din caracteristicile importante pentru familia românească din epoca fanariotă o
constituie preponderența componentei economice în constituirea, supraviețuirea și
dezmembrarea unui cuplu. De asemenea implicarea Bisericii nu poate fi ignorată, ea
făcând aproape parte din viața de zi cu zi a cuplului. Un alt personaj importantîl
constituie reputația: viața de cuplu se învârte în jurul reputației pe care și-o creează
ambii parteneri cu ajutorul celor din jur.

Așadar, cuplul nici pe departe nu trăiește singur. Părinții, rudele, pețitorii, vecinii,
stăpânii, clericii sunt gata să intervină, să concilieze sau să despartă, să depună
mărturie, să mintă, să denunțe.
Ceea ce cuplul secolului XVIII nu are cu siguranță este intimitatea.

Bibliografie

10
Ghițulescu C-ța., În șelvari și cu ișlic, București, Editura Humanitas, 2004

11