Sunteți pe pagina 1din 19

CATEGORII DOCUMENTE

Afaceri
Calculatoare
Casa masina
Didactica pedagogie
Diverse
Educatie
Finante
Geografie
Istorie & politica
Legislatie
Limba
Management
Sanatate

Tehnologie

DOCUMENTE SIMILARE
Cosmetic
Alimentat Asistenta
a
Logopedi Retete
ie nutritie sociala frumuset
e
culinare
e

Sport

Share on facebook Share on twitter


Share on email Share on print More
Sharing Services 1

INFECTIA DE TRACT URINAR LA


COPIL
INVELISUL CORPULUI UMAN
PIELEA
AFECTIUNILE TRAUMATICE ALE
APARATULUI LOCOMOTOR
Sindromul Down sau trisomia 21
sanatate
Epidemiologia diabetului zaharat si bolii
coronariene
+ Font mai mare | - Font mai mic
CONSDERATII PSIHOLOGICE
PENTRU PACIENTUL GERSON
Necesarul de lipide
Importanta reactiilor de oxidare pentru
PULBERI FARMACEUTICE
organismul uman
SOCUL
Definitie: Pulberile pot fi definite din punct de vedere PRESOPUNCTURA - ENERGIE.
tehnologic si din punct de vedere fizico chimic, adica al PUNCTE ENERGETICE. TRASEE
ENERGETICE
sistemului dispers pe care il reprezinta.

PULBERI
FARMACEUTICE

Din punct de vedere tehnologic, definitia este oferita

TERMENI importanti pentru acest


document

de F.R.X. Pulberile sunt preparate farmaceutice solide : pulberi farmaceutice : importanta pulberilor in
alcatuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor tehnologia farmaceutica : pulberile
farmaceutice : pulberi farmaceutice exemple :
substante active, asociate sau nu cu substante auxiliare; sunt

folosite ca atare sau divizate in doze unitare. Din aceasta definitie rezulta necesitatea utilizarii operatiei de
pulverizare si amestecare, precum si clasificarea pulberilor in: divizate si nedivizate.
Sub aspect fizico chimic, pulberile pot fi definite ca sisteme disperse heterogene de substante solide in
mediu gazos, caracterizate prin structura solida si prin sisteme capilare inchise de particulele substantei solide.
Pulberile simple contin o singura substanta activa; pulberile compuse contin un amestec de substante
active. Pulberile se pot administra pe cale orala sau se pot aplica pe piele sau pe mucoase (pudre).
Substantele farmaceutice folosite sub forme de pulberi pot fi de origine chimica anorganica si organica,
precum si de origine vegetala sau mai rar animala. Ca forma farmaceutica, pulberile se folosesc destul de
frecvent in practica farmaceutica, pentru a fie eliberate ca atare in pulberi compuse, (denumite in acest caz si
prafuri), capsule si casete. In tehnica farmaceutica, pulberile prezinta o importanta deosebita, deoarece
constituie un produs intermediar la prepararea altor forme farmaceutice din a caror compozitie fac parte
(pilule, comprimate, unguente suspensii, etc.). cu alte cuvinte, pulberile se folosesc pe scara larga ca produse
de baza la obtinerea de numeroase forme farmaceutice. De aceea, proprietatile substantelor pulverizate trebuie
sa fie bine cunoscute, deoarece ele influenteaza calitatea preparatelor din care fac parte. Pulberile sunt formate
din particule solide, a caror marime variaza de la pulberi foarte fine, coloidale, pana la particule microscopice.
Marimea particulelor depinde de caracteristicile fiecarei substante si de procedeul de pulverizare. Pulberile
farmaceutice au dimensiuni intre 5 si 1000 .
La substantele cristaline, moleculele au o singura regula, fiind dispuse intr-o retea spatiala caracteristica,
pe cand in substantele amorfe, moleculele au o asezare neregulata. Produsele vegetale si animale dau pulberi
alcatuite din fractiuni de complexe celulare.
Forma, volumul si greutatea variaza de la o substanta la alta.
Clasificarea pulberilor se poate face dupa diferite criterii:
1. dupa compozitia lor: pulberi simple alcatuite dintr-o singura substanta si pulberi compuse
constituite din doua sau mai multe substante medicamentoase;
2. dupa modul de intrebuintare: pulberi pentru uz intern si pulberi pentru uz extern;
3. dupa dozare: pulberi nedivizate si pulberi divizate in doze determinate;
4. dupa gradul de finete: pulberi coloidale (pulvis impalpabilis); pulberi foarte fine (pulvis
subtillissimus), care trec prin sita VII; pulberi fine (pulvis subtilis), care trec prin sita VI; pulberi groscioare
(pulvis grossus), care trec prin sitele IV-V.
5. dupa natura prescriptiei: pulberi oficinale; pulberi magistrale; pulberi preparate de industrie.

6. dupa origine: pulberi minerale, pulberi produsi de sinteza, pulberi vegetale si pulberi de
natura animala.
Inainte de prepararea propriu-zisa pulberile, vor fi supuse unei serii de operatii galenice auxiliare:
uscarea, maruntirea, pulverizarea, cernerea si amestecarea.

1.1. PROPRIETATILE PULBERILOR


1. Proprietatile dimensionale caracterizeaza forma, marimea si suprafata specifica a pulberilor.
Forma particulelor este determinata de structura substantei medicamentoase, in general substantele
prezinta particule neregulate. Ea este data de raportul dintre lungime (L), latime (l) si grosime (g):
-

L > 1,g

- pulberi cu particule fibroase, aciculare;

L, 1 > g

- pulberi cu particule plate, lamele, discuri;

L = 1 =g

- pulberi cu particule sferice.

Marimea particulelor variaza dupa natura substantei medicamentoase si modul de pulverizare de la dimensiuni
coloidale (particule foarte fine) cuprinse intre 1 - 20 m pana la dimensiuni micro- sau macroscopice de 0,5
mm.
Suprafata specifica depinde de gradul de diviziune, ea creste prin pulverizarea substantei medicamentoase.
2. Proprietatile superficiale caracterizeaza puterea de absorbtie a diferitelor gaze sau vapori de apa de catre
pulberi. Suprafata particulelor poate fi neta sau mai adesea spongioasa, cu sisteme capilare inchise de
particulele substantei solide. Operatia de pulverizare confera sarcina electrica, electricitate statica sau
magnetica.
Pulberile fine, cu o suprafata specifica mare adsorb cantitati relativ mari de apa: caolin, carbonat si oxid de
magneziu, hidroxid de aluminiu, amidon, lactoza etc.
Unele substante au tendinta sa absoarba apa intr-un mediu cu umiditate crescuta, determinand transformari
fizice si chimice: azotit de sodiu, hidrogencarbonat de sodiu, oxid de magneziu. Absorbtia vaporilor de apa din
aer peste limita de stabilitate caracterizeaza substantele higroscopice si delicvescente: metenamina, bromuri
si ioduri alcaline, clorura de calciu, la care tensiunea de vapori a substantei este mai mica decat tensiunea de
vapori din atmosfera.
Pierderea apei de cristalizare este proprietatea substantelor eflorescente, la care tensiunea de vapori este mai
mare decat tensiunea de vapori din mediul extern: tetraboratul de sodiu cu 10 molecule de apa, fosfatul disodic

cu 12 molecule de apa, sulfatul de sodiu cu 10 molecule de apa, sulfatul de zinc cu 7 molecule de apa, sulfatul
de magneziu cu 7 molecule de apa, tiosulfatul de sodiu cu 5 molecule de apa, sulfatul de aluminiu cu 18
molecule de apa, alaunul de potasiu cu 12 molecule de apa, sulfatul de stricnina cu 5 molecule de apa, fosfatul
de codeina cu o molecula si jumatate de apa.
3. Proprietati reologice determina comportarea la curgere a pulberilor care este functie de marimea si forma
particulelor, de fortele de coeziune intre particule, de adsorbtia si formarea unor pelicule superficiale, de
transmiterea fortelor exterioare asupra sistemului.
4. Proprietati farmaceutice se refera la toti factorii dependenti de pulbere, care influenteaza stabilitatea
fizica, chimica si efectul terapeutic al diferitelor forme farmaceutice.

1.2. TEHNOLOGIA PREPARARII PULBERILOR


1.2.1. USCAREA
Uscarea este o operatie care consta din eliminarea gradata a apei sau a altui lichid dintr-un material in
care acesta este mentinut prin adeziune superficiala sau capilaritate. De obicei se cere eliminarea apei dintr-un
material.
In multe cazuri, apa este prezenta in material datorita unor legaturi de natura chimica si fizica (apa de
cristalizare).
In acest caz, operatia poate fi denumita, cu un termen indicat, deshidratare.
In practica farmaceutica, procesul de uscare se aplica in principal la produsele solide, dar si la gaze sau
lichide.
Uscarea gazelor: se folosesc in acest scop tuburi in forma de V, umplute cu substante avide de apa
(clorura de calciu, hidroxid de potasiu, oxid de calciu etc.), avand grija ca sa nu se produca reactii intre gazul
uscat si substanta. Operatia se executa in sistem inchis. Un gaz poate fi uscat si pe acid sulfuric concentrate.
Uscarea lichidelor: in acest caz se poate trata un lichid continand o anumita cantitate de apa care trebuie
eliminata sau se poate trata o solutie apoasa a unei substante fixe. In primul caz un exemplu este de a evapora
apa pe baia de apa dintr-un amestec apa-glicerina sau, daca lichidul este volatil, se recurge la deshidratare (de
exemplu, eterul din care se scoate apa cu sulfat de sodiu anhidru).
Uscarea lichidelor care contin in solutie substante fixe poate fi obtinuta prin diferite sisteme, dintre care
cele mai importante si mai moderne sunt automizarea sau nebulizarea si liofilizarea.

Uscarea prin automizare sau nebulizare este unul dintre procedeele preferate pentru uscarea produselor
usor alterabile, care nu pot fi uscate prin metode obisnuite fara a suferi modificari mai mult sau mai putin
profunde.
Acest sistem este bazat pe dispersarea lichidului sub forma de mici picaturi si o uscare rapida (pana la 12 minute) a acestora cu ajutorul unui curent de aer cald. Pulverizarea fina a lichidului are drept scop marirea
suprafetei de contact cu aerul cald, care constituie agentul de uscare. Nebulizarea lichidului este obtinuta cu
diverse sisteme, dintre care cele mai importante folosesc:
un disc care se invarte cu viteza inalta 6 000 - 10 000 turatii/min. ce transforma produsul lichid
dispersat sub forma de nor fin de particule, iar acesta este uscat de un curent de aer cald care circula de jos in
sus;
un injector prin care este fortat sa treaca lichidul cu presiune inalta de 30 - 200 atmosfere, iar
nebulizatul obtinut este uscat de un curent de aer cald.
Un uscator prin pulverizare cu disc este redat in fig.1. Lichidul porneste dintr-un rezervor si apoi trece
fortat prin discul care se roteste si se transforma intr-un nor fin (nebulizat). Rotorul in forma de disc se roteste
cu 5 000 - 25 000 rotatii/min si disperseaza lichidul in particule cu dimensiuni de 0,01 - 0,005 mm. Aerul
incalzit trece peste particule de jos in sus, se satureaza partial cu vapori de apa si se raceste pana la 50, dupa
care este evacuat. Intr-un timp foarte scurt de 1/40 din secunda, o particula de lichid se transforma in pulbere
foarte fina uscata. Aceasta se depune la partea inferioara. Partial pulberea poate fi antrenata de curentul de aer,
dar este retinuta de un filtru. Un sistem special de perii si benzi de transport efectueaza evacuarea produsului
uscat.

Fig. 1 Atomizor

Aceste dispozitive permit o uscare rapida, fara sa modifice proprietatile materialului. Pe de alta parte,
astfel de instalatii nu pot fi folosite pentru uscarea unor lichide mai concentrate sau vascoase. Produsele
oxidabile pot fi uscate cu gaz inert, cum este bioxidul de carbon.
Procedeul de uscare prin atomizare este folosit in industria farmaceutica pentru productia de extracte
uscate, fermenti aminoacizi, glucoza, lapte praf.
Un alt procedeu care permite uscarea lichidelor este bazat pe folosirea unor cilindri incalziti. Lichidul
este dispersat pe suprafata cilindrilor si transformata intr-o pulbere fina. Acest procedeu este mai economic,
dar poate influenta proprietatile produselor datorita caldurii ridicate la care se lucreaza.
Pentru produsele foarte sensibile la caldura se foloseste procedeul de liofilizare.
Liofilizarea consta din evaporare directa a umiditatii care se solidifica prin racire, fara ca produsul sa
treaca prin faza lichida. Principiul liofilizarii este redat in figura 2. Apa continuta in produsul de uscat aflat in
camera A trece direct in stare de vapori si se condenseaza in B. in schema din figura 3 este redat un liofilizator
industrial. Mai intai materialul de uscat este supus congelarii, dupa care se produce un vid inaintat de 0,02 - 2
mm Hg. Prin iradiere de la o serie de suprafete incalzite la 40 - 60 se transmite caldura necesara sublimarii. In
timpul uscarii, temperatura materialului este mai scazuta decat temperatura de congelare si ea se mentine
aceeasi cu ajutorul vidului.

Fig.2 Schema liofilizarii


1 evaporator; 2 camera de condensare; 3 vid.

Fig. 3 Schema unui liofilizator industrial


1 tavi; 2 condensator; 3 grup frigorific; 4 pompa de vid.
Procedeul de liofilizare prezinta avantaje deosebite, prin faptul ca se lucreaza la temperaturi scazute.
Astfel, solventii volatili pot fi recuperati cu pierderi minime, este redusa aproape complet actiunea enzimelor
si bacteriilor, ca si influenta oxigenului asupra produselor. Se realizeaza o deshidratare eficace, iar produsul
finit isi mentine caracteristicile. Se mai poate mentiona ca unele produse uscate prin liofilizare pot fi obtinute
din nou in stare initiala prin adaos de apa.
Liofilizarea necesita aparatura moderna si se aplica pentru uscarea unor preparate biologice: plasma,
solutii extractive, in productia de antibiotice etc.
Uscarea solidelor: materiile prime de natura organica, vegetala sau animala, folosite la prepararea
medicamentelor, pot contine o anumita cantitate de umiditate. Aceasta umiditate se poate gasi sub doua forme.
Cand apa este retinuta superficial intr-un material, umiditatea se numeste de suprafata, iar cand umiditatea se
gaseste sub forma de apa de constitutie, se numeste umiditate higroscopica.
Uscarea in cazul solidelor are drept scop asigurarea conservarii, reducerea volumului si greutatii si
favorizarea pulverizarii.
Conservarea materialelor si substantelor farmaceutice se face mult mai bine dupa indepartarea
umiditatii. Asa, de exemplu, produsele vegetale si animale care contin apa se inactiveaza putand fi mai usor
invadate de microorganisme.
Reducerea volumului si greutatii unor materii prime este un obiectiv important din punct de vedere
economic care duce la usurinta de manipulare, transport si depozitare.

Favorizarea operatiei de pulverizare se realizeaza prin uscare deoarece materialele isi pierd elasticitatea,
se inlatura aglomerarea si devin usor de sfaramat. De aceea operatia de pulverizare este deseori precedata de
uscare.
La uscarea solidelor, eliminarea apei se face prin evaporare. Evaporarea de la suprafata materialului are
loc cand tensiunea de vapori superficiala este mai mare decat tensiunea de vapori a stratului de aer
inconjurator la o temperatura determinata. Cand aceste doua valori devin egale, evaporarea este nula.
Viteza de uscare depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanti sunt: suprafata de evaporare
a materialului, starea de diviziune a materialului, diferenta dintre tensiunea de vapori a aerului si cea de la
suprafata materialului, viteza de circulare a aerului si presiunea.
Timpul de uscare a unui material rezulta din relatia:

in care: G = cantitatea de material care rezulta dupa uscare in kg;


A = coeficient de uscare;
U = viteza de uscare (in kg/m2/ora);
S = suprafata materialului de uscat in m2;
u1,u2 = umiditatea initiala, respectiv umiditatea finala a materialului (in kg raportata la 1 kg
substanta uscata).
In procesul de uscare, viteza de uscare este la inceput mai mare, apoi descreste pe masura ce materialul
se usuca. In prima jumatate a timpului de uscare, materialul pierde aproximativ 90% din umiditate, restul fiind
cedat in a doua jumatate a timpului de uscare. La inceput se elimina cea mai mare parte de umiditate, dupa
care viteza de uscare descreste, punctul de trecere intre aceste doua perioade fiind numit punct critic.
In general, umiditatea este indepartata partial. Daca prin uscare se elimina complet umiditatea, unele
produse au tendinta de a recastiga apa in contact cu aerul atmosferic. Produsele vegetale se usuca pana la un
continut de umiditate de 10%, amidonul pana la 15%, substantele cristalizate pana la o anumita umiditate la
care sunt stabile in conditii normale de pastrare. Uscarea materiilor prime solide poate fi obtinuta la
temperatura ordinara prin expunerea la aer sau mentinerea in exicator, prin incalzire la presiune obisnuita sau
presiune redusa si cu ajutorul razelor infrarosii.
USCAREA LA AER

Un procedeu simplu de uscare este expunerea in aer liber a unor materiale care pierd usor umiditatea si
nu sunt sensibile la actiunea agentilor atmosferici. Uscarea se face la soare, la umbra sau in spatii inchise,
materialul fiind intins in strat subtire si eventual vanturat pentru a grabi procesul. Uscarea la are se aplica unor
produse vegetale, cum sunt radacinile, rizomii si cojile. Produsele vegetale mai sensibile se usuca in general
la aer in spatiu adapostit cu eventuala circulare a agentului de uscare, folosind cosuri sau ventilatoare, prin
expunere la aer pot fi uscate si o serie de substante solide care pierd usor umiditatea sau apa de cristalizare si
nu sunt influentate de aer.
USCAREA IN EXICATOR
Exicatoarele sunt recipiente cu peretii grosi de sticla, care pot fi acoperite etans cu un capac si care
servesc la uscarea unor substante (fig. 4). Unele exicatoare au la partea inferioara un compartiment peste care
se gaseste o placa de portelan ce serveste drept suport pentru vasele continand materialul de uscat.
Compartimentul inferior serveste pentru introducerea unor substante higroscopice care fixeaza umiditatea:
clorura de calciu calcinata, oxid de calciu, acid sulfuric concentrate, silicagel. Pentru a grabi uscarea, unele
exicatoare pot lucra si la vid. In acest caz, capacul exicatorului este prevazut cu un robinet care este pus in
legatura cu sursa de vid.

Fig. 4 Exicator
USCAREA CU AJUTORUL CALDURII
Uscarea la cald se face cu ajutorul unui agent de uscare incalzit (aer, gaze de ardere), care circula
deasupra materialului, se incarca cu vapori de apa si apoi este evacuat prin ventilator. Aceasta uscare pe cale
artificiala necesita o aparatura speciala si anumite conditii de lucru.
Alegerea metodei de uscare a aparaturii se face tinand seama de caracteristicile materialului si anume, de
structura chimica, de modul cum este fixata apa, de umiditatea initiala si finala a materialului etc. La uscarea
cantitatilor mari de material se impune alegerea unui proces de uscare economic. Eficienta unui dispozitiv de

uscare poate fi calculata din punct de vedere teoretic facand raportul intre cantitatea de apa evaporata si
energia termica consumata.
Aparatura de uscare poate functiona la presiune normala sau la presiune redusa.
Cele mai simple aparate de uscare sunt etuvele si dulapurile de uscare.
Etuvele au dimensiuni variabile si forme diferite. Incalzirea se poate face cu gaz sau electric, la
temperaturi de pana la 250. Etuvele sunt confectionate din metal si au in general pereti dubli, uneori fiind
prevazute cu termoreglatoare care regleaza si mentin temperatura constanta.
Fig. 5 Etuva

Dulapul uscator functioneaza in mod asemanator, cu deosebirea ca aerul este silit sa parcurga un drum
mai lung deasupra materialului. In felul acesta, agentul de uscare este folosit mai rational. Materialul de uscat
este asezat pe tavi sau pe site in mai multe etaje.
Uscarea in industria farmaceutica se face in instalatii care functioneaza periodic sau continuu.
USCAREA CU RADIATII INFRAROSII
Uscarea se face cu ajutorul unor lampi care radiaza raze infrarosii. Incalzirea materialului depinde
intensitatea sursei, de distanta dintre lampa si material, de culoarea si capacitatea de absorbtie a produsului.
Procedeul se aplica la materialele apoase, care se usuca usor. Prin evaporarea umiditatii, materialul se raceste
la suprafata si temperatura creste in interior, favorizand difuziunea umiditatii si evaporarea rapida. Stratul de
material are o grosime de

15 - 20 mm. Durata de uscare este mai mica decat la alte metode. Uscatoarele

cu raze infrarosii sunt constituite din mai multe lampi asezate la partea superioara a incaperii de uscat.
Materialul este asezat pe o banda rulanta, care se roteste cu o viteza mica la o anumita distanta de sursele de
radiatii.
Uscarea cu radiatii infrarosii capata o extindere din ce in ce mai mare in practica farmaceutica, putand fi
folosita pentru uscarea produselor vegetale, a pulberilor, granulelor etc.

Fig. 6 Uscarea cu radiatii infrarosii

1.2.2. MRUNTIREA SI PULVERIZAREA


Maruntirea si pulverizarea sunt procese mecanice in care materialele solide sub forma de bucati sunt
transformate in particule de o anumita marime.
In functie de marimea particulelor obtinute, deci a gradului de finete urmarit, operatia poare fi facuta
prin sfaramare sau maruntire, cand se obtin particule (fragmente) mari, si prin macinare sau pulverizare, cand
se obtin particule mici. O limita neta de diferentiere intre cele doua operatii nu poate fi facuta. In general se
considera ca rezultat al unei sfaramari particulele a caror marime este de peste 1 mm. Pulberile folosite in
farmacii au dimensiuni cuprinse intre

50 si 500 .

Prin sfaramare si pulverizare, suprafata totala a substantelor creste foarte mult. Daca se ia de exemplu un
cub cu latura de 10 cm si se divide in 1000 de cuburi cu latura de 1 cm, iar acestea mai departe in 1 000 000
cuburi cu latura de 1 mm, suprafata creste in modul urmator (tabelul nr. 1):
Numarul cuburilor

Latura in cm

Suprafata

10

6 x 100

600 cm = 0,06 m

1 000

6 x 1 000

= 6 000 cm = 0,6 m

1 000 000

0,1

6 x 10 000 = 60 000 cm = 6 m
Tabelul nr. 1

Aceasta sporire a suprafetei particulelor de substante este avantajoasa pentru desavarsirea anumitor
forme farmaceutice, deoarece se mareste suprafata de contact a substantei respective, ceea ce contribuie la
marirea vitezei de reactie, usurarea procesului de extractie si, mai ales, la marirea vitezei de re-absorbtie a
medicamentelor.
Raportul intre diametrul bucatilor (D) inainte de maruntire sau pulverizare si diametrul particulelor (d) la
sfarsitul operatiei se numeste grad de maruntire sau de pulverizare si poate fi exprimat: n=D/d
Maruntirea poate fi exprimata prin patru metode principale: strivire (A), taiere sau despicare (B, E),
lovire (C) si frecare (D) (fig. 7). Operatia nu este foarte simpla si in majoritatea cazurilor fortele actioneaza
combinat strivirea cu frecarea, lovirea cu strivirea si frecarea, despicarea, lovirea si frecarea etc.

Fig. 7 Schema metodelor


de maruntire
A strivire, presare; B
despicare, forfecare; C
lovire;
D triturare; E taiere.
Pentru materialele dure este indicata lovirea si strivirea, pentru cele mai moi este mai eficace frecarea,
pentru materialele friabile despicarea, iar pentru droguri vegetale taierea.
Maruntirea si pulverizarea necesita un consum important de energie mecanica, care depinde de natura
materialului, de gradul de maruntire si de utilajele folosite.
Sfaramarea sau maruntirea are drept scop transformarea unui corp solid din bucati mari in fragmente
mai mici, care variaza de la 1 mm pana la cativa cm. Operatia de maruntire in farmacie se executa cu ajutorul
mojarelor, piulitelor si moristilor sau a morilor de constructie simpla. Drogurile care sunt constituite mai ales
din tesuturi fibroase se maruntesc prin taierea cu ajutorul foarfecelor sau al cutitelor. In mod normal, in
practica farmaceutica, sfaramarea sau maruntirea este operatia care precede pulverizarea.
In industrie, sfaramarea se realizeaza cu ajutorul concasoarelor si a morilor de diferite tipuri. In functie
de constructia lor, concasoarele folosite in industria farmaceutica pot fi cu falci, cu ciocane conice si cu
valturi.
Pulverizarea este operatia prin care corpurile solide sunt aduse in fragmente foarte mici, dimensiunile
lor fiind sub 1mm. In farmacie, pulverizarea este destinata sa transforme substantele medicamentoase in
particule foarte mici, iar ca rezultat se obtine un produs numit pulbere.
PULVERIZAREA LA MOJAR
Este operatia cea mai frecvent intalnita in practica farmaceutica de receptura. Pentru pulverizare se
foloseste mojarul cu pistil.
Mojarul este un vas de forma unei cupe, cu baza uneori plata si cu peretii grosi, pentru a avea rezistenta
necesara. Pistilul are forma cilindrica, unul din capete avand drept terminatie o calota sferica turtita. Mojarele
sunt confectionate de obicei din portelan, mai rar din sticla. In unele cazuri se mai folosesc si mojare din fier,
bronz, marmora, agat, in functie de natura substantei de pulverizat. Mojarele au diferite marimi. Precizarea
marimii lor se face dandu-se dimensiunile diametrului mojarului si a lungimii pistilului.

Pentru pulverizarea substantelor toxice, a caror pulbere se poate ridica in atmosfera (digitala, jalapa,
nuca vomica, cantaridele, acid arsenios, litarga), se utilizeaza mojare acoperite. Acestea sunt mojare de forma
obisnuita, acoperite cu o piele, panza sau foaie de cauciuc, de forma conica, care este fixata la baza de peretii
mojarului, iar la varf de pistil.
Pulverizarea cu aceste mojare trebuie facuta cu destula atentie, deoarece prin miscarile pistilului,
acoperisul mobil poate actiona ca un foale, ceea ce ar duce la imprastierea pulberii toxice prin crapaturi. La
pulverizarea cantitatilor mai mari de substante toxice este necesar sa se protejeze gura si nasul cu o masca de
tifon si eventual ochii cu ochelari de protectie.
Pulverizarea la mojar se poate face prin lovire si prin triturare.
Pulverizarea prin lovire (pisarea) se efectueaza lovind cu putere substanta aflata pe fundul mojarului cu
pistilul pe o directie perpendiculara. Operatia se executa luand in lucru o cantitate potrivita de substanta,
astfel ca loviturile pistilului sa fie eficace. Cand se lucreaza cu cantitati prea mici, pistilul poate lovi in gol si
sparge mojarul, iar cand se lucreaza cu cantitati prea mari, loviturile pistilului sunt amortizate in masa de
substanta. Aceasta metoda de pulverizare se aplica substantelor dure sau produselor vegetale care au tesuturi
mai mari (acid tartric, alaun, radacina de ipeca).
Pulverizarea prin triturare este procedeul in care pistilul este invartit in mojar imprimandu-se o actiune
de frecare si de presare asupra materialului de pulverizat. Pulverizarea se datoreaza zdrobirii substantei intre
baza pistiluri care se misca circular si fundul si peretii mojarului. Forta cu care se actioneaza pistilul in cazul
triturarii este potrivita in functie de structura si rezistenta substantei, dar in orice caz ea este mai mica decat in
cazul pulverizarii prin lovire. Rotirea pistilului in practica farmaceutica se face de obicei in sens invers fata de
sensul de invartire a acelor ceasornicului.
Prin triturare se pulverizeaza substantele mai putin dure, care se sfarama mai usor. De asemenea se
pulverizeaza pin triturare substantele care se incalzesc, se inmoaie sau se descompun prin lovire. Majoritatea
substantelor folosita in farmacie sun pulverizate prin triturare la mojar. In unele cazuri triturarea este precedata
sau insotita de pulverizarea prin lovire.
PULVERIZAREA PRIN FRECARE
In unele cazuri, substantele cu densitate mica nu pot fi pulverizate la mojar, deoarece ele se aglomereaza
si este greu de obtinut o pulbere omogena. In aceste cazuri se procedeaza la pulverizarea substantei respective
prin frecare, apasand usor bulgarii de substanta aglomerata deasupra unei site (oxid de magneziu, carbonat de
magneziu).
MACINAREA

In farmacie, macinarea se foloseste in special in cazul produselor vegetale, mai greu de pulverizat la
mojar (cum sunt cele care contin uleiuri grase). Operatia se executa cu ajutorul morilor manuale sau a
rasnitelor. Un exemplu de pulverizare prin macinare este obtinerea fainii de in sau de mustar din semintele
respective.
PORFIRIZAREA
Este metoda de pulverizare prin care se obtin pulberi foarte fine. Ea se executa cu ajutorul unui pistil plat
sau usor concave la baza, care actioneaza frecanta pe o placa perfect lustruita. Atat pistilul cat si placa sunt
confectionate dintr-un material foarte dur si rezistent, cum este porfirul sau otelul inoxidabil. Porfirizarea
poate fi facuta lucrand cu substante uscate, cand acestea sunt solubile in apa sau se altereaza in prezenta ei
(saruri de bismut, saruri de mercur, acid arsenios, fier metalic) sau cu substante umezite cu o cantitate de apa
cand acestea sunt insolubile (acid tricalcic, carbonat de calciu).
PULVERIZAREA PRIN INTERMEDIU
Unele substante nu pot fi pulverizate prin simpla triturare la mojar, deoarece datorita structurii lor, ele se
aglomereaza. Pentru a se inlesni pulverizarea se recurge la o alta substanta (intermediu).
Intermediile folosite pentru pulverizare pot sa ramana sau nu in amestec. Intermediile solide care nu se
indeparteaza dupa pulverizare, se numesc intermedii permanente, pe cand intermediile lichide care de obicei
sunt volatile si se indeparteaza dupa pulverizare sun denumite uneori intermedii efemere. Pulverizarea
materiilor vegetale, cum este secara cornuta sau vanilia, se face folosind ca intermediu zaharul. Dintre
intermediile lichide se folosesc mai des alcoolul, eterul si cloroformul.
Camforul si pulverizeaza prin adaugarea unei cantitati mici de alcool sau eter, iar iodul cu ajutorul
cloroformului sau eterului. Triturarea la mojar permit obtinerea mai intai unei mase omogene sau chiar a unei
solutii care, dupa o amestecare mai indelungata, se transforma in pulbere datorita indepartarii prin evaporare a
intermediului volatil. In industrie se folosesc si intermedii gazoase, pentru obtinerea unor substante
farmaceutice. Astfel, calomelul sau sulful se aduc substantei forma de vapori in camere cu aer. Vaporii se
solidifica in particule foarte fine, prin condensarea in aerul rece.
PULVERIZAREA INTEGRALA SI CU REZIDUU
Procedeul prin care tot materialul luat in lucru se transforma in pulbere poarta denumirea de pulverizare
integrala sau fara reziduu. Toate produsele de natura chimica se pulverizeaza fara reziduu. Pulverizarea cu
reziduu poate fi intalnita in cazul substantelor chimice, numai cand acestea sunt amestecate cu impuritati care
pot fi separate in urma pulverizarii si cernerii.
Produsele vegetale care contin substante active se pulverizeaza de obicei fara reziduu. In anumite cazuri,
pulverizarea cu reziduu este avantajoasa. Astfel, unele tesuturi ale drogurilor vegetale mai dure, pot fi

indepartate in urma unei pulverizari cu reziduu. Daca principiile active din planta sunt localizate in special in
tesuturile mai friabile, se poate separa in acest fel pulberea activa, inlaturand prin cernere tesuturile tari
(lemnoase) care se pulverizeaza mai greu. Un astfel de procedeu in care o parte din materialul luat in lucru se
separa dupa pulverizarea prin cernere, inlaturandu-se, se numeste pulverizare cu reziduu.
Pulverizarea radacinii de ipeca este o pulverizare cu reziduu. In radacina de ipeca, alcaloizii se gasesc in
tesuturile cortical si liberian care se pulverizeaza usor, pe cand tesutul lemnos este lipsit de principii active.
Pulverizarea radacinii de ipeca presupune, dupa unele farmacopee, indepartarea unui reziduu de 25% din
materialul luat in lucru.
REGULI PRACTICE DE PULVERIZARE
- operatia de pulverizare se executa la loc uscat;
- fiecare ingredient se pulverizeaza separat;
- nu se pulverizeaza cantitati mari de substanta deodata;
- triturarea se efectueaza de la dreapta la stanga, circular, cu apasare puternica pe peretii mojarului,
dependent de natura substantei solide;
- substantele anhidre se pulverizeaza separat;
- substantele care se descompun nu se tritureaza energic: sarurile de mercur, cloratul de potasiu, azotatul
de argint, sarurile coloidale, etc.;
- substantele colorate, colorante, solide volatile, oxidante, reducatoare sau cu miros persistent se vor
pulveriza in mojare speciale, destinate numai acestora;
- substantele moi se pulverizeaza cu ajutorul substantelor solide inerte;
- in general operatia de pulverizare se efectueaza pana ce tot materialul este transformat in pulbere; in
acest caz se realizeaza o pulverizare integrala sau fara reziduu. Un eventual reziduu de la cernere se
pulverizeaza din nou si se incorporeaza in amestec.
- pulberile puternic active, toxice sau iritante se pulverizeaza in mojar, sub nisa sau mori de capacitate
mica, acoperite, pentru a evita imprastierea substantei solide fin pulverizare, in atmosfera;
- pulberi cu grad mare de finete se obtin prin porfirizare. Substanta uscata sau amestecata, cu un solvent
adecvat, se tritureaza pe o placa de sticla, portelan, agat sau porfir, cu un pistil din acelasi material dar cu baza
plata. Metoda se utilizeaza frecvent in practica stomatologica.

- substantele solide care sunt elastice sau se aglomereaza prin simpla triturare in mojar se pulverizeaza
prin intermediu. Se utilizeaza intermediu volatil, ex.: alcool sau eter etilic in proportie de 10% pentru
pulverizarea substantelor ca: mentol, iod, camfor, timol, acid boric si cloroform pentru iod, acid stearic, sapun
de sodiu sau intermediu fix, ex.: zaharul, in parti egale cu substanta de pulverizat, pentru sclerotii cornului de
secara, vanilina, clorura de potasiu, seminte de migdale, dovleac, si uleiul vegetal pentru cetaceu;
- substantele aderente de pistil sau de peretii mojarului se indeparteaza cu o cartela din material plastic.

1.2.3. CERNEREA
Prin operatia de pulverizare se obtine o pulbere care este constituita dintr-un amestec de particule de
dimensiuni diferite. Deseori este necesar ca particulele care au dimensiuni mai mari sa fie separate.
Cernerea este operatia prin care se separa dintr-o pulbere, cu ajutorul sitelor, particule care au un
diametru mai mic de particulele care au un diametru mai mare.
Sitele sunt formate din fire sau lame asezate paralel, confectionate din sarma sau tabla perforata. Firele
sau lamele formeaza suprafata de cernere din care se distinge o suprafata utila constituita din perforatiile
respective (ochiuri).
Suprafata utila este mai mare la sitele formate din fire sau lame asezate in sistem de gratar si mai mica la
tesaturi si perforatii patrate sau rotunde.
Randamentul unei site depinde atat de suprafata utila, cat si de constructia si conditiile de lucru. De
asemenea trebuie sa se tina seama la alegerea unei site potrivite si de proprietatile materialului care se cerne.
Astfel, cu cat marimea particulelor materialului este mai apropiata de dimensiunile ochiurilor, cu atat mai greu
se va obtine o cernere mai usoara. Daca materialul contine o anumita cantitate de umiditate, trebuie
intotdeauna supus uscarii inainte de a fi cernut. Sitele sunt numerotate in functie de dimensiunea ochiurilor
sau in functie de numarul ochiurilor pe cm. Numerotarea se face cu litere romane care sunt asezate in
paranteza in urma denumirii pulberii respective.
In practica farmaceutica se foloseste pentru cerneri truse de site care cuprind un numar mai mare de site
cu diferite dimensiuni ale deschiderii ochiurilor. Aceste site universale pot fi atasate la un sistem simplu de
cernere.
Fig. 8 Sita universala

De obicei, trusele folosite in farmacii cuprind 7 sau 8 site care corespund dimensiunilor si numerotarii
date de farmacopee. Site mai simple sunt formate dintr-un cilindru cu inaltimea mai mica fata de diametru si
care are fixata catre partea inferioara o retea de o anumita desime (sita propriu-zisa).

Sitele mai rare sunt confectionate din sarma de fier galvanizat si se numesc ciururi. Produsul obtinut prin
cernerea cu ajutorul ciururilor este de obicei un produs vegetal redus in fragmente. Pentru cernerea pulberilor
groscioare se folosesc site confectionate din fire de aluminiu sau alama, iar pentru obtinerea pulberilor fine si
foarte fine, sitele sunt confectionate din matase.
In urma pulverizarii si cernerii, pulberile obtinute in farmacie nu au acelasi grad de finete (Tabelul nr. 2).
In general, ultimele portiuni ale cernerii au un grad de finete mai redus decat acela obtinut la inceputul
operatiei.
Numarul
sitei

Grad de finete

Fragmente mari

6,3

1,292

2,5

II

Fragmente mijlocii

4,0

3,18

1,6

III

Fragmente mici

2,0

11,1

1,0

IV

Pulbere groscioara

0,8

59,1

0,5

0,315

362

0,2

0,25

595

0,16

0,16

1478

0,1

0,12

2500

0,08

0,08

5910

0,05

V
VI
VII
VIII
IX

Pulbere mijlocie
Pulbere semifina
Pulbere fina
Pulbere foarte fina
Pulbere extrafina

Latura interioara a ochiului Numar de ochiuri pe Diametrul sarmei (in


(in mm)
cm2
mm)

Tabelul nr. 2

1.2.4. AMESTECAREA
Problema amestecarii pulberilor in farmacie se pune atat in cazul cand este necesar sa se omogenizeze
particule de marime diferita din aceeasi substanta, cat si atunci cand trebuie sa se obtina un amestec omogen
de mai multe pulberi (pulbere compusa).
In farmacie, amestecarea unor cantitati mai mici de substante solide se realizeaza de obicei in mojare.
Operatia se face in acelasi timp cu pulverizarea. O amestecare buna se poate obtine si in cutii sferice sau
cilindrice, in care pulberea este amestecata cu ajutorul unor bile de portelan sau de otel. Pentru cantitati mai
mari de substanta, o omogenizare satisfacatoare se obtine frecandu-se pulberea pe o sita cu dimensiunea
ochiurilor mai mare decat cea a pulberii.

In cazul in care alaturi de pulberi solide este necesar sa se includa in amestec si unele lichide, se
amesteca intai lichidul cu o cantitate mica de pulbere, adaugand treptat si triturand restul pulberi. Dupa
omogenizare, amestecul se trece prin sita.
Adaugarea de lichide in pulberile compuse trebuie sa fie facuta astfel incat produsul final sa fie omogen,
uniform si sa curga usor. Un astfel de produs se obtine cand cantitatea de lichid nu este prea mare incat sa
umecteze pulberea si sa favorizeze formarea de bulgari. Tincturile se incorporeaza bine cu ajutorul lactozei,
extractele moi sau lichide in pulbere de licviritie sau lactoza, rezinele in guma arabica. Uleiurile volatile se
amesteca in pulberi triturandu-le cu cantitati mici de pulbere, dupa care se adauga treptat si se amesteca restul
pulberii. Ele se incorporeaza de obicei in zahar. Grasimile solide, ceara, cetaceul sau alcoolul cetilic se
incorporeaza in mojare incalzite.
Pulberi simple si pulberi compuse. In functie de compozitia pe care o au, pulberile pot fi: pulberi
simple, formate dintr-o singura substanta (exemplu, pulberea de foi de digitala, de bicarbonat de sodiu etc.), si
pulberi compuse, in alcatuirea carora intra un amestec de mai multe substante (pulberea de licviritie compusa,
pulberea de ipeca, opiacee etc.)
La prepararea pulberilor simple trebuie sa se tina seama atat de scopul tehnologic urmarit, cat si de calea
de administrare. Astfel, substantele se pulverizeaza cat mai fin, cand sunt destinate administrarii pe cale
bucala. O pulverizare si mai avansata este necesara cand pulberea se aplica sub forma de pudra pe epiderma.
Asemenea pulverizare foarte fina este necesara cand pulberea se aplica pe mucoase si, in special, pe mucoasa
oculara.
Gradul de finete a pulberilor simple este determinat si de forma farmaceutica care se prepara. Astfel,
pentru incorporarea unei pulberi in unguente sau suspensii, este necesara o pulverizare mai avansata, decat in
cazul dizolvarii acesteia intr-un lichid.
Substantele de natura vegetala sau animala, care urmeaza sa fie supuse unui proces de extractie cu
ajutorul dizolvantilor, sunt aduse la gradul de maruntire cerut de farmacopee.
Medicamentele de natura chimica sunt primite in farmacie de obicei in stare de pulbere, dar gradul lor de
pulverizare, nu este totdeauna cel dorit. O serie de substante se gasesc sub forma de bulgari, datorita
aglomerarii pulberii in cristale mai mari sau mai mici. De aceea, pentru astfel de substante, este necesar sa se
obtina o pulbere omogena si uniforma prin pulverizare, cernere si amestecare.
Pulberile compuse sunt foarte frecvent preparate in farmacie. Pentru a se obtine o pulbere compusa
uniforma si omogena este necesar ca fiecare componenta sa aiba particule de aceeasi marime. Ca urmare este
indicat ca fiecare substanta sa fie pulverizata aparte si cernuta inainte de a fi amestecata cu celelalte
componente. In cazul in care intr-o pulbere compusa sunt asociate substante cu densitati diferite, se

obisnuieste ca substantele mai grele, sa fie pulverizate mai fin decat celelalte pentru a micsora tendinta de
separare din amestec in timpul manipularii si conservarii.
Amestecarea diferitelor componente se face tinandu-se seama de cantitatea fiecareia dintre ele
incepandu-se cu cantitatile cele mai mici si sfarsind cu componentele in cantitati mai mari. Aceasta ordine de
amestecare este respectata in majoritatea cazurilor in afara de amestecurile care contin substante cu densitati
diferite. In acest caz, componentele cu densitate mica se adauga si se tritureaza la sfarsit fara sa se tina seama
de cantitatea prescrisa.
Medicamentele foarte active, prescrise in doze mici, se incorporeaza in pulberile compuse sub forma de
pulberi titrate pentru a se asigura un dozaj corespunzator. Adaugarea de substante lichide sau moi se face in
proportii limitate astfel incat sa se obtina o pulbere omogena. Se pot adauga circa 10% substante lichide sau
30% substante moi cand se obtine o pulbere corespunzatoare.
Pentru prepararea pulberilor in farmacie se aleg mojare care volumul de cel putin 5 ori mai mare decat al
pulberii. Pulberile se trec obligatoriu prin sita, daca cantitatea respectiva depaseste 10 g. La prepararea
pulberilor compuse trebuie sa se aiba in vedere reactiile chimice si mai ales reactiile fizice care pot avea loc
intre componente. Astfel de reactii apar mai ales in timp, cand preparatul isi schimba starea fizica, devenind
moale sau se licheface, isi schimba culoarea sau mirosul.
Transformarea unor substante in pulberi poate aduce dupa sine schimbarea unor caractere. Astfel
drogurile vegetale, care contin uleiuri volatile, pierd partial mirosul. In unele cazuri, prin pulverizare se poate
atenua si gustul unor substante. Unele substante isi schimba culoarea prin pulverizare: oxidul galben de
mercur prin pulverizare la mojar capata o culoare mai deschisa, sulfatul de cupru din albastru devine albicios,
guma arabica, care sub forma de bucati are culoare galbena, devine prin pulverizare alba.
De asemenea trebuie sa tinem seama si de modul de administrare intern sau extern. Majoritatea
substantelor pulverizate pot fi administrate si pe cale bucala la adulti fara inconvenient. Fac exceptie
substantele cu gust si miros puternic sau neplacut pentru care este preferabil sa se aleaga o alta forma de
administrare. Astfel, aceste substante pot fi puse in capsule amilacee sau operculate sau sa fie prelucrate intr-o
alta forma farmaceutica (comprimate, drajeuri, pilule). Administrarea pulberilor ca atare la copii este mai
dificila, iar pentru copiii mici este in general contraindicata.
In general, pulberile compuse se prepara in farmacie la nevoie. Fac exceptie pulberile oficinale care
trebuie sa se gaseasca gata preparate. In orice caz, la prepararea pulberilor compuse, trebuie sa se tina seama si
de conservarea acestora pe timpul pastrarii si administrarii de catre bolnav.