Sunteți pe pagina 1din 20

Descrierea asociaiei:

n temeiul art. 108 din Constituia Romniei, republicat, i al art. 39 alin. (1) din
Ordonana Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaii i fundaii, aprobat cu
modificri i completri prin Legea nr. 246/2005, cu modificrile i completrile
ulterioare, se recunoate Asociaia DIAKONIEWERK INTERNATIONAL, persoan
juridic romn de drept privat, fr scop patrimonial, cu sediul n municipiul Sibiu, Str.
Mitropoliei nr. 28, judeul Sibiu, ca fiind de utilitate public.
Potrivit statutului, asociaia DIAKONIEWERK INTERNAIONAL are ca scop
promovarea asistenei sociale, asistarea i reabilitarea persoanelor cu dizabiliti,
acordarea de sprijin umanitar n domeniul social, precum i sprijinirea vieii diaconice n
cadrul bisericii.

Eu merg la serviciu aceast propoziie a devenit uzual din iulie 2007, cnd 10
persoane cu dizabiliti mintale i multiple i-au gsit o ocupaie util i necesar vieii
lor de zi cu zi. ntr-un spaiu n mijlocul centrului istoric al oraului, asociaia a reuit s
i ndeplineasc obiectivul prinicipal al activitii, prin deschiderea Centrului
Ocupaional pentru Persoane cu Dizabiliti Sibiu.
Activitile centrului se orientrez spre a asigura persoanelor beneficiare o integrare n
viaa social a comunitii, prin furnizarea de servicii de consiliere, terapie ocupaional,
socializare, petrecere a timpului liber, suport i acompaniament.

Beneficiari:
-

copii 17-18 ani

tineri 18-26 ani

aduli

Tipuri de situaii:
-

handicap mintal;

handicap senzorial: vizual, auditiv

handicap psihic

handicap neuromotor

Majoritatea beneficiarilor sunt persoane cu nevoi sociale i emoionale care


necesit nsoire i asisten parial sau total:
-

persoane care locuiesc n familii, dar nu au nici un fel de ofert ocupaional.

absolveni ai colilor speciale sau profesionale, care dup absolvirea acestora nu

au anse de-a fi integrai n cmpul muncii.


-

persoane, care sunt protejate n centre i nu au posibilitatea unei ocupaii.

Centrul Ocupaional pentru Persoane cu Dizabilitai este o unitate de asisten


social, care colaboreaz cu:
-

Consiliul Judeean Sibiu,

Direcia General de Asisten Social i Protecia Copilului Sibiu,

Primria Municipiului Sibiu,

Serviciul Public de Asisten Social Sibiu i

Parohia Evanghelic C.A. Sibiu

Pentru buna desfurare a activitilor n Centrul Ocupaional pentru Persoane cu


Dizabiliti, asociaia i definete urmtoarele strategii i obiective:

Oferirea de servicii de angajare asistat pentru persoanele cu dizabiliti fr loc

de munc i monitorizarea persoanelor cu dizabiliti integrate n munc;


-

Acordarea de servicii n vederea reabilitrii prin munc a persoanelor cu

dizabiliti i integrarea lor n comunitate prin serviciile oferite;


-

Sensibilizarea comuniti n problematica persoanelor cu dizabiliti;

Facilitarea unei dezvoltri armonioase n concordan cu nevoile personale ale

persoanelor beneficiare, din punct de vedere profesional i social;


-

Dezvolatarea serviciilor oferite i implementarea de noi proiecte sociale avnd n

vedere nevoile comunitii;


-

Responsabilizarea familiilor, prinilor sau reprezentanilor legali ai beneficiarilor

prin:
o

intensificarea relaiilor cu acetia,

ncurajarea prinilor / reprezentanilor legali de a se implica activ la

mbuntirea vieii cotidiene a persoanelor cu dizabiliti,


o

implicarea prinilor / reprezentanilor legali n activitile Centrului Ocupaional;

Evaluarea periodic a implementrii planului individual de intervenie;

Meninerea unui numr constant de persoane beneficiare n Centrul Ocupaional;

Promovarea imaginii pozitive a beneficiarilor prin desfurarea de activiti n

comunitate;
-

Intensificarea comunicrii cu autoritile locale de specialitate, n vederea unei

conlucrri eficiente n beneficiul personelor beneficiare i a familiilor acestora;

Principiile care stau la baza activittii Centrului Ocupational sunt:


-

Respectarea drepturilor i a demnitii umane;

Asigurarea autodeterminrii i a intimitii persoanelor beneficiare;

Asigurarea dreptului de a alege;

Abordarea individualizat i centrarea pe persoane;

Participarea persoanelor beneficiare;

Cooperarea i parteneriatul;

Recunoaterea valorii fiecrei persoane;

Abordarea comprehensiv, global i integrat;

Orientarea pe rezultate;

mbuntirea continu a calitii;

Combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare, n cadrul instituiei.

Analiza muncii
Analiza muncii este un proces de colectare istematic de date care descriu
sarcinile aferente unui post de munc. Ea presupune i identificarea cunotinelor,
deprinderilor, aptitudinlor care atribuie unei persoane calitatea de a indeplini sarcinile
impuse de acesta.
Postul de munca studiat este pedagog de recuperare

Definirea postului de munc:


Denumirea oficial: Pedagog de recuperare;
Poziia n COR: 235205;
Sarcina de baza: acordarea de ajutor persoanelor cu dizabiliti pentru integrarea/
reintegrarea n comunitate i pentru creterea independenei persoanelor beneficiare n
conformitate cu posibilitile i dezvoltarea lor individual,
Asociatia Diakoniewerk International: Centrul Ocupaional pentru Persoane cu
Dizabiliti,
Departament: Departamentul de Asisten Social i Politici Familiale

Postul imediat superior, relaie de subordonare: Coordonator centru de zi


Postul imediat inferior nu este cazul;
Este nlocuit de: Alt pedagog de recuperare;
nlocuiete: Alt pedagog de recuperare.

Condiiile materiale ale muncii:


-

hartie alb i colorat,


hrtie creponat,

culori,

pensule,

a,

sfoar,

fimo,

mrgele

diferite forme pentru realizarea obiectelor,

plastilin,

cear etc.

Descrierea muncii:
Pentru analizarea postului de munc ales am realizat :
-

interviu cu pedagogul de recuperare n legtur cu activitatea pe care o realizeaz


in atelier;

interviu cu un alt pedagog de recuperare n legatur cu activitatea pe care colegul


su o realizeaz in atelier;

interviu cu coordonatorul centrului de zi, postul imediat superior celui de pedagog


de recuperare;

grila de observaie pe baza fiei de post existent pentru postul de pedagog de


recuperare;

observarea activitilor desfurate de ctre pedagogul de recuperare n atelier pe


durata programului de lucru.

Postul de pedagog de recuperare presupune n primul rnd foarte mult


responsabilitate. Asa cum am precizat i mai sus beneficiarii acestui centru sunt persoane
tinere i adulte cu dizabiliti, cu vrsta de minim 18 ani, brbai i/sau femei, persoane
cu o dizabilitate mintal, de la uoar pan la sever i/sau cu dizabilitate multipla (de
exemplu: dizabilitate senzorial i mintal, autism).
n acest centru ocupaional exist n momentul de fa 20 de beneficiari i 3
persoane angajate.
Fiecare pedagog de recuperare are grupa sa de beneficiari cu care lucreaz iar
grupele nu se schimb dupa un anumit interval de timp. Fiecare grup intr pe rnd la
buctrie timp de o sptmn, iar n acest timp nu desfoar alte activiti.
La buctrie beneficiarii mpreun cu pedagogul de recuperare care este
responsabilul de grup fac mpreun mncarea, aeaz i strng masa, spal vasele, fac

cumprturile, pun hainele la spalat i apoi le ntind pe usctor i duc gunoiul.


Programul de lucru pentru persoana care lucreaz pentru postul de pedagog de
recuperare este de jumtate de norm adic de la 8:30 pn la 12:30- 13:30 dar din cauza
deficitului de personal rmne peste program chiar i pn la ora 14:30.
Persoana care lucreaz pe acest post este angajat de fundaia Diakoniewerk
International si nu de Direcia General de Asisten Social i Protecia Copilului Sibiu
(D.G.A.S.P.C.). n grupa acestui pedagog de recuperare se afl 7 beneficiari cu diferite
dizabiliti i se lucreaz efectiv n ritmul acestora. (lucreaz cu un numr aa mare de
beneficiari din cauza deficitului de personal (post blocat).
Beneficiarii i desfoar activitatea n 2 camere unde le sunt puse la ndemn toate
materialele de care au nevoie. Fiecare grup are spaiul ei unde i desfoar activitatea
mpreun cu pedagogul de recuperare. Spaiul este luminat cu vedere la strad iar pe
parcursul orelor de munca n atelier beneficiarii ascult un post de radio. .

Dificulti ntmpinate:
-

prea muli beneficiari ntr-o grup ar fi ideal cte 4-5 beneficiari

faptul c exist certuri ntre beneficiari

colaborarea cu prinii este deficitar

Grila de observaii fcut pe fia de post existent


Atribuii:
Intocmirea si realizarea impreuna cu
beneficiarul si echipa a planului individual de
interventie si adaptare continua a acestuia.
Raspunde de ingrijirea, sanatatea, siguranta

Foarte
rar

Rar

Uneori Des

Foarte
des
X

si bunastarea tuturor beneficiarilor acestui


centru.

Asigura conditii pentru ca beneficiarii sa isi


desfasoare activitatile conform unui program
zilnic individual.

Indruma, sprijina si sustine beneficiarii in


toate activitatile desfasurate.

Acorda servicii de asistenta si ingrijire


personala, servicii de baza pentru activitatile
zilnice si de suport.

Acorda asistenta pentru hranirea


persoanelor, care nu pot face acest lucru
singure, incurajand totodata hranirea
independenta.

Asigura asistenta pentru mentionarea igienei


personale beneficiarilor, care nu se pot ingriji
singuri.

Administreaza dupa caz medicatia


beneficiarilor, care nu pot sa efectueze acest
lucru individual.

Asigura fiecarui beneficiar activitati de


supraveghere si mentinere a sanatatii, in
functie de nevoile individuale evaluate.
Acestea pot fi:
- indruma, sprijina si consiliere pe
probleme de sanatate
- igiena si ingrijire personala
- exercitii fizice si repaos
- recuperare s.a.
Acorda in cazuri de urgenta primul ajutor
Cunoaste si respecta legislatia pentru
persoanele cu dizabilitati.

X
X

Cunoaste si respecta normele de medicina


muncii si PSI.

Are obligatia de perfectionare continua.

Forrmeaza echipa impreuna cu


responsabilul centrului, a maistrului templar si
ceilalti colaboratori.

Indeplineste si alte sarcini date de seful


ierarhic superior

n urma analizei observaiilor din timpul orelor de lucru din atelier, observatiilor
efectuate asupra responsabilitilor din fia postului existena i a interviurilor avute s-a
constatat c exist 3 responsabiliti principale, efectuate repetitiv i aproape zilnic de
ctre pedagogul de :

- Intocmirea si realizarea impreuna cu beneficiarul si echipa a planului individual de


interventie si adaptare continua a acestuia.

- Raspunde de ingrijirea, sanatatea, siguranta si bunastarea tuturor beneficiarilor


acestui centru.

- Indruma, sprijina si sustine beneficiarii in toate activitatile desfasurate.

Analiza responsabilitilor Pedagog de recuperare


Responsabilitatea 1:
Intocmirea si realizarea impreuna cu beneficiarul si echipa a planului individual
de interventie si adaptare continua a acestuia.
Sarcini:

- Atribuie sarcini beneficiarilor tinand cont de dizabilitatile fiecaruia


- Ofera ajutor beneficiarilor pe parcursul orelor de atelier in activitatile desfasurate

Activitati:

Confectionarea de obiecte pentru targul de Craciun, de Pasti, crearea de martisoare


etc.

Munca depusa in bucatarie unde fiecare beneficiar din grupa stie ce are de facut (ex:
un beneficiar spala vasele, un alt beneficiar pune hainele la spalat etc.)

Responsabilitatea 2
Raspunde de ingrijirea, sanatatea, siguranta si bunastarea tuturor beneficiarilor
acestui centru.
Sarcini:

- Supravegheaza beneficiarii la locul de munca


- Propune beneficiarilor sarcini pe care acestia sa le realizeze cu placere
Activitati:

- Iesiri in aer liber, la cafenea (in fiecare joi),


- Mancarea este pregatita tinad cont de medicamentatia tuturor beneficiarilor
- Ofera ajutor beneficiarilor
Responsabilitatea 3:
Indruma, sprijina si sustine beneficiarii in toate activitatile desfasurate.
Sarcini:

- ofera explicatii beneficiarilor despre ceea ce vor face in decursul zilei


- ofera ajutor beneficiarilor atunci cand intampina dificultati in timpul orelor de lucru

- ofera suport ( mai ales emotional) beneficiarilor


Activitati:

- Implicarea beneficiarilor in toate activitatile desfasurare in atelier


- Stabilirea unui program care este respectat atat de catre beneficiari cat si de catre
angajati
Actiuni/elemente:
Discuta cu beneficiarii despre sarcinile fiecaruia
Explica pasii necesari indeplinirii fiecarei sarcini

Analiza elementelor rezultate din responsabilitile stabilite


n urma analizei responsabilitilor rezultate, au rezultat umtoarele elemente care
definesc postul de pedagog de recuperare: supravegheaza, propune, indruma, sprijina
sustine, ajuta, explica,stabileste, comunic,.
n urma analizei acestor elemente, se pot stabili aptitudinile cognitive, fizice,
senzoriale i psihomotorii necesare postului de specialist resurse umane.

Aptitudini cognitive, fizice, senzoriale i psihomotorii


(conform FJAS 1 Fleishman Job Analysis Survey)

Inelegere verbal - ascult, comunic, ntreab, reformuleaz


Originalitatea - pedagogul le strnete interesul beneficiarilor de a se implica n
activitile din atelier prin oferirea de sarcini noi ( confecionarea de materiale)

Receptivitatea la probleme identific problemele la nivel individual sau de


grup i caut soluii.

Ordonarea informaiilor aplicarea unor reguli dup care se desfoar


activitile dar i explicarea pailor care duc la ndeplinirea unei sarcini

Atenia distributiv pentru c echipa este format din 6-7 beneficiari pedagogul
trebuie s fie atent la activitile tuturor

Dexteritatea degetelor pedagogul le explic beneficiarilor cum se


confecioneaz unele obiecte de mici dimensiuni iar pentru acest lucru are nevoie de
dexteritatea degetelor

Claritatea vorbirii pedagogul explic beneficiarilor clar paii pentru realizarea


unei sarcini

Aptitudin sociale/ interpersonale (conform FJAS 2


Fleishman Job Analysis Survey )

Amabilitate - folosete un ton al vocii calm dar care n acelai timp impune autoritate,
atitudine deschis att fa de beneficiari ct i fa de colegii de munc

Flexibilitate comportamental - se adapteaz cerinelor beneficiarilor, i


modific activitile n funcie de nevoile lor

Capacitate de coordonare - pedagogul mparte sarcinile beneficiarilor, ofer ajutor


atunci cnd acetia ntmpin probleme, ofer explicaii beneficiarilor legate de activiti

Responsabilitate - observ activitatea beneficiarilor, ofer indicaii clare, este atent la


munca depus de beneficiari, verific munca acestora, ofer ajutor atunci cnd ei
ntmpin probleme)

Sociabilitatea - comunic, ascult activ, se implic n activiti alturi de beneficiari)


Auto-controlul - pedagogul rmne calm n situaii dificile i ncearc s ofere
primul-ajutor (exemplu beneficiarii care au crize de epilepsie), nu i pierde rbdarea
atunci cnd este rugat s explice de mai multe ori paii unei sarcini iar implicarea
emoional nu ajunge s-i afecteze activitatea la centru

Perseverenta- pedagogul nu cedeaz oboselii, plictiselii sau altor factori de distragere


a ateniei i i menine un nivel optim de efort pn cnd sarcinile de munc sunt
realizate cu succes.

FIA POSTULUI Pedagog de


recuperare

Poziia n COR: 235205


Obiective specifice:
Intocmirea si realizarea impreuna cu beneficiarul si echipa a planului individual
de interventie si adaptare continua a acestuia.
Raspunde de ingrijirea, sanatatea, siguranta si bunastarea tuturor beneficiarilor
acestui centru.
Acorda servicii de asistenta si ingrijire personala, servicii de baza pentru
activitatile zilnice si de suport.
Indruma, sprijina si sustine beneficiarii in toate activitatile desfasurate.

Integrarea n structura organizatoric

Poziia postului de munc n cadrul structurii organizaiei


Postul imediat superior: Coordonator centru de zi
Postul imediat inferior: Nu este cazul;
Subordonari: Nu este cazul;
Este nlocuit de: Alt pedagog de recuperare;
nlocuiete: Alt pedagog de recuperare.
Relaii de munc
Ierarhice: Coordonator centru de zi

Funcionale: ali pedagogi de recuperare, cu coordonatorul de zi

Responsabiliti specifice postului de munc:

Privind colegii de munca:


- Cooperarea cu colegii de munc
- Planificarea activitilor la nivel de echipe
- Implicarea n activitile din cadrul centrului de zi
- Pstrarea unui climat plcut, linitit la locul de munc

Privind beneficiarii:
- Respectarea drepturilor beneficiarilor
- Respectarea programului de lucru
- Pstrarea confidenialitii cu privire la problemele beneficiarilor i problemelor din
cadrul centrului de zi

- Asigurarea unui spaiu optim de munc beneficiarilor


- Implicarea n activitile beneficiarilor
- Supravegherea beneficiarilor pe tot parcursul programului

Privind locul de munca:


- Utilizarea resurselor materiale doar n scopul confecionrii obiectelor n cadrul
atelierului i nu pentru un scop personal

- ngrijirirea aparaturii de la locul de munc

- Pstrarea cureniei n atelier

Relaiile cu ali angajai:


- relaie de colegialitate
- climat linitit, plcut la locul de munc
-

Condiiile de munc:
- program de jumtate de norm ns din cauza deficitului de personal rmne peste
program

- munca este sedentar


- program fix

Competenele postului de munc


- Cunoasterea legislatiei pentru persoanele cu dizabilitati.
- Cunoasterea respecta normele de medicina muncii si PSI.

Pregtirea necesar postului de munc:


De baz: studii superioare
De specialitate: specializare n domeniul
Politici Familiale;

Departamentului de Asistenta Sociala si

Salariul i condiiile de promovare


Salarizarea este n conformitate cu normele asociatiei Diakoniewerk International iar
in ceea ce priveste conditiile de promovare acestea sunt in functie de disponibilitatea
seciei respective sau trecerea pe alte poziii conform pregtirii i disponibilitilor
existente.

Modelul KSAO
Knowledge (Cunotine)

Cunoaterea legislaiei pentru persoanele


cu dizabiliti.
Cunoaterea normelor de medicina muncii
i PSI.

Skills (Deprideri)

Acordarea de servicii de asisten i


ngrijire personal, servicii de baz pentru
activitile zilnice i de suport.
Acordarea n cazuri de urgen a primului
ajutor.

Cunotine din:
- Psihopedagogie
- Sociologie
- Medicin
Cunotinte sociale

Ability (Aptitudini)

Other personal
characteristics (Alte
particulariti individuale)

ntelegere verbal

Amabilitate

Exprimarea oral

Flexibilitate comportamental

Originalitatea
Receptivitatea la probleme
Ordonarea informaiilor
Rapiditatea structurrii informaiilor

Capacitate de coordonare
Responsabilitate
Sociabilitatea
Auto-controlul
Perseverena

Atenia distributiv
Dexteritate manual
Atenia auditiv
Claritatea vorbirii

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu


Facultatea de tiine Socio-Umane
Specializarea Psihologie

PSIHOLOGIA MUNCII
Proiect de analiz a muncii pentru
postul de pedagog de recuperare
n cadrul unui centru de zi

Profesor Coordonator :

Student:

Lect. Univ. Dr. Adrian Tudor BRATE

Danciu Cristina

An II

Sibiu
2013
Bibliografie:
Fleishman, E. A. (1995). Fleishman job analysis survey 1 Scale de
evaluare a aptitudinilor cognitive, fizice, senzoriale i psihomotorii Caiet
de testare;
Fleishman, E. A. (2002). Fleishman job analysis survey 2 Scale de
evaluare a aptitudinilor sociale interpersonale Caiet de testare;
Constantin, T. (2004). Evaluarea psihologica a personalului. Editura
Polirom

S-ar putea să vă placă și