Sunteți pe pagina 1din 1

Dup finalizarea lucrrilor de restaurare i conservare, vasele

ceramice i celelalte piese arheologice descoperite la Rogojeni vor


mbogi coleciile Muzeului Naional de Istorie i Arheologie a
Moldovei. Ulterior, obiectele mai reprezentative vor face parte din
expoziia permanent a muzeului, iar altele vor fi expuse n cadrul
unor expoziii tematice.
Locuitorii Rogojeniului, cei care au participat la spturi, sunt mndri
c au palpat istoria, ns recunosc c nu ncearc s gseasc o
explicaie c a existat via i pn la Hristos, i omenirea se pare c
nu a fost creat de Dumnezeu.
nainte de demararea lucrrilor arheologice le-am explicat cum
trebuie s sape, c trebuie s fie foarte ateni. Aceasta e ceramic,
acesta e os, acesta e silex. Noi spam lng drum. Se oprea lumea,
cred c au fost peste 300 de persoane care ne-au ntrebat ce facem.
Le-am explicat, artndu-le obiectele. Lucrtorii de la benzinria din
vecintate erau oaspei frecveni.
Spre deosebire de aurul negru, comorile gsite la Rogojeni au o
valoare practic inestimabil. Nu e un criteriu dup care ar putea s
fie apreciat valoarea acestor obiecte. Pentru mine, fiecare fragment
de vas este foarte valoros, a subliniat arheologul Sergiu Bodean.

S-ar putea să vă placă și